IMUNITATEA PARLAMENTARA IN STATELE UNIUNII EUROPENE

Imunitatea parlamentara este o forma de protectie, menita sa apere membrii

Parlamentului de eventuale urmariri judiciare abuzive sau sicanatorii. Ea a fost proiectata sa
protejeze alesii poporului impotriva arbitrarului si a imixtiunilor executivului sau chiar a
puterii judecatoresti. Un alt scop este dorinta de a se asigura minoritatii parlamentare
dreptul de a spune orice, fara teama de a fi sanctionati de catre Camera (in fapt de catre
majoritate) si asta pentru ca si respectiva minoritate este reflectarea unei parti din
suveranitatea nationala.

O forma incipienta de imunitate se intalnea si in Roma Antica, la tribunii plebei, iar

incalcarea ei putea atrage chiar pedeapsa cu moartea.

Originile imunitatii parlamentare dateaza din 1397 , cand Camera Comunelor din
Parlamentul englez a adoptat un document care denunta comportamentul scandalos al
regelui Richard al II-lea in domeniul finantelor. Thomas Haxey, parlamentarul care se afla in
spatele acestui act, a fost judecat si condamnat pentru inalta tradare. In urma presiunilor
exercitate de catre Camera Comunelor, sentinta nu a fost dusa la indeplinire, iar Haxey a
primit scuze din partea Curtii Regale. Acest eveniment a determinat Camera Comunelor sa
revada prevederile referitoare la dreptul parlamentarilor de a discuta in deplina autonomie
si libertate , fara interventii ale Coroanei.

Libertatea de exprimare, introdusa in Camera Comunelor la inceputul secolului XVI, a

fost confirmata in Declaratia Drepturilor din 1689, care apara in mod expres membrii
Parlamentului de orice amestec din afara acestuia, cu privire la actele si dezbaterile la care
participa.

In Franta, dupa revolutia din 1789 s-a simtit nevoia garantarii imunitatii alesilor pentru
opiniile exprimate in exercitarea indatoririlor lor. Decretul din 23 iunie 1789 rezolva acest
lucru, dupa o propunere a lui Mirabeau. Acesta a fost urmat de proclamarea in Decretul din
26 iunie 1790 a privilegiului membrilor Adunarii de a nu putea fi pusi sub acuzare fara
autorizatia acesteia.

Aparitia acestor privilegii parlamentare in Franta se leaga de pozitia de superioritate

fata de alta autoritati ale statului capatata de Adunarea Nationala in contextul revolutiei.

De atunci, imunitatea parlamentara a fost introdusa si in celelalte tari ale Europei

continentale, unde modelul francez, cu dublul aspect, neresponsabilitate / inviolabilitate, a
exercitat influenta predominanta.

Majoritatea sistemelor de drept prevad o dubla protectie pentru membrii

Parlamentului:

-inexistenta raspunderii sau neresponsabilitatea pentru voturile si opiniile exprimate in

exercitarea mandatului (non-liability ,irresponsabilite) ;

-inviolabilitatea (inviolabilite) , care cuprinde un set de reguli privind arestarea, urmarirea

penala sau trimiterea in judec 15115x2321p ata a parlamentarilor.
 Aceasta dualitate neresponsabilitate-inviolabilitate este relativ neimportanta in Olanda,
unde nu se ofera nici o inviolabilitate si , de asemenea , in Marea Britanie si Irlanda, unde
exista o protectie redusa in aceasta privinta.

Treptat s-a largit sfera persoanelor protejate de imunitate la toate persoanele care
participa la procedurile parlamentare, in tarile cu sistem britanic (Marea Britanie, Olanda,
Irlanda); membrii adunarilor regionale (Landstag) in Austria sau membrii comitetelor si
consiliilor regionale in Belgia. In Germania, numai membrii Bundestagului au imunitate, nu si
cei ai Bundesratului.

Inexistenta raspunderii

Domeniul sau cuprinde protectia impotriva sanctiunilor privind actele infaptuite in

exercitarea mandatului parlamentar, altfel spus, apara libertatea de exprimare.

In principiu, parlamentarii nu sunt raspunzatori in civil si in penal pentru actele

cuprinse in aceasta forma de imunitate. Aceasta protectie nu exclude insa, posibilitatea ca
membrii Parlamentului sa fie sanctionati disciplinar pe linie de partid, sau chiar exclusi.

Unul dintre cele mai controversate aspecte ale neresponsabilitatii este intinderea
protectiei oferite in ceea ce priveste opiniile exprimate. Majoritatea constitutiilor se refera la
conceptul de "opinii exprimate in indeplinirea atributiilor" (Austria, Belgia, Grecia, Italia
Luxemburg, Portugalia), care permite o interpretare oarecum extinsa , cu consecinta aplicarii
imunitatii si anumitor declaratii facute in afara Parlamentului.

In Franta se pare ca practica judiciara pleaca de la un sens mai restrans al inexistentei

raspunderii, excluzand, spre exemplu, comentariile facute de un parlamentar in timpul unui
interviu la radio.

Unele constitutii specifica faptul ca inexistenta raspunderii se refera strict la voturile si

opiniile exprimate in interiorul Parlamentelor. Astfel sunt legile fundamentale din
Danemarca, Olanda, Irlanda, Finlanda sau Germania.

Doctrina si practica se indreapta in majoritatea sistemelor spre respingerea extinderii

neresponsabilitatii pentru opiniile exprimate, spre exemplu, in articole de presa, dezbateri
publice la TV, sau declaratii electorale. Pe de alta parte, se accepta in unanimitate ca
declaratiile facute in contextul indatoririlor private nu sunt protejate de acest aspect al
imunitatii.

Spre deosebire de inviolabilitate, inexistenta raspunderii are o calitate absoluta, si

anume durata efectelor ei: protectia se mentine si dupa expirarea mandatului parlamentar,
bineinteles, cu privire la opiniile exprimate in timpul acestuia.

In unele state , parlamentele nu au competenta de a retrage neresponsabilitatea

membrilor, ca urmare a caracterului absolut al acestei fatete a imunitatii. In alte tari ea
poate fi ridicata prin decizie a Parlamentului, ca de exemplu in Danemarca, Finlanda, Suedia,
Germania sau Grecia.

In cele mai multe state, inexistenta-raspunderii este considerata ca fiind guvernata de

norme imperative de drept, deci un parlamentar nu poate renunta la dreptul sau. In Marea
Britanie, dupa adoptarea Legii Calomniei, in 1996, membrilor li s-a permis sa renunte la
privilegiu in cadrul proceselor avand ca obiect calomnia. Pe de alta parte, in Anglia sau
Irlanda, aceasta forma de imunitate se aplica nu numai parlamentarilor , dar si altor
participanti la procedurile parlamentare, ca expertii sau consultantii.

Inviolabilitatea

In principiu, aceasta forma a imunitatii se refera la faptul ca un parlamentar nu poate fi

arestat sau anchetat fara autorizatia Parlamentului sau Camerei din care face parte.

In unele din statele membre , domeniul inviolabilitatii a fost restrans in anii '90, in
sensul ca nu se mai cere incuviintarea Camerei pentru a se declansa procedurile de urmarire,
ci numai pentru anumite acte, ca arestarea sau retinerea.

Unele Constitutii exclud din sfera inviolabilitatii anumite infractiuni, considerate mai
grave. Astfel, in Constitutia Irlandei nu sunt protejate de inviolabilitate persoanele care comit
infractiunea de tradare; in Portugalia se exclud infractiunile intentionate , pedepsibile cu
inchisoare mai mare de 3 ani, iar in Suedia cele pedepsibile cu mai mult de 2 ani.

Pentru delictele putin grave se considera ca reputatia institutiei parlamentare este mai
importanta decat efectul unei posibile pedepse.

Statele membre considera in unanimitate ca, in caz de flagrant delict, inviolabilitatea

trebuie ridicata, cel putin partial. Constitutia Italiei cere, pe langa flagrant, ca infractiunea
respectiva sa fie pedepsita cu inchisoarea. In constitutia portugheza inviolabilitatea se
mentine chiar in caz de flagrant, daca infractiunea este pedepsibila cu pana la 3 ani.

Cu privire la durata inviolabilitatii, in unele state ( Danemarca,

Spania,Grecia,Italia,Germania) ea se mentine pe toata durata mandatului, iar in altele numai
in timpul sesiunilor (Belgia, Luxemburg). Constitutiile Italiei si Greciei prevad ca imunitatea se
mentine si in perioada dintre terminarea mandatului unei Camere si investirea alteia, in
cazul celor realesi.

Regulile de ridicare a imunitatii parlamentare, in fapt a inviolabilitatii, sunt prevazute

foarte pe larg in Legea Fundamentala a Germaniei, in Constitutiile Frantei, Italiei, Spaniei sau
Luxemburgului. In tari ca Belgia sau Danemarca prevederile sunt foarte succinte, iar in
Irlanda, Marea Britanie sau Olanda, nu exista.

Cererile de ridicare a imunitatii se fac , de regula, de catre serviciile de procuratura, iar

in unele tari de alte autoritati(de exemplu , care au atributii speciale de jurisdictie). Cererile
sunt trimise presedintelui Camerei direct sau trecand pe la alte autoritati, ca ministrul
justitiei sau primul ministru.

Cererea odata primita, se inainteaza comisiei competente. Aceasta poate fi o comisie

ad-hoc sau una permanenta (mai frecvent). Decizia Camerei se bazeaza in principiu pe
recomandarile comisiei. Exista in Constitutiile statelor membre dispozitii care limiteaza
numarul celor care iau cuvantul in asemenea dezbateri. In Bundestag, membrul in discutie
nu poate participa la dezbaterile asupra fondului. In alte state, dezbaterile cu privire la
ridicarea imunitatii se fac cu usile inchise (Luxemburg, Spania) sau deciziile se iau prin vot
secret ( Spania, Grecia, Italia, Portugalia).
 In general, Parlamentele trebuie sa se pronunte asupra cererilor de ridicare a imunitatii
intr-un anumit termen, de exemplu, in Grecia, daca Parlamentul nu se pronunta asupra
cererii intr-un interval de 3 luni, aceasta se considera respinsa. In alte state, tacerea
valoreaza acceptare.

Facand o analiza a practicii parlamentare in acest domeniu se remarca o mare varietate

de criterii de interpretare folosite in luarea deciziilor. Acestea sunt uneori contradictorii si nu
intotdeauna bine sistematizate. In unele cazuri, absenta criteriilor se infatiseaza ca o
demonstratie a suveranitatii Parlamentului, care este indreptatit sa cerceteze fiecare caz in
parte fara sa fie tinut sa respecte anumite reguli prestabilite.

In unele tari, legea prevede o jurisdictie speciala pentru infractiuni si alte delicte
comise de parlamentari. Aceasta poate fi asigurata de Curtea Suprema, ca in Spania sau
Olanda, de Curtea de Apel in Grecia, sau chiar de Camera respectiva ca in Malta sau Marea
Britanie. In acest ultim caz, pedepsele variaza , in functie de gravitatea faptei, de la
chemarea la ordine , retragerea cuvantului pana la pierderea calitatii de parlamentar si ,
teoretic, chiar inchisoarea.

Imunitatea in fiecare stat membru

Analiza se va face pe 5 puncte: 1. Baza legala; 2. Domeniul de aplicare; 3. Durata;

4.Procedura ridicarii imunitatii; 5. Practica parlamentara.

Austria.

1. Baza legala - art. 57 din Constitutia Federala

2. Domeniu de aplicare - Inexistenta raspunderii este numita imunitate profesionala si se

aplica voturilor, opiniilor si declaratiilor scrise ale parlamentarilor in exercitarea mandatului
lor. Inviolabilitatea, numita si imunitate extra-profesionala, constituie un obstacol in calea
punerii sub acuzare penala sau administrativa atat timp cat parlamentarul ramane in functie
si se aplica si infractiunilor comise in legatura cu activitatea politica a membrului, desi , in
asemenea cazuri , autoritatea competenta poate incuviinta acuzarea.

3. Durata - Depinde de apartenenta la Nationalrat sau la Bundesrat

4. Procedura ridicarii imunitatii - Cererile pentru incuviintarea punerii sub acuzare a unui
parlamentar se inainteaza Comisiei de Imunitati a respectivei Camere pentru consideratii
preliminare. Comisia trebuie sa trimita un raport plenului in timp necesar pentru a se vota,
nu mai tarziu de penultima zi a unei perioade de 8 saptamani, dupa care incuviintarea se
considera a fi data.

5. Practica parlamentara - Pana la sfarsitul secolului XIX, de departe cea mai mare proportie
de cereri se refera la punerea sub acuzare pentru calomnie si, in majoritatea cazurilor,
Parlamentul a raspuns negativ. De la inceputul sec. XX s-a dat si aviz favorabil punerii sub
acuzare. Restrangerea inviolabilitatilor la infractiuni aflate in legatura cu activitatea politica a
parlamentarilor, in 1979, a redus considerabil numarul de retrageri ale imunitatii, deoarece
majoritatea infractiunilor nu aveau in mod evident legatura cu activitatea politica si, deci, nu
mai era necesara incuviintarea Nationalratului.
Belgia.

1. Baza legala - Art. 58 din Constitutie stabileste inexistenta raspunderii pentru voturi si
opinii exprimate de parlamentari in exercitarea indatoririlor lor. Art. 59 reglementeaza
inviolabilitatea in domeniul penal. Art. 93 din Regulamentul Camerei Reprezentantilor
prevede procedura de urmat pentru inceperea urmaririi unui membru sau suspendarea unei
proceduri deja incepute.

2. Domeniu de aplicare - Inexistenta raspunderii se refera, spre exemplu, la discursurile din

Parlament, voturi, intrebari si interpelari, dar nu se aplica opiniilor exprimate intr-o
conferinta de presa, interviu , discurs electoral sau alte activitati care nu fac parte din
indatoririle parlamentare. Inviolabilitatea se aplica numai in domeniul penal, acoperind fapte
comise si in legatura, dar si in afara Parlamentului. Art. 59 a fost amendat, ca urmare a
revizuirii Constitutiei din 1997. Daca inainte de revizuire autorizatia Parlamentului era
necesara in toate cazurile, cu exceptia flagrantului delict, acum, Camera este chemata sa isi
dea permisiunea in numai 2 cazuri, mai exact cand un membru este retinut sau adus direct in
fata unei curti sau cand este arestat.

3. Durata - Inexistenta raspunderii este permanenta, continuand dupa terminarea

mandatului. Inviolabilitatea incepe chiar din momentul alegerii, inca inainte de depunerea
juramantului si se aplica numai in timpul sesiunilor parlamentare.

4. Procedura ridicarii imunitatii - Comisia de punere sub acuzare are indatorirea sa discute si
sa faca recomandari plenului cu privire la cererile primite. Singurele persoane carora le este
permis sa vorbeasca in plen sunt raportorul, membrul acuzat sau un alt membru care il
reprezinta, un membru care sustine cererea si un altul care o combate.

5. Practica parlamentara - In timpul sesiunii 1992-1993, Camera a dezbatut 8 cazuri, in

fiecare , autorizatia a fost data in total sau in parte. Dupa 1993, printre altele, s-a luat o
decizie interesanta, in sensul acordarii autorizatiei, cu conditia ca procedura judiciara sa se
desfasoare astfel incat membrul sa isi poata indeplini indatoririle parlamentare. Dupa
amendarea art. 59, nu a mai existat nici o cerere de ridicare a imunitatii.

Danemarca

1. Baza legala - Imunitatea membrilor Folketingului impotriva arestarii, punerii sub acuzare ,
precum si cu privire la declaratiile facute in Parlament se afla reglementata in art. 57 al
Constitutiei daneze. Acesta se completeaza cu prevederi depre procedura ridicarii imunitatii
in art. 17, al.2 si 25.

2. Domeniu de aplicare - Un membru al Parlamentului danez nu poate fi arestat sau acuzat

fara incuviintarea acestei institutii. Acest privilegiu nu se poate aplica in 3 cazuri: 1.
parlamentul permite asta; 2. parlamentarul este prins in flagrant delict; 3. calitatea de
parlamentar a incetat. Termenul "punere sub acuzare" se refera numai la acuzarea penala si
nu se aplica si investigatiilor, interogatoriilor si amezilor. Pentru ca membrii Folketingului sa
poata vorbi liber, fara a se teme de vreo eventuala pedeapsa, ei nu raspund pentru
declaratiile date in Parlament . Criteriul nu este pur geografic, inexistenta raspunderii
aplicandu-se si declaratiilor aflate in conexiune cu atributiile parlamentarului. Aici nu intra
declaratiile date in confruntari politice, la radio sau TV.
3. Durata - Durata inexistentei raspunderii este nelimitata.Acest lucru nu este prevazut
expres in art. 57(2), dar reiese din logica textului si a fost intotdeauna acceptat.
Inviolabilitatea se aplica numai in timpul mandatului.

4. Procedura ridicarii imunitatii - Cand organele judiciare doresc sa porneasca urmarirea

penala impotriva unui membru al Parlamentului, este de competenta procurorului general
sa inainteze cererea de ridicare a imunitatii. Cererea se adreseaza presedintelui
Parlamentului , care o trimite Comisiei responsabile. Aceasta intocmeste un raport si o
recomandare care sunt citite o singura data in plen, dupa care se voteaza. Un parlamentar
nu poate renunta din proprie initiativa la imunitate.

5. Practica parlamentara - In ultimii 15 ani, Parlamentul a hotarat asupra a 4 cereri de

ridicare a imunitatii, admitandu-le pe toate. Principiul este ca imunitatea se ridica
intotdeauna pentru a se efectua urmarirea penala si, practic, niciodata pentru declaratii date
in Folketing.

Finlanda.

1. Baza legala - Art. 30 din Constitutie prevede o responsabilitate limitata pentru actiunile
parlamentarilor si o protectie sporita in procedura penala.

2. Domeniul de aplicare - Responsabilitatea limitata a membrilor indica protectie impotriva

acuzarii, retinerii sau arestarii. Se aplica numai faptelor penale comise in legatura cu sarcinile
parlamentare, de obicei calomnia. Orice alte infractiuni sunt judecate ca si cum ar fi fost
comise de o persoana obisnuita. Protectia sporita in procedura penala previne arestarea
doar pana ce se ajunge in fata instantei de judecata. Dupa acest moment, Curtea poate
ordona arestarea fara incuviintarea Parlamentului. Daca se aplica o sanctiune penala,
tratamentul aplicat parlamentarului este acelasi cu cel pentru un cetatean obisnuit. Protectia
nu se aplica nici daca exista indicii temeinice ca suspectul a comis o infractiune pedepsibila
cu cel putin 6 luni.

3 .Durata - Responsabilitatea limitata continua si dupa terminarea mandatului, iar protectia

sporita se acorda numai in timpul acestuia.

4. Procedura de ridicare a imunitatii - Protectia oferita de inexistenta raspunderii poate fi

retrasa cu o majoritate calificata de 5/6 din membrii care efectiv voteaza. Retragerea poate
fi ceruta de un oficial al statului, se face in scris, si se adreseaza Presedintelui Parlamentului,
care o inainteaza Biroului Parlamentar. Decisiva este natura interesului care s-ar ocroti prin
acuzare, public sau privat. Inviolabilitatea poate fi ridicata cu majoritate simpla de
Parlament. Poate fi ceruta ,de exemplu, de un ofiter superior de politie, de un procuror sau
de o instanta.

5. Practica parlamentara - Incuviintarea Parlamentului pentru a se incepe urmarirea penala

s-a cerut ocazional si nu a fost acordata de cele mai multe ori. Inviolabilitatea a fost ridicata
doar in cazuri grave, si acelea, in situatii de criza politica.

Franta.

1. Baza legala - Art. 26, alineatul 1 din Constitutie, se refera la inexistenta raspunderii
parlamentarului pentru opiniile sau voturile exprimate. Inviolabilitatea este reglementata de
alineatele 2, 3 si 4 ale art. 26 si de art. 9a din Edictul 58-1100, din 17 nov. 1958, cu privire la
functionarea adunarilor parlamentare.

2. Domeniu de aplicare - Nici un membru al Parlamentului nu poate fi acuzat, arestat ,

retinut sau judecat pentru opiniile si voturile exprimate in exercitarea atributiilor
parlamentare. Inexistenta raspunderii este absoluta, protejeaza membrii atat in civil cat si in
penal, iar retragerea ei nu poate fi ceruta. Inviolabilitatea se aplica numai in penal. Nici un
membru nu poate fi privat de libertate fara acordul Camerei din care face parte, cu exceptia
cazurilor in care a comis o infractiune grava, a fost prins in flagrant delict sau s-a dat in
procesul sau o hotarare definitiva.

3. Durata - Inexistenta raspunderii este permanenta si perpetua; aplicarea ei nu este

influentata de sesiunile parlamentare si continua si dupa terminarea mandatului.
Inviolabilitatea poate fi invocata numai pe durata mandatului, dar, de asemenea,
independent de perioadele de sesiune.

4. Procedura de ridicare a imunitatii - In momentul in care se face o cerere pentru privarea

de libertate a unui parlamentar, biroul camerei respective nu este chemat sa judece acel
parlamentar, ci sa verifice cererea sub aspectul seriozitatii si al bunei-credinte. Camera
adopta o rezolutie in dezbatere publica.

5. Practica parlamentara - Adunarea Nationala a respins doua cereri de arestare a unor

membri implicati in rascoala algeriana din ianuarie 1960. 3 au fost acceptate in cazuri de
incalcare a legislatiei presei, libertatii radiourilor si demonstratiilor. Senatul a acceptat cele 9
cereri din 1958 si pana acum.

Grecia

1. Baza legala - Sistemul grecesc al imunitatii parlamentare este reglementat de art. 61 si 62

din Constitutia din 1975, revizuita in 1986. Procedura de ridicare a imunitatii se gaseste in
art. 83 din Regulamentul de Functionare a Camerei Deputatilor.

2. Domeniu de aplicare - Temenul de "opinii exprimate in indeplinirea indatoririlor

parlamentare " se refera la declaratii sau amendamente facute in plen sau intr-o comisie
sau, mai general, in fiecare situatie in care membrului ii este cerut sa exprime o parere in
calitatea sa de parlamentar. Inexistenta raspunderii opereaza in sferele penalului, civilului si
disciplinarului. Singura exceptie de la aceasta regula este ca se pot incepe procedurile legale
impotriva unui parlamentar, cu autorizatia Camerei, daca se face vinovat de calomnie.
Curtea de Apel este competenta sa judece astfel de cazuri. In eventualitatea unui refuz al
Camerei de a acorda autorizatia, procedura nu poate fi pornita nici macar dupa terminarea
mandatului. Inviolabilitatea apara parlamentarul de orice forma de privare de libertate fara
autorizatia Camerei, cu exceptia cazului in care a fost prins in flagrant delict. Inviolabilitatea
nu exclude insa, efectuarea de investigatii pentru a se gasi dovezi.

3. Durata - Inexistenta raspunderii isi produce efectele imediat dupa depunerea

juramantului si este permanenta. Procedura de urmarire penala impotriva unui membru se
suspenda pe durata mandatului si se reia dupa terminarea acestuia.
4. Procedura de ridicare a imunitatii - Cererea de ridicare a imunitatii se inainteaza
presedintelui Parlamentului, care o citeste in plen si apoi o transmite Comisiei competente.
Aceasta face un raport, il trimite plenului, care ia o decizie.

5. Practica parlamentara - Din ianuarie 1993 pana in februarie 1999 Parlamentului i-au fost
inaintate 124 de cereri de ridicare a imunitatii. Acestea au fost rezolvate pozitiv in doar doua
cazuri.

Irlanda.

1. Baza legala - Este reprezentata de art. 15 din Constitutie. Regulamentele de Functionare

ale Camerelor Reunite prevad ca imunitatea se extinde si la alti oficiali , experti, consultanti,
care participa la activitatea parlamentara.

2. Domeniu de aplicare - Imunitatea cuprinde doar inexistenta raspunderii, care nu se aplica

si actelor facute in afara mandatului parlamentar.

3. Durata - Inexistenta raspunderii este valabila pentru toate declaratiile facute de

parlamentar in fiecare din Camere sau in Camerele Reunite si are o durata nelimitata.

4. Procedura de ridicare a imunitatii - Nu exista prevederi exprese cu privire la ridicarea

imunitatii parlamentare

5. Practica parlamentara - Au existat cateva plangeri facute de unele persoane care au

considerat ca printr-un act facut de un parlamentar li s-a afectat reputatia sau viata
personala.

Italia.

1. Baza legala - Este data de art. 68 din Constitutie. Primul alineat se refera la inexistenta
raspunderii, iar urmatoarele doua la inviolabilitate. Regulile de ridicare a imunitatii se gasesc
in Regulamentele de Functionare ale celor doua camere.

2. Domeniul de aplicare - Parlamentarii nu pot fi facuti raspunzatori pentru opinii si voturi

exprimate in exercitarea indatoririlor lor. Referitor la inviolabilitate, pana in momentul in
care Camera isi da incuviintarea, nici un membru al Parlamentului nu poate fi perchezitionat,
retinut sau arestat, exceptand cazurile in care aceste masuri sunt luate in urma unei hotarari
definitive sau a unui flagrant delict. Autorizatia este ceruta si pentru a intercepta convorbirile
membrilor in vederea gasirii de dovezi.

3. Durata - Inexistenta raspunderii este nelimitata, continuand dupa terminarea mandatului.

Inviolabilitatea isi incepe efectele dupa depunerea juramantului, considerandu-se ca acesta
este momentul in care incepe exercitarea indatoririlor.

4. Procedura de ridicare a imunitatii - Cererile de ridicare a imunitatii sunt trimise Camerei

careia ii apartine membrul in discutie, sunt facute publice si trimise comisiei competente,
care trebuie sa le examineze in timp de 3 zile. Aceasta examinare se bazeaza pe dovezi
scrise, ascultarea membrului respectiv si un raport introductiv facut de unul din membrii
comisiei. Decizia finala se ia in plen. Hotararea de a se ridica imunitatea poate fi schimbata
de Curtea Constitutionala.
5. Practica parlamentara - In practica recenta, Camera Deputatilor a primit 5 cereri de
incuviintare a unor arestari, toate fiind respinse. In acelasi timp, Senatul a respins 3 cereri si
a aprobat unul.

Luxemburg.

1. Baza legala - Prevederile referitoare la imunitate se gasesc in art. 68 si 69 din Constitutie.

Primul se refera la inexistenta raspunderii, iar al doilea la imunitate. Regulile 159-166 din
Regulamentul de Functionare a Camerei Deputatilor guverneaza procedura de ridicare a
imunitatii.

2. Domeniu de aplicare - Nici un parlamentar care comite o infractiune sau contraventie nu

poate fi arestat sau pus sub acuzare in timpul sesiunilor parlamentare, fara autorizatia
Camerei. Exceptia este data de cazul flagrantului delict.

3. Durata - Inexistenta raspunderii este nelimitata in timp. Inviolabilitatea poate fi invocata

doar in timpul sesiunilor parlamentare. Sesiunea anuala incepe in a doua zi de marti din
Octombrie si se termina in a doua zi de marti a lunii Iunie a anului urmator.

4. Procedura de ridicare a imunitatii - Cererile de acordare a autorizatiei pentru punerea sub

acuzare a unui parlamentar se trimit Camerei de catre Ministrul Justitiei sau de Procurorul
General, trecand pe la Primul Ministru. Se constituie o comisie ad-hoc pentru fiecare cerere,
care informeaza membrul respectiv si il asculta. Acesta poate fi asistat sau reprezentat de
unul dintre colegii sai. Comisia trimite un raport Camerei sub forma unei motiuni, iar Camera
decide prin vot secret si cu usile inchise.

5. Practica parlamentara - In trecut s-au folosit un anumit numar de criterii pentru a se

decide asupra cererilor de ridicare a imunitatii. Astfel, se verifica: -daca faptele, presupunand
ca sunt verificate, au fost facute cu incalcarea legii; - daca membrul in discutie a comis aceste
fapte; - daca cererile in discutie nu sunt formulate cu rea-credinta sau din dorinta de a
discredita persoana respectiva in ochii opiniei publice; - daca faptele sunt suficient de
serioase pentru a justifica ridicarea imunitatii. Din 1993 au fost inaintate doua cereri, una
fiind declarata inadmisibila, iar cealalta acceptata.

Portugalia.

1. Baza legala - Principiile de baza cu privire la imunitate se gasesc in art. 157 si 196 din
Constitutie si se aplica , de asemenea, si membrilor Guvernului. Alte prevederi se gasesc in
Regulamentul de functionare a Parlamentului.

2. Domeniu de aplicare - Deputatii din Adunarea Republicii nu raspund pentru opiniile si

voturile exprimate in indeplinirea atributiilor parlamentare. Nici un deputat nu poate fi
retinut sau arestat fara autorizatia Adunarii, cu exceptia infractiunilor intentionate
pedepsibile cu mai mult de 3 ani inchisoare si numai daca deputatul a fost prins in flagrant
delict.

3. Durata - Inexistenta raspunderii este nelimitata in timp, iar inviolabilitatea se mentine pe

toata durata mandatului, inclusiv in afara sesiunilor parlamentare.
4. Procedura ridicarii imunitatii - Autoritatea competenta inainteaza cererea de ridicare a
imunitatii ; comisia respectiva intocmeste un raport, iar Adunarea decide cu majoritatea
absoluta a deputatilor prezenti.

5. Practica parlamentara - Adunarea Republicii are o conceptie extrem de clara cu privire la

imunitatea parlamentara: ridicarea ei poate fi ceruta numai in cazuri exceptionale. Cat
priveste definirea acestor cazuri exceptionale, acestea sunt acelea in care reputatia
Parlamentului ar putea fi atinsa.

Spania.

1. Baza legala - Art. 71 din Constitutie . Alineatul 1 se refera la inexistenta raspunderii, iar
alin. 2 la inviolabilitate. Procedura ridicarii imunitatii este reglementata in Regulile de
Functionare ale Senatului si Camerei Deputatilor.

2. Domeniu de aplicare - Membrii nu sunt responsabili pentru opinii si voturi exprimate in

Parlament, atat in penal cat si in civil. Acest lucru asigura un grad ridicat al libertatii de
exprimare. Actele considerate ca fiind in legatura cu indatoririle parlamentare include toate
declaratiile facute in plen sau in comisii, intrebari, interpelari, cereri, discursuri, motiuni,
amendamente, voturi etc. Sunt, de asemenea, incluse activitati din afara Parlamentului, dar
in stransa legatura, cum sunt cele ale comisiilor de investigatii. Nu intra in sfera activitatilor
parlamentare intalnirile cu electoratul, activitatile de presa sau de partid. Inviolabilitatea
apara parlamentarul de arestare si alte proceduri penale, asigurand prin asta functionarea
normala a Camerei. Singura exceptie este cazul flagrantului delict.

3. Durata - Inexistenta raspunderii are o natura permanenta , continuand si dupa

terminarea mandatului. Inviolabilitatea actioneaza din momentul in care parlamentarul este
declarat ales.

4. Procedura de ridicare a imunitatii - Presedintele Camerei inainteaza cererea de ridicare a

imunitatii Comisiei pentru Statutul Membrilor in timp de 5 zile dupa ce o primeste, si aceasta
este introdusa cu prioritate pe agenda de lucru. Comisia are 30 de zile pentru a asculta
mmbrul respectiv si a-si trimite concluziile plenului, care decide. Hotararea este apoi
comunicata presedintelui Curtii Supreme.

5. Practica parlamentara - Intre 1979 si 1999 Senatul a dezbatut 38 de cereri de ridicare a

imunitatii, respingand 16 si admitand 22. Cazurile s-au referit la impotrivirea violenta la
arestare, insulte la adresa Guvernului sau a sefului statului sau crime. In aceeasi perioada,
Camera Deputatilor s-a pronuntat asupra a 29 de cereri, respingand 11 si aproband 18.

Suedia.

1. Baza legala - Prevederile legate de imunitatea membrilor Riksdagului se gasesc in

Capitolul 4, art. 8 din Constitutie. Primul alineat se refera la inexistenta raspunderii pentru
declaratii si alte acte ale parlamentarilor in exercitarea indatoririlor lor. Al doilea alineat
trateaza inviolabilitatea. Procedura de ridicare a imunitatii se gaseste in Capitolul 3, art. 18
din Regulile de Functionare a Parlamentului.

2. Domeniu de aplicare - Nici un fost sau actual membru al Parlamentului nu poate fi privat
de libertate sau impiedicat sa paraseasca tara, ca urmare a actelor sau declaratiilor facute in
indeplinirea indatoririlor, pana cand Parlamentul nu isi da incuviintarea, cu o decizie luata cu
o majoritate de 5/6. Daca un membru este banuit de comiterea unei infractiuni, el poate fi
retinut sau arestat doar daca isi recunoaste vina, este prins in flagrant delict, sau pedeapsa
pentru acea fapta este mai mare de 2 ani. Altfel, este nevoie de incuviintarea Camerei.

3. Durata - Ridicarea inexistentei raspunderii se face cu acordul Parlamentului, chiar daca

membrul si-a terminat mandatul, iar inviolabilitatea protejeaza numai membrii actuali.
Inviolabilitatea apara, in orice caz membrul numai de acele acte de urmarire/judecare care l-
ar impiedica fizic sa participe la activitatile parlamentare.

4. Procedura ridicarii imunitatii - Ridicarea imunitatii se cere in scris si se hotaraste in

dezbatere publica, cu majoritate calificata.

5. Practica parlamentara - In 1994, un procuror a cerut incuviintarea Parlamentului de a

aduce in fata justitiei un parlamentar pentru coruptie. Acel membru, printr-o companie a sa,
primise bani de la o alta companie. Procurorul a aratat ca acei bani reprezinta rasplata
pentru anumite servicii legate de indatoririle parlamentare. Parlamentul a raspuns ca nu are
competenta de a-si da incuviintarea in acest caz, considerand ca fapta comisa nu are
legatura cu indatoririle parlamentare. Problema nu s-a mai pus, nici in timpul sistemului
bicameral de pana in 1971, nici de atunci, in sistemul camerei unice.

Marea Britanie.

1. Baza legala - Se gaseste partial in dreptul cutumiar si partial in statute. Acest privilegiu
parlamentar exista pentru a proteja institutia Parlamentului si drepturile cetatenilor
reprezentati. Nici un privilegiu nu are ca scop apararea unui membru in sine. Libertatea de
exprimare se gaseste in art. IX din Declaratia Drepturilor din 1689. Acest act stabileste, de
asemenea, o jurisdictie speciala a celor doua Camere cu privire la orice fapta comisa in
legatura cu activitatea parlamentara.

2. Domeniu de aplicare - Imunitatea se refera la protectie absoluta a dezbaterilor si

procedurile parlamentare. Membrii parlamentului nu au si nici nu au avut niciodata
asigurata vreo protectie in penal. Vechiul privilegiu parlamentar de a nu fi arestat, mai vechi
de altfel decat libertatea de exprimare, impiedica judecarea membrilor in cauze civile. Si in
zilele noastre exista, teoretic, protectie impotriva arestarii in procese civile, dar cum aceasta
posibilitate este aproape de neconceput, principiul nu are aplicabilitate practica.

3. Durata - Imunitatea este practic perpetua, cu exceptia cazului prevazut de art. 13 din
Legea Calomniei din 1996, care permite oricarui parlamentar sa renunte la privilegiu, pentru
a permite desfasurarea procesului de calomnie si a-si dovedi nevinovatia.

4. Procedura de ridicare a imunitatii - Nu exista si nici nu ar avea sens o procedura de

ridicare a imunitatii parlamentare

5. Practica parlamentara - In general, Parlamentul si-a aparat prestigiul prin pedepsirea

celor care atentau la buna functionare a sa prin obstructionarea procedurilor sau prin
tentative de coruptie. Puterea Parlamentului s-a exercitat intotdeauna pentru a proteja
bunul mers al activitatilor parlamentare si nu in interesul membrului respectiv. In zilele
noastre, sanctiunile au fost dictate cu destula retinere. Ultima condamnare la inchisoare
dateaza de un secol; ultima expulzare a avut loc in anii '50, mai ales ca membrii au preferat
in general sa demisioneze inainte de a fi pedepsiti.

Germania

1. Baza legala- Articolul 46 din Legea Fundamentala contine prevederi referitoare la cele
doua forme ale imunitatii parlamentare. Art. 107 din Regulamentul de Functionare al
Bundestagului, emis la 2 iulie 1980 si cel mai recent modificat la 12 februarie 1998, prevede
reguli generale de procedura in materia imunitatii. Anexa 6 a acestui Regulament detaliaza
procedura de ridicare a imunitatii si contine liniile directoare pentru comisia responsabila cu
aceasta. Membrii Bundesratului nu se bucura de imunitate in aceasta calitate, dar o pot avea
ca membri ai parlamentelor regionale.

2. Domeniu de aplicare - Inexistenta raspunderii membrilor Bundestagului semnifica faptul

ca nu se poate initia nici o procedura judiciara impotriva lor, cu privire la opinii sau voturi
exprimate, cu conditia ca acestea sa se incadreze in sfera indatoririlor parlamentare.
Inviolabilitatea acopera toate faptele incriminate de lege si protejeaza parlamentarii de orice
forma a procedurii penale, cu conditia ca acestia sa nu fi fost arestati in ziua sau in ziua
urmatoare comiterii faptei.

3. Durata - Inexistenta raspunderii incepe dupa constituirea valabila a Bundestagului si

dureaza nelimitat. Inviolabilitatea are o durata egala cu cea a mandatului parlamentar.

4. Procedura de ridicare a imunitatii - Comisia Electorala si de Imunitati este informata

printr-o notificare a organelor competente cand un membru a devenit subiect al unei
proceduri judiciare. Comisia trimite o recomandare plenului, sau , daca cererea se refera la
un delict minor, ia o decizie preliminara.

5. Practica parlamentara - Bundestagul aproba, in general, desfasurarea procedurilor penale

impotriva membrilor sai. Imunitatea nu este inteleasa ca fiind un privilegiu al
parlamentarilor, ci ca o prerogativa a Parlamentului ca entitate, care sa evite afectarea
functionarii sau a reputatiei acestuia de catre alte autoritati. Decizia se ia in urma citirii
concluziilor procurorului si nu in urma evaluarii unor dovezi. Daca procurorul doreste sa
puna sub acuzare membrul, atunci imunitatea este ridicata.

Olanda

1. Baza legala - Regulile privind imunitatea se gasesc in art. 71 din Constitutie, care
inlocuieste vechiul art. 107, extinzand imunitatea si pentru ministri sau alti oficiali
desemnati. Regulamentul de Functionare al Parlamentului nu contine nici o prevedere
referitoare la imunitate.

2. Domeniu de aplicare - Domeniul imunitatii include jurisdictia penala si cea civila, dar
numai cu privire la inexistanta raspunderii pentru opinii, voturi sau declaratii exprimate in
indeplinirea indatoririlor parlamentare. Nu are importanta daca acestea sunt facute in plen
sau in comisii, in interiorul sau in afara Parlamentului. Faptele care nu au nici o legatura cu
mandatul parlamentar nu intra in aria imunitatii; de asemenea, membrii care abuzeaza de
imunitate pentru a profera insulte in Parlament sunt sanctionati.

3. Durata - Imunitatea poate fi invocata pentru faptele petrecute in perioada de activitate a

Parlamentului. Sesiunea ordinara incepe in a treia zi de marti din luna septembrie si dureaza,
practic, tot anul, cu perioade scurte de pauza.

4. Procedura de ridicare a imunitatii - Nu exista o procedura speciala de ridicare a imunitatii

parlamentare. Art. 71 din Constitutie nu prevede nici o conditie speciala pentru trimiterea in
judec 15115x2321p ata a membrilor parlamentului. O lege din 1884 stabileste pentru
parlamentari acelasi statut ca al oricarui cetatean cu privire la judecarea sau executarea
pedepselor pentru delicte de drept comun. Pe de alta parte, cu privire la faptele comise in
legatura cu indeplinirea indatoririlor parlamentare, competenta apartine Curtii Supreme
( Hoge Raad).

5. Practica parlamentara - Oficiali ai Parlamentului au confirmat ca nu se inregistreaza cereri

de ridicare a imunitatii. Aceasta, avand un domeniu foarte limitat, este greu de gasit un
motiv de a initia procedura de ridicare a imunitatii.

Traducere dupa "Rules on Parliamentary Immunity in the European Parliament and the
Member States of the European Union" - Final Draft 2001, editata de Simon McGee
supervizat de Adam Isaacs.

Bibliografie citata:

-Marc Van der Hulst, The Parliamentary Mandate, Inter-Parliamentary Union, Geneva,2000.

-Council of Europe, European Commission for Democracy through Law (Venice Commission)
"Report on the regime of parliamentary immunity" CPL-INF(96) 7, Strasbourg, June 1996.

-Marília Crespo Allen, "Parliamentary Immunity in the Member States of the European
Union and the European Parliament", European Parliament, July 1999.

- COUNCIL OF EUROPE, European Commission for Democracy through Law (Venice

Commission) Report on the regime of parliamentary immunity CPL-INF(96) 7, Strasbourg,
June 1996.

- EUROPEAN PARLIAMENT (Legal Service), "Le statut des parlementaires dans les États
membres: irresponsabilité et inviolabilité", Committee on the Rules of Procedure, the
Verification of Credentials and Immunities, 26 April 1990, PE 140.198.

-FRENCH SENATE,"L'immunité parlementaire" (étude comparative), Division des Études de

législation comparée, No 56, May 1994.

- INTER-PARLIAMENTARY UNION, Association of Secretaries General of Parliaments,

Constitutional and Parliamentary Information, No 175, first half-year 1998, Final report
presented by Mr Robert Myttenaere, Deputy Secretary-General of the Chamber of
Representatives, Belgium, adopted at the Moscow session (September 1998), on the
immunities of Members of Parliament.
- ZAHLE, Henrik, (ed) "Danmarks Riges Grundlov med kommentarer", København, Jurist- og
Økonomforbundets Forlag, 1999

- JENDRAL, Hans-Jürgen, Immunität - noch zeitgemäß? Kritische Untersuchung eines

immerwährendes Privilegs des Parlaments, Haag + Herchen, Frankfurt am Main, 1993.

- MARTINELLI, Claudio, "Immunità parlamentari: l'individuazione della camera competente

tra prassi parlamentare e interpretazione della costituzione", in Rassegna parlamentare, No.
42, 2000, pp. 445 457.

- AMADO GOMES, Carla, As imunidades parlamentares no Direito Português, Coimbra

Editora, 1998.

- PUNSET BLANCO, Ramón, 'Inmunidad parlamentaria y jurisprudéncia constitucional', CEC,

Madrid, 1994.

http://www.ipu.org

http://www.ecprd.org

http://charter88.org.uk/links/link_cons.html