FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Programul de studii universitare de licență Administrație Publică

DREPT FINANCIAR ȘI FISCAL

- Curs 5 -
Bugetul de stat

Titular de curs
Conf. univ. dr. Niță Nelu

Bacău
2022
CUPRINS

Bugetul de stat
- Legea bugetului de stat
- Execuția bugetului de stat
- Încheierea execuției bugetare
- Controlul financiar bugetar

Legea bugetului de stat

Legea bugetului de stat prevede și autorizează pentru fiecare an calendaristic veniturile pe
capitole și subcapitole și cheltuielile pe destinații și pe ordonatori principali de credite, pentru
bugetul de stat, bugetele Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe,
fondurilor externe nerambursabile și activităților finanțate integral din venituri proprii.
Astfel, legea bugetului de stat cuprinde: a) la venituri, estimările anului bugetar; b) la
cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în legi specifice, în structura
funcţională şi economică a acestora; c) deficitul sau excedentul bugetar, după caz; d) reglementări
specifice exerciţiului bugetar.
Anexele la legea bugetară cuprind: a) sintezele bugetelor prevăzute în lege; b) bugetele
ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea; c) sumele defalcate din unele venituri ale
bugetului de stat şi criteriile de repartizare a acestora; d) alte anexe specifice.
Proiectul legii bugetului de stat se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanţelor
Publice, pe baza:
a) prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se
elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani;
b) politicilor fiscale şi bugetare;
c) prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de înţelegere sau ale
altor acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale, semnate şi/sau
ratificate;
d) politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor de
buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;
f) programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor
acţiuni sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de rezultate şi
de eficienţă; programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program, care
trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi
estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori precişi, a căror alegere este justificată;
g) propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi de
transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale;
h) posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.
Veniturile şi cheltuielile din legea bugetului de stat se grupează pe baza clasificaţiei
bugetare.
Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole.
 Cheltuielile sunt structurate pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi
alineate, după caz. Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată.
Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu creditele de
angajament şi duratele de realizare a investiţiilor. Cheltuielile pentru investiţiile publice şi alte
cheltuieli de investiţii finanţate din fonduri publice se cuprind în proiectele de buget, în baza
programelor de investiţii publice, care se prezintă ca anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de
credite.
În bugetul de stat se includ Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de
intervenţie la dispoziţia Guvernului.
Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori
principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului,
pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.
Alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru bugetele locale,
se face prin majorarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau a transferurilor
de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe,
după caz.
Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de
credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale Guvernului, pentru
finanţarea unor acţiuni urgente în vederea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale şi sprijinirii
persoanelor fizice sinistrate.
În cursul exerciţiului bugetar Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului poate fi majorat
de Guvern din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în funcţie de necesităţile privind
asigurarea sumelor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale.

Execuția bugetului de stat

Prin legea bugetului de stat, anual, se prevăd şi se aprobă creditele bugetare pentru
cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar, precum şi structura funcţională şi economică a acestora.
Execuţia bugetului de stat este o procedură, care cuprinde acte juridice şi operaţiuni, prin
care se realizează veniturile publice şi se efectuează cheltuielile publice. Aceasta presupune
încasarea integrală şi la termen a impozitelor, taxelor şi a altor contribuţii, precum şi efectuarea
cheltuielilor, în concordanţă cu destinaţiile stabilite.
Prevederile la venituri sunt considerate niveluri minime obligatorii, iar cele de la
cheltuieli reprezintă niveluri maxime ce nu se pot depăşi. Faţă de acest principiu este de observat
că, ultimele decenii marchează o tendinţă de rectificare a prevederilor iniţiale din Legea bugetului
de stat, concretizate în modificări aduse cifrelor aprobate anterior, la venituri şi/sau la cheltuieli,
pentru a le pune în acord mai deplin cu situaţia reală.
Ca etapă a procesului bugetar, execuţia bugetului de stat reprezintă, de asemenea, o
responsabilitate a Guvernului, îndeplinită prin Ministerul Finanţelor, care trebuie să organizeze
activitatea şi să aplice procedurile adecvate.
În termen de 45 de zile, de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al
României, Ministerul Finanţelor trebuie să publice, pe site-ul propriu, programarea financiară
trimestrială a cheltuielilor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor
fondurilor speciale, în clasificaţie economică, pe baza programului trimestrial de colectare a
veniturilor bugetare.
În termen de 55 de zile, de la publicarea legii bugetului de stat, Ministerul Finanţelor trebuie
să publice, de asemenea, pe site-ul propriu, estimările trimestriale referitoare la cheltuielile
bugetelor locale, a bugetelor instituţiilor autofinanţate şi altor bugete componente ale bugetului
general consolidat, în clasificaţie economică.
 Pe baza programării trimestriale a cheltuielilor şi a programului trimestrial de încasare a
veniturilor bugetare, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să elaboreze, să aprobe şi să publice
ţinte trimestriale ale cheltuielilor, veniturilor şi deficitului bugetului general consolidat, precum şi
ţinte trimestriale pentru cheltuielile de personal, ale bugetului general consolidat, pentru
ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi
bugetelor fondurilor speciale.
Până la sfârşitul lunilor aprilie, iulie şi octombrie ale fiecărui an, Guvernul trebuie să
prezinte public, o evaluare a execuţiei bugetare trimestriale şi gradul de îndeplinire a ţintelor
trimestriale. În cazul unor abateri de la ţintele stabilite, Guvernul trebuie să prezinte şi măsurile
avute în vedere, pentru a corecta aceste dezechilibre, prin reduceri de cheltuieli sau măsuri de
îmbunătăţire a colectării veniturilor.
Evaluările execuţiei bugetare trimestriale şi măsurile avute în vedere pentru corectarea
eventualelor abateri, fac obiectul analizei şi evaluării de către Consiliul fiscal.

Execuţia bugetului de stat la partea de venituri bugetare, porneşte de la principiul că,

pentru venituri prevederile din bugetul aprobat, reprezintă limite minime ale încasărilor şi are ca
principală componentă încasarea impozitelor şi taxelor legal stabilite. Aceasta implică mai multe
tipuri de operaţiuni şi acţiuni, eşalonate în timp, şi anume: aşezarea, lichidarea, emiterea titlurilor
de încasare şi perceperea (încasarea) propriu-zisă a venitului.
Aşezarea impozitului, ca operaţiune specifică impozitelor, presupune identificarea şi
evaluarea materiei impozabile şi stabilirea sumei de încasat, pe categorii de impozite, în condiţiile
prevăzute de legislaţia fiscală.
Lichidarea, se concretizează prin determinarea sumelor de încasat, la diferite termene de
plată, ce trebuie comunicate contribuabililor şi deschiderea de evidenţe la organul fiscal, pentru
fiecare plătitor, care devine astfel un debitor al statului. Prin deschiderea evidenţelor privind
obligaţiile de plată, determinate în sarcina fiecărui contribuabil, se asigură urmărirea încasării
impozitelor de către aparatul fiscal, anticipându-se operaţiunea următoare, de emitere a titlului de
încasare.
Emiterea titlului de încasare, în sarcina contribuabilului, vizează anumite venituri bugetare
şi constă în întocmirea unui act, care autorizează încasarea venitului respectiv la bugetul statului,
îmbrăcând forme variate. În cazul impozitelor, acestea pot fi: - titlu de încasare, folosit atunci când
obligaţia de plată se achită spontan; - ordin de încasare, emis pentru executarea silită a debitelor
restante din impozite etc.;
Încasarea impozitului, este operaţiunea finală în execuţia bugetului la partea de venituri şi
se concretizează, prin transferarea efectivă a sumei datorate, de la contribuabil la dispoziţia statului,
fie în numerar, fie prin virament.
Prin conţinutul lor, cele trei tipuri de operaţiuni care vizează administrarea impozitelor,
respectiv: aşezarea, lichidarea, emiterea titlurilor, sunt efectuate de organe fiscale specializate, în
timp ce, încasarea impozitelor, reprezintă o operaţiune de gestionare a banilor publici, care se poate
efectua, în principiu, prin contabili-încasatori sau agenţi fiscali.

Execuţia bugetului de stat la partea de cheltuieli bugetare, în limita sumelor aprobate ce se

pun la dispoziţia beneficiarilor de alocaţii bugetare, presupune, la rândul său, o procedură specifică,
cu operaţiuni corespunzătoare următoarelor etape distinctive, şi anume: angajarea, lichidarea,
ordonanţarea şi plata.
Angajarea unei cheltuieli publice bugetare, se concretizează printr-un act: lege,
metodologie, instrucţiune, decizie, contract, comandă, etc., în baza căruia, o entitate publică îşi
asumă obligaţia de a plăti o sumă de bani, către o altă persoană juridică sau fizică, în condiţiile
prevăzute de lege. Deciziile, prin care are loc angajarea cheltuielilor bugetare, pot fi luate numai de
către persoanele care au, prin lege, competenţa de a angaja plăţi, din resursele financiare publice, în
limitele competenţelor acordate şi a sumelor aprobate prin buget. Asemenea persoane sunt, în mod
obişnuit, conducătorii entităţilor publice, sau alţi salariaţi, de regulă, cu funcţii de răspundere în
instituţia respectivă, ei fiind cunoscuţi şi sub denumirea de ordonatori de credite bugetare.
Lichidarea cheltuielii publice bugetare, presupune constatarea îndeplinirii condiţiilor legale
sau a obligaţiilor, care reveneau beneficiarului sumei, de către o entitate publică, prin persoane
autorizate să o reprezinte pe aceasta. Ea se întemeiază, atât pe constatări faptice privind serviciile
prestate, bunurile livrate şi recepţionate, lucrările executate, cât şi pe acte justificative legal
întocmite şi prezentate reprezentantului instituţiei publice, care urmează să decidă şi să efectueze
plata, cum sunt: procese verbale de recepţie, deconturi, facturi, etc.
Ordonanţarea cheltuielii publice bugetare, se concretizează prin emiterea unei dispoziţii, de
către instituţia publică, pentru efectuarea plăţii sumei datorate, echivalând cu a se da un ordin de
plată, în favoarea persoanei fizice sau juridice îndreptăţite să o încaseze.
Plata propriu-zisă, este operaţiunea care finalizează o cheltuială publică bugetară şi
presupune transmiterea efectivă a sumei de bani datorate de o entitate publică, către persoana căreia
i se cuvine. Ea se poate efectua, fie prin virament în contul beneficiarului, deschis la o bancă, fie în
numerar, prin casieria instituţiei publice respective.
Prin conţinutul lor, primele trei tipuri de operaţiuni privitoare la execuţia cheltuielilor
bugetare, respectiv: angajarea, lichidarea şi ordonanţarea, sunt de competenţa ordonatorilor de
credite bugetare, reprezentaţi prin conducătorii entităţilor publice sau împuterniciţii acestora. Spre
deosebire, plata propriu-zisă, poate fi efectuată numai de către gestionarii de bani publici, care
îndeplinesc funcţii de casieri sau contabili plătitori, asigurându-se astfel o delimitare a
competenţelor, necesară pentru prevenirea unor operaţiuni incorecte, frauduloase.

Fazele execuției bugetare. Procedura execuţiei bugetare este formată din următoarele faze:
a) repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care are loc în funcţie
de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este necesară efectuarea
cheltuielilor. Această formă de repartizare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, se face în vederea
realizării unui echilibru, în cadrul fiecărei perioade şi pentru a se evita apariţia deficitelor bugetare;
b) execuţia de casă a bugetului de stat, cuprinde: încasarea propriu-zisă a veniturilor,
păstrarea acestora, deschiderea creditelor bugetare, efectuarea plăţilor din buget în contul
cheltuielilor bugetare, finanţarea deficitului bugetar, etc. Toate acestea se efectuează printr-o
multitudine de operaţiuni, derulate prin sistemul de conturi bancare. Prin lege este reglementată
obligativitatea instituţiilor publice, de a efectua operaţiuni de încasări şi plăţi prin Trezoreria
generală a statului.
c) realizarea veniturilor bugetare, care constă în încasarea integrală şi la termenele
stabilite, a tuturor veniturilor bugetare.
d) efectuarea cheltuielilor bugetare, respectiv a sumelor aprobate prin bugetul de stat, pe
destinaţii, în limita cărora se pot efectua cheltuielile. Acestea au un caracter nerambursabil,
beneficiarii fiind numai întreprinderile de stat şi instituţiile publice. Scopul lor este bine precizat
prin lege, respectiv pentru: acţiuni social-culturale, apărare şi ordine publică, activităţi economice,
cercetare ştiinţifică fundamentală, etc. Schimbarea destinaţiei creditelor bugetare este interzisă,
fapte care sunt calificate ca infracţiuni de deturnare de fonduri. Această situaţie se justifică prin
aceea că, în raport cu trebuinţele social economice, posibilităţile societăţii sînt limitate, astfel că
banul public trebuie folosit cu maximă eficienţă.
 Sisteme ale execuţiei de casă a bugetului de stat. Execuţia de casă a bugetului, constituie o
componentă a activităţii bugetare şi reprezintă derularea fluxurilor bugetare, de încasări şi plăţi,
într-un cadru organizatoric adecvat şi efectuarea operaţiunilor respective, fie prin viramente între
conturi deschise la instituţii financiar-bancare, fie în numerar.
Opţiunile asupra organizării execuţiei de casă a bugetului, inclusiv a finanţării deficitului,
diferă în timp şi spaţiu, dar teoria şi practica bugetară au conturat două sisteme reprezentative, şi
anume: prin intermediul sistemului bancar şi prin sistemul de trezorerie (propriu).
- Execuţia de casă prin intermediul sistemului bancar, presupune deschiderea de conturi la
bănci, pentru instituţiile publice implicate în realizarea operaţiunilor bugetare, urmând ca încasările
şi plăţile să se efectueze, în numele statului, de către unităţile bancare. În aceste condiţii, o anumită
bancă, de regulă banca centrală, este împuternicită de către stat, în execuţia de casă a bugetului, iar
aceasta organizează şi coordonează derularea fluxurilor de încasări şi plăţi, inclusiv a celor legate de
finanţarea deficitului bugetar, plasarea împrumutului de stat, amortizarea datoriei publice etc.
Folosirea sistemului bancar are un avantaj important, oferit prin logistica asigurată de reţeaua largă a
instituţiilor bancare, care facilitează efectuarea multitudinii de operaţiuni privitoare la execuţia de
casă a bugetului. În acelaşi timp, însă, acest sistem apare deficitar sub mai multe aspecte, care
constau în: - neconcordanţe între sistemul informaţional bancar şi cel decizional, al autorităţilor
de stat. Adesea, informaţiile necesare unor decizii, privind execuţia bugetară, nu sunt asigurate de
către bănci, în mod operativ şi corespunzător cerinţelor; - întârzieri în raportarea datelor privind
execuţia bugetară şi, implicit, în analiza acesteia, de către autorităţile publice, cu impact negativ
asupra posibilităţilor de sincronizare a operaţiunilor de încasări cu cele de plăţi şi cu efectele
propagate, pe care le antrenează necorelarea lor; - posibila imobilizare a unor resurse bugetare
disponibile, în conturile anumitor instituţii publice, concomitent cu neacoperirea nevoilor, la nivelul
altora. Deoarece nu poate opera redistribuirea între acestea, nu este exclus ca statul să apeleze la
împrumuturi mai mari decât s-ar justifica, în cazul folosirii eventualelor disponibilităţi ale unor
entităţi publice pentru efectuarea plăţilor; - nevoia organizării unor structuri separate de
supraveghere, control şi decizie, din partea autorităţii publice, în vederea rezolvării unor probleme
specifice execuţiei de casă a bugetului, cum ar fi: deschiderea creditelor bugetare, contractarea de
împrumuturi etc.;
- Execuţia de casă prin sistemul de trezorerie, se bazează pe crearea de către stat a unei
instituţii financiare proprii, specializată în efectuarea operaţiunilor corespunzătoare, numită
"trezorerie publică". Această instituţie este structurată asemănător băncilor, având o unitate centrală,
trezoreria centrală, subordonată direct Ministerului Finanţelor Publice şi unităţi teritoriale,
trezorerii teritoriale, amplasate în funcţie de structura administrativ-teritorială a ţării. Organizarea
internă a activităţii unei trezorerii teritoriale, corespunde desfăşurării principalelor tipuri de lucrări:
de casierie pentru încasări şi plăţi, de control, de evidenţă a veniturilor încasate şi a cheltuielilor
efectuate, de furnizare a informaţiilor, necesare elaborării rapoartelor periodice şi conturilor privind
execuţia bugetară.
Trezoreria publică, poate îndeplini două funcţii specifice: funcţia de casier public şi
funcţia de bancher al statului.
Prin funcţia de casier public, trezoreria publică îndeplineşte, prin reţeaua teritorială proprie,
mai multe atribuţiuni, cum sunt:
⮚ organizarea şi efectuarea tuturor operaţiunilor de încasări şi plăţi, atât prin virament, cât
şi în numerar, care privesc bugetul de stat, urmărind să asigure sincronizarea lor, în mod curent şi
operativ;
⮚ elaborarea de prognoze, privind evoluţia viitoare a operaţiunilor de încasări şi plăţi, precum
şi, asigurarea lichidităţii curente necesare, inclusiv integrarea în circuitul economic, a fluxurilor
determinate de finanţarea deficitului bugetar, respectiv: încasări din împrumuturi, plăţi privind
amortizarea datoriei publice, etc.;
⮚ exercitarea controlului operativ, cu prilejul eliberării resurselor bugetare către entităţile
publice, pentru prevenirea cheltuielilor nelegale sau inoportune;
⮚ furnizarea informaţiilor, pentru întocmirea rapoartelor periodice şi a conturilor privind
execuţia bugetară;
Prin funcţia de bancher, trezoreria publică realizează o activitate similară băncilor, constând
în:
⮚ deschiderea şi administrarea conturilor bancare, pentru efectuarea operaţiunilor băneşti ale
entităţilor publice;
⮚ efectuarea operaţiunilor de garantare sau coparticipare a statului la acordarea de
împrumuturi, pentru realizarea anumitor obiective economice sau sociale;
⮚ gestionarea disponibilităţilor băneşti, din conturile deschise entităţilor publice, în raport cu
nevoile de lichidităţi ale bugetului, incluzând şi posibilitatea unor redistribuiri temporare, la nivelul
trezoreriei;
⮚ efectuarea operaţiunilor privind finanţarea deficitului bugetar, constând în plasarea
înscrisurilor împrumutului de stat, prin încasarea sumelor împrumutate de la creditorii statului,
rambursarea ratelor scadente, plata dobânzilor etc. şi, în ansamblu, gestionarea datoriei publice la
costuri cât mai reduse;
Astfel, operaţiunile băneşti efectuate, respectiv soldul disponibilităţilor constituit la nivelul
trezoreriei publice, se reflectă într-un cont de corespondent, deschis trezoreriei la banca centrală,
intrând sub incidenţa deciziilor de politică monetară.

Modificarea destinaţiei creditelor bugetare. Creditele aprobate prin legea bugetară anuală,
reprezintă cheltuielile unui exerciţiu bugetar. Ele nu pot fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor
altui exerciţiu bugetar şi nici pentru finanţarea cheltuielilor altui ordonator de credite. Alocaţiile
pentru cheltuielile de personal şi pentru cheltuieli de capital, nu pot fi majorate şi nu pot fi utilizate
la alte articole de cheltuieli. Cheltuielile aprobate la un capitol, nu pot fi utilizate pentru finanţarea
cheltuielilor altui capitol.
Utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decît cele aprobate legal, atrage răspunderea
juridică a celor vinovaţi. Aceste norme au fost impuse, în scopul asigurării unei discipline
riguroase în execuţia bugetară.
În practica execuţiei bugetare, pe baza unor excepţii, se cunosc următoarele mijloace de
modificări a destinaţiei creditelor bugetare, astfel: - Virări de credite bugetare, cînd apar servicii
noi, cînd se modifică indicatorii de plan, etc.; - Transferuri de credite bugetare, cînd au loc treceri
de unităţi, acţiuni sau sarcini, de la un ordonator principal de credite la altul; - Suplimentări de
credite bugetare, din fondul de rezervă, în funcţie de schimbările intervenite în indicii de preţuri,
pentru cheltuielile finanţate din bugetul de stat, sau în cazul unor nevoi publice stringente, cum este
cazul calamităţilor naturale, etc.

Încheierea execuției bugetare

Încheierea execuţiei bugetului de stat coincide cu cea a exerciţiului bugetar şi cu cea a
anului calendaristic. În acest moment, are loc încetarea tuturor actelor şi operaţiunilor, ce decurg din
execuţia bugetară respectivă.
Veniturile rămase de încasat, precum şi cheltuielile neefectuate, vor constitui acte şi
operaţiuni ale bugetului pentru anul următor.
 Ministerul Finanţelor elaborează lucrările privind contul general anual de execuţie a
bugetului de stat şi respectiv a bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care le prezintă Guvernului.
Guvernul, după analizarea lucrărilor, le prezintă spre aprobare Parlamentului, pînă la data de
1 iulie a anului următor celui de execuţie. După verificare de către Curtea de Conturi, conturile
generale de execuţie a bugetelor publice, sunt aprobate prin lege.
Ministerul Finanţelor întocmeşte, de asemenea, şi contul general al datoriei publice a
statului, pe care îl anexează la contul general de execuţie a bugetului.

Controlul financiar bugetar

Execuţia bugetului public, se face sub controlul unor organisme de stat, cu răspunderi în
activitatea bugetară, care sunt:
Parlamentul, care exercită un control politic. Acest control poate avea loc la cerere, sau din
oficiu şi urmăreşte evoluţia execuţiei bugetare, de realizare a veniturilor şi de efectuare a
cheltuielilor bugetare.
Curtea de Conturi, care exercită un control jurisdicţional. Controlul exercitat de Curtea de
Conturi este un control ulterior şi de gestiune, asupra modului de formare şi utilizare a resurselor
financiare ale statului şi ale sectorului public. La cererea Parlamentului, Curtea de Conturi poate
declanşa controale detaliate, asupra conturilor ordonatorilor de credite şi a documentelor
justificative, care au stat la baza operaţiunilor bugetare.
Ministerul Finanţelor Publice, care exercită un control administrativ specializat. Acest
control se realizează prin organele sale, respectiv: aparatul de inspecţie al ministrului, organele de
inspecţie judeţene ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi autorităţile vamale. Obiectul
controlului îl constituie: administrarea şi folosirea fondurilor de la buget de către instituţiile publice
şi agenţii economici, precum şi exactitatea şi realitatea înregistrărilor în evidenţele agenţilor
economici, în vederea stabilirii corecte a obligaţiilor fiscale faţă de stat.

Raportul semestrial privind situaţia economică şi bugetară. Până la sfârşitul lunii iulie a
fiecărui an, Ministerul Finanţelor trebuie să publice, pe site-ul propriu, un raport semestrial cu
privire la situaţia economică şi bugetară.
Raportul semestrial privind situaţia economică şi bugetară cuprinde, fără a se limita la
acestea, următoarele aspecte:
a. reanalizarea cadrului macroeconomic, care a stat la baza bugetului anului respectiv, precum
şi cele mai recente date, cu privire la indicatorii macroeconomici şi va identifica tendinţele şi
schimbările semnificative, faţă de cele estimate cu ocazia finalizării legii bugetului de stat şi a legii
bugetului asigurărilor sociale de stat;
b. cuantificarea impactului eventualelor schimbări ale prognozei macroeconomice, asupra
ţintelor bugetare anuale şi pe termen mediu şi prezentarea măsurilor care vor fi luate;
c. date cu privire la veniturile bugetului general consolidat, detaliat pentru fiecare categorie de
venit, precizându-se prognoza iniţială, veniturile colectate în primele 6 luni, precum şi o prognoză
actualizată pentru întregul an;
d. date cu privire la cheltuielile bugetului general consolidat, detaliat în clasificaţie economică
şi funcţională, pentru fiecare buget din componenţa bugetului general consolidat, precizându-se
programul aprobat, cheltuielile efectuate în primele 6 luni, precum şi o prognoză actualizată pentru
întregul an;
e. date cu privire la cheltuielile bugetului de stat, detaliat în clasificaţie economică, pentru
fiecare ordonator principal de credite al bugetului de stat, precizându-se programul aprobat,
cheltuielile efectuate în primele 6 luni, precum şi o prognoză actualizată pentru întregul an;
 f. date cu privire la soldul bugetar, atât pentru bugetul general consolidat total şi primar, cât şi
pentru fiecare buget din componenţa bugetului general consolidat, precizându-se programul aprobat,
rezultatul realizat în primele 6 luni, precum şi o prognoză actualizată pentru întregul an;
g. date cu privire la absorbţia fondurilor primite de la Uniunea Europeană şi de la alţi donatori,
precizându-se programul aprobat, rezultatul realizat în primele 6 luni, precum şi o prognoză
actualizată pentru întregul an;
h. date cu privire la plăţile restante ale bugetului general consolidat, la finele trimestrului I şi
estimări pentru semestrul I şi pentru fiecare buget din componenţa bugetului general consolidat;
i. date cu privire la finanţarea deficitului bugetar şi nivelul datoriei publice;
j. justificări pentru eventualele nerealizări ale previziunilor de venituri, precizându-se măsurile
luate şi planificate pentru îmbunătăţirea colectării;

Informaţiile cuprinse în raportul semestrial privind situaţia economică şi bugetară, trebuie să

ia în considerare, în măsura în care este posibil, toate deciziile Guvernului, precum şi toate celelalte
situaţii care pot avea un efect asupra perspectivelor fiscale şi economice din anul respectiv.

Raportul privind execuţia bugetară finală. În termen de cel mult 3 luni, de la încheierea
exerciţiului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să publice, pe site-ul propriu, un raport cu
privire la execuţia bugetară preliminată a exerciţiului încheiat.
Raportul privind execuţia bugetară finală, are ca scop:
a. furnizarea informaţiilor, cu privire la rezultatele politicii bugetare, în anul încheiat şi
compararea acestor rezultate, atât cu obiectivele şi priorităţile strategice, cât şi cu ţintele fiscale din
strategia fiscal-bugetară şi din bugetul anual;
b. analiza modului, în care Guvernul a respectat principiile şi regulile fiscale, prevăzute în
legea responsabilităţii fiscal-bugetare şi explicarea eventualelor abateri de la acestea;
c. evaluarea politicii fiscal-bugetare, din anul bugetar încheiat, precum şi a rezultatelor
acesteia, în conformitate cu obiectivul pe termen mediu, prevăzut de strategia fiscal-bugetară;
d. evaluarea eventualelor abateri, de la obiectivul pe termen mediu ale Guvernului şi
prezentarea măsurilor de încadrare a ţintelor stabilite;