PROIECT DIDACTIC

Propunător: Prof. COTOC CODRUTA

Data :
Unitatea de învăţământ: Şcoala Gimnaziala Plescuta
Clasa: a VII-a
Disciplina: Religie Ortodoxă
Subiectul (titlul lecţiei): Faptele rele - încălcări ale voii lui Dumnezeu
Tipul lecţiei: mixtă
Durata lecţiei: 50 min.
Obiective operaţionale:
La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:
O1: să definească noţiunea de „păcat";
O2: să enumere felurile păcatului după diferite criterii;
O3: să prezinte semnificaţia celor şapte păcate capitale;
O4: să indice urmările păcatului (vremelnice şi veşnice);
O5: să motiveze necesitatea luptei creştinului cu păcatul şi modalităţi pentru
această luptă.
Obiective formativ-educative:
- să înţeleagă că faptele rele şi păcatele, în general, ne despart de Dumnezeu.
Strategia didactică:
 mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: carte de rugăciuni.
 metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, lectura
biblică şi patristică, argumentarea, problematizarea.
 formele de organizare a clasei: frontală.
Bibliografia:
 Programa şcolară la religie ortodoxă pentru clasa a VII-a
 Planificarea calendaristică orientativă pentru clasa a VII-a
 Sfânta Scriptură;
 Credinţa ortodoxă;
 Ep. Irineu de Ekaterinburg, „Educaţia religioasă";
 Pr. Ioan Mircea, „Dicţionar al Noului Testament";
 Sfântul Tihon de Zadonsk, „Despre păcate";
 Sfântul Ioan de Kronştadt, „Liturghia - cerul pe pământ";
 „Minuni ale sfinţilor îngeri";
 Ilarion V. Felea, „Duhul Adevărului".

I. Moment organizatoric
- Salutul, rugăciunea, prezenţa.

II. Verificarea cunoştinţelor

- Se face oral, prin întrebări adesate frontal, cu notare.

III. Pregătirea pentru lecţia nouă

-Se da un rebus ,care se rezolva si ne da ca rezolvare opusul virtuţii, adica pacatul.
(anexa 1)

1
 IV. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse
- Se notează pe tablă / în caiete titlul lecţiei noi: „Faptele rele - încălcări ale voii
lui Dumnezeu". Vom învăţa astăzi despre semnificaţia păcatului în raport cu Dumnezeu,
cu aproapele şi cu sufletele noastre.

V. Comunicarea noilor cunoştinţe

"Fereşte-te de rău şi fă binele" (Psalm 33, 13)
Păcatul înseamnă călcarea poruncii lui Dumnezeu. Iar poruncile lui Dumnezeu
sunt de două feluri: unele interzic răul („Să nu furi"), altele ne cer să facem binele
(„Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi"). Amândouă felurile de porunci sunt la fel de
importante. Nu e de ajuns să te fereşti de rău ca să nu păcătuieşti; dacă te fereşti să faci
binele te afli tot în păcat.
Primul păcat a fost făcut de îngerii conduşi de Lucifer, care astfel s-au transformat
în diavoli: mândria. Primii oameni, ascultând de diavol, au călcat singura poruncă a lui
Dumnezeu, săvârşind păcatul strămoşesc, cu care ne naştem toţi, şi care se şterge prin
Botez. Numai Hristos S-a născut ca Om fără acest păcat şi S-a jertfit pe Cruce pentru a ne
scoate din robia păcatului, a diavolului şi a morţii. Dar oamenii au păcătuit şi înainte, şi
după venirea lui Hristos. De aceea Dumnezeu a lăsat Taina Spovedaniei, pentru ştergerea
păcatelor creştinilor care regretă ce au făcut, care vor să se lase de păcat şi să se apropie
de Dumnezeu.
Păcatul îl desparte pe om de Dumnezeu. „Nelegiuirile voastre au pus despărţire
între voi şi Dumnezeul vostru" ne spune profetul Isaia (59, 2). Iar nelegiuire sau
fărădelege înseamnă tot „păcat", întrucât este ceva făcut împotriva legii lui Dumnezeu,
fie ea legea lui Moise, fie legea dragostei adusă de Hristos. Cu cât păcătuieşte omul mai
mult, cu atât se îndepărtează de Dumnezeu mai mult, şi cu cât se îndepărtează mai mult,
cu atât se întunecă mai mult, căci Dumnezeu este lumină. E vorba de întunecarea
sufletului şi de îmbolnăvirea lui, în primul rând. Stând omul mai mult timp în păcat,
sufletul poate chiar muri, încât omul respectiv să fie cu trup viu şi cu suflet mort. Iar dacă
moartea trupului îl prinde şi în această moarte sufletească, atunci acela e pierdut şi nu îl
aşteaptă decât o veşnicie de păreri de rău şi chinuri.
Există mai multe feluri de păcate, unele fiind mai grave şi altele mai mici, dar
toate despărţindu-ne de Izvorul Vieţii: de Dumnezeu. Astfel, există păcate trupeşti (ca
îmbuibarea) şi sufleteşti (ca invidia); păcate contra aproapelui (ca furtul) şi păcate contra
propriei persoane (ca beţia); păcate făcute la vedere şi păcate făcute în ascuns (ca
mândria). De asemenea, există păcate împotriva Duhului Sfânt (ca necredinţa, ura
împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii, lepădarea de credinţa ortodoxă, deznădejdea etc.),
păcate strigătoare la cer (ca uciderea, oprirea plăţii lucrătorilor, homosexualitatea,
asuprirea văduvelor şi a orfanilor, batjocorirea şi lovirea părinţilor) şi păcate de
căpetenie.
Păcatele de căpetenie sunt rădăcina multor alte păcate mai mici. Ele sunt în număr
de şapte, şi anume:
1. Mândria - preţuirea prea mare de sine şi dispreţuirea celorlalţi oameni.
2. Iubirea de argint - pofta neînfrânată după bunurile pământeşti.
3. Desfrânarea - lăsarea în voia poftelor trupului.
4. Invidia - părerea de rău pentru binele altuia şi bucurie pentru suferinţa lui.

2
 5. Lăcomia - pofta nestăpânită de a mânca şi a bea peste măsură.
6. Mânia - supărarea cu uşurinţă pentru orice lucru şi pornirea de a ne
răzbuna asupra celor care ne-au greşit.
7. Lenea - nepăsarea faţă de împlinirea datoriilor şi dezgustul faţă de munca
manuală sau de cea intelectuală.
Omul a fost făcut de Dumnezeu foarte bun; aşa era şi diavolul înainte de cădere.
Dar păcătuind, omul şi-a stricat singur firea cea bună, cunoscând şi binele, şi răul. Noi ne
naştem cu o stricăciune în firea noastră, care ne este curățată prin Botez, dar pe care o
stârnim iarăşi prin păcatele făcute după Botez. Păcatul îl facem pentru că ne vine
îndemnul la păcat sau ispita. Această ispită poate fi dinăuntrul nostru (prin pofta trupului
- de exemplu, îmbuibarea; a ochilor - de exemplu, iubirea de arginţi; sau a inimii - de
exemplu, mândria) sau din afara noastră: de la diavol (prin gânduri mincinoase) sau de la
lume (prin cuvinte sau prin fapte rele).
Orice ispită poate fi biruită prin rugăciune, prin lupta plină de curaj împotriva
poftelor şi prin atenţie continuă asupra gândurilor noastre.
Urmările păcatelor sunt grave. Păcatul l-a scos pe Adam din Rai; pentru păcatele
noastre Hristos a fost răstignit. Păcatul ne otrăveşte sufletul şi ne poate îmbolnăvi chiar şi
trupul; păcatul distruge buna înţelegere dintre oameni. Sunt mai multe pedepse pentru
păcat. Unele sunt în lumea aceasta, ca mustrarea conştiinţei şi suferinţele de tot felul, iar
altele sunt după moartea trupului, dacă nu ne-am întors de la viaţa de păcat, şi anume:
muncile veşnice.
Există şi fapte care par bune, dar care au un scop rău (ca milostenia făcută pentru
a fi lăudat de ceilalţi). O faptă e bună dacă izvorăşte dintr-o inimă bună şi dacă are un
scop bun: adică să fie făcută spre slava lui Dumnezeu şi folosul aproapelui. Altfel este tot
păcat. Deci fapta cea rea este doar una din formele păcatului, care începe mai întâi în
gândul nostru. Întâi acceptăm săvârșirea răului în mintea noastră, și abia mai apoi îl
punem în practică, prin faptă (dacă între timp nu ne răzgândim, nu ne oprim). De aceea,
să fim mai atenți la gândurile pe care le primim în minte, aceasta însemnând trezvia,
atenția permanentă la sine. Ea se dobândește în timp, prin experiență și stăruință, și cu
ajutorul lui Dumnezeu, invocat prin rugăciune.
Acestea ştiind, să nu ne facem robi păcatului, şi prin păcat, diavolului, ci să fim fii
ai lui Dumnezeu, râvnind apropierea de El şi amintindu-ne cuvintele Sfântului Apostol
Pavel: „Toate vă sunt îngăduite, dar nu toate vă sunt de folos".

VI. Fixarea noilor cunoştinţe

  Întrebări şi discuţii:
 Ce înseamnă „păcat"? Ce alte denumiri putem da „păcatului"?
 De câte feluri este păcatul?
 Cum ajung oamenii să păcătuiască?
 Care sunt urmările păcatului?
 Enumeraţi păcatele capitale şi definiţi-le.
 Cine ne-a salvat din robia păcatului?

VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea

 Lectură biblică:

3
 „Şi a zis şarpele către femeie: «Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din
orice pom din rai?» Iar femeia a zis către şarpe: «Roade din pomii raiului putem să
mâncăm; numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: Să nu
mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!»
Atunci şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în
ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând
binele şi răul». De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut
ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat
şi bărbatului său şi a mâncat şi el." (Facere III, 1 - 6)
Urmăriţi cum vine ispita şi cum face ca omul să creadă ceva rău drept bun şi
atrăgător.
De la Sfântul Tihon din Zadonsk:
Ajutoare în lupta împotriva păcatului:
 1. Buna creştere din copilărie şi tinereţe.
 2. Îndepărtarea de oamenii răi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune"
(I Corinteni 15, 33); „Oamenii răi vatămă mai rău decât şerpii veninoşi, căci aceia
otrăvesc pe faţă, iar cei dintâi otrăvesc în fiecare zi, în chip tainic şi pe nesimţite".
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
 3. Citirea Sfintei Scripturi şi a altor cărţi folositoare de suflet (cărţi de
rugăciuni, Acatistiere, Paterice, Vieţile Sfinţilor etc.).
 4. Acceptarea sfaturilor şi a mustrărilor celor mai înţelepţi decât noi.
 5. Să ne amintim că la Botez ne-am lepădat (prin naş) cu jurământ de
Satana şi de lucrurile lui.
 6. Amintirea de moarte, de judecată, de iad şi de împărăţia cerurilor.
„Adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată". (Înţelepciunea lui Isus Sirah
VII, 38)
 7. Să ne gândim că e scurtă dulceaţa păcatului şi că îi urmează amărăciune
veşnică.
 8. Să ne gândim că păcatul e sămânţa şi roada diavolului.
 9. Să ne gândim ce nobil e să fii fiul lui Dumnezeu.
 10. Să ne gândim că Hristos a suferit pe Cruce pentru a ne scoate din
mocirla păcatului.
 11. Să citim vieţile sfinţilor, care au învins păcatul, şi să le urmăm.
 12. Să gonim de la noi, ca pe nişte muşte, de la bun început, gândurile rele
care ne atrag la faptele rele. Dacă vom tăia gândurile, vom tăia şi fapta care se naşte din
ele.
 13. Să ne gândim mereu la Dumnezeu, ca la Cel ce e pretutindeni şi
cunoaşte toate, de Care nimic nu e ascuns, şi ca la Cel drept, care răsplăteşte sau
pedepseşte.
 14. Să ne ferim de prilejurile la păcat: flecărelile şi petrecerile fără
rânduială.
 15. Să nu ne intereseze ce fac ceilalţi oameni; chiar dacă toţi în jurul
nostru ar trăi în păcat, noi să fim fii ai Luminii.
 16. Ispitele intră în casa inimii prin ferestrele ochilor şi urechilor: deci să
păzim aceste ferestre; ochii să fie păziţi de imagini deşarte, iar urechile de clevetiri.

4
  17. Rugăciune neîncetată, pentru că în fiecare clipă avem nevoie de
ajutorul lui Dumnezeu. (anexa 2)

De la Sfântul Ioan din Kronştadt:

„Dă, Doamne" - rugăciunea aceasta ne arată că nimic nu ne aparţine, de fapt,
decât mulţimea păcatelor, şi că toate le primim în dar de la Dumnezeu prin mila Lui. De
aceea trebuie să-I cerem cu smerenie tot ce avem nevoie, şi să-I mulţumim după ce am
primit.

VIII. Evaluarea
Comentaţi următoarea istorioară din Pateric:
Batista pocăinţei
În secolul VI d.Hr. trăia în zona Traciei o vestită căpetenie de hoţi. Mulţi soldaţi
de-ai împăratului Mauriciu încercaseră să-l prindă, dar în zadar. Datorită mulţimii
reclamaţiilor de la oamenii jefuiţi, împăratul a hotărât să trimită garda lui personală,
pentru a-l prinde pe hoţ.
Acesta a aflat şi, prin mila lui Dumnezeu, a început să se căiască de păcatele
făcute. S-a predat singur împăratului, cu regret sincer pentru viaţa pe care o dusese. La
puţin timp, s-a îmbolnăvit grav şi a fost internat în spital. Pe patul morţii, a plâns cu amar
pentru toate păcatele lui, umplând o batistă de lacrimi, în auzul tuturor celorlaltor bolnavi.
În plânset încă fiind, şi-a dat sufletul.
În acelaşi timp, doctorul spitalului, care dormea acasă la el, a văzut în vis mulţi
diavoli care se apropiau de patul hoţului cu listele păcatelor lui. Odată cu ei au venit şi
doi bărbaţi luminoşi. Diavolii au adus un cântar şi pe un taler au pus listele cu păcate. Cei
doi îngeri nu aveau ce să pună pe celălalt taler, pentru că hoţul făcuse numai rele. Ei au
găsit totuşi batista hoţului, udă de lacrimi, pe patul de spital, şi au pus-o pe aceasta la
cântar. Imediat, talerul cu batista a atârnat mai greu decât cel cu păcatele, încât îngerii au
luat sufletul hoţului şi l-au ridicat la cer, iar diavolii au plecat ruşinaţi.
Sculându-se din somn, doctorul a alergat la spital. Acolo a găsit pe hoţ mort, cu
batista udă de lacrimi pusă pe faţă. El a povestit tuturor, chiar şi împăratului, visul său şi a
arătat că nu numai tâlharul de pe Cruce a fost iertat, ci şi acest hoţ înrăit, care s-a căit
pentru păcate. (anexa 3)
-Rezolvarea unei fise de lucru.(anexa 4)
IX. Activitatea suplimentară
- Prezentaţi în scris legătura dintre lecţia despre faptele rele şi pilda Fiului
risipitor.

X. Încheierea
- Rugăciunea, salutul.