UNIVERSITATEA BABEȘ - BOLYAI

CLUJ-NAPOCA, BISTRIȚA-NĂSĂUD

Modelarea comportamentelor

Profesor universitar: Student:

Manea Adriana Denisa Murariu Anca Elena

1
 CUPRINS

1. Introducere - Modelarea comportamentelor 3

2. Aspecte pozitive şi aspecte negative ale mass-mediei în educaţie 5

3. Forme de exercitare a influenței mass-mediei 9

Concluzii 11
Bibliografie 13

2
 Modelarea comportamentelor

1. Introducere

Termenul de „mass-media” a rezultat prin asocierea cuvântului latinesc „media”

(mijloace) cu cel englezesc „mass”(masă). Astfel, noţiunea de mass media este folosită
în literatură de specialitate pentru a desemna suportul de difuzare şi tehnică de
transmitere a mesajelor, precum şi ansamblul instituţiilor care produc sau difuzează
mesajele.

Mass-media este o denumire generală a tuturor mijloacelor de informare în masă.

Aceste mijloace sunt variate: presa sau mijloacele electronice de informare (televizor,
radio, reţele de calculatoare). Dezvoltarea acestora a dus la o răspândire pe scară largă a
informaţiei. Această dezvoltare este rezultatul dorinţei oamenilor de a fi informaţi. Cele
mai răspândite mijloace de informare sunt presa scrisă, televiziunea şi radioul. Acestea
ocupă primele locuri ca popularitate, deoarece informaţia este transmisă uşor individului.
Din păcate, acestea sunt şi principalele mijloace de dezinformare, pentru că
informaţia greşită poate să ajungă rapid la indivizi. Mass-media este un mijloc de
comunicare şi transmitere de informaţii folosit din cele mai vechi timpuri, căpătând în
epoca modernă forme diferite şi diversificate; găsim ştiri nu numai în presă, mass-media
extinzându-se prin intermediul televiziunii, radioului, PC, net, făcând permanent parte din
viaţa fiecăruia şi devenind indispensabile la locul de munca şi în şcoli.

3
 Fără mass-media omul ar fi izolat de societate, nu ar mai dispune de mijloace care
să-l pună la curent cu descoperirile de ultima oră, iar copii pot să ajungă la informaţiile
dorite mult mai uşor şi repede grăbind procesul de învăţare.
Cultura mass-media are conţinuturile şi valorile sale, limbajele, structurile şi
efectele ei specifice. Ca fenomen cultural integral ea este constituită deopotrivă dintr-o
cultură produsă (conţinuturi, structuri de programe, limbaj etc.) cât şi din una trăită.

Aportul educativ al mass-media se realizează prin transmiterea neîntreruptă a

unui volum mare de informaţii, impunerea de valori, atitudini, modele
comportamentale, având, astfel, un rol deosebit în constituirea codului socio-cultural al
individului. Însă, spre deosebire de instruirea care se realizează riguros şi planificat în
sistemul clasic de învăţământ pe baza unor programe şcolare şi sub îndrumarea unui
personal calificat, mijloacele de comunicare în masă oferă informaţii în mod spontan şi
difuz, transformându-se într-o formă de educaţie de completare realizată în mod
neinstituţionalizat, în timpul liber.

În comunicarea mediatică, alături de codul lingvistic întâlnim un cod iconic, ce

operează cu imagini, un cod sonor şi unul simbolic, acţionând fie împreună fie unele
într-o pondere mai însemnată decât celelalte.

Conţinuturile mesajelor difuzate de mass-media au o mai mare influenţă asupra

modului de a gândi şi simţi al copiilor şi adolescenţilor decât asupra opiniei adulţilor.
Acest lucru poate fi explicat analizând problematica stadiilor de dezvoltare a Piaget,
care în lucrarea Psihologia Inteligenţei, demonstrează că evoluţia mentală nu apare ca
rezultat al unor acumulări continue, ci are un caracter stadial, pe etape, fiecare având o
anumită structura specifică1.

Dacă până la vârsta de 4 ani copilul are o gândire simbolică şi preconceptuala,

el manifestând o atracţie deosebită faţă de imaginile viu colorate (desene animate) şi
mai puţin de productile radiofonice, între patru şi şapte ani copilul dezvolta o gândire
intuitivă, pe care Piaget o numeşte „gândire în imagini”. În acest stadiu, dorinţa de a
imita este mai puternică decât conştientizarea efectelor. Ei sunt fascinaţi de puterea şi
actele adulţilor pe care sunt tentaţi să-i imite. Sfera interesului pentru emisiunile TV se

1 Cucu, George, Educatia si mass media , Ed. Licorna, Bucuresti, 2000

4
lărgeşte, sunt vizionate alături de desenele animate şi emisiunele cu şi despre copii iar
poveştile radiofonice încep să le stimuleze fantezia.

La vârsta de 7-12 ani copilul manifestă o mai mare deschidere la noutate iar
până la 16 ani, se cristalizează primele interese şi dorinţa de maturizare, de „a fi mare”.
Este perioada când preadolescenţii au nevoie de prieteni adevăraţi, de sfătuitori care
să-i sprijine să depăşească criză de identitate prin care trec. Dată fiind nevoia de
comunicare specifică vârstei, emisiunile TV, radio, revistele cu conţinut adecvat
intereselor specifice pot reprezenta un adevărat mijloc nonformal de comunicare dar şi
unul nociv, dacă nu se respectă conţinutul adecvat vârstei şi intereselor copiilor.

Între 16 şi 17 ani, se manifestă gustul pentru problematizare, pentru aderarea la

teorii şi sisteme. De cele mai multe ori, la această vârstă, adolescenţii îşi motivează
comportamentele existenţiale pe care şi le creează sau la care aderă. După 18 ani se
stabilizează şi maturizează interesele profesionale iar opţiunile capăta un caracter
conştient. Ei cauta acele emisiune care răspund nevoii lor de apartenenţa la o
comunitate animată de aceleaşi interese. Acestea emit o anumită muzica, promovează
o anumită vestimentaţie şi comportament şi o anumită ţinuta (MTV, Sprite,
McDonald’s, CocaCola).

Astfel, mass-media pot exercita funcţia deosebit de importantă a pregătirii

psihologice a individului, inducându-i şi întreţinându-i anumite interese,
determinându-l să reacţioneze conform acestora.

2. Aspecte pozitive şi aspecte negative ale mass-mediei în educaţie

Evaluarea influenţei mijloacelor de comunicare în masă asupra indivizilor

constituie de mai multe decenii o preocupare majoră a cercetătorilor din diverse
domenii.

Cu toate că există deopotrivă şi păreri pozitive şi păreri negative asupra

efectelor pe care mass media le are asupra personalităţii indivizilor, cele negative tind
să aibă o pondere mai mare, în principal, datorită mediatizării în ultima vreme a
personajelor mediocrice, a evenimentelor mondene şi nu promovarea culturii, a
informaţiei şi a bunului simţ.

5
 În ceea ce-i priveşte pe cei care au apreciat pozitiv comunicarea mediatică,
efectele mass-mediei se concretizează în fenomene cu o semnificaţie profund
umanista: apropierea dintre oameni, optimizarea relaţiilor interumane, democratizarea
culturii, consolidarea democraţiei etc. Sunt aparate şi promovate e această cale valori
cu adevărat umane: demnitatea, echitatea, generozitatea, ordinea libertatea.

Aceştia considera că consecinţele dăunătoare s-ar datora, de fapt, manierelor

greşite de utilizare. Nu mass-media, ca mijloace de comunicare de masă sunt vinovate
de toate efectele negative ce li se reproşează, ci conţinuturile mesajelor transmise şi
instituţiilor care le propaga. O parte din vina le revine şi membrilor publicului, care nu
valorifica la nivelul unui act de cultură, de cunoaştere autentică, receptarea mesajelor
comunicării de masă.

În opinia lui H. Culea, mass-media ajuta la integrarea social-culturala a

auditoriului, mai cu seama prin înlesnirea capacităţii sale de deprindere a unor roluri
civice, familiale, culturale, întăreşte sentimental responsabilităţii sociale, sentimentul
dăruirii, trebuinţă comunicării, cultiva aspiraţii, idealuri.

Alte aspecte considerate pozitive sunt accesul facil şi ieftin la informare, sursa
de relaxare şi divertisment, mijloc de dezvoltare a comunicării interumane și înțelegere
a situaților sociale, dezvolta spiritul de competiție, de concentrare, de organizare şi
ajuta la îndeplinirea sarcinilor școlare și dezvoltarea spiritului moral și a conduitei
școlare precum şi dezvoltarea de aptitudini de orientare în alegerea informațiilor
necesare.

Pe de altă parte, s-a manifestat cu virulenta o atitudine critică faţă de consumul

de mesaje mediatice, care ar avea o serie de efecte nocive asupra individului şi
societăţii. Utilizarea exceiva a mijloacelor de utilizare de masă, îndeosebi la o anumită
vârstă, aceea de formare a personalităţii, ar conduce la pasivitate şi comoditate în
gândire, la căutarea unor forme facile , superficiale de informaţie culturală, la
anihilarea spiritului critic şi independenţei în gandirem la mediocritate estetică şi
morală.

O serie de cercetători considera că între mass-media şi deteriorarea morală a

vieţii sociale exista o strânsă legătură. În sprijinul acestor afirmaţii, cercetătorii supun

6
atenţiei o serie de acte antimorale şi antisociale la care ar fi incitaţi copiii, adolescenţii
şi tinerii. Se au în vedere mai ales acele manifestări de conduită care prin însăşi
evoluţia lor, de la o anumită vârstă se pot impune în viaţa acestora.

Comunicaţiile de masă, avertiză Paul Lazarsfeld (The People’s Choice, 1994),

cultiva un anume conformism social , care duce, în mod inevitabil, la omogenizarea,
stereotipizarea şi standardizarea comportamentelor.

Alte acuze ale mijloacelor de comunicare au fost aduse de M.L DeFleur şi S.

Ball-Rokeach care considerau că mass-media perverteşte valorile culturale ale
publicului, descurajeaa creativitatea şi stimulează creşterea delicventei.

În schimb, tot aceeaşi autori, considera că totuşi, mass-media este de folos

deoarece demasca păcatul şi corupţia, acţionează ca gardieni ai libertăţilor noastre de
exprimare, informează despre evenimentele ce au loc în lume şi ridică standardul de
viaţă al indivizilor.

Jean Rousselet aduce însă şi alte date privind efectul mass-media asupra
copilului şi tânărului, nu tocmai promiţătoare. El spune:’’unii copii decepţionaţi de a
descoperi odată cu vârsta o lume foarte diferită de cea prezenta pe ecrane se răzvrătesc
şi cauta să prelungească în viaţa de fiecare zi ficţiunile cu care au fost obişnuiţi.
Refuzând să se integreze în societate, ei se străduiesc să o modeleze după imaginea
care li s-a arătat şi în mod inevitabil, intra în conflict cu toţi cei care nu împărtăşesc
vederile lor romanţioase.

Herbert Marcuse (One-Dimensional Man, 1964) reproşa televiziunii faptul că

are ca efecte crearea şi satifacerea unor false nevoi spirituale, aplatizarea şi
uniformizarea personalităţii, a opiniilor şi gusturilor indivizilor, căci fluxul constant şi
lipsit de diferenţieri al mesajelor sale este acceptată fără prea multe rezerve critice.

Edgar Morin, H. Blumer, Hanser, susţin ideea că mass-media, şi în mod special

filmul, pledează în favoarea erotismului. Primele anchete statistice de sociologie a
cinematografului efectuate în 1930 de H. Blumer au relevat că love-making-ul (felul de
a face curte) al adolescenţilor era mimat după comportamentele respective din filme.
Pe de altă parte, vedetele însele întreţin asemenea modele nu numai prin rolurile jucate

7
în filme, ci şi prin modul lor de viaţă. De la promovarea erotismului şi până la
accentuarea sexualismului nu este decât un pas.

Astfel de imagini provoacă la copii supraexcitare puternică, îi incita la violenţă,

la brutalitate. Violenţa în ficţiune se transpune cu uşurinţă în acte reale de violenţă. J.
Cazeneuve spune că răul cel mai mare nu constă în aceea că se arata scene de violenţă,
ci că se creează acel amestec între fictiv şi real care duce la confuzie mentală şi morală
pentru copil, la dificultatea de a separa fictivul de real. Adevărata semnificaţie a
indiferentei faţă de violenţă, atât violenţa în fapt, cât şi violenţa în ficţiune, este
devalorizarea ideii de umanitate.

Majoritatea cercetărilor au concluzionat că originea violenţei, agresivităţii, şi a

imoralităţii la copii, trebuie căutată mai întâi de toate în raporturile lor personale cu
părinţii, cu familia, cu grupurile din care fac parte, cu şcoala, cu societatea. Aceştia ar
fi factorii principali, mass-media venind doar să întărească. Astfel, incitaţia mass-
media la acte reprobabile ar devenii eficace numai atunci când ar găsi un teren propice
la subiecţii supuşi şi altor influenţe care le pot crea stări de dezechilibru. R.Blehei,
cercetător psihiatru din Columbia, afirma că pentru tinerii şi adolescenţii care prezintă
tulburări, televiziunea este o şcoală pregătitoare pentru delincventă.

În general, mass-media sunt acuzate că răspândesc mesaje pseudo-culturale,

neexigente şi standardizate, subminând capacitatea indivizilor de a gândi independent
şi critic, ceea ce are ca efecte apaltizarea spirituală, uniformizarea judecaţilor, opiniilor
şi aspiraţiilor şi depersonalizarea. De asemenea, se consideră că mass-media provoacă
dependenta ceea ce duce la oboseală, stress și depresii, scăderea rezultatelor școlare şi
influenţează vocabularul tinerilor prin folosirea unor cuvinte nepotrivite, în emisiuni
dedicate acestora şi nu numai. O altă caracteristică negativă a mass-mediei este
formarea eronată a caracterului unui individ (în pricipal televiziunea). Datorită faptului
că individul se uită exagerat de mult la televizor, îi pot fi întipărite idei sau opinii
subiective transmise de programul vizionat.

3. Forme de exercitare a influenței mass-mediei

De când s-a impus ca o componentã esențialã a lumii moderne, sistemul
comunicãrii de masã s-a manifestat permanent ca un actor activ al jocului social,

8
modelând celelalte subsisteme ale societãții: nici politicul, nici economicul, nici cultura și
nici viața cotidianã nu au putut scãpa de presiunea exercitatã de mesajele presei. .Mass-
media ne afecteazã profund, deoarece constituie o prezențã constantã în viața noastrã.
Alte instituții pot avea un impact mai puternic, dar nu unul atât de persistent și
adânc. Afilierea familialã și prieteniile se schimbã pe mãsurã ce individul se maturizeazã
și trece prin diferitele etape ale vieții. Școala ocupã numai o perioadã limitatã din
existența noastrã. Doar o parte din populație frecventeazã, în mod regulat, biserica. În
antitezã, mass-media face parte din viaþa noastrã zilnicã și ne însoțește din copilãrie pânã
la moarte. În plus, mass-media are o universalitate pe care nu o are nici o altã instituție:
presa oferã un bagaj comun de idei și imagini, care depãșește barierele sociale și
geografice. (L. Bogart, 1995, p. 8). Din aceastã cauzã, analiza modului în care presa
influențeazã societatea (în mod voit, în urma unei strategii dinainte puse la cale, sau
întâmplãtor) a constituit una din preocupãrile majore ale cercetãtorilor mass-mediei.
Nu trebuie neglijat nici faptul că impactul mass-media cuprinde atât elevul cât
şi profesorul. El are numeroase posibilităţi să facă din informaţiile primite prin
intermediul mass-media motive de incitare a elevului la noi forme de acţiune şi
comportament.

Deşi s-au făcut speculaţii, considerându-se că apariţia mass-media duce la

uzurparea prestigiului şi autorităţii profesorului, că periclitează încrederea elevului în
autoritatea dascălului, cercetările au demonstrat că nimic din toate acestea nu se
întâmplă.

Într-o societate dominată de mass-media, şcoala va avea din ce în ce mai mult

funcţia nu numai de transmitere a informaţiei, ci şi aceea de selecţie, structurare şi
sistematizare a informaţiei. Scoala trebuie să dezvolte la elevi, spiritual critic, să
promoveze capacitatea de discernământ şi de judecată, faţă de un limbaj atât de
echivoc cum este acela audio-vizual, să nu accepte fără un examen critic tot ceea ce
citesc, ce aud, ce văd, să-i ajute să-şi însuşească criterii de apreciere, ierarhizare şi
selecţie, de evaluare şi sintetizare a tot ceea ce este calitativ din avalanşa
informaţională. De asemenea, scoala trebuie să găsească mijloace şi modalităţi prin
care să contra argumenteze dorinţa tinerilor de a întrebuinţa informaţiile în scopuri
antisociale.

9
CONCLUZII

10
 Mass-media este un catalizator de informaţie de diferite genuri, care nu
întotdeauna este bună pentru cel ce o consumă.

Părinţii şi profesorii trebuie conştientizeze că e responsabilitatea lor să-i înveţe

să folosească timpul liber în mod eficient: lectura unor cărţi bune, plimbări în natură,
jocuri în aer liber, practicarea unui sport. Să fie îndrumaţi să asculte muzică, să
deosebească genurile muzicale, să simtă muzica bună, de calitate şi să o aprecieze, să
înveţe un instrument muzical. Educaţia muzicală dispune de valenţe formative
multiple, care au efect pozitiv asupra formării caracterului tinerilor.

Prin canalele sale, MEDIA poate fi o „armă cu două tăişuri”. Ca factor de

progres, influenţa sa se reflectă în ridicarea calităţii şi standardelor culturale şi sociale
ale vieţii. Ca mijloc de dominare şi manipulare, nu face decât să unilateralizeze sau să
diminueze răspunsul publicului la marile provocări ale realităţii de zi cu zi.

În absenţa unei educaţii media ca sursă de autoeducare, fără o interpretare

„obiectivă” a perceperii critice a media, aceste tehnologii nu vor face parte din
potenţialul vieţii, ci din rutina acesteia.

Pe scurt, mass-media poate avea un impact pozitiv sau negativ asupra

individului, acest lucru depinzând de alegerea lui. Cu cât un om deţine mai mult
control asupra informaţiei primite, cu atât impactul mass-mediei asupra acestuia este
mai puţin negativ.

În prezent incidenta cazurilor de violenta în scoli a scăzut considerabil. Cu toate

acestea copiii sunt pe zi ce trece mai expuși acestor evenimente cu o incarcătură afectivă
negativă, volumul mare de știri transmise prin intermediul mass-media fiind, poate,
principala formă care faciliteaza contactul copiiilor cu aceste informații. În consecintă,
parinții trebuie sa fie deschisi discuțiilor de acest gen, astfel încât copiii sa se poată simți
în sigurantă în sânul familiei. Mai mult decat atât, este recomandat ca părinții să nu
aștepte ca discuțiile despre violența în școli și mass-media să fie inițiate de copii, și cu
fiecare ocazie în care acestia iau contact cu acest tip de informații să iși exprime deschis
sentimentele sau dezaprobarea.

11
  Astăzi, un copil petrece aproximativ trei ore pe zi in fata televizorului.
Televiziunea ne transporta intr-un colt de lume oarecare și adună în doar cateva secunde
informatii pe care, într-o viată de colindat Pământul,nu le-am putea aduna singuri.

BIBLIOGRAFIE

12
1. M. Coman, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iaşi, 1999.;
2. Stanton Nicki, Comunicarea, editura Societatea de Stiinta si Tehnica, 1995;
3. Cerghit,Ioan, Mass-media şi educaţia tineretului şcolar, Ed. Didactică
Pedagocica, 1972..

13