UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

DUMITRU STĂNILOAE

Tema 6:
Componente tradiționale ale educație
( estetică tehnologică, fizică, sexuală.)

-Lucrare de seminar

disciplina

-Modul Pedagogic -

COORDONATOR:

Lector. Dr. C. Onu

SUSȚINĂTOR:

Ceorcea Sebastian Florentin

IAȘI

2020
 Educația
Educația este un tip particular de acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o
categorie fundamentală a pedagogiei.

Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta
aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa
„Politica”, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu
particulare”.

Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naștere,

natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin
un bun al fiecărui om numai prin educație.

Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și

implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este
educat”.

Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, John Locke, educația se prezintă sub
forma unei relații interpersonale de supraveghere și intervenție ce se stabilește între „preceptor”
(educator) și copil (viitorul „gentleman”).

Filosoful german Immanuel Kant, aprecia că educația contribuie la valorificarea naturii

umane în folosul societății: „este plăcut să ne gândim că natura omenească va fi mai bine
dezvoltată prin educație și că se poate ajunge a i se da o formă care să-i convie cu deosebire.
Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc”.

Pentru Jean-Jacques Rousseau educația este în același timp intervenție și neintervenție :

„Educația negativă presupune înlăturarea oricărui obstacol din calea dezvoltării firești, totul
trebuind lăsat să se producă de la sine fără nici o intervenție”.

În opinia pedagogului german Johann Frederich Herbart educația este împărțită în trei
subdiviziuni: guvernarea, învățământul (realizarea unor obiective specifice) și educația morală.

Durkheim afirma că „educația constă într-o socializare metodică a tinerei educații”.

Pedagogul român Constantin Narly, consideră că educația este „un fapt social și
individual în același timp”. Florin Georgescu considera că „educația este prima activitate
creatoare neproducătoare de bunuri de consum, cunoscută de istorie” (Florin Georgescu 1970).

Societatea zilelor noastre solicită, mai mult ca oricând, inteligența și capacitatea creatoare
a omului. „Întregul climat al viitorului, afirmă Bogdan Suchodolski, va situa capacitățile
intelectuale în condițiile deplinei afirmări și va da un larg avans dorinței de cunoaștere.
 În concluzie, prin educație se dorește dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al
omului și formarea unui tip de personalitate solicitat de condițiile prezente și de perspectiva
societății.

Educația are următoarele caracteristici: pune accent pe oameni, urmărește dezvoltarea

unor calități umane și explorarea orizonturilor, este orientată predominant spre pregătirea pentru
viață, are în vedere, cu precădere, întrebări asupra existenței, vizează cu precădere dezvoltarea
unei stări sau a unei structuri atinse, finalitatea în educație îmbină viziunea pe termen scurt cu
cea pe termen lung.

Activitatea educațională este dinamică și flexibilă în același timp, iar educația stimulează
idealul ființei umane exprimat prin „a fi și a deveni”.

Educațile:
- tradiționara estetică

Timpul în care trăim astăzi necesită imperios o deschidere largă spre

interacţiunile/relaţiile şcolii cu mediul psiho-social din care face parte. Cunoaşterea şi educarea
în spiritul adevăratelor valori stă la baza acestei deschideri.

Conceptul de estetică își are originea în limba greacă: aisthesis, aisthetikos ceea ce se
referă la sensibil, plăcut, frumos.

Estetica este știința despre frumos, ea studiind legile și categoriile frumosului. Educația
estetică este una dintre componentele educației care se utilizează ăn formarea personalității
potențialul educativ, al frumosului estetic, social și natural.

Platon, unul din cei mai mari filozofi ai timpului, punea preţ pe valoarea educativă a
muzicii, deoarece, pătrunzând în suflet, înnobilează omul din punct de vedere moral.

O primă definiţie a educaţiei artistic-estetice se poate da doar pornind de la originile

gnostice ale acesteia, complementată cu istoria pedagogică a termenului dat şi exemplificată
amplu cu principiile educaţiei artistic-estetice ca ramură a ştiinţelor educaţiei.

-Tehnologică
Istoria civilizaţiei umane poate fi abordată ca un lanţ continuu de apariţie şi dezvoltare a
tehnologiilor: agricole, meşteşugăreşti, industriale şi, în zilele noastre, informatice. Perpetuarea
de la o generaţie la alta a valorilor aferente activităţilor umane s-a realizat dintotdeauna prin
educaţie.

Educaţia îşi asumă rolul determinant pentru destinul societăţii umane, ea trebuie să
anticipeze încotro ne îndreptăm, deci este responsabilă pentru valorifi carea vocaţiei individuale.

În această ordine de idei, rolul educaţiei formale capătă valenţe noi, se amplifi că.
Cetăţeanul în devenire necesită sprijin competent în educarea abilităţilor de a face faţă
problemelor variate şi complexe, provocate de contemporaneitate. Pentru a realiza acest
deziderat, trebuie corelate toate disciplinele curriculare, toate treptele sistemului de învăţământ.

Prin disciplina Educaţie tehnologică, procesul de învăţământ pune accent pe individ ca

personalitate distinctă, ca germene al unei chemări aparte. Individului i se prezintă o gamă de
domenii de activitate, el având posibilitate să opteze, după dorinţă, pentru unul dintre ele.

Astfel, dispare subordonarea acestuia unei planifi cări sociale de moment sau evoluţiei
spectaculoase într-un sector, pentru care s-ar putea să nu manifeste nici o atracţie, nici o
chemare.

Diversitatea modulelor disciplinei Educaţie tehnologică la toate ciclurile de învăţământ

vizează apropierea treptată şi sigură a educatului de aptitudinile sale naturale, amplifi carea
capacităţilor creatoare şi a disponibilităţilor pentru invenţie şi inovaţie.

Aşa s-a născut educaţia tehnologică, integrată progresiv în programele şcolare si devenită
o nouă disciplină de studiu.

-Fizică
Educaţia fizică, este considerată ca fiind un proces instructiv educativ al cărui obiectiv îl
constituie creşterea potenţialul fizic şi psihic, atât în plan personal, cât şi social.

Dar este în principal o activitate construită şi desfăşurată pentru perfecţionarea dezvoltării

fizice şi capacităţii motrice a fiinţei umane, în funcţie de particularităţile de vârstă, de sex,

de cerinţele de integrare socială, de specificul unor profesii. într-o accepţie restrânsă, în

înţelesul pedagogic, edvicaţia fizică urmăreşte dezvoltarea posibilităţilor fizice şi psihice,

individuale şi/sau colective.

Valoarea educativă a educaţiei fizice depinde în mod decisiv de competenţele

profesorului. Competenţele profesionale ale profesorului şi dezvoltarea personalităţii

elevilor sunt două aspecte distincte cu mare interdependenţă în procesul formativ al

elevilor.

Competenţa profesională şi măiestria pedagogică se formează, se îmbogăţeşte şi se

revizuieşte prin educaţie permanentă. Ea are la bază:

- studii specifice pedagogiei;

- cunoştinţe specifice de specialitate;

- concepţii asupra politicii generale privind educaţia, în general şi educaţia fizică

în special;

- experienţă practică.

-Sexuale
Cu ceva timp în urmă citeam ceva critică despre literatura victoriană, mai exact despre
elementele sexuale privite cu atâta reținere. Se încerca o nouă abordare a presupusei frigidități
victoriene, ajungîndu-se la concluzia că victorienii, deși nu s-ar zice, acordau o atenție deosebită
laturii sexuale, atenție exprimată, în mod paradoxal, prin indiferență, suprimare, în timp ce în
societatea de consum, deși toate aspectele ce țin de latura sexuală sunt atât de vizibile, sau cum
s-ar zice „pe toate gardurile”, indiferența e de această dată reală.

Sunt ferm convinsă că aproape fiecare om a avut cel puțin o dată în viață sentimentul că
e stăpân pe situație, asta până când chiar a fost pus în situația respectivă. Mai mult ca sigur,
acesta e și cazul adolescenților atunci când vine vorba de educația sexuală.

Discuțiile de acest gen nu trebuie evitate, din contră, numai ele asigură și verifică
informarea corectă a adolescenților. Iar dacă părinții nu reușesc sub nicio formă să treacă peste
stânjeneală, pot recurge totuși la metode ceva mai discrete de genul „plasării” accidentale a unor
pliante, cărți, reviste în camera adolescentului.

Orele de dirigenție necesită, la rândul lor, o pregătire extrem de minuțioasă, și eventual

apelul la un specialist. Însă aspectul informării adolescenților cu privire la metodele
contraceptive trebuie dublat de o conștientizare reală a ceea ce implică începerea vieții sexuale...
poate că ar trebui schimbată ordinea, mai întâi conștientizarea și apoi informarea.
 Bibliografia

1. Cucoș C-tin, 2002, Pedagogie, ed. a-II-a, Ed. Polirom, Iași

2. George Văideanu, „Educația la frontiera dintre milenii”, Editura Politică, București, 1988

3. Cozma Teodor și Moise C-tin, 1996, Reconstrucție Pedagogică, Ed. Ancarom, Iași

4. Constantin, R., M.E.C., Proiectul pentru Învăţământul Rural, Educaţie tehnologică, Didactica

5. Educaţiei tehnologice, Buc., 2005. Ioan Nicola, Tratat de pedagogie școlară

6. Ioan Nicola, „Pedagogie”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992