Sectorul Alimentar

Cadrul conceptual
Sistemul agroalimentar reprezintă un ansamblu de agenți economici aflați în
interacțiune dinamică, participând direct sau indirect la crearea de fluxuri de bunuri și
servicii orientate spre asigurarea alimentației unei populații date.
Acest sistem agroalimentar are menirea să asigure securitatea și siguranța alimentară a
populației unei țări (este nevoie de existența unui sistem consolidat care să funcționeze
indiferent de fluctuațiile diverșilor factori care îl influențeaza).
Rolul său mai include contribuția la crearea PIB, aportul la realizarea unor resurse
umane, participarea țării la schimburile internaționale de produse agroalimentare.
Din experiența țărilor dezvoltate economic și a țării noastre se constată existența unui
număr foarte mare și extrem de diversificat deS agenți economici care operează în
interiorul său:
- exploatații agricole;
- societăți de stocare și de distribuție a materiilor prime agricole;
- intreprinderi de procesare;
- intreprinderi de comercializare a produselor;
- instituții financiare;
- organisme publice și private, etc.
Acești ‘actori” sunt legați printr-o țintă comună -; clientul consumator -; asigurând
fluidizarea produselor agroalimentare spre diferite categorii de consumatori. În același
sens acționează și sistemul de relații care se constituie între ei, manifestarea lor solicitând
între altele, procese de reglare, de ajustare structurală și de parteneriat economic. Crearea
unui sistem agroalimentar este “după cum se apreciază” un proces de lunga durată.
Funcția de alimentație nu mai este asigurată în mod unic de agricultură, ci printr-
un număr mare de agenți economici (producție, distribuție). Studierea sistemului
agroalimentar în timp și în spațiu a condus la delimitarea anumitor stadii ale sale (agricol,
de tranziție, agroindustrial si agroterțiar).
Stadiul agricol:
- corespunde unei economii de autosubzistența cu circuit scurt;
- consumatorii sunt în mare majoritate producatori ai propriei lor hrane;
- transferurile și comercializarea produselor agricole sunt limitate;
- a caracterizat Europa timp de mai multe secole dupa căderea Imperiului Roman;
- acest sistem este specific țărilor mai puțin avansate, mai puțin de 700$ pe cap, pe an
(țări rurale).
 Stadiul de tranziție:
- se dezvoltă un sector comercial, o rețea de restaurante stradale;
- acest stadiu este caracteristic diviziunii muncii observate din societățile prospere din
antichitate, apoi începând cu Renașterea, în Europa;
- stadiul este legat de creșterea fluxurilor comerciale și financiare;
- astăzi este întâlnit în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare zise și cu venituri slabe
700 - 2800 $/an si cap.
Stadiul agroindustrial:
- este regăsit în puține țări ale lumii și este atins când valoarea adaugată brută creată în
industria de procesare depășește pe cea din agricultură;
- industriile agroalimentare au trecut la o producție de masă (influența și creșterea
preferințelor consumatorilor pentru produse elaborate), valorizând activitatea lor în
prețurile produselor alimentare;
- se observa o puternica creștere a consumului în restaurante pe baza unui urbanism
accelerat la care se adaugă modificările modului de viață și creșterea veniturilor;
- este regăsit în țări cu venituri ridicate, de exemplu Franța, unde valoarea adaugată din
industria alimentară a depășit pe cea din agricultură în anul 1992.
Stadiul agroterțiar:
- este marcat de preponderența serviciilor în sistemul alimentar;
- consumul în restaurante comportă urmatoarea structură a prețului:
- 2/3 servicii;
- 1/3 bunuri.
- în ansamblul lanțului de producție alimentară, intrările “materiale” regreseaza în
favoarea intrărilor “nemateriale”, de exemplu costul publicității în cadrul cerealelor
pentru micul dejun reprezintă mai mult de 15% din prețul final;
- SUA se situeaza încă de la începutul anilor 1980 în cadrul acestui stadiu agroterțiar.
Agroindustriile au potențialul de a furniza ocuparea forței de muncă pentru
populația rurală nu numai în agricultură, ci și în afara fermei activități precum
manipularea, ambalarea, prelucrarea, transportul și comercializarea a produselor
alimentare și agricole. Există indicii clare că agroindustriile au un impact global
semnificativ asupra dezvoltării economice și a sărăciei reducere, atât în comunitățile
urbane, cât și în cele rurale.
Dezvoltarea agroindustriilor competitive este crucială pentru generarea de locuri
de muncă și oportunități de venit. De asemenea, contribuie la îmbunătățirea calității și
cererea de produse agricole. Cererea consumatorilor pentru produse regionale sau locale
reprezintă, de asemenea, o oportunitate economică pentru zonele agricole mai puţin
productive; ea încurajează producătorii locali să obţină bunuri de calitate, pe scară mică,
şi de a recăpăta nivelul de competitivitate, prin calităţi ridicate şi distinctive pentru
propriile lor produse. Noile tehnologii comunicaţionale sunt utile în sensul că fac zonele
rurale să pară mai puţin rămase în urmă, prin facilitarea accesului la informaţii şi prin
crearea elementelor necesare pentru demararea de noi afaceri. Instituţiile locale,
regionale, naţionale şi europene devin din ce în ce mai conştiente că abordările
dezvoltării teritoriale, chiar şi problemele distribuţiei puterilor la diferite paliere sunt, de
departe, rămase de a fi rezolvate. Potrivit multor lucrări de specialitate, cererea pentru
produse de calitate, care în mod curent reprezintă aproape 10% din piaţa produselor
alimentare, creşte substanţial. În Danemarca, de exemplu, s-a estimat ca în intervalul
2000- 2010, produsele de calitate pentru toate categoriile au reprezentat aproape 30% din
piaţa produselor agroalimentare. Combinate cu globalizarea economică, aceste modificări
au îndemnat zonele rurale – în special acelea unde agricultura nu este activitatea
principală - să crească propria competitivitate prin fructificarea activelor lor, în termeni
de resurse naturale, moştenire, cunoştinţe şi know-how
În economia României, în perioada de tranziţie la economia de piaţă, sectorul
agricol a ocupat o pondere relativ înaltă. După un deceniu de tranziţie (1990-2000)
contribuţia agriculturii la valoarea adăugată brută totală s-a diminuat de la 23% în anul
1990 la 12,1% în 2000. Pe fondul unei dezvoltări importante a sectorului serviciilor şi al
relansării producţiei industriale, care au reprezentat modificări structurale ce au influenţat
sursele creşterii economice, contribuţia agriculturii la PIB a scăzut continuu. În perioada
de creştere economică susţinută (2000-2008) agricultura românească atinge o pondere
maximă de circa 14% din VAB totală în 2004, considerat an agricol de excepţie, dar
tendinţa este de reducere sub 10%.

 EVOLUTIA SECTORULUI AGROALIMENTAR

Se previzionează că, la nivel global, cererea de alimente va creşte cu 70% până în
2050 , ca urmare a populaţiei din ce în ce mai numeroase şi a sporirii veniturilor. Ţările în
curs de dezvoltare vor contribui cel mai mult la această tendinţă, cererea lor de hrană
urmând a se dubla în următorii ani. Se estimează că populaţia mondială va creşte de la 7
miliarde, cât este în prezent, la 9 miliarde până la mijlocul acestui secol.
Pentru sectorul agroalimentar, aceste aspecte constituie atât o oportunitate, cât şi o
provocare. Perspectivele de creştere a pieţei agro-alimentare constituie un avantaj
semnificativ pentru fermierii din întreaga lume. Cu toate acestea, se preconizează că
infrastructurile de piaţă imperfecte şi vulnerabilităţile socio-economice din zonele cele
mai dens populate ale lumii vor spori insecuritatea alimentară.
Spre deosebire de tendinţa la nivel mondial, se preconizează că populaţia europeană
va îmbătrâni şi va stagna. Îmbătrânirea populaţiei este considerată a fi una dintre
provocările socioeconomice fundamentale ale Europei în următorii cincizeci de ani.
România va fi una dintre ţările afectate de această tendinţă. Până în 2050, este de aşteptat
ca populaţia totală să scadă la puţin peste 18 milioane, ceea ce reprezintă o scădere cu
10% faţă de 2011. Aceste tendinţe au implicaţii serioase în ceea ce priveşte cererea de
produse agroalimentare, deoarece se preconizează că pieţele europene vor oferi
posibilităţi limitate de extindere. Seminţele oleaginoase prezintă o perspectivă pozitivă pe
termen mediu determinată de cererea puternică, dar carnea (în special cea roşie) şi
produsele lactate sunt de aşteptat să scadă.

Consumul de produse vegetale şi animale în UE - proiecţii până în 2022

Dar si schimbările climatice vor avea un impact din ce în ce mai mare asupra a securităţii
alimentare a UE în general. Se aşteaptă ca încălzirea globală să genereze efecte mixte şi
inegal distribuite în întreaga UE.

Efectele climatice preconizate în agricultura UE

Agricultura joacă un rol important în România, raportat la mărimea populaţiei rurale

şi la gradul de ocupare a forţei de muncă. Aproximativ 45,7% din populaţia din România
locuieşte în mediul rural, comparativ cu aproximativ 23,6% în statele membre UE.. În
comparaţie cu alte ţări din UE, sectorul agricol din România are o pondere relativ ridicată
în valoarea adăugată brută (VAB), dar a rămas în urmă în ceea ce priveşte productivitatea
muncii.
Schimbarea demografică va continua să fie un factor cu impact mare asupra
structurilor agricole din România pe termen mediu şi lung. Până în 2030, aproximativ 1,5
milioane de ferme care utilizează 3 milioane de hectare din SAU vor fi supuse
transferului între generaţii. În acelaşi timp, alte 1,5 milioane de fermieri care utilizează
6,7 milioane de hectare vor atinge sau depăşi pragul de pensionare (65 de ani).
Gestionarea acestei tranziţii demografice, fără a pune în pericol potenţialul producţiei
agricole şi asigurând în acelaşi timp echitate socială, va constitui o preocupare-cheie
pentru factorii de decizie în următoarele două decenii. În perioada 1990-2000, producţia
agricolă a înregistrat un declin în ansamblu, tendinţa descrescătoare fiind mai pronunţată
pentru producţia agricolă de origine animal. Începând cu 2001 s-a observat o tendinţă de
creştere a producţiei agricole. De exemplu, creşterea producţiei alimentare în anul 2004,
comparativ cu anul 2000, se prezintă astfel: lapte şi produse lactate – 95%; carne şi
produse de carne – 21%; ulei comestibil – 4%; sucuri şi băuturi nealcoolice – 17%; zahăr
şi produse zaharoase 1%. De asemenea, este de menţionat faptul că sectorul produselor
alimentare şi al băuturilor reprezintă – 26% din valoarea totală a producţiei agricole
brute, contribuind cu 4,6% la PIB-ul României.
Odată cu aderarea României la UE în 2007, producţia totală de carne a scăzut foarte
mult, deoarece multe unităţi de sacrificare a animalelor nu au fost în măsură să respecte
standardele europene stricte.

Randamentele pentru culturile şi produsele de origine animală principale din România

comparativ cu UE-15 :
 Calitatea produselor alimentare a fost afectată de reducerea calităţii materiilor
prime, de procesare, de operaţiile post-procesare, precum şi de comportamentul
consumatorilor. Industrializarea intensă a materiilor agroalimentare a influenţat pozitiv
durabilitatea produselor şi diversificarea gamei sortimentale.

În continuare se estimează o uşoară creştere în balanţa comercială a României

pentru sectorul alimentar, concomitent cu consolidarea pieţei alimentare interne. Pentru
dezvoltarea pieţei agroalimentare româneşti şi integrarea cu succes în piaţa unică
europeană, este necesar ca industria alimentară din România să devină funcţională şi
competitivă, în concordanţă cu standardele europene şi internaţionale

INTEGRAREA AGROALIMENTARA ȘI AGROINDUSTRIALA

Integrarea este baza structurilor economice moderne din care face parte si
integrarea alimentara. Integrarea agroalimentara se realizeaza prin functionarea
mecanismelor de piata pe baza unui regulament iar orientarea deciziilor si coordonarea se
face de-a lungul unui lant economic numit filiera.
Integrarea la nivelul unor firme se poate reliza pe prodse sau grupele produse sub
forma filierelor. Filiera reprezinta ansamblul agentilor economici , care urmaresc in mod
direct drumul parcurs de un produs, pana la stadiul final de consum.
In sectorul agricol si agroalimentar , conceptual de filiera a cunoscut un success
important incepand cu anii 1960 cand a reprezentat ocazia de abordare a diferitelor teme
in legatura cu importanta economica si politica a sectorului agricol si a industrializarii
sale.

Integrarea se realizeaza pe diferite paliere, si anume:

1)Integrarea internationala - care se manifesta prin marile organizatii de tipul

FAO, organizatii de tipul UE sau alte tipuri de organizatii si intelegeri regionale.
Intrarea Romaniei in UE a insemnat schimbarea obligatorie a structurii sectorului agricol
si adaptarea economiei de piata, adica a raportului dintre cererea solvabila si oferta
posibila. Aceasta integrare a Romaniei in UE a deschis noi oportunitati de afaceri prin
investitorii autohtoni, dar o problema importanta a fost sectorul agricol, adica a
standardelor cantitative si calitative care se pot realiza printr-un volum mare de investitii
structurale calitative.
2) Integrarea la nivel national e concretizata prin sistemele agroalimentare
nationale sau prin complexele agroindustriei nationale extrem de diferentiate datorita, in
special, politicilor celor care le sustin.
Alocarea eficienta a resurselor bugetare pentru sprijinirea producatorilor agricoli a urmat
strategia PAC privind acordarea de plati directe.
 Exista trei forme de integrare importante:
- integrarea verticala care urmareste gestionarea unui produs de la materia prima
agricola spre produsul aliment final, determinand filiere de produs; un centru de produs
controleaza fluxul unei filiere. De la ferma la furculita. Cosaron(firma),
AgricolaInternational
- integrarea orizontala care urmareste organizarea producatorilor prepoinderent in
sisteme cooperatiste in aval sau in amonte de productia agricola; un centru
decizional controleaza un stadiu, o secventa a filierelor
- integrarea combinata sau circulara care antreneaza simultan sau succesiv
activitati din acelasi stadiu orizontal si pe flux vertical.
O forma de integrare pe verticala il reprezinta agribusiness-ul.
Agribusiness-ul creaza legaturi directe intre cererea si oferta agroalimentara pe
baza unor studii de piata (marketing) si pe baza contractelor dintre corporatii, ferme
specializate, retelele deprelucrare si comert. Agribusiness-ul s-a dezvoltat initial in SUA
si a devenit un sistem modern,functional si integrat.
Agribusiness-ul europenan din amonte in aval cuprinde:aprovizionarea si
serviciilor; productia agricola; industrializarea; distributia si comertul.Romania este inca
neintegrata din punct de vedere agro-alimentar.

 TRANSFORMAREA PRODUSELOR AGRICOLE

Prima componentă a termenului agroalimentar evidenţiază că sursa de provenienţă
a produsului este producţia agricolă, în sensul că provine din sol sau dintr-o transformare
(asimilare) biologică, respectiv:
• din recolte: grîu, porumb, legume, fructe etc.;
• de la animale: lapte, ouă, carne etc.
A doua componentă indică destinaţia alimentară a acestor produse, seminţe şi
materii prime agricole.
Desigur, din sol şi de la animale provin mult mai multe produse decît cele a căror
destinaţie este consumul alimentar al oamenilor, şi putem evidenţia aici lemnul şi fructele
de pădure, plantele textile, florile, furajele naturale şi cultivate etc., dar atenţiei noastre
vor fi supuse numai alimentele destinate consumului uman. Menţionăm că nici produsele
de pescuit şi de acvacultură şi nici proteinele de origine minerală nu vor intra în spectrul
abordărilor noastre.
Produsele agricole, provenite din sol sau din transformările biologice ale
animalelor sunt:
• produsele neconsumabile în starea în care sunt;
• produsele care au o durată de conservare foarte scurtă.
Pentru a fi utile alimentaţiei, este deci necesară intervenţia industriilor de
transformare (industrii agricole şi alimentare). Anumiţi specialist utilizează noţiunea de
prima şi a doua transformare; alţii ignoră şi refuză această distincţie, deoarece adesea
într-una şi aceeaşi întreprindere sunt reunite toate stadiile de transformare, pînă cînd se
ajunge la alimentul destinat consumului final al populaţiei.
În principiu, industriile de primă transformare primesc produsele agricole, le
transformă şi le livrează, cu titlu de materii prime, industriilor de transformare secundară,
acestea producînd şi livrînd distribuţiei produse consumabile. Acest principiu poate fi
ilustrat de exemplul tipic al grîului,unde prin industria morăritului se realizează o primă
transformare şi apoi prin industria panificaţiei cea de-a doua transformare.
Această schemă însă nu este valabilă pentru toate produsele agricole. În cazul
cartofului, de exemplu, producţia poate avea patru destinaţii, în funcţie de soi:
• pentru consumul populaţiei;
• pentru hrana animalelor;
• pentru sămânţă;
• pentru industrializare, de unde se pot obţine fulgi şi
chipsuri sau amidon (în diferite sortimente) destinat industriilor de
transformare secundară (alimentară, textilă, papetărie, chimie etc.).
 Industriile de transformare a produselor (materiilor prime) agricole îndeplinesc cel
puţin trei funcţii:
• de a prelungi durata de viaţă a produselor care, în
marea lor majoritate, sunt perisabile, permiţandu-le să fie
transportate la distanţe mari şi stocate, în scopul desezonalizării
consumului (refrigerarea legumelor, congelarea cărnii, depozitarea în
atmosferă controlată a legumelor şi fructelor etc.);
• de a face consumabile produsele care prin natura lor nu
au această calitate, cum ar fi, de exemplu, grîul. Grîul şi făina stocate
se pot conserva pe o perioadă îndelungată de timp, în timp ce pîinea
şi produsele de patiserie, bogate în apă, vor avea o perioadă de
valabilitate limitată în timp;
• de a combina (compune) produsele pentru a obţine
calitate şi alte avantaje suplimentare, precum şi pentru a realiza
inovaţii.

INDUSTRIILE AGROALIMENTARE
Unul dintre obiectivele permanente, de bază, ale politicilor socio-economice
pentru zonele rurale şi o temă-cheie pentru politica agicolă comună actuală a Uniunii
Europene (PAC), este securitatea alimentară, pentru care o premiză necesară este
valorificarea eficientă a produselor agricole. În acest context, industria agroalimentară
este un factor cu importanţă majoră pentru durabilitatea aprovizionării cu produse
alimentare a populaţiei şi asigurarea unui nivel rezonabil al veniturilor din activităţi
întreprinse în zonele rurale.
În structura sectorului industriei agroalimentare din România valoarea producţiei
este realizată în cea mai mare parte în industria alimentară, în proporţie de 78%, în timp
ce fabricarea băuturilor, 20% şi fabricarea produselor din tutun, 2%. În acest sector
activează peste 10 mii de întreprinderi, majoritatea (91%) în industria alimentară, în timp
ce 8,4% în sectorul fabricării băuturilor şi 0,1% în cel al prelucrării tutunului.
Din numărul total de 10412 întreprinderi din industria alimentară, în 2014, 46% au
activități de fabricarea produselor de brutărie şi fainoase, deținând ponderea cea mai mare
în sector, urmate de întreprinderile prelucrarea si conservarea cărnii și a produselor din
carne și de fabricarea produselor de morărit, cu câte 8%. În contrast, activitățile de
prelucrarea şi conservarea peştelui, a crustaceelor şi moluştelor și fabricarea uleiurilor și
grăsimilor vegetale şi animale au gradul cel mai mare de concentrare, cu poderi de 1% și
respectiv 0,3% în total.
„România va avea un sector agroalimentar durabil și competitiv, centrat
pe exportul de produse cu valoare adăugată înaltă, rezistent la
provocările globale, care asigură bunăstare și condiţii de viaţă în mediul
rural apropiate cu cele din mediul urban”
 România este una dintre țările europene cu cele mai favorabile condiții pedo-
climatice pentru obținerea de producții agricole de calitate și în cantități semnificative,
care poate să acopere un segment important al cererii interne de produse agro-alimentare.
În ciuda potenţialului considerabil, randamentele din agricultura românească sunt
modeste, indicând o utilizare a factorilor de producţie cu mult sub valorile optime.
Exploatat în mod corespunzător, potențialul existent permite angajarea forţei de muncă
agricole într-un mod mult mai productiv, contribuind astfel la înregistrarea unor progrese
reale pe calea reducerii sărăciei rurale şi a eliminării diferenţelor de venit faţă de cele din
zonele urbane. Ca urmare, se creează premisele creşterii economice, gestionării eficiente
a resurselor financiare precum şi instituirii unei balanţe comerciale pozitive.
Competitivitatea produselor agroalimentare trebuie asociată cu durabilitatea
(sustenabilitatea) obținerii lor. Pierderile cauzate agriculturii, în special populației din
spațiul rural dar și economiei naționale în general, de către fenomenele meteorologice
periculoase, au fost argumentul principal pentru abordarea, cu precadere în ultimii ani, a
domeniului intervențiilor active în atmosferă.
România va facilita o mai bună integrare a producătorilor agroalimentari pe piaţă
şi la nivelul lanţului valoric. Pentru producătorii mici, accentul va fi pus pe stimularea
asocierii şi pe îmbunătăţirea accesului la credite pentru investiţii, în timp ce pentru marii
actori este nevoie de investiţii în modernizare pentru conformarea cu cerinţele UE,
precum și pentru creșterea competitivității pe piața internațională.
România se va axa pe îmbunătăţirea cadrului fiscal din agricultură, urmărind și
reducerea economiei informale.

Bibliografie:
https://www.preferatele.com/docs/economie/1/sistemul-agroaliment6.php
https://graduo.ro/referate/economie/conceptul-de-integrare-agroalimentara-si-impactul-asupra-
investitiilor-in-agricultura-440676
http://www.cide.ro/caiet_17.pdf
https://www.madr.ro/docs/agricultura/strategia-agroalimentara-2020-2030.pdf
https://media.hotnews.ro/media_server1/document-2020-07-20-24182662-0-analiza-sector-
alimentar-probleme-specifice.pdf
https://www.researchgate.net/profile/Alexandrina-Sirbu-2/publication/
260735451_Food_consumption_and_quality_in_the_transition_period_of_Romania/links/
5812fe9f08ae29942f3ea09f/Food-consumption-and-quality-in-the-transition-period-of-
Romania.pdf
https://ro.scribd.com/document/80709937/Integrare-agroalimentara
https://www.academia.edu/10649431/Adrian_Zugravu_Economie_si_politica_agrara
https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://www.madr.ro/docs/
agricultura/strategia-agroalimentara-2020-2030
https://ibn.idsi.md/vizualizare_articol/56002
https://cadredidactice.ub.ro
http://www.cide.ro/seriaproblemeeconomice.php
http://dspace.uasm.md/handle/123456789/4742
http://www.fao.org/3/i3125e/i3125e00.pdf
https://www.researchgate.net/publication/
276353872_SECTORUL_AGROALIMENTAR_IN_ECONOMIA_NATIONALA_-
_STARE_ACTUALA_SI_EVALUARI_PROSPECTIVE