Sunteți pe pagina 1din 1

Decameronul – Povestirile din Canterbury

Giovanni Boccaccio a fost un poet si umanist italian care a trait in sec al XIV-lea. Cu povestirile sale reunite
în Decameronul a influenţat nu numai dezvoltarea literaturii italiene, dar a creat si modelul genului de nuvelă, reluat
în creaţia multor scriitori europeni.
Decameronul contine o suta de nuvele concepute la indemnul Mariei d’ Aquino si a fost scris ca un omagiu
pentru femei.
O alta opera care cuprinde o colectie de povestiri si nuvele este cea a lui Geoffrey Chaucer: Povestirle din
Canterbury. Chaucer este unul dintre cei mai valorosi poeti ai secolului al XIV-lea. El a fost intemeietorul noii limbi
literare şi creatorul unei versificaţii care a constituit baza dezvoltării ulterioare a poeziei engleze.
Decameronul este cartea celor o sută de nuvele povestite în decurs de „zece zile” de catre zece naratori. La
sfarsitul fiecarei zile este incoronat un rege sau o regina. Pretextul operei este epidemia de ciuma abatuta asupra
orasului Florenta. Pentru a se apara un grup de sapte fete si trei baieti se hotarasc sa se retraga departe de oras unde
fiecare dintre ei va povesti zilnic o nuvela. Nuvelele din prima şi din a noua zi nu au o temă prefixată, şi zilnic
Dioneo, unul din cei trei tineri, care este mereu ultimul povestitor, are libertatea alegerii unei nuvele în afara temei
aflate pe ordinea de zi.
Ca şi opera scriitorului italian, cartea lui Chaucer cuprinde o colecţie de povestiri şi nuvele istorisite de
diferite persoane, în timpul unui pelerinaj pornit de la hanul din Southwark spre catedrala din Canterbury, unde se
păstrează relicvele sfântului Thomas Becket. Pentru a face călătoria mai plăcută, hangiul propune ca fiecare dintre
pelerini să spună două poveşti pe drumul spre Canterbury şi două la întoarcere. Acela a cărui povestire va fi socotită
cea mai bună va primi la întoarcere o cină pe socoteala celorlalţi. Chaucer realizeaza prin povestiri o fresca a
societatii.
In pofida diferentelor mari in materie de subiect, existe multe asemanari intre Povestirile din Canterbury de
Chaucer si Decameronul de Boccaccio. Aceste asemanari constau in interesul manifestat de cei doi autori fata de
stabilirea cadrului temporal si in utilizarea inteligenta a moralitatii si a opusului sau, cu scopul de a transmite mesaje
despre societatea lor si timp. In ambele opere portretele personajelor se realizeaza prin contrastul dintre esenta si
aparenta.
Atat Decameronul cat si Povestirile din Canterbury sunt constituite ca naratiuni cadru; povestile multiple in
cadrul unei naratiuni mai intinse permit o gama larga de teme, experiente opinii si perspective pentru a fi explorate.
Unele povestiri ale din opera lui Chaucer se aseamana foarte mult cu unele din opera lui Boccaccio. Spre
exemplu Povestea grefierului se aseamana cu Povestea pacientei Griselda din Decameronul. Scopul celor doua
povestiri este de a portretiza un personaj feminin, pe nume Griselda, care este capabila sa infrunte suferinta
nemeritata cauzata de partenerul ei ca un test al iubirii si devotamentului ei, in ciuda faptului ca ambele femei din cele
doua povesti au fost credincioase, iubitoare si atente.
Un alt exemplu il constituie povestea a zecea din ziua a doua a lui Boccaccio si Povestea Morarului. In
ambele texte subiectul povestirii il constituie casatoria unei tinere femei cu un barbat mai in varsta. Povestile
dezvaluie scene de dragoste intre oameni cu diferente de varsta semnificative sau diferente mai subtile intre clase
sociale. Diferenta dintre cele doua este faptul ca in povestea lui Chaucer un tanar savant doreste in pat o femeie
tanara, in timp ce in povestea lui Boccaccio, tanara femeie este cea care cauta un amant apropiat de varsta ei. Ambele
povesti sunt riscante si joaca cu simbolurile si cuvintele in mod liber, expunand inteligenta lui Boccaccio si a lui
Chaucer.
Boccaccio si Chaucer isi utilizeaza naratorii pentru a exprima propriile perspective despre fidelitate si
infidelitate, care difera in mod semnificativ. Chaucer pare sa recunoasca faptul ca imoralitatea este, de fapt, o parte a
existentei umana care nu poate fi eliminata. Spre deosebire de Boccaccio, acesta nu incurajeaza infidelitatea in mod
direct.
Faptul ca cele doua texte au indurat secolele canonului literar pare sa sugereze ca temele lor sunt universale
si atemporale.