CURS 1

Capitol 1
INTRODUCERE ÎN FIZICA PLASMEI. NOŢIUNI FUNDAMENTALE

1.1. Definiţie. Exemple de plasmă

Plasma: Sistem fizic alcătuit dintr-un număr foarte mare de particule neutre, ioni
pozitivi, negativi, electroni ℮⎯, fotoni γ şi câmpuri electromagnetice, ale
cărui proprietăţi sunt determinate de interacţiunile colective dintre
acestea şi care macroscopic este neutru electric.

Termenul de plasmă a fost introdus de Irwing Langmuir (1928) când studia descărcarile
electrice în gaze rarefiate. În aceste descărcări se întamplă adeseori ca gazul luminos să
ocupe nu numai spaţiul dintre electrozi ci să se răspândească peste tot în tuburile de sticlă
ale sistemului vidat, analog fluidelor biologice (plasmatice) care se află răspândite peste
tot în organism şi pot fi extrase în orice parte a acestuia.
Exemple de plasme: interiorul stelelor, flacăra, coroana solară, arcul electric, fulgerul,
aurora boreală, gazul conductor din tuburile fluorescente, jeturile
incandescente ale materialelor de reacţie, etc.
Substanţa aflată în toate cele trei stări de agregare poate deveni plasmă
(considerată cea de-a patra stare de agregare a materiei), dacă primeşte o cantitate de
energie suficientă.
S → L, L → G : E = 10‾² eV/particulă
G → P : E = 1 – 30 eV/particulă
Nugas: E = 8 MeV/particulă (gaz nucleonic)
Comportare unui gaz adus în stare de plasmă se poate descrie astfel, în concluzie:
a) pe lângă ciocnirile elastice dintr-un gaz obişnuit, în plasmă au loc şi ciocniri
inelastice, care duc la excitarea, respectiv ionizarea atomilor (moleculelor), ceea

ce are ca efect apariţia de ioni , e‾, ioni ‾, fotoni, neutri.
b) existenţa particulelor încărcate cu sarcină electrică duce la posibilitatea
interacţiunii acestora cu c.e. (câmpuri electrice) şi c.m. (câmpuri magnetice)
externe.
c) pe lângă interacţiunile dintre particulele neutre, interacţiunile cu rază scurtă de
acţiune, datorită interacţiunilor coulombiene dintre particulele încărcate, în
plasmă sunt prezente (se manifestă) interacţiunile colective → o particulă
încărcată interacţionează practic cu toate particulele încărcate din plasmă –
interacţiuni cu rază lungă de acţiune.

În aceste condiţii, traiectoria unei particule încărcate din plasmă este sub forma de linii
curbe, nu mai este rectilinie sau sub formă de linii frânte.

99% din Univers este în stare de plasmă, viaţa nu este posibilă în stare de plasmă a
atmosferei. Din păcate, datorită distrugerii continue a stratului de ozon (protecţia noastră
biologică împotriva UV) există riscul ionizării atmosferei şi transformării ei în plasmă!
1.2. Constituenţii plasmei

1) Componenta neutră
Elementul primar al majorităţii plasmelor: gaz mono, di, poliatomic sau vapori.
Studiul componentelor neutre se face cu ajutorul ecuaţiei cinetice Boltzmann pentru gaze
monoatomice rarefiate în vederea obţinerii funcţiei de distribuţie energetică a neutrilor şi
pentru analiza fenomenului de transport.
Ciocnirile de interes practic dintre particulele gazului sunt cele inelastice, care
conduc fie la excitare, fie la ionizare. Componenta neutră se reface în urma proceselor

de recombinare ion - e‾ din plasmă.

2) Componenta fotonică
Procesele radiative din plasmă se împart în două categorii:
a) Procese care determină modificarea stării e‾ în atom (stare vibraţională şi
rotaţională): emisia şi absorbţia de radiaţie, dând naştere la spectrul de linii şi
bandă (gaze moleculare) şi spectrului de recombinare.
b) Procese radiative care determină modificarea mişcării externe a e‾ şi ionilor (e‾,

i , i‾ liberi).

3) Componenta electrică
Reprezentată de e‾ şi ionii din plasmă creaţi artificial, a.î. să se asigure neutralitatea
electrică macroscopică a plasmei. D.p.d.v. fizic, apariţia componentei electrice se explică în
felul următor: datorită agenţilor ionizatori externi (radiaţie cosmică + radioactivitate
naturală), la suprafaţa pământului în condiţii de presiune şi temperatură normale, există în

medie într-un gaz 500 – 1000 ioni /cm³ (şi tot atâţia e‾), 400 – 800 i‾/cm³. Prin accelerarea
acestei sarcini electrice „naturale” în câmpuri electrice create în volumul gazului prin
aplicarea unei tensiuni electrice între doi electrozi (Anod – Katod), în urma ciocnirilor

binare inelastice cu particulele gazului vor rezulta prin ionizări e‾ şi ioni . În plasmă mai
pot apare e‾ prin emisie electronică secundara din Katod, emisie fotovoltaică, emisie
autoelectronică, emisie electronică secundară.

Datorită diferenţelor de masă mari, e‾ şi i din plasmă se comportă diferit, mobilitatea e‾
 
» mobilitatea i , temperatura cinetică e‾ T  »T  temperatura cinetică a i .

4) Câmpuri electromagnetice
Pentru majoritatea plasmelor densitatea de energie disipată în unitatea de volum
este furnizată de câmpuri electromagnetice externe, folosind surse de energie adecvate
scopului.
Funcţie de natura câmpului se disting următoarele tipuri de plasme:
a) Plasme rezistive, câmpul electric provine dintr-un potenţial electric
static (continuu).
b) Plasme capacitive, câmpul electric provine dintr-un potenţial electric
variabil.
 c) Plasme inductive, câmpul electric produs de un câmp magnetic variabil în
timp.
Exemplificari:

a) Plasme rezistive

b) Plasme capacitive

c) Plasme inductive

1.3. Caracteristicile intrinseci ale plasmei

Nu orice sistem de particule încărcate cu sarcină electrică, nu orice colecţie de

particule ionizate se poate considera plasmă, doar acel sistem fizic ce indeplineşte
condiţiile:
1) Cvasineutralitate electrică pe întreg volumul ocupat,
2) Interacţiune între particule şi cu c.e. şi c.m. externe,
3) Dimensiunea sistemului să fie mai mare decât acea dimensiune minimă pentru
care sistemul poate fi considerat plasmă (lungimea Debye).
1.4. Cvasineutralitatea plasmei. Câmpul restaurator

Cvasineutralitate – plasma nu poate fi neutră pe distanţe oricât de mici.

Condiţia de cvasineutralitate: N   N   N
N  - densitatea sarcinii electronice
N  - densitatea sarcinii ionice
Scris în f. de concentraţia sarcinilor: ne - concentraţia e‾
nk - concentraţia i+ multiplu ionizaţi
z
ne   knk , k – ordinul de ionizare
k 1
z – ordinul maxim de ionizare
z = 1 – ioni simpli =>> ne  ni
Gradul de ionizare al plasmei:

ni k nk
    1 - plasme reci de laborator
nn  ni nn   nk
k

  1 - plasme fierbinţi
  1 - ionizare totală
Datorită fluctuaţiilor şi perturbaţiilor din plasmă (termice) apar separări locale
instantanee a sarcinilor electrice. Câmpurile electrice locale apărute ca urmare a
separărilor sunt foarte intense şi cu tendinţa de a aduce particulele înapoi, prin acţiunea
unor forţe electrice locale ce se împotrivesc separării sarcinilor de semn contrar.
Câmpul electric rezultat în urma separării = câmp restaurator care în timp foarte
scurt refac neutralitatea. Deci:
Cvasineutralitate: proprietatea plasmei de a reface extrem de rapid
neutralitatea în zona în care a fost perturbată.

Exemple:

a) Modelul sarcinilor complet separate

Într-o mică zonă a plasmei, sarcinile + şi – s-au separat complet la distanta x la un

moment dat.
Q   eNe  eneV  eneSx - sarcina de pe armătura negativă
 S
C
0
- capacitatea condensatorului plan
x
U Q  eneSx ene
E    x
x Cx  S x 0  0

x
ene
E x - câmp restaurator
 0

Exemplu:
20 3
Se consideră ne  10 cm , x  1mm =>> E  10 V / m
9

=>> Plasma va reface aproape instantaneu neutralitatea, acţionând cu forţe de mare

intensitate asupra sarcinii separate, în scopul reducerii lor în poziţia de dinaintea
separării.

b) Modelul perturbaţiei sferice

Prin deplasarea e‾ se formează un surplus de sarcină pozitivă ΔN, uniform distribuită într-
un volum sferic de rază r
4
N  n  V  n  r 3
3
4
e  N r 3
Q N  e 3 1er
E    n
4 r 2
0 4 r 2
0 4 r 2
3 
0 0

e  r  n n n
=>> E   - abaterea relativă de la neutralitate
3 0n n
Exemplu:
n
Se consideră  0,01 (1%), r  0,01m, n  10 25 cm 3
n
=>> E  6  10 V / m
12

=>> Plasma redresează extrem de rapid orice abatere de la neutralitate.