PLUMB

de George Bacovia
George Bacovia, pe numele său adevărat George Vasiliu, (17 septembrie 1881, Bacău –
22 mai 1957 Bucureşti ...76 ani) a fost un scriitor român format la şcoala simbolismului literar
francez.
Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa în a doua jumătate a secolului al XIX-
lea ca reacţie împotriva parnasianismului (curent care promova impersonalismul, natura
obiectivă şi formele fixe de poezie (rondelul, glosa sau sonetul)). Simbolul este o figură de stil
prin care se prezintă o idee abstractă, cu ajutorul unui obiect ce aparţine lumii fizice, pe baza
unei analogii.
Poemul este alcătuit din două catrene, fiind prezente două planuri ale existenţei: unul
exterior sugerat de cimitir, cavou, veşmintele funerare şi unul interior, imaginat de sentimentul
de iubire care-i provoacă poetului tristeţea, spleenul etc.
În perioada interbelică apare simbolismul, un curent literar și artistic inițiat în Franța la sfârșitul secolului
XIX ca reacție împotriva romantismului și a parnasianismului. Acesta caută să sugereze prin valoarea
muzicală și simbolică a cuvintelor nuanțele cele mai subtile ale vieții interioare. În 1886 apare în Franța
în revista ,,Le Figaro’’ un manifest intitulat ,,Simbolismul’’ semnat de Jean Moreas , accentuând trăsături
precum folosirea simbolului, a culorii, a refrenului, percepția sinestezică asupra universului , senzația de
spin și tehnica corespondenței. Teme abordate sunt tema morții, a suferinței, a anihilării iubirii, motive
literare: natura moartă , frigul, vântul. În literatura română, simbolismul apare în aceeași zi datorită lui
Alexandrdu Macedonscki, a studiului ,,Poezia Viitorului’’ și a revistei ,,Literatorul’’.

Simbolismul are ca reprezentanți români pe George Bacovia, Elena Farago, Ion Minulescu, iar ca
reprezentanți europeni pe Ch. Baudelaire, S. Mallarme, Paul Valery.

Simbolismul autentic este reprezentat de opera lui George Bacovia despre care Nicolae Manolescu
afirmă că ,,Dintre poeții români, este singurul care s-a coborât în Infern’’.

Bacovia are volume precum ,,Scântei galbene’’, ,,Plumb’’, ,,Cu voi’’. Poezia Plumb apare în volumul cu
același nume în 1916, fiind prima artă poetică ce deschide lirica românească. Prin ea , poetul își exprimă
viziunea despre lume și cuvânt față de rostul poetului în lume. Viziunea simbolistă de inspirație este de
transcendență goală, așa cum a fost înțeles de Charles Baudelaire. Astfel, eul simbolist se plasează în
proximitatea morții, preferând spațiul abisal al cavoului. De aici este anulată orice posibilitate de
resurecție.

Tema poeziei Plumb o reprezintă condiția poetului într-o lume ostilă și stranie, ce este proecția
universului interior de un tragism asumat cu luciditate. Alături de acesta se resimte și senzația de
apăsare într-un spațiu închis și sentimentul singurătății dus până la paroxismul sau obsesia morții.

Titlul poeziei este reprezentat de metalul greu și gri , plumbul, ca metaforă a existenței apăsătoare. În
cazul sufletului bacovian, culoarea sufletului ars este galben, iar anumiți compuși ai plumbului sunt
galbeni. Despre cenușiul plumbului, Bacovia afirmă că ,,Este o culoare frecventă. Existând în natură, s-a
strecurat necalculat și în versurile mele.’’ Observăm astfel principiul corespondenței exterior-interior
specific simbolist.

Expresivitatea poeziei este susţinută de verbele aflate la timpul imperfect, care

profilează acţiuni şi stări provizorii, nefinalizate, ci permanentizează nesiguranţa, deruta
existenţială, nevroza: „dormeau”, „stam”, „era”, „scârţâiau”, „atârnau”.
Tehnicile simboliste se manifestă prin corespondenţe muzicale, cromatice şi olfactive,
cu aportul definitoriu al simbolului.
Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic, ce domină aproape întregul poem,
măsura fiind de 10 silabe, cu rimă îmbrăţişată.
Structura poeziei este formată din două strofe, care încep cu verbul ,, a dormi’’ pentru a reda atmosfera
de somn în contextul morții. Lexemul ,,plumb’’ apare de 6 ori în cele 8 versuri și alcătuiește metafore
precum ,,sicrie de plumb’’, ,,flori de plumb’’, coroane, amor și aripi de plumb. Strofa întâi reprezintă un
cadru exterior într-o lume adormită, adâncită într-un somn profund. Somnul este o stare existențială
premergătoare morții ,,Dormeau adânc sicriele de plumb/ Și flori de plumb și funerar veșmînt ‘’ . Astfel,
primele două versuri conțin elemente obișnuite din recuzita morții. Eul liric își face simțită prezența prin
verbul la imperfect din structura ,, stam singur’’ ce indică continuitatea solitară, statornică. Singurul
element care face legătura cu lumea exterioară este vântul, care produce și el efecte reci și dezolante.
Scârțâitul coroanelor creează o atmosferă morbidă, apăsătoare și sumbră.

Strofa a doua prezintă universul lăuntric ce în mod simetric față de prima strofă arată moartea prin
somn a afectivității ,,Dormea întors amorul meu de plumb’’. Metafora ,,amorul meu de plumb’’ face
referire la amorțirea sufletului și incapacitatea de a iubi a eului liric, ,,florile de plumb’’ fac parte din
decorul agoniei ,,Pe flori de plumb, și-am început să-l strig’’ , prin acest strigăt, eul încearcă să se agațe
de viață.

Prezența directă a eului este redată tot prin verbu ,,stam ‘’ de data aceasta ,,lângă mort’’ adică lângă
suflet, asemeni unui spectator. Frigul se instalează în neuitarea morții ,,Stam singur lângă mort și era
frig’’ . Ultimul vers al poeziei se remarcă prin metafora aripilor de plumb, care atârnă , apasă greu
sufletul muribund. Poetul sugerează un zbor invers în negurile materiei, în abisul morții, în infern.
Criticul literar Ion Caraion a numit acest zbor invers specific poeziilor bacoviene ,,un sfârșit continuu’’.

La nivel lexical, regăsim cuvinte din câmpul semantic al morții și folosirea abundentă de substantive.
Verbele ,,dormeau’’ și ,,stam’’ sunt folosite la timpul imperfect care sugerează continuitatea trăirii. La
nivel semantic și stilistic, poezia este una de notație pură a unui sentiment specific simbolist:
singurătatea. Figura de stil predominantă este metafora alcătuită cu ajutorul cuvântului ,,plumb’’.

În concluzie, universul lăuntric bacovian se hrănește cu lăcomie din ,,minus vitalitate’’, așa cum îl
numește criticul literar P. Constantinescu. Poezia ,,Plumb’’ este o artă poetică și simbolistă care propune
o direcție clară întregului volum din 1916. Lirica bacoviană afirmată cu volumul ,,Plumb’’ trece
simbolismul autohton din suprafață în adâncime. Din punctul meu de vedere, poezia simbolistă ne
îndeamnă să reflectăm asupra morții, chiar dacă frica de moarte este ancestrală, putem găsi soluții
raționale sau spirituale care să o amelioreze. Cu toate acestea, saltul de la ,,Nu credeam să învăț a muri
vreodată’’ de M. Eminescu la ,,Stam singur lângă mort.’’ de G. Bacovia este o opțiune intimă.