Curtea de Justiţie numără 28 judecători şi 8 avocaţi generali. Judecătorii şi avocaţii generali sunt numiţi de guvernele statelor membre de comun acord, pentru un mandat de şase ani, cu posibilitatea de reînnoire. Ei sunt aleşi din rândul juriştilor de o incontestabilă independenţă şi competenţă profesională. Judecătorii îi aleg din rândul lor pe Preşedintele Curţii pentru un mandat de trei ani ce poate fi reînnoit. Preşedintele conduce lucrările Curţii şi prezidează audierile şi dezbaterile. Avocaţii generali acordă asistenţă Curţii în îndeplinirea atribuţiilor sale, prezentând în şedinţe deschise, în condiţii de completă imparţialitate şi independenţă, avize referitoare la speţele deduse curţii. Atribuţiile lor nu trebuie confundate cu cele ale unui procuror sau ale unui oficialităţi - fiind vorba in acest caz de rolul Comisiei de a veghea asupra intereselor Comunităţii. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, pe scurt Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) are sediul la Luxemburg şi este organul juridic al UE. Nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiţie pentru Drepturile Omului cu sediul la Strassburg – instituţie a Consiliului Europei. Curtea de Justiţie are competenţa de soluţionare a litigiilor în care se constituie ca părţi state membre, instituţii comunitare, întreprinderi sau persoane fizice. În 1989, pentru a uşura activitatea CEJ a fost înfiinţată Curtea Europeană de Justiţie de Primă Instanţă (CEJ-PI) şi apoi în 2004 o altă instanţă, pentru probleme care privesc funcţionarii publici: Tribunalul funcţionarilor publici ai Uniunii Europene. În virtutea articolului 164 al Tratatului CEE, Curtea trebuie să asigure „respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea Tratatului” prin: acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare– când instanţele naţionale îi cer Curţii de Justiţie să interpreteze un act legislativ european acţiuni intentate pentru neîndeplinirea obligaţiilor – când guvernele nu aplică legislaţia europeană acţiuni în anulare – când se consideră că anumite acte legislative ale UE încalcă tratatele europene sau drepturile fundamentale acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona – când instituţiile UE nu acţionează pentru a lua deciziile pe care au obligaţia de a le lua acţiuni directe – intentate de persoane fizice, întreprinderi sau organizaţii împotriva deciziilor sau acţiunilor UE
4.6. Curtea de Conturi
Creată prin Tratatul financiar din 22 iulie 1975, Curtea de Conturi s-a ridicat la rang de instituţie prin Tratatul de la Maastricht, examinând legitimitatea şi regularitatea intrărilor şi ieşirilor financiare din Uniunea Europeană şi supraveghind gestiunea financiară sănătoasă a bugetului UE. Are sediul la Luxemburg. Curtea este compusă din 28 de membri pentru 6 ani. Membrii desemnează preşedintele Curţii, care rămâne în post timp de trei ani. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi şi au experienţă în domeniul auditării finanţelor publice. La Curtea de Conturi îşi desfăşoară activitatea 800 de profesionişti de înaltă clasă din cele 28 ţări ale Uniunii Europene, dintre care circa 350 sunt auditori. Independenta Curţii Europene de Conturi în raport cu alte instituţii comunitare şi cu Statele Membre garantează obiectivitatea activităţii sale de audit. Curtea de Conturi are deplină libertate în ceea ce priveşte organizarea şi planificarea activităţii sale de audit şi publicarea rapoartelor. Potrivit Tratatului instituind Comunitatea Europeană, Curtea Europeană de Conturi are ca principală atribuţie verificarea conturilor şi a execuţiei bugetului Uniunii Europene, cu dublul scop de a îmbunătăţi gestionarea resurselor financiare şi informarea cetăţenilor Europei cu privire la utilizarea fondurilor publice de către autorităţile cu responsabilităţi de gestiune. Ea asistă Parlamentul şi Consiliul în exercitarea funcţiilor de control al execuţiei bugetare. Curtea de Conturi nu are prerogative jurisdicţionale. În cazul în care auditorii descoperă nereguli, inclusiv fraudă, organismele comunitare competente sunt informate neîntârziat spre a lua măsurile necesare.
4.7. Banca Centrală Europeană (BCE)
Prevăzută în Tratatul de la Maastricht, Banca Centrală a participat la formarea Uniunii Economice şi Monetare. Începerea activităţii sale corespunde celei a treia faze de constituire a UEM. Principalul obiectiv este menţinerea stabilităţii preţurilor și a sistemului financiar. Ea definește și implementează politica monetară şi controlează sistemul de plăţi şi rezervele valutare ale statelor membre. Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) este compus din Banca Central Europeană (BCE) şi toate celelalte bănci centrale naţionale ale celor 28 de State Membre. Termenul "Eurosistem" defineşte Banca Centrală Europeană și cele 17 băncile centrale/naţionale ale statelor care au aderat la zona Euro. Atribuţiile acestui sistem sunt: • Definirea şi implementarea politicii monetare a zonei euro • Derularea operaţiunilor externe • Păstrarea şi administrarea rezervelor Statelor Membre • Promovarea unui sistem eficient de plăţi SEBC este guvernat de structurile de decizie ale BCE, şi anume: • Comitetul Executiv care gestionează activitatea cotidiană. Este format din 6 membri (preşedintele, vicepreşedintele şi alţi 4 membri) desemnaţi de liderii zonei euro pentru un mandat de 8 ani. • Consiliul Guvernatorilor defineşte politica monetară a zonei euro şi fixează ratele dobânzilor la care băncile comerciale pot obţine bani de la Banca Centrală. Este alcătuit din cei 6 membri ai Comitetului executiv şi din guvernatorii celor 17 bănci centrale din zona euro. • Consiliul General contribuie la acţiunile de consultare şi coordonare ale BCE şi oferă sprijin ţărilor care se pregătesc să adere la zona euro. Este format din preşedintele şi vicepreşedintele BCE şi guvernatorii băncilor centrale din toate cele 28 de state membre.
4.8. Banca Europeană de Investiţii (BEI)
Ea finanţează, plecând de la capitalurile obţinute din UE pe pieţele mondiale, proiecte structurale (infrastructuri şi industrii) în statele membre şi unele state terţe. Asigură fonduri pentru investiţii în special în regiunile mai puţin dezvoltate. Înfiinţată în temeiul Tratatului de la Roma în anul 1958, Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia financiară a Uniunii Europene. Rolul Băncii Europene de Investiţii este de a contribui la integrarea, dezvoltarea echilibrată şi coeziunea economică şi socială a statelor membre. Pentru acest scop, ea colectează de pe pieţele financiare, volume substanţiale de fonduri pe care le orientează, în condiţii avantajoase, spre finanţarea de proiecte importante, conform obiectivelor Uniunii Europene. Banca nu activează în scopul obţinerii de profit, ci acordă credite la o rată a dobânzii apropiată de costul la care au fost împrumutaţi banii. Structura BEI Consiliul Guvernatorilor este format din miniştrii desemnaţi de fiecare dintre Statele Membre, de regulă Miniştrii de Finanţe. Consiliul stabileşte politicile de creditare, aprobă bilanţul şi raportul anual, autorizează operaţiunile de finanţare în afara Uniunii şi ia decizii cu privire la majorările de capital. De asemenea, numeşte membrii Consiliului Directorilor, ai Comitetului de Management şi ai Comitetului de Audit. Consiliul Directorilor este compus din 29 de directori. Statele membre desemnează 28 de directori iar Comisia Europeană este reprezentată printr-un director şi un membru supleant. În acelaşi timp, Consiliul poate coopta experţi, fără drept de vot. Comitetul de Management, organ executiv colegial, controlează toate operaţiunile curente; face recomandări Directorilor cu privire la hotărârile pe care urmează să le adopte şi răspunde de aplicarea acestora. Preşedintele Băncii sau, în absenţa sa, unul dintre vice-preşedinti, conduce şedinţele Comitetului de Management. Comitetul de Audit verifică operaţiunile şi contabilitatea Băncii, pe baza activităţii desfăşurate atât de organele interne de control şi audit cât şi de auditorii externi.
4.9. Fondul European de Investiţii
Este o instituţie europeană în a cărei competenţă intră sprijinirea apariţiei, creşterii şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. Fondul intervine în principal cu capital de risc şi instrumente de garantare provenind fie din fonduri proprii, fie de la Banca Europeană de Investiţii sau Uniunea Europeana, în baza mandatelor acordate. FEI este un parteneriat public privat. Din structura tripartită a acţionariatului fac parte Banca Europeană de Investiţii, Uniunea Europeană reprezentată de Comisia Europeană şi un număr de bănci şi instituţii financiare europene. Conform Art. 2 din statutul sau, Fondul European de Investiţii contribuie la realizarea obiectivelor comunitare; în mod special îşi propune să contribuie la dezvoltarea unei societăţi bazate pe cunoaştere, axată pe inovaţie, creştere economică şi ocuparea corespunzătoare a forţei de muncă, pe promovarea liberei iniţiative, pe dezvoltare regională şi coeziune. Fondul acţionează independent, pe baze comerciale, în condiţii de piaţă, urmărind obţinerea de venituri pentru acţionarii săi dar nu este o instituţie creditoare. Nu acordă credite sau subvenţii şi nici nu investeşte direct în vreo societate. În schimb, acţionează prin bănci şi alţi intermediari financiari, folosind fie propriile fonduri, fie pe cele care îi sunt încredinţate de BEI sau de Uniunea Europeană.
4.10. Ombudsmanul European (avocatul poporului)
Ombudsmanul este complet independent şi imparţial. El investighează plângerile privind cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor şi organelor Uniunii Europene (UE). Printre instituţii se numără Comisia Europeană, Consiliul UE şi Parlamentul European. Numai Curtea de Justiţie, Tribunalul de Primă Instanţă şi Tribunalul Funcţiei Publice în exercitarea competenţelor lor jurisdicţionale nu se încadrează în competenţa sa. De obicei, Ombudsmanul efectuează anchete în baza unei plângeri, însă poate demara anchete şi din proprie iniţiativă. Ombudsmanul nu poate investiga: • plângeri împotriva autorităţilor naţionale, regionale sau locale din statele membre, nici chiar în cazurile în care plângerile se referă la chestiuni privind UE. • activităţile tribunalelor naţionale sau ale ombudsmanilor naţionali. Ombudsmanul European nu este un organ de apel împotriva deciziilor luate de aceste entităţi. • plângerile împotriva societăţilor comerciale sau a persoanelor fizice. Ombudsmanul investighează cazuri de administrare defectuoasă Administrarea defectuoasă corespunde situaţiilor în care o instituţie nu acţionează în conformitate cu legile în vigoare, nu respectă principiile bunei administrări sau încalcă drepturile omului cum ar fi: nereguli administrative, incorectitudine, discriminare, abuz de putere, lipsă de răspuns, nefurnizare de informaţii și întârziere nejustificată.
4.11. Comitetul Economic şi Social
Este un organism non-politic care oferă reprezentanţilor grupurilor de interese socio-profesionale europene şi altora, o platformă formală pentru exprimarea punctelor de vedere cu privire la problemele Uniunii Europene. Opiniile CES sunt trimise instituţiilor importante, Consiliului, Comisiei Europene şi Parlamentului European. Comitetul Economic şi Social a fost creat prin Tratatele de la Roma din 1957 pentru a implica grupurile de interese în crearea Pieţei Comune şi pentru a oferi suportul instituţional necesar Comisiei Europene şi Consiliului de Miniștri, pentru a fi la curent cu problemele Uniunii Europene. Cei 353 membri ai CES fac parte din grupurile de interes, economice şi sociale din Uniunea Europeană. Membrii sunt propuşi de către guvernele naţionale şi numiţi de către Consiliul Uniunii Europene pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit. Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie au 24 de membri fiecare, Spania şi Polonia au 21 de membri, România are 15 membri, Belgia, Bulgaria, Grecia şi Olanda, Portugalia, Austria, Suedia, Republica Ceha şi Ungaria au câte 12 membri, Danemarca, Irlanda, Finlanda, Lituania, Slovacia și Croația câte 9, Estonia, Letonia şi Slovenia câte 7, Luxemburg şi Cipru 6, iar Malta 5. El este consultat de către Consiliu şi Comisie înaintea adoptării anumitor acte comunitare. Avizele sale nu sunt obligatorii pentru membrii. Are rol consultativ, avizele sale fiind transmise instanţelor de decizie ale UE şi publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene.
4.12. Comitetul Regiunilor
Comitetul Regiunilor este un organism consultativ care reprezintă autorităţile locale şi regionale din Uniunea Europeană. În sistemul instituţional european, Comitetul şi-a câştigat un loc bine definit datorită experienţei politice a membrilor săi la diferite niveluri locale şi a cunoaşterii aprofundate a problematicii regionale şi locale. Comitetul are, 353 de membri şi un număr egal de membri supleanţi din 28 state membre, numiţi pentru o perioadă de 5 ani de către Consiliul Uniunii Europene, care îşi desfăşoară activitatea în exclusivitate pe baza propunerilor venite din partea statelor membre. Mandatul membrilor poate fi reînnoit. Comitetul este un organism independent. Membrii săi nu se supun nici unor instrucţiuni obligatorii. Ei acţionează complet independent pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, urmărind interesul general al Uniunii Europene. Comitetul Regiunilor reprezintă si el o "punte" de legătură între instituţiile europene şi regiunile, comunele şi oraşele Uniunii Europene. Membrii CR deţin mandate (administrative) pe plan regional sau local, nu funcţionează permanent la Bruxelles şi ca urmare menţin constant legătura cu cetăţenii. Se reunesc de cinci ori pe an în sesiune plenară, ocazie cu care adoptă recomandările făcute pe baza datelor furnizate de diversele comisii. În temeiul şi în conformitate cu dispoziţiile tratatelor constitutive, instituţiile UE cu competențe în procesul legislativ adoptă, în esenţă, următoarele acte normative: Regulamentele sunt actele care au caracter obligatoriu de la data intrării lor în vigoare atât pentru statele membre, cât şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul acestora. Regulamentele se aplică direct pe teritoriul statelor membre, cărora le este interzis să adopte măsuri de transpunere sau orice alte măsuri care ar putea îngrădi aplicarea lor directa. Dacă în text nu este precizată data intrării în vigoare, aceasta va fi reprezentată de cea de a 20-a zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene. Directivele sunt actele care stabilesc numai obiective obligatorii pentru statele membre, lăsând la latitudinea acestora modalităţile de atingere a lor. În text este precizată data până la care statele membre trebuie să adopte măsurile de adaptare la directiva în cauză. Directivele se aplică şi ele direct pe teritoriul statelor membre, dar numai după expirarea termenului de transpunere. Deciziile sunt actele cu caracter obligatoriu doar pentru statele membre sau persoanele juridice cărora le sunt adresate. Unele au caracter individual (având un singur destinatar sau un număr limitat de destinatari), iar altele au caracter general (sunt obligatorii pentru toate statele membre şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul acestora). Recomandările, rezoluţiile şi avizele sunt acte fără caracter obligatoriu, jucând rolul de instrumente indirecte pentru apropierea legislaţiilor şi practicilor naţionale. Acordurile şi convenţiile sunt înţelegeri în formă scrisă supuse dreptului internaţional dar încheiate fie de către Comunităţi cu state terţe, fie de către acestea şi statele membre cu state terţe, fie numai între statele membre, în conformitate cu competentele stabilite prin tratatele constitutive.
ÎNTREBĂRI
1. Parlamentul European este:
a. forul democratic b. forul decizional 2. Consiliul UE este: a. forul decizional b. for pur consultativ c. for executiv 3. Comisia Europeană este: a. for consultativ b. for executiv 4. Care sunt rolurile Parlamentului European? 5. Care este diferenţa dintre Consiliul European şi Consiliul Uniunii Europene?