Dreptul mării

Unitate de învăţare Nr. 14

DREPTUL MĂRII

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 14………………………………………….......... 2

14.1 Formarea principiilor şi conceptelor dreptului mării............................................... 2
14.2 Natura juridică a mării teritoriale. Dreptul de trecere inofensivă............................ 3
14.3 Zone maritime asupra cărora statele au drepturi suverane........................................ 4
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 14…………………………………....... 7
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………............................ 8
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 14……………………………………………..... 8

Dreptul internaţional public I

 Dreptul mării

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 14

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 14 sunt:

 să cunoască noţiunea si elementele teritoriului;

 să îşi însuşească dreptul mării;

14.1 Formarea principiilor şi conceptelor dreptului mării

Mările şi oceanele constituie aproximativ 70 %din suprafaţa

planetei. Aceasta preocupă în prezent toate statele şi popoarele atât pentru
cerinţele navigaţiei cât şi pentru valoroasele resurse piscicole, minerale
energetice. Dezvoltarea activităţilor maritime şi a raporturilor dintre state în
acest sens au dus la apariţia şi formarea principiilor şi conceptelor dreptului
mării.
În sec. XII-XVII Suedia, Danemarca, Spania, Portugalia şi alte state
europene promovau şi practicau ideea dreptului de proprietate asupra unor
teritorii întinse ale mărilor la care acestea erau state riverane.
În sec. XVI Franţa, Olanda, aveau deplină libertate de navigaţie,
comerţ şi pescuit. Referitor la dreptul de proprietate asupra mării au fost
propuse două concepţii. Prima concepţie formulată de Groţius în 1609 care
afirma că mările şi oceanele trebuie să fie deschise tuturor statelor pentru
navigaţie, comerţ şi pescuit. A doua concepţie este formulată de Selden în
1635 care susţine dreptul de însuşire şi de monopol al Marii Britanie asupra
unor zone maritime întinse.
În sec. XVIII-XIX în practica raporturilor dintre state se evidenţiază
conceptul de mare teritorială şi mare liberă. Drept criteriu de delimitare a
lăţimii mării teritoriale era stabilit: bătaia tunului, linia orizontului, sau
criteriul celor trei mile marine de la ţărm. Mai târziu după Conferinţa de la
Haga se recunoaşte conceptul de zonă contiguă în care statul riveran are
dreptul să exercite anumite drepturi speciale (vamale, fiscale, control
sanitar,). În 1958 are loc prima conferinţă asupra dreptului mării sub egida
ONU: sunt adoptate patru convenţii: asupra mării teritoriale, a mării libere,
a platoului continental şi a pescuitului, conservării resurselor biologice.
În 1968 Adunarea Generală a ONU a creat un organism special
numit Comitetul de utilizare paşnică a subsolului mărilor şi oceanelor
dincolo de limita jurisdicţiei naţionale. Codificarea dreptului mării s-a făcut
pe deplin odată cu adoptarea textului final al Convenţiei privind dreptul
mării din1982. prin această convenţie s-a constituit şi consolidat bazele
dreptului mării.

Dreptul internaţional public I

 Dreptul mării

Test de autoevaluare 14.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liberdin chenar.

Comitetul de utilizare paşnică a subsolului mărilor şi oceanelor .

Răspunsul la test se găseşte la pagina 2.

14.2 Natura juridică a mării teritoriale. Dreptul de trecere inofensivă

Marea teritorială se delimitează de apele maritime interioare de linia

sa de bază, iar în larg se întinde până la o limită care să nu depăşească 12
mile marine (o milă egală cu 1600-1800m). Marea teritorială este parte
integrantă din teritoriu de stat fiind supusă împreună cu resursele sale
suveranităţii naţionale a statului riveran, iar regimul său juridic este stabilit
prin legislaţia internă a statului riveran ţinându-se seama de prevederile
dreptului internaţional.
Asupra mării teritoriale statul riveran exercită toate drepturile ce
decurg din suveranitatea sa în ceia ce priveşte apele, solul şi subsolul,
coloana de aer, drepturi ce constau în pescuit, navigaţie şi control, protecţia
mediului având şi obligaţii corespunzătoare.
Pescuitul şi exploatarea resurselor naturale revine în exclusivitate
statului riveran. Activităţile de mai sus pot fi efectuate de alte state numai în
urma încheierii unor acorduri care prevăd expres condiţiile de pescuit şi
exploatare a resurselor naturale de alte state.
Desfăşurarea unor asemenea activităţi fără consimţământul statului
riveran este supus sancţionării statul riveran este de a reglementa în
conformitate cu dreptul internaţional efectuarea de către navele comerciale
ale unor state a dreptului de trecere inofensiv.
Tratatele internaţionale prevăd interzicerea trecerii prin marea
teritorială a unui stat a oricăror nave care au la bord armament nuclear sau
alte arme de distrugere în masă sau care transportă astfel de arme. Dreptul
de control şi de supraveghere vamală urmăreşte prevenirea contrabandei şi
aplicarea de sancţiuni pentru astfel de infracţiuni. Statele pot crea pe
teritoriul lor porturi şi zone libere în interiorul cărora sunt acordate facilităţi
vamale şi fiscale pentru activităţi de comerţ exterior, tranzit, depozitare,
control sanitar care au ca scop asigurarea sănătăţii populaţiei.
Reglementarea navigaţiei în marea teritorială de statul riveran are ca
scop asigurarea securităţii traficului, protecţia cablurilor şi a conductelor
petroliere. Încă din sec. XVIII s-a format o serie de criterii pentru delimitarea
mării teritoriale faţă de marea liberă. Nici una din conferinţele de la Haga şi
Geneva nu au stabilit o limită exactă între marea teritorială şi marea liberă.
De obicei statele singure delimitează aceste zone maritime prin legi. La
Conferinţa ONU din 1982 privind dreptul mării s-a stabilit dreptul fiecărui
stat riveran de a stabili lăţimea mării sale teritoriale de 12 mile marine de la
liniile de bază determinate în conformitate cu convenţia. Linia interioară de
la care se măsoară lăţimea mării teritoriale diferă în raport cu configuraţia
ţărmului. Dacă ţărmul este lin fără crestături această limită este formată din
linia de bază normală dea lungul ţărmului, iar când ţărmul reprezintă
3

Dreptul internaţional public I

 Dreptul mării

crestături adânci în uscat sau a unor insule dea lungul coastei limita
interioară este constituită din liniile de bază drepte care unesc punctele cele
mai îndepărtate în larg legate însă efectiv de uscat şi urmează configuraţia
ţărmului. Se ridică probleme deosebite referitor la delimitarea zonelor
maritime în cazul existenţei unor golfuri, insule pentru statele arhipelagice.
Dreptul de trecere inofensivă este recunoscut tuturor statelor.
Trecerea trebuie să fie neîntreruptă şi rapidă. Oprirea sau ancorarea
sunt interzise exceptându-se cazurile impuse de nevoile navigaţiei sau ca
urmare a unui caz de forţă majoră sau avarie, pentru salvarea persoanelor
sau pentru ajutarea navelor şi aeronavelor aflate în primejdie. Trecerea este
inofensivă atâta timp cât nu aduce atingere păcii, ordinii publice sau
securităţii statului riveran.
Intrarea navelor cu propulsie nucleară în marea teritorială este
supusă în unele state unei aprobări prealabile, aceste nave precum şi cele
care transportă substanţe radioactive sau alte substanţe periculoase sunt
obligate ca atunci când se află în trecere inofensivă să i-a măsuri speciale de
securitate şi de precauţie. Submarinele în trecere inofensivă prin marea
teritorială a statului riveran au obligaţia să navigheze la suprafaţa apei.

Test de autoevaluare 13.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Dreptul de trecere inofensivă

Răspunsul la test se găseşte la pagina 4.

14.3 Zone maritime asupra cărora statele au drepturi suverane

Ca instituţie a dreptului internaţional al mării platoul continental a

fost consacrat pentru prima dată în Convenţia din 1958 a ONU şi apoi
dezvoltată în Convenţia din 1982. Din punct de vedere geologic platoul
continental reprezintă prelungirea ţărmului statului riveran într-o pantă uşor
înclinată, iar în unele cazuri abruptă sub apele mărilor şi oceanelor până la
marginea continentală unde acestea au adâncimi de 150-200 m dincolo de
care începe panta continentală şi marile adâncimi.
Sub aspect juridic platoul continental reprezintă fundul mărilor şi
oceanelor şi subsolul acestora dincolo de limita exterioară a mării teritoriale
în larg până la o distanţă de 200 de mile măsurare de la linia de bază de la
care se măsoară lăţimea mării teritoriale. Asupra platoului continental statul
are şi exercită nu suveranitatea, ci drepturi suverane căci platoul continental
nu face parte din teritoriul naţional, ci reprezintă o prelungire a acestuia.
Drepturi suverane ale statelor riverane asupra platoului au ca
obiectiv explorarea şi exploatarea resurselor naturale ale acestuia în deosebi
a petrolului şi gazelor naturale. În acest caz statul are dreptul de a construi
staţii şi instalaţii fixe şi are dreptul de a stabili o zonă de securitate de 500 m
în jurul instalaţiilor având totodată obligaţia de a nu încurca navigaţiei şi
căilor de comunicaţii. Asupra platoului continental au drepturi suverane
doar statele riverane, cele neriverane au dreptul doar de a instala cabluri şi
conducte submarine. Probleme apar când există unele insule în apropierea
4

Dreptul internaţional public I

 Dreptul mării

litoralului, fac parte din teritoriul de stat, iar delimitarea se face de la linia
de bază trasată dea lungul litoralului. Convenţia din 1982 stabileşte că
insulele şi stâncile mici nu sunt locuibile şi nu au o viaţă economică proprie
spre deosebire de acestea insulele populate au un platou continental caz în
care pot exista dificultăţi când unele insule sunt pe coastă unui stat dar
aparţin altui stat.
Zona contiguă reprezintă fâşia de mare adiacentă mării teritoriale
care se întinde spre largul mării până la o distanţă de 24 mile marine
măsurate de la liniile de bază ale mării teritoriale. În această zonă statul
riveran exercită jurisdicţia şi controlul având o serie de drepturi speciale:
control vamal, sanitar, al trecerii frontierei de stat. El are dreptul de preveni
şi reprima în zonă infracţiunile comise pe teritoriul său ori în marea sa
teritorială exercitând dreptul de urmărire. În vederea protejării resurselor
piscicole şi a altor interese economice. O serie de state riverane în perioada
1970-1980 au stabilit zone speciale: exclusive de pescuit, de jurisdicţie sau
chiar de mare teritorială până la 200 mile sau între 15-100 mile. În plan
normativ zona economică exclusivă a fost consacrată pentru prima dată de
convenţia din 1982. Zona economică exclusivă se întinde pe o distanţă de
200 mile de la liniile de bază care se măsoară lăţimea mării teritoriale.
Natura juridică a aceste zone se defineşte prin drepturile suverane exclusive
statului riveran de exploatare, cercetare ştiinţifică, conservarea resurselor
naturale biologice precum şi protecţia mediului marin. Zona este supusă
jurisdicţiei statului şi drepturilor sale suverane economice dar reprezintă şi
aspecte de mare liberă. Deci este supusă unui regim juridic mixt. Statul
riveran are dreptul de a construi, autoriza, reglementa construirea,
exploatarea şi utilizarea de insule artificiale. Statul riveran poate permite
prin încheierea unor acorduri statelor neriverane desfăşurarea unor activităţi
de pescuit. Statul riveran are dreptul de a reglementa prin legi interne
stabilirea unor măsuri administrative de sancţionare a oricăror încălcări ale
regimului juridic din zona economică exclusivă.
Zone maritime nesupuse suveranităţii statelor
Convenţia din 1982 defineşte marea liberă ca o parte a mării care nu
aparţine mării teritoriale sau apelor interioare ale unui stat. Nici un stat nu
poate să pretindă în mod legitim supunerea unei părţi oarecare din marea
liberă suveranităţii sale. Statele riverane şi neriverane pot exercita în marea
liberă următoarele libertăţi: navigaţia, pescuitul, punerea de cablu şi
conducte petroliere sau submarine.
Convenţia din 1982 stabileşte că regimul de mare liberă se aplică
mărilor şi oceanelor situate în afara zonei economice exclusive a mării
teritoriale, apelor interioare a statelor. Regimul juridic al mării libere este
guvernat de principiul libertăţii mării potrivit căruia aceasta este deschisă
tuturor statelor. Convenţia mai prevede libertatea de pescuit în condiţii care
să asigure conservarea resurselor biologice. Marea liberă se va utiliza în
scopuri paşnice şi se interzice blocarea porturilor de către forţele armate ale
altui stat.
Conform tratatului din 1968 privind interzicerea experimentelor
nucleare în atmosferă, cosmos, sub apă în marea liberă şi în spaţiul aerian
deasupra acestuia sunt interzise orice fel de experimente nucleare, iar tratatul
din 1971 interzice amplasarea armelor nucleare pe fundul mărilor şi
5

Dreptul internaţional public I

 Dreptul mării

oceanelor şi în subsolul lor. Totuşi marea liberă este militarizată deoarece

nu se permite amplasarea dar desfăşurarea de manevre militare, deplasarea
şi circulaţia navelor este permisă.
Acţiunile privind răspunderea penală sau disciplinară a personalului
navelor în cazul oricărui incident de navigaţie în marea liberă sunt de
competenţă exclusivă a autorităţilor administrative şi judiciare ale statului
de pavilion sau a cărui cetăţean este persoana. În exercitarea libertăţii de
navigaţie pe marea liberă statelor le revine serie de obligaţii de a preveni şi
pedepsi transportul de sclavi pe nave, de a coopera pentru reprimarea
pirateriei în marea liberă.
Conform Convenţiei din 1982 fundul mărilor şi oceanelor, subsolul
acestora situat dincolo de limita interioară a platoului continental constituie
ceia ce convenţia numeşte patrimoniul comun al întregii omeniri.
Exploatarea şi explorarea zonei şi resurselor sale se face cu participarea şi
în beneficiul tuturor statelor şi popoarelor.
Aceste zone şi resursele lor nu pot fi supuse suveranităţii naţionale.
În zonă pot fi făcute activităţi de cercetare ştiinţifică, exploatare şi
explorare a gazelor naturale de către state. Autoritatea Internaţională
organizaţia prin intermediul căreia statele organizează, realizează şi
controlează activităţile din zonă în interesul întregii omeniri.
Autoritatea internaţională are la bază principiul egalităţii suverane a
tuturor statelor membre având ca organe principale:
Adunarea constituită din statele membre;
Consiliul format din 36 de membri aleşi. În cadru consiliului activează
două comisii: comisia juridică şi tehnică, comisia de planificare economică;
Secretariatul;
În vederea soluţionării diferendelor legate de punerea în aplicare a
convenţiei s-a instituit tribunalul internaţional al dreptului mării.
Convenţia din1982 stabileşte un regim juridic general privitor la
strâmtorile importante pentru navigaţia mondială cu excepţia celor de interes
regional care nu sunt supuse regimului internaţional. Prin strâmtori se
înţelege legătura unei porţiuni a mării libere sau a zonei economice
exclusive cu o altă parte a mării libere ori cu o zonă liberă exclusivă.
Totodată se recunoaşte navelor şi aeronavelor dreptul de pasaj şi de trecere.
Libertatea de navigaţie se realizează printr-un tranzit rapid, navele străine
sunt obligate să se abţină de la orice activităţi care reclamă autorizaţia
prealabilă a statelor riverane sau sunt interzise de acestea. Deci statele
riverane au obligaţia să asigure dreptul de pasaj în tranzit în condiţii de
securitate prin strâmtorile care leagă marea teritorială a unui stat cu o parte
a mării libere sau a zonei economice exclusive a unui alt stat. Condiţii
speciale de navigaţie sunt stabilite prin tratate pentru strâmtorile: Gibraltar
în baza Convenţiei din 1904 dintre Franţa şi Anglia, Magelan prin Convenţia
din 1981 dintre Argentina şi Chille. Prin convenţia de la Cuciu-Cainargi s-
au stabilit reglementări referitoare la regimul juridic de liberă navigaţie
pentru navele tuturor statelor în timp de pace şi de război a strâmtorilor
Bosfor şi Dardanele. În prezent regimul juridic al acestor strâmtori este
stabilit prin convenţia de la Montreo din 1936 care prevede principiul
libertăţii de trecere a navelor comerciale pe timp de pace şi pe timp de război
dacă Turcia nu este beligerantă. Turcia are dreptul de control sanitar asupra
6

Dreptul internaţional public I

 Dreptul mării

navelor şi de a percepe taxe. În timp de război dacă Turcia este beligerantă

este interzisă trecerea navelor comerciale ale statului inamic Turciei, iar
pentru cele neutre trecerea este liberă cu condiţia de a nu ajuta inamicul.
Protecţia mediului marin se realizează în bază legilor interne şi a
convenţiilor internaţionale pentru zonele de sub jurisdicţia naţională.
Astfel prin convenţia de la Londra din 1954 privind combaterea
poluării mării cu hidrocarburi continuând cu convenţiile de la Bruxell din
1959, 1971 privind răspunderea şi intervenţia în caz de accident s-au stabilit
reguli şi principii pe baza reglementărilor interioare. Prin convenţia privind
dreptul mării s-au stabilit prevederi vizând toate formele şi tipurile de
poluare pentru toate zonele mărilor şi oceanelor şi conservarea mediului
marin, supravegherea şi controlul respectării prevederilor convenţiei.

Test de autoevaluare 14.3 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Zona contiguă

Răspunsul la test se găseşte la pagina 3.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 14.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

rezumat această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare Nr.

14 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 14

Dreptul mării.

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 14.1
În 1968 Adunarea Generală a ONU a creat un organism special
numit Comitetul de utilizare paşnică a subsolului mărilor şi oceanelor
dincolo de limita jurisdicţiei naţionale. Codificarea dreptului mării s-a făcut
pe deplin odată cu adoptarea textului final al Convenţiei privind dreptul
mării din1982. prin această convenţie s-a constituit şi consolidat bazele
dreptului mării.
Răspuns 14.2
Dreptul de trecere inofensivă este recunoscut tuturor statelor.

Dreptul internaţional public I

 Dreptul mării

Trecerea trebuie să fie neîntreruptă şi rapidă. Oprirea sau ancorarea

sunt interzise exceptându-se cazurile impuse de nevoile navigaţiei sau ca
urmare a unui caz de forţă majoră sau avarie, pentru salvarea persoanelor
sau pentru ajutarea navelor şi aeronavelor aflate în primejdie. Trecerea este
inofensivă atâta timp cât nu aduce atingere păcii, ordinii publice sau
securităţii statului riveran. Se consideră că trecerea este inofensivă dacă nava
străină desfăşoară în marea teritorială una din activităţile:
Ameninţă cu forţa sau foloseşte forţa împotriva suveranităţii, integrităţii
teritoriale sau independenţei politice a statului riveran;
Efectuează activităţi şi manevre cu arme de orice fel;
Culege informaţii care pot să prejudicieze apărarea şi securitatea statului
riveran;
Desfăşoară propagandă care prejudiciază interesele apărării sau ale
securităţii;
Săvârşeşte acte de poluare gravă, efectuează cercetări sau pescuieşte;
Răspuns 14.3
Zona contiguă reprezintă fâşia de mare adiacentă mării teritoriale care se
întinde spre largul mării până la o distanţă de 24 mile marine măsurate de la
liniile de bază ale mării teritoriale. În această zonă statul riveran exercită
jurisdicţia şi controlul având o serie de drepturi speciale: control vamal,
sanitar, al trecerii frontierei de stat. El are dreptul de preveni şi reprima în
zonă infracţiunile comise pe teritoriul său ori în marea sa teritorială
exercitând dreptul de urmărire. În vederea protejării resurselor piscicole şi a
altor interese economice. O serie de state riverane în perioada 1970-1980 au
stabilit zone speciale: exclusive de pescuit, de jurisdicţie sau chiar de mare
teritorială până la 200 mile sau între 15-100 mile.

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 14

1. Florica Brașoveanu, Instituții fundamentale ale dreptului internațional

public, Editura Sitech, Craiova, 2016.
2. Bianca Selejan - Guţan, Drept internaţional public. Editura Universităţii
„Lucian Blaga” din Sibiu, 2003.
3. Dumitru Mazilu, Drept internaţional public, vol. I si II, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2008.
4. Al. Bolintineanu, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu - Drept internaţional
contemporan : Editura All Beck, Bucureşti 2000.
5. Raluca Miga – Beşteliu - Drept internaţional. Introducere în dreptul
internaţional public. Ediţia a III-a : Editura All Beck, Bucureşti 2003.

Dreptul internaţional public I