Sunteți pe pagina 1din 1

Conspect litareatură

Literatura evului mediu


 doua limbi clasice: latina și greaca.
 Secolul V marchează primele scrieri în limbile de origine a țărilor eliberate de sub stăpânirea
Imperiului Roman.
 A fost influențată de 3 factori importanți: creștinismul, creația populară și tradițiile antichității.
 În dezvoltare, rolul principal l-au avut: religia creștină și biserica.
 Toate creațiile medievale au fost influențate de o idee dominantă:
Concepția despre om și lume.
Asemănări dintre literatura medievală orientală și occidentală
 Granițele cronologice și periodizarea sunt aproape identice: 1 000 de ani.
 Au genuri și specii literare asemănătoare.
*literatura medievală era: populară, democratică, cavalerească și orășenească.*
*literatura capătă un caracter alegoric, simbolic și moralizator.*
Literatura Secolele IV–VIII reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea artei şi a literaturii
indiană indiene, o culme a căreia este creaţia celui mai mare poet al Evului Mediu în India-
Kalidasa. Se presupune că ar fi trăit la sfîrşitul secolului al IV-lea – începutul secolului
al V-lea, făcând parte din grupul „celor nouă perle“ – artişti şi filozofi de la curtea
regelui Vikramanditya (380–413). I se atribuie mai multe opere, inclusiv drama
intitulată Sakuntala. Subiectul este preluat din Mahabharata.
*subiectul*Regele Dusyanta se căsătoreşte cu Sakuntala, fiica adoptivă a unui sihastru, pe
care o găsise în pădure, unde se afla la vînătoare, dar, în curînd, o uită, iar ea pierde inelul
primit de la soţ. Sakuntala îl naşte pe Bharata, iar după ce un pescar găseşte inelul pierdut de
Sakuntala şi îl aduce regelui Dusyanta, acesta porneşte în căutarea ei şi o aduce la palat
împreună cu copilul, căruia i se prezice că va stăpîni lumea.
Este o piesă plină de lirism şi de graţie, de sentimente duioase şi de admiraţie profundă faţă
de natură.
De perioada medievală a literaturii indiene ţine şi culegerea de povestiri cu caracter
didactic Panciatantra (în traducere: Cinci cărţi). Capodopera reprezintă primul model
de povestire înrămată, de origine folclorică. Panciatantra conţine povestiri cu caracter
didactic, culegerea exercitînd o influenţă incontestabilă asupra fabulisticii orientale şi
europene.
Panciatantra oferă o amplă panoramă a vieţii societăţii indiene, denunţînd nedreptatea,
corupţia, abuzurile, avariţia, decăderea morală a clasei avute şi susţine o concepţie despre
viaţă bazată pe valoarea omului prin virtuţile acestuia.
Literatura arabă Literatura arabă medievală a dat lumii monumentala operă O mie şi una de nopţi
(secolul al X-lea) – o culegere de povestiri şi poveşti, în care se reia forma povestirii
înrămate, cînd o poveste-cadru serveşte drept pretext pentru celelalte.
*subiectul* În O mie şi una de nopţi povestirea-cadru e cea a regelui Şahriar. Acesta, aflînd că
soţia l-a înşelat şi dorind să se răzbune pe femei, se căsătoreşte de mai multe ori, decapitîndu-
şi fiecare nouă soţie după prima noapte, pînă cînd înţeleapta fiică a vizirului, Şeherazada, îl
încîntă cu poveştile sale, cărora le tot găseşte o continuare, naraţiunea prelungindu-se o mie şi
una de nopţi, soţul, în cele din urmă, renunţînd s-o ucidă.
La noi, această operă arabă a fost cunoscută iniţial prin intermediul cărţii populare Halima.

S-ar putea să vă placă și