Pregătirea fiilor Împărăției

Textul biblic: Matei 3:13-4:17

Versetul cheie: Matei 3:17
Tema pasajului: Lucrarea lui Dumnezeu se face de către oamenii lui Dumnezeu chemați de Domnul și umpluți
de Duhul Sfânt, care se pun cu tot ce au la dispoziția Celui care i-a chemat.
Ideea centrală: Având în fața ochilor modelul de slujire al Domnului Isus, să te motiveze să te dăruiești fără
rezerve lucrării lui Dumnezeu.

Începem cu acest studiu o incursiune sintetică în Evanghelia după Matei. În prim plan Îl vom avea de
fiecare dată pe Domnul Isus Cristos, fiul lui Dumnezeu întrupat, care a trăit printre noi, a murit pentru păcatele
noastre, a înviat a treia zi după Scripturi iar apoi S-a înălțat la cer, de unde se va întoarce într-o zi după urmașii
Săi. Înainte să înceapă efectiv lucrarea, El S-a pregătit pentru ea. Pregătirea este indispensabilă unei lucrări
spirituale duse la bun sfârșit. Având înainte un model perfect de viață și slujire, la rândul nostru suntem chemați
să călcăm pe urmele pașilor Lui.

1. Pregătirea prin împlinire (Matei 3:13-17)

Subliniază importanța timpului din perspectiva planului lui Dumnezeu. În limba în care a fost scris Noul
Testament sunt doi termeni, kronos și kairos. Primul este folosit pentru a ilustra timpul măsurabil în minute,
ore, zile etc. Cel de-al doilea sugerează „vremea” unui anumit lucru. Chiar dacă niciunul dintre cei doi termeni
nu apar aici, înțelegem că momentul botezului Domnului Isus marchează din punct de vedere al scurgerii
timpului începutul misiunii Lui publice și începutul desfășurării înaintea lumii văzute și nevăzute a planului de
mântuire a lui Dumnezeu.
Atrage atenția asupra necesității acordării vieții noastre planului divin. Un credincios responsabil față de
chemarea care i s-a făcut se raportează nu doar la timpul istoric, ci și la timpul meta-istoric, adică scurgerea
timpului din perspectiva planului etern al lui Dumnezeu. Acordarea și integrarea calendarului existenței noastre
fizice scopului divin presupune înțelegere și disponibilitate. A te lăsa în mâna lui Dumnezeu și a-I preda viața și
timpul tău punând pe primul loc Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui (Matei 6:33) este dovada
înțelegerii corecte a scopului pentru care ai fost creat și ai primit viață biologică și spirituală.
Subliniază necesitatea împlinirii învățăturii Cuvântului lui Dumnezeu, după modelul urmat de Domnul
Isus Cristos. El S-a botezat pentru ca noi, urmașii Săi, să înțelegem că aceasta este calea pe care trebuie să o
urmăm. Botezul Domnului Isus a fost la o vârstă adultă, ca omul să înțeleagă exact ce face și de ce face acest
pas. Și el a fost în acord cu voia Tatălui, ca fiecare om să înțeleagă că „a împlini” înseamnă „a asculta
întocmai”.
Dacă Cel fără de păcat a împlinit tot ce trebuia împlinit, cu atât mai mult, noi toți ceilalți, păcătoși iertați
prin jertfa Mielului lui Dumnezeu de la Calvar, trebuie să împlinim tot ceea ce Dumnezeu ne cere. Împlinirea în
acest sens nu este doar o dovadă de supunere, ci și una de iubire. Iubirea lui Dumnezeu ne conduce la ascultare
și supunere. Acest fel de iubire este superioară oricărui altui fel de iubire, pentru că ea conține în sine germenii
iubirii divine.
Atrage atenția asupra pericolului de a nu împlini porunca Domnului Isus cu privire la botez (Matei 28:19).
Păcatul prin omitere este tot păcat în ochii lui Dumnezeu, iar dacă cineva știe ce trebuie să facă și nu face,
săvârșește un păcat care nu va rămâne nepedepsit de Dumnezeu.

2. Pregătirea prin ispitire (Matei 4:1-11)

Subliniază modul corect de abordare a ispitei în viața de credință. Primul aspect este legat de înțelegerea
naturii ei. Ispita nu este un păcat, ea este un test la care suntem supuși de către Dumnezeu. Ispita este
instrumentul de testare al credinței noastre, iar scopul testării este creșterea noastră în credință. În spatele
ispitelor sunt câțiva factori declanșatori: firea pământească, îngrijorările, lumea în care trăim, păcatul, diavolul.
Trebuie să reținem faptul că, deși Domnul Isus a fost „dus de Duhul în pustie”, El nu a fost abandonat
acolo și lăsat singur în lupta cu diavolul. Da, Dumnezeu îngăduie testarea credinței noastre, dar El nu ne lasă
niciodată singuri în fața atacurilor celui rău. Mai mult, El a pregătit deja și calea de a ieși biruitori din această
testare a credinței, chiar mai înainte ca ea să aibă loc (1 Corinteni 10:13). De aceea, orice credincios care trece
prin pustia testării credinței, nu trebuie să permită sentimentului de abandon să pună stăpânire pe viața lui.
Întrebările de genul „De ce a îngăduit Dumnezeu să mi se întâmple lucrul acesta?”, „Unde este Dumnezeu?”,
„De ce nu-mi răspunde Dumnezeu la rugăciuni?” sunt și neproductive (în sensul că nu mă ajută deloc să înfrunt
mai bine ispita), și nebiblice (Dumnezeu niciodată nu-Și abandonează copiii în perioade de testare).
Întreabă: De ce falimentăm de multe ori atunci când suntem ispitiți? Răspuns: Nu pentru că suntem în
necunoștință de cauză de planurile diavolului cu privire la noi (2 Corinteni 2:11), ci pentru că intrăm nepregătiți
și neînarmați pe teritoriul de luptă al vrășmașului sufletelor noastre. Despre Domnul Isus Cristos citim că „a
postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți” (v. 2) și după aceea, „ispititorul s-a apropiat de El” (v. 3). Lucrurile
trebuie citite în ordine inversă. Domnul Isus nu S-a pregătit special pentru că urma perioada de ispitire, El era
pregătit oricând și oriunde pentru a-l înfrunta și birui pe diavolul. Dar diavolul vine să ne ispitească de fiecare
dată când vrem să ne apropiem și mai mult de Dumnezeu pentru a-I cunoaște voia și a-I împlini planul.
Este important de menționat faptul că nu putem vorbi despre ispitirea celor care nu-L cunosc pe
Dumnezeu și care nu sunt ucenicii Domnului Isus. Un om mort nu va reacționa niciodată la stimuli. Ispita
conține în ea germenii morții spirituale, de aceea, ea nu are niciun efect asupra unui mort spiritual. Doar un om
născut din nou poate fi virusat și îmbolnăvit să păcătuiască prin ispitire. De aceea, testarea credinței noastre este
îngăduită de Dumnezeu în viața noastră cu scopul de a ne întări sistemul spiritual imunitar.
Atrage atenția asupra unor forme greșite de încercare de manipulare a Cuvântului în vremea noastră. Unii
pseudo-creștini folosesc anumite versete din Biblie scoase din context și din învățătura întregii Scripturi pentru
diferite practici cu caracter și rezultat îndoielnic: exorcizări, control asupra bolilor trupești sau mentale,
rugăciuni pentru prosperitate materială, justificarea trăirii în păcat etc. Niciodată Domnul Isus Cristos nu a
folosit Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-și manipula ascultătorii sau a hrăni așteptările lor greșite sau nebiblice.
Da, cu toții ne dorim o viață lipsită de boală și suferință, în care cel rău să nu mai aibă nicio putere sau influență
și în care binele și adevărul să prospere de fiecare dată. Biblia însă ne atrage atenția că lucrul acesta nu va fi
niciodată posibil aici jos unde domnește păcatul, doar în Împărăția pregătită de Domnul nostru în cer
(Apocalipsa 21:1-8). Orice persoană care predică raiul pe pământ este un mincinos care duce în rătăcire pe alții.

3. Pregătirea prin propovăduire (Matei 4:12-17)

Atrage atenția asupra pașilor pregătirii lucrării publice a Domnului Isus. Există un real pericol în viața
unor creștini total nepregătiți pentru a intra în lucrarea spirituală, iar lucrul acesta se vede în timp. Există un
paradox aici dar care este necesar să fie bine înțeles: deși a avut puțin timp la dispoziție pentru a finaliza opera
de mântuire (doar 33 de ani și jumătate), Domnul Isus a așteptat până la aproximativ 30 de ani pentru a face
primii pași spre lucrarea publică. Dar după ce a intrat în lucrare, fiecare oră din acea perioadă a folosit-o cu atât
eficiență și înțelepciune, ca și cum ar fi lucrat 1000 de ani! Pregătirea este foarte importantă într-o lucrare
eficientă, iar în acest sens, Dumnezeu nu se grăbește niciodată.
Subliniază necesitatea unei propovăduiri „întregi”, adică și cu viața și cu cuvintele. Discrepanța dintre
modul de trăire și modul de vorbire din viața multor creștini face ca mesajul lor să fie respins. Mai înainte ca să
ceară altora să împlinească Cuvântul, Domnul Isus L-a împlinit El primul. Mai înainte ca să ceară urmașilor Săi
să stea tari și să biruiască ispitele celui rău, Domnul Isus le-a înfruntat și a ieșit biruitor. Orice a vorbit mulțimii
s-a regăsit mai întâi în practica și obiceiurile Lui zilnice. Din cauza aceasta, niciodată oamenii din vremea Lui,
nici chiar cei mai mari dușmani ai Lui, nu L-au putut învinui în legătură cu vreo inconsecvență între vorbire și
purtare. Acesta este modelul valabil și pentru noi.