Senzaţiile

Definire si caracterizare                

Definitie: reprezinta procese psihice elementare prin care se semnalizeaza separat in imagini
simple si primare insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor in conditiile stimularii de catre
acestea a analizatorului. Senzatiile se produc rareori de sine statator fiind integrate de regula in
procesul complex numit perceptie. Senzatiile pure sunt obtinute in conditii de laborator.
Insușiri
a.       Calitatea – diferentierea senzatiilor (senzatii vizuale, auditive, olfactive, gustative, cutanate
etc.)
b.      Intensitate – depinde de intensitatea stimulului si de starea persoanei.
c.       Durata – dureaza atat timp cat exista stimulare. Perioada de latenta si efectul postactiune.
d.      Tonalitatea afectiva – este insotita de trairi afective: placere, neplacere.
e.      Senzatiile au valoare informationala. Primim informatii despre realitatea interioara si
exterioara.
Clasificare
- extraceptive; Senzații care furnizează informații despre obiectele și fenomenele lumii
externe: vizuale, auditive, olfactive, gustative, cutanate
- proprioceptive; Senzații care furnizează informații despre poziția și mișcarea
propriului corp: (postura membrelor, trunchiului, capului – tensiunea musculară din
acei mușchi antrenați în poziția statică și de lucru) și chinestezice, de echilibru
(informează despre direcția, durata și intensitatea efortului pentru realizarea mișcărilor).
- interoceptive Senzații care ne informează despre modificarea mediului intern:
organice (foame, sete, modificări ale biochimismului intern al organismului etc) și de
durere (tulburări funcționale sau distrugeri de țesuturi organice)..
 Analizatorul: este un ansamblu morfofunctional care face posibila producerea senzatiilor. Este
alcatuit din:
A. Receptor – transforma energia stimulilor externi in impulsuri nervoase.
        B. calea de conducere – aferentia directa – transmiterea informatiei sub forma de influx
nervos la scoarta cerebrala.
        C. veriga centrala – zone specializate – aici se decodifica influxul si se produce faptul psihic
(imagine specifica).
        D. conexiunea inversa – aferentia inversa – comenzi de la scoarta cerebrala catre receptori. 
Legile generale ale senzatiilor
1. Legea intensitatii (legea pragurilor) – pragul absolut minim = intensitatea cea mai mica dintr-
un stimul care poate determina o senzatie specifica.
Intre intensitatea stimulului si nivelul sensibilitatii senzoriale exista un raport invers

proportional. 
- Pragul absolut maxim = reprezinta cantitatea cea mai mare dintr-un stimul care mai poate
determina inca o senzatie specifica.

 
- Pragul diferential = cantitatea dintr-un stimul care adaugata la stimularea initiala determina o
noua senzatie.

 senzatia tactila
3,3 gr – 100 gr 

 vaz 

 auz 
2. Legea contrasului senzorial = scoaterea in evidenta a doi stimuli cu caracteristici opuse:
simultan, succesive.
3. Legea adaptarii – se refera la modificarea sensibilitatii datorita actiunii repetate prelungite a
stimulului.
Un stimul slab care actioneaza repetat prelungit determina cresterea sensibilitatii.
Daca un stimul puternic actioneaza repetat prelungit scade sensibilitatea.
4. Legea sensibilizarii – cresterea sensibilitatii datorita interactiunii cu alti analizatori.
5. Legea sinesteziei – producerea de efecte de catre un analizator asupra altui analizator pentru a-
l face pe acesta din urma sa fie stimulat.
6. Legea semnificatiei – ceea ce are importanta pentru noi este sesizat mai repede si mai usor.
  
Caracteristici ale imaginii perceptive:
- Redau insusiri concrete/intuitive ale obiectelor.
- Este o imagine primara (legatura directa cu obiectele).
- Imagine obiectuala (intotdeauna este imaginea unui anumit obiect).
- Imaginea este complexa (sunt insusiri principale, secundare – de detaliu si elemente de camp
perceptiv).

Percepția
Definiția
Percepțiile sunt procese psihice cognitiv senzoriale complexe și totodată imagini primare,
conținând totalitatea informațiilor despre însușirile concrete ale obiectelor și fenomenelor în
condițiile acțiunii directe a acestora asupra analizatorilor.
Caracteristicile imaginii perceptive:
-imagine primară (apare numai în relația directă cu obiectul)
-bogată în conținut (atât însușirile semnificative, cât și cele mai puțin importante, de detaliu)
-aici și acum, percepția unui anumit obiect este concomitentă cu aceea a elementelor care îl
înconjoară și cu care se află într-un anumit spațiu și timp
-durata percepției corespunde duratei acțiunii stimulului, a prezenței acestuia
-intensitatea percepției este proporțională intensității stimulilor
Fazele procesului perceptiv:
Detecția- sesizarea și conștientizarea prezenței stimulului în câmpul perceptiv (minimum
vizibile)
Discriminarea- detașarea stimulului de fond (minimum separabile)
Identificarea- cuprinderea într-o imagine unitară a informațiilor obținute și raportarea la modelul
perceptiv corespunzător din experiența anterioară – subiectul poate recunoaște ceea ce percepe
(minimum cognoscibile)
Interpretarea- stabilirea semnificației obiectului perceput
Legile percepției
1.Legea integralitatii perceptiei(se refera la faptul ca imaginea obiectului este unitara si
integrala,cuprinzand atat insusirile principale, cat si pe cele de detaliu si de context) •
2.Legea structuralitatii perceptive(-consta in faptul ca imaginea perceptiva este organizata
ierarhic,iar explorarea eficienta a unui obiect se face urmarindu-se punctele de maxima
comcentrare informationala.Astfel, insusirile cele mai importante ocupa primul plan,iar celelalte
un plan secund.) 3.Legea selectivitatii perceptive(asupra omului actioneaza o multitudine de
stimuli externi, foarte variati, fiind o fiinta activa,acesta selecteaza din realitate exterioara acei
stimuli care sunt in legatura cu activitatea sa.
4.Legea constantei perceptive(-constanta marimii, constanta formei,constanta culorii)
5.Legea semnificatiei(se refera la faptul ca tot ceea ce are semnificatie deosebita pt subiect este
selectat cu mai mare usurinta din campul sau perceptiv)
6.Legea proiectivitatii imaginii perceptive( se refera la faptul ca neurofunctional imaginea se
proiecteaza la nivel cortical, iar psihologic proiectia se realizeaza la nivelul obiectului.)
Forme complexe ale percepției
• Percepția spațiului
• Percepția timpului
• Percepția mișcării
• Percepția interpersonală
• Observația și spiritul de observație
• Observația
• Spiritul de observație
• Învățarea perceptivă
Observația este activitatea perceptivă intenționată, orientată spre un scop, reglată prin cunoștințe
generale, organizată și condusă sistematic, conștient, voluntar.
Spiritul de observație este aptitudinea de a sesiza cu ușurință, rapiditate și precizie ceea ce este
mai puțin intens, mai ascuns, dar semnificativ pentru scopurile omului.
Iluziile perceptive – percepții care deformează, denaturează unele aspecte ale realității.
 Reprezentări
Definiția
Reprezentarea este procesul psihic cognitiv senzorial complex de semnalizare în forma
unor imagini unitare, dar schematice, a însușirilor concrete și caracteristice ale obiectelor și
fenomenelor în absența acțiunii directe a acestora asupra analizatorilor.
Însușirile reprezentărilor
a) claritatea sau pregnanţa, în funcţie de care distingem reprezentări intense sau vii şi
reprezentări pasive sau şterse;
b) completitudinea, pe baza căreia delimităm reprezentări bogate, care tind să se suprapună
peste imaginile perceptive, şi reprezentări sărace sau lacunare (în principiu,
imagineareprezentare este mai săracă, mai rezumativă decât imagineaperceptivă);
c) relevanţa sau semnificaţia, care permite delimitarea reprezentărilor relevante, în care se
selectează şi se reţin notele cele mai caracteristice şi semnificative ale obiectului, şi
reprezentări derizorii, care conţin note accidentale, nesemnificative (de regulă,
reprezentarea reflectă în mai mare măsură semnificativul, relevantul, caracteristicul decât
percepţia);
d) gradul de generalitate, după care distingem reprezentări individuale, care reflectă obiecte
concrete singulare (o anumită persoană, o anumită casă, un anumit obiect, etc.) şi
reprezentări generale, care reflectă prototipul unei clase de obiecte asemănătoare
(reprezentarea de casă în general, de om, în general, de copac, în general); de regulă,
imaginea-reprezentare are un grad de generalitate mai înalt decât perceptul;
e) caracterul mijlocit, care constă în aceea că elementele inormaţionale constitutive ale
imaginii-reprezentare sunt furnizate de senzaţii şi percepţii;
f) caracterul panoramic, care rezidă în transformarea seriilor şi succesiunilor de dimensiuni
(însuşiri) care se etalează în percepţie în configuraţii simultane.
Clasificarea reprezentărilor

- După analizatorul dominant: reprezentări vizuale, auditive, chinestezice

- După gradul de generalitate: reprezentări individuale (obiecte, ființe, fenomene
reale cu semnificație pentru persoană), reprezentări generale (cuprind însușirile
comune și caracteristice pentru o clasă de obiecte și orice nou exemplar este
recunoscut ca aparținând aceluiași grup)
- După nivelul operativității: imagini reproductive (evocă obiecte și fenomene
percepute anterior), imagini anticipative (mișcări sau transformări care nu au fost
niciodată percepute)
Rolul reprezentărilor în activitatea mentală și practică:

- Readuc în minte imaginile obiectelor și fenomenelor care nu mai sunt percepute,

permițând gândirii să prelucreze în mod complex o multitudine de date ale experienței
anterioare. Ele sunt simboluri figurative ale obiectelor și fenomenelor absente
- Sunt un sprijin necesar în construirea sensului cuvintelor noi
- Pregătesc și ușurează generalizările din gândire
- Suport intuitiv și punct de plecare pentru desfășurarea șirului de raționamente în
vederea rezolvării unor probleme
- Verificarea activității gândirii prin aplicarea la situații reprezentate
- Reprezentările pot fi componente importante ale procesului de imaginație, atât în
forma ei reproductivă, cât și creatoare
- Contribuie la reglarea mișcărilor și acțiunilor omului.