Despre cadearea omului

Pregatirea aperceptiva iubiti credinciosi, a bucur ca sunteti in nr asa de mare la cea de-a doua
intalnire a noastra din acest post al MD, dupa cum bine stiti aseara am inceput un nou proiect
catehetic intitulat „credinta noastra calea spre mantuire”, si am discutat despre Facerea
Lumii, își aduce cineva aminte ce a creat Dumnezeu în ziua a șasea sre seară? Pe om care este
coroana creației sale, si daca pe toate le-a făcut cu cuvântul iată la la om a intervenit însuși
Dumnezeu, făcândul din pământ si suflând asupra lui suflare de viata, așadar omul din ce este
format? Din trup si suflet

Anuntarea temei La final Dumnezeu exclama ca toate erau bune,, dar iată că omul din
curiozitatea sa și vrând să fie asemena lui Dumneze, a făcut greseala catastofală, care va costa
intreg neamul omenesc, de a cadea in pacat și a mânca din pomul cunoștintei binelui si al
raului., despre aceasta greseala vom vorbi astazi Despre cadearea omului în pacat

Tratarea In Rai primul om era impodobit cu minte sanatoasa, inima curata si vointa libera. El
nu era insa desavarsit, caci desavarsirea se castiga prin incercare si deprindere. Ea consta in
curatia pastrata prin impreuna-lucrarea chipului cu harul de la inceput. Imbracati in haina
Duhului Sfant, primii oameni n-aveau pofta trupului. De aceea nu simteau nevoia de a se
acoperi. Adam si Eva traiau in Rai ca ingerii. Scriptura zice : "Erau amandoi goi si nu se
rusinau" (Fac. II, 25). Dumnezeu a facut pe om pentru ca acesta sa se impartaseasca de
bucuria de a fi in preajma lui Dumnezeu si de fericirea de a cunoaste, de a iubi si de a slavi pe
Dumnezeu. El este incununarea intregii zidiri, este o lume in mic (microcosmos), cum zic Sf.
Parinti. Prin trupul sau, el face legatura cu lumea, prin sufletul sau, el face legatura cu
Dumnezeu.

Porunca pe care Dumnezeu a dat-o lui Adam era aceasta: "Iar din pomul cunostintei
binelui si a raului sa nu mancati dintransul ca in orice zi veti manca din el, cu moarte veti
muri" (Fac. II, 17).

 Dar din indemnul diavolului in chip de sarpe si sub pornirea mandriei lor, Eva intai,
si Adam dupa ea, au mancat din pomul oprit, calcand porunca lui Dumnezeu. Dumnezeu a
blestemat pe sarpe, a prezis necazuri si suferinte primilor oameni, i-a scos afara din Rai, dar
le-a fagaduit pe Mantuitorul (Fac. III, 15 si urmarile Pacatul stramosesc a adus primilor
oameni pierderea harului lui Dumnezeu, adica ruperea legaturii cu Dumnezeu, cu ei insisi si
cu lumea. Acest pacat a mai adus slabirea chipului lui Dumnezeu in om, prin intunecarea in
parte a puterilor sufletului si prin inclinarea mai mult spre rau decat spre bine, mai mult spre
cele lumești decât cele sufletești

Recapitularea din cele tratate până acum vedem că omul din îndemnul diavolului, a călcat
singura poruncă pe care trebuiau să o respecte, iar aceasta a atras după sine catastrofa, au fost
dati afara din gradina Raiului, ba mai mult li s-a interzis intrarea până la venirea unui
Răscumpărator, acesti trebuind sa isi câștige traiul din munca. Mai mult chipul divin al
omului a fost afecta și
Asocierea Prin pacatul lor, primii oameni si-au pierdut linistea desavarsita a trupului, firea
intreaga s-a imbolnavit de pacat "prin neascultarea unuia singur". Pedeapsa cea mai mare a
pacatului a fost moartea, care dupa Sf. Apostol PAVEL este "plata pacatului" (Rom. VI, 23 ;
I Cor. XV, 22); moartea cu cele trei trepte ale ei: trupeasca, sufleteasca si vesnica. Dumnezeu
insusi a vestit primilor oameni ca vor muri, daca nu vor asculta porunca (Fac. II, 17).
Neascultand-o, pedeapsa lor a fost moartea. Nu trebuie sa se creada ca Adam si Eva si-au
atras aceasta pedeapsa pentru ca au mancat dintr-un anumit pom purtator de nenorociri si de
moarte, ci numai pentru ca au calcat porunca dumnezeiasca.

Generalizarea Acest pacat se numeste pacatul stramosesc, fiindca a fost facut de stramosul
neamului omenesc. Pacatul acesta a trecut la toti oamenii, cum spune Sf. Apostol PAVEL :
"Printr-un om (Adam) a intrat pacatul in lume" (Rom. V, 12).

Aplicarea Aceasta este o taina mare. Ceea ce se poate spune, este ca pacatul acesta pe care-l
mostenim din tata in fiu, prin nasterea fireasca, nu ni se socoteste ca pacat al nostru, personal,
ci ca o stare pacatoasa, ca o inclinare spre pacat, izvorata din calcarea poruncii dumnezeiesti
si care este egala cu pacatul in fata legii lui Dumnezeu. Pentru ca aceasta stare pacatoasa este
egala cu pacatul insusi, Biserica a randuit botezul copiilor, care nu au pacatele celor varstnici,
dar care totusi, mostenesc aplecarea spre pacat, care vine de la Adam (Fac. VII, 20 ; II Cron.
VI, 36; Iov IV, 17-19; XIV, 4; XV, 14-16; XXV, 4; Psalm. XIII,. 1.3; L, 6; LII, 2-4; LVII, 3-
4; Prov. XXX, 9; Eci. VII, 20; Sirah XXV, 23, 27; Rom. III, 10-12; V, 12-19; Iac. III, 2; I
Ionn I, 8).