Sunteți pe pagina 1din 7

Etica și deontologia profesiei de asistent social – Conf. univ. dr.

Mircea Adrian Marica

TEMA III:

DIMENSIUNI ETICE ALE PARADIGMEI PROFESIONALE

Eficienţa unei acţiuni profesioniste este deseori gândită izolat de valoarea


sa morală. Totuşi, criteriile etice sunt cele care fundamentează în ultimă instanţă
modelul oricărei profesii, chiar dacă acest lucru nu este vizibil la o privire grăbită.
Spunea cineva, referindu-se la secolul XXI, că el va fi religios sau nu va fi deloc.
Eu cred că s-a înşelat; dacă va fi religios, el nu va fi deloc şi dacă va fi, atunci el
va redescoperi valorile morale sub care îşi va rândui existenţa. Şi aceasta întrucât
religia este particulară, iar morala este universală; religia este o probă în vederea
locuirii lumii de dincolo, în timp ce morala este proba locuirii lumii de aici. Aceasta
este şi direcţia pe care se înscrie începutul secolului nostru, prin preocuparea de a
implementa reglementări etice în toate domeniile de activitate.
Prin această temă îmi propun următoarele obiective:
- clarificarea universului de discurs al profesiunii, prin precizarea
semnificaţiei unor concepte corelate, cum ar fi meserie,
ocupaţie, profesie, carieră, profesionalizare, profesionist;
- enumerarea şi caracterizarea succintă a componentelor unei paradigme
profesionale, cu referire expresă la cea de asisten ță socială;
- particularizarea diverselor categorii de standarde la profesia de asistent
social;
- analiza structurii şi atribuţiilor Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali,
ca instanţă de reglementare a profesiunii;
- prezentarea unor mecanisme și proceduri privind managementul etic al
profesiei.

Structura temei:
1. Profesie şi profesionalizare
2. Componentele paradigmei profesionale asisten țiale
3. Structura şi atribuţiile Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali
4. Managementul etic al profesiei

1. Profesie şi profesionalizare

Societatea contemporană, prin raţionalizarea pragmatică a acţiunii, a


realizat o legătură foarte puternică între om şi profesiune. Ritmurile existenţei
noastre sunt structurate profesional, în funcţie de orarul de muncă, de zilele libere,
de concedii. Desigur că sunt şi aspecte benefice dar şi aspecte malefice ale
acestui mod de existenţă. Unii evidenţiază doar aspectele negative, ale
unidimensionalizării „omului de la nouă la cinci” (E. Fromm, H. Marcuse, G.
Marcel), sclav al unor structuri care îl depăşesc, fiinţă intinerantă, mereu pe drum
şi niciodată acasă. ”Omul organiza țional”, care trăiește ca piesă într-un
mecanism institu țional, ”omul mașină”, alienat de sine însuși și de semeni,

1
Etica și deontologia profesiei de asistent social – Conf. univ. dr. Mircea Adrian Marica
fiin ță pierdută în tiparele anonime ale func ției. Alţii subliniază funcţia terapeutică
a ritmurilor socio-profesionale, coerenţa existenţei, socializarea, evaluarea sinelui,
jocul profesional, reţelele rol-statusurilor, identitatea şi motivaţia existenţială şi
dramele consecvente pierderii jucăriilor existenţiale ce înconjoară şi decorează
locul de muncă. Nu ne propunem aici o analiză a diverselor puncte de vedere, dar
le-am semnalat ca subiect de reflec ție în legătura cu propria via ță și profesiune.
Pentru început, vom încerca să clarificăm universul discursiv al profesiei.
În ceea ce am numit „univers de discurs al profesiei” se regăsesc câţiva
termeni corelaţi: profesie, ocupaţie, meserie, carieră şi, în strânsă legătură, cei de
profesionalism şi profesionalizare.
Etimologic, profesia îşi are rădăcinile în latinescul professio, -onis,
însemnând mărturisire, declaraţie publică, ceea ce ne poate duce cu gândul la
onorabilitatea exercitării activităţii. O profesie este o ocupaţie pe care o au mai
multe persoane organizate voluntar să îşi câştige existenţa prin slujirea directă a
unui anumit ideal într-un mod moral permisibil, dincolo de ceea ce le cere
nemijlocit legea, piaţa şi morala comună (M. Davis, 1999, p. 139) 1. Din această
defini ție rezultă faptul că profesiunea reunește persoane animate de un anumit
ideal moral, aflat dincolo de exigen țele comune. De aici titlul de noble țe al unei
profesiuni.
Termenul meserie îşi are originile în latinescul ministerium, serviciu
domestic realizat de un servitor. Astăzi meseria este asociată acelor activităţi ce
presupun demersuri practice, aplicative, de muncă manuală sau fizică, implicând
mânuirea de unelte. Spre deosebire de meserie, profesia este un tip de activitate
înalt specializată, recunoscută legal şi legitimată social prin utilitate şi prestigiu
moral.
Termenul ocupaţie vizează ceea ce face individul în secţiunea temporală
respectivă, indiferent de profesiunea sau meseria sa; ea poate coincide sau nu cu
profesia. La rubrica ocupaţie, pot completa şomer, func ționar, politician,
indiferent de profesiunea sau meseria mea. După aceste distincţii pe care le-am
propus, nu orice ocupaţie este şi o profesie; prostituţia poate fi o ocupaţie, dar
nicidecum o profesie (la fel şi politica). Atunci când o ocupaţie este recunoscută
social ca furnizând un serviciu esenţial membrilor societăţii, practica ei fiind
animată de un ideal moral, ea are şanse să se transforme în profesie,
recunoscându-i-se un status privilegiat.
Dacă ocupaţia vizează aspectul sincronic, aspectul diacronic este
desemnat prin termenul carieră. Cariera punctează mobilitatea intra-
genera țională a unui individ , care de-a lungul vie ții a ocupat diverse rol-
statusuri ocupa ționale.
Profesionalizarea este procesul social prin care o ocupaţie devine profesie,
ca model acţional înalt specializat, standardizat instituţional, căruia îi este asociat
un anumit nivel de prestigiu datorită practicilor situate pe linia unui ideal moral.
Profesionalismul este constructul simbolic al celor ce îmbrăţişează a anume
profesie, având rolul de a consolida prestigiul celor ce împărtăşesc profesia,
sentimentul de unitate, identitate şi stimă de sine a membrilor, într-un spectacol
dramaturgic regizat de autorităţile tutelare 2.
1
Apud Miroiu, Blebea,
2
Conform COR (Clasificarea Ocupa țiilor din România), OCUPAŢIA  este activitatea utilă,
aducătoare de venit (în bani sau natură), pe care o desfăşoară o persoană în mod obişnuit, într-o
unitate economico-socială si care constituie pentru aceasta sursă de existentă. Ocupaţia este, deci,

2
Etica și deontologia profesiei de asistent social – Conf. univ. dr. Mircea Adrian Marica

2. Componentele paradigmei profesionale

Recunoaşterea unei profesii ca ocupaţie distinctă în praxisul social


presupune câteva caracteristici specifice profesiei respective, numite standarde
profesionale. Printre standardele de delimitare a profesiilor, am putea enumera:
a) standarde legale – ce cuprind reglementările juridice privind condiţiile
exercitării profesiei, timpul nostru acordând legalităţii temei pentru
legitimitate. În cazul asistenţilor sociali, exercitarea profesiei este
reglementată ini țial de legea nr. 466/2004, ulterior de legea nr.
292/2011.
b) Standarde de ierarhie profesională, evidenţiate prin prezenţa unei
autorităţi profesionale, ca instanţă centrală, care monitorizează
activitatea membrilor. Recunoaşterea de către societate a unei profesii
este însoţită de acordarea anumitor puteri prerogative şi privilegii. Puterile
prerogative ale profesiei presupun existenţa unei autorităţi profesionale cu
funcţii administrative de reglementare şi control al profesiei respective.
Această autoritate acreditează instituţiile de pregătire a membrilor
profesiei, autorizând curriculumul, durata pregătirii, metodele de evaluare
şi finalizare a studiilor, stabilind standarde şi competenţe specifice
profesiei. Privilegiile profesionale presupun un anumit monopol al grupului
profesional asupra desfăşurării activităţi. Profesioniştii domeniului se
bucură de o relativă imunitate, fiind răspunzători pentru exersarea profesiei
în faţa autorităţii profesionale. Imunitatea este numai relativă, căci
societatea poate revoca în anumite situaţii monopolul profesiei. Autoritatea
profesională este cea care stabileşte normele conduitei profesioniştilor,
drepturile dar şi obligaţiile lor, stipulându-le normativ într-un cod
deontologic; în cazul nostru este vorba de Colegiului Naţional al
Asistenţilor Sociali (despre acesta o să discutăm detaliat în paragraful
următor).
c) standarde de cunoaştere expertă, codificată şi specializată, ca urmare a
formării profesionale Sistemul teoretic al profesiei presupune ansamblul
cunoştinţelor necesare desfăşurării activităţii respective, însuşite într-un
cadru organizat, printr-un proces instructiv-educativ desfăşurat pe o
anumită durată, delimitat de o anumită arie curriculară ce cuprinde
discipline ce structurează conţinuturi specifice. Legitimitatea ştiinţifică a
sistemului teoretic al profesiei este o condiţie primară, menită să dezvolte
profesionistului anumite competenţe aplicative. În cazul asistentului social,
legea precizează prin art. 2. (2) că exercitarea profesiei de asistent social
proprie persoanelor active, care practică o activitate recunoscută de societate ca utilă pentru sine si
semenii săi. Ocupaţia unei persoane poate fi exprimată prin: funcţia sau meseria exercitată de
aceasta.
FUNCŢIA este activitatea desfăşurată de o persoană într-o ierarhie funcţională de conducere sau
execuţie.
MESERIA este complexul de cunoştinţe obţinute prin şcolarizare si prin practică, necesare pentru
executarea anumitor operaţii de transformare şi prelucrare a obiectelor muncii, sau pentru prestarea
anumitor servicii. Pentru definirea corectă a noţiunii de ocupaţie si evitarea confuziei, este necesar să
se definească şi noţiunea de PROFESIE, care, în unele cazuri, poate fi si ocupaţie, iar în altele nu.
Deci, PROFESIA este specialitatea (calificarea) obţinută prin studii, iar ocupaţia este specialitatea
(calificarea) exercitată efectiv la locul de muncă.

3
Etica și deontologia profesiei de asistent social – Conf. univ. dr. Mircea Adrian Marica
este condiţionată de absolvirea unei instituţii de învăţământ superior de
specialitate, cu diplomă de licenţă în asistenţă socială, obţinută la o
instituţie acreditată, din România sau din străinătate, recunoscută sau
echivalentă.
d) standarde de iniţiere, menţinere şi avansare în carieră, stabilite de un
corp profesional. Formarea iniţială este dovedită prin diploma de licenţă
obţinută în condiţiile legii, însoţită de foaia matricolă care va cuprinde în
mod obligatoriu următoarele discipline sau corespondente ale acestora:
 asistenţa socială a copilului şi/sau a familiei;
 asistenţa socială a dependenţilor;
 asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi;
 asistenţa socială a refugiaţilor;
 asistenţa socială a vârstnicilor;
 consiliere şi terapii de familie;
 etică şi deontologie în asistenţa socială;
 introducere în asistenţa sociala (asistenţa socială generală);
 introducere în psihologie;
 introducere în sociologie;
 legislaţie în asistenţa socială;
 managementul de  caz în asistenţa socială;
 managementul serviciilor de asistenţa socială;
 metode şi tehnici de cercetare şi intervenţie  în asistenţa socială;
 politici de incluziune socială;
 politici sociale;
 psihologie socială aplicată (psihologie aplicată în asistenţa socială);
Cunoştinţele teoretice nu sunt scopuri în sine, ci mijloace de întemeiere
epistemică a practicii respective. Finalitatea cunoştinţelor constă în
dobândirea capacităţilor acţionale necesare profesiunii respective. Dacă
sistemul teoretic vizează ce ştie practicianul, cel aplicativ vizează ce poate el
să facă. Relaţia între cele două sisteme este, aşadar, una de determinare,
adică a şti pentru a putea face. Cele două componente conferă subiectului un
anumit statut consfinţit de institutele educative acreditate prin acte oficiale,
acestea fiind reglementate de autoritatea profesională. Exercitarea profesiei
este condiţionată de parcurgerea unor stagii de perfecţionare cel puţin o dată
la 3 ani (în curs de constituire Registrul naţional al furnizorilor de formare
continuă în asistenţa socială). Treptele ierarhice de competenţă profesională
(vezi „Norme privind standardele de competenţă profesională”, cap.III-VII)
sunt:
- asistent social debutant (experienţă sub un an)
- asistent social practicant; (experienţă de cel puţin un an)
- asistent social specialist; (experienţă între 1-5 ani)
- asistent social principal (experienţă de cel puţin 5 ani)
e) standarde de utilitate socială recunoscută printr-un status social şi
privilegii;
f) standarde de remunerare; deşi pot fi implicate aspecte ale altruismului,
exercitarea unei profesii solicită pe lângă recompensele simbolice, de
prestigiu social şi recompense materiale, financiare.
g) standarde morale ce ţin de etica profesiunii. Etica profesională precizează
practicile, drepturile şi datoriile membrilor unui grup profesional, avertizând
4
Etica și deontologia profesiei de asistent social – Conf. univ. dr. Mircea Adrian Marica
asupra malpracticilor profesionale. Profesionistul veritabil se raportează la
virtuţile şi valorile profesiei sale ca la elementele centrale ale modelului său
profesional. Din perspectiva unei etici a virtuţii, de tradiţie aristotelică, am
putea vedea diversele profesiuni ca acoperind virtuţile unei societăţi. Din
această perspectivă, am putea spune că medicul are ca virtute cardinală
sănătatea, profesorul - dezvoltarea persoanei, psihologul - autonomia
individului, juristul – legalitatea, asistentul social – bunăstarea.
Profesionalizarea implică un evantai de măsuri ce pot fi circumscrise
managementului etic al profesiunii, componenta cea mai vizibilă constând
în codificarea obligaţilor în coduri deontologice ale profesiei. Pentru ca
aceste coduri să aibă relevanţă ele trebuie să beneficieze de
consimţământul tacit al membrilor profesiei (există şi situaţii în care o
anumită categorie din membrii profesiei pun monopol absolut pe
profesiune, asigurând celor din nivelul birocratic superior diverse privilegii,
ajungându-se treptat la ceea ce am putea numi „mafie profesională”). Codul
deontologic este una dintre componentele paradigmei profesionale, ce
reglementează comportamentul moral al membrilor profesiei respective.
Ocupaţiile înalt specializate beneficiază de un cod formal, în care sunt
prescrise explicit principiile, valorile şi normele ce reglementează profesia;
sunt în general vizate responsabilităţi faţă de clienţi, colegi, autorităţi,
diverse categorii de public (despre codul deontologic al asistenţilor sociali o
să vorbim în tema următoare).
h) prin configuraţia complexă de standarde, valori, norme, simboluri, practici,
grupuri formale, nivele de carieră şi imaginarul colectiv, se naşte treptat o
anumită cultură profesională.

Rezumând, putem afirma că în paradigma profesională se compune din


standarde legale, standarde de cunoaştere expertă, standarde de carieră
(iniţiere, menţinere, avansare), standarde de utilitate socială, standarde de
ierarhie, standarde morale ce compun împreună o anumită cultură
profesională.

3. Structura şi atribuţiile Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali

Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali este o organizaţie profesională, cu


personalitate juridică, apolitică, autonomă şi independentă, de interes public, cu
patrimoniu şi buget proprii. Colegiul are rolul de a reprezenta şi de a ocroti la nivel
naţional şi internaţional interesele profesiei de asistent social. El se constituie din
totalitatea asistenţilor sociali din România, şi are următoarele atribuţii:
a) elaborează şi adoptă Codul deontologic al asistentului social, precum şi
ghidurile de bună practică în domeniu, pentru respectarea principiilor etice;
b) propune ministerului de resort norme şi reglementări în domeniul asistenţei
sociale;
c) coordonează şi sprijină aplicarea reglementărilor şi normelor Colegiului de
către asistenţii sociali, organismele publice şi private în România;
d) avizează şi eliberează atestatul de liberă practică al asistentului social;

5
Etica și deontologia profesiei de asistent social – Conf. univ. dr. Mircea Adrian Marica
e) pregăteşte programele de perfecţionare continuă în domeniul asistenţei
sociale;
f) eliberează avizele menţionate în lege asisten ței sociale;
g) reprezintă, apără şi promovează drepturile şi interesele membrilor la nivel
local, naţional şi internaţional;
h) monitorizează respectarea Codului deontologic, reglementărilor şi normelor
de către asistenţii sociali, indiferent de locul de muncă, şi aplică sancţiuni
disciplinare;
i) colaborează cu ministere, instituţii ale administraţiei publice centrale şi
locale, instituţii de învăţământ şi cercetare, organizaţii neguvernamentale,
agenţi economici şi altele;
j) gestionează Registrul naţional al asistenţilor sociali din România;
k) stabileşte cuantumul cotizaţiei de membru şi al taxelor pentru diferitele sale
servicii;
l) colaborează cu organisme similare din alte ţări în probleme de interes
comun.

Conducerea Colegiului lui este realizată de următoarele foruri:


a)Congresul Naţional al Colegiului;
b)Consiliul Naţional;
c)Biroul executiv.
Pentru detalii, vezi Regulamentul de organizare şi funcţionare a CNAS,
publicat în Monitorul Oficial Partea I, Nr. 735 din 30. X. 2007. De dezvoltat la
seminarii.

4. Managementul etic al profesiei

Problematica eticii profesionale a câştigat în ultimele decenii o deosebită


importanţă. O vreme s-a crezut că eficienţa unei organizaţii este dependentă
exclusiv de capacitatea acesteia de a se organiza după modelul birocratic
weberian. După birocratizare, s-a constatat faptul că o creştere a eficienţei se mai
poate obţine prin optimizarea calităţii relaţiilor umane (E. Mayo), impunându-se
noua paradigmă organizaţională a relaţiilor umane. În timpul nostru, o dimensiune
ce face diferenţa între diverse organizaţii este încrederea publicului în ele. Or,
încrederea se dobândeşte treptat, printr-un bun manageriat etic al organizaţiei 3.
Dacă moralitatea serviciilor private a devenit un factor implicat în eficienţa firmelor
sau organizaţiilor, piaţa făcând diferenţele, în cazul serviciile publice, datorită
condiţiei lor de monopol, statul este cel obligat să intervină. În Japonia, spre
exemplu, în anul 1999 a fost emisă o Lege cu privire la moralitatea din serviciile
publice, prin care s-au stabilit înfiinţarea unui Comitet de etică al administraţiei
naţionale, desemnat de Guvern, supervizori pe probleme de etică în toate
ministerele şi agenţiile, a fost promulgat un cod etic al funcţionarilor publici şi s-a
cerut introducerea managementului etic în administraţia locală.

3
Nu omit faptul că, pe termen scurt, diverse strategii de cosmetizare a imaginii pot avea efecte
benefice; pe termen lung, însă, publicul nu poate fi păcălit.

6
Etica și deontologia profesiei de asistent social – Conf. univ. dr. Mircea Adrian Marica
Aceeaşi preocupare o găsim şi la nivelul Uniunii Europene. În raportul de
monitorizare a României din anul 2005, Comisia Europeană solicită o intensificare
a luptei anticorupţie, implementarea transparentă, responsabilă şi strictă a tuturor
codurilor etice şi deontologice pentru funcţionarii publici, însoţită de o aplicare
consecventă a pedepselor penale. Sub astfel de presiuni au luat fiinţă codurile
deontologice pentru diverse profesiuni şi organizaţii.
Formularea unui cod etic nu rezolvă problemele, fiind necesare măsuri
complexe de management etic. Printre acestea se numără, alături de codurile de
etică și a celor de procedură disciplinară, existenţa unor comisii sau comitete de
etică, auditul etic, manuale de bune practici, trainingul etic, consilieri pe probleme
de etică, jurăminte profesionale 4 etc., în scopul creări unei culturi instituţionale de
natură morală.

Subiecte pentru evaluare:

1. Clarifica ți următoarele concepte: profesie, meserie, ocupa ție, carieră,


profesionalism, profesionalizare.
2. Enumera ți standardele unei profesii
3. Enumera ți standardele profesiei de asistent social
4. Atribu țiile CNAS
5. Foruri de conducere ale CNAS
6. Componente ale managementului etic

4
Iată, spre exemplu, Jurământul de la Geneva adoptat de Asociaţia medicală Mondială în anul
1948, modificat succesiv, ultima versiune datând din 1994:
„În momentul când voi fi primit în rândul membrilor profesiunii medicale:
Îmi iau angajamentul solemn să îmi consacru viaţa în serviciul umanităţii;
Voi păstra pentru cei care m-au instruit recunoştinţa pe care le-o datorez;
Voi exercita profesiunea mea (arta mea) cu conştiinţă şi demnitate;
Voi considera sănătatea pacienţilor mei ca prima mea grijă;
Voi respecta secretul celui ce mi l-a încredinţat, chiar după moartea pacientului;
Voi păstra cu sfinţenie onoarea şi nobilele tradiţii ale profesiunii medicale;
Colegii mei vor fi surorile şi fraţii mei; Nu voi permite ca între datoria mea şi pacientul meu să se
interpună consideraţii de afiliere politică, vârstă, credinţă, boală sau infirmitate, naţionalitate, origine
etnică, rasă, sex, statut social, comportament sexual;
Voi păstra respect absolut vieţii, de la începutul ei, chiar sub ameninţare şi nu îmi voi folosi
cunoştinţele împotriva legilor umanităţii,
Fac acest legământ în mod solemn, liber şi sub semnul onoarei.”