DREPT INTERNATIONAL PRIVAT - NOTE DE CURS

INTRODUCERE

Dreptul internațional privat are ca obiect de reglementare raporturile de

drept privat cu element de extraneitate. Elementul de extraneitate aduce în discuție
următoarele probleme:
 determinarea instanței competente să instrumenteze sau să judece cazul
 indicarea regulilor de procedură aplicabile
 precizarea legii de fond care se va aplica situației juridice
 stabilirea efectelor produse de hotărârile autorităților străine.

Dreptul internațional privat reglementează numai o parte din relațiile de drept

privat cu element de extraneitate: raporturile de drept civil, raporturile de dreptul
familiei, raporturile de dreptul muncii, raporturile de procedură civilă și alte
raporturi conexe cu acestea.
Dreptul internațional privat își are izvoarele preponderent în dreptul intern al unei
țări, spre deosebire de dreptul internațional public care operează la nivel de stat în
baza convențiilor, tratatelor, și acordurilor internaționale.
Dreptul internaţional privat constituie o disciplină de sinteză.
Prezenţa elementului de extraneitate într-un raport juridic determină ca, în
legătură cu acesta, să ia naştere un conflict de legi (posibilitatea ca raportului juridic
să i se aplice două sau mai multe sisteme de drept aparţinând unor state diferite).
Finalitatea dreptului internaţional privat este aceea de a soluţiona conflictul
de legi, iar instrumentul utilizat în acest scop este norma conflictuală.
În consecinţă, conţinutul dreptului internaţional privat este alcătuit –
preponderent – din norme conflictuale, menite să stabilească sistemul de drept
aplicabil unui raport juridic cu element de extraneitate (lex causae), dar şi din norme
materiale ce reglementează pe fond, în unele cazuri, asemenea raporturi juridice
(norme de aplicaţie imediată).
Partea generală a disciplinei este consacrată cercetării raţionamentului
juridic, specific dreptului internaţional privat, care permite determinarea
sistemului de drept aplicabil unui raport juridic cu element de extraneitate.
Efectuarea acestui raţionament presupune parcurgerea succesivă a următoarelor
etape principale:

1
 a) determinarea, prin intermediul calificării, a normei conflictuale incidente,
b) soluţionarea conflictului de norme conflictuale şi identificarea, atunci când este
cazul, a retrimiterii la lex fori (legea instanţei sesizate)
c) aplicarea (când nu există retrimitere) a legii străine ca lex causae,
d) înlăturarea legii străine ce a devenit aplicabilă raportului juridic prin fraudă
sau care încalcă ordinea publică de drept internaţional privat a statului instanţei
sesizate.
Partea specială a disciplinei cercetează normele conflictuale aplicabile
diferitelor categorii de raporturi de drept privat cu element de extraneitate:
raporturi de drept civil şi al familiei, de drept comercial şi al transporturilor,
raporturi de dreptul muncii şi al proprietăţii intelectuale, precum şi raporturi de drept
procesual civil.
În cadrul disciplinei drept internaţional privat, analiza teoretică a
reglementărilor naţionale şi comunitare incidente este dublată de studiul
jurisprudenţei relevante, fiind avute în vedere atât speţe străine clasice, cât şi speţe,
de dată recentă, soluţionate de către instanţele române.
Denumirea „drept internaţional privat” a fost dată şi folosită începând cu
secolul al XIX-lea. Ea arată că obiectul acestei discipline îl formează, în principal,
raporturile juridice cu element de extraneitate care se stabilesc între particulari.
Potrivit art. 2557 alin. (1) şi (2) C. civ., cartea a VII-a din acest Cod cuprinde norme
pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat. În
înţelesul prevederilor cărţii a VII-a din Codul civil, raporturile de drept internaţional
privat sunt raporturile civile, comerciale, precum şi alte raporturi de drept privat cu
element de extraneitate.
Referitor la procesul civil internaţional, art. 1064 C. proc. civ. stipulează că
dispoziţiile cărţii a VII-a din Codul de procedură civilă se aplică proceselor de drept
privat cu elemente de extraneitate în măsura în care prin tratatele internaţionale la
care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se
prevede altfel.
Distincţia între situaţiile juridice de drept privat şi cele de drept public
este, uneori, dificil de precizat, întrucât statul, organele centrale şi locale ale acestuia
se pot implica în activităţi economice; aceeaşi entitate ar putea să îndeplinească
activităţi care sunt în legătură cu exercitarea puterii publice şi activităţi economice;

2
numeroase domenii de activitate nu pot să fie analizate în mod global; modelul
economic şi social adoptat de fiecare stat poate influenţa calificarea situaţiilor
analizate.
Pe de altă parte, dispoziţiile din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului şi cele din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene vizează nu
numai relaţiile verticale dintre particulari şi statele în cauză, ci şi relaţiile orizontale
dintre particulari, iar semantica proprie, autonomă, a unor concepte cu care operează
Convenţia Europeană, dreptul Uniunii, judecătorul de la Strasbourg şi cel de la
Luxembourg accentuează dificultatea stabilirii unei linii de demarcaţie între cele
două categorii de situaţii juridice menţionate.
Diversitatea normelor de drept internaţional privat se datorează faptului
că, în această materie, izvoarele interne sunt preponderente faţă de cele
internaţionale.Dreptul internaţional privat nu este acelaşi pentru toate ţările.
Spre deosebire de dreptul internaţional public, nerespectarea oricărei
norme de drept internaţional privat poate să fie sancţionată de către instanţele de
judecată, în timp ce afirmarea de către un stat a dreptului său poate rămâne fără
consecinţe juridice, dacă ţara respectivă este izolată pe plan internaţional.
Termenul „internaţional” utilizat în cuprinsul denumirii nu trebuie însă să
conducă la concluzia că noţiunea de „internaţionalitate” a raporturilor juridice care
formează obiectul dreptului internaţional privat este similară, în toate ipotezele, cu
aceeaşi noţiune din dreptul comerţului internaţional.
O asemenea interpretare este posibilă numai dacă noţiunea menţionată este
înţeleasă, în dreptul comerţului internaţional, lato sensu, adică în împrejurarea în
care sunt considerate internaţionale raporturile juridice care conţin un element de
extraneitate ce poate da naştere, in acel raport juridic, la un conflict de legi în spaţiu.
Noţiunea de „internaţionalitate” este, totuşi, avută în vedere frecvent în
dreptul comerţului internaţional în accepţiunea ei restrânsă.
Importanța dreptului internațional privat
Dreptul internaţional privat contribuie, prin mijloacele sale specifice, la
întreţinerea şi dezvoltarea relaţiilor civile, comerciale. de cooperare tehnico-
ştiinţifică, culturale şi de altă natură dintre persoanele fizice şi persoanele juridice şi,
pe un plan mai larg, dintre state. Astfel, persoanele fizice se deplasează dintr-un stat
în altul, achiziţionează sau vând bunuri mobile sau imobile, se căsătoresc cu

3
resortisanţii altor ţări, moştenesc bunuri aflate în străinătate; persoanele juridice
stabilesc relaţii economice cu persoane juridice şi fizice străine.
Curiozitatea, satisfacerea nevoilor vieţii, dorinţa de a obţine profit determină
persoanele fizice şi juridice să devină subiecte ale unor raporturi juridice care sunt
susceptibile să fie guvernate de cel puţin două sisteme de drept diferite. În aceste
condiţii, dreptul internaţional privat asigură suportul juridic necesar desfăşurării
unor asemenea raporturi. Totodată, dreptul internaţional privat poate să constituie
un factor care determină, în cadrul Uniunii Europene, accentuarea integrării între
statele membre.
Expresia drept internațional privat nu are aceeași accepțiune în toate
statele membre. În dreptul german și cel portughez, de exemplu, se referă doar la
normele privind conflictul de legi (vezi legea aplicabilă), pe când în alte sisteme,
acesta include normele privind competența jurisdicțională internațională și
recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în străinătate.
Toate aceste norme referitoare la legea aplicabilă, competența jurisdicțională
internațională și recunoașterea și aplicarea hotărârilor judecătorești pronunțate în
străinătate oferă soluții la dificultățile care pot decurge din faptul că un caz poate
implica mai multe sisteme juridice distincte.
Un exemplu îl poate constitui cazul unui cuplu căsătorit format din două
persoane de cetățenie diferită care intenționează să divorțeze: ce instanță va avea
competență de a se pronunța asupra divorțului și ce lege va fi aplicată?
Un alt exemplu îl poate reprezenta cazul în care se produce un accident într-
un stat membru și provoacă poluarea mediului, care cauzează daune într-o serie de
alte state membre. Instanțelor cărui stat trebuie să se adreseze victimele și ce lege
vor aplica instanțele?
Izvoarele normelor de drept internațional privat sunt legislația, jurisprudența
și doctrina fiecăruia dintre state. În ciuda numelui său, dreptul internațional privat
este o ramură exclusiv a dreptului național.
Este posibil ca unele din aceste norme naționale să fi fost standardizate în
cadrul unor convenții internaționale și poate chiar în instrumente comunitare.
Standardizarea face posibilă evitarea unor situații în care instanțele a două state
revendică jurisdicția conform normelor lor naționale de drept internațional privat și
pronunță în același caz hotărâri judecătorești aflate în conflict.