Adopţia este astăzi un fenomen social şi juridic internaţional prin care se asigure

copilului lipsit de părinţi sau lipsit de o îngrijire corespunzătoare din partea acestora
integrarea într-o familie, cu un climat de iubire şi înţelegere, în care acesta să trăiască
fărăprobleme.

Fenomen complex, sociologic şi juridic, adopţia este un mijloc de asigurare a unui

climat de fericire, armonie şi înţelegere pentru copilul care nu beneficiază de creştere şi
educare în cadrul familiei de origine.

Într-o exprimare mai complexă adopţia reprezintă un act juridic sui generis,
esenţialmente civil şi solemn, în care se regăsesc corespunzător elemente ale actului juridic
administrativ şi judiciar în temeiul căruia, pe de o parte,încetează legătura de filiaţie civilă
între adoptat şi adoptator sau soţii adoptatori, precum şi legături de rudenie între adoptat şi
descendenţii acestuia, pe de o parte, şi rudele adoptatorului sau familiei adoptatoare, pe de
altă parte.

Tema privind adopţia copilului este deosebit de complexă, o abordare

optimăimplicând utilizarea unei viziuni interdisciplinare în care să fie îmbinate perspectiva
juridica, psihologică, sociologică şi cea a asistenţei sociale. Adopţia, acest fenomen care a
atras atenţia lumii întregi prin importa-nţa şi complexitatea sa, dar mai ales prin efectele pe
care le poate genera, rămâne totuşi, sau ar trebui să rămână, o instituţie care să aibă ca scop
suprem preocuparea pentru drepturile copilului şi o problemă politică sau socială.

Pentru carespectarea şi asigurarea drepturilor copilului să devină o prioritate naţională,

s-a urmărit crearea unui cadru coerent şi unitar al promovării drepturilor copilului prin care să
se abordeze problema copiilor instituţionalizaţi într -un mod integrat.

1.Noţiunea şi importanţa adopţiei

 Adopţia este actul juridic complex în temeiul căruia se stabilesc raporturi de rudenie
între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi adoptator şi rudele acestuia.Aceste legături
de rudenie ce se stabilesc sunt asemănătoare cu cele care există în cazul rudeniei fireşti.
Raporturile dintre adoptator şi adoptat sunt asemănătoare acelora existente între părinţi şi
copii.Prin adopţie copilul care este lipsit de părinţi sau de o îngrijire corespunzătoare este
primit în familia adoptatorului, unde urmează a fi crescur ca şi un copil firesc al adoptatorului.

În literature de specialitate se întîlnesc şi alte definiţii ale adopţiei, dintre care pot fi
aduse următoarele:

1) Adopţia este o operaţiune juridică realizată prin juxtapunerea unor acte juridice
unilaterale care dau naştere raporturilor de rudenie civilă,în condiţiile legii şi între persoanele
prevăzute de lege.
2) Adopţia este o instituţie juridică în virtutea căreia între o persoană numită
adoptat şi o altă persoană numită adoptator se stabilesc raporturi de rudenie asemenea acelor
dintre părinţi şi copii.

În sensul acestor definiţii, noţiunea de adopţie este folosită pentru a desemna

totalitatea normelor juridice care se află la bază şi reglementează atît actul juridic, cât şi
raportul juridic de adopţie, astfel termenul de adopţie reprezintă o instituţie juridică adică
instituţia juridică a adopţiei.

Codul familiei reglementează adopţia în capitolul 18,art. 116-141, noţiunea de

adopţie fiind folosită în următoarele sensuri:

- Ca raport juridic rezultat din actul juridic al înfierii, încheiat în baza unei
hotărîri a instanţei judecătoreşti.
- Ca act juridic încheiat în baza consimţămîntului persoanelor indicate expres de
lege.

În literature de specialitate şi în legislaţia unor ţări, printer care şi România, se

întâlnesc 2 feluri de adopţie:

1) Adopţia cu efecte restrînse, în temeiul căreia adoptatul şi descendenţii săi devin

rude cu adoptatorul, păstrîndu-se totodată legătura de cu rudele lor fireşti.
2) Adoptarea cu efecte depline în temeiul căreia adoptatul şi descendenţii săi
devin rude cu adoptatorul şi cu rudele acestuia încetînd totodată legăturile de rudenie dintre
adoptat şi descendenţii săi.
 Codul familiei din Republica Moldova reglementează ambele feluri ale adopţiei
fără ca să deosebească dacă aceasta este cu efecte restrînse sau depline.

2.Scopul adopţiei

Adopţia s-a născut ca instituţie juridică din nevoia socială de a ocroti copilul care
din diferite motive este lipsit de ocrotirea părintească.Astfel adopţia îndeplinesşte un
important scop social şi familial, contribuind nu numai la preluarea sarcinilor societăţii în
creşterea , educarea şi pregătirea profesională a copiilor lipsiţi de ocrotirea părintească dar şi
la asigurarea unui climat afectiv şi spiritual asemănător celui din familie.

Adopţia se face numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului, ea

înlocuind instituţiajuridică a ocrotirii părinteşti.Cu toate acestea astfel cum sa subliniat în
literatura de specialitate, nu trebuie omis scopul adopţiei de a satisface şi interesele
adoptatorilor constînd în împlinirea sentimentelor lor de a fi părinţi, de a împărţi cu adoptatul
căldura vieţii de familie şi de a avea asigurat la nevoile sau la bătrîneţe sprijinul material.

Acest interes al adoptatorilor este implicit legii din momentul ce prin voinţa părţilor,
încuviinţată de instanţa judecătorească, ia naştere rudenia civilă între părţi, raport jurudic ce se
aseamănă cu rudenia firească cu excepţia izvorului ei.

Principiul că adopţia se face numai în interesul adoptatului trebuie înţeles în sensul

că scopul principal al adopţiei este acela de a oferi posibilitatea copiilor care nu se pot bucura
de ocrotirea părintească de a fi crescuţi şi educaşi în familia adoptatorului.Acesta este
interesul superior al adoptatului,iar el constituie totodată cauza adopţiei.

3.Condiţiile adopţiei

3.1 Existenţa condiţiilor de fond

Condiţiile de fond trebuie să existe pentru a se putea încheia adopţia. încheierea
adopţiei necesită în primul rând:
 a) consimţământul la adopţie;
b) existenţa unei autorităţi competente;
c) existenţa capacităţilor depline de exerciţiu a adoptatorilor:.
d) adopţia să fie 'îh interesul"copilului;

Consimţământul la adopţie
Încheierea adopţiei necesită în primul rând manifestare de voinţă a unor anumite
persoane. In conformitate cu Codul familiei se cere acordul părinţilor la adopţie, acordul
tutorelui (curatorului) la adopţiei, acordul soţului adoptatorului acordul copilului la adopţie.

1 Consimţămîntul părinţilor la adopţie

Pentru adopţia copilului se cere acordul părinţilor lui.Acordul păirinţilor la
adopţie va fi exprimat printr-o declaraţie scrisă autentijficată de notar sau de autoritatea
tutelară în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului ori al părinţilor.
Acordul părinţilor poate f exprimat şi personal în instanţa judecătorească.
Administraţia instituţiei în care este întreţinut şi educat copilul este în drept să ceară
acordul părinţilor pentru o eventuală adopţie a acestuia, fără indicarea identităţii adoptatorilor.
Părinţii pot să-şi retragă acordul la adopţie în orice moment, dar numai până la
pronunţarea hotărârii judecătoreşti privind încuviinţarea acesteia (art. 124 C.F.).
În anumite situaţii legislaţia prevede încheierea actului adopţiei copilului fără acordul
părinţilor. Astfel, nu este necesar acordul părinţilor pentru adopţia copilului dacă aceştia:
- sunt decăzuţi din drepturile părinteşti;
-sunt declaraţi incapabili;
-sunt declaraţi dispăruţi;
-nu sunt cunoscuţi;
- nu locuiesc împreună cu copilul şi se eschivează nemotivat de iaîntreţinerea şi
educaţia acestuia mai mult de 6 luni.

2 Acordul tutorelui
În cazul când copilul se află sub tutelă (curatelă), este necesar şi acordul scris al
tutorelui (curatorului) la adopţie, autentificat de notar sau de autoritatea tutelară în a cărei
rază teritorială se află aomici m minorului sau al tutorelui (curatorului). Acordul poate fi
exprimat de tutore (curator) şi personal în instanţa judecătorească.
Instanţa judecătorească, în funcţie de caz poate încuviinţa adopţia şi fără acordul
tutorelui (curatorului), ţinînd cont de avizul autorităţii tutelare (art. 126 C.F.).

3 Acordul soţului adoptatorului

În cazul când copilul este adoptat numai de unul dintre soţi, este necesar acordul scris
al celuilalt soţ autentificat de notar sau de autoritatea tutelară. Acest acord poate fi exprimat
şi personal în instanţă judecătorească.
Acordul celuilalt soţ nu se cere dacă acesta:

a) a fost declarat incapabil;

b) a fost declarat dispărut; .
c) a întrerupt relaţiile familiale cu adoptatorul, nu locuieşte împreuna cu acesta
mai mult de un an şi domiciliul lui nu este cunoscut (art. 128).

4 Consimţămîntul copilului la adopţie

Pentru adopţia copilului care a atins vîrsta de 10 ani este necesar şi acordul
exprimat în instanţa judecătorească.Ca excepţie copilul poate fi adoptat fără acordul lui dacă
pînă la momentul adopţiei,el a locuit în familia adoptatorilor şi nu ştie că aceştia nu sunt
părinţii lui fireşti. În cazul în care adoptatorul are copii proprii cu vîrsta mai mare de 10 ani se
cere şi consimţămîntul lor.

Existenţa autorităţii competente la adopţie

Adopţia unui copil va fi încuviinţată doar de autorităţile competente care verifică,

conform legii şi procedurilor aplicabile şi pe baza tuturor informaţiilor pertinente şi demne de
încredere, că adopţia poate sa aiba loc avînd în vedere situaţia copilului în raport cu părinţii
săi, rudele şi reprezentanţii legali şi, dacă este cazul că persoanele interesate şi-au dat
consimţământul la adopţie în cunoştinţă de cauză, pe baza tuturor consultărilor necesare.
Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copiilor ramaşi fără ocrotire
părintească se pune pe seama autorităţii tutelare în cazurile de deces ai părinţilor, de decădere
a lor din drepturile părinteşti, de declarare a părinţilor ca fiind incapabili, de boală sau absenţă
îndelungată, de eschivare de la educaţia copiilor, de la apărarea drepturilor şi intereselor lor
legitime, inclusiv în cazul refuzului părinţilor de a-şi lua copiii din instituţiile educative,
curative sau din alte instituţii în care se află aceştia, precum şi în alte cazuri de lipsă a grijii
părinteşti.
 Autorităţile tutelare depistează copiii rămaşi fără ocrotire părintească, ţin evidenţa
acestora şi, în fiecare caz aparte, în funcţie de circumstanţele concrete în urma cărora copiii au
rămas fără ocrotire părintească, aleg forma de plasament a copiilor în scopul protecţiei lor,
asigurând controlul sistematic asupra condiţiilor de întreţinere, educaţie şi instruire a acestora.

Existenţa capacităţii depline de exerciţiu

Această condiţie rezultă din prevederea potrivit căreia poate adopta numai persoanele
de ambele sexe care au atins vârsta de 25 de ani (art. 121, alin. 1 C.F.), precum şi din
prevederea legală că:
Diferenţa de vârstă între adoptator şi adoptat va fi de cel puţin 15 ani. Această regulă
nu se aplică în cazurile când unul dintre soţi adoptă copilul celuilalt soţ.
Pentru motive temeinice, această diferenţă de vârstă poate fî redusă, dar nu mai mult
decât cu 5 ani (art. 123 C.F.).
Aici se cade de făcut încă câteva completări şi anume:
Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu poate adopta fără deosebire de
naţionalitate, rasă sau religie. împrejurarea că acesta are un copil nu constituie un impediment
pentru încheierea adopţiei. Persoana poate adopta fie că este căsătorită, fie că nu este
căsătorită. Poate adopta numai persoana care îndeplineşte condiţiile cerute pentru a fi tutore -
dispune de capacitatea deplină de exerciţiu şi se iau în considerare calităţile morale şi alte
calităţi personale, posibilităţile de a-şi îndeplini obligaţiile de adoptator, relaţiile lui şi ale
membrilor familiei lui cu copilul care urmează a fi adoptat.

Interesul copilului
În adopţie interesele majore'ale copilului trebuie să reprezinte "cea mai importantă raţiune".
Nici un alt interes, fie acesta economic, politic, de securitate a.statului sau al celui care adoptă, nu are
o importanţă mai mare sau .nu este egal cu cel al copilului.
Principiul primordialităţii ar trebui prevăzut clar prin lege. "Copilul este, desigur, aceia care
urmează a fi adoptat, dar subiectul interesului major nu trebuie neapărat limitat la aceşti.copii; alţi
copii pot fi afectaţi în urma procesului de adopţie.
De exemplu, legislaţia din Filipine cere ca “în cazul adopţiei unui copil în vârstă de cel puţin
10 ani, în primul rând trebuie să se obţină acordul copilului, in aceiaşi măsură, în cazul în care părinţii
adoptivi au deja un copil în vârstă de cel puţin 10 ani, pentru adopţie va trebui să se obţină acordul
acestuia”. O adopţie care este considerată contrară intereselor vreunuia dintre copiii din cadrul familiei
ar fi dificil să $e încadreze în principiile Convenţiei cu privire ia Drepturile Copilului.