Revista ,,Dacia literară” a apărut la 30 ianuarie 1840, o perioadă de plină înflorire a

perioadei pașoptismului, ce urmărea o ideologie care se baza pe militantismul revoluționar și

cultural, spiritul critic, deschiderea spre Occident, lupta pentru impunerea unui specific
național, conștiință civică și patriotică, pionieratul în mai toate domeniile vieții, o retorică a
entuziasmului și a trezirii la viață. Era o revistă groasă, programată să conţină zeci de pagini. Pe
prima pagină, sus, scria: ,,«Dacia literară», sub redacţia Mihail Kogălniceanu. Acesta se
sprijinea financiar pe domnitorul Mihail Sturza, pe care îl servea ca adjutant, pe abonaţi, pe
prieteni, dar şi pe propriile venituri. Dacă reconstituirea Daciei era, din punct de vedere politic
şi administrativ, imposibilă, Kogălniceanu visa înfăptuirea ei măcar în plan literar. De aceea, în
paginile revistei sale, pe lângă moldoveni şi munteni, urmau să se reunească şi scriitori din
Transilvania, Bucovina și Basarabia, promovând astfel diversitatea în cultură.
Constituirea deplină a preromantismului pașoptist a fost marcată de programul teoretic
,,Introducție”, redactat de Mihail Kogălniceanu, în care se regăsesc anumite trăsături ale
ideologiei promovate de către revistă.
În primul rând se urmărește afirmarea idealului de realizare a unității limbii și literaturii
române: ...țălul nostru este realizarea dorinții ca românii să aibă o limbă și o literatură
comună pentru toți. Mai apoi se menționează promovarea unei literaturi originale, prin
indicarea unor surse de inspirație în conformitate cu specificul național și cu spiritul
romantismului: istoria, folclorul și natura patriei: Istoria noastră are destule fapte eroice.
Majoritatea temelor literare literare la acea vreme erau preluate din operele altor scriitori străini,
astfel se insistă asupra combaterii imitațiilor și a traducerilor literare: Dorul imitației s-au făcut
la noi o manie primejdioasă. Cu scopul de a evita certurile și discriminările, se urmărește critica
constructivă la adresa operei, ci nu a autorului: Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica
cartea, iar nu persoana.
Toate ideile identificate în programul revistei sunt regăsite în opera ,,Alexandru
Lăpușneanul” scrisă de Costache Negruzzi, aceasta fiind o nuvelă considerată capodoperă a
literaturii noastre de inspirație istorică. Aceasta este publicată în primul număr al revistei
,,Dacia literară” și ilustrează una din temele pe care Kogălniceanu le recomandă tinerilor
scriitori în scopul realizării unei literaturi naționale și originale.
Autorul se inspiră din cronicile lui Grigore Ureche și Miron Costin, preluând evenimente
specifice celei de a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu, fost domn al Țării Moldovei. În
ordine cronologică întâmplării, scenele istorice sunt: întâlnirea lui Lăpușneanu cu boierii Moțoc
vornicul și Veveriță postelnicul și Spanciog spătarul, replica celebră a domnitorului: De nu mă
vor, eu îi voiu pre ei, și de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dânșii și tot voiu merge, ori cu voie,
ori fără voie, prezentarea originilor doamnei Ruxanda, mai precis aceasta fiind nepoata lui
Ștefan cel Mare, astfel cărând o înaltă responsabilitate de a opri omuciderile, aceasta eșuând în
final. O scenă sângeroasă preluată din istorie este scena ospățului și a măcelului de la curtea
domnească, omorârea celor 47 de boieri: închis-au poarta și ca niște lupi într-o turmă de oi făr’
de nici un păstor au întrat într-înșii. Pe lângă acestea, mai este prezentă și împrejurarea morții
sale: răpus de boală, își etalează caracterul crud și nemilos până în ultima secundă când este
otrăvit …zic să fie zis că de se va scula, va popi și el pre unii. (...). Roxanda, doamnă-sa,
temându-se de un cuvântu ca acesta (...) l-au otrăvit și au murit. Pe lângă evenimentele majore
veridice ale domniei lui Alexandru Lăpușneanu, Costache Negruzzi recurge și la elemente de
ficțiune cum ar fi apariția vornicului Moțoc care nu mai era în viață la acea vreme.
În concluzie, revista ,,Dacia literară” a dat naștere, prin acțiunea pașoptiștilor, la o
diversitate de direcții estetice cum ar fi iluminismul, raționalismul, neoclasicismul, romantismul
și realismul, așadar ilustrând dorința imensă a poporului român de a se înscrie în cursa
modernității, pentru a nu rămâne în urma culturii europene.