Tipuri de cupluri

Cinci tipuri de cupluri:

- cuplul conflictual este cel în care partenerii se află într-o dispută permanentă, dar provocările lor
vizează reanimarea pasiunii. Partenerii găsesc un echilibru în conflict, altfel plictisindu-se. De
regulă, acest cuplu nu rezistă prea mult în timp;
- cuplul pygmalion este cel al investirii inegale. Unul din parteneri se deschide în faţa celuilalt,
relevându-şi resursele, din care celălalt nu refuză să se hrănească, să-şi construiască şi să-şi
dezvolte identitatea, fără a oferi prea mult în schimb. Dar, adesea, “elevul” sau “eleva” îşi
părăseşte “maestrul”;
- cuplul fuzional, de tip Tristan şi Isolda, este cel care trăieşte în osmoză. Pentru ca pasiunea
acestor parteneri să nu se termine tragic, ei trebuie să înceteze să se privească cu pasiune
pentru a începe să-şi vorbească sau să înceteze să se privească prin ochii celorlalţi -
conformişti normelor sociale - pentru a a-şi impune alegerea;
- cuplul asociativ este cel care le permite partenerilor să obţină rezultate deosebite, imposibil de
atins individual. Ei reuşesc să alterneze în mod optim cooperarea şi autonomia, dând naştere
unuia dintre cele mai stabile şi mai satisfăcătoare vieţi în doi;
- cuplul aflat în decalaj este specific partenerilor a căror dispoziţie este întotdeauna diferită.
Pasiunea lor se hrăneşte din absenţa idealizată a celuilalt. În căsătorie, decalajul dispoziţiilor,
nevoilor şi sentimentelor creează permanente dispute.

Aspectul sinergetic al cuplului presupune acţiunea simultană a celor doi parteneri,

îndreptată spre acelaşi obiectiv, care intensifică fiecare acţiune individuală. Această caracteristică
este construită în timp. Sinergia presupune faptul că cei doi parteneri constituie o veritabilă
echipă, unică, ce realizează unitatea existenţei sale.

Orice relaţie de cuplu se formează şi dezvoltă parcurgând mai multe etape:

1. Fuziunea – presupune abolirea diferenţelor dintre cei doi parteneri care, atunci când sunt
împreună, se simt ca „unul” (de exemplu, la restaurant, după ce unul dintre ei s-a hotărât ce să ia,
celălalt tinde să spună: „Vreau acelaşi lucru ca şi tine!”);
2. Diferenţierea – implică re-afirmarea propriei identităţi şi testarea solidităţii legăturii (la
restaurant, reacţia iniţială se transformă în: „Cum poţi să mănânci aşa ceva? Mie îmi dă
frisoane”);
3. Explorarea – este etapa de testare a fidelităţii în condiţiile îndepărtării de partener şi ale
participării la activităţi asociative diferite (plimbări cu proprii amici, chiar vacanţe separate);
4. Re-apropierea – se realizează dacă primele trei stadii au fost depăşite cu bine. Acum se
defineşte motivul rămânerii împreună, se stabileşte o „hartă” a cuplului, se stabilesc sarcinile
fiecăruia, indivizii îmbogăţindu-se prin diferenţele celuilalt;
5. Cooperarea – presupune angajarea din plin într-o construcţie comună. Ea este şi faza în care
fiecare este atent la evoluţia celuilalt, în care partenerii se interesează de carieră şi în care cuplul
şi-a dobândit echilibrul funcţional;
6. Sinergia este stadiu cel mai înalt al evoluţiei, în care cei doi constituie o veritabilă echipă,
unică, ce realizează unitatea existenţei sale. Cuplul poate desfăşura o bogată activitate socială şi
profesională şi se poate ocupa de creşterea şi educarea copiilor