O SCRISOARE PIERDUTĂ-I.L.

CARAGIALE
-opera dramatică/comedie-

I.TEMA(comedie de moravuri-viața de familie /lumea politică)

Opera literara “O scrisoare pierduta” se inspira din evenimentele politice ale anului
1883, este jucata pe scena in 1884 si publicata in 1885. Opera apartine genului literar dramatic si
este o comedie de moravuri de tip clasic.
-satirizarea moravurilor lumii burgheze și ale lumii politice de la sfârșitul sec. al XIX-lea
-corupția vieții politice
-lupta pentru putere
-imoralitatea/infidelitatea vieții de familie
II. Semnificatia titlului
Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa luptă
pentru puterea politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument al
santajului politic “o scrisoare pierdută” – pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât
indică atât banalitatea întâmplării, cât si repetabilitatea ei (pierderile succesive ale scrisorii,
amplificate prin repetarea intamplarii in alt context, dar cu acelasi efect).

III.Structura/Acțiunea operei(4 acte)

Fiind destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune anumite limite în ceea ce
priveste aploarea timpului și a spațiului de desfășurare a acțiunii. Acțiunea comediei este plasată
în “capitala unui județ de munte, in zilele noastre.” adică la sfârșitul secolului al 19-lea, in
perioada campaniei electorale, intr-un interval de trei zile.
REZUMAT-pe acte(câte 2 fraze pt fiecare act) sau pe momente ale subiectului.

IV.Conflicte
Intriga piesei porneste de la o întâmplare banala: pierdea unei scrisori intime,
compromițătoare pentru reprezentanții locali ai partidului aflat la putere și găsirea ei de către
adversarul politic, care o foloseste ca arma de santaj. Acest fapt ridicol stârnește o agitație
nejustificată și se rezolvă printr-o împăcare generală și neașteptată.
Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica a doua forte
opuse: reprezentantii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipatescu, Zaharia Trahanache –
presedintele gruparii locale a partidului si Zoe, sotia acestuia) si gruparea independenta
constituita in jurul lui Nae Catavencu, ambitios avocat si proprietar al ziarului “Racnetul
Carpatilor”.
 Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Branzovenescu, care se teme
de tradarea prefectului.
Tensiunea dramatica este sustinuta gradat prin lantul de evenimente care conduc spre
rezolvarea conflictului, in finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar, Zoe, iar trimisul
de la centru, Agamita Dandanache, este ales deputat. Este utilizata tehnica amplificarii treptate a
conflictului.

Doua personaje secundare au un rol aparte in constructia subiectului si mentinerea

tensiunii dramatice. In fiecare act, in momentele de maxima tensiune, Cetateanul turmentat
intra in scena, avand interventii decisive in derularea intrigii. El apare ca un instrument al
hazardului, fiind cel care gaseste, din intamplare, in doua randuri scrisoarea, face sa-i parvina
mai intai lui Catavencu si o duce in final andrisantului”, coana Joitica.
Dandanache este elementul surpriza prin care se realizeaza deznodamantul; el rezolva ezitarea
scriitorului intre a da mandatul de deputat prostului Farfuridi sau canaliei Catavencu. Personajul
intareste semnificatia piesei, prin generalizare si ingrosare a trasaturilor, candidatul trimis
de la centru fiind “mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”.

V.Personajele operei
Personajele din comedii au trasaturi care inlesnesc incadrarea lor tipologica. Caragiale
este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura romana. Ele apartin viziunii clasice
pentru ca se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o dominanta de caracter. Pompiliu
Constantinescu precizeaza in articolul Comediile lui Caragiale noua clase tipologice, dintre care
urmatoarele sunt identificate si in O scrisoare pierduta:
-tipul incornoratului (Trahanache),
-tipul primului-amorez si al donjuanului (Tipatescu),
-tipul cochetei si al adulterinei (Zoe),
- tipul politicianului si al demagogului (Tipatescu, Catavencu, Farfuridi, Branzovenescu,
Trahanache, Dandanache),
-tipul cetateanului (Cetateanul turmentat),
-tipul functionarului (Pristanda),
-tipul confidentului (Pristanda, Tipatescu, Branzovenescu),
- tipul raisoneurului (Pristanda).

Însă dramaturgul depaseste cadrul comediei clasice, avand capacitatea de a individualiza

personajele, prin comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si prin combinarea
elementelor de statut social si psihologic. De exemplu, Trahanache este incornoratul simpatic,
dar si vanitosul inselat si ticaitul, Zoe reprezinta tipul cochetei, dar si al femeii voluntare.
CARACTERIZREA PERSONAJULUI
-tipologia sociala/morala
-mijloace de caracterizare.....
NAE CAȚAVENCU
Statutul social şi relaţia cu celelalte personaje sunt stabilite de către autor în lista de
persoane. Caţavencu are otitulatură sa impresionantă “avocat, director – proprietar al ziarului
«Răcnetul Carpaţilor», prezident-fondator al Societăţii enciclopedice-cooperative «Aurora
economică română»”.Prezentarea sa are pompa ridicolă a personajului şi sugerează un caracter
ambiţios, o fire violentă, trăsătură fixată şi de numele ziarului pe care-l conduce: “Răcnetul
Carpaţilor”.
Oportunist şi imoral, când se află în posesia scrisorii, Caţavencu nu se adresează direct
celor vizaţi. Alege căi colaterale, îl cheamă pe Zaharia Trahanache, încercând să-l prindă în
propriul joc politic, trece de la flatare la atac violent când tehnica sa se dovedeşte ineficientă.
Sigur pe sine atâta timp cât se ştie în posesia scrisorii, Caţavencu este intransigent, neacceptând
jumătăţi de măsură. Când arma şantajului dispare, Caţavencu devine umil, acceptând cu
smerenie propunerile coanei Joiţica, fiind la fel de combativ ca înainte în faţa celorlalţi. Lipsa de
principii, ipocrizia, inconsecvenţa devin, în acest caz, evidente.
Posesor al tehnicii disimulării, Caţavencu face risipă de gesturi, de expresii pentru a-şi
impresiona auditoriul. Este revelatoare scena V din actul al III-lea, când Caţavencu pune în
funcţiune întregul arsenal de captare a bunăvoinţei ascultătorilor, trecând de la emoţie, glas
tremurat, plâns cu hohote la ton brusc, vioi şi lătrător. Tehnica discursului său prevede pauze
menite să crească tensiunea şi să dea timp ascultătorilor să-l aplaude. Este cel mai important
moment pentru definirea personajului ca demagog care declară că se gândeşte “ca orice
român”, “ca orice fiu al ţării sale” la “ţărişoara” lui, la “fericirea ei”, la “progresul ei”.
“Aforismul” atribuit în mod eronat lui Gambetta – “Scopul scuză mijloacele” îi devine deviză.
Desfăşurând în faţa celorlalţi un amplu discurs plin de nonsensuri (“Aclamăm munca, travaliul,
care nu se face deloc în ţara noastră.”), de fraze patriotarde, inadecvat uneori ascultătorilor
(scena cu Ghiţă Pristanda), Caţavencu este un demagog hotărât să parvină cu orice preţ.
Caracterizării prin fapte, prin limbaj, prin menţiunile autorului din lista de persoane şi din
discursul personajului, caracterizării prin atitudinea faţă de celelalte personaje i se adaugă
caracterizarea directă de către alte personaje. Pentru Zoe, Caţavencu este “un mişel” căruia îi
acordă iertarea când nu mai este şantajată.Lui Tipătescu îi apare “mizerabil”, “infam”,
“canalie”, “impertinent”. Pentru Trahanache e “un mişel”, pentru Farfuridi – “nifilist”, pentru
Brânzovenescu “moftolog”, iar pentru Pristanda “mare pişicher”(cu o notă admirativă).
Caţavencu însuşi completează portretul. Se autocaracterizează inteligent, este încântat
de sine, îşi declamă superioritatea, forţa de a-i stăpâni pe ceilalţi.
 Numele personajului duce cu gândul la “caţă”, persoană ce se pierde într-o avalanşă de
vorbe goale din care nu lipseşte maliţiozitatea,o persoană vicleană și,totodată,oportunistă.
Consider că lipsa de principii, fanfaronada, violenţa lexicală şi comportamentală,
încântarea de sine, dispreţul pentru ceilalţi, dar şi capacitatea de a se umili, energia,
incultura sunt trăsături care fac din Nae Caţavencu un nonexemplu al vieții politice.

ZOE TRAHANACHIE
Zoe Trahanache este unul dintre personajele principale ale textului, singurul personaj
feminin din operă. Ca statut social, este soția unui important om politic din județ, Zaharia
Trahanache, liderul local al partidului de guvernământ. Din punct de vedere psihologic este o
femeie cu o personalitate puternică, care-i domină pe cei din jur. Din cauza pierderii scrisorii
devine o fire agitată și nestăpânită care trece ușor de la o stare la alta: "agitată, scoate gazeta și
citește", "dezolată, revenindu-i deodata toată energia". În ceea ce privește statutul moral,
aceasta întruchipează tipul adulterinei, având o relație extraconjugală cu Ștefan Tipătescu,
prefectul județului. Firea ei teatrală, prefăcută se remarcă în relația cu cei doi bărbați din viața sa,
singura preocupare a acesteia este de a salva aparențele, de a-și păstra imaginea de femeie
onorabilă.
Portretul acesteia se conturează atât prin mijloace de caracterizare directă, cât și prin
mijloace de caracterizare indirectă. În mod direct, o parte din trăsăturile ei se desprind din
indicațiile scenice și din cuvintele altor personaje. Trahanache o consideră sensibilă ( "cum e
ea simțitoare"), Tipătescu precizează că este o fire "glumeață", iar după ce află că a pierdut
scrisoarea o consideră neglijentă, necugetată. Cațavencu o asociază unui "înger", fiindcă l-a
ajutat. Prin autocaracterizare, Zoe afirmă despre sine că este o femeie bună. După ce onoarea
i-a fost salvată, este dispusă să fie generoasă: "sunt o femeie bună, am să ți-o dovedesc".
Există mai multe secvențe în care comportamentul si limbajul dezvăluie indirect
trăsăturile de caracter ale lui Zoe: teatralitatea și prefăcătoria. O scenă sugestivă în acest sens
este reprezentată de una dintre discuțiile ei cu Tipătescu. În timp ce plânge și imploră iertarea
acestuia, apeleaza la sentimente: "Judecă-mă, Fănică, judecă-mă...Fănică, dacă mă iubești,
dacă ai ținut tu la mine măcar în viața ta, scapă-mă..". După mai multe refuzuri din partea lui,
devine brusc energică, vorbindu-i cu foarte multă hotărâre: "am să lupt și cu tine, om ingrat și
fără inimă".
Zoe manifestă un spirit pragmatic, este foatrte realistă, sentimentele fiind
inexistente. Când Tipătescu îi propune să fugă împreună, îi amintește de poziția lui în societate,
iar când află că Tipătescu l-a arestat pe Cațavencu, ea îi dă ordin lui Ghiță să-l elibereze, fiind
conștientă de urmările unui astfel de gest: "Ești nebun? Ce-o să zică la București că l-ai arestat
pe Cațavencu înaintea alegerilor?". Spre final, scena discuției cu Cațavencu dezvăluie aceeași
dualitate a femeii. Atâta timp cât scrisoarea era în mâinile lui Cațavencu, era dispusă să fie
amabilă, generoasă, iar după ce Cațavencu îi spune că nu mai are documentul compromițător, a
devenit arogantă și amenințătoare: "Când te-a arestat Fănică te-am scăpat eu! Acum te arestez
eu și n-ai să scapi decât atunci când îmi voi găsi scrisoarea".
După ce lucrurile reintră în normal, Zoe devine liniștită și demonstrează, din nou,
perspicacitate și pragmatism, căci ea cunoaște dedesupturile vieții politice. De aceea, îl
încurajează pe Cațavencu: "Fii zelos, aceasta nu e cea din urmă Cameră".
În opinia mea, prin Zoe Trahanache, dramaturgul satirizează imoralitatea în viața
de familie. Fiind singurul personaj feminin, Zoe se integrează perfect într-o lume de carnaval,
ridicolă, o lume a ambițiilor și a orgoliilor nejustificate. La fel ca celelalte personaje și în
realizarea acesteia se regăsește contrastul dintre aparență și esență. Abilă și teatrală, Zoe
lupră pentru propriul interes, singurul ei scop fiind de a-și apăra statutul de femeie
onorabilă. De altfel, toate personajele din această comedie sunt adevărate expresii ale "formelor
fără fond", tipologii reprezentative pentru o societate pe care Maiorescu o caracterizează prin
"neadevăr".

VI.TIPURI DE COMIC
Comicul este o categorie estetică ce stârneşte râsul, având ca sursă contrastul dintre
aparenţă şi esenţă, sancţionând defecte umane şi prezentând o gamă largă de reacţii
morale.
Comicul de intenţie este fundamentat pe ideea de contrast între aparenţă şi esenţă, identificabil
în acţiunile întreprinse de personajele lui Caragiale ce doresc să pară ceea ce nu sunt de fapt,
subliniind astfel umorul.
Comicul de moravuri vizează modul de viaţă al unei epoci, surprinzând pe de o parte
imoralitatea triunghiului conjugal, iar pe de altă parte coruperea sferei politice, evidenţiată prin
şantaj şi falsificare a listelor electorale.
Comicul de situaţie (”qui-pro-quo”) susţine tensiunea dramatică prin întămplări neprevăzute,
construite după scheme comice clasice, precum prezenţa triunghiului conjugal, cuplul Farfuridi-
Brânzovenescu, involuţia lui Caţavencu, pierderea repetată a scrisorii, coincidenţele, confuzia(lui
Dandanache, de exemplu), alegerea lui Dandanache în calitate de deputat.
Comicul de caracter cuprinde tipologiile clasice, reliefând defecte general-umane pe care
Caragiale le sancţionează prin umor, fapt evident încă din vorbele sale -"unul e sucit într-un fel,
altul în alt fel, fiecare în felul lui, încât nu te mai saturi să-i vezi şi să faci haz de ei". Pompiliu
Constantinescu a încadrat personajele într-o tipologie comică: Trahanache- încornoratul, Zoe-
cocheta şi adulterina, Tipătescu- Don Juanul, Caţavencu- demagogul, slujitorul- Pristanda,
cetăţeanul- Cetăţeanul turmentat.
Comicul de nume evidenţiază trăsătura dominantă de caracter, originea sau rolul personajelor
în desfăşurarea evenimentelor. De exemplu, numele Zaharia trimite la "zaharisit", îmbătrânit,
marcând astfel vârsta înaintată a personajului, în vreme ce Trahanache provine de la cuvântul
"trahana", ce denumeşte o cocă moale, de unde derivă caracterul uşor manipulabil al acestuia.
Numele personajelor Farfuridi şi Brânzovenescu indică termeni din arta culinară, subliniindu-le
obtuzitatea şi lipsa de caracter.
Comicul de limbaj evidenţiază incultura personajelor şi lipsa de logică, reieşind din etimologii
populare sau confuzii paronimice-"bampir", "famelie mare şi renumeraţie mică",din lipsa de
proprietate a termenilor, cuvântul capitalist fiind folosit pentru locuitorii capitalei, din ticurile
verbale "Ai puţintică răbdare","Curat murdar", truisme "Eu cu cine votez?", sau nonsensuri
"Industria noastră e amirabilă, sublimă putem spune, dar lipseşte cu desăvârşire".