Sunteți pe pagina 1din 4

Tema 1: Conţinutul social - economic al impozitelor şi taxelor

1. Noţiuni generale cu privire la impozite şi taxe


2. Funcţiile impozitelor

1. Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil,


datorată, conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile pe care le
obţin sau pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi
termenul precis stabilit prin lege.
Conform Codului fiscal al Republicii Moldova, impozitul este o plată obligatorie cu titlu
gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul
împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu
contribuabilul care a achitat această plată.
Din noţiunile menţionate recurg şi principalele trăsături ale impozitelor:
Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza
autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe decât dacă
există legea respectivă la impozit.
Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are caracter
obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria celor supuse
impozitării conform legilor în vigoare.
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de
resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de impozite
făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor
membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul
căreia contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din partea statului, pe de
altă parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite în
schimb în viitor.

Taxa reprezintă plata efectuată de către persoanele fizice şi juridice pentru serviciile prestate
acestora de instituţiile publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează
servicii şi rezolvă alte interese legitime.
Trăsăturile specifice ale taxelor sunt:
• Plata neechivalentâ pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii care primesc,
întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime ale
persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă deoarece,
conform dispoziţiilor legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mică comparativ cu valoarea
prestaţiilor efectuate de organe sau instituţii de stat.
• Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită efectuarea unei
activităţi din partea unei instituţii de stat.
• Taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de
diferite persoane în mod direct şi imediat.
Astfel, între cuantumul serviciilor sau activităţile prestate de către stat nu există un raport de
echivalenţă, fiind independente de costul, preţul sau valoarea serviciului prestat, caracteristic
pentru care taxele se deosebesc fundamental de preţurile mărfurilor sau tarifele serviciilor
executate de agenţii economici. Preţurile şi tarifele oglindesc toate cheltuielile de producţie şi
circulaţie, pe când taxele nu au decât o valoare simbolică.
Între impozite şi taxe există cîteva deosebiri:
 Astfel, în cazul impozitului, statul nu este obligat să presteze un echivalent direct şi
imediat, pe când pentru taxe se prestează de către stat un serviciu direct şi, pe cît de
posibil, imediat.
 Cuantumul impozitului se determină în funcţie de natura şi volumul venitului impozabil,
în timp ce mărimea taxei depinde, de felul şi costul serviciului prestat.
 La impozite, termenele de plată se stabilesc în prealabil, în timp ce termenele de plată ale
taxelor se fixează, de regulă în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.

2. Impozitele la care sunt obligate subiectele plătitoare îndeplinesc, în sens restrâns, trei
funcţii:
a) Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii (fiscală) este o
obligaţie a tuturor persoanelor fizice sau juridice care obţin venituri impozabile sau taxabile.
Aceste fonduri sunt utilizate de stat pentru finanţarea de obiective şi acţiuni cu caracter
general, folosind întregii colectivităţi ca: finanţarea instituţiilor publice, constituirea
rezervelor de stat, alte acţiuni şi obiective cu caracter economic şi social.
b) Redistribuirea unor venituri primare sau derivate (socială) este operaţiunea de preluare a
unor resurse în vederea repartizării lor pentru satisfacerea unor trebuinţe acceptate în folosul
altora decât posesorii iniţiali ai resurselor. Redistribuirea aplică principiul depersonalizării
resurselor, înfăptuindu-se pe mai multe planuri pentru satisfacerea tuturor trebuinţelor
generale ale societăţii.
c) Reglarea unor fenomene economice sau sociale (economică) acţionează în mod diferit în
cazul unităţilor economice sau a persoanelor fizice. La unităţile economice, prin impozite şi
taxe se influenţează preţurile mărfurilor şi tarifelor executărilor de lucrări şi servicii publice,
rentabilitatea, eficienţa economico-financiară, etc. La persoanele fizice, prin impozite şi taxe
se stimulează utilizarea cât mai productivă a terenurilor agricole şi ale altor bunuri, pe care le
au în patrimoniul personal, se limitează consumul de produse dăunătoare sănătăţii, etc.

În sens larg, în literatura de specialitate sunt definite cinci funcţii de bază ale impozitelor:
1.fiscală;
2.de stimulare;
3.de redistribuire;
4.de reglare;
5.de control.
Funcţia fiscală a impozitelor se manifestă prin contribuţia permanentă şi sistematică a
impozitelor la formarea resurselor financiare ale statului.
Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii este o obligaţie a tuturor
persoanelor fizice sau juridice care obţin venituri impozabile sau taxabile. Aceste fonduri sunt
utilizate de stat pentru finanţarea de obiective şi acţiuni cu caracter general, folosind întregii
colectivităţi ca: finanţarea instituţiilor publice, constituirea rezervelor de stat, alte acţiuni şi
obiective cu caracter economic şi social.
Din definiţia impozitelor reiese că acestea reprezintă prelevări cu caracter obligatoriu şi
forţat. Anume stabilitatea încasărilor este factorul principal, care atribuie impozitelor rolul
primordial în structura veniturilor bugetare şi permite prin intermediul lor de a satisface
necesităţile publice. Anume funcţia fiscală a impozitelor contribuie la redistribuirea venitului
naţional în folosul păturilor sociale.
Din latină „fiscus” reprezintă trezoreria statului. Funcţia fiscală timp îndelungat era o
funcţie suficientă pentru reflectarea conţinutului şi destinaţiei impozitului. În statele slab
dezvoltate şi în cele cu regim totalitar de conducere funcţia fiscală şi până în prezent prevalează
asupra celorlalte funcţii. În aceste condiţii, povara fiscală ridicată şi utilizarea fiscalităţii numai
în interesele statului duce la apariţia fenomenului de evaziune fiscală. Contribuabilii nu numai că
nu îşi îndeplinesc pe deplin obligaţiile fiscale, dar caută diverse modalităţi legale şi ilegale de a
se eschiva de la plata impozitelor.
Prin funcţia fiscală a impozitelor se tinde spre acumularea veniturilor bugetare, care ulterior
sunt redistribuite, în cea mai mare parte, în sfera neproductivă, cum ar fi învăţământul, sănătatea,
ştiinţa, cultura ş.a. Utilizarea eficientă a resurselor bugetare în aceste domenii stimulează
progresul social, dar rezultatele acestei stimulări sunt resimţite peste o perioadă mai îndelungată
de timp. În acest context a apărut necesitatea de utiliza impozitele şi ca un instrument de
stimulare a activităţii economice, iar efectele stimulatorii să fie resimţite într-o perioadă mai
scurtă de timp.
Astfel se delimitează funcţia de stimulare a impozitelor ca o funcţie separată. Funcţia de
stimulare a impozitelor se manifestă atât prin favorizarea cât şi prin pedepsirea contribuabililor.
Utilizarea în fiscalitate a înlesnirilor şi sancţiunilor fiscale presupune în ambele cazuri efectul de
stimulare, deoarece fiecare măsură se aplică ca o reacţie la starea anumitei sfere a activităţii
economice, care necesită amestecul statului. Prin intermediul funcţiei de stimulare, impozitul
devine un instrument viabil al politicii sociale a statului.
Funcţia de redistribuire a impozitelor are un caracter obiectiv şi reiese din funcţiile de
bază ale statului. Prin funcţia dată se accentuează rolul impozitului ca un instrument centralizat
în relaţiile de distribuire şi redistribuire a resurselor financiare publice.
Redistribuirea unor venituri primare sau derivate este operaţiunea de preluare a unor resurse în
vederea repartizării lor pentru satisfacerea unor trebuinţe acceptate în folosul altora decât
posesorii iniţiali ai resurselor.
Iniţial funcţia de redistribuire avea un caracter preponderent fiscal, dar odată cu
dezvoltarea economiei statul tot mai mult se implică în organizarea activităţii economice.
Astfel, funcţia de redistribuire capătă un caracter regularizator, care se înfăptuieşte prin
intermediul mecanismului fiscal. În prezent mecanismul de reglare a activităţii economice a
statului prin intermediul impozitelor este foarte dezvoltat, ceea ce permite de a delimita separat
funcţia de reglare a impozitelor.
Funcţia de reglare a impozitelor reiese din necesitatea reglementării de către stat a unor
procese economice şi sociale. Funcţiile economice ale statului se complică în condiţiile
dezvoltării relaţiilor de piaţă şi liberalizării activităţii agenţilor economici.
Reglarea unor fenomene economice sau sociale acţionează în mod diferit în cazul unităţilor
economice sau a persoanelor fizice. La unităţile economice, prin impozite şi taxe se influenţează
preţurile mărfurilor şi tarifelor executărilor de lucrări şi servicii publice, rentabilitatea, eficienţa
economico-financiară, etc. La persoanele fizice, prin impozite şi taxe se stimulează utilizarea cât
mai productivă a terenurilor agricole şi ale altor bunuri, pe care le au în patrimoniul personal, se
limitează realizarea de venituri exagerate, etc.
Funcţia de reglare nu poate fi delimitată de alte funcţii ale impozitului, ea
interacţionează cu alte funcţii, în special cu cea fiscală.
Funcţiile impozitelor reflectă un anumit aspect al relaţiilor fiscale:
 funcţia fiscală reflectă atitudinea contribuabililor faţă de stat, îndreptată spre acumularea
maximului de resurse financiare la buget;
 funcţia de reglare reflectă atitudinea statului faţă de contribuabili, în scopul de a crea
condiţii favorabile pentru activitate.
În procesul de reglementare fiscală statul efectuează o analiză multilaterală a activităţii
economice, dar pentru a obţine un efect maxim este nevoie de a efectua un control asupra
corectitudinii funcţionării mecanismului fiscal.
Impozitele, ca şi finanţele îndeplinesc funcţia de control, care reflectă corectitudinea
derulării din punct de vedere cantitativ şi calitativ a procesului de distribuţie, permite de a
verifica dacă încasările fiscale sunt colectate la timp, corect şi complet şi în rezultat poate
determina necesitatea şi direcţiile efectuării reformei fiscale.

Copy protected with Online-PDF-No-Copy.com

S-ar putea să vă placă și