UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA

FACULTATEA DE ARTE ȘI DESIGN

DISCIPLINA – ETICA CERCETĂRII
MASTER - AN I – SEM I - GRAFICĂ PUBLICITARĂ ȘI DE CARTE

Studentă: Pongor Katalin Eva

Etic versus moral

Etica și morala sunt doi termeni adesea folosiți ca și cum ar avea același sens. În alte cazuri,
termenii de etică și morală sunt folosiți ca și cum nu au nicio legătură una cu cealaltă. Într- o
mare măsură, oamenii realizează că atât etica, cât și morala, sunt concepte care au de a face cu
binele si răul, dar eșuează în încercarea de a oferi o definiție.

Cuvântul etică provine din grecescul antic „ethos”, care înseamnă morav, obicei, caracter și se
definește ca „disciplină filozofică, care studiază problemele practice și teoretice ale moralei”.¹
Când vorbim de etică, ne referim la standarde externe, care sunt furnizate de instituții, grupuri
sau cultura căruia îi aparține un individ. În educație, medicină, administrație publică, afaceri
termenul preferat este cel de etică, termenul morală fiind legat de viața privată. Putem considera
etica un sistem social sau un cadru care reglementează comportamentul acceptabil. Etica
implică o acceptare a modurilor de viață alternative și detașare. Etica implică o minte deschisă
și moduri de viață alternative, caută dovezi obiective care încearcă să răspundă la întrebarea ce
înseamnă o viață cu sens, cum ar trebui să ne tratăm semeni și cum ar trebui să trăim.

Morala reprezintă „ansamblul deprinderilor, sentimentelor, convingerilor, atitudinilor și

normelor care privesc raporturile dintre individ și colectivitate (familie, clasă, națiune,
societate ș.a) și care se manifestă în fapte, în modul de comportare.” ² Principiile și normele
moralei nu sunt impuse de lege, iar respectarea lor se bazează pe conștiința și opinia publică.
Morala definește caracterul personal și se referă la convingerile pe care o persoană le practică
atunci când interacționează în relațiile personale și sociale. Cea mai frecventă confuzie este
identificarea moralității cu conduita sexuală. În acest sens moralitatea se identifică cu
puritanismul, abstinența și moraliștii erau priviți ca gardieni ai purității, oameni care sunt acolo
să judece și să condamne. Această confuzie vine și dintr-o tradiție mai veche, din perioada
societății premoderne, specifică unei comunități unitar religioasă, unde colectivitatea este
superioară individului. Oamenii religioși îl au pe Dumnezeu ca sursă supremă în ghidarea
actelor morale, acceptă morala religioasă și nu caută dovezi, ei se ghidează după zicala „crede
și nu cerceta”.

1
 UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA
FACULTATEA DE ARTE ȘI DESIGN
DISCIPLINA – ETICA CERCETĂRII
MASTER - AN I – SEM I - GRAFICĂ PUBLICITARĂ ȘI DE CARTE

Societățile moderne și postmoderne ies de sub amprenta religioasă și dobândesc

caracteristiciile secularizării. Morala religioasă devine o opțiune personală și nu își mai are
locul în profesii, instituții sau organizații laice.
Dacă morala identifică felul în care o persoană alege să trăiască, etica reprezintă codurile sau
standardele de conduită la care se așteaptă grupul căruia îi aparține individul. Cu alte cuvinte,
etica este setul de principii sau teoria care decide valorile morale ale unei persoane. Morala și
etica sunt de mare importanță în determinarea naturii unei societăți sau a unei culturi.

Cultura Greciei antice, perioada elenistă și cultura creștină pun bazele cadrului în care apar
teoriile etice cu privire la virtute. Prin virtute înțelegem tendința omului spre perfecțiune și
excelență morală. O virtute este o trăsătură sau o calitate, care este considerată a fi bună din
punct de vedere moral și drept urmare este apreciată ca fundament al principiului și a bunei
ființe morale. În concepția lui Socrate cunoașterea binelui și practicarea virtuții sunt unul și
același lucru. El considera că nimeni nu este rău cu bună stiință, omul rău este doar cel ignorant,
iar omul bun este cel înțelept. Discipol al lui Socrate, Platon consideră virtutea o predispoziție
a omului de a face bine. Platon marșează pe diferența dintre virtutea adevărată și cea cotidiană.
Omul cu plăcerile lui și corpul cu necesitățile lui sunt o piedică în calea sufletului. Grija pentru
suflet trebuie mereu prioritizată grijei pentru corp. Preocupat de statutul ideal, Platon ne
vorbește despre cele patru virtuți cardinale: înțelepciunea, curajul, cumpătarea și dreptatea.
Dacă primele trei virtuți pot fi corelate sufletului, cea de-a patra virtute este mai degrabă o
virtute socială.
Succesor al lui Socrate și Platon, Aristotel definește virtutea ca o cale de mijloc între doua vicii,
unul provocat de exces, celălalt provocat de insuficiență. Etica aristotelică accentuează că
virtutea etică presupune evitarea extremelor și respectare măsurii în toate. Astfel dacă la un pol
se află zgârcenia și la celălalt omul risipitor, virtutea etică la care trebuie să aspirăm este
generiozitatea, între temeritate și lașitate, trebuie să alegem curajul, între vanitate și auto-
depreciere, virtutea etică este încrederea.
Printr-o împreunare între etica aristotelică și morala creștină, Thoma d’Aquino alătură virtuților
antice cardinale virtuțiile teologale – credința, caritatea și speranța – acestea fiind virtuți la care
nu se poate ajunge decât prin credință curată.

2
 UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA
FACULTATEA DE ARTE ȘI DESIGN
DISCIPLINA – ETICA CERCETĂRII
MASTER - AN I – SEM I - GRAFICĂ PUBLICITARĂ ȘI DE CARTE

Analizând relația dintre binele comunitar și cel individual, Roger Bacon consideră că acestea
două pot intra în conflict când omul dorește obținerea beneficiului personal. Bacon pune
înțelepciunea ca virtute de căpătâi, care să gestioneze raportul între binele individual și cel
comunitar. Doar prin rațiune se poate înfrânge vicii ca ura, egoismul, invidia, furia, etc.
Urmași ai lui Bacon, reprezentanții utilitarismului englezesc dezvoltă etica teleologică, potrivit
căreia acțiunea este morală doar în funcție de consecințele ei. Conform eticii teleologică
(utilitarism) exercitarea virtuții are ca scop practic sporirea fericirii și a beneficiului personal.
Ceea ce trebuie să facem este să ne căutăm fericirea; individul trebuie să acționeze astfel încât
acțiunea sa să maximizeze propria fericire și pe a celorlalți și să minimizeze propria suferință
și a celorlalți. Cel mai corect act moral pe care îl putem face este acel act care aduce cea mai
mare fericire unui număr cât mai mare de oameni. Având în vedere că fericirea este greu
cuantificabilă, filozofii acestei perioade ne pun la dispoziție doi indicatori: plăcerea și utilitatea.
Filozofii Immanuel Kant și George Friederich Hegel reprezintă schimbarea fundamentală în
etica modernă. O etică bazată pe principii, Hegel consideră morala un factor de bază în fondarea
Statului, iar Immanuel Kant stabilește conținutul moralei ca principiu practic al „imperativului
categoric”. Imperativul categoric al lui Kant este un principiu suprem al moralității, care
pretinde a fi o poruncă autonomă, independentă de orice religie și ideologie, universală și
capabilă să protejeze comportamentul uman universal. Teoria lui Kant este un exemplu de etică
deontologică, o etică bazată pe datorie. În etica deontologică, corectitudinea este principala
virtute a instituțiilor sociale, care argumentează ca ceea ce este corect moral este o prioritate
față de ceea ce este bun. Kant susține că legea morală este o datorie individuală, pentru că ea
este dotată cu voința bună, această voință bună fiind motorul moralei. În etica de tip kantian
teama de pedeapsă în viața de apoi, iubirea față de aprope, nu pot întemeia acte moral corecte;
rațiunea trebuie să domine dorința. Totuși, o obiecție la această perspectivă axată pe rațiune
este aceea că, de exemplu, rasistul, poate acționa respectând un principiu auto construit , ca
rezultat al autonomiei voinței și să acționeze din simț al datoriei, din respect pentru regulă. Prin
urmare, principiile raționale nu sunt întotdeauna și morale.

3
 UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA
FACULTATEA DE ARTE ȘI DESIGN
DISCIPLINA – ETICA CERCETĂRII
MASTER - AN I – SEM I - GRAFICĂ PUBLICITARĂ ȘI DE CARTE

În postmodernism se produc schimbări majore ale percepției filozofice despre datorie. Etica
responsabilității este noua direcție a eticii. Drepturile omului devin baza viziunii depre ființele
umane. Pentru J.P. Sartre individul nu este responsabil pentru el, ci pentru ceilalți, „celălalt”
devine astfel „subiectul”.

În secolul al XX-lea, mulți autori și filozofi s-au ocupat de etică. Vitaliștii și existențialistii
dezvoltată un sentiment de responsabilitate și alegere. În ultima perioadă se dezvoltată o analiză
profundă asupra fundamentelor și origini eticii. Rolul emoțiilor încep să ocupe un loc important
în crearea gândirii etice.
Știința are și ea un impact profund asupra viziunii noastre asupra lumii și înțelegerii noastre
asupra naturii lucrurilor. Multe dintre principiile științei sunt folosite și azi în mod inconștient
pentru a „ghida” moralitatea. Acceptarea interpretării lui Darwin, o interpretare cu un accent
pe supraviețuire celui mai apt, pe competiție, ne poate duce în situații considerate imorale.
Newton, cu modelul său materialist are și zi o influență puternică. Consider că societatea are
nevoie să se bazeze mai degrabă pe principii de cooperare, decât competiție, principii care pun
accentul pe subiect, înainte de obiectiv.

Standardele etice și morale se schimbă în mod regulat în lumina faptului că sunt logice și
influențate de cultură, inovație, religie sau probleme legislative. Ceea ce este etic si moral într-
o națiune poate să nu fie în alta.
Conform concepțiilor moderne virtuțile, sunt determinate de sentimentele umane și de rațiune.
Etica virtuții propagă o viziune morală optimistă și acordă fiecărui individ șansa de a se
dezvolta și perfecționa din punct de vedere moral. Moralitatea acțiunilor umane este în mare
măsură determinată de trăsăturile de caracter sau altfel spus de virtuțiile individuale.

În societatea de azi, cu toții ne confruntăm cu principiile eticii si moralei. De exemplu, avortul

este legal în majoritatea societăților, prin urmare etic din punct de vedere medical, deși mulți
oameni îl consideră imoral. Fundamentaliștii, extremiștii, teiștii, toți au idei diferite despre
moralitate, idei cu impact asupra vieților noastre, fie el direct sau indirect, prin presiuni sociale
sau discriminare legală. Dacă în cazul homosexalității mulți consideră că este greșit din punct
de vedere moral, aceeași oameni consideră, de asemenea, că este lipsit de etică să discriminăm

4
 UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA
FACULTATEA DE ARTE ȘI DESIGN
DISCIPLINA – ETICA CERCETĂRII
MASTER - AN I – SEM I - GRAFICĂ PUBLICITARĂ ȘI DE CARTE

legal un grup de oameni, interzicându-le accesul la aceleași drepturi la care au acces persoanele
heterosexuale. Acesta este un exemplu simplu între lupta care se dă între etică și morală.
Ar fi ușor să concluzionăm că există un deficit de morală în lumea azi. Că dacă oamenii ar fi
motivați să se comporte mai etic, asta ar face moralitatea mai evidentă. Eu nu cred că există un
deficit de moralitate în lume, ci mai degrabă că, conceptul a ceea ce este moral, nu mai este
cunoscut, bine determinat. Modul în care ne raportăm la moralitate și felul în care acceptăm
punctul de vedere al altora, ne determină să avem dificultăți în a gestiona diversitatea, în a
accepta punctele de vedere diferite de ale noastre și ne face incapabili să gestionăm divergențe.
Provocarea cea mai mare este de a reuși să ne gândim la moralitate ca un instrument, pe care
noi oamenii l-am inventat să ne ajute să trăim și să lucrăm într-o situație socială. Chiar dacă,
cu toții avem propriile interese și ele diferă de la un individ la altul, în general ele cuprind nevoi
de bază, cum ar fi procurarea de hrană pentru noi și familia noastră, cu toții încercăm să evităm
greutățiile în viață, să fim sănătoși și cu toții ne dorim activități care să ne ofere plăcere în viață.
Cea mai bună metodă de a satisface aceste nevoi este de a trăi social, de a interacționa și coopera
unii cu alții. Dar câteodată, interesele noastre intră în conflict cu ale altora. Deci, moralitatea
ar trebui să fie un set de reguli interne, ale fiecăruia dintre noi, după care să trăim în așa fel
încăt să limităm răul și să ne ajute să trăim împreună. Ar trebui să fim mai puțin „dogmatici”
moral și mai mult adaptabili moral. Într-o lume din ce în ce mai interconectată , diversă și
multiculturală devine extrem de importantă o reformă despre ce credem sau gândim că este
moralitatea.
Etica și morala par să își asume un rol critic în înfrumusețarea comportamentului individului,
ajută la distingerea a ceea ce este bine și ceea ce este rău. Nu există o semnificație
atotcuprinzătoare a ceea ce este exact moral, dar în tumulul dificultăților care ne înconjoară ea
are puterea de a direcționa sentimentele individului înspre a identifica ce este bine și ce nu.
Am încredere că există bine în fiecare dintre noi și stă în puterea noastră dacă alegem să îl
exercităm, să îl cultivăm sau să îl trecem cu vederea.

5
 UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA
FACULTATEA DE ARTE ȘI DESIGN
DISCIPLINA – ETICA CERCETĂRII
MASTER - AN I – SEM I - GRAFICĂ PUBLICITARĂ ȘI DE CARTE

Bibliografie:

¹ Mic dicționar filozofic, Ediția a II – a, Ed. Politică 1973, pag. 186

² Mic dicționar filozofic, Ediția a II – a, Ed. Politică 1973, pag. 383
Aristotel, Etica nicomahică, Ed. IRI 1998
Sfetcu, Nicolae Filosofie – noțiuni de bază, Ed. MultiMedia Publising, 2020
Gruber, Gabriela Generalități despre etică, morală și deontologie. Un scurt istoric, 2015
https://www.verywellmind.com/morality-vs-ethics-what-s-the-difference-5195271, accesat
10.01.2022, ora 19:00
https://en.wikipedia.org/wiki/Ethics, accesat 10.01.2022, ora 19:00