Ce te legeni codrule...

Minai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) a considerat totdeauna ca o literatura culta
nu-si poate defini specificul national decat prin reflectarea traditiilor istorice si folclorice ale
neamului sau. Admiratia pentru literatura populara s-a simtit in toate creatiile lirice, deoarece
Eminescu a apreciat sincer performanta artistica, precum si expresia directa si succinta de
exprimare a ideilor rapsozilor: "Poezia populara este expresia cea mai scurta a simtamantului si a
gandirii".
Dragostea lui Eminescu pentru folclorul romanesc este vizibila in toate poeziile, el insusi
marturisindu-si radacinile spirituale infipte adanc in sufletul neamului sau: "Dumnezeul geniului m-
a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar ".

Poezia "Ce te legeni" este o creatie lirica, intrucat Eminescu isi exprima in mod direct
sentimentele de dragoste pentru natura, starea de melancolie provocata de scurgerea ireversibila a
timpului, principalul mod de expunere fiind descrierea.
Poezia "Ce te legeni" face parte din tema de inspiratie folclorica a liricii eminesciene si ilustreaza
imaginea si sentimentele codrului aflat la sfarsitul anotimpului toamna, care asteapta cu tristete
apropiata iarna, simbolizand astfel starea de melancolie a poetului pentru scurgerea ireversibila a
timpului. Trecerea timpului este ilustrata prin succesiunea anotimpurilor, toamna-iarna, care lasa
codrul fara frunze, fara pasari, fara viata.
Titlul este exprimat printr-o interogatie retorica, pe car.e poetul o adreseaza cu nostalgie
codrului. Tristetea codrului este ilustrata de punctele de suspensie care indeamna la meditatie, la
gandire profunda privind timpul trecator. Structura, semnificatii si limbaj artistic Poezia nu este
structurata in strofe, deoarece poetul exprima o idee unica, aceea a scurgerii ireversibile a
timpului, care semnifica faptul ca viata este trecatoare. Poezia este alcatuita din doua secvente
lirice, organizate sub forma unui dialog intre poet si codru: prima secventa lirica este intrebarea
poetului si a doua raspunsul codrului. Principala figura de stil pe baza careia este construita poezia
este personificarea codrului, care se emotioneaza si traieste puternice sentimente omenesti,
deoarece natura eminesciana este ocrotitoare si participativa la starile interioare ale eului liric

Prima secventa lirica o constituie intrebarea pe care poetul o adreseaza in mod direct codrului, prin
reluarea partiala a titlului: "Ce te legeni, codrule, / Fara ploaie, fara Vant, / Cu crengile la
pamant?". Poetul isi exprima ingrijorarea pentru tristetea codrului, care se leagana - aparent - fara
un motiv evident: "Fara ploaie, fara vant". Sentimentul de apropiere sufleteasca, de prietenie il
determina pe poet sa observe amaraciunea, deprimarea codrului, ilustrate printr-o imagine vizuala:
"Cu crengile la pamant?". Codrul este personificat, deoarece poetul ii atribuie sentimente si stari
omenesti.
Secventa a doua este alcatuita din raspunsul codrului, care este umanizat, deoarece poarta un
dialog cu poetul, explrcandu-i motivele din cauza carora este trist si deprimat. Scurgerea
ireversibila (intr-un singur sens - n.n.) a timpului este exprimata prin succesiunea anotimpurilor
toamna-iarna. Efectul pe care il are timpul asupra codrului este dureros, deoarece ii rareste
frunzisul, ii alunga pasarile cantatoare. Elementele vietii care se degradeaza treptat, odata cu
trecerea timpului, sunt relatate printr-o gradatie, care porneste cu exclamatia explicita a codrului,
exprimandu-i starea sufleteasca de o tristete sfasietoare - "De ce nu m-as legana, / Daca trece
vremea mea!", cauzata de efemeritatea vietii.
Anotimpul prezentului este toamna, iar apropierea iernii este ilustrata prin cateva semne
specifice, redate prin verbe la prezentul etern: "Ziua scade, noaptea creste"; "Bate vantul frunza-n
dunga"; "Bate vantul dintr-o parte - / Iarna-i ici, vara-i departe." Repetitia din versurile citate
exprima disperarea si deznadejdea codrului din cauza anotimpului friguros si pustiitor.

Starea de melancolie a codrului, care tanjeste dupa vara, este cauzata si de plecarea pasarilor care
il incantau cu ciripitul lor: "Cantaretii mi-i alunga /() Daca pasarile trec!". Randunelele pleaca in
"stoluri", imaginea vizuala fiind amplificata de versul "Zarea lumii-ntunecand", care creeaza o
atmosfera generala de tristete, de amaraciune profunda de care este cuprinsa intreaga natura. in
finalul poeziei creste in intensitate durerea codrului, care, personificat, este constient de trecerea
timpului, de faptul ca viata se scurge ireversibil. Ideea reiese din repetitia verbelor"trec", "se duc"
si din comparatia "se duc ca clipele". Pasarile calatoare si clipele simbolizeaza conceptia ca timpul
trece prea repede, ca viata este efemera. Codrul ramane singur, parasit de toate fiintele dragi, idee
exprimata prin epitetul triplu "pustiit, vestejit si amortit". EI este umanizat prin sentimentul de dor,
care este singura speranta pentru revigorare, pentru refacerea in vara viitoare: "Si ma lasa pustiit /
Vestejit si amortit / Si cu doru-mi singurel, / De ma-ngan numai cu el!". Ideea de timp este
exprimata in poezie printr-o serie de cuvinte ale aceluiasi camp lexical: "vremea", "ziua",
"noaptea", "iarna", "vara", "clipele".
Inspirata din literatura populara, poezia "Ce te legeni" de Mihai Eminescu ilustreaza un stil
specific acestei creatii lirice. Un element sugestiv pentru limbajul popular este dativul etic -"mi-1
rareste", "mi-i alunga"-, precum si prezenta unor cuvinte sl expresii populare - "aripele", "ici",
"dor", "singurel", "trece vremea mea", "fruhza-n dunga".
Prozodia. Ritmul este trohaic, masura versului este ca in poeziile populare, cu versul scurt de 7-
8 silabe, iar rima este imperecheata: vant/pamant; clipele/aripele.
Poezia "Ce te legeni" de Mihai Eminescu este o creatie lirica, intrucat poetul, prin glasul
codrului, isi exprima in mod direct sentimentele de tristete si melancolie pentru trecerea ireversibila
a timpului, sugerata prin succesiunea anotimpurilor reci si deprimante, toamna si iarna. Prezenta
dorului din final creeaza o raza de speranta pentru o eventuala revenire la viata in anotimpul vara,
dar melancolia ramane, pentru ca speranta este "departe".