Sunteți pe pagina 1din 2

Ieroschimonahul Daniil Sandu solicită aprobarea Patriarhului Justinian de a colabora la

publicațiile Institutului Biblic

Înalt Prea Sfințite Stăpâne

În urma convorbirii personale ce am avut deosebita cinste de a mi se acorda de către


Înalt Prea Sfinția Voastră cu puterile și posibilitățile mele în cadrul cărturăresc și editorial al
Institutului Biblic, pentru o deplină lămurire a acestei colaborări, vin cu următoarele
propuneri:
Înțelegând a stărui mai întâi asupra nevoii celei mai însemnate, care este de a se da
pentru uzul clerului și al credincioșilor o ediție nouă din Viețile Sfinților, precum și a
întocmirii de noi vieți ale sfințilo români canonizați, socotesc a-mi programa în acest chip
activitatea pe timpul cel mai apropiat al lunilor în curs, într-o întreagă desfășurare care să se
dezvolte treptat, precum urmează:
1. Pentru ilustrarea minunatei activități meșteșigărești a multora dintre acești sfinți
eroi și stâlpi ai Bisericii – un prim volum numai cu sfinții breslași: cizmari, grădinari, croitori,
cărbunari sau alt fel de munci manuale.
2. Pentru a pune în lumină felul cu totul obștesc de a înțelege viața și a se jertfi pentru
binele tuturor – un volum cu cuvintele, pildele și îndemnurile directe ale unor asemenea
sfinți.
3. Pentru a aduce, spre o cât mai largă cunoștință, alcătuirea pe temeiuri documentare
a vieților sfinților români canonizați, va fi nevoie să mă deplasez la mănăstirile și locurile
trebuincioase culegerii de informații și documente.
4. Viețile tuturor sfinților întocmite pe scurt, pe măsura unei citiri de predică, într-un
ciclu complet anual de douăsprezece luni.
Ca încheiere, îmi propun să urmez a mă călăuzi din claritatea, simplitatea și
frumusețea sacră a limbii bisericești, pusă la îndemâna unei minți sau a unui suflet al zilelor
noastre.
Dându-mi seama de toată însemnătatea și greutatea acestei strădanii, cu toată smerenia
vin a vă mai cere încă o dată blagoslovenia Înalt Prea Sfinției Voastre, rămânând pururi supus
fiu duhovnicesc, nădăjduind să am și confirmarea în scris a acestor însărcinări.

11 septembrie 1952 Ieroschimonah Daniil Tudor


Din Sfânta Mănăstire
Sihăstria-Neamț

S-ar putea să vă placă și