Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Structura Sistemului de Sanatate Din Republica Moldova
Structura Sistemului de Sanatate Din Republica Moldova
MANAGEMENTUL ŞI LEGISLAŢIA
SISTEMULUI FARMACEUTIC
Capitolul 4.
SĂNĂTATE PUBLICĂ.
SISTEMUL DE SĂNĂTATE.
4.1. Noțiuni generale de sănătate publică
4.2. Sistemul de sănătate al Republicii Moldova
4.2.1. Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova
4.2.2. Asistenţa medicală primară
4.2.3. Asistenţa medicală de staţionar (spitalicească)
4.2.4. Asistenţa medicală urgentă
4.2.5. Asistenţa medicală mamei şi copilului
4.2.6. Medicina legală
4.2.7. Sistemul de sănătate publică (medicină preventivă)
4.2.8. Principiile de bază ale asigurărilor obligatorii în
medicină
4.3. Politica națională de sănătate
4.4. Organisme internaționale în domeniul ocrotirii sănătății
4.1. Noţiuni generale de sănătate publică.
Noțiuni de sănătate publică și management sanitar. Primele elemente de
sănătate publică, expresie a nevoii sociale de a proteja comunitatea umană împo-
triva bolilor, incapacităţii de muncă sau decesului prematur, apar odată cu civiliza-
ţiile din Egiptul, China, Grecia şi Roma Antică. Pentru că, întotdeauna şi pretutin-
deni, boala şi suferinţa umană au constituit un dezavantaj pentru societate şi un
handicap pentru individ, chiar dacă sistemele de valori diferite de-a lungul timpu-
lui au făcut uneori ca răsunetul social al bolii să fie ignorat.
Afirmarea sănătăţii publice ca ştiinţă a fost favorizată de progresele medicinii,
de conştientizarea socială a riscului bolii, de consecinţele nefavorabile ale morbi-
dităţii asupra evoluţiei social-economice. Dar, în acelaşi timp, dezvoltarea sănătă-
ţii publice a fost substanţial limitată de ignoranţă, de sărăcie şi uneori, de insufici-
enta conturare a bazelor sale ştiinţifice.
Opiniile foarte diferite privind conţinutul şi preocupările sănătăţii publice şi
chiar asupra veridicităţii existenţei sale ca domeniu bine conturat, ca ramură nece-
sară a ştiinţelor medicale (ca teorie, metodă şi practică), se explică prin necunoaş-
terea, ignorarea sau neaplicarea progreselor notabile înregistrate în planul metode-
lor de investigaţie şi acţiune în sănătatea publică. De altfel, întotdeauna a existat
un decalaj, adesea insuportabil, între posibilităţile oferite de progresele imense
pe plan teoretic ale ştiinţelor medicale şi posibilităţile practice, de cele mai multe
ori limitate de aplicarea lor în practica ocrotirii sănătăţii comunitare.
Sănătatea publică în calitate de ştiinţă a promovării şi ocrotirii sănătăţii, a
controlului, prevenirii şi combaterii bolilor prin efortul organizat şi conjugat al
comunităţii, a apărut ca o reacţie la evoluţia morbidităţii populaţiei, la progre-
sele medicinii şi la curentele social-politice, orientarea şi conţinutul ei variind
substanţial de la o epoca istorică la alta.
Ca ramură a ştiinţelor medicale, dar mai ales ca disciplină de învăţământ
medical, sănătatea publică a purtat de-a lungul timpului foarte multe denumiri,
care au creat deseori confuzii în acest domeniu: igienă socială, medicină socială,
organizare sanitară, organizarea ocrotirii sănătăţii, igiena publică ş.a. Din dife-
rite motive, s-au ataşat acestei discipline de predare: demografia, biostatistica,
epidemiologia bolilor netransmisibile, economia sanitară şi, mai recent, mana-
gementul sanitar.
În lumea de astăzi, în care orice societate este obligată să-şi raţionalizeze şi
să-şi evalueze fiecare activitate, serviciile de asigurare a sănătăţii sunt şi ele nevoi-
te a-şi modela cerinţele şi activităţile în funcţie de posibilităţile economice de care
dispun, în virtutea principiului eficacităţii. Principiile conducerii ştiinţifice au pă-
truns în ultimele decenii şi în sectorul de ocrotire a sănătăţii, ca o necesitate impu-
să de evoluţia societăţii contemporane.
108
Economia modernă priveşte sănătatea ca un domeniu al serviciilor rentabile
determinându-i acestuia calitate şi eficacitate. Aceasta a făcut ca orientarea gene-
rală în domeniul asigurării sănătăţii să urmărească introducerea elementelor con-
curenţiale, specifice unei economii de piaţă, în scopul “rentabilizării” acesteia, iar
în cadrul unei “economii sanitare de piaţă controlată” managementul sanitar joaca
un rol primordial.
Prin management sanitar se înţelege arta şi ştiinţa conducerii, a mobiliză-
rii, organizării şi dirijării resurselor de care dispune o organizaţie (minister,
direcţie sanitară, spital, secţie de spital, centru de sănătate, etc.), în perspectiva
rezolvării unor obiective mai apropiate sau mai îndepărtate.
Niveluri de sănătate. Din experienţa cercetărilor în sănătatea publică se deo-
sebesc următoarele niveluri ale sănătăţii:
I – sănătatea individuală;
II – sănătatea grupurilor sociale sau etnice mici;
III – sănătatea populaţiei unei unităţi administrativ-teritoriale;
IV – sănătatea publică – a societăţii, populaţiei în întregime.
Astăzi, nu există o definiţie unică a sănătăţii individuale, ci o pluralitate de
definiţii, ce ţin de cunoştinţele acumulate, de dinamica şi specificul valorilor cul-
turale şi pentru că sănătatea are un caracter procesual, evolutiv. De aici rezultă şi
tentativa de a defini sănătatea în mai multe moduri şi de a fi măsurată în funcţie de
diferite criterii de referinţă.
În lista foarte largă a definiţiilor date sănătăţii se folosesc mai multe criterii
pentru definirea ei, fiecare şcoală adoptând unul, două sau toate cele trei criterii
utilizate cel mai frecvent. Aceste criterii sunt:
bunăstarea funcţională;
capacitatea organismului de a se adapta la condiţiile variate de viaţă şi muncă;
condiţia umană care îl face pe individ creativ (criteriu utilizat frecvent de fran-
cezi).
Astfel sănătatea individuală este:
“rezultatul interacţiunii optimale dintre dotaţia biologică, genetică a omului şi
condiţiile mediului sau de viaţă şi de activitate naturală şi socială”;
“unitatea armonioasă a calităţilor biologice şi sociale care influenţează favora-
bil viaţa şi activitatea individului şi lipsa bolii”;
“starea care permite individului de a petrece o viaţă nelimitată în libertatea sa,
de a-şi exercita funcţiile umane şi de a respecta un mod sănătos de viaţă”;
“o stare în procesul de adaptare care trebuie să garanteze funcţionarea orga-
nismului uman şi participarea lui la procesul de socializare”;
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte sănătatea individuală ca:
109
“o stare de bine, completă din punct de vedere fizic, mintal şi social şi nu numai
absenţa bolii sau a infirmităţii”.
Caracteristicile acestei definiţii sunt:
este acceptată de toată lumea ca o “aspiraţie”;
realizarea ei presupune responsabilitatea societăţii;
subliniază caracterul pozitiv şi multiaxial al sănătăţii.
Sănătatea grupurilor umane ar putea fi definită ca fiind o sinteză a
sănătăţilor individuale apreciată într-o viziune sistemică, globală (ecosistemica).
Sănătatea publică reprezintă ansamblul cunoştinţelor, deprinderilor şi atitu-
dinilor populaţiei orientate spre menţinerea şi îmbunătăţirea ei.
Căile prin care se pot realiza scopurile sănătăţii publice presupun efortul or-
ganizat al societăţii. Astfel, Hanlon a definit sănătatea publică ca fiind ştiinţa
protejării oamenilor şi a sănătăţii, a promovării şi redobândirii sănătăţii prin
efortul organizat al societăţii.
Aceste eforturi sunt susţinute prin legi, programe de prevenire şi combatere,
instituţii şi servicii sanitare, sociale, educaționale şi de participare a populaţiei.
Sănătatea publică are un conţinut diferit de alte discipline, prezentând ca o
particularitate obiectul de preocupare: grupul sau grupurile de persoane şi nu per-
soana (individul). De asemenea, vizează rolul factorilor sociali care influenţează
sănătatea şi are o tentă preventivă.
Algoritmul raţionamentului de diagnostic al stării de sănătate a unei colectivităţi
umane este analog cu cel pe care îl face medicul aflat în faţa unui bolnav (de diagnos-
tic al stării de sănătate a unei persoane), prezentând însă câteva nuanţe specifice.
Obiect al sănătăţii publice sunt grupurile umane.
Scopurile sănătăţii publice:
I. Promovarea sănătăţii, care vizează ca oamenii să fie tot mai sănătoşi, apţi de a
participa la viaţa socială (se realizează prin dezvoltarea măsurilor sanogenetice
cu contribuţia tuturor sectoarelor comunităţii şi a grupurilor sociale).
II. Ocrotirea sănătăţii prin menţinerea ei şi prevenirea bolilor.
III. Controlul morbidității prin combaterea bolilor şi a consecinţelor lor.
IV. Redobândirea sănătăţii, la a cărei realizare, contribuţia medicilor, a serviciilor
sanitare şi sociale este substanţială.
Domeniile principale ale sănătăţii publice. Sănătatea publică în calitate de
ştiinţă ce promovează şi ocroteşte sănătatea populaţiei, cuprinde următoarele do-
menii ştiinţifico-practice:
demografia;
biostatistica;
epidemiologia;
110
aplicarea ştiinţelor sociale şi comportamentale la sănătate, deoarece o parte din
boli au un determinism social;
conducerea serviciilor medico-sociale;
dreptul;
etica.
În actele normative ale OMS de nenumărate ori se indică sănătatea publică
drept o calitate socială. În legătură cu aceasta OMS recomandă următorii indicatori
principali pentru aprecierea sănătăţii publice:
I. Accesibilitatea la serviciile medico-sociale primare;
II. Acoperirea cerinţelor populaţiei cu asistenţă medicală;
III. Nivelul imunizării populaţiei;
IV. Nivelul culturii sanitare a populaţiei;
V. Defalcări din produsul naţional brut pentru sistemul de sănătate;
VI. Plenitudinea examinării gravidelor de către personalul medical calificat;
VII. Starea alimentaţiei copiilor;
VIII.Nivelul mortalităţii infantile;
IX. Durata medie a vieţii.
Multiplele cercetări în domeniul sănătăţii publice au permis să fie bine dife-
renţiate noţiunile de “sănătate şi medicină comunitară” şi “medicină individuală”,
care sunt prezentate în tab. 4.1.
Medicina socială şi managementul sanitar. Medicina socială este o ramură
a medicinii şi o parte componentă a sănătăţii publice. Medicina socială şi mana-
gementul sanitar este ştiinţa şi disciplina de studiu despre legităţile sănătăţii po-
pulaţiei şi ocrotirii sănătăţii.
Definiţia sănătăţii populaţiei este: “sinteză complexă a sănătăţii persoanelor
unei societăţi, apreciată intr-o viziune sistemică, globală prin indicatori demo-
grafici ai morbidităţii, invalidităţii şi dezvoltării fizice”.
Scopul medicinii sociale şi managementului sanitar este cercetarea legităţilor
sănătăţii publice şi ocrotirii sănătăţii pentru elaborarea propunerilor ştiinţific ar-
gumentate de caracter strategic şi tactic în sensul sporirii nivelului sănătăţii popu-
laţiei şi calităţii asistenţei medico-sociale.
Obiectul de studiu al medicinii sociale şi managementului sanitar este starea
de sănătate a populaţiei în corelaţie cu factorii care o influenţează.
Studiul medicinii sociale şi managementului sanitar include diverse metode
de cercetare:
1. statistică;
2. istorică;
3. economică;
111
4. experimentală;
5. de expertiză;
6. sociologică;
7. analitică;
8. epidemiologică;
9. de modelare.
Tabelul 4.1.
Concepte de stabilire a diferenţei între sănătate, medicina comunitară
şi medicina individuală
1. Îngrijirea unei comunităţi bine de- 1. Persoane izolate care solicită îngri-
finite: geografic şi populaţional. jire medicală.
2. Persoane şi familii sănătoase şi/sau
2. Preocupări prioritare: bolnavi.
bolnave.
3. Lucrul în echipă: echipe interdisci- 3. Profesionistul de sănătate-boală
plinare de sănătate-boală lucrează izolat.
4. Îngrijiri integrate: global sănătate şi 4. Diagnostic clinic şi terapeutic indi-
medicină. vidual.
5. Aplicabilitate generală: cercetare
asupra problemelor de sănătate- 5. Aplicabilitate individuală: bolnav
boala colective şi nevoilor exprima- izolat; cercetare intraorganică.
te de comunitate.
6. Preocupare prioritară pentru mediu:
6. Preocupare secundară pentru mediul
fizic, biologic, psihologic, social,
bolnavului.
economic.
7. Planificarea activităţilor în raport
7. Fără planificare; fără epidemiolo-
cu problemele şi nevoile; epidemio-
gie; fără participarea utilizatorilor
logia ca instrument prioritar; parti-
(medicalizarea).
ciparea utilizatorilor.
8. Rezultatele sunt apreciate mai mult 8. Rezultatele sunt apreciate de bolna-
de cei care nu sunt bolnavi. vii îngrijiţi.
9. Echipa de sănătate trebuie să preia
9. Raportul cu indivizii nu există dacă
iniţiativa: există un raport perma-
nu sunt bolnavi.
nent cu comunitatea.
10. Prevenţia socială şi medicală şi
educaţia pentru sănătate sunt priori- 10. Prioritate: tratamentul bolii.
tare.
112
Aceste şi alte metode specifice medicinii și sănătății se utilizează şi pentru
cercetarea în domeniul activităţii farmaceutice.
Pentru fiecare dintre aceste metode de cercetare sunt caracteristice anumite
procedee de lucru, aplicarea căror permite examinarea multilaterală şi multifacto-
rială a proceselor ce au loc în sistemul de sănătate.
Factori ce influenţează starea de sănătate a populaţiei. Factorii ce influen-
ţează starea de sănătate a populaţiei au fost descrişi în diferite feluri.
Gruparea acestora, prezentată mai jos, derivă de la un concept al lui Lalonde.
Ponderea factorilor ce influenţează sănătatea publica este:
factorii biologici –18%;
factorii climatogeografici şi ecologici – 20%,
factorii sociali – 54%,
eficienţa sistemului asistenţei medicale – 8%
I. Factorii biologici ce influenţează sănătatea populaţiei sunt: ereditatea, caracte-
risticile demografice ale populaţiei, constituţia, temperamentul, imunitatea,
vârsta, sexul, masa corporală, înălţimea etc.
II. Factori climatogeografici şi ecologici ce influenţează sănătatea populaţiei
sunt: factorii ambientali, factorii mediului fizic: factori fizici, chimici, clima,
agenţii de natură fizică, chimică şi biologică, temperatura, flora, fauna, zona
geografică, calitatea solului, starea mediului ambiant, altitudinea etc.
III. Factorii sociali ce influenţează sănătatea populaţiei sunt: condiţiile locative,
alimentaţia, deprinderile nocive somale, starea materială, gradul de instruire,
modul de utilizare a timpului liber, stresul social, starea civică, conflictele mi-
litare, condiţiile de muncă, nivelul educaţional, politica statului, factorii com-
portamentali: atitudinile, obiceiurile. Stilul de viaţă depinde de comportamen-
tele individuale care la rândul lor sunt condiţionate de factori sociali.
IV. Factorii eficacităţii sistemului asistenţei medicale ce influenţează sănătatea
populaţiei sunt: serviciile de sănătate (preventive, curative, recuperatorii), ero-
rile medicale, eficienţa tratamentului, asigurarea cu medici şi cu personal me-
dical mediu, asigurarea cu paturi, organizarea noilor metode de asistenţă me-
dicală.
În fig. 4.1. este prezentat modelul epidemiologic al factorilor ce determină
starea de sănătate (după Dever).
Modelul factorilor prezentat în fig. 4.1. conține în sine și factori farmaceutici,
cum ar fi accesibilitatea medicamentelor necesare, eficiența și inofensivitatea lor,
asigurarea cu farmacii și farmaciști și alți factori, care influențează substanțial
sistemul sanitar, în special cel curativ și cel preventiv.
113
Sisteme interne
complexe
Social Recuperator
Starea Sistemul
Psihic Mediul de să- Curativ
sanitar
nătate
Fizic Preventiv
Comportamentul
Riscuri profesio- Riscuri în timpul
nale liber
Obiceiuri, ali-
mentare şi con-
sum
Figura 4.1. Modelul epidemiologic al factorilor ce determină
starea de sănătate după Dever
Asistenţa Asistenţa
medicală spitaliceas-
mamei şi că şi specia-
copilului lizată
Informaţie,
Cadre,
Statistică medicală,
Tehnologii, Ştiinţă
Asistenţa
Sănătatea farmaceu-
publică tică
Medicina
legală
Societatea
Mediul extern
Figura 4.2. Modelul sistemului de Sănătate al Republicii Moldova
Subsistemul de asistenţă medicală primară include centrele medicilor de fa-
milie, centrele de sănătate, oficiile medicilor de familie şi filialele lor.
Subsistemul de asistenţă spitalicească şi specializată este compus din spitale,
centre şi instituţii de cercetări ştiinţifice republicane, spitale municipale şi orăşe-
neşti cu secţii consultative specializate, spitale raionale.
Subsistemul asistenţei medicale urgente include stații zonale (municipale) de
asistență medicală urgentă, substații, CNȘPMU.
115
Subsistemul de asistenţă medicală mamei şi copilului include Institutul de
Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului, materni-
tăţi, cabinete consultative pentru femei.
Subsistemul de sănătate publică (medicină profilactică) îşi are organizarea
“pe verticală” bine conturată şi este coordonat de Ministerul Sănătăţii prin inter-
mediul Centrului Naţional de Medicină Publică. La nivelul orășenesc şi sectorial
sunt organizate Centrele respective de medicină publică.
Subsistemul de asistenţă farmaceutică are ca scop asigurarea disponibilităţii
şi accesibilităţii populaţiei la medicamente eficiente, inofensive şi de bună calita-
te. Caracteristica generală a acestui subsistem este expusă în capitolul 2.
Subsistemul de medicină legală este reprezentat de Centrul de Medicină Le-
gală pe lângă Ministerul Sănătăţii, iar în teritoriu activează secţii de sector ale
acestui Centru, amplasate în incinta spitalelor respective.
Organigrama sistemului de sănătate al Republicii Moldova este prezentată în
fig. 4.3.
Funcţionarea rezultativă a întregului sistem de sănătate este asigurată de Mi-
nisterul Sănătăţii prin exercitarea funcţiilor de coordonare şi control.
117
118
Figura 4.4. Structura organizatorică a MS RM
elaborează şi prezintă propuneri de buget pentru sistemul de sănătate, în mo-
dul stabilit, asigură executarea bugetului Ministerului şi a bugetelor instituţii-
lor din subordine, sistematizează şi face publică informaţia despre executarea
bugetelor şi performanţa realizată;
asigură reglementarea, în limitele şi în conformitate cu competenţele stabilite
de lege, a aplicării politicilor publice de dezvoltare a sistemului de sănătate,
promovând valorile comune de solidaritate, echitate şi participare a părţilor in-
teresate în elaborarea, implementarea şi monitorizarea politicilor de sănătate,
cu acordarea atenţiei adecvate necesităţilor populaţiei, în special din grupurile
socialmente vulnerabile;
planifică şi realizează reforma sectorului de sănătate pentru asigurarea celui
mai înalt nivel de concordanţă a sistemului de sănătate în raport cu necesităţi-
le, preferinţele şi aşteptările adecvate ale populaţiei, în special din grupurile
socialmente vulnerabile, cu recunoaşterea şi respectarea drepturilor şi respon-
sabilităţilor acesteia cu privire la sănătate;
asigură schimbul de experienţă şi cooperare în planificarea şi implementarea
reformelor aferente sistemului de sănătate la nivel naţional şi regional, inclu-
siv prin dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu structuri similare din alte state
şi cu organizaţii internaţionale interesate în domeniul sănătăţii;
planifică resursele şi valorifică investiţiile în sistemul de sănătate şi contribuie
la intensificarea investiţiilor în sectoarele care influenţează sănătatea, în baza
dovezilor efective privind legătura între dezvoltarea social-economică şi sănătate;
supraveghează sănătatea populaţiei şi stabileşte priorităţile ce ţin de sănătatea
publică, promovează prevederi asupra aspectelor de sănătate în toate politicile
publice şi susţine implementarea eficientă a acestora în alte sectoare, în vede-
rea maximizării rezultatelor în domeniul sănătăţii;
asigură transparenţa şi responsabilitatea în activitatea sistemului de sănătate în
vederea realizării rezultatelor măsurabile, precum şi în executarea bugetului
Ministerului şi a bugetelor instituţiilor din subordine, sistematizează şi face
publică informaţia despre executarea bugetelor şi performanţa realizată;
reprezintă interesele statului în structuri şi organisme internaţionale în dome-
niul sănătăţii, dezvoltă relaţii de colaborare cu structuri similare din alte state
şi cu organizaţii internaţionale interesate în domeniul sănătăţii, în conformitate
cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;
asigură pregătirea şi capacitatea sistemului de sănătate de a depăşi eficient
crizele, colaborând reciproc cu structuri de aceeaşi natură din alte ţări şi cu or-
ganizaţii internaţionale din domeniul sănătăţii, precum şi de a contribui la im-
plementarea regulamentelor sanitare internaţionale;
îndeplineşte alte funcţii din domeniul sănătății ce nu contravin legislaţiei.
Atribuțiile MS RM sunt prezentate în caseta 4.1.
119
Caseta 4.1.
Atribuţiile MS RM
elaborează şi coordonează implementarea politicilor publice privind dezvoltarea sistemului
de sănătate, adaptarea serviciilor de sănătate la noile necesitaţi prin crearea unei infrastruc-
turi corespunzătoare a acestora, receptive la nevoile adecvate ale utilizatorilor, la povara
bolilor, precum şi prin elaborarea şi coordonarea politicilor publice privind reducerea in e-
galităţii populaţiei la servicii de sănătate necesare, prin îmbunătăţirea nivelului şi distribu-
ţiei serviciilor de sănătate;
analizează, monitorizează şi evaluează politicile publice elaborate, examinează multilateral
impactul social, economic, financiar etc. al acestora, evaluează riscurile pentru sănătate în
raport cu determinanţii stării de sănătate: factori sociali, economici, comportamentali, bi o-
logici şi de mediu relevanţi;
promovează şi realizează parteneriatul intersectorial pentru includerea rezultatelor analizei
impactului asupra sănătăţii populaţiei în politicile publice ale altor sectoare, conform re-
comandării Comisiei Europene “Sănătatea în toate politicile” (Health in All Policies), în
vederea maximizării rezultatelor în domeniul sănătăţii;
asigură condiţii pentru participarea societăţii civile şi a partenerilor sociali din domeniu în
procesul elaborării, analizei, monitorizării şi evaluării politicilor publice elaborate de Mi-
nister;
elaborează politici privind organizarea şi reglementarea asistenţei medicale integrate (asis-
tenţa medicală primară, secundară/terţiară, reabilitare) şi asigură sporirea rolului şi autor i-
tăţii asistenţei medicale primare în sistemul de sănătate, cu focusarea prioritară pe măsurile
de prevenire a maladiilor;
asigură condiţii pentru evitarea fragmentării politicilor publice în domeniul asistenţei me-
dicale integrate şi verticalizării programelor de sănătate publică, promovează integrarea
Politici
serviciilor publice şi celor individuale prin politici de gestionare mai coordonată a asiste n-
ţei medicale primare, secundare/terţiare şi celei de reabilitare;
promovează şi realizează politici privind administrarea capacităţilor în sectorul asistenţei
medicale integrate şi creează condiţii pentru asigurarea investiţiilor optimale în sectoarele
privat şi public, pentru reducerea dublării serviciilor şi pentru evitarea irosirii resurselor
publice destinate ocrotirii sănătăţii;
elaborează politici privind dezvoltarea îngrijirilor comunitare (îngrijiri la domiciliu, pali a-
tive, nursing), asigură şi promovează activităţi de consolidare intersectorială în acest do-
meniu;
promovează şi realizează politici privind dezvoltarea parteneriatului public-privat în sănă-
tate;
elaborează politici în domeniul managementului şi consolidării instituţionale a serviciilor
de sănătate din sectorul public;
promovează şi realizează politici privind descentralizarea serviciilor de sănătate şi asigură
colaborarea cu autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv prin consolidarea relaţi i-
lor dintre Minister şi autorităţile administraţiei publice locale de nivelurile I şi II şi cu de-
finirea clară a responsabilităţilor în domeniul prestării serviciilor de sănătate;
elaborează şi coordonează implementarea politicilor publice privind formarea şi dezvolta-
rea profesională a personalului medical şi farmaceutic;
elaborează şi coordonează implementarea politicilor publice în domeniul medicamentului;
elaborează şi coordonează implementarea politicilor publice în domeniul supravegherii de
stat a sănătăţii publice, la nivel naţional şi local; colaborează cu reprezentanţii autorităţilor
administraţiei publice centrale şi locale, ai societăţii civile, precum şi cu mass-media, în
scopul prevenirii îmbolnăvirilor, protecţiei şi promovării sănătăţii;
dirijează, în condiţiile legii, activitatea Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii
Publice;
120
stabileşte, în condiţiile legii, normele de organizare, funcţionare şi de reglementare a activită-
ţii instituţiilor medico-sanitare publice şi private;
aprobă:
regulamentele instituţiilor medico-sanitare, indiferent de tipul de proprietate şi formă juri-
dică de organizare, precum şi lista serviciilor prestate de acestea, cu excepţia instituţiilor
din cadrul organelor de drept şi organelor militare;
organigrama, regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiilor din subordine, dacă
altfel nu este stabilit de lege;
statele de personal ale instituţiilor medico-sanitare publice din subordine; reorganizarea,
schimbarea sediului şi a denumirii instituţiilor medico-sanitare publice din subordine;
în condiţiile legii, normativele de personal ale instituţiilor medico-sanitare publice;
avizează structura organizatorică a instituţiilor medico-sanitare în subordinea organelor cen-
trale de specialitate ale administraţiei publice cu reţea sanitară autonomă;
stabileşte reglementări pentru managementul performanţei prestatorilor de servicii de sănăta-
te din sectorul public şi asigură, inclusiv prin instituţiile din subordine, suport metodic con-
ducătorilor acestora în îmbunătăţirea continuă a managementului instituţiei, la elaborarea
obiectivelor clare pentru instituţie în vederea îmbunătăţirii eficienţei şi a rezultatelor, precum
în asigurarea continuităţii serviciilor de sănătate prestate;
asigură calitatea serviciilor de sănătate şi securitatea pacientului, evaluarea şi acreditarea
instituţiilor medico-sanitare şi a întreprinderilor farmaceutice, aplică măsuri pentru îmbunătăţirea
Reglementare
121
Coordonare
122
aprobă:
programele de educaţie medicală şi farmaceutică continuă;
Nomenclatorul specializărilor şi supraspecializărilor pentru învățământul postuniversitar
medical şi farmaceutic;
planul anual de instruire postuniversitară prin rezidenţiat, secundariat clinic şi de educaţie
medicală continuă a medicilor, farmaciştilor şi personalului medical şi farmaceutic cu stu-
dii medii de specialitate;
elaborează metodologia-cadru de colaborare între instituţia medico-sanitară publică şi clinica
universitară;
Cadre
ilor medico-sanitare din sistemul sănătăţii, suportul tehnico-material, exercită controlul asu-
pra folosirii eficiente şi raţionale a mijloacelor bugetare şi a patrimoniului de stat aflat în ges-
tionarea instituţiilor medico-sanitare publice din subordine;
adoptă măsuri în vederea optimizării procesului de achiziţii publice ale medicamentelor,
utilajului, consumabilelor şi altor materiale de uz medical pentru necesităţile instituţiilor me-
dico-sanitare publice;
asigură, prin intermediul instituţiilor din subordine, identificarea, evaluarea şi comunicarea
riscurilor pentru sănătate, asigură managementul acestor riscuri, prognozarea şi diminuarea
Supravegherea sănătății publice
133
În fiecare instituţie medicală trebuie să fie afişat graficul de lucru al medici-
lor, programul fiecărei secţii, al registraturii și al medicilor de familie.
Lucrul registraturii este, de regulă, centralizat şi corespunde din punct de ve-
dere organizatoric cu forma teritorială de deservire a populaţiei. În unele cazuri se
practică descentralizarea registraturii prin cabinetele medicilor de familie.
134
departamentale – subordonate altor Ministere (Apărării Naţionale, de Interne
etc.);
municipale sau orăşeneşti, amplasate în municipii sau oraşe. Prin formaţiunile
din structura internă asigură asistenţa medicală complexă a populaţiei din teri-
toriul urban şi rural atribuit;
comunale;
clinice;
profilate (tuberculoză, boli infecţioase, psihiatrie, etc.).
Dintre obiectivele majore ale unui spital pot fi menționate următoarele:
sporirea accesibilității populației la asistența medicală bazată pe tehnologii de
performanță;
acordarea serviciilor medicale cost-eficiențe de calitate, care nu pot fi acordate
în cadrul medicinii primare;
asigurarea continuității în acordarea asistenței medicale populației și a interac-
țiunii cu toate instituțiile medico-sanitare din teritoriul deservit în vederea sa-
tisfacției garantate a pacientului pentru serviciile medicale acordate.
Pentru realizarea scopului și obiectivelor menționate spitalul exercită urmă-
toarele funcții de bază:
prestarea serviciilor medicale în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medi-
cală în conformitate cu contractele încheiate cu Compania Naţională de Asigu-
rări în Medicină şi cu actele normative în vigoare;
prestarea serviciilor medicale în cadrul asigurărilor medicale facultative în
conformitate cu clauzele contractuale şi prevederile legale;
prestarea de servicii medicale contra plată, în baza actelor normative în vigoare;
procurarea echipamentului, medicamentelor şi a consumabilelor necesare pen-
tru prestarea serviciilor medicale, precum şi altor bunuri necesare pentru acti-
vitatea sa, cu respectarea procedurilor legale de achiziţii;
implementarea tehnologiilor performante orientate spre asigurarea securităţii
pacientului şi a calităţii serviciilor medicale (utilizarea standardelor, ghidurilor
de tratament şi protocoalelor clinice aprobate etc.);
colectarea, crearea şi gestionarea eficientă a bazelor de date privind serviciile
medicale prestate şi prezentarea în modul şi termenul stabilit a rapoartelor şi
informaţiilor despre activitatea sa;
monitorizarea indicatorilor principali de sănătate şi prezentarea rapoartelor
statistice medicale în modul și termenii stabiliţi;
conlucrarea cu alţi prestatori de servicii medicale, asigurarea integrităţii şi
continuităţii tratamentului, respectarea principiului de etapizare a asistenţei
medicale și altele;
În dependență de atribuțiile stabilite în Regulamentul propriu și statutul ofici-
135
al al spitalului (clinică specializată, centru științifico-practic, etc.), serviciile pres-
tate populației pot fi cele mai complexe și performante cu aplicarea tehnologiilor
medicale avansate și sigure.
136
în cadrul instituţiilor medico-sanitare publice de profil, conform regulamente-
lor stabilite, iar în caz de agravare accentuată a stării de sănătate, în timpul
transportării - în cea mai apropiată instituţie sanitară spitalicească, indiferent
de forma de proprietate, profil şi prezenţa locurilor libere;
recepţionarea solicitărilor la asistenţă medicală urgentă la numărul de telefon
unic pe ţară “903” (112) sau la adresare personală, cu înregistrarea numărului
de telefon a solicitantului, înregistrarea convorbirii telefonice a solicitantului
cu dispeceratul 903 (112), stabilirea legăturii operative ON LINE a Substaţii-
lor cu Staţia şi echipele AMU;
rezolvarea promptă şi operativă a urgenţelor medico-chirurgicale, utilizând
clasificarea “Color-Cod”;
respectarea timpului de alarmare (de la preluarea solicitării la start) sub 90
secunde; timpul de ajungere la caz (de la preluarea solicitării la sosire la caz)
sub 10 minute în centre municipale, oraşe, comune şi sate, loc de reşedinţă a
subdiviziunilor Staţiei AMU şi sub 15 minute în cazul celorlalte solicitări din
alte teritorii, timpul de la oprire a autosanitarei până la primul contact cu me-
dicul de gardă din cadrul Departamentului de urgenţă/secţia internare sub 90
secunde şi transmiterea bolnavului instituţiilor medico-sanitare sub 5 minute.
imprimarea pe autosanitarele Serviciului AMU a însemnului internaţional al
Serviciilor de asistenţă medicală urgentă “CRUCEA VIEŢII” cu şase braţe de
culoare albastră, înconjurată de denumirea subdiviziunii cărei aparţine ambu-
lanţa. Pe ambulanţă este imprimat numărul unic naţional “903” (112), pe par-
tea anterioară “AMBULANŢA”, imprimat inversat pe ambele părţi ale carose-
riei “ASISTENŢĂ MEDICALĂ URGENTĂ”;
organizarea asigurării personalul medico-sanitar al Staţiei AMU cu vestimen-
taţie cu destinaţie specială iarnă-vară care corespunde culorilor internaţionale
ale serviciului AMU, oranj şi albastru şi de protecţie;
colaborarea continuă a Serviciului AMU cu serviciile de medicină preventivă,
poliţie, pompieri, salvatori, antiincendiar, subdiviziunile Armatei Naţionale
dislocate în teritoriile de deservire, administraţia publică locală;
furnizarea informaţiei telefonice, la solicitarea cetăţenilor, privind acordarea
asistenţei medicale urgente bolnavilor şi accidentaţilor prin intermediul Servi-
ciului de AMU, confirmarea locului de spitalizare este oferită de către biroul
de informaţii a secţiei operative sau dispeceratul central. Orice informaţie ofi-
cială în mod scris poate fi furnizată doar în baza interpelării organelor de justi-
ţie, poliţiei, sau cererea oficială a persoanei juridice sau fizice, adresată con-
ducătorului Staţiei AMU;
întocmirea (în 2 exemplare prin hârtie indigo) actului despre bunurile materia-
le (bani, obiecte de preţ, etc.) diverse documente, găsite în cazul solicitărilor la
bolnavii inconştienţi, în stare de ebrietate sau decedaţi fără persoane de însoţi-
137
re şi transmiterea acestora medicului de gardă din cadrul Departamentului de
urgenţă (secţiei internare) sau reprezentantului poliţiei, sub semnătură perso-
nală cu solicitarea semnăturii persoanei cărei a fost transmis bolnavul sau ca-
davrul şi prezentarea primului exemplar medicului coordonator de gardă;
transmiterea solicitărilor deservite de echipele AMU, serviciului asistenţă me-
dicală primară, pentru informare şi deservire de către medicul de familie, care
se documentează conform cerinţelor în vigoare la acest capitol.
Serviciul AMU funcţionează în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne,
Departamentul Situaţii Excepţionale al Republicii Moldova, Direcţiile municipale
şi raionale pentru situaţii excepţionale, Direcţiile municipale şi raionale de Poliţie,
unităţile Ministerului Apărării Naţionale în baza unor protocoale, acorduri înche-
iate de Ministerul Sănătăţii.
Serviciul AMU este coordonat de către CNȘPMU.
140
4.2.7. Sistemul de sănătate publică (medicină preventivă).
Noțiunile “sistem de sănătate publică”, “medicină preventivă” au la bază no-
țiunea științifico-practică “activitatea sanitaro-epidemiologică de stat”, care pe
parcursul istoriei s-a dezvoltat și, în dependență de accentele plasate în această
noțiune de bază la diverse etape de dezvoltare, a obținut denumiri noi, esența însă
rămânând să fie asigurarea bunăstării sanitaro-epidemiologice a populației.
În dependență de domeniile aplicative, activitatea sistemului de sănătate pu-
blică se desfășoară în următoarele domenii:
igiena mediului și habitatului uman;
igiena alimentației;
igiena muncii;
igiena transporturilor;
igiena copiilor și adolescenților;
igiena utilizării toxicelor, pesticidelor, radiațiilor;
igiena spitalicească;
igiena bolilor infecțioase și extrem de contagioase;
epidemiologia infecției HIV/SIDA;
epidemiologia bolilor nosocomiale;
controlul bolilor netrasmisibile;
parazitologie medicală;
mircobiologia și virusologia.
Actualmente sistemul de sănătate publică include:
Centrul Național de Sănătate Publică (CNSP);
Centrele municipale și sănătate publică (Chișinău și Bălți);
Centrele de sănătate publică raionale.
Principalele sarcini ale CNSP sunt după cum urmează:
participarea în realizarea politicii statului în domeniul medicinii preventive
conform legislaţiei în vigoare;
supravegherea şi monitorizarea morbidităţii infecţioase, parazitare, intoxicaţii-
lor, depistarea și estimarea factorilor nocivi ai mediului înconjurător;
organizarea şi efectuarea cercetărilor ştiinţifice, implementarea realizărilor ştiinţei
şi practicii medicale la nivel naţional şi mondial în domeniul medicinii preventive;
autorizarea utilizării substanţelor chimice, mijloacelor de producere, tehnologi-
ilor noi la fabricarea şi prelucrarea produselor alimentare, cosmetice, preparate-
lor biologice;
asigurarea bunăstării sanitaro-epidemiologice a populației în cazuri de calamităţi
naturale, situaţii excepţionale cauzate de poluarea chimică, biologică sau fizică;
elaborarea proiectelor de reglementări sanitaro-antiepidemice, inclusiv pentru
importul produselor alimentare, materiei prime agricole, substanţelor chimice
141
toxice, articolelor industriale care pot avea acţiune negativă asupra sănătăţii
umane;
supravegherea realizării programelor naționale, actelor normative privind asi-
gurarea sanitaro-epidemiologică a populației şi, în caz de necesitate, stabilirea
modului de acoperire a prejudiciului cauzat grupurilor de populaţie în rezultatul
nerespectării legislaţiei sanitare;
organizarea măsurilor de educaţie pentru sănătate, promovarea modului sănătos
de viaţă, instruire igienică, pregătirea specialiştilor din ramurile economiei na-
ţionale privind igiena personală şi colectivă.
Centrele de sănătate publică la nivel de municipii și raioane asigură bunăstarea
sanitaro-epidemiologică a populației din teritoriul respectiv.
142
torii de sănătate contribuie la rezolvarea unui număr impunător de probleme ale sis-
temului sănătăţii, care afectează populaţia. Este vorba de îmbunătăţirea stării tehnico-
materiale a instituţiilor medicale şi asigurarea lor cu consumabile necesare pentru
acordarea asistenţei medicale solicitate, ridicarea calităţii asistenţei medicale, introdu-
cerea noilor mecanisme de planificare, alocare şi gestionare a resurselor financiare în
cadrul instituţiilor medicale, standardizarea serviciilor medicale, administrarea şi con-
trolul public al fondurilor alocate. Prin separarea celor două funcţii: a celui care oferă
serviciile medicale şi celui care beneficiază de ele, se urmăreşte delimitarea clară a
cererii şi a ofertei. Prin acest mecanism, fiind încurajată concurenţa între ofertanţi, se
aşteaptă sporirea calităţii serviciilor medicale prestate.
Crearea bugetului fondului de asigurări obligatorii de sănătate este cea mai di-
ficilă problemă cum şi se aştepta şi care, de fapt, mai mulţi ani la rând a compro-
mis multiple încercări de implementare a asigurărilor medicale, trezind doar o
polemică aprinsă între părţile cointeresate: sistemul sănătăţii, sindicat, patronat, etc.
Completarea fondului asigurărilor medicale obligatorii se realizează actual-
mente din următoarele surse:
contribuțiile statului, care asigură invalizii, pensionarii, copiii până la 17 ani,
studenţii, şomerii;
contribuțiile salariaților, angajați prin contract individual de muncă și angajatori-
lor în mărime stabilită de legislația în vigoare din/la fondul de retribuire a muncii
și alte recompense;
contribuțiile antreprenorilor;
contribuțiile apatrizilor cu domiciliu permanent în Republica Moldova;
contribuțiile cetăţenilor care nu intră în categoriile menţionate.
143
cii sănătăţii pentru secolul XXI. Unul din scopurile cheie este “Strategia Servicii-
lor de Sănătate”, a. 2000, principala sarcină – de a susţine dezvoltarea şi imple-
mentarea politicii sanitare, care ar asigura accesul universal al populaţiei la servi-
ciile de calitate, bazate pe medicina primară, secundară şi terţiară. Statele-membre
ale OMS, inclusiv Republica Moldova, şi-au luat angajamentul de a realiza sarci-
nile privind reformele şi politica în ocrotirea sănătăţii.
Politica Naţională de Sănătate se impune ca o prioritate în cadrul eforturilor
pe care le depune Guvernul şi societatea civilă în vederea fortificării continue a
sănătăţii populaţiei şi redresării situaţiei economico-sociale din ţară.
La elaborarea Politicii Naţionale de Sănătate s-a ţinut cont de experienţa sta-
telor europene, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de abordare a priorităţilor
şi de implementare a diverselor programe de sănătate pe termen scurt şi de per-
spectivă, s-a ținut cont de principiile Politicii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
“Sănătate pentru Toţi” în Regiunea Europeană, prevederile Obiectivelor de Dez-
voltare ale Mileniului, adoptate în cadrul ONU, şi ale Planului de Acţiuni Repu-
blica Moldova - Uniunea Europeană.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte sănătatea drept o “stare de bine,
completă din punct de vedere fizic, psihic şi social, şi nu doar absenţa bolii sau
infirmităţii”. Această formulă relevă faptul că sănătatea populaţiei este determinată de
o gamă largă de factori: economici, sociali, ambientali, ereditari, caracteristici
individuale, inclusiv stilul de viaţă al fiecărui individ. Astfel, sănătatea presupune,
drept condiţii indispensabile, securitatea economică şi socială, relaţiile interperso-
nale şi sociale armonioase, un mediu sigur şi sănătos de muncă şi trai, calitatea
adecvată a apei potabile, a aerului şi a solului, alimentare suficientă şi raţională,
completate cu un stil de viaţă sănătos şi acces la servicii de sănătate de calitate.
Ameliorarea şi fortificarea parametrilor de sănătate a populaţiei pot fi realiza-
te doar prin intermediul intervenţiilor multidisciplinare şi intersectoriale, necesară
fiind implicarea tuturor sectoarelor sociale, ale căror politici şi programe au im-
pact asupra sănătăţii publice.
Asigurarea securităţii sociale, economice, ecologice, alimentare şi promova-
rea unui mod sănătos de viaţă au conturat o nouă viziune privind ocrotirea, fortifi-
carea sănătăţii şi reducerea discrepanţelor în termeni de sănătate dintre diferitele
categorii de populaţie. Aceasta presupune crearea celor mai bune condiţii prelimi-
nare pentru sănătate prin diminuarea factorilor de risc şi realizarea acţiunilor de
prevenire a bolilor pentru individ şi comunitate.
Ca document de politici publice, Politica Națională de Sănătate (PNS) serveş-
te drept instrument de abordare sistemică a problemelor de sănătate şi de integrare
a eforturilor intersectoriale de ameliorare a calităţii vieţii şi sănătăţii populaţiei pe
parcursul întregii vieţi, îndeosebi în perioadele cu un risc sporit pentru sănătate:
începutul vieţii, perioada adolescenţei şi vârsta înaintată. Principiile lansate vor
144
orienta cadrul legislativ şi normativ spre promovarea sănătăţii, prevenirea maladii-
lor şi asigurarea accesului la servicii de sănătate de o înaltă calitate pentru toţi
cetăţenii ţării, indiferent de statutul social. Politica Naţională de Sănătate serveşte
drept bază pentru elaborarea şi adoptarea unor planuri concrete de acţiuni cu sar-
cini bine determinate pentru fiecare organ de resort, ținând cont de opinia medica-
lă, a populaţiei şi a organizaţiilor nonguvernamentale.
Așa dar, PNS reprezintă un ansamblu de priorităţi şi direcţii de dezvoltare în
domeniul sănătăţii, stabilite prin decizie politică, pe termen de 15 ani, în scopul
fortificării sănătăţii populaţiei şi reducerii inechităţilor dintre diferitele grupuri
sociale şi regiuni ale ţării.
Scopul general al PNS constă în crearea condiţiilor optime pentru realizarea
maximă a potenţialului de sănătate al fiecărui individ pe parcursul întregii vieţi şi
atingerea unor standarde adecvate de calitate a vieţii populaţiei.
Obiectivele generale ale PNS sunt:
majorarea speranţei de viaţă la naştere şi sporirea duratei de viaţă sănătoasă;
asigurarea calităţii vieţii şi reducerea diferenţelor în termeni de sănătate pentru
toate grupurile sociale;
consolidarea parteneriatului intersectorial vizând fortificarea sănătăţii populaţiei;
sporirea responsabilităţii individului pentru propria sănătate.
Obiectivele specifice ale PNS sunt:
asigurarea securităţii economice şi sociale a populaţiei;
promovarea sănătăţii şi prevenirea maladiilor;
asigurarea unui început sănătos în viaţă;
menţinerea sănătăţii tinerii generaţii;
fortificarea sănătăţii vârstnicilor;
controlul bolilor cronice necontagioase;
crearea unui mediu ambiant sănătos şi sigur;
alimentarea raţională şi activitatea fizică sporită;
formarea unei societăţi fără tutun, alcool şi droguri;
garantarea vieţii fără violenţă şi traume;
asigurarea condiţiilor pentru ameliorarea sănătăţii mintale;
controlul maladiilor contagioase;
obţinerea de noi performanţe în sistemul de ocrotire a sănătăţii.
Pentru realizarea obiectivelor PNS, se aplică următoarele principii și modalități:
Angajamentul statului
Structurile statale recunosc, acceptă şi îşi asumă responsabilitatea ce le revine
în ocrotirea şi fortificarea sănătăţii cetăţenilor ţării. Statul va asigura monitorizarea
realizării obligaţiunilor tuturor partenerilor antrenaţi în implementarea strategiilor
elaborate şi aprobate în baza PNS, inclusiv coordonarea cooperării internaţionale
în domeniu.
145
Cadrul legislativ
Ajustarea cadrului legal la rigorile şi standardele Uniunii Europene, precum şi
elaborarea unor noi acte normative sunt condiţii obligatorii pentru implementarea
Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană. Obiectivele PNS
sunt în deplină concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova şi acordurile inter-
naţionale relevante la care Republica Moldova este parte. Politica Naţională de
Sănătate reprezintă un sistem de principii de abordare complexă a problemelor de
suport în realizarea de către Republica Moldova a prevederilor Convenţiei privind
Drepturile Copilului, Programului de Acţiuni al Conferinţei Internaţionale pentru
Populaţie şi Dezvoltare, Convenţiei pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Dis-
criminare faţă de Femei, Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, Declaraţiei
UNGASS şi ale altor documente din domeniu. Realizarea PNS se efectuează în
contextul implementării altor politici, programe şi strategii naţionale, cum ar fi
Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, Programul Naţional “Sa-
tul Moldovenesc”, Programul naţional de combatere şi profilaxie a HIV/SIDA,
Strategia naţională de sănătate a reproducerii, Conceptul naţional de servicii prie-
tenoase tinerilor.
Acţiuni intersectoriale
Strategiile şi programele naţionale cu impact potenţial asupra sănătăţii populaţiei
se bazează pe cooperarea intersectorială, schimbul de informaţie şi reciprocitate.
Echitate şi solidaritate
Pilonul principal al PNS îl constituie asigurarea accesului echitabil şi în vo-
lum adecvat la serviciile de sănătate pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova. So-
lidaritatea multidimensională, în special din punct de vedere al contribuţiilor fi-
nanciare şi al distribuirii riscurilor, serveşte ca mecanism de bază pentru asigura-
rea echităţii sociale.
Finanţare durabilă şi generarea resurselor
Planificarea, mobilizarea şi alocarea resurselor la toate nivelurile sînt deter-
minate de necesităţile estimate pentru menţinerea unui nivel adecvat de sănătate,
precum şi pentru atenuarea factorilor de risc.
Desconcentrare, descentralizare şi responsabilităţi
Cadrul legislativ perfecţionat asigură desconcentrarea şi descentralizarea
echilibrată a funcţiilor de protecţie şi ameliorare a sănătăţii publice. Autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale au responsabilităţi clar definite, ajustate la
resursele şi capacităţile de gestionare, în vederea realizării depline şi cu succes a
strategiilor şi programelor aprobate.
Antrenarea comunităţii şi interacţiuni
Sindicatele, patronatele, organizaţiile nonguvernamentale, alte organizaţii ob-
şteşti şi grupurile comunitare participă activ la crearea condiţiilor favorabile pen-
tru realizarea cu succes a PNS. Implicarea mass-media în sporirea nivelului de
146
informare a publicului larg despre problemele de sănătate are o importanţă prim-
ordială, îndeosebi în sensibilizarea fiecărui cetăţean privind responsabilitatea faţă
de propria sănătate.
În realizarea PNS sunt implicate multiple organisme de stat, obștești, nongu-
vernamentale, organizații, instituții după cum urmează:
Guvernul coordonează implementarea şi monitorizarea strategiilor naţiona-
le şi programelor care au impact asupra sănătăţii; asigură corelarea politicilor gu-
vernamentale de alocare a resurselor financiare cu cadrul implementării priorităţi-
lor strategice şi a obiectivelor-cheie ale ocrotirii sănătăţii în conformitate cu PNS;
Ministerul Sănătăţii formulează politici în domeniul sănătăţii şi asigură
planificarea strategică a sistemului sănătăţii la diferite niveluri; creează un mediu
de reglementare adecvat şi asigură corespunderea între obiectivele politicii, organiza-
rea, finanţarea şi gestionarea în sistemul sănătăţii; asigură dirijarea sistemului sănătă-
ţii, defineşte standarde, setează priorităţile şi le abordează în cadrul pachetului de ser-
vicii; asigură un mediu favorabil pentru colaborarea între sectoare şi mobilizarea so-
cială; reglementează şi monitorizează calitatea serviciilor din domeniul sănătăţii;
ministerele de resort reflectă obiectivele sănătăţii în politicile sectoriale
prin actualizarea cadrului lor legal; implementează strategiile şi programele inter-
sectoriale privind fortificarea sănătăţii populaţiei;
Academia de Ştiinţe a Moldovei oferă consultanţă privind politica în do-
meniul sănătăţii şi în toate domeniile de dezvoltare a ţării ce au impact asupra
sănătăţii populaţiei, în baza abordărilor ştiinţifice; asigură corelarea direcţiilor
strategice şi prioritare ale ştiinţei şi inovării, a proiectelor şi programelor ştiinţifice
în contextul PNS; coordonează evaluarea etiopatogenica a celor mai răspândite
maladii, precum şi elaborarea şi transpunerea în practică a unor metode şi tehnici noi
de diagnostic, tratament, profilaxie, reabilitare şi control epidemiologic al maladiilor;
autorităţile administraţiei publice locale transpun strategiile naţionale de
sănătate în planuri şi programe de sănătate la nivel raional şi local; asigură im-
plementarea şi monitorizarea acestora, precum şi implicarea comunităţii locale în
procesul de luare a deciziilor şi de realizare a lor;
Compania Naţională de Asigurări în Medicină organizează acumularea
mijloacelor financiare în fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
finanţează asistenţa medicală necesară persoanelor asigurate în volumul prevăzut
de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi măsurile orien-
tate spre prevenirea maladiilor; efectuează controlul volumului şi calităţii asisten-
ţei medicale acordate persoanelor asigurate;
Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate organizează şi
desfăşoară procesul de evaluare şi acreditare a instituţiilor medico-sanitare şi a
întreprinderilor farmaceutice;
instituţiile medico-sanitare şi de sănătate publică efectuează intervenţii
147
preventive şi curative, monitorizează implementarea programelor de promovare a
sănătăţii şi de prevenire a maladiilor;
organizaţiile nonguvernamentale contribuie la menţinerea sănătăţii prin
participarea în programe şi proiecte tematice; întreţin legături cu reprezentanţii
tuturor păturilor sociale, facilitând dialogul social;
agenţii economici asigură condiţii adecvate de muncă, orientate spre desfă-
şurarea unei activităţi inofensive pentru mediul ambiant şi sănătatea angajaţilor;
mass-media abordează obiectiv problemele de sănătate şi informează popu-
laţia într-un mod accesibil despre măsurile şi metodele de profilaxie a maladiilor
şi modul sănătos de viaţă.
Serviciul farmaceutic, fiind parte componentă a sistemului de sănătate, este
menționat în PNS prin două teze:
1. “Generarea continuă a resurselor va fi asigurată prin investiţii suplimen-
tare, din diferite surse (donaţii, granturi etc.) conforme legislaţiei, în dez-
voltarea infrastructurii fizice a industriei farmaceutice şi a tehnologiilor
medicale.” și
2. “Implementarea tehnologiilor informaţionale în domeniul asistenţei far-
maceutice va asigura evidenţa centralizată a medicamentelor pe piaţa in-
ternă şi va contribui la securitatea produselor farmaceutice. Va fi garantat
accesul populaţiei la medicamente esenţiale şi calitative.”
Caracterul reformator și novator al PNS este proiectat într-un alt important
document de politici publice și anume – Strategia de dezvoltare a sistemului de
sănătate în perioada 2008-2017 (în continuare – Strategia).
Strategia a fost concepută în paralel și în corespundere cu PNS, desemnând,
de fapt, platforma viitoarelor acțiuni de consolidare a unui sistem modern de sănă-
tate, care să asigure accederea echitabilă a tuturor cetățenilor țării la servicii medi-
cale de calitate prin implementarea în medicina autohtonă a standardelor interna-
ționale.
Descrierea situației actuale a fost axată pe elucidarea a astfel de realizări și
probleme cum ar fi: starea de sănătate a populației, asigurările de sănătate, asisten-
ța medicală primară, spitalele, medicii și asistentele medicale. Analiza SWOT
(tab. 4.2.) a permis să fie identificate părțile forte și cele slabe, oportunitățile și
riscurile ce au determinat situația stării și sistemului de sănătate al Republicii
Moldova.
Concluzionând despre situația privind sănătatea și sistemul de sănătate, Stra-
tegia menționează: “În ultimii ani Moldova a realizat progrese semnificative în
reformarea sectorului sănătății. Prima etapă a reformelor a fost orientată spre
stoparea declinului sistemului de sănătate, condiționat de criza financiară din
ultimul deceniu al secolului trecut. A doua etapă a fost impulsionată, în mare par-
te, de introducerea asigurărilor obligatorii de asistență medicală, care au sporit
148
substanțial nivelul de finanțare a sectorului, au ameliorat protecția financiară a
populației și accesul ei la servicii medicale. Următoarea etapă a reformelor preve-
de mobilizarea tuturor resurselor spre remanieri structurale, care se vor solda cu
sporirea eficienței și calității sistemului de sănătate.”
Tabelul 4.2.
Analiza SWOT
PĂRȚILE FORTE: OPORTUNITĂȚI:
Aprobarea Politicii Naționale de Sănătate și Reforma administrației publice centrale care
a Codului cu privire la știință și inovare al s-a soldat cu restructurarea Ministerului Să-
Republicii Moldova, care au reconfirmat nătății.
prioritatea națională a sănătății populației. Implementarea asigurărilor obligatorii de
Voința politică și existența în sistem a po- sănătate, care a avut o influență benefică
tențialului pentru implementarea Strategiei. asupra sistemului de sănătate – sporirea ac-
Disponibilitatea organismelor internaționale și cesului la serviciile de sănătate.
a țărilor donatoare de a acorda asistență finan- Existența proiectelor investiționale în siste-
ciară și tehnică pentru sistemul de sănătate. mul de sănătate (Banca Mondială, Uniunea
Numărul mare de organizații neguver- Europeană).
namentale active în domeniul sănătății și în Creșterea competenței în sistemul sanitar și
domeniul medico-social, care pot fi utilizate sporirea calității actului medical.
ca resurse în programe de parteneriat.
150
coordonarea activităţilor internaţionale cu caracter sanitar, în special privind
aspectele critice pentru sănătate;
monitorizarea situației de sănătate și evaluarea tendințelor de sănătate;
organizarea schimburilor internaţionale de informaţii în domeniul sănătăţii;
stabilirea unor norme și standarde de sănătate, promovarea și monitorizarea
punerii lor în aplicare;
asigurarea asistenţei tehnice pentru ţările în curs de dezvoltare;
eradicarea bolilor epidemice şi endemice;
dezvoltarea asistenţei medicale primare;
îmbunătăţirea sănătăţii mamei şi copilului;
contribuirea la imunizările populaţiei etc.
Structura direcțiilor activității OMS este prezentată în fig. 4.5.
Una dintre direcţiile importante de activitate ale OMS este acordarea de aju-
tor în elaborarea politicilor naţionale în domeniul medicamentelor, în special pen-
tru ţările aflate în perioade de tranziţie şi cele în curs de dezvoltare. O atenţie deo-
sebită se acordă reformei farmaceutice în ţările exsovietice. În componenţa OMS
funcţionează un proiect special pentru sectorul farmaceutic al ţărilor membre ale
CSI. Direcţiile principale ale acestui proiect sunt:
dezvoltarea politicii în domeniul medicamentului;
reforma sectorului farmaceutic;
utilizarea raţională a medicamentelor;
problemele aprovizionării, formării preţurilor pentru medicamente şi achiziţiile;
recuperarea cheltuielilor şi asigurările;
asigurarea calităţii;
rolul farmacistului în sistemul de sănătate;
dezvoltarea resurselor umane.
Pentru obţinerea unor schimbări reale, proiectul OMS în domeniul farmaciei
aplică diverse strategii şi abordări orientate spre rezultatele finale:
asistenţă profesională şi de expertiză pentru fiecare ţară şi problemă separat;
formarea noilor viziuni şi orientări pentru persoanele abilitate cu decizii politice;
servicii de consultanţă pe probleme profesionale şi ale politicii medicamentului;
sporirea potenţialului în ţările respective: schimbul de informaţie, instruirea,
transmiterea deprinderilor profesionale şi a tehnologiilor;
elaborarea proiectelor în comun cu experţi din ţările respective şi implementa-
rea lor;
modificări esenţiale în sistemele de instruire;
colaborarea intersectorială şi interdepartamentală;
lărgirea colaborărilor între ţările CSI prin crearea reţelelor computerizate, rea-
lizarea de acţiuni şi măsuri interstatale;
dezvoltarea colaborării interregionale, antrenarea în reţele internaţionale.
151
DIRECTOR-GENERAL
Director-general adjunct Sediul Directorului-general
Comunicații (DCO), Personal de conducere (GBS), Servicii interne/ prognozare
(IOS). Consiliul de drept (LEG), Mediatori (OMB), coordonarea Națiunilor Unite
153
coordonarea operaţiilor de ajutorare a victimelor în cadrul calamităţilor naturale;
ajutorarea refugiaţilor din afara zonelor de conflict;
favorizarea creării de noi societăţi naţionale şi contribuţia la dezvoltarea acti-
vităţii lor.
Convențiile de la Geneva au intrat în vigoare la data de 21 octombrie 1950.
La începutul noului mileniu numărul total de state membre ale CICR a atins cifra
de 194, ceia ce face Convențiile de la Geneva universal aplicabile.
Mişcarea internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, compusă din soci-
etăţile naţionale CICR şi LIGA se reuneşte odată la patru ani în cadrul Conferinţei
Internaţionale a Crucii Roşii, cu participarea statelor părţi ale Convenţiilor de la
Geneva, printre care este şi Republica Moldova.
Activitatea de Cruce Roşie se desfăşoară conform următoarelor principii: umani-
tate, imparţialitate, neutralitate, voluntariat, unitate, independenţă, universalitate.
Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF – United Nations Interna-
tional Children Emergency Fund).
Reprezintă o organizaţie interguvernamentală fondată la 4 noiembrie 1946 ca-
re are ca scop general aplicarea de măsuri şi acţiuni în vederea dezvoltării echita-
bile a copiilor din întreaga lume, inclusiv acordarea ajutorului medical şi farmace-
utic. Multiplele proiecte elaborate şi implementate contribuie la îmbunătăţirea
asistenţei medicale acordate copiilor.
Acțiunea Internațională pentru Sănătate (HAI – Health Action International).
Este o organizație nonguvernamentală olandeză cu un birou de coordonare
(HAI Global) în Amsterdam și 4 parteneri regionali: Africa (Nairobi), Asia Pacifi-
că (Colombo), America Latină (Lima) și Europa (Amsterdam). Este o organizație
nonprofit, care acordă ajutor tehnic, de consultanță, de instruire etc. în domeniul
ocrotirii sănătății, inclusiv în cel al medicamentelor. Un deosebit interes pentru
sistemul farmaceutic prezintă activitățile HAI în următoarele domenii:
analiza prețurilor pentru medicamente;
strategiile anti-concurențiale și accesul la medicamente;
transparența financiară a organizațiilor de pacienți;
instrumente novatoare pentru utilizarea rațională a medicamentelor;
farmacovigelența și siguranța pacienților;
educație în promovarea medicamentelor.
HAI colaborează în activitatea sa cu peste 200 de membri, inclusiv cu grupuri
de consumatori, ONG-uri de interes public, furnizori a serviciilor de sănătate, me-
diul academic, mass-media și alte organisme din mai mult de 70 de țări.
154