Sunteți pe pagina 1din 4

Motto:

“When I use a word”, Humpty Dumpty said in rather scornful tone, “it means just what I choose it to mean- neither
more nor less”
“The question is”, said Alice”whether you can make words mean so many different things”
“The question is”, said Humpty Dumpty, “which is to be a master- that’s all” aLewis Caroll,
Through the Looking Glassi

Introducere

Rindurile urmatoare isi propun si o analiza a discursului politic care va urmari modul de realizare a anumitor strategii
discursive, aspecte legate de conventionalizarea comportamentului strategic la nivelul comunicarii politice si o descriere
a strategiilor comunicative bazate pe ambiguitate, pe reglare, adaptare (reactiva) a semnificatiilor in functie de
atitudinea receptorului (figuri de stil).
Retorica discursului politic va fi analizata din perspectiva identificarii unor strategii de persuasiune. Problema
stereotipului lingvistic prezent in discursul politic va fi analizata pe baza trasaturilor sale identificatoare, de comunicare
si caracterului cognitiv al acestuia. Se va urmari verificarea tezei 72 conform careia stereotipurile lingvistice pot
influenta gandirea politica, dat fiind ca expresiile limbajului dureaza mai mult decat continutul conceptual pe care-l
exprima.
Numerosi autori 73 atrag atentia asupra importantei gandirii clare si logice asupr a evenimentelor politice si a
sistematicii rationale, atunci cand examinam idei, opinii si argumente. Prin explorarea naturii termenilor politici se
poate adesea identifica interesele ascunse pe care le reprezinta.
Termenul “discurs politic” acopera diferite moduri in care limbajul si datele politice pot fi folosite, de la conversatiile
obisnuite la prezentari formale ale sefilor de atat si de guverne, de la articole jurnalistice la acte si legi ale
Parlamentului, de la simple statistici in jurnale la analize complexe ale agentiilor guvernamentale.
Analiza discursului politic poate oferi solutii pentru intelegerea problemelor, solutiilor, costurilor si efectelor, care
conduc la succesul sau la esecul actului politic.
Limbajul si datele politicului pot fi, uneori, foarte greu de evaluat din cauza faptului ca politica reprezinta o activitate
sociala marcata in cel mai inalt grad de conflicte, complexitate, ambiguitate si partizanat. Nivelul conflictual, ar
gumental, pasional si emotional tinde sa se situeze la cote maxime in domeniul politic.
In societatile moderne, relatile politice sunt foarte complexe si adesea greu de inteles, reprezentand relatii de
intrepatrundere intre gru puri si actori individuali care desfid orice analiza sau chiar simpla observare a faptelor (de la
relatii cauza-efect la conturararea secventelor de evenimente de la inceput la sfarsit). Aceasta face ca procesul politic sa
fie ex trem de ambiguu iar un eveniment sa poata sa fie interpretat in numeroase moduri (unele chiar contradictorii).
Politica este partizana iar actiunea politica isi are o riginea adesea in grupuri/indivizi care
incearca sa-si foloseaseasca pozitia impotriva altor grupuri. Actorii politici incearca sa influenteze opinia publica deci,
nu se poate vorbi de informatii obiective.

In fata obstacolele din calea intelegerii fenomenului politic, oamenii obisnuiti dar si analistii politici incearca prin
intoarcerea spre mituri, simboluri, ritualuri o solutie pentru a simplifica
intelegerea problemelor ( prin intermediul argumentelor bazate pe metafore si analogii).
“Miturile si metaforele permit oamenilor sa traiasca intr-o lume in care cauzele sunt simple si clare iar remediile la
indemana. In locul unei lumi empirice complicate, oamenii detin cateva mituri arhetipale relativ simple, in care
inamicul conspirator si eroul salvator atotputernic sunt personaje principale. In consecinta, oamenii se simt linistiti de
calauzire, siguranta si
incredere, mai degraba decat sa fie paralizati de teama, uluire si de o nedorita responsabilitate personala in luarea
deciziilor” aMurray Edelmani.

Etichete politice lingvistice

Politica poate fi interpretata si din perspectiva unei instante care aloca anumite resurse si impune un set de valori
sociale. Institutiile politice reprezinta organismele investite de societate cu valori pe care societatea le respecta, cu
evaluarea costurilor si a beneficiilor, cu stabilirea recompenselor si a pedepselor sociale. O clasificare a resurselor
politice releva distinctia dintre resursele tangibile ( care pot fi direct observate si masurate - alimente, arme, bani etc. si
a caror importanta deriva din experienta, observarea, practica personala) si cele intangibile (care nu pot fi direct
observate si masurate, reprezentate, in special, prin valori ca putere, libertate, nationalism, respect, demnitate, egalitate,
drepturi, justitie etc.).
Importanta acestei distinctii apare clar daca se iau in considerare diferitele tipuri de simboluri necesare pentru a face
referire la aceste resurse. Dupa o definitie acceptata, simbolurile sunt elemente grafice (inclusiv cuvinte) pe care
oamenii le folosesc pentru a vorbi despre (si pentru a intelege) valori abstracte despre care nu se poate vorbi eficient
fara apel la forme simbolice
(de ex emplu, harti, steaguri, sigilii, embleme, sigle, fotografii ale liderilor, ale evenimentelor eroice etc.).
M. Edelman observa ca, in mod obisnuit, se folosesc diferite tipuri de simboluri pentru tipuri diferite de valori. acum ar
fi simboluri concrete care tin locul sau trimit la lucruri care nu pot fi observate si masurate direct; de exemplu, “Rusia
foloseste mai multe tancuri decit
SUA”in loc de : “Rusia are o forta militara mai mare decat SUA”i.
Analiza politica trebuie sa beneficieze de strategii clare pentru a face distinctia dintre declaratiile politice care se
bazeaza pe terminologii concrete sau abstracte. Argumentele abstracte sunt mult mai greu de dezaprobat decat cele
concrete si adesea se recurge la folosirea lor (ca elemente emotionale ale dezbaterii politice). Bertrand Russell observa
ca
“Pozitiile aparate cu pasiune sunt intotdeauna cele care nu au pe ce se sustine”. Analiza politica este adesea blocata in
fata avalansei de cu vinte abstracte sau de declaratii emotionale.
Concepte politice precum putere, autoritate, legitimitate se sustrag sistematic unei analize
(riguroase) a discursului.

Mecanisme retorice : metafore si analogii

Folosirea metaforelor (implicite sau explicite) si a analogiilor reprezinta inca un element de opacizare a discursului
politic. Daca a influenta reprezinta ratiunea de a fi a clasei politice, folosirea acestor figuri este expresia unui limbaj
care isi propune intentionat mai degraba sa convinga decat sa descrie o realitate.
Prin stabilirea unei legaturi de similaritate intre doua lucruri, aceste figuri de stil pot conduce audienta la presupunerea
ca, o data ce un lucru familiar este inteligibil si ceea ce este nefamiliar va putea fi inteles daca este prezentat intr-o
forma adecvata. Succesul unei metafore sau a unei analogii consta atat in “prospetimea asocierii”, cat si in adecvarea la
conceptul desemnat. aIstoria discursului politic retine ca metafore care au determinat succesul actiunii pe care au
descris-o in cel de-al doilea razboi mondial, celebrele formulari ale lui
Churchill: Italia ca “Ulcerul sangerand al lui Hitler” sau “coastele Mediteranei” /“The soft underbelly of Europe” Locul
cel mai vulnerabil al Europei/pantecele moale al Europei” i.
A gandi prin analogii inseamna, in ultima instanta, a descrie un fenomen p rin referire la altul, a substitui un fenomen cu
altul (prin stabilirea unei legaturi intre ele).

Transferul imaginii prin asocieri reprezinta un mecanism prin care propaganda politica se raporteaza cu veneratie la
valori, categorii, institutii etc. respectate pentru prestigiul, autoritatea lor simbolica in scopul asocierii imaginii proprii
cu acestea. Aceasta asociere simbolica “transfera” o parte din calitatile ideale ale valorilor asupra unor programe care
nu au de cele mai multe ori decat capacitatea de a contine termenii atribuiti acestor concepte.
Simbolurile nelingvistice sunt larg folosite in cadrul acestei tehnici (crucea pentru crestinism,
Uncle Sam pentru America, steagul pentru natiune etc.). Folosirea simbolurilor -lingvistice sau nelingvistice- constituie
o tehnica eficienta in manipularea emotionala a publicului.
Simbolurile sunt folosite adesea pentru a sustine sau a contracara idei, programe, actiuni etc. iar sensul lor depinde de
perspectiva spectrului politic din care sunt transmise mesajele.
Acesti termeni cu o deosebita valoare simbolica precum democratie, adevar, bine, interes national pot aparea in diferite
texte (in Constitutie de exemplu). Formulari de tipul
“democratie inseamna puterea poporului” sau “adevarul este mai presus de lege” reprezinta texte care sunt reluate (la
nesf arsit) in alte texte apartinind stilului politic, jurnalistic etc. De aceea, se poate vorbi de o intertextualitate a
discursului politic, in masura in care este vorba de cele mai multe ori de “prezenta efectiva a unui text in
altul”aG.Genettei. Acest tip de intertextualitate pare sa reprezinte mai degraba forme ale aluziei culturale in care aceste
fragmente sunt fixate in memoria publica acum ar fi de exemplu Muresan scutura lantul cu-a lui voce ruginita…/Preot
desteptarii noastre, semnelor vremii profet (Mihai Eminescu) care este o aluzie la versurile Desteapta-te romane … din
poezia lui Andrei Muresanu, Un rasunet, devenita imn al Romaniei, unul dintre simbolurile nationalei.

METAFORA

Analizele traditionale asupra limbajului politic au acordat o mica importanta studiului metaforelor, interpretate, de cele
mai multe ori, ca ornamente retorice care reprezinta, in fond, o problema de stil si un aspect superficial al discursului
politic.
Noile perspective74 asupra discursului politic au incercat, din contra, sa supraevalueze rolul metaforei, in special, din
perspectiva absolutizarii observatiei potrivit careia “oamenii politici
isi aleg imaginile din domeniile care le sunt familiare sau care ii obsedeaza; jucandu-se cu cuvinte, ei se descopera, se
dezvaluie…” .
Metafora reprezinta o comparatie implicita. Pentru a o face ex plicita se folosesc diferite mijloace lingvistice :
“asemanator cu”, “ca” etc., fara ca prin aceasta sa i se afecteze sensul.
Studiul discursului unui actor politic trebuie sa stabileasca un “inventar ” al metaforelor folosite pentru a evidentia un
sistem mai mult sau mai putin organizat sau mai mult sau mai putin stabil de imagini. Astfel, analiza metaforelor dintr-
un discurs poate demonstra o preferinta a omului politic pentru unul sau mai multe domenii (care tin de registre diverse
cum ar fi cel militar, religios etc. sau care selecteaza cu predilectie elemente cosmice, ale naturii etc.). Registrele care se
plaseaza in prim- planul imagistic se contureaza ca un domeniu coerent al discursului, atat ca importanta cantitativa, cat
si ca bogatie a semnificatiilor si complexitate a asociatiilor. Uneori se pun in evidenta registre banale dar revelatorii
pentru conceptia omului politic despre actiune si autoritate.

In concluzie, o metafora nu poate fi considerata izolat, ea trebuie integrata si interpretata in sistemul din care face parte.
O analiza sistematica a imaginilor folosite de un om politic dezvaluie o retea semnificativa de teme, motive, asociatii
stabile etc.
Pornind de la constatarea faptului ca discursul politic abunda in metafore, retorica clasica propune trei explicatii
posibile ale fenomenului:
1) Imaginile servesc la “a deghiza conceptele negative, ideile agresive, dezagreabile, triste sau care contravin
modestiei”75, deci, sunt folosite pentru disimularea propriilor conceptii politice.
2) Metafora poate suplini lipsurile lexicului, daca limbile nu au destule cuvinte pentru a ex prima bogatia ideilor,
conceptelor, sentimentelor etc. Imaginile reprezinta deci o necesitate a comunicarii si o sursa a crestivitatii lexicale.
3) Dintr-o anumita perspectiva, retorica este considerata un element esential al limbajului si al gindirii. Metaforele ar
reprezenta deci, o maniera de a gandi analogic, un mijloc de cunoastere pe care il utilizam constant si care face apel atat
la imaginatie cat si la ratiune
(interpretare echivalenta cu considerarea metaforei epistemologice in discursul stiintific).

Etichete si stereotipuri

Politicienii folosesc deseori metafore, analogii, asemanari referitoare la sfera semantica a amenintarii ( ca dezastre
naturale, razboaie), ceea ce constituie un exemplu de folosirea
“dramatica” a limbajului in politica. Mai putin dramatica dar cu mai mare impact este insa folosirea etichetelor,
stereotipurilor si a altor simboluri in discursul politic ( cu scopul de a influenta actiunea politica). Unul dintre cele mai
rezistente mecanisme simbolice folosite de a lungul timpului l-a constituit simbolul limitei teritoriale (frontiere
internationale sau elemente topografice care separa culturi au fost frecvent folosite in confruntari - armate sau
economice).(Ramane de vazut ce importanta va mai avea acest tip de simbol milenar in cadrul Europei unite).
Alte simboluri se concentreaza pe caracteristici transmise din generatie in generatie in cadre culturale, care pot fi sociale
(limba, religie, etnicitate) sau genetice (culoarea pieii, statura, rasa). Un alt grup de simboluri se refera la anumite
grupuri sociale (muncitori, tarani, industriasi etc.)
Elitele politice recurg adesea in discursul politic la simboluri pentru a influenta politicile publice. Separarea umanitatii
pe criterii etnice, teritoriale, de clasa, contribuie la
(re)distribuirea valorilor. Adesea, simbolurile sunt alese pentru a compensa psihologic lipsa resurselor tangibile.
Etichetele de grup constituie factori determinanti pentru conturarea deciziei politice. Aceste simboluri de grup
reprezinta ceea ce Charles Eliott numea
“confidence mechanisms ” (mecanismele increderii)- orice practica so ciala care permite distribuirea inegala a
resurselor intr-un mod discriminatoriu, dar o face intr-un mod in care pierzatorii sunt convinsi ca sistemul este in esenta
drept si ca au pierdut doar din cauza propriilor defecte. 76
Un alt grup de etichete este cel care poate fi responsabil, in mare masura, de instigarea la violenta intre diferite grupuri .
Termeni ca fascist, nigger, rrom etc., par a fi etichete lingvistice care implica in sfera semantica a termenilor respectivi
conotatii mai ales la nivelul trasaturii “±uman”.

Cuvintele mascheaza realitatea

Este interesant de urmarit in discursul politic felul in care limbajul influenteaza deciziile politice, amorteste simturile,
deghizeaza intentii si mascheaza costurile alegerilor politice etc.
In eseul “Politica si limba engleza/ Politics and the English Language”, George Orwell observa felul in care cliseele si
jargonul repetate mecanic in discursul politic ascund adevarul si contribuie la “poleirea” ideilor celor mai comune. Prin
folosirea unor fraze cu textura bogata - ritm, simetrie, cadenta etc. - dar sarace, aride in semnificatii, oamenii politici pot
masca natura sau impactul deciziilor neplacute si al actiunilor politice dure. Prin folosirea frazelor lipsite de
semnificatie pentru a descrie diverse probleme, actorii politici cauta, de fapt, sa impiedice procesele rationale care
analizeaza, clarifica, evalueaza. Folosirea excesiva a limbajului figurat in discursul politic face dificila analiza textelor.
“Ceea ce audienta nu poate intelege, analistul politic 77 nu poate studia ( dar merita sa incerce, cel putin pentru a
surprinde repetabilitatea unor fenomene lingvistice si a contura o “grila de interpretare” a acestora).

Propaganda. Tehnici speciale. Concepte universale

Motto : “all that glitters is not gold

Concepte universale care alcatuiesc un univers al valorilor pozitive, adanc inradacinate , in special prin norme socio-
culturale, in constiinta oamenilor sunt frecvent folosite in discursul politic. Acest univers ideatic isi are corespondenta
in categoria termenilor ce desemneaza abstracte de tipul civilizatie, crestinism, bine, drept, democratie, patriotism,
stiinta, medicina, sanatate, maternitate, dragoste etc. Cuvinte cu o incarcatura simbolica exemplara - deoarece ex prima
concepte pentru care se traieste, se lupta sau se moare. Cuvinte care starnesc interesul audientei prin incarcatura lor
semantica intotdeauna vie, sugestiva, expresiva, emotionala.
Acesti termeni a caror sfera semantica acopera nivelul superlativului moral sunt adesea folositi in propaganda in special
pentru polisemantismul lor si pentru posibilitatea lor de integrare in contexte extrem de diferite. Receptarea necritica a
acestora de catre audienta este un reflex al “scaderii rezistentei” in fata mesajelor construite pe edificiul acestor termeni.
Strategiile propagandistice constau in folosirea acestor cuvinte pentru a determina aprobarea fara rezerve si fara
examinare a evid entelor. Aceste cuvinte sunt folosite adesea ca scut pentru mascarea adevaratelor intentii ale oamenilor
politici sau ale programelor lor. Receptarea necritica a mesajelor propagandistice se bazeaza in special pe formarea unor
convingeri extrem de solide in jurul acestor concepte, in familie, in scoala sau prin religie. De aceea, un discurs politic
axat pe enuntarea acestor termeni va fi receptat din perspectiva semnificatiilor/definitiilor pe care ni le-am format
despre aceste concepte apartinand unei ordini ideale. Nu este mai putin adevarat ca un discurs politic nu poate evita
apelul la aceste valori.

2. Eufemisme

“Procedeu lexical constand din atenuarea expresiei unei idei prin substituire sau perifraza; in retorica, figura de gandire
bazata pe acest procedeu…eufemismul apare : a) pentru evitarea unor expresii triviale, crude sau impudice…; b) in
evitarea unor expresii insultatoare sau care ar putea fi interpretate astfel; c) in tabù-urile sociale sau religioase, uneori cu
valoare onomastica… Ca figura, eufemismul este de cele mai multe ori utilizat ca rezultat al unui tabù, care duce la
constructii metaforice ori simbolice.79”
O strategie discursiva destul de frecv ent folosita in discursul politic al propagandei consta in folosirea eufemismelor in
scopul linistirii publicului sau al “cosmetizarii” unor fapte, evenimente etc. neplacute. Anumite schimbari de
perspectiva asupra unor concepte sau institutii atrag dupa sine modificari terminologice care tind spre semnificatii
neutre.
Astfel, Ministerele de Razboi se transforma in Ministere ale Apararii (prin actualizarea unei componente a razboiului
care reprezinta, cel putin la nivelul intentiilor, politica guvernelor in domeniu). Tendinta spre neutralizarea conotatiei
negative a razboiului este si un reflex al caderii in desuetitudine a razboiului clasic (neinformational), desi evenimentele
recente din
Iugoslavia par a infirma acest lucru. Francoise Thom sustinea in “Limba de lemn” ca aceeasi realitate poate fi descrisa
semantic, in functie de ideologia care o promoveaza, in moduri diferite : “a cunoaste spatiul extraterestru” implica, in
perioada divizarii lumii in doua blocuri militare, doua fatete conceptuale - “a ex plora spatiul cosmic” (tendinta spre
neutralitate lingvistica pentru americani) si “a cuceri spatiul cosmic” pentru sovietici (ca expresie a unei ideologii
“razboinice”).
Datorita conotatiilor negative ce insotesc “razboiul” pe plan terminologic se manifesta o tendinta de “mascare” a
evenimentelor din aceasta sfera prin diferite eufemisme, care duc la constructii metaforice ori simbolice.
“Deconectarea” de la realitatile neplacute se realizeaza printr-o terminologie complexa, care cunoaste diferite realizari
sinonimice. Aaron Delwiche descrie evolutia termenului “trauma provocata de razboi” in acest secol, care, fara sa
sufere o revolutie conceptuala a primit diferite desemnari, de la “soc cauzat de explozie (shell shock)” in timpul
primului razboi mondial, la “oboseala provocata de lupta (combat fatigue)” in cel de-a doua conflagratie mondiala si,
pana la “afectiune datorata stressului posttraumatic (post traumatic stress disorder)” in timpul Razboiului din Vietnam.
Ultimul termen apare ca rezultat al unui tabù deoarece in structura sa nu se mai regaseste nici un element evocator al
razboiului.

Folosirea eufemismelor cu valoare onomastica poate reflecta uneori cinismul prost disimulat al unui guvern pacificator
care denumeste o racheta cu mare putere distructiva “Peace keeper”. Tot in categoria eufemismelor onomastice intra si
desemnarile “af ective” ale bombelor nucleare din al doilea razboi mondial - “Little Boy” si “Fat Boy”. Inexactitatile
terminologice din discursul politic sunt preluate si raspandite cu generozitate de presa, ceea ce conduce in cele din urma
la a considera ca “a controla imaginea devine valoarea care calca totul in picioare”. Schimbarea perspectivelor
presupune existenta unor pseudosinonime a caror aplicabilitate tine seama de contextul extralingvistic si de intentiile de
comunicare adecvate acestuia. Astfel, in context de r azboi, “pierderi civile“ este inlocuit cu “pagube colaterale” care
apartine jargonului juridic-militar si, in consecinta, are avantajul de a fi mai
“opac”.