3.

AHMYO
Eu Sunt Cel Ce Sunt, Adamus din Domeniul Suveran. Bine aţi venit
la adunarea noastră, dragi Shaumbra, şi nu mă scuz deloc pentru
schimbarea programului. (Adamus îşi aduce mesajul înainte de
obişnuitul segment de introducere pe care îl susţin de obicei Geoff şi
Linda) Cred că am spus la ultima noastră adunare să vă aşteptaţi la
neaşteptat. (râsete) Mulţumesc! (ia eşarfa cuiva)

Aşteptaţi-vă la schimbări şi surprize. Însă astăzi e un motiv foarte

solid. Se petrec multe în lume, în caz că nu aţi observat. Chiar dacă
nu mai citiţi ziarele, chiar dacă nu urmăriţi ştirile, ar trebui să simţiţi
asta absolut. Tensiune, presiune, rezistenţă, dramă – oh, iar asta e
doar viaţa voastră! (râsete) Restul lumii trece prin schimbări
extreme.

Dacă tot vorbim de asta, am o întâlnire destul de curând, aşa că am

vrut să convoc această adunare mai devreme, ca să le pot rezolva
pe amândouă. Poate, în funcţie de modul în care se rezolvă
lucrurile, o să citiţi despre asta în ziare sau la ştiri, dacă faceţi asta,
sau veţi auzi mai târziu. Am o întâlnire foarte presantă pentru…
(respiră adânc) Mari schimbări se petrec.

Astfel că am convocat această adunare ceva mai devreme. Oh,

slide-urile mai pot aştepta. Vrea cineva cu adevărat să le vadă?
(câteva răspunsuri din partea audienţei)

LINDA: Da!

ADAMUS: Da, absolut. (râsete)

LINDA: Da.

ADAMUS: Vorbind de asta, oh, lumea se schimbă foarte rapid, iar

acesta e un lucru bun. E un lucru bun. Aţi cerut asta de mult, mult
timp. Au fost vieţi în care aţi spus: „Aleg schimbarea”. Vieţi în care
aţi lucrat ca să facilitaţi schimbarea care se petrece acum în lume.

(cineva intră în sală) Nu ai primit mesajul, Ursule-Care-Râde?

Emailul, emailul celest – “Azi începem mai devreme”? Grăbeşte-te.
Du-te la toaletă. Întoarce-te aici. (râsete)
Două dinamici foarte puternice au loc. Frumoşi pantofi. (către cineva
din audienţă) Frumoşi pantofi. Dacă ar învăţa şi Cauldre să nu se
mai îmbrace ca un cowboy austriac! (multe râsete)

Grupuri şi dinamici de pe Pământ

Aşa că două schimbări majore se petrec pe lume acum şi afectează

totul. Unu – există un grup de oameni, adunaţi în guverne,
autorităţi, în locuri de influenţă şi de putere, care cred că oamenii
nu pot avea grijă de ei înşişi, că oamenii obişnuiţi nu pot fi
responsabili de propriile gânduri, de propriile acţiuni sau fapte. Ei
cred că oamenii au nevoie de un fel de călăuzire din partea
autorităţilor, a bisericilor, a altor lucruri. Ei nu cred că oamenii sunt
prin natura lor inteligenţi, buni, onorabili. Ei cred că omenirea este
încă, oh, în propria formă de eră întunecată. Ei cred că oamenii
lăsaţi în voia lor vor distruge Pământul prin război, prin poluare, prin
corupţie.

Shaumbra, sunteţi parte din acel grup? (audienţa răspunde la

unison: “Nu!”) Nu, nu, nu. De fapt, va fi o experienţă interesantă în
următorii câţiva ani, datorită acestui grup care crede – ei cred sincer
– că oamenii nu pot fi responsabili pentru ei înşişi. Nu li se poate
încredinţa putere, bani, alegerea sau nimic altceva. Există un grup
care crede că oamenilor trebuie să li se spună ce să facă.

Ei fac asta sub stindardul lui dumnezeu, al ţării, al familiei şi în

esenţă ei nu cred, Diane, că şi voi sunteţi dumnezeu. Ei cred că fără
legi, reguli şi regulamente o să vă distrugeţi singuri, astfel că mai
cred şi că vă fac o favoare, vedeţi voi.

Mai există un grup de oameni pe Pământ care nu dau doi bani.

(cineva râde tare) Mulţumesc. O să mă uit la tine când o să vreau să
râd. (râsete) Un grup de oameni ca voi, oameni ce ştiu, ce cred cu
adevărat că oamenii sunt prin natura lor buni. Încă mai lucrează la
probleme şi la karmă, încă sunt atraşi sau dependenţi de dramă, dar
dacă li se acordă alegerea adevărată, pură, dacă li se oferă liberul
arbitru divin în vieţile lor, se vor ridica la înălţimea ocaziei. Oh, s-ar
putea să treacă prin ceva haos. S-ar putea să mai treacă prin nişte
crize ca să ajungă acolo, dar în cele din urmă vor lua decizia care
este cea mai bună pentru ei şi, în cele din urmă, orice e cel mai bun
pentru voi e cel mai bun şi pentru lume.

Aşa că aveţi o dinamică foarte interesantă în curs. Există oameni

foarte pasionaţi, în mod deosebit pasionaţi atunci când e vorba să
se gândească la faptul că oamenii trebuie să fie controlaţi, că
oamenii vor distruge mediul, vor distruge economia, vor distruge
totul în jur. Ei se luptă din greu, foarte din greu, pentru control –
controlul vieţii voastre – dar ei fac asta, aşa cred ei, dintr-un spaţiu
al binelui.

Puteţi vedea asta în dinamică, o puteţi vedea în politica şi îndeosebi

în religie. Ce religie din ziua de azi – cu adevărat, ce religie din
prezent – crede că şi voi sunteţi dumnezeu, crede că puteţi să vă
descurcaţi cu acest volum uriaş de energie ce vine, că vă puteţi
descurca cu alegerile din viaţa voastră, cu voi înşivă? Şi noi ştim,
Kerri, că tu poţi. Ştim că poţi. Hai să respirăm adânc cu asta.

Aceasta este una din forţele rezistenţei… îţi mulţumesc. (înapoiază

eşarfa) Da. Am infuzat-o cu energia şi iubirea mea. Da.

Aşa că, o altă dinamică – foarte, foarte similară, în acelaşi timp – o

altă dinamică este a unui grup de oameni de pe Pământ care nu vor
schimbarea. Dacă ei vor ceva, atunci vor să se întoarcă la căile
vechi, iar voi ştiţi că nu se poate. (face o pauză cât timp bea ceva,
apoi se strâmbă)

LINDA: Ce vrei? Ce ţi-ar plăcea?

ADAMUS: Am crezut că poate este cafea. Însă ei nu vor schimbarea.

Se tem de schimbare. Ei gândesc, probabil, că schimbarea este ceva
diavolesc, ceva necunoscut. Schimbarea nu e dumnezeiască, aşa că
ei vor să ţină lucrurile la fel sau să se întoarcă la ceea ce numesc
„vremuri mai simple”. Dar nu erau mai simple. Doar amintiţi-vă
unele din vieţile voastre trecute, cât de „ne-simple”erau, cât de
inconştiente erau acele vieţi.

Dar ei vor să se întoarcă. Ei vor să se întoarcă, oh, cândva între

acum 1400 şi acum 2000 de ani. Înapoi la vremurile bune! (râsete)
Da, înapoi în pustie. Astfel că ei fac tot ce pot pe baza conştiinţei de
masă ca să reziste schimbării.
Mai sunt şi unii care ştiu că schimbarea este inevitabilă. Se va
petrece, într-un fel sau altul. Mai sunt şi unii care înţeleg cât de
frumoasă este schimbarea.

Pot să apăs nişte butoane? (inspectează echipamentul electronic din

spatele sălii) Uau! Uluitor.

Astfel că acestea sunt dinamicile pe care le simţiţi în jurul vostru în

viaţa voastră. Voi simţiţi că această conştiinţă de masă, o parte din
ea, nu crede că puteţi fi responsabili. O parte din ea nu vrea
schimbarea, iar aceasta cauzează, ei bine, uluitoare conflicte
energetice, conflicte asupra cărora voi lucra ceva mai târziu, astăzi.
Şi poate, doar poate, v-ar plăcea să vă alăturaţi mie în lucrarea
noastră, mai târziu. Aţi vrea să faceţi asta? (audienţa răspunde
“Da”)

LINDA: Mie să-mi spui mai multe înainte. (multe râsete)

ADAMUS: O să vă spun că este foarte incitant, cu o energie înaltă,

multă dramă, multă pasiune, multă dualitate, totul combinat şi
amestecat cu nişte intrigă şi conspiraţie.

LINDA: Aştept să ne povesteşti. (mai multe râsete)

ADAMUS: Nu e nevoie să vă luaţi corpul fizic acolo. De asta vă

temeţi – că o să vă rănească ceva corpul fizic. Nu vă îngrijoraţi
pentru conştiinţa voastră. Ştiţi că este foarte flexibilă şi foarte
rezistentă. Nu sunteţi îngrijoraţi să veniţi acolo în spirit, să staţi pe
acolo şi să priviţi ce se petrece. Nu vă temeţi deloc dacă eu spun
„hai să mergem în acest conflict” – se va petrece astăzi mai târziu,
cândva, mâine –, dar hai să mergem acolo cu spiritul vostru, cu
conştiinţa voastră şi hai să nu favorizăm vreuna dintre părţi, chiar
dacă uneori asta e amuzant. Hai să nu încercăm să forţăm rezultatul
situaţiei, chiar dacă ar putea implica – respiraţi adânc – vieţi umane
şi proprietăţi. Haideţi să mergem doar acolo şi să aducem potenţiale
noi, potenţiale ce nu sunt realizate acum de părţile implicate. Vedeţi
voi, asta este ceea ce un adevărat lucrător pentru schimbare… este
ceea ce face au adevărat spiritul.

Ştiţi, aceasta este ceva ce realmente Spiritul – cel mare, cel etern –
Spiritul nu poate face asta aşa cum o puteţi face voi, credeţi sau nu.
Spiritul este acolo tot timpul, dar, spre deosebire de voi, Spiritul nu
poate merge acolo ca să aducă potenţiale noi. Cu adevărat, cineva
care se află în formă umană conştientă şi care înţelege cum să-şi
extindă energia are cel mai înalt nivel de conştiinţă pentru a aduce
potenţiale noi, chiar mai mari decât fiinţele angelice. Fiinţele
angelice sunt cumva aeriene. Sunt cumva ne-solide. Însă un om
care îşi extinde energia într-o situaţie ca aceasta poate aduce mai
multe potenţiale ca oricine sau orice altceva. Aşa că haideţi să
facem asta după ce treceţi de slide-urile de azi, după ce întâlnirea
se va fi încheiat.

Oh, apropo, îmi pare rău că aţi pierdut chemarea că începem mai
devreme. Nu tu, Larry. (vorbeşte în camera lui Larry) Cei care… hai
să trecem aici (la o altă cameră de filmat). Îmi pare rău că aţi
pierdut chemarea. Azi începem mai devreme. Dacă vă pare rău că
pierdeţi slide-urile, or să fie după aceea, dar acum eu aduc un
mesaj. Mulţumesc.

Aşa că haideţi să mergem acolo mai târziu. Acum, o să vă afecteze

sau mai bine spus, cum o să vă afecteze atunci când veţi merge
acolo? Probabil că veţi simţi tensiunea. Probabil că veţi simţi
cantitatea uriaşă de energie gata să se izbească. Nu vă va răni
corpul sau nu e nevoie să fie aşa. S-ar putea să simţiţi puţină
nelinişte, dar, ei bine, aţi mai simţit asta înainte de a veni astăzi
aici. (râsete) Va continua. V-aţi întrebat în ultimele câteva zile: “Ce
se petrece?” Vom vorbi despre asta într-un minut.

Aşa că, dragi Shaumbra, hai să călătorim împreună ceva mai târziu.

Ce alegeţi?

Mai departe. Luna trecută am vorbit despre marile întrebări cu care

vă confruntaţi înainte de adunarea noastră – marile întrebări fiind
marile dileme prin care aţi trecut – “Vreau să stau pe planeta asta?”
Ei bine, nu vreţi o moarte fizică dureroasă, dar dacă aţi putea doar
să pocniţi din degete şi să fiţi pe partea cealaltă, aţi face-o? Fără
durere. Fără bucăţi rămase în urmă. Dacă v-aţi putea întoarce pe
partea cealaltă pur şi simplu, aţi face-o? (cineva din audienţă spune:
“Nu”)

Spuneţi că nu, dar circa două treimi din Shaumbra cărora li s-a dat
tema – tema de făcut – de a fi cu adevărat cu acea întrebare în
săptămânile ce au urmat adunării noastre, două treimi încă nu ştiu
ce vor să facă, încă amână şi întârzie, încă mai trec prin acel
scenariu mintal groaznic în care spun: “Pe o coloană o să scriu de ce
ar trebui să stau, pe cealaltă coloană de ce ar trebui să plec.” Iar
ceea ce se petrece cu adevărat este că energia este foarte prinsă,
foarte, foarte blocată. Iar apoi, când eu le amintesc, aşa cum am
făcut-o, că este timpul să ia o decizie, ei au fiecare scuză din carte.
Fiecare scuză. Chiar îşi creează nişte drame în vieţile lor, drame ce
nu e nevoie să fie acolo, ca să poată evita să răspundă la întrebare.
Ei se află în acea zonă intermediară. Nici măcar nu este o zonă a
nimicului, pentru că puteţi alege „nici un lucru”, însă ei aleg doar
blanc. Ei doar aleg… nici măcar nimic nu este. Ei doar aleg, ei bine,
de fapt aleg frustrarea.

Cealaltă parte a întrebării ce a fost pusă înainte de adunarea

noastră de data trecută a fost: dacă veţi rămâne, ce vreţi să faceţi?
Ce veţi face? Ei bine, este o întrebare dificilă şi frustrantă. „Nu ştiu.
Ce vrea Spiritul să fac eu?” Staţi şi gândiţi la ce vreţi să faceţi. Asta
vrea Spiritul.

Unii dintre voi deveniţi foarte mentali în legătură cu întrebarea. Aţi

început să vă întoarceţi la experienţele anterioare – ce se simţea a fi
bine, ce nu. Micul clenci aici, cu această întrebare, a fost că e
aproape imposibil de răspuns la ea, pentru că ceea ce vă este
disponibil acum în câmpul potenţialelor voastre nu este ceva ce
mintea poate înţelege. Şi totuşi voi aţi simţit asta. Aţi simţit: “Există
ceva ce să fac eu. Nu e ceva ce trebuie să fac pentru omenire, e
ceva de făcut pentru mine. Nici măcar nu e nevoie să fac asta
pentru aspectele mele. Pot să o fac pur şi simplu pentru mine”. Aţi
simţit asta, dar când aţi încercat să o articulaţi, aţi încercat să o
puneţi în cuvinte, v-a eludat, a dispărut. Este foarte, foarte natural.

Mergeţi cu simţirile. Nu e nevoie să definiţi. Nu e nevoie să fiţi în

stare să scrieţi pe o foaie de hârtie exact ce vreţi să faceţi. Intraţi în
acele simţiri. Ceva care este împlinitor, ceva distractiv, ceva
eliberator – poate asta vreţi să faceţi. Şi nu am întrebat ce serviciu
vreţi. Poate că nici nu vreţi un serviciu. Ştiţi, puteţi supravieţui fără
un serviciu. Chiar puteţi. Întrebaţi-o pe Aandrah, întrebaţi-l pe On –
Norma, Garret. Întrebaţi-i pe mulţi dintre cei ce nu sunt în tipul de
serviciu din lumea veche, din vechea conştiinţă. Puteţi supravieţui în
afara acestor lucruri. Absolut. Asta este ceea ce numim o fiinţă
suverană.

LINDA: Dar unii oameni gândesc că asta înseamnă să nu facă nimic.

ADAMUS: Dacă alegeţi să nu faceţi nimic, este în regulă. Este în

regulă. Iar dacă încetaţi să fiţi mentali în legătură cu ce vreţi să
faceţi şi intraţi în simţire, dintr-o dată veţi realiza că Spiritul adoră
să se extindă. Spiritul vostru adoră să interacţioneze. Spiritul într-o
stare neutră, plictisită se agravează. Spiritul vrea să se extindă şi să
se exprime. Am să scriu asta. Poate că aţi mai auzit asta înainte,
dar apoi aţi ales să uitaţi. Spiritul vrea să se extindă, mereu, mereu.

Aţi văzut înfăţişarea. Spiritul nu se poate întoarce şi nici nu vrea.

Spiritul nu vrea să nu facă nimic, pentru că în centrul Spiritului, în
centrul vostru, este absoluta bucurie a vieţii, bucuria absolută a
extinderii pentru a descoperi: “Ce urmează? Ce pot crea?” Spiritului
nu-i place să fie blocat. Aşa că şi dacă încercaţi să nu faceţi nimic şi
încercaţi să staţi acasă, în fotoliul „Lazy-Boy” – asta este o mobilă
mare şi urâtă din sufrageriile americane – aproape că nu puteţi. O
să vă înnebuniţi singuri. O să vă turbaţi singuri, iar apoi veţi începe
să intraţi în hiperanaliza voastră, o să intraţi în multă procesare
mentală şi apoi o să aveţi o cădere, dar cel puţin faceţi ceva!
(râsete) Şi cu adevărat nu spun că… ei bine, cu puţin umor, asta
este ceva. Este experienţa de a vă înnebuni singuri absolut.

Spiritul vrea şi să se exprime. Atunci când vă treziţi dimineaţa şi

totul pare atât de perfect, nu aveţi nicio grijă pe lume, este o zi
frumoasă, restul familiei a plecat la treburi, aveţi toată casa numai
pentru voi şi simţiţi bucuria copleşitoare, ce vreţi să faceţi? Să
cântaţi, să vă plimbaţi sau să respiraţi, dar veţi vrea să exprimaţi
asta cumva. Aşa este Spiritul. Bucuria expansiunii duce la bucuria
exprimării. Aşa că, dragii mei, ar fi foarte dificil… puteţi să încercaţi!
…ar fi foarte dificil să nu faceţi nimic. Când a fost ultima dată când
nu ai făcut nimic?

LINDA: Acum două secunde.

ADAMUS: Ah, nu, nu. Nu, pentru că tu pricepi aici (arată spre capul
ei) şi de aici, din inimă, desigur, mă iubeşti absolut. Asta înseamnă
a face ceva. (multe râsete)
Aşa că, dragii mei prieteni, unde eram? Am deviat puţin. Deci
experienţa şi expansiunea.

Încrederea în voi înşivă

Aşa că se petrec multe acum. Vreau să mă concentrez pe ceva

astăzi – foarte, foarte important. Aţi putea spune că facem
următorul pas. Vă va conduce spre experienţa noastră de grup de
mai târziu, de diseară. Am să pun o întrebare şi o rog pe Linda din
Eesa să alerge cu microfonul.

LINDA: Plăcerea mea!

ADAMUS: Pregătită?

LINDA: Da, domnule.

ADAMUS: Pentru grupul de aici, am să vă întreb: care este nivelul

de încredere în voi înşivă pe o scală de la 1 la 10, zece fiind cel mai
înalt – încredere absolută, necondiţionată. Unu înseamnă că ar fi
mai bine să vă închideţi într-o debara. Simţiţi asta. Respiraţi adânc,
simţiţi asta. Nu există răspunsuri greşite. Nu există nici răspunsuri
corecte. Voluntari, Linda.

LINDA: Oh, voluntari. Aici, chiar aici.

ADAMUS: Voluntari. (râsete) Nivelul de încredere în voi.

GAIL: Trebuie să mă ridic în picioare?

LINDA: Fă ce alegi.

ADAMUS: Haide.

GAIL: O să mă ridic. Ştiam că o să te iei de mine. Depinde unde

sunt, pe ce plan…

ADAMUS: Ah, respiră adânc.

GAIL: Respiraţi cu toţii cu mine, vă rog.

ADAMUS: Da. Nivelul de încredere în tine.

GAIL: Luna trecută a fost cam de unu şi jumătate.

ADAMUS: Unu şi jumătate. Bun. Mulţumesc pentru sinceritate.

GAIL: Da.

ADAMUS: Da, dar acum cum este?

GAIL: Acum este cam opt, nouă.

ADAMUS: E bine. Bun. Media ar fi de 2,2. (râsete)

GAIL: Da, cam aşa ceva.

ADAMUS: Da. Da şi este bine să recunoşti asta. Mulţumesc pentru

sinceritate. O să schimbăm asta azi. O să schimbăm asta. Tu o să
schimbi asta.

Următorul. Nivelul de încredere în voi acum.

MICHELLE: Cinci.

ADAMUS: Ridică-te, daca se poate. Da?

MICHELLE: Cinci.

ADAMUS: Cinci. Cinci. Pot să fiu personal cu tine?

MICHELLE: Sigur.

ADAMUS: Sigur. Oh, te aud spunând: “Oh-h-h!” (râsete)

MICHELLE: Sigur.

ADAMUS: Oh-h, sigur! În ce anume nu ai încredere la tine? Iar apoi

să-şi ofer eu răspunsul.

MICHELLE: Atunci când simt că am încredere în mine, realizez că nu

este complet aici.

ADAMUS: Da. În ce anume nu ai încredere la tine?

MICHELLE: Că fac mereu lucrurile aşa cum trebuie.

ADAMUS: Bun. Dacă aş putea...

MICHELLE: Da.

ADAMUS: A face alegerea greşită. Încrederea în corp – problemă,

problemă, problemă. Încrederea în credinţele proprii – problemă,
problemă, problemă. Şi voi, toţi ceilalţi, probabil că le aveţi pe
acestea. Aşa că vă mulţumesc.

Există frica absolută, atunci când ajungeţi la acest punct al evoluţiei,

de a nu face alegerea greşită. Dumnezeule, câte vieţi – o mie,
1.400, 1.800? Nu vreţi să faceţi marea greşeală acum, făcând
alegerea greşită! (râsete) Să nu vă trimită înapoi la viaţa numărul
unu. Să vă trimită în Lemuria sau, dacă aveţi noroc, în Atlantida.

Aşa că nu vreţi să faceţi alegeri greşite. (ia un exemplar din cursul

de studiu personal „Viaţa Interdimensională”) Ah, excelent program
pentru cei interesaţi de expansiunea multidimensională. Mulţumesc.
Eu l-am realizat. (râsete)

Încrederea în corp. Aţi avut vieţi – fiecare dintre voi – vieţi de

conflict cu corpul. Corpul este ceea ce vă ţine aici. de asta vă
înfuriaţi pe el. Asta a fost amuzant. (râsete)

Într-un fel vă manifestaţi asupra corpului toate resentimentele faţă

de problemele cu viaţa pe Pământ. Dacă nu ar fi fost afurisenia de
corp, nu ar fi fost nevoie să vă faceţi griji. O să facem o micuţă
călătorie mai târziu, astăzi, iar unii dintre voi se tem puţin: “Ce o să
se petreacă?” Ei bine, atunci când am spus că nu e nevoie să vă
faceţi griji, că nu o să se întâmple nimic cu corpul vostru, voi aţi
spus: “Ok, atunci pot face orice.”

Problema cu corpul. Problema cu credinţele.

Fiecare dintre voi, cei de aici, ca şi cei ce vin târziu la transmisiunea

noastră… (vorbeşte din nou spre cameră) Sunt Adamus. Aţi venit
târziu. (câteva râsete) Nu e Geoffrey, nu. El nu o să arate niciodată
aşa de bine. (râsete, căci pozează) Vă mulţumesc.

Încrederea în credinţele voastre. Aţi fost implicaţi în dumnezeu ştie

cât de multe organizaţii religioase şi spirituale. V-aţi umflat – v-aţi
supra umflat cu credinţe. Cu credinţe. Iar credinţele sunt amuzante.
Ele sunt extraordinar de distractive, tot aşa cum şi actoria este
distractivă, dacă înţelegeţi ce faceţi. Dar dacă uitaţi că jucaţi un rol
şi vă luaţi în serios şi vă gândiţi că acest lucru e real, atunci nu mai
e distractiv. Dacă vă luaţi credinţele în serios, o să doară. O să vă
blocaţi şi va trebui să ieşiţi cumva din acele credinţe.

Credinţele nu sunt rele. Vreau să lămuresc asta. Nu e nimic greşit în

ele câtă vreme înţelegeţi că le-aţi creat şi că le puteţi de-crea
oricând. Câtă vreme înţelegeţi că acele credinţe servesc un scop
temporar, nu vă blocaţi în ele. Cât de mulţi dintre voi – nu e nevoie
să răspundeţi tare – dar cât de mulţi dintre voi au crezut în iad o
mulţime de vieţi? V-aţi blocat în asta. Aţi fugit jumătate din viaţă
sau din vieţi de frica iadului. Nu aţi avut ceea ce aş numi experienţa
completă şi deplină în acele vieţi, pentru că fugeaţi de un sistem de
credinţă – iadul. V-a speriat de moarte. (câteva râsete) Mulţumesc.

Următorul. Următorul. Încrederea în voi, pe o scală de la 1 la 10,

unde vă aflaţi acum?

KAREN: Şapte sau opt, în ultimele zile.

ADAMUS: Şapte sau opt. Dar per ansamblu? Hai să spunem în

ultimii doi ani.

KAREN: Oh, în sus şi în jos. În sus şi în jos.

ADAMUS: Fă o medie.

KAREN: Oh, poate patru sau cinci în medie.

ADAMUS: Patru sau cinci. Ok. Bun.

KAREN: Dar uneori merge mult în sus şi alteori foarte jos.

ADAMUS: Da. Dar acesta e efectul de roller coaster. Este parte a
efectului trezirii. Şi care au fost problemele cu încrederea în tine?

KAREN: Atunci când pot auzi cu adevărat bine în interior, am avut o

încredere foarte bună şi a mers mult în sus.

ADAMUS: Nu asta am întrebat. Care au fost – doar respiră adânc un

moment – ce a făcut cu adevărat să ieşi din încrederea în tine? Este
foarte evident. Ah, acum te gândeşti. Nu simţi.

KAREN: Probabil mă bazez pe uman.

ADAMUS: Acum o să-ţi dau eu răspunsul corect. Că o să răneşti pe

altcineva. Tu ai una din cele mai dulci, mai frumoase şi mai radiante
dispoziţii, dar ai rănit nişte oameni. Nu intenţionat, nu ai vrut
neapărat asta, dar i-ai rănit pe alţii. Deci ce faci? Ce faceţi oricare
dintre voi atunci când i-aţi rănit pe alţii – incluzând aici uciderea,
torturarea, acel gen de lucruri – atunci când răniţi cu adevărat pe
cineva? (cineva spune: “Te simţi vinovat”)

Vină. Vă închideţi. Vă retrageţi. Vă retrageţi şi spuneţi: “Niciodată…”

Oh, nu detestaţi asta – niciodată? „Niciodată nu o să mai fiu în
poziţia de a răni pe cineva”, pentru că aţi avut şi încă mai aveţi
anumite puteri, talente magnifice neexprimate acum, pentru că le
asociaţi cu rănirea altora.

Şi nu vă acuz pentru că nu vreţi să-i răniţi pe alţii. Într-un mod

teoretic – scuze, Pete –, filosofic, nu puteţi să-i răniţi cu adevărat pe
alţii. Într-un alt fel, al Noii Energii – scuză-mă, Bonnie – într-un alt
mod al Noii Energii, chiar dacă aţi încerca acum să-i răniţi pe alţii,
nu aţi putea. Nu aţi putea. Chiar dacă aţi încerca să faceţi o alegere
conştientă, care e foarte neatrăgătoare, nu puteţi răni pe nimeni
altcineva acum. Conştiinţa voastră, conectarea voastră cu propriul
spirit nu vor permite asta.

Ştiind asta, ştiind că nu poţi răni pe altcineva, nu-ţi redă multă

încredere? Nu ne putem ridica până pe la un şapte?

KAREN: Sigur. Da.

ADAMUS: Absolut. Absolut. Ai aşa de multe talente, eu ştiu cine

eşti. Noi am mai lucrat împreună. Ştiu ce poţi face ca lider şi ca
persoană creativă. Dar tu te-ai retras. Nu poţi răni pe nimeni acum.

Ştiu că asta poate îi provoacă pe unii, pe unii dintre cei care ascultă.
“Cum adică nu pot? Pot să ies acum pe uşă, să iau un cuţit şi să mă
duc furios la mall.” Nu, nu puteţi. Nu, nu puteţi. Poate că alţii pot,
dar voi nu puteţi. Nu din cauza sistemelor de credinţă, nu pentru că
voi sunteţi foarte morali. Pentru că acum aveţi o conştiinţă ce nu va
permite asta.

Următorul. Nivelul de încredere. Da, unde vă aflaţi acum?

PAUL: Probabil şapte sau opt.

ADAMUS: Şapte, opt. Destul de scăzut în comparaţie cu unde ai

putea fi, în comparaţie cu bucuria pe care ai putea să o ai. Ce te
opreşte?

PAUL: Variază în funcţie de cât de încrezător sunt.

ADAMUS: Da.

PAUL: Şi sunt deschis să aud orice lucru pentru calibrare, orice

contribuţie atunci când nu sunt sigur.

ADAMUS: Ce te împiedică să ajungi la 10? Este foarte evident. Toată

lumea ştie.

PAUL: Microfonul. (multe râsete şi câteva aplauze)

ADAMUS: Asta e bine.

PAUL: Vreau o insignă Adamus.

ADAMUS: O să o ai. O ai. Toţi cei care au avut microfonul până

acum primeşte o insignă. Dar hai să urmăm asta. Da. Da,
complimentele mele. Deci eşti pe la şapte-opt. Ce se află între tine
şi 10? Fiindcă toată lumea ar trebui să fie la 10 absolut şi nu o să fiu
mulţumit până când nu o să fiţi la 10.

PAUL: Nu simt că am cunoaşterea completă în acest moment.

ADAMUS: Mai zi o dată. Ridică-te, ridică-te. Haide. (râsete, căci
Adamus merge spre Paul, care se dă deoparte) Dă-i înainte. Nu-ţi
face griji. Am spus că voi nu aţi răni pe nimeni. Nu o să scoateţi un
cuţit. O să o fac eu! (Adamus îi dă o palmă, audienţa suspină şi
râde) Dar vreau să te aud spunând asta din nou. Haide. Nu au
completa…

PAUL: Cunoaştere, conştienţă în conştiinţa fizică.

ADAMUS: Gata. Dă microfonul înapoi. Asta te împiedică să ajungi la

10, nivelul 10 de încredere în tine. Scuze pentru palmă, o să treacă.

Tu vrei să ştii. Vrei să intelectualizezi. Vrei să pricepi, iar dacă nu

poţi, dacă nu se procesează aici dacă nu are sens, dacă nu intră în
calcul, nu o să faci asta. Asta te împiedică. Acel… oh, asta mă pune
în mişcare… acel salt de încredere care trece dincolo de minte, care
intră profund în inimă şi în simţire, acel „Nu dau doi bani, nu e
nevoie să ştiu. Nu e nevoie să procesez aici, sus. Nu e nevoie să
devin mintal. La naiba cu analiza, doar o să trăiesc acest lucru”.
Asta te împiedică să ajungi la 10. Totul în rest e bine.

PAUL: Deci să ies din minte?

ADAMUS: Daaaaaa... (râsete) Vreau să spun că da! Da. Nu încerc să

te jenez, dar absolut, ieşi din minte. Încetează să mai încerci să
pricepi. Te descurci bine uneori, laşi energia minţii să plece. Ai o
minte uluitoare, dar dacă ar exista ceva dincolo de minte? Dacă ar fi
ceva...

Am să mă adresez minţii tale pe acest subiect. Mintea, dacă ar fi

ceva şi mai bun, mai mare, mai inteligent, care să nu aibă nevoie de
substanţe chimice şi de circuite electrice pentru a pricepe lucrurile?
Dacă ar fi ceva măreţ şi care este deja acolo? Ce crezi despre asta?

PAUL: Nu pun asta sub semnul întrebării, dar nu am accesul

conştient în măsura în care vreau să trec dincolo de opt.

LINDA: Să-i iau premiul înapoi? (râsete)

ADAMUS: Nu, nu, nu. Asta e bine. Asta e bine. (râsete) Asta e bine.
Dacă aş… dacă aş avea o piscină plină cu apă acum şi dacă aş fi ales
un channeller ceva mai solid, te-aş lua, te-aş arunca în apă şi ţi-aş
pune capul sub apă, şi l-aş ţine acolo până când ai fi pe punctul de a
muri – sunt genul! – până când să vrei o gură de aer atât de mult,
încât să dai orice pentru ea. Orice, orice.

Iar apoi şi-aş scoate capul din apă, te-aş resuscita şi şi-aş spune:
acum, dacă vrei atât de mult să ştii şi să fii tu însuţi, atât de mult să
treci dincolo de minte, dacă ai atâta dorinţă pentru asta, atunci vei
ajunge acolo. Cu alte cuvinte, nu vrei suficient de mult.

PAUL: Dar pot să simt asta.

ADAMUS: Da! Da, bun, mulţumesc. Bun dialog. Şi e cu adevărat

foarte simplu. E vorba doar despre acel salt, că nu trebuie să… Dă-
mi voie să spun într-un mod diferit. Nimic din acestea nu are sens şi
nu va avea niciodată. Niciodată nu o să-ţi satisfaci intelectul uman.
Niciodată nu o să-ţi satisfaci mintea în legătură cu ce se petrece pe
Pământ, niciodată. Nu poţi pricepe niciodată. Aşa că încetează să
mai încerci. Încetează să mai încerci.

Adevărata viaţă – nu e nevoie să încerci să îi dai un sens. Este în

moment. Este spontană. Este din intuiţie. Vine din gnost. Iar mintea
voastră – mintea ta, domnule – ţip şi spune: “Scoate-mă de aici.
Eliberează-mă de povara de a trebui să fiu aşa de deşteaptă, de a
trebui să pricep totul. eliberează-mă de limitările mele, astfel încât
eu” – fiecare parte din voi – „să mă pot extinde şi să pot creşte, să
mă pot întinde”. Şi mintea vrea asta. Asta e. Nu e nevoie să vă
luptaţi cu mintea, ea vrea. Dar sunteţi atât de programaţi, aşa de
hipnotizaţi – voi toţi – ca să gândiţi că trebuie să pricepeţi şi nu va fi
aşa, aşa că eliberaţi. Distraţi-vă. Bucuraţi-vă.

PAUL: Mulţumesc.

ADAMUS: Cu siguranţă. Absolut. Şi am să-ţi dau un premiu Adamus

extra. (Linda suspină, căci Adamus scoate bani din buzunarul lui
Cauldre. Râsete, căci ea încearcă să-i ia banii) Nu pune mâna pe
channeller! Nu pune mâna… e un joc. Este un joc. E de ales între
bancnota de un dolar a lui Cauldre şi o bancnotă aproape nou-nouţă
de o sută de dolari. Pe care o alegi? (pauză cât timp îi arată
bancnotele lui Paul) Într-atât e de greu?! (multe râsete)
LINDA: Da, fiindcă ştie că mă uit la el!

PAUL: Nu mă tem. Da. Pe Franklin. (bancnota de 100 de dolari)

ADAMUS: E a ta. Mulţumesc. (aplauze) Întotdeauna, întotdeauna să

verifici buzunarele lui Cauldre înainte de o sesiune. Aşa că… Şi este
în regulă. De fapt… de fapt tu ai făcut o sută de dolari, Cauldre
tocmai a făcut o mie, iar eu sunt bogat pe vecie, aşa că nu am
nevoie.

PAUL: Oricând vrei! (râsete)

ADAMUS: Absolut! Şi, Shaumbra, ar trebui….

LINDA: Acum dă-mi ce mai are în buzunar. (râsete)

ADAMUS: Cauldre a rămas acum doar cu mărunţeii. Uite doi dolari.

Aşa că… apropo, Shaumbra, e doar o bucată de hârtie! El tocmai a
obţinut o bucată de hârtie şi toată lumea e încântată. E doar o
bucată de hârtie. Dar există multă energie în ea.

Acum de fapt, aş vrea să treceţi dincolo de minte şi o transformaţi

în ceva mai mare. Cum faceţi asta? Scoţi bancnota de o sută, o
ridici, te uiţi la ea şi încerci să o transformi într-una de o mie. Nu!
Faceţi asta… o să trecem printr-un exerciţiu mai târziu. O să o
folosim, te rog, la exerciţiul pe care o să-l facem mai târziu. Pune-o
în buzunar şi eliberează. Da, bun. Excelent. Bun.

Încă vreo câţiva. Nivelul de încredere în voi. Ridică-te, te rog. Face

să fie şi mai greu, nu-i aşa?

APRIL: Da, aşa e.

ADAMUS: Oh!

APRIL: Aş spune opt.

ADAMUS: Opt. E bine. E bine. Şi ce te împiedică să…

APRIL: Bancnota de 100 de dolari! (multe râsete)

ADAMUS: Ştii unde se află! Da. Ce te împiedică? Te apropii. Ce te
reţine?

APRIL: Cred că este frica de… este fie frica de a nu ajunge acolo, fie
teama de a ajunge acolo. Sunt ambele. Sunt ambele.

ADAMUS: Absolut. Absolut, şi este foarte înţelept, iar dacă aş mai

avea nişte bani, aş… hai să vedem dacă mai am ceva de valoare…

LINDA: Nici să nu te gândești. (râsete)

ADAMUS: Dar da, este o situaţie interesantă. Te poţi aşeza.

Interesantă situaţie. Vă apropiaţi, ajungeţi la nivelul opt şi în special
la nivelul nouă şi spuneţi: “Ei bine, dacă aş uni punctele? Dacă aş
ajunge la un punct de încredere totală în sine? Ce s-a petrece
atunci?” Aandrah?

LINDA: Stai, stai, stai, alerg cu microfonul. Fug, fug, fug.

ADAMUS: Ei ating punctul încrederii absolute. La ce trebuie să

renunţe?

AANDRAH: La frica ce a fost atât de familiară atât de mult timp.

ADAMUS: La ceea ce le este familiar.

AANDRAH: Da.

ADAMUS: Şi cu asta, la joc.

AANDRAH: Da.

ADAMUS: Jocul. Şi ce se petrece? O parte din voi spune: “Ei bine,

dacă vechia familiaritate nu mai este aici şi jocul dispare, nu mai am
nimic de făcut”. Dar mai aveţi.

AANDRAH: Da.

ADAMUS: Mai aveţi. Este doar… este ceva ca o stare de vis, un joc
ce este jucat cu sinele. Aşa că ajungeţi la încrederea completă,
renunţaţi la joc. Iar o parte din voi spune: “Dar, bine, dacă nu mai
am jocuri de jucat, de ce să mai stau aici?” Este un joc nou şi nu e
un joc al dualităţii. Este noua bucurie de a fi aici, pe Pământ, în corp
fizic, fără suferinţe, fără dureri, fără toate celelalte probleme. Aşa
că… bun. Încă unul.

LINDA: Ok. Încă cineva.

ADAMUS: Şi vezi să fie alegerea bună. Să nu alegi greşit. (râsete)

LINDA: Ei bine, ţi-am luat bijuteriile, aşa că suntem în siguranţă.

ADAMUS: Nu poţi face alegerea greşită. Nivelul de încredere în sine?

LITTLE FOX: Dintr-un motiv sau altul instantaneu a izbit nişte

asperităţi. (râsete) Aş spune că se plimbă între şapte şi opt.

ADAMUS: Şapte, opt. OK. Şi ce se află între?

LITTLE FOX: Oh, uit ca e o călătorie, să mă distrez şi să nu mai fiu

aşa de serios, şi, gândindu-mă la asta, în special acum, când vin
potenţiale noi pentru mine, să mă simt în siguranţă.

ADAMUS: Da. Acum pot să-ţi ofer răspunsul meu?

LITTLE FOX: Sigur.

ADAMUS: A.O.

LITTLE FOX: A.O.

ADAMUS: A.O. – alţi oameni. Alţi oameni. Vezi, tu faci toată această
lucrare pentru alţi oameni. Asta e pasiunea ta. E viaţa ta. E
justificarea ta pentru a sta aici. “Fac asta pentru alţii”. Alte variante
sunt: “Am copii. Eu…” Iată şi preferata mea: “Am părinţi care sunt
bolnavi, iar ca urmare nu pot să am timp pentru mine, pentru că am
grijă de ei”. Makyo.

Deci A.O. Tu faci asta pentru toţi ceilalţi. Trebuie să fii aici ca să îi
călăuzeşti pe toţi nefericiţii prin perioada lor de trezire. Trebuie să fii
aici ca să ai grijă de copii tăi, pentru că fără tine, evident, or să se
sfărâme în bucăţi, pentru că, ei bine, poate că ei nu sunt aşa de
divini. Evident, tu trebuie sa ai grija de alţii. Aşa că, AO. Mulţumesc.

LINDA: Ultimul?

ADAMUS: Este alegerea ta.

LINDA: Cred că ar fi plăcut să auzim ceva de la tânăra Mackenzie.

ADAMUS: Este alegerea ta. Dar eu nu mai am nicio remarcă

alunecoasă pentru nimeni. Continuă.

MACKENZIE: Trebuie să mă ridic în picioare?

LINDA: La timp.

ADAMUS: Da, trebuie să te ridici.

LINDA: Bine ai venit, Mackenzie.

MACKENZIE: Mulţumesc.

ADAMUS: Pe o scală de la 1 la 10.

MACKENZIE: Sincer, trebuie să spun că întrebarea…

ADAMUS: Nu, vreau să mă minţi. (râsete)

MACKENZIE: În regulă, pot să o fac şi pe asta.

ADAMUS: Nu, hai să mergem pe sinceritate.

MACKENZIE: Întrebarea mă face cumva să fiu confuză.

ADAMUS: Cu adevărat?

MACKENZIE: Poţi spune că sunt la 10 sau la zero, pentru că sunt eu

însămi.

ADAMUS: În regulă.
MACKENZIE: Iar dacă nu am încredere în mine, cum pot să fiu eu?

ADAMUS: Adevărat.

MACKENZIE: Aşa că, în mintea mea, încrederea este cumva

irelevantă, pentru că nu există altă cale să fii tu însuţi. Fie eşti tu
însuţi, fie încerci să nu fii.

ADAMUS: Da. Şi pe cine ştii care să fie cu adevărat el însuşi?

MACKENZIE: Pe nimeni.

ADAMUS: Cine ar fi standardul tău?

MACKENZIE: Ăăăăă, scuze. (priveşte în lateral)

ADAMUS: Nu te uita în sala asta! (râsete)

MACKENZIE: Ştiu! Ştiu! Am văzut ecranul şi ea (Linda) era acolo, iar

eu m-am uitat dincolo! (multe râsete)

ADAMUS: Filosofic sunt de acord. Practic, am nişte dificultăţi. Ai

absolută dreptate, dar pe cine ştii care să fie cu adevărat… cine este
exemplul de Eu Sunt sau este cu adevărat el însuşi?

MACKENZIE: Nimeni.

ADAMUS: Nimeni.

MACKENZIE: Nu. Toată lumea urmează reguli. Ei încearcă şi se

integrează în societate. În majoritatea timpului, ei încearcă şi se
gândesc la alţi oameni, la ce or să… cum or să le răspundă alţi
oameni…

ADAMUS: Da.

MACKENZIE: … şi ce ar trebui să facă pentru ei. Iar la final totul se

încheie când nimeni nu e sincer cu sine, pur şi simplu pentru că se
petrec tot felul de alte lucruri. Aşa cum spunea profesoara mea
alaltăieri despre cum a aflat că generaţia noastră este copleşită de
toată informaţia care vine de peste tot, că este greu să fii doar un
singur lucru. Aşa că…

ADAMUS: Adevărat. Bun. Mulţumesc. Şi, dă-mi voie să întreb,

lăsând toate acestea deoparte, ce simţi acum, pe o scală de la 1 la
10? Ştiu că sunt superficial că întreb asta, dar…

LINDA: Are 13 ani şi e cu o grămadă de adulţi.

ADAMUS: Se descurcă uluitor de bine.

MACKENZIE: Treisprezece?! Am 16 ani!

LINDA: 15, ci o grămadă de adulţi.

MACKENZIE: Cu şase. Şaisprezece.

ADAMUS: Acum, unde este nivelul tău de încredere după toată

nebunia asta?

LINDA: Şaisprezece.

ADAMUS: Acum, nivelul de încredere.

MACKENZIE: Presupun că poţi spune că sunt la 10, pentru că sunt

eu însămi şi asta este cine sunt.

ADAMUS: Ok. Bun.

MACKENZIE: Chiar şi cu toate celelalte.

ADAMUS: Bun. Excelent. Mulţumesc.

LINDA: Îţi mulţumim pentru că ai fost aşa de curajoasă.

ADAMUS: Aşa că, dragi Shaumbra, am vorbit despre asta alaltăieri,

în programul de la radio. Am vorbit despre problema încrederii şi
este foarte, foarte important să înţelegeţi unde sunteţi. Nu e nevoie
să-i acordaţi şi un număr, dar chiar aveţi încredere implicită în voi?
Aveţi încredere în corp? Aveţi încredere în alegerile voastre? Aveţi
încredere în deciziile voastre? Aveţi încredere… aveţi încredere în
Spirit? Aveţi încredere în viaţă? Aveţi încredere în viaţa în lumea de
acum, atât de plină de haos? Aveţi încredere să fiţi absolut voi,
abandonându-vă? Să staţi în faţa unui grup şi să cântaţi? Să faceţi
ceva ieşit din comun? Aveţi încredere că această parte a călătorie în
care vă aflaţi acum, numită trezirea iluminării voastre spirituale,
este reală? Sau este doar şi mai mult gunoi?

Aşa că ridic subiectul şi cumva forţez ca să irit – unde sunteţi acum

cu încrederea în voi înşivă – pentru că va fi greu să mergeţi înainte
sau, hai să spunem, să vă extindeţi mai mult dacă nu înţelegeţi cel
puţin nivelul vostru de încredere. Acum, nu e vorba că trebuie
obligatoriu să aveţi 100% încredere în voi, ci despre a înţelege de ce
nu aveţi încredere în părţi din voi.

Am mai vorbit alaltăieri despre… ei bine, daţi-mi voie să vă ofer un

exemplu. Hai să spunem că vă treziţi mâine dimineaţă şi vă este
greaţă, vă este rău, transpiraţi, asudaţi, vomaţi. Care este primul
lucru pe care îl faceţi? Să fugiţi la toaletă, sper. (câteva râsete) Al
doilea: „Ce am greşit? Ce am mâncat stricat?” Click, click, click,
click prin minte, evaluând totul. apoi: „Ce încearcă Spiritul să-mi
spună?” După aceea: „Poate corpul meu e mai puternic decât
sufletul, pentru că uită-te la mine, mă îmbolnăvesc”.

Acum, vă ocupaţi de asta, eliberaţi multe la toaletă. Încă vă simţiţi

groaznic şi decideţi să vă aşezaţi la calculator şi să lucraţi puţin.
Telefonul sună şi tresăriţi pentru că nu vă simţiţi aşa de bine, iar
când faceţi asta izbiţi computerul, iese fum şi se arde. “Oh, nu, o să
fie una din acele zile”, vă spuneţi. „De ce e scăzută energia mea? Ce
greşesc? Ce se întâmplă cu mine? Sunt atacat de stafii? De fiinţe
extraterestre? Poate că e vreo energie demonică ce pândeşte prin
casă. Ştiu că ar fi trebuit să chem pe cineva să se ocupe de feng
shui ca să scoată energia demonică, iar acum ea preia conducerea”.

Aşa că lucraţi la asta. Stingeţi focul. Realizaţi că nu mai aveţi

computer, aşa că vă decideţi să săriţi în maşină – ştiţi ce o să
urmeze – ca să vă duceţi la magazinul de computere. În timp ce
conduceţi pe stradă, gândindu-vă la ziua mizerabilă de până acum,
un accident de maşină. Nimeni nu e rănit, dar acum şi maşina
fumegă – arată ca şi cum computerul vostru, dar cu roţi. E varză. E
varză, iar voi spuneţi: “Ce greşesc?”

Acum, toate acestea fiind date… oh, apropo, în timp ce staţi acolo
aşteptând să vină poliţia, realizaţi că nu aveţi permisul sau talonul
maşinii. Le-aţi lăsat acasă, iar acum scoateţi portofelul, vă uitaţi prin
el, iar cineva vine, vi-l fură şi fuge.

„Ar fi trebuit să fi stat în pat”. Nu. Răspuns greşit. Întrebare – puteţi

fi într-un asemenea spaţiu de încredere ca să ştiţi că este absolut
perfect? Şi puteţi râde tare: “Ha, ha, ha. Ştiu că eu am creat asta.
Nu dumnezeu a creat toate astea. Adamus, hmm, nu, nu el a creat.
(râsete) Spiritele demonice nu au creat asta. Eu am creat.” Puteţi fi
la acel nivel de încredere şi să spuneţi: “La naiba, e amuzant!” Sau,
cel puţin: “Ştiu că va evolua din acest punct începând”. Aceasta e
încrederea. Aceasta e încrederea. Aş putea intra şi în alte scenarii,
în care vine poliţia… oh, nu intru acolo. Asta e încrederea.

În fiecare zi primim – noi, Consiliul Crimson – primim mii de

plângeri de la Shaumbra din întreaga lume. “De ce se petrece asta?”
Ei bine, răspunsul pe care îl dăm noi este „Pentru că voi aţi creat”.
“De ce se petrec toate aceste lucruri în viaţa mea? Oh, trebuie să fie
din cauză că e nevoie să ies şi să urmez un curs de cristale şi mai
trebuie, ştii, să iau vitamine şi...” Le adunaţi pe toate la un loc.

Dar dacă aţi avea nivelul de încredere în care să ştiţi implicit că este
perfecţiunea? Dar dacă toate aceste lucruri ce s-au petrecut azi…
când aţi chemat un taxi ca să vă ducă acasă, aţi întâlnit pe cineva –
poate pe şoferul de taxi, poate pe altcineva – aţi întâlnit pe cineva
care aduce mari daruri în viaţa voastră – poate bani, poate iubire,
prietenie, învăţătură, orice. Poate că toate aceste lucruri care s-au
petrecut au fost parte a proiectării voastre, a ceea ce aţi numi sinele
vostru suflet, care... sufletului vostru nu-i pasă cu adevărat despre
toate incidentele umane. Vrea să fie cu voi, iar voi aţi cerut asta. Iar
când aţi făcut asta, a adus o dinamică de neoprit şi se va petrece.

Şi slavă domnului că există înţelepciune în suflet care o să… acum,

nu sufletul vostru a creat acele accidente, dar energia dintre voi şi
divinitatea voastră, o energie care a fost emisă şi a readus
experienţele manifestate pentru a face totul posibil şi va continua să
aducă acele experienţe. Sufletului nu-i pasă dacă aţi lovit maşina,
fiindcă mai există şi alte maşini. Nu-i pasă de calculatorul vostru,
pentru că oricum era timpul să renunţaţi la el. era timpul să luaţi
unul nou, fiindcă există lucruri pe care nu le puteaţi face decât cu un
computer nou. Nu-i pasă dacă v-aţi vărsat maţele de dimineaţă,
pentru că a însemnat eliberarea unor toxine din corp, ce erau
blocate acolo de mult timp. Nu-i pasă de niciunul din aceste lucruri,
pentru că el – voi – voi aveţi o înţelegere mai profundă şi o
înţelepciune mai adâncă.

Acum, ce se aşează în cale? Aspectul umanoid, aspectul uman

căruia nu-i place schimbarea, care nu vrea să meargă înainte.
Aspectul uman care nu-şi crede propriul sine. Cu adevărat nu o face.
Nu se crede pe sine, căci aspectul uman nu e real. Este fabricat.
Este un rol şi nu se crede pe sine pentru că ştie că este un rol, dar
din păcate voi nu ştiţi că este un rol – încă.

Toate lucrurile ce se petrec – vă rupeţi un picior, vă pierdeţi

serviciul, orice. Dar dacă aţi avea încredere absolută? Dacă aţi avea
un zâmbet larg şi aţi spune: “Propria mea călăuzire de la mine
însumi permite ca aceste lucruri să se petreacă ca să mă mişte din
loc” sau orice ar fi, “ca să mişc lucrurile, ca să continue să se
extindă.”

Întrebarea este: puteţi avea acel nivel de încredere? E o întrebare

mare. Puteţi avea acel nivel de încredere atunci când vine peste voi
un val de nelinişte, aşa cum a fost recent, şi să spuneţi: “Totul este
în ordine perfectă în viaţa mea” – în viaţa voastră. Dacă pierdeţi
avionul, dacă o să cădeţi pe gheaţă şi vă loviţi la spate, puteţi avea
acel nivel de încredere? Puteţi?

Acum, se petrece ceva interesant. Am să vă ofer sfârşitul poveştii.

Atunci când faceţi asta, atunci când alegeţi asta, atunci nu mai e
nevoie să se petreacă toate aceste lucruri, pentru că deja v-aţi
deblocat. Aşa că o parte din voi se teme: “Oh, dumnezeule, dacă o
să am încredere, o să-mi pierd serviciul, partenerul o să mă
părăsească, iar câinele o să moară, oh, dumnezeule, ia te uită la
toate astea”. Se petrec doar pentru că nu vă aflaţi la nivelul 10,
pentru că sunteţi la doi, la opt sau la şapte.

Numerele nu contează. Dacă există o măsură de neîncredere, fie că

vă aflaţi la nivelul 1 sau la 9,99, este la fel. Este la fel. Aşa că nu
contează dacă cineva a spus: „Sunt la nivelul doi”. E la fel cu 9,999.
Nu aveţi încredere. Nu aveţi încredere.

E un punct foarte important. Oh, respiraţi adânc. Eu pot… oh,

sunteţi aşa de mentali cu mine. Oh! E ca şi cum întrebaţi: „Ei bine,
cum să am încredere în mine?” Faceţi o alegere şi respiraţi adânc.
Asta e tot. Şi de fiecare dată… oh, iată şi clenciul. În următoarea
săptămână sau cam aşa ceva – 10 zile, între o săptămână şi 10 zile
– veţi avea o experienţă legată de acest moment, de încrederea în
voi înşivă.

Ceva se va petrece – şi nu am spus ce anume, doar am spus ceva –

şi vă va aminti, vă va aminti de discuţia pe care o avem aici. şi vă
va da oportunitatea de a face o alegere foarte conştientă. “Am
încredere în mine? Sau intru în dramă, intru în simţirea că nu merit
cu adevărat?” O să aveţi o experienţă. Scrieţi-o după ce are loc.
Scrieţi o mică povestioară despre ea. Vă ajută să împământaţi
energia şi ar putea fi bună pentru viitoarea carte pe care o scriem
împreună.

Ahmyo

Azi va fi cumva un fel de zi Zen şi îi mulţumesc lui Robert pentru că

s-a îmbrăcat aşa. Ai putea să te ridici, cu tot cu şal? Un aspect Zen
astăzi. (Robert se ridică) Da, înfăţişarea de călugăr Zen, da. (câteva
aplauze)

Există un cuvânt – un cuvânt gen Zen – pentru încrederea absolută

în sine. Ahmyo. Ahmyo. Îl puteţi spune? (audienţa şi Adamus spun
împreună: “Ahmyo”) În alte tărâmuri, nu e un cuvânt, este un fel de
vibraţie. Ahhh-mmmm-yoooo. Cumva curge. Hai să facem asta.
Ahhhhh-mmmm-yoooo.

Încredere absolută – nu în lume, nu în lumea exterioară, nu în alţi

oameni, nu în zeităţi, în entităţi sau altceva – ci în voi înşivă.
Ahmyo. “Ahmyo. Eu Sunt Cel Ce Sunt. Ştiu că orice se petrece în
viaţa mea, eu îl creez la modul absolut pentru cel mai înalt bine al
meu. Nu ca pedepsă, nu pentru…” – nu pot să înjur, dar – “nu
pentru vreo lecţie, nu pentru că sunt rău. Eu creez acestea pentru
cel mai mare bine al meu.”

În momentul în care ajungeţi la acel punct, deblocaţi potenţiale ce

înainte vă erau necunoscute. În momentul în care puteţi fi în acest
loc al Ahmyo, încrederea absolută – “Eu îmi creez propria viaţă. Nu-
mi pasă cum arată circumstanţele exterioare, eu creez” – acesta e
ahmyo. Este încrederea absolută, necondiţionată, nementală în sine.
Ahmyo. Atunci când sunteţi în acel punct – la care sunteţi deja, doar
că trebuie să recunoaşteţi asta – apoi lucrurile pot să înceapă să se
mişte. Apoi începem să ne distrăm puţin, ceea ce vom face într-un
moment. Ahmyo.

Ahmyo este pur, absolut pur, sinele pur. Este cumva un fel de
realizare a lui Eu Sunt. Ahmyo, atunci când încetaţi să vă mai îndoiţi
de tot ce se petrece, încetaţi să mai încercaţi să le analizaţi. “Totul
este creat de mine pentru” – orice vreţi să spuneţi voi – “binele mai
înalt, pentru propria mea expasiune sau pentru bucuria vieţii mele.
Fiecare lucruşor.” Acel nivel de încredere în sine este cel spre care
toţi Maeştri Ascensionaţi au aspirat sau l-au experimentat, aş spune,
în viaţa lor finală pe Pământ. Acesta – ahmyo – este ceea ce aţi
putea numi pasul final şi, poate, cel mai plin de bucurie.

Imaginaţi-vă pentru un moment, imaginaţi-vă, închideţi ochii dacă

alegeţi, dar imaginaţi-vă cum este să aveţi încredere absolută şi
necondiţionată în voi înşivă. Ahmyo. Aceasta include încrederea în
corp. Da, chiar dacă se îmbolnăveşte sau are dureri, puteţi avea
încredere în el? Ahmyo. Indiferent ce se petrece, voi aţi creat, din
iubire de sine.

Ceea ce se petrece este că atunci când începeţi cu adevărat să aveţi

înţelegerea conştientă a lui ahmyo, încetaţi să vă mai îngrijoraţi
pentru mărunţişuri. Încetaţi să vă mai îngrijoraţi pentru ceea ce
urmează să se petreacă, vedeţi voi, pentru că realizaţi că ceea ce
urmează a se petrece este absolut perfect. Însă în momentul în care
vă aflaţi în starea lui ahmyo, se deschid toate potenţialele unei boli
– care nu este cu adevărat o boală, este doar un semnal clar. Se
deschid potenţialele unor lucruri precum lipsa de abundenţă pe care
v-aţi focalizat – lipsa – de atât de mult timp. Dintr-o dată, atunci
când spuneţi: “Eu am creat asta”, se extinde, de deschide către cel
mai înalt potenţial.

Atunci nu va mai fi nevoie să experimentaţi tot gunoiul din viaţa

voastră. Atunci nu mai aduceţi aceste… ceea ce aţi numi scenarii
proaste, pentru că nu mai e nevoie de ele. Ceea ce aţi numi sufletul
vostru v-a atras atenţia şi cerea doar să aveţi încredere în voi, să
aveţi încredere în voi.
Care ar fi antiteza lui ahmyo? Makyo! (râsete) Absolut. Makyo.
Acum, pentru unii dintre voi care nu ştiu ce înseamnă, aş spune că
termenul pentru makyo este… înseamnă fals, înşelător, că distrage
şi, de asemenea, ceea ce eu… pot să spun cuvântul? Trebuie să-l
scriu, pentru că mi s-a spus să nu spun „rahat” în faţa unui grup.
(râsete, căci scrie „rakhat”) Iată, în versiunea spaniolă, rakhat, da.
(râsete) No hablo inglés.

Aşa că opusul lui ahmyo, care este puritate, încredere, nicio

inhibiţie, adevăr, aţi putea spune că opusul său este makyo. În ce
priveşte makyo, în general asociez cuvântul cu distragerea spirituală
sau RH spiritual şi se petrece. Se petrece tuturor celor pe care i-am
cunoscut vreodată şi care se află pe calea spirituală, inclusiv lui
Buddha – mult makyo acolo – inclusiv unora dintre marii lideri
spirituali ai tuturor vremurilor, inclusiv fiecărui maestru ascensionat
pe care l-am cunoscut vreodată.

Ei ajung la punctul lui makyo în călătoria lor. Se petrece pe undeva

prin apropierea finalului realizării de sine, iar ei încep să se polueze
pe ei înşişi cu mult rahat – rahat spiritual, retoric, dogmatic,
organizaţional şi structural. Şi de asta – îi irit pe unii uneori – dar
spun să renunţaţi la astrologie. Acum, mie îmi place astrologia, dar
nu când e o dependenţă. Iubesc cristalele, atunci când îmi
împodobesc mâinile şi corpul…

LINDA: Bine ai venit în clubul meu.

ADAMUS: …ca bijuterii. Ştiţi, mie îmi place Tarotul, atunci când e
făcut cum trebuie, atunci când dă putere. Dar toate aceste lucruri,
inclusiv – teren sacru aici – inclusiv Shaumbra poate fi makyo.
Toate aceste lucruri devin distrageri. Sunt false. Sunt puse acolo din
câteva motive. Unu – ca să umple un vid, pentru că atunci când
intraţi în această parte a procesului trezirii, dintr-o dată ceea ce
percepeţi a fi înainte este un mare vid, un mare nimic. Cu alte
cuvinte, nu puteţi vedea dincolo de eliberarea jocurilor umane, aşa
că ceea ce urmează se simte ca a fi gol. Deseori atunci voi vă puneţi
makyo în cale, puneţi multe distrageri în cale pentru a umple un vid.

Acum, să se ştie că nu există vid în întreaga creaţie. Nu poate

exista. În această dimensiune, în oricare altă dimensiune, nu există
vid. Nu există vid. Scăpaţi de credinţa că există viduri. Nu poate fi,
pentru că este creaţie. Nu poate fi. Aşa că voi vă încărcaţi viitorul
sau vidul ce vine cu o grămadă de rahat, un joc.

Makyo este plasat acolo deseori pentru că există o rezistenţă faţă de

încheierea jocului, astfel că acestea sunt doar atuuri la joc sau
jucării ce sunt puse acolo. Makyo mai este aşezat acolo – toate
distragerile şi toate celelalte – pentru că voi nu înfruntaţi problema
reală care se află acum în faţa voastră, şi aceasta este ahmyo.
Încrederea.

Am văzut fiinţe umane foarte înţelepte, uluitoare, radiante,

spirituale, foarte evoluate în calea lor, aşa cum aţi spune voi, care
sunt pregătite să facă ultimul pas în ceea ce aţi numi starea de
ascensiune şi dintr-o dată încep să mă ia cu tot felul de makyo.
Brusc, în ultimul moment, intră în falsitate. Trebuie să o umple cu
ceva. Ei se tem literalmente să facă acest pas – 100% încredere în
sine. Pot ajunge la 99,9, dar aceasta a fost o linie înfricoşător de
trecut. Mereu există ceva. “Pot să am încredere în tot la mine, în
afară de…” şi completaţi voi mai departe, “în afară de modul în care
arăt, în afară de inteligenţa mea, de cum le par altora.”

E o mare capcană pentru lucrătorii spirituali, pentru liderii spirituali.

Brusc ei se gândesc că trebuie să apară într-un anume mod în faţa
altora – înţelepţi, inteligenţi, emanând o lumină albă, binecuvântări
şi vorbe înţelepte. Deloc! Deloc. De fapt, adevăratul învăţător şi
lucrător spiritual devine foarte uman, pentru că nu se teme de asta.
Nu se teme de asta. Încredere absolută.

Haideţi să trecem acum la partea practică a discuţiei noastre. Nu

vreau să vă răpesc din timpul pentru slide-uri. (râsete)

LINDA: Suntem mai îngrijoraţi pentru mâncare.

ADAMUS: Vom continua să vorbim despre ahmyo – încrederea

absolută – însă între timp, în seara asta, mâine, atunci când vom
pleca în grup în haos, trădare şi potenţial dezastru, veţi avea
oportunitatea de a privi la propriul ahmyo. Aveţi încredere în voi că
este real, că experienţa noastră de grup va fi reală? Sau doar
inventăm?

Vedeţi, vedeţi acel nivel ce declanşează încrederea? “Dar dacă doar

inventăm?” (cineva spune “Nu contează”) Ei bine, nu contează.
Absolut. Absolut, dacă aş mai avea încă o sută… dar primeşti un
premiu Adamus doar pentru asta. Nu contează.

LINDA: Cine?

ADAMUS: Frumoasa doamnă din spate.

LINDA: Care dintre ele?

ADAMUS: O să ridice mâna.

LINDA: Ok.

ADAMUS: Ştiţi, unii dintre voi s-ar lupta cu mine în legătură cu asta,
cu faptul că spun că nu contează. “Dar dacă inventăm toate astea?
Dacă e doar o distragere genială?” Iar eu am spus că de fapt nu
contează. Nu adevărat nu contează. Exact. Aşa că haideţi să
respirăm adânc cu asta.

Aşa că veţi avea oportunitatea de a experimenta makyo, ahmyo, pe

amândouă, în seara asta şi în următoarele 10 zile. Şi nu este o
pedeapsă sau o lecţie. Este o experienţă pe care v-o oferiţi ca să
puteţi începe cu adevărat să simţiţi în loc de a vă gândi la asta, în
care, Paul, în care poţi să intri în inima sa – aici, aici… (ia telefonul
mobil al lui Paul) Nu, nu-ţi vreau biluţele, vreau doar telefonul,
(râsete) ok, mulţumesc – în care poţi să intri în simţirea sa reală.
(mai multe râsete, căci Paul îi cere telefonul şi Adamus se strâmbă)
Prins în fapt. Prins în fapt.

Aşa că… (Adamus ridică telefonul) Sună! Hello? Tobias? Tu eşti?

(râsete) Oh, Kuthumi. Vorbim mai târziu. Ştiu că e important, dar
acum sunt cu un grup, vorbim. Venim cu toţii mai târziu. Ok,
mulţumesc. Ăăă, namaste. (multe râsete)

Infuzarea

Aşa că, ok, acum trecem la aplicaţii practice. Aici devine distractiv.
Fiecare să ia un obiect. Paul, suta de dolari va fi obiectul tău.
Fiecare să ia un obiect din geanta proprie. Ar putea fi o bijuterie, ar
putea fi bani, ar putea fi unul din blestemăţiile de telefoane mobile,
poate fi orice. Un pix, da. Da, da. Ceva care să vă aparţină vouă, nu
ceva care să aparţină altcuiva. Pot fi chei, pot fi bani.

(către Linda) Al tău ce este?

LINDA: Bijuteria ta.

ADAMUS: Nu, căci este bijuteria mea. Trebuie să fie obiectul tău.

LINDA: Oh.

ADAMUS: Trebuie să fie ceva care al tău.

LINDA: Nu pot să cer ceva?

ADAMUS: Ceva. Ai un inel frumos azi.

LINDA: Ok.

ADAMUS: Un inel frumos. Vrei mai multe bijuterii?

LINDA: DA!

ADAMUS: Pornim! (râsete) Acum, o să începem şi o să continuăm să

facem un proces a ceea ce o să numesc infuzare. Împrumut puţin de
la Aandrah şi On. Ei fac un curs de fuziune a sufletului. Fuziunea
sufletului.

ADAMUS: Pornim! (râsete) Acum, o să începem şi o să continuăm să

facem un proces a ceea ce o să numesc infuzare. Împrumut puţin de
la Aandrah şi On. Ei fac un curs de fuziune a sufletului. Fuziunea
sufletului.

Ce se petrece acum este că… sunt frustrat de lipsa… cuvintele nu

pot defini mereu… însă sufletul vostru, partea voastră umană şi
aspectele voastre se integrează. Fuzionează. De fapt nu au fost
niciodată separate. Este o iluzie, însă voi aţi creat o iluzie foarte
puternică de separare faţă de dumnezeul interior. Este deja acolo,
nu pe undeva pe afară. Voi aţi creat o credinţă foarte puternică şi o
iluzie foarte puternică a aspectelor – părţi fragmentate din voi –
care uneori se întorc regulat pentru integrare, dar deseori sunt
foarte fragmentate.

Aşa că este o mare iluzie. Iar ceea ce se petrece acum este că –

daţi-mi voie o clipă – ceea ce se petrece acum este că fuzionează.
(pauză, în timp ce el îşi toarnă nişte cafea şi ia un fursec) Ok.
Înainte să ajungeţi voi la ele, trebuia să iau şi eu. Niciodată nu mai
rămâne nimic. Acum, pe măsură ce sufletul şi sinele fuzionează, pe
măsură ce totul se întoarce în unitatea sa naturală, acum este
timpul ca voi să începeţi să luaţi acea imensă, frumoasă energie a
sinelui vostru divin şi să începeţi să o infuzaţi în obiecte din viaţa
voastră. Să infuzaţi.

Nişte reamintiri: nu faceţi asta cu alţi oameni. Folosiţi doar obiecte

ce sunt ale voastre, care sunt ale voastre. Care sunt ale voastre. Nu
folosiţi obiecte împrumutate. Nu vă folosiţi copiii. De preferat să nu
vă folosiţi nici câinii pentru asta. Lucraţi cu obiecte. Vom începe să
infuzăm energia. Vom începe să o plasăm în lucruri precum banii,
telefoanele mobile, maşina voastră, computerul, orice vă aparţine.

Există o barieră nenaturală între voi şi realitatea din jurul vostru.

Voi aţi găsit această cale, această cale cu adevărat isteaţă, de a vă
separa de orice altceva şi de voi înşivă în acelaşi timp. V-aţi separat
de această planetă ca şi cum ea este planeta, iar voi sunteţi aici, şi
o avem pe Mama-Pământ aici, pe Gaia, astăzi. Dacă se poate, te rog
să te ridici şi să... da, da. Mulţumesc. Mulţumesc. (audienţa
aplaudă, căci se ridică o doamnă îmbrăcată ca Gaia)

Aşa că… şi din cauza unui fel de… aţi putea spune de mânie sau de
rezistenţă faţă de a fi pe deplin întrupaţi pe Pământ, v-aţi separat
de lucrurile din viaţa voastră. Există credinţa că lucrurile materiale
vă vor ţine captivi aici. Nu e aşa. De fapt ele vă vor ajuta să vă
eliberaţi. Aşa că vom începe să infuzăm… voi veţi începe să infuzaţi
energia voastră în lucruri din viaţa voastră şi faceţi asta foarte
simplu. (se întoarce spre Linda)

LINDA: Ce?

ADAMUS: Caut...

LINDA: Ce?
ADAMUS: ...un obiect pentru Cauldre. O să iau inelul tău, numai în
scopuri demonstrative. E foarte uşor.

Acum, înţelegeţi că sunteţi o fiinţă radiantă, fie că ştiţi, fie că nu.

Întotdeauna daţi energii. Unele au caracteristici electrice sau
magnetice, altele au caracteristici a ceea ce aţi numi mai mult
lumină, ştiţi, ca în lumină (arată spre luminile din tavan), iar unele
dintre ele se încadrează mai mult în spectrul energiei spirituale
pure. Voi radiaţi constant, dar faceţi asta cumva inconştient, fără
prea multă focalizare.

Puteţi începe să vă infuzaţi energia în obiecte fără nicio agendă. Nu

încercaţi să transformaţi obiectul în altceva. Literalmente vă
împărtăşiţi pe voi. Iar când faceţi asta, atunci când vă infuzaţi în
acest inel, nu renunţaţi la nimic din voi. Nu luaţi o parte a energiei
voastre de bază ca să o puneţi în altă parte, pentru că acum, în
Noua Energie, nu există pierdere. Mereu se câştigă. Vedeţi voi, Noua
Energie lucrează diferit. Nu e luată niciodată. Valoarea de bază a
energiei rămâne mereu aceeaşi sau mai mare, aşa că nu vă faceţi
griji că aţi renunţa la o parte din voi.

O să facem o infuzare aici sau ceea ce unii dintre voi aţi numi
contopire – o contopire şi o împletire. Cuvântul franţuzesc pentru
contopire – mélange? (cineva din sală confirmă: “Mélange”)
Mélange. Oo,nu sună mai bine decât „infuzare”?

Aşa că hai să spunem că o puteţi numi cum… hai să spunem

împreună. Mélange. Hai să spunem cu… ai putea? (Alain pronunţă
cuvântul în franceză, “mélange”) Microfonul, te rog.

LINDA: Nicio problemă.

ADAMUS: Trebuie să auziţi nuanţele, frumuseţea limbii franceze.

ALAIN: Mélange.

ADAMUS: Mélange. (vorbeşte cu gura plină de fursec) Mélange.

(multe râsete) Cauldre vorbeşte mai bine franţuzeşte cu gura plină.
Mélange. (mai multe râsete)

Aşa că vom începe infuzarea. Nu fiţi confuzi în legătură cu ea. Este

un proces foarte simplu. De ce? De ce? De ce să facem asta? Pentru
că acest inel sau orice obiect ţineţi în mână deţine mult mai mult
potenţial decât doar pe cel evident pe care îl vedeţi. Cel evident –
câteva pietricele – chiar aş vrea să-i cumpere Cauldre nişte pietre
mai mari – şi ceva aur. Apropo, aurul – o să vedem asta pe măsură
ce… o să intrăm în pietre preţioase şi bijuterii.

LINDA: Oh, iubitule. (râsete)

ADAMUS: Aurul este frumos, pentru că aurul este probabil cea mai
bună substanţă umană pentru echilibrarea energiilor în alchimie.
Alchimiştii nu încercau să transforme lucruri în aur. Ei foloseau aur
adevărat sau dinamica energetică a aurului pentru a echilibra un
proces. Oricând alchimizaţi, oricând transmutaţi, oricând deblocaţi
energii ce se află în ceva există un imens schimb de energie şi de
transmutare. De fapt poate fi copleşitor. Alchimiştii lucrau cu aurul
pentru că are un mod de a echilibra procesul, astfel încât să nu vă
copleşească. Un pic de aur duce departe în echilibrarea reală a
alchimiei.

De ce vom infuza? Ei bine, pentru că acest inel e mai mult decât un

inel. Acest inel are potenţiale pe care nici nu ai început să le
realizezi. Acea bancnotă de o sută de dolari pe care o ai acum– este
a ta, nu mai e a lui Cauldre – are potenţiale în ea. Este o bucată de
hârtie, dar are potenţiale uriaşe prin infuzare.

Cu alte cuvinte, să fiţi atât de încrezători în voi încât să puteţi pune

o parte din voi în acel obiect fără grija că alt om o să vă facă ceva
rău sau că un spirit malefic o să vă posede. Ele nu vor să vă posede.
Aveţi încredere în mine. Nu când sunteţi la punctul în care sunteţi în
evoluţia voastră. Sunteţi prea clari pentru ei. Ei caută alţi oameni. O
să vorbesc despre asta mai târziu. Deci cum infuzaţi? (Adamus
respiră adânc şi respiră încet şi deliberat asupra inelului)

Tocmai am făcut asta. Am respirat adânc. M-am relaxat. Fără

agendă. Nu am încercat să forţez schimbarea. Nu e nicio forţare,
nicio rezistenţă. Am atâta încredere în mine încât nu e nevoie să îmi
fac griji pentru asta, iar prin respiraţie am infuzat. M-am
expansionat în acest obiect fără cerinţe, fără să spun: “Ok, acum
trebuie să te transformi în cinci inele mai mari ca acesta.” Fără
nimic din toate astea, doar simţind atâta bucurie în legătură cu viaţa
mea încât o pot împărtăşi cu lucrurile fizice din jurul meu.

Acum respiraţi adânc. Luaţi obiectul. Eliberaţi toate aşteptările.

Aveţi încredere în voi. Ahmyo. Ahmyo. Şi doar respiraţi-vă pe voi în
acel obiect. (pauză cât audienţa îşi infuzează obiectele) Dacă aveţi
acel mic imbold al minţii ce spune: „Ce naiba faci?” sau „Nu ar fi
trebuit să mănânc usturoi la prânz”, eliberaţi-l.

Acum, tocmai aţi împărtăşit sau aţi expansionat sau v-aţi respirat –
apropo, respiraţia este cel mai uşor lucru de făcut. Mai sunt multe
alte lucruri, dar respiraţia este uşoară – doar v-aţi împărtăşit pe voi,
pe Eu Sunt al vostru, pe ahmyo al vostru, cu acest obiect.

Nu este prana. Nu este chi. Nu este vreo energie a câmpului

universal. Sunteţi voi. V-aţi prins? Nu vine din altă parte. Nu intraţi
într-un bazin de energie de pe altă planetă. Nu este energia tipică a
forţei vieţii ce curge prin lucruri. Sunteţi voi. Pu şi simplu voi.

Acum, ceea ce se petrece este că brusc vă cuprinde. Sunteţi aici

acum. Nu prizonieri, ci aţi devenit parte din asta. Cu acel nivel de
încredere, de ahmyo, nu vă temeţi. Nu vă temeţi că “Oh,
dumnezeule, tocmai mi-am pus toată karma rea acolo.” Este
puritatea voastră. Este ahmyo al vostru. Puteţi să şi cântaţi ahmyo.
Ahhhhhhhhmmmmyooooooooo. Puritatea mea, iubirea mea, intrând
în asta. Îţi mulţumesc. (dă inelul înapoi Lindei)

Priviţi, observaţi cum deblochează potenţialele. Acum dă-mi voie să

întreb – ce se petrece dacă brusc – pot să-l iau înapoi? (către Linda)
– ce se petrece… acum tu respiri în asta, în acest frumos inel, şi
dintr-o dată îl pierzi? (se preface că îl aruncă pe uşa din spate, iar
Linda se sperie)

LINDA: Nici să nu te gândeşti.

ADAMUS: O să-l pun aici, cu alte lucruri capturate azi. Aşa că brusc
îl pierzi. “Oh, nu, am greşit! Se întoarce împotriva mea ca un fel de
vrăjitorie.” Nu. Aşa trebuia să fie. Întoarceţi-vă la ahmyo. Aici se
petrece ceva. Inelul nu e pierdut. Inelul s-a expansionat în altă
dimensiune, o dimensiune non-fizică.

LINDA: Asta s-a petrecut cu cadoul de ziua mea de anul acesta?

ADAMUS: Exact asta s-a petrecut. Exact asta s-a petrecut! Poţi
spune povestea.

LINDA: Eram în Turcia la bazar. Ne uitam la lucrurile frumoase din

bazar şi dintr-o dată Geoff, influenţat puţin, cred, a văzut o brăţară
de aur foarte frumoasă şi mi-a cumpărat-o. era superbă, te uimea.
Era şi foarte valoroasă. Mi-a plăcut mult, am acceptat-o şi am pus-o
la mână, iar ea a dispărut în avionul care ne ducea în Egipt. (râsete,
căci Linda se preface că plânge)

ADAMUS: Sau nu a fost aşa? Sau nu a fost aşa? Ori s-a petrecut
altceva? Doar s-a strecurat în altă dimensiune? Ori s-a strecurat pe
încheietura vreunei turcoaice sau egiptence? Nu contează? Nu
contează, pentru că în asta era multă energie frumoasă, nu doar
aurul şi doar frumuseţea acelui obiect, ci energia iubitoare a lui
Cauldre şi ziua de naştere a Lindei. Acum, makyo spune: „Am greşit
ceva. Nu am grijă. Ar trebui să am mai multă grijă de lucrurile
mele”. Sau iată alt exemplu de makyo folosit chiar de Linda: “Nu
merit să fiu iubită”.

LINDA: M-ai expus. Mulţumesc.

ADAMUS: Expusă de tot. (râsete) “Nu merit. Nu sunt o soţie

suficient de bună. Ar trebui să… nu pot să accept acest dar frumos”.
(Linda îl loveşte cu o pernă) Numai eu lovesc aici. (râsete) Aşa că
acesta e makyo. E o grămadă de rahat. Ahmyo înseamnă: “Acel dar
va continua să dăruiască. Acel dar a ieşit şi s-a expansionat. Nu e
nevoie să stea la mâna mea, deşi ar putea fi plăcut. Acel dar este
afară, aducându-mi alte daruri”.

Totul depinde de conştiinţa voastră – de conştiinţa voastră. Dacă

sunteţi în makyo, aveţi dreptate. Aţi pierdut prostia aia de lucru şi
nu se mai întoarce. Dacă sunteţi în ahmyo, aţi deblocat potenţialele
ce erau în el şi erau multe. Puteţi avea atâta încredere? (cineva
spune „uau”) Uau e în regulă. Uau. Aceasta e viaţa în Noua Energie
şi asta facem noi.

Aşa că ne întoarcem la… (o sărută pe Linda) Asta a fost din partea

lui Cauldre. Acum, infuzarea, hai să ne întoarcem la ea. Contopire,
mel… mel… a, să vă rog să faceţi asta cu obiecte şi o puteţi face
oricând, oriunde. Chiar dacă sunt alţii în jur… Dacă pot să iau de la
tine… o să-l folosesc pe acesta. (ia mobilul lui Paul)

LINDA: Ohoo.

ADAMUS: Chiar dacă alţii sunt în jur şi vreţi să faceţi o mică

infuzare… (râsete, căci Adamus ridică mobilul şi respiră spre el „pe
furiş”) nu e nevoie sa ei să observe. Sau aţi putea pretinde că
vorbiţi… (ridică telefonul la ureche şi respiră într-o parte, spre
telefon. Şi mai multe râsete). Vedeţi, vă puteţi infuza energia în
orice.

Aplicaţii practice

Deci care sunt aplicaţiile practice… ei bine, mai întâi de toate

amintiţi-vă motivul pentru care faceţi asta, pentru care îl împărtăşiţi
pe Eu Sunt al vostru. Sunteţi acum atât de curajoşi şi încrezători
încât puteţi ieşi şi fertiliza tot ce aveţi cu el. Răspândiţi-l. Va aduce
obiectele la viaţă. Le va aduce la viaţă.

Încercaţi dacă vreţi. Dacă aveţi o statuetă, o statuie micuţă acasă –

ştiu că aveţi cu toţii, chiar dacă le ascundeţi nu nu-mi spuneţi nimic
despre ele – o statuetă a lui Kwan Yin, a lui Iisus. Dar, vă rog, nu-l
folosiţi pe Iisus pe cruce, ci pe Iisus care stă. Sau doar vreun
mărunţiş pe care l-aţi primit de-a lungul vremii. Nu cred că există
vreo statuetă a lui Adamus pe undeva, dar ar fi incredibil. Sau
mergeţi şi cumpăraţi ceva din târg. Nu e nevoie să fie definit în
vreun fel. Poate fi un animal împăiat, o păpuşică, ceva.

Începeţi infuzarea. (demonstrează respirând într-un pahar) Veţi

aduce acel obiect la viaţă. Un obiect neînsufleţit, o statuetă – veţi
începe să le aduceţi la viaţă. Vor începe să menţină, să poarte şi să
vă exprime energia. Este o extensie naturală a voastră. Brusc acel
obiect ce stătea pe noptiera voastră sau pe undeva pe acolo, după
câteva luni de infuzare blândă – e un cuvânt-cheie cuvântul „blând”
– brusc vă veţi uita la el şi va cânta şi va dansa.

Înseamnă asta că şi alţii le vor vedea cântând şi dansând? Nu. Or să

vadă? Posibil. Posibil. Sau ar putea observa să se petrec lucruri
ciudate în sală. Însă vor începe să cânte, să danseze şi să vorbească
şi sunteţi voi. Să nu uitaţi asta: sunteţi voi. Sunteţi voi. Este iubirea
voastră, bucuria voastră, în acele obiecte. Iar în acelaşi timp, se vor
deschide potenţiale noi. Nu e vorba despre a adora acele obiecte, ci
despre a avea atâta încredere în voi încât să vă deschideţi şi să
împărtăşiţi – ah, ahmyo – cu orice. Hai să ne gândim la nişte
aplicaţii practice în ultimele nouă minute pe care le mai avem. Aşa
că, Linda, microfonul, te rog.

LINDA: Plăcerea mea.

ADAMUS: Şi, vă rog, o reamintire – doar obiectele voastre acum.

Ştiu că unii dintre voi vor încerca să respire asupra soţilor sau
soţiilor. Nu faceţi asta. (râsete) Este lipsă de compasiune. Doar
obiectele sau posesiunile sau oricum vreţi să le spuneţi. Cu adevărat
recomand să nu folosiţi animale acum. O să ajungem şi la asta la un
moment dat. Da, „le stăpâniţi”. Dar nu, de fapt nu. Vor adora să
răspundă acestui lucru. Ei – da, unul dintre voi a înţeles – deja
răspund la asta. Deja o fac. Acel animal de companie sunteţi tot voi,
dar nu faceţi asta conştient. Reţineţi-vă de la asta pe moment.

Lucruri precum copacii – plimbaţi-vă pe afară, printre copaci, dar

staţi deoparte de la a vă infuza în ei. Obiecte pe care le stăpâniţi,
care sunt ale voastre. Bijuterii. Hai să ne gândim şi la altele.
Aplicaţii practice. Veţi aduce la viaţă şi veţi deschide potenţialele
obiectelor materiale din viaţa voastră.

LINDA: Pixul meu.

ADAMUS: Pixul tău. Pixul este bun. De ce un pix?

LINDA: Pentru a crea fluxul pixului pentru ca eu să mă exprim.

ADAMUS: Doar obiectele voastre, fără animale, fără oameni.

Păstraţi totul simplu, în special în luna care urmează sau în
următoarele două luni. Ok, un pix. Acum respiri asupra unui pix.
Faci ahmyo. Tu deschizi. Infuzezi – amintiţi-vă acest cuvânt,
infuzare – energia ta. Nu prana, nu alte lucruri – energia ta, sinele
tău. Da, pixul tău. Ok.

CAROL: Ce-ar fi… maşina?

ADAMUS: Maşina. Excelent. Dă-i un premiu. Un premiu, da.

LINDA: Cine a fost? Cine? Carol.

ADAMUS: Maşina. Acum, faceţi asta – ştiţi – o faceţi oricum, dar nu

conştient. Maşina devine voi la câteva zile după ce o luaţi, iar ale
voastre se acumulează în maşină. Aveţi probleme cu maşina?
Respiraţi adânc. De fapt maşina poate să se mişte spre alt potenţial
al său şi să vă servească într-un mod mult mai mare, ceea ce vrea
să facă, dar nu a putut până acum.

Folosiţi ahmyo, respiraţi în maşină, în timp ce conduceţi. Ha, ha, ha,

ha, ha, ha (Adamus se preface că ar conduce, în timp ce respiră
foarte repede; râsete) Acum faceţi alegerea conştientă de a vă
infuza în maşină. Se deschid noi potenţiale. Vă va servi, vă va
plimba mai în siguranţă şi cu mai mare încredere şi cu mai puţină
benzină decât înainte. Absolut. Următorul.

KATHLEEN: Computerul!

ADAMUS: E evident. Hai să mergem cu microfonul aici.

JOSHUA: Cardul de credit.

ADAMUS: Cardul de credit! Îmi place asta! Îmi place! (audienţa

aplaudă) Acum, amintiţi-vă, fără agendă, fără agendă. Nu spuneţi:
“Oh, plăteşte creditul”, pentru că dintr-o dată se implică un fel de
polaritate sau dualitate şi nu vreţi să intraţi în asta. Doar vă
respiraţi pe voi în asta. Acel card de credit prinde viaţă. Se deschid
potenţiale noi. Sunteţi în încrederea în voi, aşa că nu vă temeţi de
potenţiale. Le puteţi gestiona, puteţi lucra cu ele şi respiraţi în ele.
Excelent. Excelent. Ai primit un premiu Adamus?

LINDA: Am avut grijă de asta.

ADAMUS: Cred că ar trebui să primeşti două. Vezi? Cardul de credit

deja lucrează. (râsete) Aşteptăm microfonul. Următorul.

LINDA: Chiar aici.

KATHLYN: Autorizaţia de afaceri.

ADAMUS: Autorizaţia de afaceri. E foarte bine. Ce fel de afaceri?

LINDA: Ce fel de afaceri?

KATHLYN: Am o afacere de pregătit grădinari.

ADAMUS: Pregătirea unor grădinari. Bun. Excelent. Respiră în asta

fără agendă, dar respiră-ţi sufletul în ea. Ştiţi, pentru mulţi dintre
voi, sufletul vostru nu se află în viaţa voastră acum şi vrea să fie.
Partea voastră umană este în viaţa voastră şi nu e sigură că vrea să
fie. Acum puteţi râde. (râsete)

Aşa că vă respiraţi divinitatea în viaţa voastră. Vedeţi cum lucrează?

Aşa de simplu. Divinitatea a fost separată. A fost pe afară, pe
undeva. Acum vă respiraţi sufletul în viaţa voastră. Da! Da! Sunt
încântat. Ce altceva? Ce altceva?

INGE: Dar ochelarii?

ADAMUS: Ochelarii. Ei bine, sigur. Sigur. Ochelarii, dar fără agendă.

Fără agenda că ochii vi se vor îmbunătăţi. Încredere absolută. Voi
doar respiraţi pentru că sunt obiect pe care îl purtaţi pe faţă şi este
pentru voi. Nu spuneţi: (respiră repede) “Hah, hah, hah, claritate,
hah, hah, hah, ochi mai buni”. Voi doar vă respiraţi sufletul în asta.
În loc de a avea o separare între voi şi lumea materială, le fuzionăm
acum, nu-i aşa, Aandrah? Absolut. Deci ochelarii. Ce altceva? Ce
este cu adevărat important?

LINDA: Doar un minut. Un minut. Aici.

ADAMUS: Doar la microfon.

VINCE: Cheile de la casă. Cheile de la casă.

ADAMUS: Cheile de la casă. Dar toată casa? Doar staţi acolo şi –

hah! (râsete, căci Adamus suflă foarte tare) Da.

VINCE: Ei, eu nu gândesc pe o scară aşa de largă ca tine!

ADAMUS: Casa sau cheile. Dar da, cheia reprezintă casa, aşa că
puteţi face asta doar cu cheia. Absolut, casa. Casa voastră conţine
mult din energia voastră, mai mult decât orice altceva. Cu adevărat.
Pentru că este… ei bine, petreceţi foarte mult timp acolo, este
refugiul vostru. Aşa că respiraţi în casa voastră. Sufletul vostru intră
acum în casă, în casa voastră fizică. Sufletul vostru a fost în altă
casă, iar acum poate veni în căminul vostru. Vedeţi cum lucrează?
Voi aduceţi, fuzionaţi, vă infuzaţi pe voi în viaţa voastră şi asta
deblochează potenţiale ce erau necunoscute înainte. Următorul.

ALAYA: Bună, Lara, Marty. Ştiu că sunteţi acasă acum. Mâncarea.

Mâncarea.

ADAMUS: Mâncarea, tot ce mâncaţi. Absolut! Şi, vă rog, nu încercaţi

să faceţi magii cu mâncarea. Voi încercaţi să Reiki-zaţi mâncarea.
Nici măcar nu o binecuvântaţi. Nu e nevoie să o binecuvântaţi. Doar
permiteţi sufletului să fie în acea mâncare şi deblochează potenţiale,
fie că e vorba despre pizza sau fasole organică, cartofi prăjiţi sau
alfalfa. Nu contează. Treceţi peste toate dietele voastre pentru că nu
contează. Sufletul vostru este acum în acea mâncare. Nu mai
depindeţi de mâncare pentru energie, proteine sau altceva. Ceea ce
faceţi cu adevărat este să spuneţi: “Deja am asta în interior, iar
acum o voi mânca, pentru că îmi place.” Larry.

LARRY: Tot portofelul.

ADAMUS: Tot portofelul tău. Ok, da. E bine, pentru că portofelul tău
e simbolic. Ce mai face portofelul tău?

LARRY: Gol. (râsete)

ADAMUS: Cum?

LARRY: Gol. Este gol. Ai cumva o sută? (râsete)

ADAMUS: Da. E greu sau uşor?

LARRY: Greu.

ADAMUS: Nu te mai uita la tine. (Larry priveşte în camera pe care o

operează)

LARRY: Mă uit ca să mă asigur că te prind în cameră.

ADAMUS: Portofelul. Ai absolută dreptate. Acum te provoc pe tine,
te provoc să faci asta din încredere, nu din starea de makyo, nu
dintr-o stare de nevoie sau ceea ce simţi a fi gol, ci dintr-o stare de
ahmyo. Încredere totală. Ai putea, prietene drag... nu te mai uita la
cameră.

LARRY: Ea vorbeşte cu mine. (regizoarea îi spune ceva în căşti)

ADAMUS: Spune-i să nu se uite în cameră.

LARRY: Opreşte!

ADAMUS: Poţi, odată pentru totdeauna, să-şi respiri sufletul în viaţa

ta şi să primeşti abundenţa, fără să te îngrijorezi că te va distrage
de la călătoria ta spirituală?

LARRY: Da.

ADAMUS: Mulţumesc. Bun. Ok. Următorul. În ce altceva vă mai

respiraţi?

DAVE: Instrumente muzicale.

ADAMUS: Absolut. E foarte bine. Instrumente muzicale, chiar dacă –

şi în special dacă – nu cântaţi la niciunul. Mergeţi şi cumpăraţi unul.
Respiraţi în el. priviţi cum prinde viaţă. Cu adevărat! Ok, încă vreo
câţiva, apoi am o întâlnire. Kuthumi o să se supere dacă întârzii.

URSUL-CARE-RÂDE: Patul meu.

ADAMUS: Patul tău. E foarte bine. Chiar e foarte bine. Ce se petrece

în patul tău? Nu, nu vreau să… (râsete)

LINDA: Te rog!

URSUL-CARE-RÂDE: Da, altarul meu. Da.

ADAMUS: Patul, pentru că este platforma pentru eliberarea în vis.

URSUL-CARE-RÂDE: Da.
ADAMUS: Nu e vorba doar despre somn, dar îţi poţi imagina
potenţialele asociate cu patul tău? Excelent. Încă cineva. Şi, poate,
Jean, o să creezi un forum online în care Shaumbra să poată scrie
unele din lucrurile în care îşi vor respira sufletul şi îi vor da voie să
prindă viaţă, iar apoi se vor corecta atunci când vor respira asupra
altor oameni. Da.

JEAN: Corpul meu.

ADAMUS: Corpul – excelent! Excelent. Hah, hah (respiră tare) –

corpul vostru! Corpul vostru! Absolut. Aţi avut iluzia că sunteţi
prizonieri în acest corp şi că vă trădează. Sau, dacă nu a făcut-o
încă, o va face. Aveţi credinţa în moartea de boală, de bătrâneţe sau
de epuizare.

Aşa că toate acestea se petrec în corpul vostru. Dar dacă voi – hah
– v-aţi respira pe voi în corp? Unii dintre voi gândesc că trupul
vostru este casa sufletului vostru. Hmm, hmm, hmm, hmm, hmm.
Nu v-aţi lăsat sufletul acolo, pentru că nu vă place cu adevărat acel
corp, sănătatea lui orice fel de probleme afiliate sau asociate cu
fizicul. Respiraţi în corp. Absolut. Excelent. Sper că toată lumea
primeşte un premiu Adamus.

LINDA: Da, domnule. Da.

ADAMUS: În regulă. Este timpul să încheiem. Vom continua luna

viitoare. Între timp, vă rog, găsiţi câteva obiecte. Oh, nu e nevoie să
exageraţi, dar găsiţi nişte obiecte care realmente au semnificaţie
pentru voi, lucruri pe care le-aţi găsit şi aici, pe tablă. Poate fi o
bijuterie. Poate fi o piatră pe care aţi găsit-o de mult şi pe care aţi
adus-o acasă şi stă pe...

Sper că nu aveţi un altar. Ai tu, Ursule-Care-Râde? (el dă din cap că

da) Dă-l jos. Dă-l jos. Azi, nu mai târziu de mâine. Fără altare.
Singurul lucru de pe altarul vostru ar trebui să fie fundul tău.
(râsete) E o afirmaţie adevărată. Nu vreau să văd nimic altceva pe
un altar. Ar trebui să vă adoraţi doar pe voi sau o poză a voastră,
dacă vă temeţi să vă puneţi fundul acolo.

Te provoc. Dă totul jos şi pune o poză cu tine acolo. Te provoc. Ok.

Altar, mare brânză. Ce? Crezi că Iisus vrea să fie pe altarul tău? Nu!
Crezi că Buddha vrea să fie pe altarul tău? Nu! El vrea ca voi să fiţi
pe altarele voastre.

Nu există vreun maestru ascensionat care să se respecte şi care să

vrea să fie adorat. Deloc! Toţi au poveşti de rahat. Am spus unele
dintre ele la adunările voastre. Cu toţii şi-au avut porţiunea de
makyo în călătoria lor – să stea atârnaţi de cruce, să moară de
foame, orice a fost. Ei nu vor ca voi să îi adoraţi, ştiţi de ce? Ei nu
vor ca voi să urmaţi aceeaşi cale pe care au mers, tot aşa cum voi
nu vreţi ca cei ce se trezesc acum să urmeze exact acelaşi drum pe
care l-aţi parcurs voi. Vreţi ca ei să vă adore pentru cele prin care
aţi trecut în viaţa voastră? Absolut – poate – că nu!

Nu şi nu a fost greşit, dar voi bătătoriţi calea. Există – oh, Kuthumi,

termin într-o clipă – există o cale mai eficientă de a face asta, în
graţie, şi asta este ahmyo. Este graţia absolută în acţiune. Graţia
absolută. Ei nu vor să fie pe altarul vostru. Daţi-i jos. Gaia nu vrea
să fie pe altarul vostru. Ea pleacă, aşa cum ştiţi. Nu vrea să fie
acolo. Cristale? Şi-au pierdut energia acum mult timp. Nu e nevoie
să adoraţi cristale sau altceva. Poza voastră, poza voastră pe altar.

Aşa că haideţi să respirăm adânc. Noi am trecut prin multe azi, încă
o adunare minunată. Hai să facem o recapitulare rapidă. Încrederea,
ahmyo. Este important. Dacă veţi face acea infuzare, vreţi să o
faceţi dintr-un loc al încrederii. Vreţi să aveţi încredere în voi, fără
rezerve şi fără ezitări. „Eu Sunt Cel Ce Sunt”. Ce mai este? Apoi
puteţi face infuzarea.

O să intrăm în… cam trei sau patru serii vom vorbi despre infuzare
şi diferenţa pe care o produce în viaţa voastră. Face o diferenţă
uriaşă pentru fiinţele angelice care vin aici pentru prima dată. Va
reprezenta o diferenţă uriaşă în ceea ce facem împreună. Va
reprezenta o diferenţă uriaşă pentru potenţialul lumii. Va reprezenta
o diferenţă mai târziu, astăzi, mâine, oricând ne avem adunarea
noastră. Uriaşă diferenţă.

Aşa că haideţi să respirăm adânc, încredere, ahmyo. Respiraţi adânc

şi înţelegeţi că atunci când conştient vă împărtăşiţi sufletul, vă
împărtăşiţi pe voi şi vă respiraţi în obiectele din viaţa voastră, nu
mai creaţi o separare între voi şi lumea materială. Nu mai creaţi
separare între voi şi spiritul vostru în această lume. Atunci când
respiraţi viaţa în acele obiecte, ele prind viaţă cu adevărat şi vă vor
servi într-un mod cu totul nou.

Aşa că, dragi Shaumbra, haideţi să respirăm adânc şi ne vedem

ceva mai târziu în seara asta. Între timp, trebuie să vă reamintesc
tuturor că totul este bine în întreaga creaţie, iar ca urmare noi
suntem tot ceea ce suntem. Guten abend.

* * *