MOROMEŢII

(roman postbelic, realist, obiectiv)

de Marin Preda

Marin Preda (5 august 1922, Siliştea-Gumeşti, Teleorman – 16 mai 1980, Mogoşoaia.....

58 ani) a fost un scriitor român postbelic, un fervent opozant al regimului comunist şi directorul
Editurii Cartea Românească. Ultimul său roman, Cel mai iubit dintre pământeni este considerat
o critică violentă la adresa comunismului.
Tema predilectă a operei lui Marin Preda este familia din mediul rural.
Romanul ,,Moromeții’’ face parte din perioada postbelică, Marin Preda fiind cel mai important scriitor
neorealist. După război ( 1945) literatura română trece de la accentuarea valorilor estetice la cele
ideologice. Ideologia impusă a fost narxist-comunistă și a luat forma curentului prolecultist . Tot ce a
adus inovator perioada interbelică este acum anulat prin decret și cenzurat. Scrierile sunt limitate la
nivel de propagandă politică, iar criticii literari care dădeau o direcție perioadei sunt înlocuiți de unica
direcție a partidului comunist . Scriitorii postbelici au fost încadrați în generații de creație care s-au
succedat din 10 în 10 ani. Generația anilor 50, obsedantul deceniu, generația anilor 60-70,
neomodernismul, 80- postmodernismul, 90- 2000 –milenarismul.

Scriitorii care au reușit să se sustragă influențelor masive ale politicului au rămas până astăzi în canonul
estetic dovedindu-și valoarea în timp. Aceștia sunt Nichita Stănescu, în poezia neomodernistă, Marin
Preda, în proza neorealistă și Marin Sorescu, în teatrul filozofic. Marin Preda scrie volumul întâi al
romanului ,,Moromeții’’ în anul 1955 , iar volumul doi în anul 1967, astfel încât cele două volum par
scrise de autori diferiți.

Volumul întâi reprezintă viața unei familii cu trei ani înainte de începerea celui de-al doilea război
mondial. Volumul are trei părți desfășurate pe durata unei veri. Partea întâi ține de sâmbătă seara până
duminica dimineața, prezentând scene monografice: cina, hora, înmormântarea. Partea a doua se
desfășoară pe durata a două săptămâni, încheiate cu plecarea lui Achim cu oile la București. Partea a
treia ține până la sfârșitul verii, având în centru secerișul și se termină cu fuga celorlalți feciori, Paraschiv
și Nilă, la București , cu o parte din zestrea fetelor.

Volumul al doilea prezintă, în 5 părți, transformările sociale de după război și efectele reformei agrare.
Simetria volumului întâi este data de relația incipit- final cu privire la timpul care, la început, ,,era foarte
răbdător cu oamenii’’, iar în urma acestor acțiuni din preajma războiului, timpul ,, nu mai avea răbdare’’.

Geneza romanului are la bază viața familiei Moromete din Siliștea Gumești, modelul lui Ilie fiind chiar
tatăl lui Marin Preda, Tudor Călărașu. Așadar, Niculae este alteregoul autorului.

Tema romanului o reprezintă transformările sociale reflectate în viața de familie. În volumul întâi, criza
de comunicare din familie este cauzată de autoritatea tatălui care nu înțelege nevoile copiiilor săi. În
volumul doi, conflictele devin ireconciliabile deoarece timpul reflectă disoluția lumii arhaice. Acesta este
motivul pentru care Ilie Moromete este ,,cel din urmă țăran’’.
Titlul romanului reprezintă familia Moromete alcătuită din copiii care vin din căsătorii anterioare, Ilie și
Catrina sunt preocupați preponderant de asigurarea traiului mai mult decât de educația și viitorul
copiiilor.

Acțiunea volumului întâi are în centru familia Moromete măcinată de nemulțumiri mocnite, relația
dintre membrii acesteia fiind într-o continuă destrămare. Pentru a mai achita din datorii, banca și
fonciirea, Moromete îl lasă pe Achim să plece cu oile la București, însă băiatul nu mai trimite niciun ban.
Sfătuiți de mătușa lor, Guica, Paraschiv și Nilă vor pleca și ei la București cu o parte din zestrea fetelor.
Cei trei băieți mai mari se simt nedreptățiți deoarece Ilie, după moartea mamei lor, s-a recăsătorit cu
Catrina, alături de care are alți trei copii: Tita, Ilinca șI Nicolae. Niculae își dorește să facă școală, iar
fetele vor zestre. Viața familiei este caracterizată așadar de multe așteptări și dezamăgiri care nu vor fi
niciodată diluate . Înafara vieții de familie, Ilie participă la întâlnirile din poiana lui Iocan , Catrina merge
la biserică, iar copiii căutau forme de distracție. După fuga feciorilor, Ilie este nevoit să vândă o parte din
pământ pentru a plăti taxele și școala lui Niculae.

Secvenţa „foncierii”. Plata datoriilor funciare către stat constituie principalul motiv de
îngrijorare pentru Moromete. Chemat urgent de la fierărie, Moromete vede pe prispa casei pe
Jupuitu, îmbrăcat orăşeneşte, şi un alt agent de urmărire, care veniseră să încaseze taxa restantă
în valoare de peste 2800 de lei. Moromete „joacă” scena „foncierii” cu o gamă inepuizabilă de
tertipuri, încercând să scape şi de data aceasta de plata integrală a datoriei. Gesturile, vorbele
răstite, agitaţia lui fără rost construiesc un moment unic în literatură.
Secvenţa secerişului prezintă datini din viaţa satului tradiţional, constituindu-se într-o
adevărată monografie a obiceiurilor şi ritualurilor statornicite aici din timpuri străvechi.
Culegerea roadelor pământului este un moment de bucurie, de consonanţă deplină a omului cu
eternele ritmuri ale naturii. Secerişul are reguli precise, impuse de tradiţia străbună: cel mai
vednic dintre copii este cel care, simbolic, porneşte recoltarea grânelor. Femeile se ocupă de
mâncare pentru secerători.
Caracterul de frescă socială este dat de boala lui Boțoghină , revolta țăranului sărac Țugurlan,
întâmplările familiei Bălosul , corupția reflectată de Aristide primarul.

În ceea ce privește particularitățile de construcție a personajului Ilie Moromete, putem spune că acesta
este bine individualizat, caracterizat direct și indirect în scene semnificative.

Întoarcerea de la câmp, cina, tăierea salcâmului, funciirea , serbarea lui Niculae, secerișul în
poiana lui Iocan, folosind tehnica decupajului cinematografic , Marin Preda redă diferite trăsături ale
personajului . În incipit, se prefigurează structura de basm într-o variantă parodică ,, în curtea
împăratului‘’, adică în bătătură , vin obosiți de la câmp cei trei fii. După ce aceștia merg să se odihnească,
Ilie rămâne singur în bătătură dispus la discuții, relaxat, stând degeaba .În discuția cu vecinul Tudor
Bălosul, Ilie este disimulant , iar dialogul lor pare dezarticulat . Disperarea și spiritul ironic care îl însoțesc
pe Ilie Moromete sunt reprezentate simbolic în scena tăierii salcâmului. Marin Preda valorifică simboluri
ezoterice precum cifra 12- subcapitolul, cifra 3 - cântatul cocoșului, timpul mitic- duminica morților.
Salcâmul reprezintă axa lumii care ține în echilibru familia Moromete, iar tăierea lui reprezintă începutul
destrămării familiei, în care timpul nu mai are răbdare. La căderea salcâmului, totul se face mai mic ,
grădina, caii și chiar Moromete arătau biciznici. Trupul salcâmului , personificat, cade ucis ca ,,un animal
bolnav’’. Când Nilă întreabă de ce Ilie taie salcâmul, tatăl îi răspunde ironic ,, ca să se mire proștii’’. A
face haz de necaz este o adevărată filozofie de viaţă pentru Moromete. Lui Niculae, care întârzia
să vină la masă, îi spune: „Te duseşi în grădină să te odihneşti, că până acum stătuşi!” sau,
certând fetele, care se duseseră la scăldat în loc să-şi ajute mama să pregătească masa: „Dacă vă
iau de păr şi mătur bătătura cu voi, vă scutesc de-o treabă mâine dimineaţă”.
Toți cei din sat sunt uimiți de desconsiderația lui Ilie față de afecțiunea copiiilor pentru salcâm,
punând mai presus un interes mercantil. În finalul scenei, ciorile dădeau târcoale prin preajmă și
croncăneau urât, parcă a pustiu. Ilie Moromete reflectează la relația sa de familie cu copiii ,, Ce mai
trebuia să fac și nu am făcut?’’ .

Relaţia lui Moromete cu celelalte personaje ale romanului scoate la iveală, indirect, alte
trăsături considerabile: plăcerea vorbei, mucalit, dornic de a comunica permanent cu
oamenii, care profită de orice întâlnire cu câte cineva pentru a sta la taclale, deşi singurul cu care
putea vorbi cu adevărat era prietenul său, Cocoşilă.

În relația cu Niculae, Ilie este înduplecat de Catrina și îl lasă pe băiat la școală, fiind profund emoționat
când fiul ia premiul întâi ,, Mă, n-auzi? Ia pălăria din cap!’’. Cu toate acestea , în volumul doi , Niculae
devine activist de partid, iar conflictul său cu tatăl se adâncește .

În concluzie, romanul ,,Moromeții ‘’ scris de Marin Preda pune față în față relațiile familiale, observându-
se un abis de comunicare. Tinerii lipsiți de sprijinul familiei, care nu le înțelege rolul, sunt nevoiți să se
formeze în spiritul independent. Ilie se impune prin agresivitate și este ipocrit , fiind loial gândurilor sale.
Din punctul meu de vedere, condiția libertății și rezistența la schimbare îi oferă lui Ilie titlul de ,,cel din
urmă țăran’’ din literatura română.