O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

-tema şi viziunea despre lume-

R1: Încadrare (an, volum, specie, curent)

Inspirată din evenimentele politice ale anului 1883, bazate pe revizuirea Constituţiei şi
alegerile parlamentare, capodopera literaturii române, „O scrisoare pierdută” de Ion Luca
Caragiale, a fost jucată pentru prima dată pe scenă în anul 1884, la Teatrul Naţional din
Bucureşti, şi s-a bucurat de un mare succes.
Opera aparţine genului dramatic, fiind reprezentativă pentru specia literară comenie de
moravuri, care se încadrează în realismul clasic.
Comedia este specia genului dramatic, care satirizează întâmplări, aspecte sociale,
moravuri prin intermediul personajelor, între care se nasc conflicte puternice. Având ca scop
îndreptarea defectelor sociale şi umane prin râs, are caracter moralizator. La baza comediei stau
ironia, umorul şi sarcasmul. Conflictele puternice se sting fără urmări neplăcute sau schimbări în
viaţa personajelor, iar principalul mijloc artistic este comicul, acesta ilustrând contrastul dintre
aparenţă şi esenţă, dintre ceea vor să pară personajele şi ceea ce sunt de fapt. De asemenea, apar
mai multe tipuri de comic: de moravuri, de situaţie, de nume, de limbaj şi de caracter.
Textul se încadrează în realism prin încadrarea spaţio-temporală, satirizarea unor aspecte
sociale, prezentarea politicienilor corupţi, prezenţa ironiei şi a spiritului critic, veridicitate.
Elemente ce ţin de clasicism sunt echilibrul compoziţional, generalitatea situaţiilor şi a
caracterelor, precum: prostul, fudulul, canalia, încornoratul, adulterina etc.
Verosimilitatea este o trăsătură a textului, specifică realismului. In „O scrisoare pierdută”
ne este prezentata o realitate, întrucât textul trateaza imoralitatea, atât la nivel politic, cât şi la
nivel de familie. Politicienii sunt corupţi şi lipsiţi de norme morale, se practică şantajul, luptele
politice se dau în culise, iar în cadrul familiei apare adulterul. Personajele produc discursuri
goale, iar Zaharia Trahanache este un exemplu în acest sens, acesta afirmand ca „Unde nu e
moral, acolo e corupţie şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are”. Într-o manieră
asemănatoare, Caţavencu va juca rolul patriotului când, într-un discurs, plânge la comandă şi se
gândeşte la „Ţărişoara mea”.
Ca în orice comedie, personajele sunt caractere, majoritatea reprezentând categoria
oamenilor oportunişti corupţi, care apelează la orice mijloc pentru a parveni sau a-şi păstra
poziţia. Caragiale depăşeşte tiparul comediei clasice individualizând personajele prin statut
social, limbaj. Astfel acestea nu mai sunt plate, ci capata nuanţe.
R2: Tema+2 argumente
Viziunea despre lume
Tema operei este setea de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru
alegerea de deputaţi.
O secvenţă reprezentativă în demonstrarea temei se referă la prina scrisoare. Zoe Trahanache
pierde o scrisoare de amor de la amant, prefectul Ştefan Tipătescu. Biletul de dragoste este găsit
de catre Cetăţeanul turmentat, iar, mai apoi, ajunge în posesia lui Nae Caţavencu. Acesta din
urmă alege să utilizeze scrisoarea pe post de armă de şantaj pentru a-şi asigura câştigarea
alegerilor electorale. Îi va şantaja pe Zaharia Trahanache, pe Zoe şi pe Ştefan Tipătescu.
O altă secvenţă reprezentativă apare în actul IV, când Agamemnon Dandanache recunoaşte
modul în care a reuşit să intre în competiţia electorală. Acesta, după o serată, căutase în
buzunarul unui invitat, care işi uitase paltonul, găsise o scrisoare de amor către o persoană
importanta din înalta societate şi o utilizase pentru a urca pe scara politica. Aceste două scrisori
demonstrează setea de parvenire, în scopul căruia personajele nu se dau înlături de la încălcarea
normelor morale.
Viziunea despre lume surprinde un univers corupt atât la nivel politic, cât şi la nivel de viaţă
de familie.
R3: 2 elemente de compoziţie
Titlul este un element de paratext, care anticipă conţinutul şi mesajul textului. În textul dat,
face trimitere la intrigă, moment care va declanşa conflictul textului. Articolul nehotărât „o”
evidenţiază atât lipsa de importanţă a întamplării, cât şi posibilitatea repetării. Deşi titlul trimite
cu gândul la o singură scrisoare, textul va discuta despre două, ambele utilizate ca arme de şantaj
într-o lume politică fără scrupule.
Conflictul central al textului se dă între partidul de guvernământ, din care fac parte Zaharia
Trahanache, Zoe, Ştefan Tipătescu, Farfuridi şi Brânzovenescu, şi partidul de opoziţie, care îl are
ca membru marcant pe Nae Caţavencu. În cadrul conflictului, ambele tabere vor utiliza orice
mijloace pentru a câştiga avantaje politice: Caţavencu va face uz de scrisoarea trimisă Zoei, iar
Zaharia Trahanache va găsi o poliţă falsificată de avocat. Conflictul secundar este generat de
grupul Farfuridii-Brânzovenescu. Aceştia se tem de trădarea prefectului, pentru ca il surprisesera
pe Tipătescu discutând cu avocatul, presupunând, astfel, că acesta îi trădează. Doar două
personaje din operă nu sunt implicate în conflict, însă din motive diferite: Cetăţeanul turmentat şi
Ghiţă Pristanda, poliţistul oraşului.
Din punct de vedere compoziţional, textul este alcătuit din patru acte împărţite în mai multe
scene. Comedia „O scrisoare pierdută” prezintă o întâmplare petrecută „în capitala unui judeţ de
munte”. Opera se deschide cu Pristanda, care recunoaşte că, spionând casa lui Caţavencu, aflase
despre intenţia acestuia de a publica în ziarul său, „Răcnetul Carpaţilor”, o scrisoare
compromiţătoare. Primele 5 scene conturează expoziţiunea consumată deja înaintea debutului
acţiunii propriu-zise: felul în care a fost pierdută scrisoarea, de către cine şi cui îi fusese adresată.
 Intriga prezintă venirea lui Zaharia Trahanache cu vestea scrisorii de amor adresată Zoei, de
la Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului şi bun prieten cu Zaharia.
Desfăşurarea acţiunii introduce în scenă două personaje noi: Farfuridi şi Brânzovenescu, care
dau primele semne de suspiciune cu privire la prefect. Tot acum apare şi Cetăţeanul turmentat,
care vine să aducă scrisoarea destinatarului, însă constată că nu o mai are întrucât îi fusese
sustrasă de Caţavencu în timp ce „dăi cu bere...dăi cu vin”. În urma şantajului lui Caţavencu,
Ştefan Tipătescu face abuz de puterea sa şi îi cere lui Pristanda să-l cerceteze şi să-i fie
percheziţionată casa pentru a obţine scrisoarea. Pe de altă parte, Zoe ordonă eliberarea lui
Caţavencu şi se foloseşte de toate mijloacele feminine pentru a-l convinge pe Tipătescu să-i
susţină candidatura şantajistului.
Actul III conţine punctul culminant. Trahanache găseşte o poliţă falsificată de Caţavencu şi se
hotărăşte s-o folosească pe post de armp de contraşantaj. Caţavencu pierde scrisoarea, iar de la
centru este anunţat candidatul susţinut de comitet: Agamemnon Dandanache.
Actul IV conţine deznodământul şi prezintă rezolvarea. Aflăm despre arma de şantaj folosită
de Dandanache, cu care a câştigat alegerile în umanitate. Ca în orice comedie la final părţile
adversare se împacă.
În concluzie, tema textului, reprezentată de setea de parvenire a burgheziei în timpul
campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi, se armonizează cu viziunea despre lume, care
surprinde un univers corupt atât la nivel politic, cât şi la nivel de viaţă de familie.