Tema 5 : Kinetoterapia după naştere.

Scopul cursului:
Argumentarea necesităţii instituirii unui program kinetoprofilactic în vederea
menţinerii sau/ şi îmbunătăţirii stării de sănătate a femeii aflată în perioada lauziei.
Unitatea de curs vizează aplicațiile kinetoprofilaxiei într-un domeniu de mare
sensibilitate practico-metodică, legat de femeia aflată în situație biologică specială (sarcină,
lăuzie, alăptare).
Obiective:
 Să se informeze asupra aspectelor fiziologice și patologice în sarcină și lăuzie.
 Să prezinte capacitatea de selectare a celor mai eficiente metode și mijloace
care să permită o revenire cît mai rapidă a organismului după naștere, ținand cont de situațiile
speciale ale lăuzei
 Să selecteze cele mai eficiente metode, tehnici, mijloace care să îndeplinească
scopul intervenției kinetoterapeutice.
 Să constate eventuala ineficiență a programelor alese, în baza evaluărilor
intermediare, precum și o reorientare a programului în funcție de noile date și de scopul
propus.
Plan:
5.1 Kinetoterapia după nașterea normală.
5. 1. 1 Naşterea normală şi lăuzia – stadializare şi caracteristici.
5. 1. 2 Modificările specifice perioadei de lăuzie.
5. 1. 3 Kinetoprofilaxia în perioada de lăuzie.
5. 2 Kinetoterapia după nașterea prin cezariană.
5. 2. 1 Definiţie şi cauzele cezarienei programate şi cea neprogramată.
5. 2. 2 Obiectivele kinetoterapiei.
5. 2. 3 Indicaţiile metodice.
5. 3. Naşterea sub apă: descriere şi avantaje
5. 4. Anestezia epidurală: descriere şi avantaje.

Conţinutul:
4. 1. 1 Naşterea normală şi lăuzia – stadiile şi caracteristici.
Naşterea.
Naşterea este eliminarea spontană, naturală sau artificială a fătului şi a anexelor sale,
care începe odată cu declanşarea travaliului la sfârsitul celor 40 de săptămâni (9 luni), cu
trecerea fătului din mediul lichid în cel atmosferic.
Naşterea a fost împărţită în 6 paşi primii trei se produc de obicei cu câteva săptămâni
sau zile înainte de travaliu, iar ultimii trei, în timpul travaliului, astfel:
1. Colul uterin se deplasează în faţă;
2. Colul uterin se maturează sau se înmoaie;
3. Colul uterin se şterge, subţiază sau scurtează;
4. Colul uterin se dilată sau se deschide;
5. Capul fetal se roteşte;
6. Fătul coboară prin pelvis.
Perioadele travaliului
Travaliul este împărţit în perioade distincte, în funcţie de modificările fiziologice care
se produc, astfel:
1. Pretravaliu (contracţii fară caracter progresiv): maturarea, ştergerea şi
deplasarea în faţă a colului uterin. Acesta ia sfârşit când contracţiile capătă caracter progresiv
(devin mai lungi, mai puternice şi mai apropiate între ele).
 2. Perioada întâi (dilataţia) începe cu contracţii cu caracter progresiv şi ia sfârşit
când colul uterin este complet deschis.
3. Perioada a doua (coborârea şi naşterea) începe când colul uterin este complet
dilatat şi se sfârşeşte odată cu naşterea bebeluşului. Această perioadă are trei componente:
a) Contracţia muşchilor abdominali şi a diafragmului care determină creşterea
presiunii intra-abdominale şi favorizează expulzia fătului.
b) Coborârea fătului prin schimbarea poziţiei acestuia, ceea ce-i permite acestuia
să treacă direct în pelvis
c) Expulzarea fătului.
Travaliul se desfăşoară în 3 stadii:
- stadiul I – se caracterizează prin apariţia contracţiilor uterine dureroase, care survin
la 5-10 minute şi durează 50 - 60 de secunde; mai târziu, vor dura 90 de secunde şi vor
surveni la 2 minute;
- stadiul II – corespunde naşterii, adică expulziei fătului; durata este de 1-3 ore la
primipare şi de 20 minute până la 1 oră la multipare;
- stadiul III – corespunde dezlipirii şi expulziei placentei şi anexelor sale; expulzia se
realizează prin contracţii uterine rare şi dureroase; începe la circa 15 - 20 minute după naştere,
durata fiind de 20 - 30 minute.
Tipurile de respiraţii utilizate în timpul naşterii.
După Pierre Cuminal, tipurile de respiraţie utilizate în sarcină sunt:
• respiraţia lentă şi liniştită – constă în inspir pe nas 4 - 5 secunde, menţinerea aerului 3
secunde şi apoi expir lent pe gură 7 - 10 secunde. Se utilizează când contracţiile uterine apar
la interval de 5 minute şi au o durata de 45 de secunde sau când travaliul se intensifica.
• respiraţia „ gâfâită ” (haletantă) superficială – este localizată la nivel toracic pentru a
permite relaxarea abdomenului şi a colului uterin. Se utilizează în mijlocul travaliului, când
exista o dilatare de 5 cm şi respiraţia lentă şi calmă devine insuficientă. Timpii acestui tip de
respiraţie sunt scurţi şi egali.
• respiraţia suflantă – este utilizată la sfârşitul dilatării, atunci când se face simţită
nevoia de împingere a fătului. Parturienta nu are voie încă să se screamă, deoarece dilatarea
este incompletă şi se poate produce ruptura de col uterin. Aceasta respiraţie este numită
suflantă (ca şi cum ai sufla într-o lumânare) datorită preponderentei timpului de expir care
suprasolicită diafragmul şi grilajul costal.
• respiraţia blocată – se utilizează atunci când dilataţia colului este completă şi femeia
are voie să se screamă. Parturienta contracta muşchii peretelui abdominal, ia poziţia de
naştere, reducând volumul cavităţii abdominale. Toată activitatea musculară desfăşoară
eforturi sinergice în vederea naşterii: expir profund – inspir – blocare prin închiderea glotei –
ridicarea capului – tragerea cu mâinile de suportul de pe părţile laterale ale mesei
ginecologice – screamăt. Gravida trebuie sa realizeze screamătul din muşchii perineului şi nu
din gat.
• respiraţie „ gâfâită”(haletanta) profundă – permite o relaxare a chingii abdominale şi
uşurează degajarea lentă a copilului. Parturienta nu se mai screme, se relaxează, lasă capul la
nivelul mesei ginecologice şi respiră gâfâind profund.

Lăuzia- stadializare şi caracteristici.

Lăuzia - reprezintă perioada după naştere în care au loc retrocedarea modificărilor
generale şi locale, cu revenirea la starea morfo-fiziologică de dinainte de naşterii cu o durată
de 6-8 săptămâni.
Lăuzia are trei stadii:
1. Lăuzia imediată ;
2. Lăuzia propriu-zisă;
 3. Lăuzia tardivă;
Caracteristicile lăuzie în cele trei stadii
1. Lăuzia imediată (primele 24 h) se caracterizează prin:
> oboseală marcată din cauza efortului fizic intens depus în timpul travaliului şi
expulziei;
> transpiraţii profunde, somnolenţă şi cu bradicardie care revine la normal în 2-3
zile;
> creşterea diurezei.
2. Lăuzia propriu-zisă (până în ziua 10 - 12) se caracterizează prin:
> predominanţa fenomenelor involutive rapide ale uterului, acesta devenind un organ
pelvin în 10-20 zile;
> în primele 3-5 zile se pot întâlni ascensiuni termice până la 37 °C - 38° C, care au
la bază fenomenele de instalare a secreţiei lactate;
> diureza revine în limite normale;
> scăderea ponderală este mai evidentă în primele 10 zile;
> tranzitul intestinal se reia după aproximativ 48-160 ore, în funcţie de starea părţilor
moi, alimentaţie;
> pot să apară complicaţii trombo-embolice.
3. Lăuzia tardivă (de la 10 - 12 zile, pe o perioadă de 4 - 6 săptămâni) şi se
caracterizează prin:
> organismul suferă modificări lente, progresive, sistemul endocrin, hormonal,
metabolic, încep să se normalizeze;
> sistemul nervos îşi recapătă reactivitatea obişnuită după o scurtă criză de labilitate
neuro-vegetativă şi neuro-pshică;
> respiraţia este amplă şi lentă în primele zile;
> pulsul are tendinţă spre bradicardie datorită noului echilibru neuro-vegetativ;
> tensiunea arterială este normală, dar se pot întâlni creşteri tensionale;
> temperatura se poate menţine uşor crescută câteva zile;
> pielea - glandele sudoripare au o activitate crescută, vergeturile se estompează, dar
pe abdomen pielea poate rămâne cutată;
> muşchii abdominali, îşi reiau progresiv tonusul.
4. 1. 2 Modificările specifice perioadei de lăuzie.
În această perioadă, au loc o serie de modificări cum sunt:
• uterul involuează de la o greutate de 1000 g la 100 g (după 10 zile uterul de la
nivelul ombilicului trebuie să devină organ pelvin);
• în contrast cu regresia uterului, la nivelul glandei mamare este prezentă producţia
lactată indusă de influenţe neurohormonale din perioada de gestaţie;
• laptele matern înlocuieşte colostrul la 3 zile de la naştere;
• sânii devin tumefiaţi, eritematoşi şi sensibili la palpare;
• pot apărea infecţii puerperale şi complicaţii tromboembolitice;
• după eliminarea placentei, în uter rămân porţiuni de placentă, caracterizată prin
infiltrat hematie şi infiltrat leucocitar care se vor elimina ca lohii (secreţii) prin vagin. în
primele 3 zile au culoare roşie (lohiile au aspect hematie, serohematic sau seros) şi evoluează
spre culoarea alb în următoarele 10 zile până la 6 săptămâni. După această etapă, sub influenţe
hormonale preponderent estrogenice începe proliferarea endometrială care durează 25-42 zile.
La femeile care nu alăptează la sfârşitul celor 6 săptămâni de lăuzie apare prima menstruaţie;
• colul uterin devine ferm după 3 zile, orificiul intern al colului se închide după 7
zile, iar cel extern după 3 săptămâni;
• vaginul revine treptat la dimensiunile anterioare;
• hemoroizii dacă au existat, se remit;
 • peretele abdominal poate rămâne cu dehiscenţa muşchilor drepţi abdominali;
• pigmentaţia de la nivelul feţei şi de la nivelul muşchilor drepţi abdominali dispare
treptat;
•sistemul nervos este caracterizat printr-o labilitate psihică exagerată cu tendinţa la
stări depresive, care este înlocuită treptat de instinctul matern ce modifică fundamental
comportamentul femeii. Starea extremă a acestei situaţii se numeşte psihoză puerperală
(tulburare psihică ce apare la mama care a născut) care uneori poate necesita internare cu
tratament antidepresiv;
• lăuza se examinează zilnic în maternitate, urmărindu-se involuţia uterină, aspectul
lohiilor, evoluţia cicatricei perineale, modificările sânilor, curba pulsului, temperatura,
tensiunea arterială, diureza şi tranzitul intestinal;
• lohiile roşii persistente, involuţia uterină insuficientă poate sugera retenţie
placentară.
În perioada de lăuzie, scopul kinetoterapiei este să readucă organismul femeii cât mai
repede posibil la nivelul său estetic şi funcţional de dinainte de sarcină. Modificările generate
de sarcină în arhitectura organelor şi viscerelor abdominale prin distensia peretelui abdominal
pot determina dureri şi deschide orificiile hemiare. Refacerea presei abdominale are o mare
importanţă în prevenirea ptozelor viscerale.
Distensia perineului determinată de trecerea fătului poate afecta structurile anatomice
şi produce modificări ale funcţiei nervilor ruşinoşi (creşterea perioadei de latenţă motorie),
scăderea constricţiei la nivelul sfincterului anal, alterarea coborârii colului vezical în timpul
manevrei Vlasalva şi scăderea capacităţii musculaturii planşeului pelvi-peritoneal de a ridica
uretra, uneori cu incontinenţă urinară, instabilitate temporară, inconfort pelvin.
Restabilirea aliniamentului corporal este necesară pentru recuperarea tulburărilor de
statică vertebrală, a hiperlordozei generate de sarcină, a cifozei dorsale ca o compensare a
lordozei sau determinată de creşterea sânilor, de poziţia de alăptat, precum şi de prăbuşirea
boitei plantare. Treptat organismul îşi reia respiraţia normală, după ce fundul uterin a
decomprimat diafragmul, tulburările circulatorii dispar şi hiperlaxitatea se reduce.
Modificările hormonale din ziua a 3-a - 5-a de lăuzie, favorizează uneori o stare
depresivă, caracterizată prin griji legate de copil sau de restul familiei, care nu sunt
întotdeauna motivate. Aceasta este perioada aşa-numitelor zile cu lacrimi şi reprezintă o
tulburare psihică trecătoare. Rolul familiei în protejarea lăuzei este esenţial, întrucât este
predispusă spre o labilitate psihică. Timp de câteva zile sau chiar săptămâni postnatal, va fi
plină de suişuri şi coborâşuri emoţionale, ca şi de o multitudine de stări intermediare, în mod
normal, femeia poate simţi:
- sentimentul de uşurare;
- sentimentul de împlinire;
- nevoia de a se destăinui;
- sentimentul de gol sufletesc;
- o emoţie exacerbată;
- îngrijorare pentru relaţia cu copilul;
- sentimentul de deprimare;
- dezamăgire;
- îngrijorarea pentru viitor;
- singurătate;
- sentimentul că nu este potrivită pentru rolul de mamă;
- plictiseală;
- regrete trecătoare;
- o fericire profundă.
În lăuzie, toate aparatele şi sistemele organismului matern prezintă un proces de
regresie spre parametrii fiziologici de dinaintea sarcinii, cu excepţia glandei mamare. După
Valacogne,G., 1999, aceste procese sunt prezente la nivelul următoarelor aparate şi sisteme:
Aparatul circulator
În lăuzie se constată o revenire a frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale la valori
normale. în ceea ce priveşte vascularizaţia uterului, se constată la nivelul vaselor uterine
modificări structurale ce constau din obliterarea de natură hialină şi dezvoltarea unor vase mai
mici în locul celor obliterate.
Aparatul respirator
La nivelul acestui aparat se observă o revenire la parametrii normali a volumelor
respiratorii prin mărirea capacităţii pulmonare, datorită scăderii volumului abdomenului şi
normalizării jocului diafragmatic.
Aparatul digestiv
Lăuza simte în general o acută senzaţie de sete, dar şi apetitul este bun. La nivel
intestinal persistă încă hipotonia, prezentă şi în timpul sarcinii. Astfel, majoritatea lăuzelor
suferă din cauza constipaţiei care poate determina, împreună cu alţi factori, apariţia
hemoroizilor. în lăuzie, hemoroizii sunt turgescenţi şi se manifestă sub formă de crize
hemoroidale, reminiscenţă din efortul depus la naştere.
Aparatul urinar
În mod normal, în lăuzie apare poliuria, cantitatea de urină putând ajunge chiar până la
1600 ml., uneori chiar mai mult. Albuminuria şi glicozuria prezente, nu au semnificaţie
patologică şi vor dispare în scurt timp.
Sistemul endocrin
Eliminarea placentei duce la metabolizarea excesului de hormoni placentari, respectiv
foliculina şi progesteronul, a căror secreţie este continuată la nivele mai reduse. în mod
ciclic, apar totodată alţi hormoni, cu funcţii noi.
Greutatea corporală
Scade prin eliminarea conţinutului uterin, respectiv: lichidul amniotic, fătul, placenta
şi a dezinhibiţiei tisulare proprie stării de graviditate.
Planşeul perinial.
În timpul naşterii, planşeul perineal a fost mult destins şi relaxat, iar în lăuzie îşi
recapătă forma şi rezistenţa. La acest nivel rămâne însă întotdeauna o relaxare a hiatusului
genital şi o slăbire a diafragmului uro-genital. Aceste modificări produc tulburări doar dacă
sunt prea pronunţate. Ele pot fi prevenite printr-o epiziotomie corect efectuată şi vindecată,
continuată prin gimnastică perineală.
Dehiscenţa musculară abdominală.
Prezenţa acesteia din timpul sarcinii şi naşterii revine la normal în lăuzie. Persistă însă,
în majoritatea cazurilor o diastază redusă a muşchilor drepţi abdominali, apărând aşa-numitul
abdomen destins. Vergeturile capătă o culoare alb-sidefie. Pigmentaţia de la nivelul feţei, a
liniei albe dispare treptat (Cf. Ciobanu D., 2002).

4. 1. 3 Kinetoterapia în perioada de lăuzie.

Caracteristici ale primelor ore de refacere după naştere:
Imediat după naştere pot apărea frisoane; acestea fiind determinate de o reacţie
normală a organismului. Pentru a creşte confortul se acoperă gravida cu o pătură.
- în momentele imediate după naştere se realizează:
1. masarea uterului prin apăsarea abdomenului inferior la fiecare 15 minute, care
determină contracţia acestuia şi oprirea hemoragiei ;
2. verificarea plenitudinii vezicii urinare, întrucât o vezică plină creează presiune pe
uter şi poate interfera cu contracţiile acestuia;
3. monitorizarea tensiunii arteriale continuu;
 4. suturarea zonei perineale în cazul în care aceasta s-a rupt sau s-a efectuat o incizie;
5. îndepărtarea cateterului epidural, în cazul în care acesta a fost montat pentru
anestezie epidurală.
Kinetoprofilaxia în perioada de lăuzie.
Alegerea mijloacelor terapeutice în lăuzie se face cu mult discernământ, deoarece
există o labilitate a stării de sănătate, precum şi posibilitatea instalării unor complicaţii.
Exerciţiile de tonifiere musculară a planşeului pelvin favorizează involuţia uterină, au
acţiune benefică asupra peristaltismului intestinal şi a vezicii urinare. Aceste exerciţii încep
chiar a doua zi după naştere.
Obiectivele intervenţiei kinetoprofilactice sunt:
1. Refacerea după modificările suferite de organism în timpul sarcinii şi la naştere;
2. Prevenirea unor tulburări circulatorii interne (congestii şi staze abdominale) şi
profilaxia trombozei;
3. Ameliorarea tonusului postural;
4. Antrenarea respiraţiei abdominale;
5. Tonifierea musculaturii planşeului pelvi-perineal;
6. Refacerea tonusului musculaturii abdominale;
7. Prevenirea ptozei vezicii urinare;
8. Asigurarea suportului fizic necesar satisfacerii tuturor obligaţiilor materne.
Indicaţii metodice
 programul terapeutic este nuanţat, în funcţie de obiectivele urmărite şi de
reacţia organismului;
 se va creşte progresiv intensitatea efortului fizic, numărul de repetări, durata;
 se repetă exerciţiile fizice din şedinţele precedente, la care se adaugă altele noi;
 nu se realizează exerciţii cu îngreuiere;
 efortul fizic nu va crea disconfort sau durere;
 se va evita excesul de activitate fizică dublat de absenţa odihnei,care pot
duce la hipogalactie sau agalactie;
 fiecare şedinţă se finalizează cu masajul membrelor inferioare şi cu o relaxare
musculară şi psihică;
Conţinutul intervenției:
1. Masajul membrelor inferioare (în special al lojei vasculare Lejars), precum şi al
abdomenului;
2. Exerciţii active libere ale capului, trunchiului, membrelor superioare şi inferioare;
3. Exerciţii voluntare pentru controlul perineal şi vezical al micţiunii;
4. Contracţii izometrice ale musculaturii gambei;
5. Exerciţii de antrenare a respiraţiei toracice şi abdominale;
6. Exerciţii pentru tonifierea musculaturii membrelor superioare şi a membrelor
inferioare;
7. Exerciţii pentru tonifierea musculaturii abdominale, fesiere şi a planşeului pelvin.

Kinetoterapia în perioada de lauzie propriu-zisă.

Obiectivele kinetoterapiei sunt: profilaxia trombozei; reluarea respiraţiei normale;

refacerea musculaturii planşeului pelviperineal; îmbunătăţirea tonusului postural; asigurarea
suportului fizic necesar satisfacerii tuturor obligaţiilor materne.
Descrierea programului kinetic pe zile al perioadei de lauzie propriu-zisă.
Prima zi: reeducare respiratorie din decubit dorsal, cu genunchii flectaţi, tălpile pe sol,
braţele în rotaţie externă pe lângă corp.
A doua zi: se repeta programul din prima zi, la care se mai adaugă: mişcări ale
braţelor, genunchilor, gleznelor, executate lent şi alternativ.
A treia zi: pacienta învaţă controlul perineal şi tehnica de oprire a jetului urinar în
timpul micţiunii; se efectuează masajul membrelor inferioare, însoţit de mobilizări ale
degetelor şi urmat de contracţii izometrice ale musculaturii gambelor prin împingeri în pat.
A patra zi: se adaugă mişcări din şezând, răsuciri de trunchi, mişcări ale capului şi ale
gâtului cu autoînălţare, mişcări ale braţelor.
A cincea zi: se intensifică exerciţiile pentru musculatura perineală, efectuate din
decubit dorsal, lateral şi şezând şi se învaţă reflexul de reţinere perineală, din decubit dorsal,
cu genunchii flectaţi, tălpile pe sol.
A şasea zi: se adaugă: exerciţii pentru tonifierea musculaturii abdominale, exerciţii de
aliniere a coloanei vertebrale, etc.
A şaptea zi: se insistă pe autocontrolul ţinutei corecte; se mai introduc exerciţii pentru
musculatura spatelui şi se învaţă regulile de igienă posturală: cum să poarte copilul; poziţia
corecta pentru alăptat; alte posturi prin care se blochează regiunea lombo-abdominală pentru a
proteja coloana în cadrul activităţilor suprasolicitante.
Obiectivele, mijloacele şi indicaţiile metodice ale kinetoterapiei în perioada de
lauzie tardivă.
Obiectivele sunt:
1. restabilirea atitudinii posturale corecte şi a greutăţii normale.
2. refacerea centurii abdomino-pelvine, a musculaturii erectoare a spatelui,
adductorilor şi a musculaturii plantare.
3. reechilibrarea bazinului prin tonifierea cuplului corector abdominali-fesieri şi
întinderea cuplului deformant lombar-psoasiliac.
4. continuarea reeducării sinergiei musculare toraco-abdomino-pelviperineale în cadrul
respiraţiei.
5. respectarea regulilor de igienă posturală.
Mijloacele sunt: exerciţii libere globale; exerciţii cu rezistenţă pentru dezvoltarea
forţei musculare; exerciţii izometrice; exerciţii de autocontrol postural; exerciţii la aparate
fixe; exerciţii de tip strtching pentru musculatura scurtată; masaj şi automasaj pentru
tulburările circulatorii; elemente din sporturile preferate, cu scop relaxant.
Indicaţii metodice:
a. recuperarea armoniei fizice prin crearea unei stări psihice favorabile ce generează
interesul pentru refacerea estetică.
b. reeducarea musculaturii abdominale se face în paralel cu scăderea în greutate prin
dieta alimentară.
c. recuperarea se face în funcţie de anumiţi factori: vârsta, stare psihofizică generală,
afecţiuni asociate, posibilităţi de reintegrare în activităţile casnice, etc.
Exerciţii de tonifiere a musculaturii abdominale în perioada de lauzie tardivă.
Pentru tonifierea muşchilor drepţi abdominali (partea subombilicală): - din decubit
dorsal, cu genunchii flectaţi, tălpile pe sol, se execută:
• flexii alternative şi simultane ale membrelor inferioare pe bazin cu genunchii extinşi
şi concomitent ridicarea capului şi a umerilor de pe sol (lomba rămâne pe sol)
• acelaşi exerciţiu, dar cu genunchiul flectaţi
• acelaşi exerciţiu, dar cu greutăţi
• menţinerea membrelor inferioare, la 60-70º, odată cu efectuarea flexiei şi extensiei
gleznelor
• menţinerea membrelor la 60º şi flectarea lor la 90ºcu revenire la poziţia iniţială.
Pentru tonifierea muşchilor drepţi abdominali (partea supraombilicală): - din decubit
dorsal, cu genunchii flectaţi, tălpile pe sol, se execută:
- flexii ale capului şi trunchiului până la desprinderea omoplaţilor, având sprijin pe
coate.
- din şezând se execută flexii ale trunchiului cu rezistenţă data de aparate.
Pentru tonifierea muşchilor oblici abdominali: din decubit dorsal, cu genunchii
flectaţi, tălpile pe sol, se execută: o flexii ale trunchiului, având genunchii răsuciţi lateral, la
aparate o ridicarea membrelor inferioare la 60º şi pendularea lor laterala la 30º cu menţinerea
poziţiei finale o flectarea genunchilor la piept şi răsucirea lor laterală până la 30º cu
menţinerea poziţiei finale.
Pentru tonifierea muşchiului transvers abdominal: din patrupedie, şezând şi stând, se
execută contracţia voluntară a transversului prin sucţiune însoţită de relaxarea prin bombare
abdominală însoţită de expir.

Exerciţii de tonifiere a musculaturii pelviperineale şi a adductorilor coapsei în

perioada de lauzie tardivă.
Pentru tonifierea musculaturii pelviperineale: din decubit dorsal, lateral şi şezând se
execută:
• contracţii voluntare perineale prin micşorarea distantei dintre tuberozităţile ischiatice
şi simfiză pubiană
• contracţie perineală cu înălţarea planşeului pelvin, urmată de expiraţie toracică,
diafragmatică şi inspir diafragmatic
• contracţie sinergică voluntară a musculaturii perineale, fesiere şi abdominale.
Pentru tonifierea adductorilor coapsei:
• din decubit lateral, cu sprijin pe antebraţ, membrul inferior heterolateral flectat, se
aduce membrul inferior homolateral cu piciorul în dorsiflexie
• din decubit lateral, cu membrul superior întins în prelungirea trunchiului, iar celalalt
sprijinit pe palmă, membrul inferior heterolateral, fiind în abducţie, se aduce membrul inferior
homolateral spre celalalt;
• din decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate şi sprijinite pe sol, se efectuează
adducţii ale coapselor prin strângerea mingei între genunchi.
Exerciţii pentru tonifierea musculaturii spatelui şi a braţelor în perioada de
lauzie tardivă.
• din decubit dorsal, cu genunchii flectati, tălpile pe sol, braţele pe lângă corp în rotaţie
internă, palmele pe abdomen, se rotesc extern braţele, aplatizând cervicală şi lombara odată cu
adducţia omoplaţilor
• din decubit ventral, cu o perna sub abdomen, braţele pe lângă corp, se aduc omoplaţii
odată cu extensia trunchiului şi a braţelor
• din ortostatism, se execută, la aparate, exerciţii pentru tonifierea musculaturii spatelui
şi braţelor.

4.2 Kinetoterapia după nașterea prin cezariană.

Definiţie şi cauzele cezarienei programate şi cea neprogramată.
Cezariana - este intervenţia chirurgicală prin care se deschide peretele abdominal
şi peretele uterin, în vederea extracţiei fătului.
Cauzele care ne orientează spre o naştere prin cezariană, sunt:
■ frecvenţa bătăilor cordului fetal devine neregulată, ceea ce înseamnă că produsul de
concepţie nu poate suporta o naştere pe cale vaginală;
■ cordonul ombilical este răsucit în jurul gâtului copilului ceea ce poate constitui un
pericol în timpul unei naşteri normale;
■ cordonul ombilical prolabează sau alunecă prin cervix, ceea ce poate duce la
compresia acestuia în timpul naşterii şi la oprirea aportului fetal de oxigen;
■ placenta este ruptă;
 ■ prezentaţia pelvină;
■ copilul nu se angajează pentru naştere fie pentru că cervixul a încetat să se dilate, fie
din alte motive.
Cezariana programată
Situaţiile care impun necesitatea unei cezariene, sunt:
=> copilul este într-o prezentaţie dificilă, transversă sau pelviană, sau are o suferinţă
sau anomalie deja cunoscută;
=> există trei sau mai mulţi fetuşi;
=> mama are un herpes genital care poate fi transmis copilului printr-o naştere
vaginală;
=> mama are placenta previa (placenta este implantată aşa de jos în uter încât
blochează ieşirea copilului) sau placenta abruptio când placenta este separată de peretele
uterin şi fătul este în pericol;
=> preeclampsia maternă se înrăutăţeşte rapid făcând ca întârzierea naşterii să devină
foarte periculoasă;
=> există în antecedente operaţii uterine invazive sau multiple cezariene.
4. 2. 2 Obiectivele kinetoterapiei.
Înainte de a începe programul kinetic cu o lăhuza kinetoterapeutul se informeaza
asupra eventualelor contraindicatii, asupra stării morfofunctionale a perineului, face testări
musculare și efectuează reflexul de reține perineală a tusei și în funcție de acestea încadrează
lauza în una din urmatoarele grupe:
grupa 1. lăuze fără afectari atomo-funcţionale;
grupa 2. lăuze cu afectări atomo-funcţionale (prolaps uterin, incontenenţă urinară sau
diferite traumatisme perineale), acestea vor avea programe de recuperare specifice afectiunii.
1. ameliorarea durerilor
2. profilaxia trombozelor
3. refacerea musculaturii pelvi-periniale
4. refacerea aliniamentului postural
5. îmbunatatirea funcției respiratorii.
6. tonifierea musculaturii abdomenului și implicit a presei abdominale și a digestiei;
7. profilaxia aderențelor abdominale;
8. reducerea țesutului adipos;
9. îmbunătățirea stării psihice.

4. 2 .3 Indicaţiile metodice și mijloacele kinetoterapiei după naşterea prin

cezariană.
Indicaţii metodice
= Exerciţiile se vor începe atunci când este posibil;
= se realizează mobilizări active ale gleznei, genunchiului şi a membrelor inferioare,
precum şi mersul pentru stimularea circulaţiei şi prevenirea stazelor venoase;
= exerciţiile profunde de respiraţie, asociate cu tuşea sunt folosite pentru prevenirea
complicaţiilor pulmonare;
= exerciţiile abdominale se vor începe cu precauţie;
= exerciţiile corective pentru diastazisul muşchilor drepţi abdominali (diastazis-recti)
se realizează iniţial exerciţii simple, apoi se creşte dificultatea progresiv în funcţie de
toleranţă;
= redresarea posturii corecte şi tonifierea musculaturii abdomino- pelvine;
= antrenarea respiraţiei diafragmatice pentru a asigura o ventilaţie pulmonară
corespunzătoare;
= exerciţii de respiraţie toracică, completă şi de inducere a relaxării;
 = după 6 - 8 săptămâni se vor efectua exerciţiile mai dificile.

4. 3. Naşterea sub apă: descriere şi avantaje.

Avantaje: travaliul scade ca durată; apa ajută la înmuierea colului uterin; apa ajută la
protejarea vaginului şi a perineului, existând un risc mai mic de leziuni; contracţiile uterine
sunt mai eficiente; circulaţia sanguină este mai bună; permite monitorizarea cordului fetal în
timpul travaliului, la fel ca şi pe uscat; permite anestezia epidurală. Naşterea este asistata de
muzica clasica, îndeosebi Vivaldi, Bach, etc. Copiii nu aspiră apa după naştere. Ei au nevoie
de un suflu uşor de aerin faţa ca să-şi activeze reflexul de respiraţie. Bebeluşii nu sunt lăsaţi
sub apă, ci sunt aşezaţi imediat la pieptul mamei, care stă deasupra nivelului apei. Pentru a
diminua durerile contracţiei uterine, înainte de a intra în apa, femeile sunt aşezate pe o minge
mare pe care îşi apasă greutatea corpului atunci când au contracţii. Bebeluşii acvatici sunt,
astfel, copiii cu o bună dezvoltare neuromotorie, mobili şi sociabili.
4. 4. Anestezia epidurală: descriere şi avantaje.
Anestezia epidurală sau peridurala este o tehnică de anestezie regională ce se
efectuează numai după ce s-a examinat pacienta, s-a evaluat starea fătului şi evoluţia
travaliului, de către specialist. In anestezia epidurală, anestezicul este introdus în spaţiul
epidural care este delimitat de duramater şi de ligamentul florenian şi care se întinde de la
baza craniului şi până in porţiunea terminală a sacrului. Pentru analgezia obstreticală, spaţiul
epidural este abordat printr-un spaţiu intervertebral lombar (L3-L4) sau prin hiatusul sacrat.
Avantaje:
• funcţia motorie este păstrată, deşi analgeziă este maximă, cu efect fetal minim
• nu există sedare şi parturienta poate colabora la efectuarea travaliului
• viscerele nu suferă nici o influentă toxică
• elimină stresul
• analgezia scade durerea
• se relaxează musculatura planşeului pelvin.
Indicaţii: activitate uterină necoordonata; naştere anterioar laborioasă; boli respiratorii
sau cardiovasculare; diabet zaharat; sarcina gemelara; prematuritate; toxemie.
Contraindicaţii: refuzul parturientei, hemoragie, infecţie în apropierea locului de
puncţie, boli neurologice active.
Complicaţii: perineul relaxandu-se, se suprima reflexul de screamăt; puncţionarea
dureimater şi pătrunderea anestezicului în spaţiul subarahnoidian; HTA; convulsii; diminuarea
contractilităţii uterine; coborarea prelungita a prezentaţiei; rotaţia anterioară a occiputului,
întârziată.

Bibliografie:
1. Crăciun, M., 2002, Kinetoprofilaxie, curs – ID, Bacău;
2. Dobrescu T., Constantinescu E, (2006), - Gimnastica - concepte teoretice şi aplicații
practice, Editura Tehnopress, Iaşi;
3. Dobrescu T., Constantinescu E, (2006), Bazele teoretice şi metodice ale gimnasticii –
Curs de bază Editura Pim, Iaşi
4. Ochiană, G. (2006), Kinetoprofilaxie – kinetoterapie în obstetrică – ginecologie,
Editura Pim, Iaşi;
5. Marcu, V., (1995), Bazele teoretice ale exercițiilor fizice în kinetoterapie, Editura
Universității din Oradea, Oradea;
6. Mârza, D., (2005), Kinetoprofilaxie primară, Editura Tehnopress, Iaşi;
7. Sbenghe, T., (2002), Kinesiologie – Ştiința mişcării, Editura Medicală, Bucureşti;
8. Şerbescu, C., (2000), Kinetoprofilaxia primară. Biologia condiției fizice, Editura
Universității din Oradea, Oradea
9. http://www.qbebe.ro/sarcina/sarcina_pe_saptamani
10. http://baby.unica.ro/categorie/sarcina-pe-saptamani
 11. http://kinetoterapie-cluj.ro/informatii-despre.asp?info=kinetoterapia-in-perioada-
sarcinii