Relația între Lălușneanul și Moțoc

din nuvela „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi

Prima nuvelă istorică din literatura română, „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi, aparţine
prozei romantice, fiind publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al revistei „Dacia literară” (1840). Este
inspirată din istoria naţională, potrivit recomandărilor formulate de Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al
romantismului românesc, articolul program intitulat „Introducţie”.
Specie a genului epic, în proză, nuvela prezintă pe parcursul unui singur fir narativ evoluţia unui personaj
complex, care trăieşte un conflict puternic, intriga este riguros construită, iar accentul cade pe caracterizarea personajului
şi mai puţin pe acţiune.
Este o nuvelă romantică prin tema de inspiraţie istorică, personaj excepţional pus în situaţii excepţionale, antiteza
angelic-demonic (blândeţea doamnei şi cruzimea domnitorului), culoarea epocii (portretul fizic al doamnei, vestimentaţia
lui Lăpuşneanul în biserică, masa domnească), gesturi spectaculoase şi replici devenite celebre.
Relaţiile dintre personaje, precum Alexandru Lăpuşneanul şi Moţoc, sunt evidenţiate de tema luptei pentru
putere în epoca medievală (în Moldova, la mijlocul secolului al XVI-lea).

I. Prezentarea statutului social, moral, psihologic etc. al celor două personaje;

Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal din nuvelă, personaj romantic, excepţional, eponim care
acţionează în situaţii excepţionale (de exemplu, scena uciderii lui Moţoc). Reprezintă tipul domnitorului crud şi tiran,
exponent al epocii medievale, pentru care este firească guvernarea absolutistă. El este construit din contraste şi are o
psihologie complexă, calităţi şi defecte, fiind un „damnat” romantic.
Autorul sugerează, prin cele patru motto-uri, evoluţia protagonistului, de la revenirea în ţară până la încercarea de a-i
determina pe Spancioc şi pe Stroici să revină în ţară. Sugestive sunt mai ales primul şi ultimul motto („Dacă voi nu mă
vreţi, eu vă vreu...” şi „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...”), ele având rolul de a evidenţia un personaj
rotund. Sangvinar, abil psiholog, viclean, inteligent, disimulat, Alexandru Lăpuşneanul instaurează ura şi spiritul vindicativ
și relevă obsesia puterii.
Boierul Moţoc, personaj secundar ce reprezintă tipul boierului trădător, viclean, laş, intrigant. Lipsit de sentiment
patriotic şi de loialitate, îl trădase pe Lăpuşneanul în prima domnie, iar la întoarcerea acestuia, îl linguşeşte „asemenea
câinelui care în loc să muşce, linge mâna care-l bate".
Raportul realitate - ficţiune este relevant în construcţia celor două personaje. Astfel, domnitorul Alexandru
Lăpuşneanul şi boierul Moţoc sunt personalităţi istorice atestate în „Letopiseţul Ţării Moldovei" de Grigore Ureche, dar
scriitorul modifică realitatea istorică pentru a sublinia două tipuri umane: tiranul sângeros şi boierul trădător. Deşi istoria
atestă faptul că Moţoc nu a asistat la revenirea la tron a lui Lăpuşneanul, pentru că fugise în Polonia unde a fost decapitat,
Negruzzi îl păstrează ca personaj alături de domnitor tocmai ca să pună în lumină caracterul sângeros al celui din urmă.

II. Evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin referire la două
episoade/secvențe relevante;
Relaţia care se stabileşte între domn şi Moţoc se focalizează pe opoziţia, tipic romantică, între caracter tare şi caracter
slab.
În capitolul I se conturează conflictul principal, pentru putere, între domnitor şi boieri şi conflictul secundar, între
Alexandru Lăpuşneanul şi boierul care-l trădase în prima domnie, Moţoc. Sosit în ţară la a doua domnie, Lăpușneanu este
întâmpinat de solia boierilor, din care face parte şi Moţoc. Hotărârea de a avea puterea domnească este implacabilă şi
formulată de la început, în răspunsul dat boierilor: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu..."
Moţoc vorbeşte în numele soliei, cerându-i domnitorului să se întoarcă pentru că norodul nu-1 vrea. Inteligent şi
hotărât, domnitorul înţelege că boierii sunt cei care nu-1 vor. După plecarea soliei, rămâne Moţoc, viclean şi umil, pentru
a-i cere să se încreadă în boieri.
Răspunsul lui Lăpuşneanul marchează declanşarea conflictului secundar, dorinţa de răzbunare pentru trădarea
boierului în prima domnie. El îşi cunoaşte adversarul, pe care îl caracterizează succint: „Dar tu, Moţoace? învechit în zile
rele, deprins a te ciocoi la toţi domnii, ai vândut pe Despot, m-ai vândut şi pre mine, vei vinde şi pe Tomşa; spune-mi, n-
aş fi un nătărău de frunte, când m-aş încrede în tine?" De remarcat şi relevanţa replicii în autocaracterizare. Bun
cunoscător al psihologiei umane, domnitorul foloseşte proverbul „Lupul părul schimbă, iar năravul ba" pentru caracterul
 trădătorului său. Cu abilitate, îi face o promisiune liniştitoare lui Motoc: „îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în
sângele tău; te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului". Boierul intrigant se
crede util domnitorului, intrându-i din nou „în favor". Naratorul descrie gestul linguşitor al boierului: „Motoc îi sărută
mâna, asemenea cânelui care, în loc să muşce, linge mâna care-l bate" şi comentează în stil indirect gândurile
personajului: „ştia că Alexandru-vodă a să aibă nevoie de un intrigant precum era el".
O altă scenă memorabilă este cea a sacrificării lui Moțoc. Când mulţimea revoltată este întrebată ce doreşte, strigătul
„Capul lui Moţoc vrem!” stârneşte spaima vornicului. Este laş în faţa primejdiei, comportându-se tragi-comic în timp ce
încearcă să-l determine pe domn să nu-1 dea mulţimii. Sacrificându-1 pe boier, Lăpuşneanul se răzbună pentru trădarea
acestuia în prima domnie şi manipulează mulţimea revoltată, de a cărei putere este conştient: „Proşti, dar mulţi". Stăpânirea
de sine, sângele rece sunt dovedite “ în momentul pedepsirii lui Moţoc, pe care îl ironizează pentru falsul lui patriotism şi îl
oferă gloatei: „Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi când îmi spuneai că nu mă vrea, nici mă
iubeşte ţara. Sunt bucuros că-ţi răsplăteşte ţara pentru slujba ce mi-ai făcut, vânzându-mi oastea...". Moţoc sfârşeşte sfâşiat
de mulţime: „Ticălosul boier căzu în braţele idrei acesteia cu multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăţi".

III. Analiza a două elemente de structură, de compoziţie si de limbaj, semnificative pentru evoluția
relației dintre personaje (de exemplu: acțiune, conflict, relaţii temporale și spațiale, incipit,
final, tehnici narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice,
limbaj etc.)

1. Perspectiva narativă este obiectivă, iar naraţiunea la persoana a treia (viziunea „dindărăt”)amintește de
relatarea cronicarilor. Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, detaşat intervine rareori prin epitetele de
caracterizare, prin care precizează ipostazele personajului („vodă”, „domnul", „tiranul", „bolnavul"), sau însuşirile lui
Moţoc („mişelul boier")
2. Conflictul nuvelei este complex şi pune în lumină personalitatea puternică a personajului principal. Dacă
principalul conflict este de ordin politic şi vizează lupta pentru putere între domnitor şi boieri, conflictul secundar, între
domnitor şi Moţoc (boierul care îl trădase), particularizează dorinţa de răzbunare a domnitorului.
3. Acţiunea
Expoziţiunca prezintă întoarcerea domnitorului în ţară, iar hotărârea de a rămâne constituie intriga.
Desfăşurarea acţiunii este evocată în capitolele al doilea și al treilea: domnitorul îi promite lui Moţoc că nu-l va
ucide, dar hotărăşte să-i pedepsească pe boierii intriganţi, luându-le averile şi omorându-i. La rugăminţile unei văduve,
doamna Ruxanda, soţia domnitorului, îi cere acestuia să înceteze cu omorurile, el promiţându-i un leac de frică. Cu
prilejul slujbei religioase, domnitorul le ţine boierilor un discurs, făgăduindu-Ie că-i iartă şi îi invită la un ospăţ. Singurii
care nu cred în Lăpuşneanul şi fug din ţară sunt Spancioc şi Stroici. Cei patruzeci şi şapte de boieri sunt omărâţi, iar
capetele lor aşezate în formă de piramidă, acesta reprezentând punctul culminant. La vederea acestui „leac de frică”,
doamna Ruxanda leşină. Mulţimea, alertată de slugile boiereşti, se strânge la palat, cerând capul lui Moţoc. Acesta este
linşat. Capitolul al IV-lea, care înfăţişează moartea lui Lăpuşneanul , reprezintă deznodământul.

IV. Concluzii
În concluzie, relaţia care se stabileşte între domn şi Moţoc este ilustrativă pentru conturarea a două caractere
opuse. Domnul, caracter puternic, hotărât, bun cunoscător al psihologiei umane, îşi foloseşte trădătorul până în momentul
în care îi slujeşte interesele, apoi se descotoroseşte de el. De cealaltă parte, Moţoc e un intrigant priceput, dar cu un
caracter slab, predispus la compromisuri, linguşitor şi lipsit de principii.
Cele două personaje sunt romantice deoarece aparţin excepţionalului prin cruzime, respectiv prin ticăloşie, şi sunt
portretizate în antiteză. Laşitatea boierului intrigant pune în lumină voinţa, hotărârea şi abilitatea domnitorului.
Nuvela „Alexandru Lăpuşneanul" deschide drumul observaţiei realiste, prin tehnica detaliului semnificativ şi prin
surprinderea psihologiei mulțimii și aduce în atenţia cititorului un personaj memorabil, care se impune în relaţiile cu toate
celelalte personaje.