PRIMĂRIA MUNICIPIULUI MEDIAȘ

DIRECŢIA MUNICIPALĂ PENTRU CULTURĂ, SPORT, TURISM ŞI TINERET

CULTURA MEDIEŞANĂ
IX

MEDIAŞ – 2020

1
Consiliul ştiinţific
Dr. Andeea Atanasiu-Croitoru – Muzeul Marinei Române din Constanţa
Dr. Gherghina Boda – Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva
Dr. Constantin Ittu – Muzeul Brukenthal din Sibiu
Dr. Cătălina Mărculeţ – Institutul de Geografie al Academiei Române, Bucureşti
Dr. Vasile Mărculeţ – Colegiul Tehnic „Mediensis” din Mediaş
Dr. Sime Pirotici – Facultatea de Arhivistică a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti
Dr. Nicolae Rusan – Institutul Meteorologic, Sibiu

Comitetul de redacţie
Christine Thellmann – viceprimar; coordonator DMCSTT Mediaș
Elena Sajgo – director DMCSTT Mediaș
Dr. Vasile Mărculeţ – redactor şef – Colegiul Tehnic „Mediensis” din Mediaş
Dr. Ioan Mărculeţ – redactor şef adjunct – Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”, Bucureşti
Delia Crişan – secretar de redeacţie – Colegiul Tehnic „Mediensis” din Mediaş
Membri:
Drd. Viorel Ştefu – Muzeul Municipal Mediaş
Helmuth Julius Knall – Liceul Teoretic „St. L. Roth” din Mediaş
Dr. Alexandru Bucur – Sibiu
Dr. Dragoș-Lucian Țigău – Școala Comercială Superioară „Nicolae Kretzulescu”, Bucureşti

Traducerea rezumatelor
Limba engleză: Theodora Mărculeţ; Anca Vulcănescu-Florea
Limba franceză: Elena Jampa

Corespondenţa, schimburile de carte şi comenzile se vor trimite la:

La correspondance, les échanges et toutes commandes seront envoyés au:
The correspondence, the book exchange and the orders could be sent to:

Primăria Municipiului Mediaș

Direcţia pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret
Piaţa Corneliu Coposu, nr. 3
551017, Mediaş
jud. Sibiu, România
directiamunicipalamedias@yahoo.com

Editor:
Primăria Municipiului Mediaș
prin
Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret - Mediaş

Responsabilitatea pentru ideile exprimate, conţinutul şi acurateţea corecturii materialelor publicate revine
exclusiv autorilor.

ISSN 2285 – 4045

ISSN-L 2285 – 4045

2
 NOTA REDACȚIEI

Anuarul Cultura Medieșană, IX reunește o parte din lucrările prezentate de autori în cadrul Sesiunii naționale de
comunicări științifice dedicată Zilei Naționale a României, organizată, în noiembrie 2019, de Colegiul Tehnic „Mediensis”,
prin Catedra de Istorie și Științe Socio-Umane, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Municipală
pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret.
Manifesatare științifică de amploare și ținută națională, sesiunea a reunit specialiști din importante institute de
cercetare și muzee din București, Chișinău, Constanța, Cluj-Napoca, Deva, Sibiu, Sighișoara, Mediaș, cadre didactice
din învățământul superior și preuniversitar. O parte a comunicărilor prezentate în cadrul sesiunii, pe care autorii lor le-au
pus la dispoziția redacției, a fost cuprinsă în prezentul număr al anuarului.
Structura actualului număr al anuarului Cultura Medieșană urmează, pe cât posibil, pe cea a sesiunii de
comunicări științifice. În consecință, în prezentul număr au fost incluse 20 studii, cu o tematică, a subiectelor abordate,
extrem de variată, grupate în cadrul a trei secțiuni: „Istorie și Arheologie” – 15 lucrări, „Cultură și Civilizație” – 2 lucrări și
„Geografie și Științele Mediului” – 3 lucrări.
În procesul de realizare a anuarului, redacția s-a limitat doar la a asigura forma materialelor publicate și
respectarea de către autorii lor a normelor de redactare. În consecință, unele dintre acesta au suferit o serie de
modificări față de forma transmisă de autori, fără a se face nicio intervenție în conținutul lor. De altfel, întreaga
responsabilitatea pentru conținutul materialelor, a ideilor și opiniilor exprimate revine în exclusivitate autorilor.

Redacția,
Mediaș, octombrie-noiembrie 2019

3
 ISTORIE
ȘI
ARHEOLOGIE

4
 ASPECTE ARHEOLOGICE ȘI ISTORICE PRIVIND VALEA TÂRNAVEI MARI
ÎN SECOLELE IX-X

Dr. Adrian N. Șovrea

Summary: Archaeological and historical aspects regarding the valley of Târnava Mare in the 9th-10th centuries.
After the disappearance of the Avar Khaganat, southern Transylvania will be included in the area of Bulgarian political and military
hegemony. The Bulgarians had in their culture strong Byzantine cultural influences. The interests of the Bulgarian state for this
region are purely economic: the control of the salt mining centers in the south-west and south-east of Transylvania. Between these
two salt regions we have a geographical space made up of the valleys of Târnavelor and Hârtibaciului and the middle valley of Olt, in
which from the archaeological point of view it is difficult to decipher what has happened. On the Târnava Mare Valley, in Bratei and
Sighișoara we have reported settlements from the post-Roman period to the 9th century, but the archaeological traces for the 9th-11th
centuries are missing. However, the archaeological site from Albeşti, Mureș county, and also the field researches shows that, this
region of Târnava Mare was inhabited by communities even though they were poorly developed economically and withdrawn on
secondary valleys. The ceramics from Albeşti dated to the 9th-10th centuries shows the influences of the Balkan-Danube culture and
taking into account the geopolitical situation of the historical period, from archeological point, the ceramics from Albeşti – La
Cetățea/Sub Cetățea (Mureș County) belongs to the Dridu culture, the first part of it (Dridu A). The vessels from phase two (Dridu B)
are missing (10th-11th centuries). Dridu culture represents the Carpathian-Danube aspects for the Byzantine provincial culture,
bearing a ceramic decorated with oblique and vertical stripes over horizontal stripes and the lines in the wave. Byzantine culture is
present in the north and south of the Danube through the Bulgarian state in the 9th-10th centuries, and after 976 by the Byzantine
Empire itself, which returns to the Danube through thema Paristrion, with the soldiers and the Byzantine citizens in the restored
Byzantine cities and cities.

Cuvinte cheie: Albești (jud. Mureș), bulgari, Imperiul bizantin, valea Târnavei Mari, cultura Dridu, mine de sare.
Key words: Albești (Mureș County), Bulgarians, Byzantine Empire, Târnava Mare valley, Dridu culture, salt mines.

Introducere. După abandonarea Daciei de către romani, teritoriul nord-dunărean a devenit o periferie a lumii
civilizate romane. Totuși, apropierea de Imperiul Roman și apoi de cel Bizantin a reprezentat un catalizator privind
relațiile economice cu „lumea civilizată”. De asemenea datorită acestei apropieri de Imperiul Bizantin spațiul carpato-
dunărean a fost traversat de numeroase populații aflate în migrație, doritoare de a se stabili la sud de Dunăre și de a
avea parte de protecția și avuția Imperiului. Stabilirea temporară în spațiul carpato-dunărean a populațiilor migratoare a
creat dihotomia autohton-migrator. În istoriografie cele două grupuri sunt în contradicție, prima având privilegiul de a fi
ancorată în teritoriul locuit încă din vechime, în timp ce cealaltă este străină și neavenită. Datorită șederii temporare în
aceste locuri a populațiilor migratoare, a relațiilor economice pe care populația autohtonă le-a menținut cu Imperiul și a
conexiunii continue dintre comunitățile nord-dunărene și Imperiu, a apărut în istoriografie ipoteza „superiorității autohtone
față de cea a populațiilor migratoare”1, care a dus în cele din urmă la constituirea unui grup de populație romanic în
mijlocul unui „lac” slavo-turanic.

Puterile statale de la Dunărea Mijlocie și Inferioară în secolele IX-X. La începutul secolului al

IX-lea, la Dunărea Inferioară se ridică o nouă putere politico-militară, care domină și partea de sud-est a Pannoniei,
monopolizând exportul de sare dinspre zona saliferă a Carpaților Orientali: Țaratul Bulgar. Stăpânirea bulgară se
exercită și asupra văii inferioare și mijlocie a Mureșului.
Imperiul Bizantin pierde supremația politică și militară de la Dunărea Inferioară în favoarea bulgarilor, însă
acționează pe cale ideologică, în speță prin atragerea barbarilor în sânul bisericii creștine. Bulgarii se creștinează în 864
în rit răsăritean. De asemenea și Moravia Mare în urma acțiunilor de misionariat conduse de Chiril și Metodiu.
Prin aceste acțiuni de creștinare teritoriile carpato-dunărene intră în sfera de influență creștină de rit răsăritean.
Dovezile prezenței creștinismului în Transilvania în a doua jumătate a secolului al IX-lea sunt indirecte în sensul că avem
mărturii ale prezenței bulgarilor la Blandiana și Alba Iulia și ale moravienilor la Ciumbrud și Orăștie.
În secolul al X-lea, mai exact în 946, este botezată prințesa Olga, iar în 998 pe timpul lui Vladimir întregul
popor. Căpeteniile maghiare Bulcsu și Gylas sunt botezați la Constantinopol în perioada 948-953, iar Gylas stăpânea la
est de Tisa, făcând din spațiul din jurul Transilvaniei un teritoriu creștinat de biserica de la Constantinopol.
La Alba Iulia în secolul al X-lea sunt semnalate cimitire cu caracteristici creștine2, o biserică rotondă și ruinele
unei alte biserici3. Luând în calcul aceste descoperiri și faptul că în a doua jumătate a secolului al IX-lea (după 864)

1 Ciupercă 2010, p. 276.

2 Dragotă 2017, p. 163-175; Dragotă 2018, p. 89-96.

13
bulgarii devin creștini de rit răsăritean, prin urmare și spațiul intracarpatic transilvan era sub influența civilizației și a
credinței bizantine4.
Războiul bulgaro-bizantin din 894-896 îi implică și pe maghiarii din Atelkuz și pe pecenegi. Împăratul Leon al
VI-lea se folosise de unguri pentru atacul combinat al flotei bizantine pe Dunăre și unul terestru în sudul Dobrogei, însă
atacul pecenegilor, aliați ai bulgarilor, asupra ungurilor în Atelkuz a dus la retragerea ungurilor și migrarea acestora spre
nordul Carpaților și apoi în Pannonia.
Pecenegii devin hegemoni la nord de gurile Dunării și în stepele nord-pontice, ocupând și ceea ce azi e
Moldova și estul Munteniei, mai exact zona dintre Siret, gurile Dunării și Nistru, mai puțin la vest de Siret, dar cu un
oarecare control militar în zona Bărăganului5.
La Dunărea Mijlocie maghiarii se așează la început în nord-estul câmpiei Panonice. În cursul anului 896
ungurii conduși de Arpad (896-907) ocupă bazinul superior al Tisei (nord-estul Ungariei și sud-estul Slovaciei de azi) și
până la 906-907 și cea mai mare parte a Moraviei Mari (Cehia și Slovacia de azi)6.
Cronica notarului Anonim vorbește de existența ducelui Salanus în Pannonia, care stăpânea teritoriul dintre
Dunăre și Tisa până la Belgrad, dar pe care îl pierde în favoarea maghiarilor7. Sub Zoltan (907-945) și Tacsony (945-
971) până la 933 direcțiile de atac ale maghiarilor erau îndreptate spre vest, dar după înfrângerea de la Riade (probabil
Merseburg în Turingia) de către Heinrich de Saxonia, maghiarii se orientează spre est și sud-est.
Tot în această perioadă de început au loc luptele cu Menumorut și Gelou. Cucerirea ducatului lui Menumorut a
avut trei etape: în prima etapă trupele maghiare conduse de Tuhutum, Horca fiul său, Zobolsu și Thosu cuceresc Zatmar
(probabil Satu Mare) și toată partea de nord a Crișanei până la Porțile Meseșului; apoi sub comanda lui Usubuu și Velec
este cucerită cetatea Biharea; a treia etapă este ocuparea zonei de sud a ceea ce mai rămăsese din ducat de către
Ahtum, urmașul lui Glad din Banat, până la Crișul Alb8.
Tuhutum pătrunde dincolo de Porțile Meseșului unde intră în conflict cu voievodul Gelou, conducătorul blahilor
și slavilor. Despre desfășurarea evenimentelor ulterioare este cert doar că Gelou e înfrânt pe râul Almoș, murind în
apropierea râului Copus în timpul retragerii spre fortăreața sa de lângă Someș (Cluj-Mănăștur sau Dăbâca), iar la
Așchileu locuitorii țării se închină lui Tuhutum. Desfășurarea ulterioară a evenimentelor a adus păreri diverse, însă
moartea lui Arpad îl determină pe Tuhutum să revină în Pannonia, are loc probabil conflictul cu Menumorut pe râul Er, ca
mai târziu urmașii lui Horca să revină în Transilvania, printre aceștia fiind și Gyula, a cărui urmaș va deveni conducătorul
Albei Iulii și va intra în conflict cu regele Ștefan I al Ungariei9.
În 934 are loc o invazie a maghiarilor la sud de Dunăre. În timpul pregătirii acestei invazii, maghiarii ocupă zona
de câmpie a Banatului de la ducele Glad. Conducătorii acestor expediții au fost Zuard, Cadusa și Boyta10. În urma
acestei înfrângeri Glad mai stăpânea peste Banatul Montan, zona Dealurilor Lipovei de nord-est și râul Mureș în amonte
de Arad11.
În timpul ducilor Zoltan și Tacsony au fost colonizați grupuri de pecenegi cu rol de grăniceri în teritoriile
stăpânite de confederație în special în partea de vest a Câmpiei Panonice la granița cu Germania, dar și în Banat unde
avem semnalate toponime (ca de exemplu Beșeneu, azi Dudești Noi și Dudeștii Vechi) și în Crișana.
La mijlocul secolului X între Mureș, Tisa și Crișuri stăpânea căpetenia maghiară Gylas12. În opinia lui Al.
Madgearu și căpetenia Bulcsu își avea stăpânirea între aceste delimitări, însă alte opinii consideră că Bulcsu ținea de
clanul lui Arpad și stăpânea la nord de lacul Balaton13. Ambii vor fi creștinați la Constantinopol. Când a avut loc
creștinarea? Propunerile sunt variate: după Al. Madgearu, Bulcsu în 946 și Gylas în 948; după Vasile Mărculeț, Bulcsu în
948 (în contextul prelungirii păcii pe 5 ani din 943) și 953 la Gylas (în contextul unei a doua prelungiri a păcii din 948)14.
Dar istoricii au avansat și alte date precum 948-949 sau perioada 950-952, 953, 956 ș.a., totul învârtindu-se în jurul
cronicii lui Ioan Skylitzes15 (Compendiu de istorii unde relatează evenimente petrecute între anii 811-1057) și a lucrării
De administrando imperio16 a împăratului Constantin VII Porfirogenetul, scrisă între anii 948-952 și în care îl
menționează doar pe Bulcsu, nu și pe Gylas.

3 Marcu Istrate 2014, p. 93-128; Marcu Istrate 2015, p. 177-213.

4 Țiplic 2014, p. 13-18.
5 Madgearu 2007, p. 17; Spinei, Diaconu 2001, p. 257; Spinei 1999, p. 146.
6 Madgearu 2019, p. 66.
7 Madgearu 2019, p. 68-69.
8 Madgearu 2019, p. 73-91.
9 Sălăgean 2006, p. 75-90; Madgearu 1994, p. 147-154; Madgearu 2005, p. 132-134; Madgearu 2019, p. 121-168.
10 Madgearu 2019, p. 98-99.
11 Madgearu 2019, p. 109-110.
12 Madgearu 2019, p. 116-118.
13 Mărculeț 2014, p. 10-11.
14 Mărculeț 2014, p. 11.
15 Worthley 2010, p. 231.
16 Moravcsik, Jenkins, 1967, p.179.

14
 La întoarcere alături de Gylas vine în Tourkia (adică Ungaria) episcopul Hierotheus. Misionarismul lui
Hierotheus se poate dovedi după existența monedelor din timpul lui Constantin al VII-lea Porfirogenetul, pe timpul căruia
au avut loc botezurile, și pe crucile pectorale descoperite în situri din regiunile de pe Tisa în special. După 1018 eparhia
Tourkiei devine mitropolie în cadrul arhiepiscopiei de Ohrid17. Dar problema localizării episcopiei lui Hierotheus este încă
discutată18.
La Dunărea Inferioară, în 927 era semnat tratatul de pace dintre bulgari și bizantini de către țarul Petru și
împăratul Roman I. Biserica bulgară devine autocefală cu scaunul la Durostorum-Silistra. Până în jurul anului 963 acest
tratat, un „pax balcanica”, a fost respectat, între bulgari și bizantini nu sunt semnalate conflicte majore. „Pax balcanica” ia
sfârșit în 963 când moare Maria, soția țarului Petru și fiica fostului împărat Romanos I. Împărăteasa regentă Teofana se
căsătorește cu Nikephoros Phokas și devine împărat19.
Noul împărat renunță la tratat și reizbucnește un nou războiul bizantino-bulgar (967-971), care va deveni și unul
bizantino-rus’ (968-971). Nikephoros este asasinat în 969, fiind urmat de Ioan Tzimiskes (969-976). Bulgarii erau
conduși de țarul Boris (967-971) omul de casă al Constantinopolului, iar rus’ de Sveatoslav.
În anul 971, Tzimiskes pregătește o amplă campanie militară atât pe uscat cât și pe apă trimițând flota bizantină
pe Dunăre pentru a opri retragerea lui Sveatoslav. Bizantinii ocupă Preslavul și după un asediu și Durostolonul unde se
afla Sveatoslav. La 14/25 iulie 97120 între Tzimiskes și Sveatoslav se încheie un tratat de pace21. După încheierea
tratatului, Sviatoslav pornește spre Kiev. Cronica lui Nestor ne zice că drumul său de întoarcere pe cursul Niprului este
anunțat pecenegilor de către bulgari (dar cel mai probabil de bizantini). Pecenegii îl așteaptă pe Sviatoslav la cataracte
unde-i întind o ambuscadă unde și moare în primăvara lui 97222.
Dennis P. Hupchick consideră că teritoriile cucerite de la bulgari de la nord de munții Balcani și regiunea
Dobrogei de azi au fost organizate în trei theme Preslav, Durostolon și Pereiaslavets, fiecare având un comandant23.
Vasile Mărculeț consideră că regiunile recucerite de bizantini în 971, anume partea de est a Bulgariei și Dobrogea, au
fost organizate într-o unitate administrativ-teritorială distinctă: thema Mesopotamia Apusului cu reședința la Dristra-
Dorostolon cu două subunități de tip strategate numite Dristra-Dorostolon și Ioannopolis (Preslav). Acestea au existat
între 971-975/976. Strategatul de Dristra-Dorostolon era situat în spațiul dobrogean, iar cel de Ioannopolis în jurul
Preslavului în câmpia dunăreană dintre Dunăre și munții Balcani24. În privința întinderii teritoriale, după Nicolae
Bănescu25, thema cuprindea Bulgaria răsăriteană, spațiul danubiano-pontic (Dobrogea) și exercita un control militar al
malului stâng al Dunării, la care Vasile Mărculeț completează cu teritoriul începând de dinainte de Distra până la guri pe
Dunăre, munții Balcani și Marea Neagră; existau și capete de pod fortificate pe Dunăre pentru un control militar al
malului stâng al Dunării26. Capetele de pod aveau rolul de a asigura securitatea navigației fluviale și erau puncte de
schimburi comerciale. De asemenea aveau menirea de a supraveghea populațiile turanice, în acest caz pecenegii27.

Sudul Transilvaniei în secolele IX-X. Descoperirile arheologice atestă hegemonia bulgară și prezența
civilizației bizantine începând cu secolul al IX-lea în sudul Transilvaniei. Din punct de vedere arheologic se conturează
până în prezent două regiuni în care bulgarii și-au concentrat puterea: sud-vestul și sud-estul Transilvaniei. Ambele
regiuni sunt bogate în zăcăminte de sare (vezi imaginea 1).
Partea de sud-vest își are centrul la Alba Iulia. Aici se colecta și supraveghea transportarea sării extrasă din
minele din culoarul Alba Iulia-Turda. Acest culoar este traversat de râul Mureș devenit calea de transport al sării spre
Câmpia Pannoniei. În vestul Transilvaniei mine de sare sunt la Ocna Dejului, Sic, Cojocna, Turda, Ocna Mureș, Lopadea
Nouă și Ocna Sibiului (imag. 1).
Pentru zona de sud-est a Transilvaniei au fost conturate 4 zone salifere28: a) zona Bistrița-Năsăud; b) zona
Reghin-valea Gurghiului; c) zona Praid-Sovata-Corund; d) zona Văii Homoroadelor. O altă zonă se conturează în

17 Madgearu 2019, p. 116-118.

18 Mărculeț 2014, p. 11-12.
19 Hupchick 2017, p. 228.
20 Popa-Lisseanu 1935, p. 76; Hupchick 2017, p. 239.
21 Popa-Lisseanu 1935, p. 76; Hupchick 2017, p. 239; Spinei 1999, p. 115 și p. 124.
22 Popa-Lisseanu 1935, p. 77.
23 Hupchick 2017, p. 242.
24 Mărculeț 2005, p. 31.
25 Bănescu 1946, p. 46.
26 Mărculeț 2005, p. 33.
27 Mărculeț 2005, p. 33.
28 Chiricescu 2013, p. 12.

15
Covasna, dar nu este încă delimitată ca atare fiind în curs de cercetare29. Aceste zone conțin surse de sare din cele mai
diferite precum sărături, izvoare, fântâni, bălți, lacuri, munți de sare30 (imag. 1).
Nu sunt dovezi clare că aceste mine și zonele cu alte surse de sare erau exploatate în secolele IX-X. Din punct
de vedere arheologic avem așezări și necropole în apropierea acestor puncte de sare, care duc la concluzia folosirii
acestora. Concentrarea grupurilor de populații în jurul acestor puncte nu poate fi doar o coincidență. Puterea politică și
militară viza controlul asupra acestor resurse.
În sud-estul Transilvaniei, în zona munților Ciuc, la Cernat avem descoperiri ce țin de secolele VIII-IX31, iar
pentru secolele IX-X au fost descoperite la Poian (jud. Covasna) într-un bordei cu cuptor-pietrar două vase (cu analogii
la Blandiana A32), la Cernat în punctul „Grădina lui Bokor Andrei”33 și la Sf. Gheorghe – Kulakert34. Ceramica descoperită
în aceste trei puncte prezintă caracteristici de formă și decor ale culturii Dridu, faza A. Pentru secolele X-XI, la Cernat în
grădina fostului conac Domokos, a fost descoperită o așezare35. Ocuparea regiunii Ciucului de către bulgari se leagă de
resursele de sare din sud-vestul Transilvaniei, iar accesul se făcea prin trecătoarea Oituz și trecătoarea Tabla Buții,
acces ce era supravegheat de bulgari prin cetatea de la Slon36.
După ocuparea Pannoniei de către unguri la începutul secolului al X-lea și după destrămarea statului bulgar
(971), pătrunderea maghiarilor în Transilvania se realizează în etape. În prima jumătate a secolului IX grupul Cluj arată
prezența călăreților maghiari pe valea Someșului, ca la începutul secolului XI valea inferioară și mijlocie a Mureșului să
intre sub controlul regatului Ungariei făcând joncțiune cu teritoriile de la Someș. Valea Târnavei Mari este ocupată în
jurul anului 1100.

Cetatea de la Slon și drumurile comerciale. Drumul care lega în secolele IX-X regiunile din zona
Ciucului cu Dunărea Inferioară pornea de la Dunăre, urca pe râul Argeș, continua pe râul Teleajen până la cetatea
Slon37. De aici munții erau traversați prin pasul Tabla Buții, unde mai târziu în secolul al XIV-lea regalitatea maghiară a
ridicat o fortăreață38. Această rută lega Transilvania de Muntenia până târziu în secolul al XIX-lea, când au fost deschise
căile de acces prin văile Prahova și Buzău, dar și prin pasul Bratocea39.
Cetatea de la Slon supravegherea o importantă rută comercială. Cetatea se află în punctul La Ciugă, a fost
cercetată arheologic de Maria Comșa. În urma investigațiilor au fost evidențiate trei faze de construcție încadrate
cronologic în secolele IX-X: 1. Cetatea de lemn datată între secolul VIII-începutul secolului al IX-lea; 2. Cetatea de
cărămidă datată la mijlocul secolului al IX-lea; 3. Cetatea de piatră datată la sfârșitul secolului IX și începutul secolului
X40.
Maria Comșa propunea ca traseu ruta Chirnogi-București-Bucov fiind un drum comercial ce urca de la Dunăre
spre Transilvania prin cetatea Slon41. Aceste trei puncte prezintă materiale de construcții precum cărămizi, conducte de
apă, blocuri de calcar fasonate, materiale similare cu primele două faze ale cetății de la Slon, care ar indica prezența
altor cetăți de supraveghere42. Alte posibile fortificații din perioada secolelor IX-X ar putea fi la Focșani, Fântânele (jud.
Teleorman), Sfințești (jud. Teleorman), Bârlogui (jud. Argeș), Viișoara Mare (jud. Dolj), Mărăcinele (jud. Dolj), Celeiu (jud.
Olt), Craiova43.
La sud de Carpați, zăcăminte de sare sunt la Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Slănic (jud. Prahova), Gura Ocniței
(jud. Prahova). În exteriorul Curburii Carpaților zăcăminte erau la Valea Sării și la Slănic (Moldova).

Valea Târnavei Mari în context arheologic și istoric privind secolele IX-X. În urma cercetărilor de
teren efectuate de către Gheorghe Baltag44, pentru secolele IX-X au fost semnalate următoarele așezări (vezi imaginea 2):

29 Chiricescu 2013, p. 12.

30 Chiricescu 2013, p. 12.
31 Székely 1974-1975, p. 59.
32 Székely 1971, p. 142.
33 Székely 1974, p. 90.
34 Székely 1971, p. 142.
35 Székely 1974-1975, p. 59.
36 Madgearu 2019, p. 187.
37 Ciupercă 2010, p. 282.
38 Ciupercă 2010, p. 284.
39 Ciupercă 2010, p. 284.
40 Comșa 1983, p. 101.
41 Comșa 1983, p. 101.
42 Comșa 1983, p. 101.
43 Comșa 1983, p. 101-103.
44 Baltag 2000.

16
a) Pe valea superioară a Târnavei Mari: Betești, Bunești – Fundătura lui Kraus, Cechești - Râtul Preotului – Proprét,
Chedia Mare – vatra satului, Chedia Mare – Verőfény, Cristuru Secuiesc – centrul orașului, Timafalva45 - Feneyő-Poala
Bradului, Timafalva – Valea Caldă.
b) Pe valea mijlocie a Târnavei Mari: Albești – Canton, Archita – Grădini, Cloașterf – La Glimee, Daia – Cânepiște,
Hetiur – La Podul Pipeanului, Saschiz – Pârâul Etzung, Sighișoara – La Grajduri/Saivane, Vânători – Dealul Rotund.
Perieghezele efectuate arată existența unor comunități pe văile secundare ale Târnavei Mari, atât la nord cât și
la sud de râu, între cursul văii principale și cumpăna apelor unde dealurile ajung până la altitudini de 600 m. Gheorghe
Baltag, în urma acestor periegheze și pe baza cercetărilor sistematice de la Albești (jud. Mureș), ia în considerare
existența unor comunități care conviețuiau în paralel cu cele de pe valea principală, comunități ce alcătuiesc o cultură
aparte numită „cultura plaiurilor transilvane”46. Această teorie are la bază teoria „retragerii la munte” pe care a dezvoltat-
o C. C. Giurescu.
Conform acestor descoperiri, așezările de pe văile secundare se concentrează în jurul a trei microzone cu rol
de centre economice aflate pe valea principală a Târnavei Mari: la Cristuru Secuiesc, Sighișoara și la Bratei. Aceste
microzone se caracterizează prin locuirea în același punct de-a lungul mai multor secole a unor comunități aflate în
relații comerciale. Pe valea Târnavei Mari exista un drum militar și comercial încă din perioada romană legând zona
saliferă din estul Transilvaniei cu centrul de la Alba Iulia.
Aceste periegheze ne arată că față de perioada avaro-slavă, în secolele IX-X apar noi repere arheologice (ex.
Cechești, Chedia Mare), dar observăm o continuitate în locuire în multe dintre punctele anterioare.
Gheorghe Baltag a identificat la Albești în punctul La Cetățea/Sub Cetățea (jud. Mureș) trei nivele de locuire
care acoperă perioada migrațiilor și a evului mediu timpuriu: secolele VII-IX, secolele IX-X/XI și secolele XI-XII. Situl nu
are o monografie, dar au fost scrise articole cu concluzii și generalități47. La Albești, jud. Mureș, așezarea de secole IX-X
este reprezentată de locuințe și de o ceramică specifice mediului cultural Dridu, mai exact Dridu A cu ceramică specifică
perioadei secolelor VIII-X. Pentru a doua parte a acestei culturi, respectiv Dridu B (secolele X-XI), nu avem semnalate
vase sau fragmente ceramice specifice, anume vase globulare și vase din pastă fină, cenușie, decor de linii lustruite și
mai puțin linii incizate. Valea Târnavei Mari trebuie să fi fost sub control bulgar, cel puțin nominal dacă nu de facto în
această perioadă.
Dintre vestigiile arheologice de la Albești au fost întregite 9 vase, acum expuse la Muzeul de Istorie de la
Sighișoara. Cele 9 vase (vezi imag. 3), încadrate în secolele IX-X, sunt lucrate la roata olarului cu turație medie/roata
înceată, expuse la o ardere oxidantă, dar neuniformă. Din această cauză, dar și a unor expuneri la ardere secundară în
cadrul gospodăriei, vasele prezintă diverse nuanțe color pe pereții exteriori: roșiatică (vasele 33 și 34), cărămizie-
negricioasă (vasele 27, 28, 29, 30, 35) sau roșiatică cu pete negricioase (vasele 31 și 32). Degresantul folosit în pasta
vaselor este microprundiș (la vasele 27, 28, 29, 30, 32), ce dă un aspect al pereților mai aspru spre zgrunțuros; vasele
degresate cu nisip fin (vasele 31, 33) au un aspect fin; două vase (34 și 35) au ca degresant nisip și mica, aspectul
pereților fiind între unul fin și aspru. Ornamentele sunt formate din „decor cu furculița”, linii orizontale simple îndesite sau
rarefiate, benzi de linii în valuri ș.a. Decorul, de la caz la caz, poate fi de la baza vasului până la buză/umeri sau doar în
partea superioară (vezi imaginea 2).

Caracteristicile culturii Dridu. Cultura Dridu48 are două etape: proto-Dridu49 (secolul VIII-prima jumătate
a secolului X) și cea clasică50 (a doua jumătate a secolului X-prima jumătate a secolului XI). Această cultură arheologică
a fost definită de Ion Nestor în urma descoperirilor de la Dridu51.
Ion Nestor și Eugenia Zaharia considerau că aceasta reprezintă etnic populația proto-românească și are origini
locale evoluând de-a lungul unui mileniu „din perioada daco-romană”52. În opinia lui Alexandru Madgearu la dezvoltarea
culturii Dridu au contribuit slavii, bulgarii și românii aflați sub influența civilizației bizantine53. I. M. Țiplic concluziona că
Dridu este o cultură plurietnică (romanici, proto-bulgari, slavi, turanici) fiind o variantă regională a orizontului cultural sud-
dunărean sau balcano-dunărean54. Cultura arheologică specifică secolelor IX-XI care se întinde la nordul și sudul Dunării

45 Timafalva, azi cartier al orașului Cristuru Secuiesc.

46 Baltag 2000, p. 272.
47 Baltag 1994, p. 75-79; Baltag 2000, p. 169-186; Baltag 2000b, p. 169-186; Baltag 2004, p. 139-193.
48 Nestor-Zaharia 1959a, p. 147-553; Nestor-Zaharia 1959b, p. 594-603; Nestor-Zaharia 1960, p. 561-569; Nestor-Zaharia 1962, p. 662-663;

Zaharia 1967; Teodor 1973, p. 125- 142.

49 Nestor 1964, p. 404; Teodor 1973, p. 130.
50 Teodor 1978, p. 100.
51 Nestor 1958, p. 371-382.
52 Zaharia 1967, p. 7.
53 Madgearu 2008, p. 69.
54 Țiplic 2005, p. 134-135.

17
de Jos este numită adesea cultura balcano-dunăreană55. Se ia în considerare existența unei culturi balcano-dunărene
din care cultura Dridu să fie o variantă regională a acesteia.
Aria de dezvoltare a culturii Dridu este marcată de Carpați și munții Balcani. Pătrunderea culturii la nord de
Carpați s-a realizat în spațiul sud-vestic în jurul centrului de putere politic și militar de la Alba Iulia însă numai pe o
variantă, Dridu A. La fel putem spune și de Moldova, unde nu a fost descoperită ceramică de tipul Dridu B. La sud de
munții Balcani cultura Dridu (sau mai bine zis „cultura balcano-dunăreană”) nu a pătruns deoarece „influența bizantină
mai puternică a condus la dezvoltarea unei civilizații materiale mai avansate și diferite”56.
Ceramica de tip Dridu se întâlnește pe linia Dunării în cetățile bizantine de la Capidava57, Dinogetia, Păcuiul lui
Soare58, Garvăn59 ș.a., la sud de Carpați la Bucureștii Noi - sector Alba60, Bucov, Sultana ș.a. Siturile au caracteristicile
culturii balcano-dunărene și numără între 350-400 de descoperiri într-un areal aflat între Nistru, Carpați, Dunăre
incluzând aici și sud-vestul Transilvaniei și partea de nord a Bulgariei de azi61. Lipsește din Moldova, partea de centru-
nord a Transilvaniei și în zona litoralului dobrogean62.
Ceramica Dridu A se caracterizează printr-o singură formă, vasul-borcan, fără toarte. Vasele au mai multe
variante în funcție de forma corpului, marginea sau buza vasului. S-au mai găsit fragmente de ulcioare, de căni și de
strachină. Ceramica Dridu A este predominantă în bordeie și s-a găsit constant în locuințe și cuptoare în ambele faze de
locuire. Față de ceramica cenușie Dridu B proporția este de 90%.
Ceramica Dridu B este mai puțin numeroasă, fiind și ea lucrată la roata înceată. Arderea este foarte bună,
probabil într-un cuptor cu „tirajul bine organizat”, posibil un cuptor cu arderea prin reverberație, adică, după definiție, un
cuptor cu acoperișul boltit, căptușit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu
gazele de ardere și prin radierea căldurii din acoperiș; așa se explică de ce unele vase au culoare cenușie sau cărămizie
la miez, iar la suprafață cenușiu-închis până la negru63. De asemenea unele vase cenușii au suprafața roșiatică. Acest
lucru se datorează deschiderii curentului de aer, arderea a pătruns pe o grosime de 1-2 mm, într-un cuptor închis64.

Concluzii. După dispariția khaganatului avar, sudul Transilvaniei intră în aria de hegemonie politică și
militară bulgară (secolul al IX-lea), cu puternice influențe culturale bizantine. Interesele statului bulgar pentru această
regiune sunt pur economice: controlul centrelor miniere de exploatare a sării din sud-vestul și sud-estul Transilvaniei.
Între aceste două zone salifere avem un spațiu geografic aflat între valea Târnavei Mari și valea mijlocie a Oltului, în
care din punct de vedere arheologic e dificil de descifrat ce s-a întâmplat. După 930 influența bulgară este înlocuită
treptat de cea maghiară, la început prin triburile maghiare (930-1000), apoi prin extinderea regatului Ungariei (din sec. al
XI-lea). Interesele maghiarilor erau economice, aceleași ca în cazul bulgarilor, ca în timp să devină și religioase.
Pe Valea Târnavei Mari, la Bratei și Sighișoara avem semnalate așezări încă din perioada post-romană până în
secolul al IX-lea, însă lipsesc urmele arheologice pentru secolele IX-XI. Situl de la Albești și cercetările de teren arată că,
totuși, această regiunea a Târnavei Mari a fost locuită de comunități retrase pe văile secundare, fiind slab dezvoltate, cu
așezări mici și cu o economie pastoral-agrară de subzistență.
Ținând cont de situația geopolitică a secolelor IX-X și că din punct de vedere arheologic ceramica de la Albești
– La Cetățea/Sub Cetățea (jud. Mureș) aparține culturii Dridu, prima parte a acesteia (Dridu A), așezarea de la Albești
din secolele IX-X prezintă influențele culturii balcano-dunărene. Lipsesc vasele specifice fazei a doua (Dridu B –secolele
X-XI), anume vasele cu pasta fină, cenușie, decor de linii lustruite și mai puțin linii incizate.
Cultura Dridu reprezintă aspectul regional carpato-dunărean a culturii provincial bizantine, purtătoare a unei
ceramici decorate cu striuri oblice și verticale, adesea peste striuri orizontale, și a liniilor în val. În secolele IX-X, cultura
bizantină este prezentă la nord și sud de Dunăre prin Țaratul Bulgar, creștinat în 860, care a dus la o apropiere de
Constantinopol. Politica Imperiului era una tendențioasă, prin creștinare și crearea bisericii bulgare se urmărea în fapt
integrarea Țaratului în aria de influență politică bizantină. După 976 însuși Imperiul Bizantin revine la Dunăre prin thema
Paristrion-Paradunavon. Soldații și cetățenii bizantini, aflați în cetățile și orașele bizantine refăcute de la Dunăre, readuc
comunitățile din spațiul carpato-dunărean pe linia comercială directă cu Constantinopol.
Valea Târnavei Mari a fost încontinuu locuită de-a lungul timpului istoric. Romanii au inclus această vale pe
trasee de drumuri cu rang secundar. Un astfel de drum lega castrele de graniță din estul Daciei Superioare/Dacia

55 Țiplic 2005, p. 130; Teodor 1973, p. 125.

56 Țiplic 2005.
57 Florescu 1959, p. 615-627; Herlea 2016.
58 Diaconu 1959, p. 652-665.
59 Ștefan 1959, p. 628-651.
60 Panait 1963, p. 104-125.
61 Țiplic 2005, p. 131 (nota 2).
62 Madgearu 2005, p. 133; Țiplic 2005, p. 131.
63 Zaharia 1967, p. 86-87.
64 Zaharia 1967, p. 87-88.

18
Apulensis cu centrul de la Apulum. Chiar dacă în principiu acestea erau drumuri militare, care uneau castrele și asigurau
mișcarea rapidă a trupelor, adesea aceste drumuri erau folosite și ca legături comerciale. Pe valea Târnavei Mari un
astfel de drum avea un traseu care pornea din Apulum și continua prin Obreja – Micăsasa – Sighișoara – Odorhei. Era
un drum de rang secundar cu rute ce făcea legătura între drumuri principale, între așezări și artere principale cu rol
economic important, precum și cu drumurile care duceau la exploatările de piatră, fier, metale prețioase, sare. Rolul
economic al traseului este evidențiat de castrele de trupe auxiliare care supravegheau traseul. Sarea din estul provinciei
era transportată pe râu până la Alba Iulia primăvara devreme sau toamna târziu când apele râului erau umflate. De
asemenea traseul pe uscat nu este exclus.
Pe harta josefină realizată între 1769-1773, pe valea Târnavei Mari este marcat un drum principal cu următorul
traseu: Alba Iulia – Șeușa – Straja – Berghin – Ohaba – Tău – Roșia de Secaș – Țapu – Copșa Mică - Târnava – Mediaș
– Bratei – Saroșul pe Târnave – Daneș – Sighișoara – Albești – Vânători. De aici sunt două trasee: 1. Vânători -
Secuieni – Bodogaia – Cristuru Secuiesc – Betești - Dejuțiu; 2. Vânători – Filiaș – Porumbenii Mici – Dejuțiu. De la
Dejuțiu traseul trece prin Mugeni – Oțeni – Feliceni – Odorheiu Secuiesc.
Între perioada romană și cea habsburgică sunt peste 1400 de ani, o perioadă îndelungată, iar alte informații nu
sunt cu privire la folosirea unui drum pe valea Târnavei Mari. Dacă luăm în calcul modul de organizare a granițelor de
către regatul Ungariei cu ridicarea de prisăci la Copșa Mică, Copșa Mare și Ghipeș acestea trebuie să fi supravegheat și
drumul comercial discutat anterior.
În istoriografia recentă este luată în vedere varianta exportării sării pe valea Târnavei Mari65. Pe valea Târnavei
Mici putea fi exportată sarea din mina de la Praid sau din celelalte surse, în timp ce pe valea Târnavei Mari sare din
minele de la Sânpaul, Mărtinești și Lueta, dar și din alte surse. Însă aceste exploatări nu au susținerea dovezilor
arheologice pentru perioada secolelor IX-X.

Bibliografie

Baltag 1994 – Gh. Baltag, Așezarea de la Albești-Sighișoara. Elemente inedite de cultură materială din sec. IX-X, în „Revista
Bistriței”, 8, 1994.
Baltag 2000 – Gh. Baltag, Sighișoara înainte de Sighișoara. Elemente de demografie și habitat în bazinul mijlociu al Târnavei Mari
din preistorie până în sec. XIII, București, 2000.
Baltag 2000b – Gh. Baltag, Considerații generale privind așezarea de la Sighișoara-Albești. Noi elemente inedite în cultura materială
din sec. VIII-X d. Hr., în „Marisia”, 16, 2000.
Baltag 2004 – Gh. Baltag, Așezări și tipuri de locuințe din bazinul Târnavei Mari între sec. III-X d. Hr., în „Revista Bistriței”, 18, 2004.
Bănescu 1946 - N. Bănescu, Les duschés byzantins de Paristrion (Paradunavon) et de Bulgarie, București, 1946.
Chiricescu 2013 - Andreea Chiricescu, Civilizația tradițională a sării în estul Transilvaniei, Sfântu Gheorghe, 2013.
Ciupercă 2010 – B. Ciupercă, Some observations from the point of view of the Slon fortificațions about power centres in the Lower
Danube between the eight and tenth centuries, în Potestas et communitas. Interdisziplinäre Beiträge zu Wesen und
Darstellung von Herrschaftsverhältnissen im Mitterlalter östlich der Elbe, Wroclaw, 2010.
Comșa 1983 - Maria Comșa, Drumuri comerciale între Carpați și Dunăre în sec. IX-X, în „Muzeul Național”, 7, 1983.
Diaconu 1959 – P. Diaconu, Săpăturile de la Păcuiul lui Soare, în „MCA”, VI, 1959.
Dragotă 2017 – A. Dragotă, Graves with ceremonial and worship objects from the King’s Spring necropolis in Alba Iulia, Alba county,
în „Slovenská Archeológia”, LXV, 1, 2017.
Dragotă 2018 – A. Dragotă, Dovezi ale misiunii bizantine la Alba Iulia (secolul al X-lea), în „Transilvania”, 4, Sibiu, 2018.
Florescu 1959 - Gr. Florescu, R. Florescu, Săpăturile arheologice de la Capidava, în „MCA”, VI, 1959.
Herlea 2016 - Simona Maria Cursaru-Herlea, Ceramica medievală de la Capidava (secolele IX-XI), Sibiu, 2016.
Hupchick 2017 – D.P. Hupchick, The bulgarian-byzantine wars for early medieval balkan hegemony, 2017.
Madgearu 1994 - Alexandru Madgearu, Misiunea episcopului Hierotheos. Contribuții la istoria Transilvaniei și Ungariei în secolul al
X-lea, în „Revista Istorică”, s.n., 5, 1-2/1994, p. 147-154.
Madgearu 2005a – Al. Madgearu, Românii in opera Notarului Anonim, Cluj-Napoca, 2005, p. 132-134.
Madgearu 2005b – Al. Madgearu, The Romanians in the Anonymous Gesta Hungarorum. Truth and Fiction, Cluj-Napoca, 2005.
Madgearu 2007 – Al. Madgearu, Organizarea militară bizantină la Dunăre în secolele X-XII, Târgovişte, 2007.
Madgearu 2008 – Al. Madgearu, Cultura Dridu și evoluția poziției României în lagărul socialist, în „Analele ANTIM. Revistă de
istorie”, 8, 2008.
Madgearu 2019 - Al. Madgearu, Expansiunea maghiară în Transilvania, Târgovişte, 2019.
Marcu Istrate 2014 – Daniela Marcu Istrate, Biserica din secolele X-XI, de influență bizantină, de la Alba Iulia. Restituiri preliminare,
în „Apulum”, 51, 2014.
Marcu Istrate 2015 – Daniela Marcu Istrate, Byzantine influences in the Carpathian Basin around the turn of the millennium. The
pillared church of Alba Iulia, în „Dacia N. S.”, 59, 2015.
Mărculeț 2005 – V. Mărculeț, Stăpânirea bizantină la Dunărea de Jos în secolele X-XII, Mediaș, 2005.

65 Ciupercă 2010, p. 281.

19
Mărculeț 2014 – V. Mărculeț, Organizarea ecleziastică și implicațiile bizantine în spațiul românesc, Brăila, 2014.
Moravcsik, Jenkins 1967 - Gy. Moravcsik, R.j.H. Jenkins, Constantine Porphyrogenitus. De administrando imperio, 1967.
Nestor 1958 – I. Nestor, Contributions archéologiques au problème de Proto Romain. La civilisation de Dridu, în „Dacia NS”, II, 1958.
Nestor 1964 – I. Nestor, Les données archéologiqueset le problème de la formation du peuple roumain, în „Revue Roumaine
d’Histoire”, III, 1964, 3.
Nestor-Zaharia 1959 a – I. Nestor, Eugenia Zaharia, Sondajele de la Dridu, în „MCA”, V, 1959.
Nestor-Zaharia 1959 b – I. Nestor, Eugenia Zaharia, Săpăturile de la Dridu, în „MCA”, VI, 1959.
Nestor-Zaharia 1960 – I. Nestor, Eugenia Zaharia, Săpăturile de la Dridu, în „MCA”, VII, 1960.
Nestor-Zaharia 1962 – I. Nestor, Eugenia Zaharia, Săpăturile de la Dridu, în „MCA”, VIII, 1962.
Panait 1963 - P.I. Panait, Săpăturile de la Bucureștii Noi 1960. Sectorul Alba, în „Cercetări de Arheologice în București”, I, 1963.
Popa Lisseanu 1935 - Gh. Popa-Lisseanu, Cronica lui Nestor, în Izvoarele istoriei românilor, vol. VII, București, 1935.
Sălăgean 2006 – T. Sălăgean, Țara lui Gelou, 2006.
Spinei 1990 – V. Spinei, Migrația ungurilor în spațiul carpato dunărean și contactele lor cu românii în secolele IX-X, în „Arheologia
Moldovei”, 13, 1990.
Spinei 1999 – V. Spinei, Marile migrații din estul și sud-estul Europei în secolele IX-XIII, Iași, 1999.
Spinei, Diaconu 2001 - Victor Spinei, P. Diaconu, I. Ferenczi, Migratori la cumpăna de milenii: ungurii, pecenegii, uzii și cumanii, în
Istoria românilor, vol. III, București, 2001.
Székely 1971 - Z. Székely, Unele probleme ale cercetării epocii feudale timpurii în sud-estul Transilvaniei (sec. X-XIII), în „Aluta”, 3
1971.
Ștefan 1959 - Gh. Ștefan, I. Barnea, M. Chișvasi-Comșa, B. Mitrea, Săpăturile de la Garvăn, în „MCA”, VI, 1959.
Teodor 1973 - Dan Gh. Teodor, Apartenența etnică a culturii Dridu, în „Cercetări istorice. Muzeul de Istorie al Moldovei”, Iași, 1973.
Teodor 1978 – D.Gh. Teodor, Teritoriul est-carpatic în veacurile V-XI e.n. Contribuții arheologice și istorice la problema formării
poporului român, Iași, 1978.
Țiplic 2005 – I.M. Țiplic, Contribuții la istoria spațiului românesc în perioada migrațiilor și evul mediu timpuriu (secolele IV-XIII), Iași,
2005.
Țiplic 2014 – I.M. Țiplic, Maria Crîngaci Țiplic, De la incinerație la inhumație: (re)creștinarea spațiului transilvan (sec. VII-X d. Hr.), în
„Transilvania”, 4, Sibiu, 2014.
Worthley 2010 – J. Worthley, John Skylitzes. A synoposis of Bizantin history, 2010.
Yotov 2012 – V. Yotov, Bulgarian control over the Salt Road in Transylvannia during the 9th century: The archeological evidence, în
„Salt and Gold: The role of Salt in Prehistoric Europe”, 2012.
Zaharia 1967 - Eugenia Zaharia, Săpăturile de la Dridu. Contribuție la arheologia și istoria perioadei de formare a poporului roman,
București, 1967.

Imaginea 1. Zonele cu zăcăminte de sare din Transilvania.

Imaginea 2. Situri din bazinul Târnavei Mari cu caracteristici ale secolelor IX-XI.

Imaginea 3. Ceramica de la Albești specifică secolelor IX-X

 CUPRINS

NOTA EDITORULUI…………………………………………………………………………………………………………………..3

ISTORIE ŞI ARHEOLOGIE

DESCOPERIRI ARHEOLOGICE DIN DIVERSE PERIOADE ÎN LOCALITATEA VEŞTEM (JUD. SIBIU) (Dr. Alexandru
Bucur)…………………………………………………………………………………………………………………………………...5
ASPECTE ARHEOLOGICE ȘI ISTORICE PRIVIND VALEA TÂRNAVEI MARI ÎN SECOLELE IX-X
(Dr. Adrian N. Șovrea)……………………………………………………………………………………………………………….13
CUCERNICIA CNEAZULUI BORIS-MIHAIL. CEL ÎNTOCMAI CU APOSTOLII (Dr. Ginel Lazăr)………………………….22
ASPECTE ALE ROLULUI POLITIC AL MEDIAȘULUI ÎN SECOLELE XIV-XV
(Dr. Vasile Mărculeț, Dr. Alexandru Bucur)………………………………………………………………………………………..28
ACTIVITATEA CĂRTURARULUI ANTIM IVIREANUL (Olesea Iftodi)…………………………………………………………34
DOCUMENTE ÎN LIMBA ROMÂNĂ DIN SECOLUL XVIII SCRISE CU LITERE LATINE (Liliana Popa)………………….41
UN DOCUMENT SĂSESC DESPRE VALCHIDUL ANULUI 1853 (Ioan-Nicolae Popa)……………………………………..44
ACȚIUNI ALE ORGANELOR REPRESIVE DIN MEDIAȘ (Elena Jampa)……………………………………………………..47
OCTAVIAN TĂSLĂUANU ȘI PRIMUL RĂZBOI MONDIAL. MENTALITĂȚI COLECTIVE ȘI IMAGINAR SOCIAL
(Dr. Petre Din)………………………………………………………………………………………………………………………...55
ALEGERILE DIN 1919 ÎN JUDEŢUL TÂRNAVA MICĂ (Dr. Răzvan Mihai Neagu)…………………………………………..62
DIN TRECUTUL PRESEI ECONOMICE DIN TRANSILVANIA: SIEBENBÜRGER RAIFFEISENBOTE (1910-1922)
(Dr. Nicolae Teșculă)………………………………………………………………………………………………………………...72
28 IUNIE 1940 O DRAMĂ EXPRIMATĂ PRIN DEPORTĂRI, FOAMETE ȘI GENOCID (Anatolie Povestca)……………76
ALEGERILE DIN NOIEMBRIE 1946 ÎN JUDEȚUL FĂGĂRAȘ, DIN PUNCTUL DE VEDERE AL OFICIALITĂȚILOR
(Dr. Constantin Băjenaru)…………………………………………………………………………………………………………...85
RELAȚIA ASOCIAȚIEI NAȚIUNILOR DIN ASIA DE SUD-EST CU UNIUNEA EUROPEANĂ: UN DRUM LUNG
(Drd. Marian Suciu)…………………………………………………………………………………………………………………..90
SISTEMUL DE SECURITATE NAȚIONALĂ. DELIMITĂRI CONCEPTUALE (Theodora Mărculeț)………………………..96

CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE

PRAXITELES ȘI PHRYNE SAU DESPRE PYGMALION ȘI GALATEEA (Dr. Sorin Oane)………………………………..108

DANSURILE ANATOLIENE. EVOLUŢIE, TIPURI, SPECIFICITATE ȘI INFLUENȚE (Dr. Alexandru Bucur)……………115

GEOGRAFIE ŞI ŞTIINŢELE MEDIULUI

ALUNECĂRILE DE TEREN DIN BAZINUL TÂRNAVEI MARI (Dr. Dorin Dordea)………………………………………….126

ASEMĂNĂRI ȘI DEOSEBIRI CLIMATICE ALE LUNII SEPTEMBRIE, ÎNTRE ANII 2015-2019, ÎN SUD-ESTUL
TRANSILVANIEI (Dr. Nicolae Rusan)……………………………………………………………………………………………137
CRĂCIUNELU DE JOS (JUDEŢUL ALBA) – ASPECTE DEMOGRAFICE
(Dr. Ioan Mărculeţ, Dr. Cătălina Mărculeţ)……………………………………………………………………………………….142

CULTURA MEDIEŞANĂ
IX
Mediaș - 2020

147