Cuprins :

Introducere ........................................................................................................... 3

Cap.I.aClasificareastiintifica ................................................................................
4

1.1. Specii de vulpi ....................................................................................

6

Cap. II. Caracteristici generale .............................................................................

7

2.1 Relatia dintre vulpi si oameni............................................................. 9

Bibliografie ........................................................................................................ 11

1
  Introducere :

(Vulpes vulpes)

Vulpea este un mamifer omnivor de marime mica

spre medie, apartinand familiei Canidae (impreuna
cu lupul, cainele, sacalul, etc.). Aceasta este mai
mica decat un caine domestic obisnuit (precum si
decat majoritatea raselor de caini), corpul unui
exemplar avand, in general, intre 110 si 130cm
sicantarind intre 7 si 10kg. Cea mai mica specie de vulpe (Vulpes zerda, sau
fenecul) cantareste intre 0.7 si 1.6kg.

Exista numeroase asemanari intre infatisarea vulpii si cea a cainelui, vulpea

avand un crainiu plat si urechi ascutite, sub forma de triunghi (scurte si late),
purtate ridicat, precum si un bot ascutit, putin intors si prevazut cu mustati
negre, stufoase, de aproximativ 100 – 110mm. Ochii sunt oblici si de culoare
rosie-bruna, cu pupila contractata; buzele sunt subtiri iar dintii sunt foarte
ascutiti, in special caninii. Prezinta membre scurte, cele din fata avand cinci
degete, in timp ce cele din spate, cate patru; spre deosebire de caini, ghearele
vulpii sunt partial retractabile. De asemenea, vulpea are vibrise (mustati) pe
membrele anterioare; acestea sunt orientate in sus sau in jos si au aproximativ
40mm lungime. Se diferentiaza de alte specii ale familiei Canidae in special prin
coada stufoasa care masoara intre 30 – 40cm lungime, terminandu-se intr-un
varf alb si fiind purata, de cele mai multe ori, intre picioare. Blana este de obicei
roscata, cu memebrele din fata si partea posterioara a urechilor de culoare
neagra si barbia, partea de jos a gatului si burta alba, insa in realitate exista o

2
mare diversitate in ceea ce priveste coloritul, in functie de specie acesta variind
de la roscat aprins pana la galben-cenusiu. De asemenea, multe alte caracteristici
fizice pot varia in functie de habitatul in care specia in cauza traieste, care
determina necesitatea lor adaptiva

 Cap.I.aClasificareastiintifica :

 Specia : Vulpes vulpes

 Clasa : Mammalia

 Regn : Animalia

 Gen : Vulpes

Vulpes este un gen din familia Canidae. Speciile acestui gen mai sunt
denumite "vulpile adevărate", deși există specii din alte genuri ale căror
nume includ cuvântul "vulpe".

Vulpile se deosebesc de membrii genului Canis, cum ar fi lupii, coiotii,

și sacaii de dimensiunea lor mai mica și craniul plat. Ei au semne negre
triunghiulare între ochi și nas, iar vârful cozii are adesea o culoare diferită
de restul blanii.

 Familia : Canidae

Canidele (Canidae) este o familie de mamifere

carnivore semidigitigrade mici și de talie mijlocie, răspândite pe tot globul
pământesc, din care fac parte cainele, lupul , vulpea. Au un cap alungit și
terminat într-un bot trunchiat, golaș și umed, cu trunchi alungit,
comprimat lateral, și cu abdomen supt, cu o coadă adesea stufoasă, dar
care nu ajunge, în general, la pământ, cu picioare înalte și subțiri
terminate cu labe mici. Picioarele anterioare au patru sau cinci, iar cele
posterioare au totdeauna patru degete cu gheare groase și tocite.

3
  Ordinul : Carnivora

 Carnivorele reprezintă un ordin de mamifere care se hrănesc cu carne,

având carnasiere și canini lungi și ascuțiți. Carnivorele crescute în
captivitate nu supraviețuiesc în sălbăticie.

Caracteristicile esențiale ale ordinului, caracteristici care au dus la crearea

acestuia și încadrarea să cu specii sunt:
1. pielea cu păr;
2. membrele anterioare și posterioare terminate cu gheare;
3. mamifere neadaptate la zbor (fără patagiu); înălțimea mandibulei în
dreptul caninului mai mică decât înălțimea mandibulei măsurată în
dreptul ultimului molar;
4. urechile mai scurte decât două lățimi. Incisivii superiori nu au
formă de daltă, lipsește a două pereche de incisivi de la fața lor linguală;
5. două sau mai multe perechi de incisivi superiori; diastema absentă;
6. caninii superiori mari și proeminenți, precedați de trei perechi de
incisivi mici; capul rotund și botul scurt.
Acest ordin curpinde aproximativ 260 de mamifere. Dantură lor este mai bine
dezvoltată că la alte mamifere, în special caninii și carnasierele. Creierul anterior
este bine dezvoltat. Ele se împart în mai multe familii, cele mai cunoscute fiind
felidele, ursidaele, hyaenidaele și canidele.

 Increngatura : Chordata
Chordata este o încrengătură de animale ce posedă coardă dorsală.
Încrengătura include acraniatele, ciclostomatele, peștii, amfibienii,
reptilele, păsările și mamiferele.

Deși sunt foarte diverse, cordatele posedă caracteristici comune. Toate

cordatele au schelet axial, intern. La tunicate el este prezent sub formă de
coardă doar în stadiul de larvă. La acraniate ea este prezentă toată viața.
La cordatele mai dezvoltate, coarda este înlocuită de coloana vertebrală.
De scheletul axial sunt atașate centurile și de acestea membrele. O altă

4
 trăsătură distinctivă o constituie prezența tubului neural dorsal, situat
deasupra coardei sau în interiorul coloanei vertebrale. La majoritatea
cordatelor partea anterioară a tubului nervos este voluminoasă și se
numește creier. În faringe sunt amplasate fantele branhiale, foarte bine
exprimată la pești, cefalocordate și care sunt prezente la restul cordatelor
în stadiul de embrion. Fantele au funcție respiratorie și alimentară. Ele
filtrează apă și extrag oxigenul sau substanțele nutritive, în funcție de
animal.

1.1 Specii de vulpi :

Există 12 specii recunoscute care fac parte din genul Vulpes:

 Vulpes vulpes (vulpea roșie)

Este cea mai mare specie de

vulpi. Aceasta este omnivora,
hranindu-se cu
iepuri, rozatoare, păsări, gandaci,
fructe, insecte, miere, viermi si
chiar hoituri. Aceasta are auzul
extrem de dezvoltat putând să
audă și pradă subterană.

 Alopex lagopus ( vulpea polară sau arctică)

 Vulpes bengalensis
 Vulpes cană (vulpea lui Blanford)
 Vulpes chama
 Vulpes corsac
 Vulpes zerda (fenecul sau vulpea deșertului)
 Vulpes macrotis (vulpea pisica)
 Vulpes pallida
 Vulpes rueppellii (vulpea lui Rueppell sau vulpea nisipurilor)
 Vulpes velox (vulpea rapidă)
 Vulpes ferrilata
Aproximativ 25 de specii curente sau dispărute sunt, uneori, plasate în aceeași
categorie: de exemplu, vulpea cu urechi de liliac (Otocyon Megalotis), vulpea
cenușie (Urocyon cinereoargenteus sau vulpea de copac) și vulpea de insula
(Urocyon litoralis).
În funcție de culoare, vulpea poate fi clasificată în 3 mari varietăți:

5
  De mesteacăn, caracterizată prin pieptul, partea ventrala și vârful cozii
albicioase, și părțile laterale gălbui;
 Cu cruce, caracterizată prin o dungă neagră de-a lungul spinării, care se
încrucișează cu o a două dungă de la nivelul membrelor anterioare;
 Carbunareasa, caracterizată prin pieptul, gâtul, abdomenul și vârful cozii
cenușii și picioarele negre.
Cea mai comună și răspândită specie de vulpe este Vulpes vulpes, cunoscută
popular că vulpea roșie, care are aproximativ 47 de sub-specii (nu toate
prezentând blană roșcată).

Cap. II. Caracteristici generale :

Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul.
Are între 7 și 10 kg, rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coadă
stufoasă circa 30-40 cm.

Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese
în evidență datorită cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blană este roșcată.
Vulpea mănâncă cele mai mici mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori,
lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează pradă chiar și fără să o vadă (după miros
sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra să, cu labele din față,
precum pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu
“provizii”.

Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai.
De obicei, vin pe lume câte cinci frati, dar au fost studiate și cazuri extreme: un
singur pui sau 12 - la o singură naștere! Puii sunt orbi în momentul nașterii,
ochii lor se deschid complet abia după a două săptămâna de viață; inițial, aceștia
au o culoare albastră-gri, închizându-se apoi până să se ajungă la nuanță
specifică de roșu-brun (deși nuanță se poate modifică mai departe, în funcție de
caracteristicile speciei, uneori ajungând la albastru sau verzui). Părinții sunt
foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi apăra,
iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrană întregii familii. Este vorba
despre cei maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la
mama lor. Începând cu a două lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de
către adulți, pentru a începe primele încercări pe cont propriu.

Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu

cruzime ani la rând. Un alt motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie

6
pe vulpi este faptul că acestea răspândesc - mai ales în mediul rural - câteva boli
foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în special mamiferele cu care
vulpile intră în contact direct, dar boală poate fi transmisă și omului fie direct
prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.

 Cum traiesc vulpile?

Vulpile se găsesc pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii; Europa, Asia,

America de Nord, nordul Africii și Australia (în locația din urmă fiind aduse de
către vânătorii britanici în urmă cu un secol), precum și zona Polului Nord, unde
întâlnim vulpea albă (sau argintie), sunt arii populate de numeroase specii de
vulpi.

Vulpea trăiește în locuri sălbatice, bogate în vegetație (de exemplu pădurea

sau tundra), construindu-și viziuna pe versanți insoriti, în diguri sau orice
ridicaturi de pământ, această fiind înguste și întunecate și având numeroase
intrări și ieșiri. Spre deosebire de multe specii din cadrul familiei Canidae,
vulpile nu sunt animale de haită, trăind în grupuri mici (numite și familii); unele
specii, cum ar fi vulpea polară, sunt solitare.
În sălbăticie, vulpea obișnuită trăiește în jur de 1 – 3 ani, deși unele
exemplare pot trăi până la 10 ani. Dușmanii naturali ai vulpii includ lupii și
coioții, cu cei din urmă acestea luptându-se pentru teritorii.
Deși preferă locurile unde de obicei oamenii ajung cu dificultate, recent s-a
raportat o creștere la nivelul populației de vulpi din zonele suburbane, unele
exemplare făcându-și viziuni chiar în grădini sau în spațiile verzi din apropierea
zonelor locuite. Totuși, acest lucru nu este o noutate, întrucât vulpile au fost
prezente în locurile populate de oameni încă din secolul 16, fiind astăzi aproape
omniprezente în Europa; multe specii se pot adapta la viață în mediul uman,
unele fiind clasificate drept " urbane" datorită abilității lor de a susține întregi
populații exclusiv între granițele unei așezări umane. Prin adaptare, acestea
demonstrează comportamente diferite față de vulpile care trăiesc în sălbăticie,
inclusiv o mai mare densitate a populației pe un teritoriu mai mic și căutarea
prin gunoaie și deșeuri.
 Cu ce se hrănesc vupile?

În general, vulpea se hrănește cu mici mamifere: șoareci de câmp, popândăi,

veverițe, castori, iepuri, etc. Mai pe larg, dietă lor constă în nevertebrate (cum ar
fi insectele) și mici vertebrate (reptile, păsări) și poate include și ouă și plante.

7
Vulpea are abilitatea de a detecta pradă după miros sau sunet, neavând nevoie
neapărat să o vadă. Vânează noaptea, ghemuindu-se spre pământ pentru a se
camufla, apoi, folosindu-se de picioarele din spate, sărind asupra prăzii cu putere
mare; își folosesc caninii ascuțiți pentru a muscă pradă de gât și astfel a o omorî
sau pentru a o imobiliza și scutură violent până moare.
Deseori, vulpile ucid mai mult decât pot mânca, în general consumând în jur
de 1kg de mâncare pe zi, urmând că să îngroape resturile (sub frunze, zăpadă sau
pământ) și să se întoarcă după ele la următoarea masă, ceea ce înseamnă că
vulpea mănâncă atât animale recent vânate cât și cadavre. Locurile unde ele își
ascund hrană, însă, sunt mai mereu descoperite de către alte carnivore.
În cazul populațiilor care trăiesc în zonele suburbane, acestea profită de
alimentele aruncate de oameni, în unele cazuri fiind chiar hrănite de către
aceștia, însă pot atacă și omorî și numeroase păsări de curte.

2.1 Relația dintre vulpi și oameni

Datorită distribuției globale atât de vaste și a reputației de a vană în mod

oportun atât păsări cât și alte rozătoare mici crescute în ferme sau în curțile
oamenilor, vulpile sunt, în general, considerate dăunătoare. În trecut,
acestea erau chiar denumite "devoratoare de găini", ceea ce a condus la vânarea
lor în mod crud și masiv, în multe țări fiind oferite recompense pentru fiecare
vulpe prinsă și omorâtă. Astfel, vânarea vulpilor este o veche tradiție Europeană,
care a originat în Marea Britanie în secolul 16 și a fost apoi exportată și adoptată
de către numeroase părți ale Lumii Noi. Astăzi, vânătoarea de vulpi este
practicată pentru blană, drept metodă de control asupra populației, însă și că
sport sau mod de divertisment în țări precm Canada, Franța, Irlanda, Italia, Rusia
și chiar Statele Unite; în Marea Britanie, vânătoarea cu ajutorul câinilor a fost
interzisă, însă noile legi nu adresează problema vânătorii prin alte metode.
Pe lângă efectul negativ pe care îl pot avea în ceea ce privește populațiile de
păsări sau mici animale, vulpile sunt, de asemenea, cunoscute pentru faptul că
pot răspândi câteva boli foarte grave, inclusiv turbarea. Deși, în cele mai multe
cazuri, animalele afectate sunt cele care intră în contact direct cu vulpea, bolile
pot fi transmise omului, fie în mod
direct (prin mușcătura), fie în mod
indirect (prin intermediul păsărilor care
trăiesc în ograda). Mai mult, uneori
vulpile pot distruge proprietăți private
prin crearea de viziuni sau prin faptul
că au tendința de a caută prin gunoaie.
Din toate aceste motive, principalul
dușman al vulpii este omul, deși se
poate spune că situația s-a îmbunătățit
8
substanțial în ultimii ani. Multe specii sunt pe cale de disparatie în mediile lor
native datorită pierderii habitatului din diferite motive dar și datorită vanarii
acestora.
În același timp, vulpea poate fi considerată și un animal extrem de important
în ceea ce privește ținerea sub control a populațiilor de diferite specii de
rozătoare, unele dintre ele fiind dăunătoare agriculturii și a altor activități
umane. De asemenea, vulpea este folositoare pentru curățarea naturii de cadavre
și pentru eliminarea viețuitoarelor slabe sau bolnăvicioase (caracteristici ce nu le
permite să fugă sau să se protejeze de un atac), chiar și a celor care sunt crescute
de oameni. Din acest motiv, există numeroase cazuri în care vulpile au fost
crescute în mod intenționat în ferme de fructe că o metodă de a controla
populația de rozătoare și de alți dăunători, fără că acestea să dăuneze producției
de fructe.
În ceea ce privește îmblânzirea vulpilor, există cazuri, însă puține care arată o
domesticire susținută. Totuși, un caz recent (și notabil) este cel al vulpii de
marmură, ce a rezultat în schimbări fizice și de comportament vizibile. Mai
specific, în vulpile în cauza au apărut caracteristici care se observă, de obicei, la
câini, pisici și alte animale domestice, cum ar fi schimbări în pigmentația blănii,
turtirea urechilor și arcuirea cozii, astfel încât 'noile' animale au devenit blânde,
lăsând oamenii să le mângâie, scâncind atunci când doresc atenție și mirosind și
lingandu-și stăpânii, un comportament similar cu cel al câinilor.