Maitreyi: comentariu

In studiul intitulat "Fragmentarium", Mircea Eliade defineste literatura autenticitatii ca pe o mare creatie epica ce "reflecteaza in buna parte si mijloacele
de cunoastere ale epocii, sensul vietii si valoarea omului, cunoasterile stiintifice si filozofice".

Romanul "Maitreyi ilustreaza epicul pur, care creeaza eroul lucid, dominat de dorinta cunoasterii de sine, care-si ordoneaza epic experientele traite
("Mircea El iade este cea mai integrala si servila Intrupare a gideismului in literatura noastra" - George CalinescU).

"Maitreyi" este un roman exotic si un roman al autenticitatii, in care se imbina mai multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul si naratiunea Ia
persoana I. este un roman de dragoste realizat intr-un context oriental, romantic, mistic, fantastic, incarcat de simboluri, mituri, datini, obiceiuri, ritualuri,
sensuri, subtilitati semnificative semnificative pentru cultura indiana; Maitreyi este o experienta morala si un roman care a sporit seria miturilor
umanitatii. Elementele strict autobiografice sunt amestecate în poveste de iubire în aşa fel încât ficţiunea apare complet purificată artistic.

Allan (personajul principal, modern, ce trăieşte o experienţă existenţială unică) este un tânăr inginer englez care vine la lucru în India, la o
societate de canalizare a deltei şi se întâlneşte cu Maitreyi,
(personajul central şi eponim al romanului) fiica lui Narendra Sen, superiorul ierarhic al lui Allan. Maitreyi constituie şi ea o revelaţie: este
primitivă, dar şi tandră, dar şi capricioasă .

Maitreyi îi apare oaspetelui cu o înfăţişare mereu nouă, învăluită în mister: "mirarea mea, nesiguranta si tulburarea celor dintai intalniri".
Amintirea e vaga, o vazuse o data intr-o masina care stationa si avusese atunci o tresarire ciudata: "Mi se parea urata - cu ochii ei prea mari si
prea negri, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt". Pielea ei era
"mata, bruna, de un brun nemaiintalnit pana atunci, s-ar fi spus de lut si de ceara", iar bratul gol avea o nuanta stranie de un "galben intunecat
atat de tulburator, atat de putin feminin, de parca ar fi fost mai mult al unei zeite sau al unei cadre decat al unei indiene".

Câtva timp, Allan îşi păstrează luciditatea, fiind chiar deranjat de atitudinea prea îngăduitoare a familiei Sen: „Când ni se încurajează şi
glumele sentimentale, mă dezgustă. Mi se părea ca e un complot general la mijloc, ca să mă îndrăgostesc de Maitreyi.” Treptat, tânărul este
prins în jocul iubirii, pe care o evocă în acorduri înalte, poematice: „Când voi găsi liniştea, omule, Dumnezeule, prietenul meu?” Fiecare
întâlnire cu Maitreyi relevă altă faţetă a acestei fiinţe misterioase şi nefericite, alcătuită din îndrăzneală şi ingenuitate, vis magic şi naivitate,
imposibil de cunoscut ca însăşi Mama Pamânt. Maitreyi i se dăruieşte într-o noapte şi Allan se simte uşor jenat că aceasta „se abandonase atât
de decisiv trupului meu, încât avusei şi o urmă de melancolie că mi se dăruise aşa de repede”.

Cei doi se întâlnesc dis-de- dimineaţă în biblioteca familiei, iar Maitreyi, copleşită de vinovăţie, îi povesteşte despre iubirea ce o avea de la 13
ani pentru guru-ul ei, Robi Takkur şi despre scrisorile pe care acesta i le trimitea din toate părţile lumii. Însă gesturile tandre continuă, iar la
un moment dat, Maitreyi va official un ritual al logodnei, neaşteptat şi pur, în care cuvintele se convertesc în incantaţii înalte, tulburătoare ca
muzica sferelor: „Mă leg de tine, pământule că eu voi fi a lui Allan şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu
ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele , aşa va fi trupul lui mie (...).Tu mă auzi , mamă pământ, tu nu mă minţi, maica
mea “.

Episodul acesta conturează poate cele mai frumoase pagini de iubire exotică din literatura româna. Ea îi dă lui Allan inelul de logodnă din fier
şi aur, cu doi şerpi încolăciţi, iar întâlnirile lor nocturne devin tot mai dese. Allan era fericit că „păcatul n-o deprima, că nu vine în ceasurile de
dragoste cu teama că face un rău”, deşi el trece prin tot felul de îndoieli în ceea ce priveşte atât iubirea fetei, cât şi propriile sentimente.
Trădaţi în mod involuntar de Chabu, cei doi îndrăgostiţi sunt despărţiţi în mod brutal de Sen, care îi cere lui Allan să plece şi să întrerupă
orice legaturi cu fiica sa. Allan se retrage în Himalaya pentru a se vindeca în singuratate deplină, iar Maitreyi încearcă zadarnic să-şi
dezonoreze familia (crezând că tatal ei o va alunga de acasă, iar ea îl va urma pe Allan). De aici povestea de dragoste capătă o aură tragică. Eu
cred că această poveste nici nu putea avea un final fericit deoarece, aşa cum subliniază şi tatăl Maitreyiei, domnul Sen, incompatibilitatea
celor doua lumi, a civilizaţiilor şi a religiilor face imposibilă căsătoria dintre un alb european şi o bengaleză, chiar şi în numele iubirii
sublime. Finalul îl prezintă pe Allan dilematic, dorind să ştie dacă Maitreyi l-a iubit cu adevarat: „Şi dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei
mele? De ce să cred? De unde ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei...” „Nimeni n-a ieşit nevătămat din jocurile Maitreyiei. Să fie oare
pierderea minţilor sau moartea singura ieşire din marile pasiuni? [...] putem oare fi absolut siguri că Allan, care la sfarşit doreşte din tot
sufletul să mai privească o data în ochii Maitreyiei, ca să înţeleagă, n-a pierit el însuşi în nesiguranţă şi durere? Ce mai ştim noi despre el, o
data manuscrisul romanului încheiat?” (Nicolae Manolescu)

Maitreyi i se paru "mult mai frumoasa", fata, imbracata "in sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi, cusuti in argint, cu salul asemenea
cireselor galbene, si buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea rosii", ii paru acum miraculoasa. Admirand vestimentatia
Maitreyiei, Lucien isi noteaza detalii ale costumului, bijuteriilor si ornamentelor specific indiene, timp in care tanara "tremura toata, palida,
inspaimantata". Sotia inginerului, Srimati Devi Indira, era imbracata cu "o sari albastra, cu sal albastru muiat in aur si cu picioarele goale,
talpile si unghiile rosite", zambea intruna, fiind "atat de tanara, de proaspata si de timida", incat parea sora Maitreyiei. Chabu, cealalta fiica,
avea vreo zece-unsprezece ani, parul tuns, rochie de stamba si fata oachesa, semanand cu "o tigancusa". Cele trei femei "se stransesera una
langa alta", tematoare si timide, retrase, desi inginerul incerca "zadarnic sa le incurajeze".

Englez, venit dintr-o alta cultura si civilizatie, Allan se simte stingherit in casa inginerului, sta retras in biblioteca, invata salutul lor
traditional, "impreunand palmele in dreptul fruntii", apoi incetul cu incetul, Maitreyi devine mai prietenoasa, interesandu-se de obiceiurile
europenilor, presupunand ca in tara lui este foarte frig, de aceea sunt asa de albi: "Sunteti foarte frumosi. Si eu as vrea sa fiu alba, nu se poate
asta, nu e asa?". Chabu il roaga sa-i spuna o poveste despre un pom si cu acest prilej Allan afla ca fata are un pom al ei, pe care il hraneste in
fiecare zi cu "turta si prajituri, si firimituri din tot ce mananca ea". Fascinat, tanarul scrie in jurnal: "Prima discutie cu Maitreyi. De remarcat
primitivismul gandirii ei. Un copil care a cetit prea multe. “Nu face deosebirea dintre sentimentele ei si ale obiectelor; de pilda, da turte unui
pom, pentru ca ea mananca turte, desi stie ca pomul nu poate manca. Foarte interesant."

Autenticitatea romanului este reflectata in continuare numai de citate desprinse din jurnalul in care eroul notase evenimentele acelei perioade,
ocupand aproape doua capitole. Tulburarea, framantarile interioare ale lui Allan, in dorinta de a intelege exact sentimentele pe care le are
pentru Maitreyi, sunt exprimate printr-o multitudine de ganduri si interpretari ale unor gesturi, cuvinte si atitudini. De pilda, intr-o seara, pe
veranda casei, un ceremonial al atingerii picioarelor goale, ii da europeanului o emotie deosebita, o beatitudine a simturilor. Desi fata nu-i
apare ca o frumusete perfecta ("Nu are o frumusete regulata, ci dincolo de canoane, expresiva pana la razvratire, fermecatoare in sensul magic
al cuvantului."), are asupra lui o fascinatie tulburatoare, provocandu-i insomnii ("Cand voi gasi linistea, omule, Dumnezeule, prietenul
meu?"). Allan se gandeste din ce in ce mai des la casatorie, mai ales ca asista la nunta lui Mantu, un var al lui Sen, acesta din urma fiindu-i si
guru.
Allan recunoaste ca "nici o femeie nu m-a tulburat atata. Suferinta mea senzuala e un blestem. () Sa fie, oare, misterul trupului ei? () ma
tulbura orice conversatie care imi insinueaza primejdia, adica unirea mea cu Maitreyi, care se pune la cale. Stiu ca sunt in primejdia aceasta.
Am atatea probe zilnice. Doamna Sen, indeosebi, ma covarseste cu simpatia-i materna. Inginerul ma numeste "copilul sau". () Seara, la masa,
doamna Sen se plange ca o chem inca "doamna", iar nu "mama", cum e obiceiul in India. () Se fac comentarii insinuante".
Maitreyi este o imbinare de nevinovatie virginala si un rafinament de iubire patimasa, ce are capacitatea de a se bucura de dragostea pentru
pomul ei numit "7 frunze", ii da lui Allan flori presate, dar si seriozitatea de a tine conferinte, cu teme profunde, unui auditoriu elevat. Acestea
alcatuiesc universul ei misterios si derutant pentru europeanul Allan. Eroul este nedumerit de refuzul fetei si gandeste ca oamenii acestia
"ascund fiecare o mitologie peste putinta de strabatut, ca ei sunt stufosi si adanci, complicati si neintelesi".
Romanul prezinta, dupa povestea de iubire extatica, nefericirea profunda si bulversanta a celor doi indragostiti. Allan se retrage in Himalaya
pentru a se vindeca intr-o singuratate deplina. Din octombrie pana in februarie aude si simte sufletul Maitreyiei, iar ea suporta pedepse
tiranice din partea familiei, pentru ca incalcase legile traditiei. in numele iubirii, Maitreyi lupta cu toate mijloacele, sfarsind prin a se darui
unui vanzator de fructe, apoi "a plecat la Midnapur, sa nasca, chipurile in taina, dar toata lumea a aflat". Ea spera ca va fi izgonita de acasa si
va putea astfel sa-1 urmeze pe Allan. Dar Sen nu vrea cu nici un chip s-o alunge, desi ea tipa intruna: "De ce nu ma dati la caini? De ce nu ma
aruncati in strada?".

În însemnările mele din acel an n-am găsit nimic.” Este clar că avem de-a face cu un autor implicat, un autor de-o potrivă narator şi personaj.
Allan îşi asumă toate aceste roluri pentru a demonstra că jurnalul şi romanul sunt suprapuneri ale unei realităţi faţă de care se află la o
oarecare distanţă şi pe care încearcă să o prezinte retrăind evenimente. Există astefel o distanţă de natură tempotală între vocile romanului,
una acceptă determinantul de “atunci” şi alta e cea de “acum”, care comentează paginile jurnalului. Romanul se incheie cu un sentiment de
nostalgie simtit in profunzime de Allan: "As vrea sa vad ochii Maitreyiei".

MAITREYI
- -romanul s-a nascut din experienta de viata supravegheata cu maximum de luciditate si s-a impus prin aspectul de jurnal sexual- erotic , iar
datorita faptulul ca este scris la persoana intai confera o puternica impresie de autenticitate.

-tema iubirii intalnita la Camil Petrescu, G. Calinescu, Garabet Ibraileanu surprinde in romanul lui M. Eliade o alta viziune asupra iubirii
abaterea de la dragostea imaculata, totala determina dezastrul sufletesc( karma= legea nu pemite amestecul , pacatul, incalcarea principiilor
morale; cei care isi parasesc credinta in care s-au nascut, cad in pacatul de moarte); originalitatea romanului motivul iubirii dintre un
european si o indianca roman exotic, primul din literatura romana;

--povestea de iubire este traita pana la divinatie, eroii ei aspirand spre absolut;

-romanul are forma unei confesiuni lirice , sincere catre cititor, mai degraba un amplu monolog, un jurnal  Allan, personajul narator ,
povesteste deschizandu-se catre lume, dar si reprezentand o lume- europeana in opozitie cu lumea indiana, indepartata, plina de vraja si de
taine, inaccesibile practic europenilor cerebrali;

-autorul sustine ca nu a cautat dragostea ci, in primul rand , patrunderea necunoscutului, o aventura a cunoasterii; a trait ispita miraculosului,
irealului, straniului din ochii si din rasul Maitreyii; misterul feminitatii , neintelesul unor randuieli milenare a unei Indii ascetice( insusi Allan
isi va regasi echilibrul dupa indepartatrea din casa lui Narenda Sen in singuratatea muntilor Himalaia) le descoperim in paginile acestui jurnal
ce noteaza cu frenezie trairile ,cautarile, framantarile acestui om insetat de absolut .

-jurnalul este un pretext literar, o modalitate de confesiune literara, revelatie si rememorare;

-prin dragoste, scriitorul paseste in misterul sufletului indian;

-romanul se construieste pe doua planuri: cel al iubirii si cel al amintirii; tehnica narativa este cea a confesiunii ;

-Allan, in calitate de oaspete va descoperi o lume misterioasa si ciudata, axata pe alte valori morale decat cele ale europenilor; Maitreyi face
parte din casta brahmanilor( brahmanii-casta sacerdota sau preotii; Ksatria- casta razboinicilor si a nobililor din care fac parte si regii; Vaisia-
a negustorilor, Sudra-a lucratorilor, meseriasilor si a taranilor, Pairia- cei demonici, care nu aveau voie sa locuiasca in sate si orase,
considerati caini, fara statut uman) si are o conceptia panteista –regulile, obiceiurile , ritualurile de nunta, modelul de viata al castei careia ii
apartine si pe care i le explica lui Allan vizeaza comuniunea cu natura, pastrarea echilibrului universal,armonia .

-Maitreyi= o fiinta alcatuita din indrazneala si candoare, vis magic si ingenuitate, misterioasa si nefericita se identifica prin neputinta de a o
descifra, de a o intelege, cu mama Pamant careia, ca toti brahmanii, i se inchina in momentele solemne ale existentei ei.

-iubirea lor este vie, spontana, misterioasa, ascunsa dar le confera indragostitilor o bucurie neobisnuita;logodna oficiata de Maitreyi , un poem
al iubirii si al statorniciei ,aminteste de Cantarea Cantarilor prin frumusetea legamantului si panteismul mesajului a carui frumusete este
sporita de incantatia ce pare sa-l fascineze pe indragostit:”Cand a tacut, parca imi era teama sa o ating , intr-atat mi se parea de fermecata, de
inaccesibila...parca ma legasem si eu printr-o magie a gestului” lucru firesc caci precizarile scriitorului vin sa sublineze cultul femeii in
societatea indiana:”aici, orice femeie si orice donnisoara e o Devi- o zeita. India nu vede in femeie nici fecioara, nici amanta. Vede numai
zeita, numai jertfa creatoare, mama. Orice femeie e adorata intrucat este sau va fi mama”.

-tradati de Chabu, cei doi indragostiti vor fi despartiti brutal de Narenda Sen;reactia lor este specifica mediului/ culturii in care s-au format:
Allan va trai alte experiente erotice incercand sa o regaseasca pe Maitryei in trupul altor femeii, in timp ce Maitreyi isi va diviniza iubitul,
facandu-l din amant un soare,” un zeu din aur si pietre scumpe si te ador, caci tu esti mai mult decat dargostea mea, esti soarele meu, viata
mea!”

-unicitatea romanului este aigurata de modul de relevare a sacrului in care povestea unei iubiri misterioase si tulburator de trista probeaza
conceptia autorului ca fiecare iubire este o hierofanie(hiero= sfant, sacru, initiere in mistere).

-complexitatea personajului feminin este construita din multiplele ipostaze in care ne este prezentata: reala, sacra, mireasa intr-o nunta in cer;
ea ii ofera in permanenta tanarului Allan o alta revelatie:” O priveam cu oarecare curiozitate, caci nu izbuteam sa inteleg ce taina ascunde
faptura aceasta in miscarile ei moi, de matase, in zambetul timid, preliminat de panica, si mai ales in glasul ei atat de schimbat in fiecare
clipa...”; ea crede ca arborii au suflet, se simte jignita pana la lacrimi cand un barbat ii atinge bratul, sensibila dar si dispretuitoare,are
ingenuitati de prunc si priceperi de curtezana, o senzualitate de fecioara salbatica si o religiozitate de brahman; in dragoste pare nestiutoare ca
un nou-nascut si din prima noapte de dragoste dovedeste intuitii erotice care-l umilesc pe partener;copila fiind, iubise un copac; noaptea
fugea uneori goala din camera si se urca in pomul ei , il imbratisa plangand si statea acolo “sus intre frunze pana se facea de ziua si incepea sa
tremure”;il iubeste pe Tagore( iubire mistica ce poate fi interpretata ca o reminiscenta a respectului pentru cel care o initiase in tainel
cunoasterii religioase) ceea ce atrage nemultumirea tanarului ce pare sa-l acuze , gandind ca un european, de libidoul senilitatii;iubeste cu
toata fiinta , se daruie pana la epuizare...vrea chiar sa renunte la religia ei si sa treaca la crestinism pentru a putea sa-l insoteasca pe Allan in
Europa( de fapt ambii indagostiti vor sa renunte la religia lor pentu a trece la religia celui pe care il iubesc  romanul unei apostazii=
declaratii de renuntare la o religie);

-ipostaza sacra a personajului femin deriva chiar din numele ei : in mitologia indiana , acest nume este purtat de sotia unui mare intelept si
simboliza femeile superioare d.p.d.v. spiritual/ intelectual; in termenii mitului, Maitreyi este o initiata, inseatata de frumos si de cunoasterea
adevarului absolut; Aceasta este si revelatia pe care i-o ofera lui Allan:<<Alergam intr-o masina a sec. XX si alaturi de mine aveam uhn suflet
nepatruns si neinteles, tot atat ed himeric si de sfant ca si al celeilalte Maitreyi “sihastra” din “Upanishade”>>( scriere sacra indiana);

-! Ipostaza reala a fetei accepta iubirea absoluta, totala; ipostaza sacra este infricosata la ideea ca pacatul va fi pedepsit de Karma; de aceea
cand decide sa-i devina sotie lui Allan, va indeplini lungi ritualuri cerute de codul lui Manu( dupa care casatoria este un eveniment cosmic si
are implicatii profunde asupra lumii; logodna, casatoria benefica este numai cea savarsita dupa ritualul oamneilor, al cantaretilor...Cele
malefice sunt savarsite dupa ritualurile uriasilor, al gigantilor , al vampirilor si al demonilor).

- locul in care se desfasoara acest ritual/ la Lacuri devine centrul Lumii si poarta de comunicare cu Marele Univers; prin ritual, cuplul se
intoarce in timpul mitic, devenind arhetip/ modelul originar, ideal; ritualul logodnei ii va aduce fetei linistea sufleteasca; pana in acel moment
ea traise bucuria, extazul, dar si remuscarea ca a pacatuit, ca a tulburat marele Ritm in care se incadreaza toate;

Numele eroinei face trimitere si la o alta zeitate: Maitreyi in traducere inseamna “ cel legat de prietenie”;

-ipostaza de viitoare mireasa intr-o nunta in cer se contureaza in ultima parte a romanului:”in vaita viitoare ne vom inatlni iar,dragule.ai sa
ma recunosti atunci? Ai sa ma astepti? Asteapta-ma , Alla, nu ma uita. Eu te astept.”