Sunteți pe pagina 1din 8

LUCRAREA NR.

3 UTILIZAREA FIBREI OPTICE LA TRANSMISIA SEMNALELOR ELECTRICE

UTILIZAREA FIBREI OPTICE LA TRANSMISIA


SEMNALELOR ELECTRICE

1. NOŢIUNI TEORETICE

1.1. Generalităţi privind transmisiile pe fibră optică

Fibra optică este un mediu de transmisie transparent la radiaţia luminoasă, format


dintr-un miez dielectric (sticlă sau material plastic) înconjurat de un înveliş dielectric cu
indice de refracţie mai scăzut. Fibrele optice sunt utilizate pentru transmisiuni pe distanţe
foarte mari (continentale, oceanice), dar pot fi folosite şi pentru distanţe foarte mici.
Pentru semnalul digital, cea mai bună soluţie este transmisia pe fibră optică, ce permite
regenerarea pe secţiuni mai mari de 50 km.
În sistemele optice de transmisie, fibrele optice (FO) se utilizează ca mediu de
transmisie, înlocuind cablurile conven¡ionale, faţă de care prezintă o serie de caracteristici net
superioare: imunitatea la interferenţele electromagnetice, izolarea electrică a transmiţătorului
de receptor, absenţa problemelor legate de scurtcircuitare şi străpungere, pierderi reduse,
lărgime de bandă extrem de ridicată, reducerea volumului, a greutăţii şi a preţului de cost.
Există şi două mari dezavantaje importante ale transmisiilor pe fibră optică şi
anume atenuarea în fibră şi dispersia.

1.2. Caracteristicile fizice ale fibrei optice

1.2.1. Structura fibrei optice

Un conductor de fibră optică este format din următoarele părţi aşa cum reiese din
figura 1:
- miezul – centrul subţire al fibrei pe unde circulă lumina;
- învelişul – material plastic;
- mediul protector- înveliş de plastic care protejează fibra de eventualele deteriorări şi de
umezeală.

înveliş

miez mediu
t t
Fig. 1. Structura fibrei optice

Din punct de vedere tehnic transmisia datelor prin fibra optică se bazează pe conversia
impulsurilor electrice în lumină. Aceasta este apoi transmisă prin mănunchiuri de fibre optice
până la destinaţie, unde este reconvertită în impulsuri electrice.

COMPATIBILITATE ELECTROMAGNETICĂ 1
LUCRAREA NR. 3 UTILIZAREA FIBREI OPTICE LA TRANSMISIA SEMNALELOR ELECTRICE

În figura 2 a şi b sunt prezentate 2 imagini reprezentând structura fibrei optice.

b)
a)

Fig. 2. Imagini reprezentând structura fibrei optice multimod

Transmisiile optice ghidate s-au dezvoltat mult odată cu perfecţionarea tehnologiilor


legate de fibrele optice cu pierderi mici (sub 10 dB/km), pierderile în fibră ( L f ) reprezentând
principala sursă de pierderi în astfel de canale.
Celelalte surse de pierderi sunt pierderile de cuplaj Lc, pierderile în conectori Lcn şi
pierderile de îmbinare Li .
Ţinând seama de aceste pierderi puterea la recepţie se poate scrie:

PR = PS − Lc − 2 ⋅ Lcn − Li N i − L f l f (1)
unde PS este puterea de ieşire a sursei, Ni - numărul de îmbinări de tronsoane ale FO, iar l f
lungimea totalå a fibrei optice utilizate.

1.2.2. Tipuri constructive de fibră optică

Sunt cunoscute două tipuri de fibre optice:


- fibre optice din material plastic;
- fibre optice din sticlă.

a) Fibra optică din plastic este mai flexibilă şi mai robustă decât fibra optică din sticla
convenţională. Este deja mai uşor de utilizat şi mai uşor de fabricat. Are o gamă largă de
aplicaţii, de la industria de automobile la industria aeronautică, iluminat şi telecomunicaţii.
Fibra optică din plastic s-a dovedit a fi soluţia ideală, atât pentru cerinţele din industrie, cât şi
pentru utilizări personale, în ambele cazuri fiind de dorit performanţe superioare la costuri
mai mici.
Fibrele optice din polimeri acrilici sau poliamidici au o ductibilitate, o rezistenţă şi o
elasticitate mult superioare fibrelor din sticlă minerală. Polimerii cu structură tridimensională
de foarte mare regularitate, cilindrică sau în lamele echidistante reprezintă o altă soluţie bună
de realizare a fibrelor optice.

b) Fibra optică din sticlă are o atenuare mai mică decât fibra din plastic rezultă că pot
fi folosite pentru lungimi foarte mari în comunicaţii cu un număr redus de amplificatoare.

COMPATIBILITATE ELECTROMAGNETICĂ 2
LUCRAREA NR. 3 UTILIZAREA FIBREI OPTICE LA TRANSMISIA SEMNALELOR ELECTRICE

- Pot fi executate de diametru foarte mic (100 microni) ceea ce permite un fascicul cu
multe canale pe acelaşi cablu şi flexibilitate mecanică.
- Pot fi folosite pentru transmisii de imagini optice atunci când au un număr suficient
de mare de fibre pe acelaşi cablu.
De asemneea fibrele optice mai pot fi clasificate astfel:
- single-mode mode. Acestea au miezul de 9 microni în diametru şi transmit lumina de la
laser în infraroşu (lungimea de undă este de la 1300 nm până la 1550 nm).
- multi-mode. Fibrele optice multi-mode au miezul de 62.5 microni în diametru şi transmit
lumina în infraroşu de la LED-uri (lungimea de undă de la 850nm la 1300nm).
Pentru fibrele optice făcute din plastic cu miezul de până la 1 milimetru diametru şi
lungimea de undă de 650nm, lumina roşie transmisă prin acestea este vizibilă.

1.2.3. Propagarea luminii în fibra optică

Legile opticii permit descrierea reflexiei totale la suprafaţa de separaţie dintre miez-
înveliş a fibrei optice. Reflexia totală poate avea loc doar în cazul trecerii unei raze luminoase
dintr-un mediu mai dens într-un mediu mai puţin dens; invers nu este posibil.
Superpoziţia a două sau mai multe unde şi combinarea lor într-o singură undă se
numeşte interferenţă.
O manifestare tipică a interferenţei a două unde este obţinută când ele au aceeaşi
lungime de undă şi când există un defazaj constant între ele. Astfel de unde se numesc unde
coerente.
Dacă se consideră două surse luminoase obişnuite (becuri electrice) cu incandescenţă
şi suprapunem aceste surse nu se va observa nici un tip de interferenţă pentru că lumina lor e
incoerentă. Acest fapt e datorat procesului de emisie a luminii (în acest caz precizat:
filamentele incadescente).
În virtutea fenomenelor spontane şi aleatorii, fiecare atom al filamentelor incadescente
emite flash-uri de lumină care sunt serii de unde cu o durată de viţă în jur de 10-8s.
Considerând că viteza luminii în aer este 3 . 108 m/s, aceste serii de unde au o lungime de 3 m
purtând denumirea de lungime coerentă. Suprapunerea acestor serii de unde este complet
neregulată şi produce doar iluminarea globală a spaţiului înconjurător.
Pentru transmisia pe fibre optice este necesar să se găsească o sursă luminoasă cât mai
coerentă, prin urmare lărgimea spectrală va trebui să fie cât mai mică. Spre deosebire de
diodele electroluminiscente, dioda laser oferă, graţie unei emisii simulate, o diferenţă de fază
constantă la o aceeaşi lungime de undă.
Prin urmare, fenomenele de interferenţă apar în ghidul de undă, ceea ce poate fi
constatat din faptul că lumina se propagă doar sub unghiuri bine precizate în miezul fibrei;
prin „precizate” înţelegându-se că propagarea are loc în direcţii în care undele luminoase sunt
amplificate prin suprapunerea lor şi prezintă o interferenţă constructivă.

1.3. Parametrii fibrei optice: atenuarea fibrei optice şi banda de trecere

Lumina care se propagă într-o fibră optică, suferă o atenuare, adică are loc o pierdere
de energie. Aceste pierderi trebuie să rămână mici, pentru a putea parcurge mari distanţe, fără
regeneratori intermediari. Atenuarea fibrei optice este un parametru important pentru

COMPATIBILITATE ELECTROMAGNETICĂ 3
LUCRAREA NR. 3 UTILIZAREA FIBREI OPTICE LA TRANSMISIA SEMNALELOR ELECTRICE

efectuarea proiectării instalării cablurilor optice. Ea se datorează, în principal, fenomenelor


fizice: absorbţie şi difuzie.
Importanţa acestor pierderi luminoase depinde, între altele, de lungimea de undă a
luminii injectate. Din această cauză este, în general, util să se măsoare atenuarea fibrei optice
în funcţie de undă (măsura spectrală). Putem, astfel, determina gamele de undă cu pierderi
mici, deosebit de interesante pentru transmisia optică.
Dacă se observă propagarea luminii într-o fibră optică în stare de echilibru, se poate
constata că puterea luminii P descreşte exponenţial cu lungimea L a fibrei optice:

P( L) = P(0) ⋅ 10 − λL / 10 (2)
P(0) este egală cu puterea luminii injectate în fibra optică; P(L) este puterea luminii
care se calculează la lungimea L şi a este coeficientul de atenuare, care este o măsură pentru
atenuarea pe unitatea de lungime. Atenuare unei fibre optice de lungime L şi cu un coeficient
de atenuare a este egală cu:
P(0 )
aL = 10 log dB/km (3)
P (L )
În timp ce atenuarea descrie pierderile optice de linie ale fibrei optice, banda de
trecere reprezintă o măsură a fenomenului de dispersie.

1.4. Conectoare optice

Conectoarele sunt utilizate pe linie de transmisie optică pentru a separa cu uşurinţă


două fibre optice şi, dacă e cazul, de a le cupla cu pierderi minime.
Primul conector folosit înaintea invenţiei fibrei de tip single-mode a fost conectorul
SMA. La ora actuală cel mai folosit tip pentru fibrele multi-mode este conectorul ST (prezintă
mai putin de 1dB pierdere). Există conectori ST şi pentru fibrele single-mode. Un alt conector
de largă răspândire folosit pentru fibrele single-mode este cel de tip SC. Are un preţ scăzut,
este simplu şi durabil.

a) b)
Fig. 3. Conector ST (a) şi conector SC (b)

Dacă diametrul miezului fibrei utilizate şi atenuarea de inserţie tolerabilă (admisibilă)


pentru conexiune, trebuie satisfăcute cerinţe variate în ceea ce priveşte toleranţele mecanice
ale conectoarelor.
Din punct de vedere al funcţionării lor, putem împărţi conectoarele în două grupe.
Prima grupă se bazează pe principiul cuplajului prin lentile (fig. 4) iar cea de-a doua pe
principiul cuplării feţelor (fig. 4). Plan de joncţionare

Fig. 4. Principiul cuplării prin lentile


COMPATIBILITATE ELECTROMAGNETICĂ 4
LUCRAREA NR. 3 UTILIZAREA FIBREI OPTICE LA TRANSMISIA SEMNALELOR ELECTRICE

Cerinţele generale ale unei bune cuplări la fibră a surselor optice sunt determinate de
necesitatea realizårii unei excitări cât mai eficiente a modurilor ghidurilor şi de cea a realizării
unei cuplări cât mai stabile şi cât mai fiabile.

1.4.1. Cuplarea prin intermediul lentilelor

Acest procedeu utilizează lentile sau alte sisteme optice transformatoare de imagini, cu
care se poate efectua o transformare a luminii care iese din fibra emiţătoare. Lumina care iese
este transformată, mai întâi, în raze aproape paralele de un diametru cât mai mare şi apoi este
focalizată din nou pe faţa fibrei receptoare. Avantajul acestei metode de cuplare constă în cea
mai mare toleranţă de separaţie, care poate fi toleranţă în mod parţial la nivelul regiunii de
cuplare (reprezentată prin planul de alăturare din fig. 4).
Totodată, acest avantaj este obţinut cu preţul unor pierderi suplimentare, produse de
către sisteme transformatoare de imagini şi datorită reflexiei interfeţelor individuale, indicilor
de refracţie diferiţi şi celei mai stricte limite de alimentare unghiulară. Cu excepţia câtorva
aplicaţii speciale, cum ar fi cuplare diferitelor semiconductoare cu fibră, în practică, se
utilizează conectoare funcţionând după principiul cuplajului frontal al feţelor. Parametrul
important în determinarea fracţiunii din radiaţia emisă care se cuplează la fibră este apertura
numerică a fibrei sin θc , unde unghiul critic:
Θ c = arcsin g nc2 − nr2 (4)
reprezintå cea mai mare valoarea a unghiului de incidenţă pentru care razele emise de sursă mai
intră în fibră; nc şi nr sunt, respectiv, indicii de refracţie ai miezului canalului şi învelişului
(anvelopei) fibrei.

1.4.2. Cuplaj frontal a două feţe

O caracteristică a cuplajului frontal a feţelor (fig. 5) este faptul ca feţele de ieşire şi de


recepţie a luminii sunt plasate în paralel şi foarte aproape una de alta; aceasta contează atât
pentru o fibră, cât şi pentru o diodă. Acest sistem permite realizarea unor conexiuni cu
pierderi mici numai pentru gama lungimilor de undă 860 nm şi 1500 nm.

Plan de joncţionare

Fig. 5. Principiul cuplării feţelor

Pentru a evalua calitatea transmisiei unei conexiuni (legături), se consideră atenuarea


sa de inserţie, adică se determină creşterea de atenuare a unui segment de legătură, când se
inserează o conexiune suplimentară. Pierderile de inserţie rezultă din tolerantele părţilor
conectorului şi ale fibrei.
Feţele trebuie curăţate şi uscate cu grijă, fără a le zgâria. În general, trebuie considerat
că pierderile sunt datorate nu numai reflexiilor la interfaţa sticlă – aer (pierderi Fresnel), ci şi
variaţiilor de atenuare prin interfeţe. Pierderile pot fi reduse printr-un tratament antireflexie
şi/sau prin aplicare unui "gel de indice".

COMPATIBILITATE ELECTROMAGNETICĂ 5
LUCRAREA NR. 3 UTILIZAREA FIBREI OPTICE LA TRANSMISIA SEMNALELOR ELECTRICE

Cablurile cu elemente de tracţiune din materiale sintetice sau fibre de oţel (pentru
aplicaţii speciale) pot fi prinse în mod suficient prin sertizare (punerea în funcţie a unei
conexiuni mecanice bune prin deformarea permanentă a unei bucşe în jurul unui element de
fixare). După diametrul fibrei – şi de asemenea pentru egalizarea toleranţelor diametrului –
este disponibil un sortiment de racorduri cu grade de precizie variate (gradaţii cu pas de 3μm).
Există formate speciale de conexiune pentru alte aplicaţii, de exemplu pentru
racordarea la convertoare optoelectronice sau pentru montarea în batiuri (rame) sau în alveole
de contact. Atenuare de inserţie este de aproximativ 1 dB. Pentru conexiunile monomod, se
încearcă să se stingă valori mai mici de 1 dB, ceea ce implică în mod natural toleranţe în mod
considerabil mai mici.
Pentru montajul pe şantier, în cazul în care fişele nu pot fi preconfecţionate la
fabricant, sunt disponibile kit-uri de montaj care permit un montaj uşor şi rapid al
conectoarelor. Atenuarea de inserţie este, în general, puţin mai ridicată comparată cu
conectoarele perfecţionate.

1.5. Principiul comunicaţiei optice

Pentru a fi posibilă transmisia de semnale prin intermediul fibrelor optice pe lângă


cablul de fibră optică sunt necesare şi echipamente optoelectronice de conversie, transmisie şi
recepţie a semnalelor optice (fig 6). Aceste echipamente optoelectronice sunt cunoscute cu
denumirea de traductoare optoelectronice.
Un traductor optoelectronic trebuie să asigure:
- conversia semnalelor electrice în semnale optice;
- conversia semnalelor optice în semnale electrice.
Traductorul optoelectronic conţine două tipuri de elemente: transmiţătorul şi
receptorul.
Transmiţătorul – realizează conversia semnalelor electrice în semnale optice. Acesta
conţine un driver, o sursă de lumină şi un dispozitiv de conectare la cablul de fibră optică.
Sursa de lumină poate fi realizată cu LED (Light Emitting Diode) sau cu LD (Laser Diode) în
domeniul vizibil sau invizibil..
Receptorul – realizează conversia semnalelor optice în semnale electrice. Acesta este
compus dintr-un cuplor de fibră, un detector de lumină (fotodiode, fototranzistoare) şi un
circuit de interfaţă optoelectronică.

Fig.6. Principiul comunicaţiei optice

COMPATIBILITATE ELECTROMAGNETICĂ 6
LUCRAREA NR. 3 UTILIZAREA FIBREI OPTICE LA TRANSMISIA SEMNALELOR ELECTRICE

2. SCOPUL LUCRĂRII
2.1. Se vor studia principalele tipuri de dispozitive de emisie şi de recepţie folosite la
la transmisiile prin fibră optică.
2.2. Se vor studia principalele tipuri de conectori folosiţi la transmisiile prin fibră
optică precum şi modul cum influenţează aceştia transmisiile prin fibră optiă.

3. SCHEMA DE MONTAJ ŞI APARATURA UTILIZATĂ


Schema de montaj utilizată pentru studiul transmisiilor de semnale pe fibră optică este
prezentată în figura 7.

4 Sursă
12 V

Fibra optică
Transmiţător Receptor

Generator

1
Cuplor frontal
2

Fig. 6. Schema de montaj pentru studierea CH1 CH2


transmisiei semnalelor pri FO
Osciloscop
3

unde:
1 – generator de semnal sinusoidal tip HAMEG cu frecvenţa maximă de 3 MHz
2 – platformă experimentală pe care sunt montate: transmiţătorul, receptorul, cele 2
conductoare de fibră optică din plastic (se observă ca fibra optica de la transmiţător este mai
lungă decât cea care face legătura cu receptorul) şi cuplorul optic frontal;
3 – osciloscop tip Tektronix cu 4 canale de intrare;
4 – sursa de alimentare pentru elementele electronice de pe platformă.

4. MODUL DE LUCRU

4.1. Se identifică elementele din schema bloc de montaj.


4.2. Se conectează ieşirea generatorului de semnal sinusoidal Hameg la intrarea
transmiţătorului optic.
4.3. Se leagă cele 2 sonde ale osciloscopului la punctele de oscilografiere de pe
transmiţător şi receptor.
4.4. Se alimentează circuitul electronic de la o sursă de 12 V, sursă care este înglobată
în generatorul de semnal.

COMPATIBILITATE ELECTROMAGNETICĂ 7
LUCRAREA NR. 3 UTILIZAREA FIBREI OPTICE LA TRANSMISIA SEMNALELOR ELECTRICE

4.5. Se reglează frecvenţa generatorului de la 0,3 Hz ÷ 3 MHz vizualizând pe ecranul


osciloscopului atât forma tensiunii pe dioda emiţătoare cât şi forma tensiunii pe dioda
receptoare, evaluând în felul acesta domeniul de funcţionare al sistemului de transmisie.
4.6. Se reglează frecvenţa generatorului la 1 kHz şi se studiază dependenţa transmisiei
optice de starea cuplorului, distanţa maximă între capetele fibrelor optice pentru care se poate
face transmisia de semnal.
4.7. Se repetă operaţiile de la punctele de mai sus pentru un semnal triunghiular aplicat
la intrare.

5. CONŢINUTUL REFERATULUI

- noţiuni teoretice;
- chestiuni de studiat;
- schema de lucru şi aparatele utilizate;
- formele de undă oscilografiate;
- observaţii personale şi concluzii.

BIBLIOGRAFIE

1. Nicolae, P.M., Compatibilitate electromagnetică - notiţe de curs


2. Schwab, Ad., Compatibilitatea Electromagnetica (Traducere din limba germană:
A. Marinescu, S. Popescu), Ed. Tehnică 1996
3. Hortopan, G., Principii şi tehnici de Compatibilitate Electromagnetică, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1998
4. Nicolau, E., Antene şi propagare, Editura didactică şi pedagogică, 1982
5. Brojboiu, M., Electrotehnologii, Ed. Orizonturi Universitare, Timisoara, 2002
6. Revista IEEE Transactions on Electromagnetic Compatibility (2004 - prezent)
7. Internet-documentaţie fibră optică

COMPATIBILITATE ELECTROMAGNETICĂ 8