Școala Postliceală Henri Coandă Brașov

Specialitatea Asistent Medical Generalist

Anul II

FEBRA TIFOIDĂ

Îndrumător Elev
Nostoroschi Mihaela Neacșu Simona Arina
CUPRINS
Capitolul 1
Definiție
DEFINIȚIE
 Febra tifoidă este o boală infecţioasă acută  sistemică, determinată de Salmonella typhi,
caracterizată prin febră continuă, stare tifică, splenomegalie şi tulburări digestive.

PREZENTARE GENERALĂ
Febra tifoidă este o boală infecţioasă severă, răspândită în toate ţările exotice cu climă caldă.
Este o afecțiune acută ce apare în urma contactării bacteriilor Salmonella typhi sau Salmonella
paratyphi, cea din urmă provocând forma severă a bolii. Agentul patogen se găsește în apa
contaminată sau în hrană și se transmite prin consumul lichidelor si a alimentelor contaminate, ca
apoi să se răspândească de la bolnavi către persoanele sănătoase.
Febra tifoida este caracteristică Mexicului, Americii de Sud, Indiei, Pakistanului sau Egiptului,
epidemia fiind alimentată de condițiile insalubre de viață si nerespectarea normelor elementare
de igienă.
Persoane care intenţionează să călătorească în zonele rurale din ţările tropicale trebuie să se
vaccineze. Pentru a evita infectarea, este necesară respectarea regulilor esenţiale de igienă
( spălarea temeinică a fructelor şi legumelor întotdeauna înainte de consum, apă de băut numai
din surse de încredere).

SCURT ISTORIC
Unii istorici cred că febra tifoidă a fost responsabilă de o plagă larg răspândită în Atena în 430
î.Hr., care s-a dovedit fatală pentru o treime din populație, inclusiv pentru liderul de atunci,
Pericles. Succesorul său, Tucidide, a contractat, de asemenea, aceeași boală, deși nu s-a dovedit
fatală.
Unii istorici cred că Jamestown, care a fost o colonie engleză în Virginia, a dispărut ca urmare a
febrei tifoide. De fapt, febra s-a dovedit fatală pentru mai mult de 6.000 de coloniști între 1607 și
1624 și poate că ar fi fost responsabilă pentru eliminarea întregii colonii.
Mediile militare și de război au fost adesea supuse prezenței febrei tifoide de-a lungul istoriei.
Peste 80.000 de soldați au murit ca urmare a febrei tifoide sau a dizenteriei în războiul civil
american. La fel, războiul spano-american a dus la infecții cu tifos, atât pe teren, cât și în tabere
de antrenament.
Mary Mallon, care este cunoscută și sub numele de Maria Tifoidă, a fost cea mai cunoscută
purtătoare a febrei tifoide. Ea a fost prima persoană din Statele Unite care a fost identificată ca
purtătoare a agentului patogen responsabil de boală, deși nu a prezentat niciun simptom legat de
această afecțiune. Mary Mallon a lucrat ca bucătar și de-a lungul carierei se crede că a infectat 51
de persoane, dintre care 3 cazuri s-au dovedit fatale. A fost izolată forțat în scopuri de carantină
de două ori în viața ei, o dată în 1907 și din nou în 1915. A doua oară nu a fost eliberată și mai
târziu a murit izolată la vârsta de 69 de ani.

ETIOLOGIE
Salmonella typhi, familia Enterobacteriaceae, gen Salmonella
Rezistentă: în gheaţă – luni de zile, în apă – 2-3 luni, în materii fecale – 20-30 de zile, în lapte
35 de zile
Sensibilă la: Cloramină1-2%, Bromocet, Fenol, Formol 5% (distrusă în 30 minute până la 2h);
în 5-7 minute sunt distruse la 1000C.
TRANSMITERE
Febra tifoidă are potențial de evoluție severă, ocazional amenințătoare de viață. Se transmite prin
intermediul alimentelor si apei contaminate de fecale sau urina bolnavilor sau purtatorilor.
Infecția se poate produce oriunde, dar mai ales în locurile/ţările în care igiena publică sau
personală este deficitară. Transmiterea bolii se face prin: fecale, urină, secreții biliare, puroi. În
cele mai multe cazuri, până la 75%), boala e contractată în timpul călătoriilor în străinătate.
Surse de infecție sunt: bolnavii de febră tifoidă, purtătorii de bacil tific asimptomatici, foști
bolnavi purtătorii temporari (elimină bacilul timp de trei luni), foști bolnavi purtătorii cronici
(elimină bacilul timp de câțiva ani). Bacteria Salmonella poate să supraviețuiască până la patru
săptămâni în afara unei gazde.

Factorii epidemiologici principali

1.   Izvorul de infecţie
-bolnavul, cu formă tipică, în toate stadiile, prin sânge (în prima săptămână, hemocultura este
pozitivă la 90% din cazuri), materii fecale (în săptămâna a doua de boală, coprocultura este
pozitivă în 100% din cazuri, hemocultura în 40% din cazuri, iar urocultura în 30% din cazuri)
-bolnavul atipic, mai frecvent copii
-purtătorii, care pot fi: convalescenţi (10-30% dintre bolnavi, timp de 2 săptămâni până la 5
luni, mai ales intestinali), cronici (la 1-5% din bolnavi, agentul etiologic se cantonează în vezica
biliară de unde se elimină intermitent prin urină sau materii fecale, durata portajului fiind de la 6
luni până la ani sau chiar toată viaţa; aceştia sunt mai ales femei sau copii care prezintă
colecistite, infecţii urinare, sau deficite de IgM), aparent sănătoşi, care apar în focarele de febră
tifoidă (3-9%, persoane imune care fie au făcut boala, fie sunt vaccinaţi; ei elimină salmonella
timp de 3-5 săptămâni).
Indicele de contagiozitate este de circa 40-90%.

2. Transmiterea
-prin contact cu mâinile murdare, cu obiecte contaminate cu secreţii, excreţii
-prin consum de apă contaminată (10-60% din cazuri), sau alimente contaminate (lapte,
legume, fructe nespălate, etc)
-prin transport pasiv de către vectori (muşte)
-aerogen, în spitale, prin antrenarea pulberilor ce conţin agenţii etiologici

3.   Receptivitate
-generală
Doza minimă infectantă este de 1000 de germeni.

4.   Imunitate
-după infecţie, de lungă durată, stabilă
-postvaccinală, 6-12 luni

Factorii epidemiologici secundari

-naturali de mediu: căldura, hipertermia, inundaţiile
-economico-sociali: aglomeraţia, igiena precară, anumite profesii (lucrătorii de la canalizare)
-biologici: înmulţirea muştelor
 SEMNE ȘI SIMPTOME

Febra tifoidă este o afecțiune sistemică severă caracterizată prin febră și dureri abdominale
produsă ca urmare a infecției diseminate cu S. typhi sau S. paratyphi. Chiar și după tratamentul
cu antibiotice și dispariția simptomelor, unele persoane continuă să fie purtători ai bolii timp de
mai mulți ani, putând infecta alte persoane. Astfel, un procent de până la 10% dintre pacienții cu
febra tifoidă netratată excretă S. typhi în scaun o perioadă de maxim 3 luni, iar 1-4% dezvoltă
starea de purtător cronic.
Febra tifoidă, boală contagioasă, mai este cunoscută sub denumiri ca febra gastrică, tifosul
abdominal, febra infantilă remitantă, febra lentă, febra nervoasă sau febra pitogenică. Cele mai
frecvente complicații sunt: delirul, perforația intestinală, hemoragie intestinală, hepatită toxică,
encefalită și miocardită.
Principalele manifestări:
stări de slăbiciune
insomnii
dureri de cap, dureri musculare
tuse uscată
febră, frisoane, transpirații abundente
dureri abdominale
lipsa apetitului
diaree/constipație
erupții pe torace si abdomen
în cazuri grave, inflamația splinei
delir
eroziuni ale peretelui intestinal care produc hemoragii
stare de imobilitate numită starea tifoidă

DIAGNOSTIC

DIAGNOSTIC CLINIC
Fără tratament antibiotic, febra tifoidă evolueză timp de 4 săptămâni.
Incubaţia: este în medie 10-14 zile, cu limite de 7-21 zile.
Debut: durează 5-7 zile, se instalează insidios în majoritatea cazurilor, cu febra care creşte
gradat spre 39°C, cefalee persistentă, astenie, ameţeli, dureri musculare, anorexie, creşterea
treptată a splinei. Debutul poate fi atipic, monosindromic: pneumotifos, meningotifos, colotifos,
nefrotifos etc.
Perioada de stare: durează 2 săptămâni, în care febra se menţine în platou, cu oscilaţii minime;
bolnavii sunt apatici, adinamici, cu tulburări de senzoriu (stare tifică; tifos = ceaţă ), hipoacuzie,
indiferenţă, delir, până la stare confuzională. Cefaleea este intensă, continuă, determină
insomnie.
Erupţia lenticulară  apare la 7-8 zile de la debut şi este reprezentată de macule congestive, roz,
de mărimea unui bob de linte, situate mai ales, pe flancurile abdominale şi la baza toracelui.
Maculele dispar fără urmă în 3-4 zile.
Manifestările digestive: anorexie, hiposecreţie salivară şi gastrică, uscăciunea mucoaselor,
limbă uscată ''de papagal'', cu depozite saburale, central, dar cu vârfurile şi marginile roşii.
Faringele este difuz congestionat, şi uneori prezintă ulceraţii ovalare, cenuşii, nedureroase
(angina Duguet). Durerile abdominale sunt difuze, mai pronunţate în fosa iliacă dreaptă unde la
palpare se percep zgomote hidroaerice. Formele severe se însoţesc de meteorism şi constipaţie
prin pareze intestinale Diareea apare doar în 1/3 din cazuri, scaunele sunt verzui.
Splenomegalia apare precoce, este constantă şi uneori (mai ales la copii) se însoţeşte de
hepatomegalie.
Modificările cardio-vasculare: apare de regulă bradicardia cu asurzirea zgomotelor cardiace şi
hipotensiunea arterială. Pulsul dicrot se datoreşte hipotoniei pereţilor vasculari.
Sindromul anemic este accentuat în formele severe şi prelungite. Leucopenia evoluează cu
limfocitoză relativă prin neutropenie şi aneozinofilie.
Sindromul hemoragic se manifestă prin epistaxis, gingivoragii, metroragii etc şi este determinat
de trombocitopenie, hipovitaminoză K şi/sau de coagulopatia de consum.
Perioada de declin: se suprapune cu a 4-a săptămână de la debut, în care febra scade treptat cu
oscilaţii mari între valorile matinale şi cele vesperale. Anorexia poate fi înlocuită de foame
imperioasă, iar oliguria cu criză poliurică.
Convalescenţa: remiterea treptată a simptomatologiei cu normalizarea parametrilor clinici şi
biologici.
Evoluţia este mult scurtată prin tratament cu antibiotice care, administrate corect, pot preveni
recrudescenţele, recăderile şi portajul de bacili tifici.

DIAGNOSTIC DE LABORATOR

A. Diagnostic hematologic
  
-leucopenie cu neutropenie şi aneozinofilie, la care se asociază un grad de anemie şi trombopenie
-trecerea bruscă spre leucocitoză indică o complicaţie de suprainfecţie sau o perforaţie cu
peritonită secundară
-scăderea hematocritului, disproporţional faţă de numărul de hematii şi hemoglobină, ne indică o
sângerare moderată, compensată prin hemodiluţie.
Cei trei parametrii sunt foarte scăzuţi în cazul unor sângerări masive.

B. Diagnostic bacteriologic

Produse patologice: sânge, materii fecale, urină, biopsii de măduvă osoasă, splină, articulaţii
afectate, flegmoane metastatice.
1.     Izolarea prin hemocultură conferă certitudinea de boală actuală fără a necesita şi alte
argumente, deoarece nici un purtător cronic nu are germeni circulanţi în sânge.
Indicele de pozitivitate este mare în primele 2-3 săptămâni de la debut.
2.     Izolarea din coprocultură este posibilă în faza de stare a bolii (germenii apar în scaun din
leziunile intestinale şi/sau din arborele hepatobiliar), dar nu poate diferenţia starea de boală
actuală de cea de purtător cronic care face o altă boală febrilă.
            Coproculturile se fac de la început pe medii selective (mediul lichid cu selenit, mediul
Cary-Blair).
3.     Izolarea prin urocultură este mai rar posibilă
4.     Culturile din măduva osoasă sau din splină, articulaţiile afectate, flegmoanele metastatice,
pot fi pozitive doar în perioada de declin sau în convalescenţă.

A. Diagnostic serologic

Uzual, constă în reacţia Widal de aglutinare: serul pacientului care va conţine anticorpi
specifici se pune în contact cu antigene bacteriene separate O, H şi Vi (obţinute prin prelucrări de
laborator a culturii de germeni), dar şi antigene de Salmonella typhi şi Salmonella paratyphi
(care pot da îmbolnăviri asemănătoare).
Titrul semnificativ pentru diagnostic este de 1/250 sau 1/400 la copii, dar la adulţi titrul este mai
mare: 1/500-1/1000 pentru aglutinine anti-O şi minim 1/1000 pentru aglutinine anti-H.
Importantă este creşterea în dinamică a titrului până la aceste valori, între două probe recoltate la
interval de 10-14 zile.
Titrurile mai mici la adulţi nu sunt importante din cauza posibilităţii de redeşteptare a unui titru
mai vechi cu ocazia oricărei boli febrile actuale.
Aceste aglutinine reprezintă anticorpi protectori care pot întrerupe spontan evoluţia bolii după
circa 3 săptămâni de la debut şi asigură imunitate durabilă după boală. Anticorpii apar în a doua
parte a evoluţiei, lipsind în faza de invazie şi la începutul perioadei de stare.
Aglutininele Vi apar târziu în convalescenţă şi numai la cei care au rămas excretori de germeni
(necesită un contact mult mai prelungit cu germenul), astfel că cercetarea acestor aglutinine este
o metodă curentă de depistare a stării de portaj după boală (orice titru minim de 1/40 confirmă
prezenţa germenului în organism, urmând a se preciza sediul portajului: biliar, urinar sau în alte
părţi).

PROFILAXIE ȘI COMBATERE

1. Măsuri faţă de izvorul de infecţie

-depistare precoce: epidemiologic, clinic, prin examene de laborator; orice febră cu durată de
peste 3 zile este considerată suspectă
-izolarea cazurilor, obligatorie în spitalul de boli infecţioase; timp de 21 de zile după ce a
devenit afebril li se efectuează examene coprobacteriologice şi uroculturi în zilele 7, 12, 17, la
ultima dată asociindu-se şi reacţia serologică Vidal; dacă culturile sunt negative se externează,
dacă sunt pozitive în documentul de externare se menţionează starea de purtător şi va fi luat în
evidenţă
-declarare, nominală, lunară; cazurile vor fi anunţate imediat de la depistare, la compartimentul
de epidemiologie local
-contacţii vor fi supravegheaţi pe perioada de incubaţie maximă (21-30 zile), vor fi scoşi din
sectoarele cu risc, li se vor efectua 2 coproculturi şi 2 uroculturi la interval de o săptămână, vor fi
vaccinaţi sau revaccinaţi
-purtătorii: vor fi depistaţi prin coproculturi, biliculturi, uroculturi; toţi foştii bolnavi nu vor
lucra timp de 3 luni în sectoarele de alimentaţie publică, aprovizionare cu apă, colectivităţi de
copii; se poate încerca sterilizarea lor prin reglarea tranzitului intestinal, creşterea rezistenţei
organismului, vaccinoterapie, colecistectomie, administrare de antibiotic
-la toţi foştii bolnavi li se vor efectua coproculturi, biliculturi şi reacţia Vidal, la 3, 6, 12 luni de
la  externare, iar dacă acestea sunt negative vor fi scoşi din dispensarizare.
2. Măsuri faţă de căile de transmitere
-dezinfecţie continuă şi terminală cu cloramină 1-2%, var cloros 10-20%, fenol, formol 5%o
-pasteurizarea la 600C, timp de 20 min. sau fierberea la 1000C timp de 5-7 min., distruge
salmonella
-dezinsecţia cu compuşi DDT sau HCH

3. Măsuri faţă de receptivi

-imunizarea activă, cu vaccin inactivat, administrat subcutanat, în zona deltoidiană, două doze
de 0,5 ml (0,25ml la copiii sub 12 ani) la interval de 1 lună cu 3  rapeluri la interval de 1 an
fiecare, cu aceeaşi doză; revaccinarea se efectuează după 5 ani;
Vaccinarea este indicată la vârsta de 5-55 ani, cu subgrupa 5-12 ani, la
următoarele categorii din populaţie: colectivităţi expuse, şantiere, deplasare în zone cu endemie,
cu deficienţe grave de aprovizionare cu apă potabilă, în caz de  inundaţii, calamităţi naturale, la
personalul din serviciile de salubritate, din unităţile de bolnavi psihici, la contacţii din focare.
Efectele adverse: local - inflamaţie, general - febră 1-2 zile.
-imunizarea activă, cu vaccin viu atenuat, administrat în 3 doze la interval de 1 săptămână
fiecare, la care durata protecţiei este de 3 ani.

TRATAMENT

Izolarea în spital este obligatorie cu păstrarea repausului strict la pat şi dietă lichidă şi
semisolidă, bogată în calorii. Depistarea purtătorilor sănătoşi (purtători ai bacilului care nu fac
boala) trebuie, de asemenea, să fie practicată în anturajul bolnavului pentru a evita împrăştierea
bolii.
Tratamentul antibiotic, corelat cu antibiograma (Cloramfenicol, Ampicilină, Amoxicilină,
Cotrimoxazol, Fluorochinolonă) se asociază cu corticoterapie şi medicaţie patogenetică.
Terapia chirurgicala
Chirurgia este indicata mai ales in cazurile de perforatie intestinala. Majoritatea medicilor
prefera simpla inchidere a perforatiei cu drenajul peritoneului, rezectia intestinului subtire este
indicata pacientilor cu multiple perforatii. 
Daca terapia antibiotica nu reuseste eradicarea bacteriilor hepatobiliare, vezicula biliara trebuie
rezecata. Colecistectomia nu are intotdeauna succes in eradicarea bacteriilor datorita infectiei
hepatice persistente.

VACCINAREA

Există două vaccinuri aprobate pentru a preveni febra tifoidă: Ty21A vaccin oral, viu și vacinul
poilzaharid tifoid injectabil. Ambele protejează între 50-80% . Vaccinarea este recomandată în
special pentru persoanele care intenţionează să călătorească într-o ţară tropicală. Aceste vaccinuri
se pot administra în spitale sau în unităţi sanitare de specialitate. Vaccinul tifoidic este
recomandat pentru călătorii în afara granițelor: India, Pakistan Nepal, Bangladesh, Africa de Sud
Vaccinul tifoidic este utilizat pentru imunizarea activă împotriva febrei tifoide cauzată de
Salmonella enterica serovar typhi (S. typhi) la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 2 ani, în
special la persoanele care călătoresc în zone endemice, populaţie care migrează, personal
medical şi personal militar.
Vaccinul împotriva febrei tifoide conţine polizaharid capsular purificat de Salmonella typhi.
Această vaccinare oferă protecție împotriva riscului de infecție cu Salmonella typhi dar nu și
împotriva Salmonella paratyphi A sau B sau împotriva tipurilor non-tifoidiene de Salmonella. Se
poate administra intramuscular adulţilor şi copiilor de peste 2 ani pentru a preveni febra tifoidă,
pentru cei care călătoresc în zone endemice. Pentru prevenirea febrei tifoide se recomandă
administrarea unei singure doze de vaccin polizaharid capsular purificat de Salmonella typhi,
intramuscular, cu două-trei saptămâni înaintea plecării – răspunsul imun apare în 14-21 de zile
înainte de expunere, iar revaccinarea se efectuează la un interval de trei ani, dacă riscul de
expunere persistă.
Se poate administra odată cu alte vaccinuri, în locuri diferite. Cele mai frecvente reacţii adverse
sunt reprezentate de cefalee (16-20%) şi diferite reacţii locale (7%). Contraindicaţiile, precauţiile
şi reacţiile adverse sunt aceleaşi ca la orice vaccin polizaharidic. Nu se recomandă administrarea
vaccinului la sugari şi copiii cu vârsta sub 2 ani.

CONTRAINDICAȚII

Vaccinul nu trebuie administrat la subiecţii cu sensibilitate cunoscută la oricare dintre

componentele vaccinului sau la subiecţii care au prezentat manifestări de hipersensibilitate după
administrări anterioare. Temporar, vaccinarea trebuie amanata in cazul unei boli acute febrile
severe.

PRECAUȚII

Sarcina - Vaccinul trebuie administrat gravidelor doar atunci când este clar indicat şi doar după
evaluarea atentă a beneficiilor şi riscurilor potenţiale.
Alăptarea - Vaccinul nu trebuie administrat mamelor care alăptează, în afară de cazul când este
absolut necesar, cum ar fi în timpul unei epidemii şi în urma unei evaluări a riscurilor şi
beneficiilor.

REACȚII ADVERSE

Cele mai frecvente reacţii adverse după administrarea vaccinului sunt reacţiile locale (durere,
înroşire, hematom, induraţie, inflamaţie) la locul administrarii. Ca reactii generale, cele mai
frecvente (1-10%) pot fi: dureri de cap, greata, varsaturi, diaree, febra, dureri generalizate, stare
generală de rău, mancarimi ale pielii.
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU FEBRĂ
TIFOIDĂ

Asistentul medical trebuie să-şi cunoască bine atribuţiile, să-şi îndeplinească obligaţiile planificat
şi organizat, pentru ca timpul de muncă să fie pe deplin folosit. Îngrijirea bolnavilor cu boli
infecto-contagioase trebuie să se adapteze la particularitațile speciale ale acestor boli. Astfel:
- bolile infecto-contagioase acute evoluează cu o stare febrilă, care epuizează si astenizează
organismul, reducând forțele lui de apărare
- ele acționează asupra întregului organism provocând tulburări în funcționarea celor mai variate
organe și aparate in cursul aceleiași boli, care de multe ori necesită intervenții cu caracter de
urgență
- evoluând relativ rapid, boala trece in scurt timp prin diferitele ei faze, fiecare reclamând
îngrijiri speciale;
- din cauza reducerii capacității de apărare, organismul acestor bolnavi prezintă o receptivitate
crescută și față de alte infecții

ROL PROPRIU

1. Asigurarea condițiilor intraspitalicești

bolnavii cu febră tifoidă trebuie spitalizati in saloane mici, in condiții de perfectă curățenie
saloanele trebuie sa fie semiluminoase si cu o ventilație ireproșabilă, pentru a se putea realiza o
aerație permanentă
patul trebuie sa asigure bolnavului o odihnă perfectă
bolnavul va fi schimbat din decubit dorsal in cel lateral stăng și drept
bolnavii trebuie incurajați pentru mișcari active sau la nevoie asistenta le va mobiliza articulațiile
in mod pasiv
bolnavul in stare gravă trebuie servit la pat cu ploscă și urinar, fiecare trebuie să aibe plosca și
urinar propriu
asistenta, printr-o muncă susținută de educație sanitară, trebuie sa elimine stimulii externi
cauzatori de paroxisme, îndepartează sursele de zgomot care pot produce excitarea sistemului
nervos, asigură un climat de liniste, temperatură și umiditate constantă, abordează cu calm si
blândețe pacientul

2. Alimentarea pacientului
- alimentarea activă cand masa poate fi servită la sala de mese, în salon la masă, în salon la pat
în poziție șezând, sau în decubit lateral. Dacă este cazul, se protejează lenjeria cu un prosop.
Alimentele sunt servite în condiții igienice pe o tavă sau masă portabilă, acoperite. Pacientul este
ajutat să își porționeze alimentele.
- alimentarea pasivă se practică pentru pacienții care nu se pot alimenta singuri. Pacientul este
așezat în poziție șezând, sau cu capul ridicat, se protejează lenjeria de pat și cea de corp, se
plasează tava lângă pacient în așa fel încât să vadă alimentele, se verifică temperatura
alimentelor și se administrează cantități mici.

3. Supravegherea bolnavului
- asistentul trebuie să urmarească funcțiile vitale ale organismului
- modificările constante reprezintă de obicei simptomele de debut ale complicațiilor,
caracteristice pentru bolile infecțioase
- asistentul trebuie să urmarească emisiunile de urină și materii fecale și să se îngrijească de
evacuarea lor in caz de retenție

4. Prevenirea diseminării infecției

- asistentul medical trebuie să educe bolnavii să se spele și să facă baie în mod regulat, fie singuri
fie cu ajutoru sub forma băii parțiale la pat.
- lenjeria de corp trebuie să fie totdeauna curată, schimband-o dacă este necesar chiar de mai
multe ori pe zi
lenjeria trebuie sa fie sterilă
- Asistentul trebuie să acorde în cursul bolilor infecțioase o atenție deosebită îngrijirii
mucoaselor, deoarece neglijarea acestor regiuni duce prin infecții secundare la otite, stomatite
septice și micotice, gangrena obrazului, parotidite septice, conjunctivite purulente, a căror
evoluție poate să fie tot așa de gravă ca și aceea a bolii de bază

5. Educația sanitară
- asistentul medical trebuie sa informeze pacientul și să se asigure că acesta a înțeles și respect
importanța igienei personale, a circuitelor funcționale ale unității, a tratamentului și regimului
alimentar (interzicerea consumului de alcool, tutun, bauturi alcoolice), evoluția clinică a bolii și
măsurile de profilaxie și necesitatea acestora

ROLUL DELEGAT

-asistentul medical administreaza medicația prescrisă de medic:

tratament etiologic: medicamente ce acționează pe sistemul limfatic, administrate p. o.
cloramfenicol: bacteriostatic ce se concentrează bine în sistemul limfatic; 50 mg/kg/zi pe durata
febrei + 7-10 zile există tulpini rezistente
biseptol 2x2 tablete/zi
ampicilină
amoxicilină
fluoroquinolone: concentrații optime la nivel intestinal, biliar, formațiuni limfatice
ciprofloxacin 2 a 500 mg
norfloxacin
pefloxacin
cefalosporine, generația a III-a

- asistentul medical recoltează probe biologice pentru testele de laborator specifice, teste care
identifică anticorpii Salmonella, dar trebuie confirmate prin culturi sau teste ADN bacteriene.
Testul Widal a fost principalul test diagnostic pentru zeci de ani, el masoara anticorpii aglutinanti
impotriva antigenelor H si O ale bacteriei
-alte studii de laborator nespecifice:
- cei mai multi pacienti sunt moderat anemici, au VSH crescut, trombocitopenie si limfopenie
relativa 
- timpul de protrombina si tromboplastina partial activate au valori usor crescute cu fibrinogen
scazut 
- transaminazele hepatice si valorile bilirubinei serice cresc de doua ori fata de valoarea normala 
-asistentul medical pregatește fizic și psihic pacientul pentru investigații imagistice: radiografia
pelvina care să arate rinichii, ureterele și vezica urinară este utilă dacă se suspecteaza perforația
țintestinală, scanarea CT sau RMN investighează abcesele osoase sau hepatice. 
-examenul histologic: marca histologică pentru febra tifoidă este înfiltrarea țesuturilor de către
macrofagele cu bacterii, eritrocite și limfocite degenerate. Agregatele macrofagice sunt denumite
noduli tifoizi, descoperiți cel mai adesea in rinichi, testicule, ganglioni limfatici mezenterici,
splină, ficat și măduva osoasă. 
În intestine apar 4 stadii patologice in evolutia infectiei: 
- modificari hiperplazice 
- necroza mucoasei intestinale 
- aglomerarea mucoasei 

TEHNICI (scop, materiale, tehnica propriu-zisă)

Puncția biopsică pentru a efectua examenul histologic reprezintă introducerea unui ac de

biopsie într-un organ parenchimatos pentru recoltarea unui fragment de ţesut.
Se practică puncţia pentru biopsie pe ficat, splină, rinichi, ganglioni limfatici, plămâni, tumori
solide.
Se execută de către medic !
Scop:
-explorator pentru stabilirea diagnosticului
Indicaţii:
-afectarea organelor menţionate.
Contraindicaţii:
-diateze hemoragice
-rinichi unic – pentru puncţia renală

1. BIOPSIA HEPATICĂ
O biopsie hepatică presupune îndepărtarea unei bucăți mici de țesut hepatic, astfel încât poate fi
examinată la microscop pentru semne de deteriorare sau boală. O puncție biopsică hepatică este
de asemenea folosită pentru a determina severitatea bolilor hepatice.
Scopul biopsiei hepatice
-diagnostic pentru o problemă a ficatului care nu poate fi identificată altfel
-se obține un eșantion de țesut dintr-o anomalie găsită printr-un studiu imagistic
-se determină severitatea bolilor hepatice – proces numit stadializare
-ajută la dezvoltarea planurilor de tratament bazate pe starea ficatului
-se determină cât de bine funcționează tratamentul bolilor hepatice
-se monitorizează ficatul după un transplant de ficat

Locul puncţiei hepatice

-faţa anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană, imediat sub rebordul costal sau în plină
matitate – la un ficat mărit.
-de-a lungul liniei axilare posterioare în spaţiul IX sau X intercostal drept – la ficat în limite
normale.

Materiale necesare
-muşama şi aleză
-mănuşi de cauciuc
-alcool, tinctură de iod
-material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei
-soluţii anestezice – Xilină 1%
-ac pentru biopsie
-seringi sterile
-tampoane
-medicamente – soluţii anestezice, hemostatice, tonice cardiace
-lame microscop, hârtie filtru, ser fiziologic 50 ml
-tăviţă renală
Pregătirea bolnavului
-se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează
-se asigură că durerea va fi îndepărtată prin anestezie locală
-se determină înainte TS, TC, TQ, trombocite
-se administrează cu 2 zile înainte medicaţie hemostatică (vitamina C, vitamina K, calciu
gluconic) la indicația medicului
-se aşează bolnavul în poziţie – decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat sau decubit lateral stâng
cu mâna dreaptă sub cap
-se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei

Execuţia puncţiei
-se spală şi se dezinfectează mâinile
-se îmbracă mănuşi de protecţie
-medicul execută anestezia locală şi puncţia cu ajutorul asistentului medical

Rolul asistentului medical în efectuarea puncţiei

-protejează lenjeria de pat şi de corp
-asigură poziţia bolnavului
-dezinfectează locul puncţiei
-pregăteşte şi serveşte medicul cu materialele necesare
-supraveghează pacientul în timpul tehnicii
-completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate
-aplică un pansament la locul puncţiei
-notează puncţia executată, eventualele incidente şi accidente

Îngrijiri după tehnică

Se asigură repaus la pat 24-48 ore în decubit lateral drept.
Se supraveghează funcţiile vitale  24 ore.
Se aplică pungă cu gheaţă la locul puncţiei.
Se informează medicul în cazul apariţiei complicaţiilor – hemoragii.

Accidente și incidente 
Durere - durerea la locul biopsiei este cea mai frecventă complicație după o biopsie hepatică.
Durerea după o biopsie hepatică este de obicei un disconfort ușor.
Hemoragie - Ssngerarea poate apărea după o biopsie hepatică. Sângerarea excesivă poate
necesita să fiți internat pentru o transfuzie de sânge sau o intervenție chirurgicală pentru a opri
sângerarea.
Infecţie - rareori, bacteriile pot intra în cavitatea abdominală sau în fluxul sanguin.
Leziuni accidentale la un organ din apropiere - în cazuri rare, acul poate atinge un alt organ
intern, cum ar fi vezica biliară sau un plămân.

Observaţii
Fragmentele de ţesut recoltate se îndepărtează de pe acul de biopsie prin insuflare de aer cu
seringa şi sunt pregătite pentru laborator – sub formă de amprentă pe lama de sticlă sau sub
formă de frotiuri.
Acele de puncţie se sterilizează la pupinel.
Nu se mişcă bolnavul în timpul puncţiei →  se pot leza ţesuturile.
2. MONTAREA UNEI BRANULE
- inserţia unui cateter într-o venă periferică cu scopul de a avea un acces venos.
Cateterul venos periferic (CVP sau branula) este format dintr-o canulă de plastic cu mandren
metalic care va fi retras după pătrunderea în venă, rămânând pe loc doar canula de plastic, canulă
care poate fi menţinută chiar şi 2-3 zile.
Scop:
1.Explorator 
- recoltarea sângelui pentru examenele de laborator precum cele biochimice, hematologice,
serologice si bacteriologice.
2.Terapeutic
-administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi a perfuziei intravenoase;
-recoltarea sângelui pentru transfuzie
-executarea tranfuziei de sânge sau derivate ale sângelui;
-sângerare în cantitate de 30-500 ml în edemul pulmonar acut, hiperteniune arterială
-inserția unui cateter de venă periferică presupune selectarea unui cateter adecvat, a unui loc de
puncționare și a unei vene potrivite, aplicarea de garou, dezinfectarea locului ales, puncționarea
venei și introducerea cateterului.
Selectarea tipului de branulă și a locului de inserție se va face în funcție de tipul, durata și
frecvența tratamentului pe care pacientul le are prescrise, accesibilitatea patului venos al
pacientului, vârsta și constituția fizică a pacientului.
Daca este posibil, se va alege o venă la brațul sau mâna nondominantă. Locurile preferate de
puncționare venoasă sunt vena cefalică și basilică a brațului și cele de pe partea dorsală a
mâinii. Se pot aborda și venele de la nivelul piciorului, dar crește riscul de tromboflebitei
Un cateter periferic permite administrarea de soluții lichide, sânge și derivate din sânge și
menține accesul venos permanent.
Inserția unui cateter periferic este contraindicată la brațul sau mâna care prezintă
leziuni, edeme, arsuri, la brațul sau mâna corespunzatoare plăgii operatorii la pacientele
mastectomizate.
De obicei, daca o venă este lezată (hematom, echimoză etc) se va alege un nou loc de
puncționare întotdeauna deasupra zonei lezate, niciodată sub zona lezată.
Cateterele venoase periferice (branulele) pot fi de diferite dimensiuni existând un cod de culoare
în funcţie de grosimea cateterului. Dimensiunea canulei care urmează a fi montată va fi
corespunzătoare calibrului venei.

Cel mai frecvent abord este la nivelul membrelor superioare. Abordul la nivelul membrelor
inferioare este utilizat în special la copil şi mai rar la adult datorită riscului de tromboflebită. La
nou-născut abordul venos periferic se poate face uşor la nivelul venelor epicraniene.

Materiale necesare:
-paduri alcoolizate
-manuși
-garou
-cateter pentru vena periferică (branulă)
-soluțiile de administrat
-seringă cu soluție normal salină
-perfuzor
-stativ
-fixator transparent pentru cateter
-comprese

Pregatirea pacientului pentru montarea unei branule:

-se confirmă identitatea pacientului
-se explică procedura pacientului pentru a-i reduce anxietatea (care poate produce vasoconstricție
și implicit, un abord mai dificil al venelor) și a ne asigura de cooperarea sa
-se va explica pacientului că va rămâne la locul puncţionării un cateter de plastic la care se va
ataşa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor soluţii indicate de medic sau o seringă pentru
adminstrarea antibioticelor sau altor substanţe prescrise
-de asemenea, i se va preciza că nu va trebui să lovească sau să bruscheze locul unde branula este
inserată
-i se va preciza să anunțe orice modificare sau durere survenită de-a lungul tratamentului

Tehnica – Montarea unei branule

-asistentul medical se spală pe mâini;

-se selectează locul puncționării. Dacă se prevede o terapie intravenoasă de lungă durată, se va
începe cu venele din porțiunea distală pentru a schimba, cu timpul, locul puncționării, din ce în
ce mai proximal
-dacă trebuie administrată o substanță iritantă sau un volum mai mare de lichide, se va alege o
venă mare
-se poziționează pacientul într-o poziție confortabilă, cu brațul sprijinit și poziționat în jos pentru
a permite umplerea venelor brațului și mâinii
-se aplica garoul la aproximativ 15 cm mai sus de locul de puncționare, pentru a dilata venele;
se verifică pulsul radial. Daca acesta nu este palpabil, se va largi puțin garoul pentru a nu face
ocluzie arterială
-se palpează o venă cu ajutorul indexului și al degetului mijlociu al mâinii nondominante;
se trage de piele pentru a fixa vena
-dacă vena nu se simte bine se va alege alta
-dacă este palpabilă, dar nu suficient de palpabilă – se cere pacientului să își închidă și să-și
deschidă pumnul de câteva ori sau se tapotează cu degetele de-a lungul venei
garoul nu se va menține mai mult de 3 minute. Dacă în tot acest timp nu s-a reușit inserarea
cateterului, se va desface garoul pentru câteva minute și se va relua tehnica
-se pun manușile
-se dezinfectează locul ales pentru puncționare cu paduri alcoolizate dinspre interior spre exterior
timp de 30 de secunde și se lasă să se usuce pielea (uneori, va fi necesar ca în prealabil să fie
îndepartat părul din zona respectivă la pacienții cu pilozitate accentuată);
-NU se atinge locul curățat, altfel procedura de curățare va trebui repetată înainte de canulare!
-se va lua branula în mâna dominantă și se va ține între police și index (daca are aripioare,
branula se va ține de acestea), iar cu policele mâinii nondominate se va trage pielea de sub venă
pentru a o fixa și a o exprima
-se va avertiza pacientul că va simți o înțepătură;
s-e va introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de aproximativ 15 grade, direct
prin piele până în venă printr-o singură mișcare, verificând dacă apare sânge în capatul
cateterului (confirmă că acesta este în venă)
-din momentul în care apare sângele, există mai multe metode de a introduce cateterul in venă:
– se desface garoul, apoi fie se continuă împingerea cu grijă (pentru a nu perfora vena prin
celalalt perete) a cateterului până la jumatatea sa și apoi se scoate acul în același timp cu
împingerea totală a canulei de plastic, atașându-se imediat perfuzorul sau seringa, presând ușor
pe venă pentru împiedicarea sângerării;
– fie se scoate acul imediat după puncționarea venei și apariția sângelui și se atasează rapid și
steril perfuzorul soluției de administrat. Se pornește perfuzia în timp ce cu o mână se fixează
vena și cu cealaltă se împinge canula de plastic. Este o metodă care nu prezintă riscul perforării
venei deoarece cateterul este introdus fără a mai avea acul în el și deoarece soluția perfuzată
dilată vena facând mai ușoară avansarea cateterului
-după introducerea cateterului, se curață locul cu paduri alcoolizate și se aruncă acul cateterului
în recipientul de înțepătoare;
-se reglează ritmul de administrare a perfuziei;
-se fixează cateterul cu un fixator transparent și semipermeabil după ce se usucă dezinfectantul
pe piele;
-fixatorul se desface în mod steril și se aplică pe locul de inserție lipind bine marginile pentru a
preveni ieșirea accidentală a cateterului;
-se fixează și tubul perfuzorului de mâna pacientului având grija insa sa lase libertate de miscare
și să nu fie fixat în extensie deoarece poate trage cateterul afară din venă la o mișcare mai bruscă;
-dacă cateterul se află în zona articulațiilor mâinii, de exemplu, se poate pune un propsop rulat
sub articulație.
-fixarea CVP se va face cu benzi adezive de leucoplast pe care se va nota data şi ora la care a fost
montată canula
Întreţinerea unui cateter venos periferic
zona în care este montat cateterul va fi frecvent inspectată pentru a observa eventual apariţia
inflamaţiei (flebita) care necesită extragerea imediată a cateterului;
după terminarea administrării medicaţiei sau soluţiilor perfuzabile pe cateter acesta va fi spălat
cu ser heparinat şi închis;
un cateter nefolosit se va spăla cel puţin de două ori pe zi cu ser heparinat;
murdărirea leucoplastului cu sânge sau udarea lui cu soluţii perfuzabile face obligatorie
schimbarea lui.

 Îndepartarea cateterului
Se va face la terminarea terapiei intravenoase sau atunci când vechiul cateter nu mai este
funcțional și pacientul necesită în continuare tratament intravenos;
Se oprește perfuzia și se clampează perfuzorul, îndepărtându-se apoi cu blândețe fixatorul de pe
branulă;
Folosind o tehnica sterilă se va deschide o compresă sterilă;
Se vor pune manuși și se va plasa compresa sterilă cu o mână peste locul de inserție al
cateterului, iar cu cealaltă mână se va scoate branula printr-o mișcare paralelă cu pielea;
Se va inspecta branula scoasă pentru ca să nu lipsească din ea porțiuni care să se fi rupt
accidental și să intre în circulația sangvină a pacientului;
Se face compresie pe locul puncționării timp de 1-2 minute, se curăță zona și apoi se aplică un
bandaj adeziv;
Se va indica pacientului să-și restrângă pentru 10 minute activitatea membrului care a avut
cateterul și să păstreze bandajul adeziv timp de 1 oră de la îndepărtarea branulei.

Observații
-se vor schimba fixatoarele branulei la pacienții cu terapie intravenoasă îndelungată la fiecare
48 de ore sau ori de cate ori acestea se dezlipesc sau se murdaresc;
-se va schimba cateterul la fiecare 72 de ore la pacienții care necesită aceasta și se va alterna
locul de inserție a acestuia;
-pacienții care vor fi externați cu catetere periferice vor trebui invățați să-l îngrijească și
protejeze și cum să identifice eventualele complicații și disfuncționalități;
-pacientul va trebui să-și inspecteze periodic acasă locul de inserție și să anunțe echipa de
îngrijiri dacă apar edeme, roșeață, durere .

Accidente/Incidente
La montarea unei branule pot surveni următoarele accidente:
-flebitele
-extravazarea soluțiilor
-impermeabilitatea cateterului
-hematom
-secţionarea cateterului
-reacţii vasovagale
-tromboze
-infecţii sistemice ca septicemia sau bacteriemia
-reacţii alergice
-încărcare circulatorie
-embolie
 GRILA DE DEPENDENȚĂ

MANIFESTĂRI SURSE PROBLEMA GRAD

NEVOIA DE DE DE DE
UNDAMENTALĂ DEPENDENŢĂ DIFICULTATE DEPENDENŢĂ DEPENDENŢĂ

1. - HTA, puls aritmic tegumente reci - circulaţie inadecvată DEPENDENT

-alterarea respiratiei
A RESPIRA
A AVEA O BUNA
CIRCULATIE

2. - inapetenţă dificultate în digestia şi - stare de denutriție DEPENDENT

absorbţia alimentelor, severă
A MANCA
greaţă, vărsături
ŞI
A BEA

3. - oligurie - deshidratarea - eliminare inadecvata DEPENDENT

- varsaturi - alimentație deficitară cantitativ si calitativ
A ELIMINA
- diaree - dezechibru
hidroelectrolitic
4. - durere - dificultate de a se mobiliza - alterarea mobilităţii DEPENDENT
- oboseală
A SE MIŞCA
- slăbiciune musculară
ŞI
A AVEA O BUNĂ
POSTURĂ

5. - treziri frecvente - anxietate - dificultate în se DEPENDENT

- slăbiciune
A DORMI odihni
- oboseală
ŞI
A SE ODIHNI

6. - dureri musculare - intoleranţă la efort - dificultate în a se DEPENDENT

A SE ÎMBRĂCA imbrăca/ dezbrăca
ŞI
DEZBRĂCA
 7. - hipertemie - proces infecțios - risc de apariție a DEPENDENT
infecțiilor
A MENŢINE
supraadaugate
TEMPERATURA
CORPULUI ÎN
IMITE NORMALE

8. - riscul de apariție a - durere - incapacitatea de a-și DEPENDENT

escarelor de decubit
A FI CURAT, - oboseală satisface nevoile de
ÎNGRIJIT ŞI - slăbiciune igienă
A PROTEJA
EGUMENTELE ŞI
MUCOASELE

9. - neliniște - durere - incapacitatea de a DEPENDENT

- lipsa de cunoaștere a
A EVITA - teamă evita pericolele
consecințelor
PERICOLELE - vulnerabilitate

10. - frământare - agravarea fizică și psihică - comunicare DEPENDENT

A COMUNICA - anxietate - neacceptarea impotenței ineficientă
- neliniște față de
semnificația suferinței

11. INDEPENDENT
A ACŢIONA
CONFORM
PROPRIILOR
CONVINGERI

12. - INDEPENDENT
A FI PREOCUPAT
ÎN VEDEREA
REALIZĂRII

13. - oboseală - starea precară - dificultate în a se DEPENDENT

- epuizare
A SE RECREEA - teamă - mediul spitalicesc recreea
- durere

14. - cerere de informații - lipsa informației - deficit de cunoştinţe DEPENDENT

asupra bolii, măsurilor
A ÎNVĂȚA CUM - cunoștințe insuficiente
de prevenire, a
Ă-ŞI PĂSTREZE diagnosticului medical,
tratamentului, a
SĂNĂTATEA
convalescenței și a
satisfacerii nevoilor
sale
- deficit de cunoștințe și
dezinteres

STUDIU DE CAZ

Nume: P
Prenume: V
Stare civila: Casatorită
Talie:1,73
Greutate: 68kg
Data nasterii :10.01.1982
Ocupatie: psiholog

Istoricul bolii:
- pacienta e efectuat o Excursie in India cu scop turistic in perioada 16-25 octombrie (Mumbai,
New Delhi, Agra si Udaipur)
- nu este vaccinata impotriva febrei tifoide
Motivul internării:
- febră, frisoane, tahipnee, triplu catar, inapetența, vărsături, grețuri, cefalee, tuse, enzatem
- motiv pentru care se interneaza pe sectia de Boli Infecto-Contagioase

Antecedente heredo-colaterale:
- tatăl insuficiență venoasă
- mama cardiacă, numeroase infecții urinare

Antecedente personale:
- 2 nasteri
- 1 avort

Condiţii de viaţă şi muncă:

- casatorită, 2 copii.
- muncă de birou – 8 h/zi, mediu de lucru stresant

Comportamente:
- neaga consumul de alcool, tutun, cafea, droguri
- neagă alergii

Analiza datelor:
Pe baza datelor culese de la bolnava si a examnului clinic efectuat de medic pacienta este
diagnosticata cu febra tifoidă.

Diagnostic clinic – febră tifoidă

Examen clinic – stare generala alterată: temperatura 39 C, respiratie: 30r/min, TA: 150/120
mmHg, Puls: 100 bătai/minut.
NEVOI DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚII INTERVENȚII EVALUARE
FUNDAMENTAL DE AUTONOME DELEGATE
E NURSING
1. Nevoia de a-și Hipertemie din pacientul să asigur un salon curat - recoltez probele dupa 24h
mentine cauza procesului prezinte aerisit de urina si sange pacienta este
temperatura infecțios temperatura aplic comprese reci pe pentru afebrila
corpului in limite corpului in limite frunte, torace examenele de
normale normale in caz de frisoane se pregatesc fizic si
acopera pacientul cu 2- psihiclaborator
3 paturi pacientul si il
insotesc la
Dificultatea de a investigatiile de
2. Nevoia de a respira din cauza pacientul să umidificarea aerului specialitate
respira si de a avea bronhospasmului revină la o din salon prin așezarea - administrez la
o bună circulație manifestat prin respirație de vase cu apă pe indicatia dupa 24 h
tuse si polipnee normală calorifer medicului pacienta
hidratarea pacientului tratament cu respira normal
cu lichide antibiotic,
antitermice
ibuprofen
aspirina

Deshidratare din
3. Nevoia de a se cauza febrei, să fie echilibrat se oferă pacientului
alimenta și hidrata vărsături, hidroelectrolitic lichide in starea febrilă
transpirații adminisitrate cu
staruință și grijă in
funcție de toleranța
gastrică