Sunteți pe pagina 1din 7

SISTEMUL INSTITUȚIONAL AL UNIUNII EUROPENE

4.5. Curtea de Justiţie


Curtea de Justiţie numără 28 judecători şi 8 avocaţi generali. Judecătorii şi
avocaţii generali sunt numiţi de guvernele statelor membre de comun acord, pentru un
mandat de şase ani, cu posibilitatea de reînnoire. Ei sunt aleşi din rândul juriştilor de o
incontestabilă independenţă şi competenţă profesională. Judecătorii îi aleg din rândul
lor pe Preşedintele Curţii pentru un mandat de trei ani ce poate fi reînnoit.
Preşedintele conduce lucrările Curţii şi prezidează audierile şi dezbaterile.
Avocaţii generali acordă asistenţă Curţii în îndeplinirea atribuţiilor sale, prezentând în
şedinţe deschise, în condiţii de completă imparţialitate şi independenţă, avize
referitoare la speţele deduse curţii. Atribuţiile lor nu trebuie confundate cu cele ale
unui procuror sau ale unui oficialităţi - fiind vorba in acest caz de rolul Comisiei de a
veghea asupra intereselor Comunităţii. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, pe
scurt Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) are sediul la Luxemburg şi este organul juridic
al UE. Nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiţie pentru Drepturile
Omului cu sediul la Strassburg – instituţie a Consiliului Europei.
Curtea de Justiţie are competenţa de soluţionare a litigiilor în care se constituie
ca părţi state membre, instituţii comunitare, întreprinderi sau persoane fizice.
În 1989, pentru a uşura activitatea CEJ a fost înfiinţată Curtea Europeană de
Justiţie de Primă Instanţă (CEJ-PI) şi apoi în 2004 o altă instanţă, pentru probleme care
privesc funcţionarii publici: Tribunalul funcţionarilor publici ai Uniunii Europene.
În virtutea articolului 164 al Tratatului CEE, Curtea trebuie să asigure
„respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea Tratatului” prin:
 acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare– când instanţele naţionale îi
cer Curţii de Justiţie să interpreteze un act legislativ european
 acţiuni intentate pentru neîndeplinirea obligaţiilor – când guvernele nu aplică
legislaţia europeană
 acţiuni în anulare – când se consideră că anumite acte legislative ale UE încalcă
tratatele europene sau drepturile fundamentale
 acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona – când instituţiile UE nu acţionează
pentru a lua deciziile pe care au obligaţia de a le lua
 acţiuni directe – intentate de persoane fizice, întreprinderi sau organizaţii
împotriva deciziilor sau acţiunilor UE

4.6. Curtea de Conturi


Creată prin Tratatul financiar din 22 iulie 1975, Curtea de Conturi s-a ridicat la
rang de instituţie prin Tratatul de la Maastricht, examinând legitimitatea şi
regularitatea intrărilor şi ieşirilor financiare din Uniunea Europeană şi supraveghind
gestiunea financiară sănătoasă a bugetului UE. Are sediul la Luxemburg.
Curtea este compusă din 28 de membri pentru 6 ani. Membrii desemnează
preşedintele Curţii, care rămâne în post timp de trei ani. Membrii Curţii de Conturi
sunt independenţi şi au experienţă în domeniul auditării finanţelor publice. La Curtea
de Conturi îşi desfăşoară activitatea 800 de profesionişti de înaltă clasă din cele 28 ţări
ale Uniunii Europene, dintre care circa 350 sunt auditori.
Independenta Curţii Europene de Conturi în raport cu alte instituţii comunitare
şi cu Statele Membre garantează obiectivitatea activităţii sale de audit. Curtea de
Conturi are deplină libertate în ceea ce priveşte organizarea şi planificarea activităţii
sale de audit şi publicarea rapoartelor.
Potrivit Tratatului instituind Comunitatea Europeană, Curtea Europeană de
Conturi are ca principală atribuţie verificarea conturilor şi a execuţiei bugetului
Uniunii Europene, cu dublul scop de a îmbunătăţi gestionarea resurselor financiare şi
informarea cetăţenilor Europei cu privire la utilizarea fondurilor publice de către
autorităţile cu responsabilităţi de gestiune.
Ea asistă Parlamentul şi Consiliul în exercitarea funcţiilor de control al execuţiei
bugetare.
Curtea de Conturi nu are prerogative jurisdicţionale. În cazul în care auditorii
descoperă nereguli, inclusiv fraudă, organismele comunitare competente sunt
informate neîntârziat spre a lua măsurile necesare.

4.7. Banca Centrală Europeană (BCE)


Prevăzută în Tratatul de la Maastricht, Banca Centrală a participat la formarea
Uniunii Economice şi Monetare. Începerea activităţii sale corespunde celei a treia faze
de constituire a UEM.
Principalul obiectiv este menţinerea stabilităţii preţurilor și a sistemului
financiar. Ea definește și implementează politica monetară şi controlează sistemul de
plăţi şi rezervele valutare ale statelor membre.
Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) este compus din Banca Central
Europeană (BCE) şi toate celelalte bănci centrale naţionale ale celor 28 de State
Membre. Termenul "Eurosistem" defineşte Banca Centrală Europeană și cele 17 băncile
centrale/naţionale ale statelor care au aderat la zona Euro. Atribuţiile acestui sistem
sunt:
• Definirea şi implementarea politicii monetare a zonei euro
• Derularea operaţiunilor externe
• Păstrarea şi administrarea rezervelor Statelor Membre
• Promovarea unui sistem eficient de plăţi
SEBC este guvernat de structurile de decizie ale BCE, şi anume:
• Comitetul Executiv care gestionează activitatea cotidiană. Este format din 6 membri
(preşedintele, vicepreşedintele şi alţi 4 membri) desemnaţi de liderii zonei euro
pentru un mandat de 8 ani.
• Consiliul Guvernatorilor defineşte politica monetară a zonei euro şi fixează ratele
dobânzilor la care băncile comerciale pot obţine bani de la Banca Centrală. Este
alcătuit din cei 6 membri ai Comitetului executiv şi din guvernatorii celor 17 bănci
centrale din zona euro.
• Consiliul General contribuie la acţiunile de consultare şi coordonare ale BCE şi oferă
sprijin ţărilor care se pregătesc să adere la zona euro. Este format din preşedintele şi
vicepreşedintele BCE şi guvernatorii băncilor centrale din toate cele 28 de state
membre.

4.8. Banca Europeană de Investiţii (BEI)


Ea finanţează, plecând de la capitalurile obţinute din UE pe pieţele mondiale,
proiecte structurale (infrastructuri şi industrii) în statele membre şi unele state terţe.
Asigură fonduri pentru investiţii în special în regiunile mai puţin dezvoltate.
Înfiinţată în temeiul Tratatului de la Roma în anul 1958, Banca Europeană de
Investiţii (BEI) este instituţia financiară a Uniunii Europene.
Rolul Băncii Europene de Investiţii este de a contribui la integrarea, dezvoltarea
echilibrată şi coeziunea economică şi socială a statelor membre.
Pentru acest scop, ea colectează de pe pieţele financiare, volume substanţiale de
fonduri pe care le orientează, în condiţii avantajoase, spre finanţarea de proiecte
importante, conform obiectivelor Uniunii Europene.
Banca nu activează în scopul obţinerii de profit, ci acordă credite la o rată a dobânzii
apropiată de costul la care au fost împrumutaţi banii.
Structura BEI
Consiliul Guvernatorilor este format din miniştrii desemnaţi de fiecare dintre
Statele Membre, de regulă Miniştrii de Finanţe. Consiliul stabileşte politicile de
creditare, aprobă bilanţul şi raportul anual, autorizează operaţiunile de finanţare în
afara Uniunii şi ia decizii cu privire la majorările de capital. De asemenea, numeşte
membrii Consiliului Directorilor, ai Comitetului de Management şi ai Comitetului de
Audit.
Consiliul Directorilor este compus din 29 de directori. Statele membre
desemnează 28 de directori iar Comisia Europeană este reprezentată printr-un director
şi un membru supleant. În acelaşi timp, Consiliul poate coopta experţi, fără drept de
vot.
Comitetul de Management, organ executiv colegial, controlează toate
operaţiunile curente; face recomandări Directorilor cu privire la hotărârile pe care
urmează să le adopte şi răspunde de aplicarea acestora. Preşedintele Băncii sau, în
absenţa sa, unul dintre vice-preşedinti, conduce şedinţele Comitetului de Management.
Comitetul de Audit verifică operaţiunile şi contabilitatea Băncii, pe baza
activităţii desfăşurate atât de organele interne de control şi audit cât şi de auditorii
externi.

4.9. Fondul European de Investiţii


Este o instituţie europeană în a cărei competenţă intră sprijinirea apariţiei,
creşterii şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. Fondul intervine în principal cu
capital de risc şi instrumente de garantare provenind fie din fonduri proprii, fie de la
Banca Europeană de Investiţii sau Uniunea Europeana, în baza mandatelor acordate.
FEI este un parteneriat public privat.
Din structura tripartită a acţionariatului fac parte Banca Europeană de
Investiţii, Uniunea Europeană reprezentată de Comisia Europeană şi un număr de
bănci şi instituţii financiare europene. Conform Art. 2 din statutul sau, Fondul
European de Investiţii contribuie la realizarea obiectivelor comunitare; în mod special
îşi propune să contribuie la dezvoltarea unei societăţi bazate pe cunoaştere, axată pe
inovaţie, creştere economică şi ocuparea corespunzătoare a forţei de muncă, pe
promovarea liberei iniţiative, pe dezvoltare regională şi coeziune.
Fondul acţionează independent, pe baze comerciale, în condiţii de piaţă,
urmărind obţinerea de venituri pentru acţionarii săi dar nu este o instituţie creditoare.
Nu acordă credite sau subvenţii şi nici nu investeşte direct în vreo societate. În schimb,
acţionează prin bănci şi alţi intermediari financiari, folosind fie propriile fonduri, fie pe
cele care îi sunt încredinţate de BEI sau de Uniunea Europeană.

4.10. Ombudsmanul European (avocatul poporului)


Ombudsmanul este complet independent şi imparţial. El investighează
plângerile privind cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor şi
organelor Uniunii Europene (UE). Printre instituţii se numără Comisia Europeană,
Consiliul UE şi Parlamentul European. Numai Curtea de Justiţie, Tribunalul de Primă
Instanţă şi Tribunalul Funcţiei Publice în exercitarea competenţelor lor jurisdicţionale
nu se încadrează în competenţa sa.
De obicei, Ombudsmanul efectuează anchete în baza unei plângeri, însă poate
demara anchete şi din proprie iniţiativă.
Ombudsmanul nu poate investiga:
• plângeri împotriva autorităţilor naţionale, regionale sau locale din statele membre,
nici chiar în cazurile în care plângerile se referă la chestiuni privind UE.
• activităţile tribunalelor naţionale sau ale ombudsmanilor naţionali. Ombudsmanul
European nu este un organ de apel împotriva deciziilor luate de aceste entităţi.
• plângerile împotriva societăţilor comerciale sau a persoanelor fizice.
Ombudsmanul investighează cazuri de administrare defectuoasă
Administrarea defectuoasă corespunde situaţiilor în care o instituţie nu acţionează în
conformitate cu legile în vigoare, nu respectă principiile bunei administrări sau încalcă
drepturile omului cum ar fi: nereguli administrative, incorectitudine, discriminare,
abuz de putere, lipsă de răspuns, nefurnizare de informaţii și întârziere nejustificată.

4.11. Comitetul Economic şi Social


Este un organism non-politic care oferă reprezentanţilor grupurilor de interese
socio-profesionale europene şi altora, o platformă formală pentru exprimarea punctelor
de vedere cu privire la problemele Uniunii Europene. Opiniile CES sunt trimise
instituţiilor importante, Consiliului, Comisiei Europene şi Parlamentului European.
Comitetul Economic şi Social a fost creat prin Tratatele de la Roma din 1957
pentru a implica grupurile de interese în crearea Pieţei Comune şi pentru a oferi
suportul instituţional necesar Comisiei Europene şi Consiliului de Miniștri, pentru a fi
la curent cu problemele Uniunii Europene.
Cei 353 membri ai CES fac parte din grupurile de interes, economice şi sociale
din Uniunea Europeană. Membrii sunt propuşi de către guvernele naţionale şi numiţi
de către Consiliul Uniunii Europene pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit.
Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie au 24 de membri fiecare, Spania şi Polonia au
21 de membri, România are 15 membri, Belgia, Bulgaria, Grecia şi Olanda, Portugalia,
Austria, Suedia, Republica Ceha şi Ungaria au câte 12 membri, Danemarca, Irlanda,
Finlanda, Lituania, Slovacia și Croația câte 9, Estonia, Letonia şi Slovenia câte 7,
Luxemburg şi Cipru 6, iar Malta 5.
El este consultat de către Consiliu şi Comisie înaintea adoptării anumitor acte
comunitare. Avizele sale nu sunt obligatorii pentru membrii. Are rol consultativ,
avizele sale fiind transmise instanţelor de decizie ale UE şi publicate în Jurnalul Oficial
al Comunităţii Europene.

4.12. Comitetul Regiunilor


Comitetul Regiunilor este un organism consultativ care reprezintă autorităţile
locale şi regionale din Uniunea Europeană. În sistemul instituţional european,
Comitetul şi-a câştigat un loc bine definit datorită experienţei politice a membrilor săi
la diferite niveluri locale şi a cunoaşterii aprofundate a problematicii regionale şi locale.
Comitetul are, 353 de membri şi un număr egal de membri supleanţi din 28
state membre, numiţi pentru o perioadă de 5 ani de către Consiliul Uniunii Europene,
care îşi desfăşoară activitatea în exclusivitate pe baza propunerilor venite din partea
statelor membre. Mandatul membrilor poate fi reînnoit.
Comitetul este un organism independent. Membrii săi nu se supun nici unor
instrucţiuni obligatorii. Ei acţionează complet independent pentru îndeplinirea
atribuţiilor specifice, urmărind interesul general al Uniunii Europene. Comitetul
Regiunilor reprezintă si el o "punte" de legătură între instituţiile europene şi regiunile,
comunele şi oraşele Uniunii Europene. Membrii CR deţin mandate (administrative) pe
plan regional sau local, nu funcţionează permanent la Bruxelles şi ca urmare menţin
constant legătura cu cetăţenii. Se reunesc de cinci ori pe an în sesiune plenară, ocazie cu
care adoptă recomandările făcute pe baza datelor furnizate de diversele comisii.
În temeiul şi în conformitate cu dispoziţiile tratatelor constitutive, instituţiile
UE cu competențe în procesul legislativ adoptă, în esenţă, următoarele acte normative:
Regulamentele sunt actele care au caracter obligatoriu de la data intrării lor în
vigoare atât pentru statele membre, cât şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate pe
teritoriul acestora. Regulamentele se aplică direct pe teritoriul statelor membre, cărora
le este interzis să adopte măsuri de transpunere sau orice alte măsuri care ar putea
îngrădi aplicarea lor directa. Dacă în text nu este precizată data intrării în vigoare,
aceasta va fi reprezentată de cea de a 20-a zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene.
Directivele sunt actele care stabilesc numai obiective obligatorii pentru statele
membre, lăsând la latitudinea acestora modalităţile de atingere a lor. În text este
precizată data până la care statele membre trebuie să adopte măsurile de adaptare la
directiva în cauză. Directivele se aplică şi ele direct pe teritoriul statelor membre, dar
numai după expirarea termenului de transpunere.
Deciziile sunt actele cu caracter obligatoriu doar pentru statele membre sau
persoanele juridice cărora le sunt adresate. Unele au caracter individual (având un
singur destinatar sau un număr limitat de destinatari), iar altele au caracter general
(sunt obligatorii pentru toate statele membre şi pentru persoanele fizice şi juridice
aflate pe teritoriul acestora).
Recomandările, rezoluţiile şi avizele sunt acte fără caracter obligatoriu,
jucând rolul de instrumente indirecte pentru apropierea legislaţiilor şi practicilor
naţionale.
Acordurile şi convenţiile sunt înţelegeri în formă scrisă supuse dreptului
internaţional dar încheiate fie de către Comunităţi cu state terţe, fie de către acestea şi
statele membre cu state terţe, fie numai între statele membre, în conformitate cu
competentele stabilite prin tratatele constitutive.

ÎNTREBĂRI

1. Parlamentul European este:


a. forul democratic
b. forul decizional
2. Consiliul UE este:
a. forul decizional
b. for pur consultativ
c. for executiv
3. Comisia Europeană este:
a. for consultativ
b. for executiv
4. Care sunt rolurile Parlamentului European?
5. Care este diferenţa dintre Consiliul European şi Consiliul Uniunii Europene?

S-ar putea să vă placă și