ȘCOALA INCLUZIVĂ – O NECESITATE ÎN EDUCAȚIA ACTUALĂ

Prof. Marilena Victoria DONCIU

Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Olt

Educația incluzivă este un subiect sensibil atât pentru părinți cât și pentru profesori,
pentru că necesită un grad ridicat de înțelegere, de cunoștințe și de empatie față de copiii
speciali. Educația copilului cu cerințe speciale se realizează cu multă dragoste, cu implicare
totală și cu responsabilitate maximă.
Societatea contemporană a trecut și trece printr-o serie de schimbări de ordin
economic, social, cultural, politic, determinând procese educaționale și sociale care țintesc
spre a diminua consecințele acestor modificări. Migrarea românilor în spațiul comunitar,
dispersarea familiilor, denaturarea principiilor solidarității umane, exodul rural nu a însemnat
soluționarea problemelor ivite ci, dimpotrivă a generat o serie de probleme sociale greu de
soluționat în ciuda tuturor eforturilor depuse unitar de diferite țări. Nici segmentul educațional
nu a fost scutit de evidențierea atâtor discrepanțe, disfuncționalități, realitatea demonstrând că
educația are tendința de a accentua fenomenul de fragmentare socială și culturală. În acest
sens, este lesne de sesizat că aceste fenomene produc izolarea și chiar excluderea unor
categorii de indivizi sau grupuri de indivizi. Aici intervine rolul educației incluzive, care
susține și încurajează adaptarea și reorganizarea sistemului educațional pentru a răspunde
diversității indivizilor și nevoile acestora, pentru a oferi educație de calitate tuturor.
Avem nevoie să înțelegem că trăim într-o diversitate pe care trebuie să o considerăm
ca pe o oportunitate de dezvoltare și să învățăm pas cu pas managementul educației incluzive.
Diversitatea interindividuală este imensă, iar necesitatea luării în considerare a acestui
lucru și accesibilizării conținuturilor, a individualizării, diferențierii învățământului devin tot
mai necesare.
Pentru obţinerea succesului în experienţa de învăţare, avem nevoie să conștientizăm
care este nivelul standardului la care ne aflăm și să învățăm cum să creăm un mediu incluziv
în școala noastră, măsurând calitatea educației nu în termeni de promovabilitate, performanță,
confort, dotări, ci în capacitatea de a crea oportunităţi de învăţare pentru orice copil.
Considerăm că este important să ne însușim strategii și metode inovatoare de predare
în lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale, cercetarea de față fiind extrem de benefică
în acest sens.
Una dintre cele mai mari provocări ale sistemului de învățământ este educarea elevilor
cu cerințe educative speciale, adică adaptarea procesului instructiv-educativ la nevoile şi
cerinţele tuturor copiilor, indiferent de nivelul de dezvoltare fizică sau psihologică pe care îl
au sau de mediul social din care provin. Această provocare presupune schimbări la nivel
organizaţional şi metodologic, atât în cadrul general al sistemul de învăţământ, cât şi în cel al
școlii.
Educația incluzivă pornește de la ideea că școala este chemată să se adapteze
cerințelor copiilor și nu copiii etichetați după modul în care reușesc, obligați fiind, să se
adapteze unui anumit model sau mediu școlar, în care unii se regăsesc, iar alții se simt
marginalizați sau chiar excluși.
Alois Gherguț și Luciana Frumos prezintă elemente care condiționează eficiența și
reușita activităților didactice din școlile incluzive, pornind de la ideea că fiecare elev este unic
și are valoarea sa, indiferent de problemele pe care le prezintă în procesul de învățare școlară.
Învățarea este și ea unică pentru fiecare elev, în funcție de stilul, ritmul, nivelul său de
învățare și dezvoltare, caracteristicile și particularitățile sale, aptitudinile, așteptările,
experiența sa anterioară
Un management incluziv eficient trebuie să țină seama de următoarele aspecte:
 Diferențierea și adaptarea curriculumului școlar în funcție de categoria de copii și de
cerințe specifice de învățare, un curriculum individualizat (planuri de învățământ
individualizate, metode și mijloace adecvate, conținuturi accesibile, flexibilitate în
proiectarea didactică) și adaptarea conținuturilor prevăzute de programa școlară, în
concordanță cu cerințele educaționale individuale.
 Parteneriatul în predare – realizat de oricare două cadre didactice care au în clasă elevi cu
cerințe educaționale speciale, folosit atunci când se urmăresc obiective legate de
integrarea în grupul școlar al copiilor cu cerințe speciale și valorizarea lor în activități
nonacademice;
 Încadrarea strategiilor incluzive și a metodelor de învățământ interactive în practica
educațională pentru dezvoltarea capacităților necesare formării autonomiei și
independenței copilului în relațiile cu cei din jur;
 Forme de evaluare continuă care monitorizează progresul individual și facilitează
planificarea optimă a activității școlare;
 Atitudinea pozitivă/de acceptare a elevilor cu cerințe speciale și evitarea etichetărilor din
partea profesorilor, a colegilor de clasă și a colectivului de elevi al școlii;
 Formarea cadrelor didactice în domeniul educației incluzive și metodologiei activităților
cu elevii care prezintă cerințe educaționale speciale;
 Un management al clasei care să faciliteze forme moderne și flexibile de instruire și de
lucru pe grupe de elevi;
 Cooperarea cu familiile/aparținătorii elevilor și responsabilizarea acestora în procesul de
formare și instruire a elevilor integrați;
 Asigurarea suportului logistic, material și financiar necesar școlilor pentru a susține și
aplica programele de integrare școlară;
 Construirea unei rețele între cei care consideră educația incluzivă ca fiind importantă, au
experiență în acest domeniu și susțin necesitatea schimbării în învățământ;
 Promovarea unor noi concepții și teorii în domeniul psihopedagogiei moderne (spre
exemplu valorificarea teoriei inteligenței multiple, conform căreia inteligența nu este
compusă numai din aptitudini logice, matematice și verbale, ci și artistice, kinestezice,
interpersonale).

Autoarele vorbesc, de asemenea, despre importanța aplicării pedagogiei diversității,

prin care școlile sunt în măsură să răspundă cerințelor educaționale ale elevilor, cerințe
determinate de o serie de factori independenți de voința copilului (dizabilitate, apartenență
etnică, religioasă, lingvistică sau culturală, prezența unor tulburări psihocomportamentale,
emoționale, relaționale, nivel intelectual și aptitudinal diferit de populația școlară majoritară).
Pedagogia diversității răspunde astfel principiului fundamental al didacticii generale referitor
la respectarea principiilor de vârstă și individuale ale elevilor. Este o pedagogie a acceptării,
a valorificării diversității beneficiarilor serviciilor educaționale, ale cărei concepte de bază
sunt diferențierea, adaptarea, individualizarea, serviciile de sprijin.

BIBLIOGRAFIE:

 Gherguț, A, (2019) Frumos, L., Educația incluzivă - Ghid metodologic, Editura

Polirom, Iași;
 Roth, M.(coord.), (2000) Indexul incluziunii școlare. Promovarea educării și
participării tuturor copiilor la educația de masă, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca;
 Vrăsmaș, E, Vrăsmaş, T, Revista de Științele Educației, nr. 1/2008, articolul
„Formarea cadrelor didactice pentru abordarea educației incluzive- provocări și
experiențe”.