Sunteți pe pagina 1din 1

Caracterizarea unui personaj dintr-un text epic, Toate pânzele sus!

, Radu Tudoran

Anton Lupan

Personajul este o instanță narativă definitorie pentru genul epic, o creație a autorului menită a
exprima viziunea acestuia asupra unei teme literare, transmițând-o cititorului prin fapte, relații,
limbaj și comportament specific naturii sale ficționale. /Factor structurant al oricărei narațiuni,
personajul este un tip uman semnificativ, o individualitate cu trăsături fizice, morale distincte.
În textul fragmentar ,,Toate pânzele sus’’ de Radu Tudoran, Anton Lupan este personajul principal,
deoarece se află în centrul acțiunii, toate faptele importante fiind săvârșite de el, iar celelalte
personaje acționează raportându-se la acesta cu ocazia finalului călătoriei pe care o face cu trenul.
Pe de o parte, portretul fizic este realizat în mod direct de către narator și este limitat la câteva detalii
semnificative: tânărul este sprinten și poartă un costum lejer, care-i permite să se miște în voie ,,se
mișca sprinten în costumul său neobișnuit’’. Naratorul folosește epitete de caracterizare pentru a
realiza un contrast între el și ceilalți călători: ,,înfiorate, gulere scrobite și pălării tari; cam greoi ’’.
De asemenea, aspectul său trezește admirație în privirile unui tovarăș de călătorie (,,Vreo liftă de la
Comisia Europeană!’’).
Pe de altă parte, portretul moral este complex, fiind realizat prin mijloace indirecte. Astfel din faptele
sale reiese că este o persoană nerăbdătoare, dar și sigură pe sine, fapt evidențiat în momentul în care
sare din tren înainte ca acesta să se oprească. În plus, este sociabil și știe să obțină informații cu multă
diplomație de la mecanic (,,-E terasamentul slab...Și p-ormă, podurile astea de lemn!’’). Trăsătura sa
dominantă de caracter este dorința de cunoaștere, de explorare a oricărui loc prin care trece, idee
susținută din secvența: ,,înnoirile acestea îl interesau cum nu se poate mai mult’’. Enumerația amplă
din final, în care sunt integrate, în relație de opoziție, pronumele nehotărât ,,totul și cel
negativ ,,nimic are rolul stilistic de a accentua ambiția personajului de a nu lăsa niciun colț
neexplorat În plus, dă dovadă că este un bun cunoscător al ingineriei trenurilor, fapt sugerat prin
comparația (,,să intre în vorbă cu mecanicul, ca și când ar fi fost inspector la drumul de fier’’).
În concluzie, Anton Lupan este un personaj ale cărui trăsături fizice și morale sunt bine evidențiate în
textul fragmentar, iar portretul său este emblematic pentru categoria umană reprezentată de tipul
omului dornic de cunoaștere, care știe să transforme orice călătorie într-una de descoperire a lumii și
de îmbogățire a propriului sine.

S-ar putea să vă placă și