INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE

Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului

Management

Cursul 2.

1.1. PARTICULARITĂŢILE AGRICULTURII ŞI ALE ECONOMIEI DE PIAŢĂ -

IMPLICAŢIILE ACESTORA ASUPRA MANAGEMENTULUI
1.2. POLITICA AGRICOLĂ A UNIUNII EUROPENE

1.3. Particularităţile agriculturii şi implicaţiile acestora asupra politicii agricole

Agricultura cuprinde activităţile în care se realizează producţia vegetală şi animală prin
acţiunea muncii asupra pământului precum şi părţi din activităţile de distribuţie a bunurilor şi
serviciilor agricole, toate acestea în vederea satisfacerii nevoilor de hrană şi trai ale
populaţiei.
Dezvoltarea modernă a agriculturii necesită însă, alături de teren, resurse umane şi
materiale, mijloace financiare pentru implementarea noilor tehnologii şi pentru îmbunătăţirea
înzestrării ei tehnico-materiale, alegerea şi fundamentarea judicioasă a formelor de proprietate,
de exploatare a terenurilor, de organizare, pregătire managerială, cadru juridic şi legislativ
specific economiei de piaţă şi care să asigure protecţia mediului înconjurător.
Strategiile de dezvoltare a agriculturii trebuie să aibă în vedere însă particularităţile
generale ale agriculturii, cele ale României, precum şi trăsăturile şi cerinţele integrării în
economia de piaţă europeană.
Cele mai importante particularităţi de producţie şi economice ale agriculturii sunt
considerate următoarele:
 Agricultura îşi produce şi reproduce singură o parte a mijloacelor de
producţie: seminţe, material săditor, animale de reproducţie, îngrăşăminte naturale, însă în
acest proces este necesar a se acorda o mare atenţie calităţii produselor respective;
 Pământul este principalul mijloc de producţie, dar cu potenţial productiv
diferit în raport cu diferite zone, influenţând producţiile la unitatea de suprafaţă, natura şi nivelul
de alocare a factorilor de producţie. Toate acestea determină costuri diferite pentru acelaşi
tip de produse, nivelul lor trebuind a sta la baza politicii preţurilor de comercializare şi a
subvenţionării;
 Fertilitatea naturală a pământului poate fi micşorată, sau chiar distrusă prin

1
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

intermediul unor tehnologii de cultivare a plantelor necorespunzătoare, refacerea acesteia

necesitând foarte mult timp şi investiţii costisitoare;
 Utilizarea pământului ca bun natural ridică probleme de evaluare a lui.
Preţul unei unităţi de suprafaţă de teren destinată agriculturii este cu mult mai scăzut decât
preţul aceleiaşi suprafeţe utilizate în scopuri edilitare sau industriale, ceea ce influenţează în
sens negativ pentru agricultură, piaţa funciară, existând tendinţa scoaterii din circuitul agricol a
unor importante suprafeţe de teren cu fertilitate ridicată;
 Plantele şi animalele funcţionează atât ca obiecte ale muncii cât şi ca
mijloace de muncă, având însă perioade distincte în cursul anului de alocare de factori
(îngrăşăminte, pesticide, material seminal, medicamente) şi de realizare a produselor,
determinând o sezonalitate a efectuării unor cheltuieli, a obţinerii produselor şi veniturilor, o
variaţie a preţurilor de vânzare. Acest lucru trebuie avut în vedere în eşalonarea alocării
fondurilor proprii şi în acordarea facilităţilor de către stat. Lipsa fondurilor şi nerealizarea în
perioadele optime sau critice care pot apărea (atac la boli şi dăunători, epi-zootii, secetă etc.),
în alocarea factorilor şi în realizarea acţiunilor necesare, determină diminuarea producţiilor sau
chiar compromiterea lor totală;
 Agricultura este dependentă de condiţiile de mediu ceea ce determină o
acţiune considerabilă a factorilor de risc respectivi asupra producţiei obţinute, variabilă însă în
funcţie de natura producţiei. Mijloacele de atenuare a acestor inconveniente şi ai riscului
constau în: diversificarea producţiei (cultivarea a 3-4 culturi), îmbinarea producţiei vegetale cu
creşterea animalelor, irigarea, asigurarea culturilor şi a animalelor;
 Activităţile de transport ocupă o pondere importantă în activitatea agricolă şi
în volumul cheltuielilor, datorată atât distanţelor mari pe care se execută cât şi necesităţii
repetării unora pe aceeaşi suprafaţă (praşile, tratamente). De asemenea, ele însoţesc în flux
lucrările tehnologice, lipsa acestora şi calitatea necorespunzătoare având repercusiuni asupra
nivelului producţiilor;
 Complementaritatea între diverse producţii are avantajul, pe de o parte
pentru că se evită dezavantajele monoculturii, a înmulţirii buruienilor, a bolilor parazitare şi a
dăunătorilor, iar pe de altă parte pentru realizarea unor economii de cheltuieli (la grâul după o
leguminoasă de exemplu, necesarul de îngrăşăminte cu azot se reduce). De asemenea, există
posibilitatea reducerii unor transporturi în situaţia îmbinării în cadrul aceleiaşi unităţi agricole

2
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

a producţiei vegetale cu cea de creştere a animalelor, micşorându-se costurile de producţie;

 În agricultură mărimea stocurilor este foarte variabilă în funcţie de cultură şi
categoria de animale (a se compara cultura de grâu cu cea de porumb, stocul de furaje pentru
taurine cu cel necesar pentru suine). Acest lucru necesită atât dimensionarea corectă a acestora,
cât şi realizarea lor cu costuri cât mai reduse.
Cunoaşterea acestor particularităţi ale agriculturii permite definirea corectă a locului şi
rolului ei şi a unităţilor economice agricole, luarea unor decizii oportune şi eficiente în politicile
de subvenţionare, în politica de preţuri, în orientarea şi dimensionarea investiţiilor, în proiectele
de finanţare, pentru dezvoltarea ei modernă, pentru integrarea ei în economia naţională.
Alături însă de aceste particularităţi generale, agricultura României prezintă unele
caracteristici care îi determină o importanţă deosebită sub aspect social, economic, ecologic şi
politic având în vedere bogăţia resurselor sale naturale, potenţialul uman, pregătirea cadrelor,
mijloacele materiale şi tradiţia. Astfel, România dispune de o suprafaţă agricolă de 14,7 mii.
ha, din care arabilă 9,4 mii. ha, revenind pe locuitor 0,43 ha arabil. Populaţia ocupată în această
ramură reprezintă 32,0 % din totalul populaţiei active.
În România agricultura deţinea o pondere foarte variabilă din produsul intern brut (2018
- 10 % din PIB; 2019 – 5,0 % din PIB și 2020 – 3,8 % din PIB), iar potențialul agricol, în cadrul
UE, o situează (la nivelul anului 2013):
- pe locul 6 după suprafața agricolă - România avea o suprafaţă agricolă utilizată de
13,9 milioane de hectare, după cea a Franţei (29 mil. ha), Spania (23,6 mil. ha), Marea Britanie
(17,3 mil. ha), Germania (16,7 mil. ha) şi Polonia (14,4 mil. ha), dar mai mare decât cea de care
dispuneau Italia (13,1 mil. ha), Ungaria (5,3 mil. ha) sau Bulgaria (5,1 mil. ha).
- pe locul 5 după suprafaţa arabilă - în urma Franţei, Poloniei, Spaniei, Germaniei;
- pe locul 6 după suprafaţa ocupată cu păşuni şi fâneţe – după Spania, Marea
Britanie, Franţa, Grecia, Germania);
Având în vedere acest potenţial, el reprezintă unul din factorii importanţi în dezvoltarea
economică şi în activitatea şi politica agricolă a României în cadrul U.E.

1.3.1. Particularităţile economiei de piaţă şi tipologia pieţelor

Dezvoltarea modernă a agriculturii în condiţiile economiei de piaţă necesită cunoaşterea
trăsăturilor esenţiale ale acesteia, considerate a fi următoarele:

3
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

 Pluralismul formelor de proprietate, în cadrul cărora ponderea majoră este

deţinută de proprietatea particulară. Indiferent însă de forma de proprietate, agenţii economici
îşi asumă dreptul de a decide în condiţii de risc şi incertitudine, suportând însă consecinţele
acestora;
 Piaţa concurenţială care reprezintă regulatorul principal al activităţii
economice prin răspunsuri la întrebările: „ce, cât, cum, pentru cine se produce ?”, şi prin
mecanismul preţurilor ca rezultat între cererea şi oferta de produse;
 Descentralizarea economiei în sensul reducerii rolului statului în funcţionarea
unităţilor agricole şi nu în eliminarea lui, întrucât alături de opţiunile individuale reglate de
mecanismul pieţelor este necesară intervenţia statului prin crearea cadrului legislativ şi a unor
pârghii economico-financiare;
 Scopurile principale ale activităţii economice sunt: pentru producător-
vânzător obţinerea de profit cât mai mare, iar pentru cumpărător-consumator asigurarea utilităţii
(satisfacţiei) maxime;
 Monetizarea economiei exprimă faptul că tranzacţiile economice bilaterale
între agenţii economici (producători, intermediari, consumatori) au la bază banii folosiţi ca
mijloc de schimb, mijloc de măsurare a activităţii economice şi mijloc de economisire;
 Liberalizarea preţurilor produselor, nivelul acestora fiind rezultatul raportului
dintre cerere şi ofertă.
 Specializarea agenţilor economici, ceea ce permite obţinerea unor cantităţi mai
mari de produse de calitate superioară, omogenă.
În economia de piaţă funcţionează un sistem întreg de pieţe: piaţa bunurilor de consum,
piaţa factorilor de producţie, piaţa funciară, piaţa forţei de muncă, piaţa serviciilor, piaţa
funciară, piaţa monetară, piaţa capitalurilor, piaţa valutară, piaţa asigurărilor, piaţa
obligaţiunilor străine etc.
a) Piaţa bunurilor de consum cuprinde produse şi bunuri economice de consum
personal curent sau de folosinţă îndelungată. Pe această piaţă producătorii agricoli individuali
şi unităţile economice agricole vin ca ofertanţi de produse de natură vegetală şi animală,
majoritatea în stare naturală şi mai puţin în diferite grade de prelucrare. Acest lucru este în
defavoarea agricultorilor, dezvoltarea activităţilor proprii de prelucrare a produselor devenind
o necesitate majoră pentru creşterea veniturilor. Pe de altă parte trebuie avut în vedere că pe

4
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

termen lung oferta tinde să sporească, dar cererea de produse creşte mai lent decât sporirea
veniturilor, deci mai lent decât oferta agricolă, creându-se un excedent care se va absorbi greu
pe piaţă, declanşând reducerea preţurilor produselor agricole;
b) Piaţa factorilor de producţie oferă agriculturii maşini şi instalaţii, produse
chimice, combustibili, materiale de construcţii, animale de rasă, aditivi furajeri etc. Unităţile
agricole şi producătorii individuali în calitate de consumatori ai acestor factori au în această
perioadă o cerere solvabilă mai scăzută decât cererea potenţială, datorată unor blocaje
financiare, a lipsei concurenţei între ofertanţii de factori (crescând costul factorilor), a foar-
fecei preţurilor dintre produsele agricole şi produsele industriale, a unei politici bancare
nefavorizante;
c) Piaţa forţei de muncă reprezintă piaţa unde se vinde şi se cumpără forţa de
muncă contra salariului. Ea este în general excedentară întrucât oferta este mai mare decât
cererea, existând şomajul. Condiţiile de muncă şi nivelul veniturilor din agricultură reprezintă
însă un factor care influenţează nefavorabil oferta din partea şomerilor. Astfel, deşi pe total
economie există excedent de forţă de muncă, în unităţile agricole apar probleme legate de
imposibilitatea acoperirii necesarului de muncă. De asemenea, este necesar a se urmări creşterea
calităţii forţei de muncă în agricultură prin ridicarea gradului de pregătire profesională şi
policalificare;
d) Piaţa funciară are la bază dreptul de proprietate privată asupra pământului.
Limitarea naturală a pământului determină ca oferta de pământ să fie neelastică şi concurenţa
să se manifeste între cumpărători. Această concurenţă însă depinde de cererea şi oferta de
produse agricole, de mărime şi evoluţia rentei, de rata dobânzilor bancare, de mărimea
capitalului încorporat în ameliorarea terenurilor şi posibilitatea folosirii alternative a pă-
mântului (diverse culturi vegetale, construcţii şi bază furajeră pentru animale, silvicultură, alte
tipuri de construcţii), toţi aceşti factori influenţând preţul pământului;
e) Piaţa serviciilor reprezintă una din pieţele importante ca volum, ca diversitate
a activităţilor şi ca sector de absorbţie a excedentului de forţă de muncă. Pentru agricultură
activităţile oferite pe piaţa serviciilor sunt cele privind diverse lucrări tehnologice şi de
prelucrarea produselor agricole, de depozitare, de marketing, de management, juridice, de
informaţii. Accesul pe această piaţă este în general limitat atât prin modul de organizare cât şi
prin costul încă ridicat al acestora;

5
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

f) Piaţa financiară sau bursa de valori reprezintă piaţa unde se fac tranzacţii cu
titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni, efecte de comerţ etc.) contra monedă naţională;
g) Piaţa capitalurilor se ocupă cu atragerea şi valorificarea economiilor valutare
sau forţate ale populaţiei şi unităţilor economice prin investiţii în activităţi eficiente. Această
piaţă este însă frecventată, dar prezenţa agenţilor economici din agricultură este încă scăzută;
h) Piaţa monetară sau a creditelor cuprinde vânzarea şi cumpărarea de credite
contra unor dobânzi în funcţie de raportul cerere-ofertă. Rata dobânzii reprezintă preţul ofertei
de credit şi variază în funcţie de: volumul creditului, termenul şi modul de rambursare, gradul
de risc asumat de creditor. În general ofertanţii de credite sunt băncile, iar din cauza numărului
lor mai redus şi de talie mare, influenţează formarea ratei dobânzilor în scopul maximizării
profiturilor lor. Acest tip de piaţă este o formă a concurenţei imperfecte. Având în vedere
particularităţile producţiei vegetale şi animale pentru a se permite susţinerea şi dezvoltarea ei,
băncile trebuie să stabilească un sistem de creditare şi un nivel mai scăzut al ratei dobânzilor
pentru producătorii şi unităţile agricole.
i) Piaţa asigurărilor pentru agricultori prezintă importanţă datorită acţiunii mai
frecvente a factorilor de risc climatic şi comercial alături de cei de natură tehnică, economică,
financiară, tehnologică. Oferta de asigurare este făcută de societăţi specializate de stat sau
private.
j) Piaţa valutară cuprinde relaţiile între ofertanţii şi cumpărătorii de valute
convertibile în funcţie de raportul cerere-ofertă. Această piaţă interesează producătorii agricoli
care sunt angrenaţi în activităţile de export şi import a produselor agricole şi a factorilor de
producţie.
Între pieţele existente, într-o economie descentralizată, există sisteme de comunicare şi
de interdependenţă prin mecanismul preţurilor. În situaţia în care se manifestă un decalaj mare
între cererea şi oferta unui produs sau factor de producţie pe piaţă, statul poate interveni prin
unele pârghii sau măsuri cum ar fi: acordarea de subvenţii, prime, credite cu dobânzi
avantajoase, achiziţionarea unor produse agricole în excedent şi oferirea lor într-o perioadă în
care oferta este mai scăzută etc.
În concluzie se poate aprecia că pe toate pieţele şi la toate categoriile de bunuri
economice, active monetare şi financiare, baza de fundamentare a deciziilor fiecărui producător
sau consumator îl constituie preţurile, nivelul şi dinamica lor fiind determinate de manifestarea

6
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

concurenţei şi a libertăţii de acţiune.

1.4. Politica Agricolă în Uniunea Europeană

În Uniunea Europeană agricultura reprezintă şi în perioada următoare un sector de mare
importanţă având în vedere rolul ei în producţia de alimente şi materii prime pentru consumul
propriu, pentru populaţia neagricolă şi pentru industrie, în protejarea vieţii şi a mediului
înconjurător, în echilibrarea pieţelor, în păstrarea liniştii sociale, în crearea de cerere pentru
bunuri neagricole, etc.
În noua etapă a reformei PAC, prin cei 2 Piloni: Politica de piaţa (pilonul 1) şi Politica
de dezvoltare rurală (pilonul 2) s-a stabilit o singură politică agricolă, într-o strânsă corelare
cu politica de dezvoltare rurală, de mediu şi privind comerţul internaţional în scopul realizării
unei economii europene mai dinamice şi competitive.
Obiectivele politicii agricole ale UE sunt structurate pe 4 axe prioritare, care cuprind
strategiile și programele de dezvoltare precum şi măsurile comunitare și naţionale care se impun
pentru realizarea lor. Astfel,
 Axa nr. 1 - Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi silvic;
 Axa nr. 2 - Îmbunătăţirea mediului in spaţiul rural;
 Axa nr. 3 – Resurse umane;
 Axa nr. 4 - Axa LEADER;
Noua reformă PAC are în vedere următoarele domenii:
 piaţa şi politica de preţuri;
 schema de plată unică pe exploataţie;
 cross-compliance;
 modularea sprijinului comunitar;
 dezvoltare rurală.

 Politica de piaţa - Pilonul 1:

Politica de piaţă agricolă are în vedere utilizarea unei noi strategii care are la bază
următoarele activități:
 facilitarea accesului la pieţe prin măsuri interne de diversificare a activităţii şi

7
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

creşterea competitivităţii produselor şi reducerea taxelor vamale;

 reducerea susţinerii interne în vederea eliminării surplusurilor greu vandabile şi
creşterea competitivităţii, în condiţiile accentuării concurenţei pe pieţele internaţionale;
 reducerea exporturilor subvenţionate şi a altor forme mascate de susţinere care
distorsionează comerţul internaţional (credite de export, ajutor alimentar etc.);
 reducerea şi eliminarea subvenţiilor la export;
 asigurarea integrării complexe a statelor membre în Piaţa Unică pe baza
Tarifului Vamal Comun.
Sursa de finanţare a noii politici de piaţă va fi Fondul Agricol European de Garantare
rezultat din EFOGA.
În domeniul preţurilor, principalul mecanism de sprijin al agricultorilor îl va constitui
„Schema de plată unică pe exploataţie (SPS), care înlocuiește Sistemul plăţilor directe pe
ha şi pe cap (SAPS).
Aceasta reuneşte toate tipurile de ajutoare directe acordate în prezent facilitându-se
astfel gestiunea acestora.
Efectivele de animale bovine, ovine, caprine, vor fi convertite în hectare eligibile pentru
care se acordă sprijin.
„Plata unică pe exploataţie” este stabilită în funcţie de numărul de hectare eligibile ale
acesteia, hectarul eligibil înglobând terenul arabil şi/sau pajiştile permanente. Nu sunt incluse
suprafeţele ocupate cu culturi permanente (culturi horticole), păduri, terenuri destinate unor
activităţi neagricole.
Modularea sprijinului comunitar urmăreşte o mai bună repartizare a sprijinului
comunitar între politica de piaţă şi politica de dezvoltare rurală, în mod concret s-a decis ca
plăţile pentru fermele mari (cele care primesc plăţi directe de peste 5000 euro/an) să se reducă
progresiv, iar sumele rezultate prin aplicarea acestor reduceri vor fi utilizate pentru susţinerea
dezvoltării rurale.
Cross-compliance reprezintă un proces destul de complex prin care plăţile directe şi
politicile de piaţă (cu sprijin financiar) sunt legate încrucişat și sunt condiţionate de respectarea
necondiţionată a unor reguli şi legislaţii privind îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, a
managementului suprafeţelor cultivate şi a standardelor de calitate pe întreg fluxul de producţie
şi siguranţa alimentară.

8
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

Regulile de condiţionalitate legate de acordarea de ajutoare în favoarea agriculturii

urmăresc să se încurajeze aplicarea unor „bune practici agricole”.
România a elaborat deja o listă a condiţiilor de bune practici agricole şi de mediu pentru
agricultură şi a stabilit priorităţile pentru securitatea alimentelor, sănătatea şi bunăstarea
animalelor.
 Politica de dezvoltare rurală - Pilonul 2:
Noua reformă PAC urmăreşte realizarea condiţiilor pentru aplicarea unei noi strategii
integrate pentru dezvoltarea rurală, strategie care are la bază următoarele principii:
 Multifuncţionalitatea agriculturii;
 Integrarea zonelor rurale în economie prin dezvoltarea complexă;
 Flexibilitatea asistenţei pentru zonele rurale;
 Transparenţă în stabilirea şi implementarea programelor de sprijin. Planul
Naţional de Dezvoltare Rurală pe perioada 2007-2013 va conţine:
 Lista programelor de dezvoltare rurală şi repartizarea alocărilor financiare din
FEADR pe program;
 Elementele care asigură coordonarea cu celelalte Fonduri structurale (FSE, FC,
FEP, BEI);
 Măsurile privind „Convergenţa PNDR’ stabilite pe baza unui parteneriat extins,
în conformitate cu orientările strategice şi analiza SWOT a spaţiului rural românesc.
Schimbarea mecanismelor de susţinere a producţiei agricole cu mecanisme de sprijin a
producătorilor pentru a se apropia de piaţă, măsurile de liberalizare a pieţei produselor agricole,
gestiunea durabilă a resurselor naturale, realizarea coeziunii economice şi sociale, exigenţele
noii reforme PAC faţă de utilizarea resurselor financiare provenite de la bugetul comunitar,
impun ca şi agricultura României să se dezvolte pe aceleaşi coordonate cu agricultura
europeană.
Prin politica sa în domeniul agricol şi al spaţiului rural, România trebuie să accelereze
măsurile de restructurare a agriculturii şi a sectorului agroalimentar având în vedere situaţia
acestora caracterizată prin dualitatea structurilor agricole, dotarea tehnică slabă, lipsa
infrastructurii rurale şi a filierelor de produs, fenomene care generează costuri ridicate şi
pierderi.

9
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

1.3. FORMELE DE PROPRIETATE ŞI DE EXPLOATARE ÎN

AGRICULTURĂ. ARENDAREA TERENURILOR
1.3.1. Formele de proprietate şi de exploatare în agricultură
Dreptul de proprietate este de natură juridică şi exprimă în general relaţia socială care
ia naştere între oameni în legătură cu posesiunea efectivă şi exclusivă a unor bunuri în limita
determinată de legi. În agricultură având în vedere că principalul mijloc de producţie îl
reprezintă pământul, apare tipul de proprietate funciară care exprimă dreptul de posesiune,
utilizare, dispoziţie, gestiune şi uzufruct a unei suprafeţe de teren prin puterea proprie şi în
interes propriu.
Formele de proprietate funciară sunt considerate următoarele: proprietatea privată şi
proprietatea în regim de drept public.
Proprietatea privată însumează toate terenurile aparţinând unor persoane fizice,
juridice sau statului (comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor). Domeniul privat al statului
cuprinde terenurile aflate sau intrate în proprietatea acestuia (19).
Proprietatea în regim de drept public (sau domeniul public) cuprinde terenurile care
sunt de uz sau interes naţional şi de interes local (parcuri, rezervaţii, şosele, drumuri,
aeroporturi, posturi, terenuri cu destinaţie forestieră, cele pe care sunt amplasate construcţii de
interes public, pieţe etc.).
Indiferent de forma de proprietate, pământul reprezintă o avuţie naţională, o resursă care
trebuie utilizată sau exploatată cât mai eficient. În România suprafaţa arabilă pe locuitor este
de 0,4 ha.
Exploatarea pământului presupune alegerea sistemelor de producţie şi efectuarea
tuturor lucrărilor care permit punerea în valoare a potenţialului productiv al acestuia. Activitatea
de exploatare a terenurilor constă în mod concret într-un ciclu fundamental care produce
permanent şi continuu operaţiile de aprovizionare, producţie, vânzare, încasare, rezultând surse
de finanţare sau resurse ciclice conform schemei din fig. 1.5.
Formele de exploatare a terenurilor proprietate privată sunt: individuală şi asociativă.

10
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

Structura fondului funciar total după modul de folosință, anul 2011

„Tabelul 1.2
Nr. Categorie Suprafața (%) din total (%) din suprafața
crt (ha) suprafață categoriei
1 Agricol total, din care 14 590 929 61 % 100 %
2 Arabil 9 352 252 39 % 64 %
3 Livezi și pepiniere pomicole 196 131 1% 1%
4 Fânețe 1 553 543 7% 11 %
5 Pășuni 3 277 646 14 % 22 %
6 Vii și pepiniere viticole 211 347 1% 2%
7 Terenuri neagricole total 9 248 142 39 % 100 %
8 Păduri și altă vegetație 6 800 872 29 % 74 %
forestieră
9 Terenuri degradate și 498 773 2% 5%
neproductive
10 TOTAL 23 839 071 100 %
 Sursa: Institutul național de Statistică

11
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

Sectorul privat deţine o pondere majoră la toate categoriile de teren: cca. 95,5 % din
agricol, cca. 96,1 % din arabil, cca. 93,1 % din suprafeţele de păşuni, cca. 97,8 % din suprafeţele
de fâneţe, iar suprafeţele ocupate cu vii şi livezi cca. 96,0 %, respectiv cca. 93,3 %.
Din suprafaţa totală agricolă a sectorului privat, cca. 64,2 % a fost arabil, cca. 22,2 %
păşuni, cca. 10,5 % fâneţe şi cca. 1,6 % viile şi livezile. Se constată o pondere ridicată de peste
95,0 % din suprafaţa agricolă pe care sectorul privat o deţine şi care reprezintă o sursă
importantă dar nefolosită corespunzător pentru creşterea animalelor.
 Exploatarea privat-individuală a terenurilor poate fi realizată de proprietar sau
de altă persoană fizică sau juridică.
- În funcţie de calitatea de proprietar şi de administrator exploatarea individuală
poate avea următoarele variante:
a) de proprietar în dublă calitate (proprietar şi administrator), împreună cu familia;
b) de proprietar ca administrator cu familia şi salariaţi neproprietari (exemplu dacă
suprafaţa este mai mare sau dacă se adoptă o structură diversificată a culturilor şi volumul de
lucrări depăşeşte capacitatea de lucru familial);
c) de un arendaş, situaţie în care proprietarul dă în arendă propriul teren unei alte
persoane, de regulă specialist, în vederea exploatării lui;
d) de un manager sau administrator neproprietar, care ia în locaţie de gestiune
terenul contra unei sume fixe plătită de proprietar pentru o perioadă definită, stabilită în
contractul de închiriere.
- În funcție de regimul de proprietate, exploatarea privată a terenurilor se poate
realiza în următoarele moduri:
a) exploatarea propriului teren de către proprietar;
b) exploatarea unui teren luat în arendă de mici întreprinzători, asociaţi, firme care
dispun de întreaga sistemă de maşini;
c) exploatarea unui teren o parte în proprietate şi o parte luat în arendă de
proprietar.
 Exploatarea privat-asociativă a terenurilor presupune folosirea în comun a
terenurilor de către mai mulţi proprietari pe baza liberei iniţiative. Aceştia îşi păstrează dreptul
de proprietate asupra terenurilor şi pot participa cu resurse materiale, cu capital şi/sau cu muncă
având ca scop o valorificare mai eficientă a pământului, creşterea veniturilor şi ameliorarea

12
 INGINERIA ȘI GESTIUNEA PRODUCȚIILOR ANIMALIERE
Specializarea: Protecția Consumatorului și a Mediului
Management

condiţiilor de viaţă, datorită posibilităţilor de aplicare a unor asolamente raţionale, a unor

tehnologii moderne, cu utilaje de mare randament.
Principiile de bază în organizarea formelor de exploatare privat-asociative conform
legislaţiei sunt:
a) acordul de voinţă sau de înţelegere pentru asociere al proprietarului de teren;
b) terenurile sunt date numai în folosinţă, iar celelalte bunuri sau bani pot fi aduse
în folosinţă sau în proprietate;
c) membrii asociaţi răspund numai cu părţile sociale ale acestora;
d) într-o localitate se pot înfiinţa mai multe forme asociative, între ele
manifestându-se concurenţa în folosul proprietarilor dar şi al personalului asociaţiei.
Asocierea proprietarilor de terenuri se realizează pe bază de înţelegeri scrise sau verbale
sau pe bază de contract, putând îmbrăca forme asociative simple fără personalitate juridică
(asociaţiile familiale) sau forme asociative complexe, cu personalitate juridică (societăţi
agricole sau cooperative).
Problemele de care depind dezvoltarea şi eficientizarea formelor de exploatare
asociativ-private sunt legate de:
- precizarea dimensiunilor economice;
- alegerea profilului;
- organizarea teritoriului;
- sistemele de cultură şi de creştere a animalelor;
- capacitatea organizatorică, tehnică, economică a administratorului ex-
ploataţiei;
- nivelul de dotare tehnică;
- resursele financiare ce pot fi atrase pentru producţie şi pentru investiţii;
- distanţele şi starea drumurilor;
- gradul de integrare a producţiilor.
Exploatarea terenurilor proprietate privată a statului se realizează majoritar în cadrul
societăţilor comerciale agricole proprii. Alte suprafeţe sunt exploatate de instituții de
învăţământ, staţiuni şi institute de cercetări, şcoli, societăţi naţionale cu profil agricol

13