Sunteți pe pagina 1din 13

Defectele vederii

Realizator: Gorcea Andreea


Vederea la om
Ochiul este un organ a cărui principală
funcție este cea de a detecta lumina. Se
compune dintr-un sistem sensibil la
schimbările de lumină, capabil să le
transforme în impulsuri nervoase.
Lumina pătrunde prin partea din față a
ochiului printr-o membrană
transparentă numită cornee, înconjurată
de o zonă numită albul ochiului sau
sclerotică. În spatele corneei se găsește
irisul, un disc colorat (acesta are un
caracter unic pentru fiecare individ).
Între cornee și iris există un lichid
numit umoarea apoasă. Irisul este
perforat în centru de un orificiu de
culoare neagră, denumit pupilă.
Miopia
Miopia
Miopia este un defect al vederii care
se manifestă prin imposibilitatea de
a distinge clar obiectele situate la o
distanță mai mare. Aceasta se
întâmplă deoarece razele paralele,
ce vin de la un obiect, atunci când
traversează globul ocular, se
focalizează înaintea retinei,
permițând doar distingerea
obiectelor situate la o distanță mai
mică. Globul ocular al persoanelor
mioape este mai alungit, fiind nevoie
de lentile divergente pentru a
corecta vederea, deplasând focarul
pe retină. În jur de 26% din
populația lumii are miopie.
Cauze
Ereditară - Una din cele mai frecvente cauze este cea genetică,
aproximativ 89% din părinții cu miopie având de asemenea copii miopi.
Mediul - Altă cauză importantă este influența mediului asupra mușchilor
globului ocular. Astfel că un exces de tonus din partea mușchiului ciliar
poate sa antreneze miopia prin spasme ciliare. Și indicele de refracție a
cristalinului poate fi modificat sub influența temperaturilor înalte
(opacifierea cristalinului). Altă teorie susține că un efort prea mare
consolidează mușchii ciliari, micșorând curbura cristalinului.
Combinație factorilor ereditari cu cei de mediu
Patologici - există o serie de afecțiuni care determină apariția miopiei
Tratament
Cele mai comune forme de tratament includ purtarea ochelarilor și a
lentilelor de contact (doar cu lentile divergente), precum și o procedură
chirurgicală refractivă oculară, dar aceasta este recomandată doar
persoanelor cu un anumit grad de miopie, precum și cu o vârstă nu foarte
înaintată.
Există 3 tipuri de proceduri chirurgicale - și cea mai riscantă. Se face o
keratotomie radială

incizie în cornee cu ajutorul unei lame foarte ascuțite, aplatizându-se după


lecuire, mărind calitatea imaginii pe retină
Cataracta
Cataracta
Cataracta este o boală care atacă ochiul și se
manifestă prin opacifierea cristalinului sau a capsulei
lui. Această opacifiere este responsabilă de o scădere
progresivă a vederii, la început însoțită de o jenă la
lumină (fotofobie). Scăderea vederii poate fi rapidă
(câteva săptămâni) dacă e din cauza unui traumatism.
Se clasifică în mai multe categorii:
congenitală — este consecința unui proces patologic
intrauterin. Are diferite forme: zonală, capsulară
anterioară, capsulară posterioară și nucleară, dar
nu progresează. Se poate trata prin secționarea
unei porțiuni a irisului și a capsulei cristaliniene.
senilă — apare în urma tulburării nutriției
cristalinului la unele persoane trecute de vârsta de
50 de ani, cel mai des din cauza diabetului zaharat.
Se caracterizează prin schimbarea treptată a
culorii pupilei în alb-cenușiu, scăderea progresivă a
vederii și, uneori, prin dublarea sau deformarea
imaginii. Poate fi evitată prin extragerea
cristalinului și înlocuirea lui cu o biconvexă de lentilă

10  sau prin folosirea .


dioptrii ochelarilor

traumatică — reprezintă o urmare a lezării capsulei


cristaliniene prin lovituri.
complicată — este consecința unor boli intraoculare
( , ).
iridociclită glaucom ș.a.

radiativă — este rezultatul expunerii la radiații


ionizante ( , ). neutroni raze Roentgen
Etape în tratarea cataractei
În stadiile incipiente, este suficientă modificarea ochelarilor.
Cand vederea nu se mai poate imbunatati cu ajutorul ochelarilor,
singurul tratament curativ al cataractei, este tratamentul
chirurgical:
in unele forme de cataracta congenitala, operatia trebuie
facuta de urgenta, preferabil inainte de varsta de 3 luni (la
copil, mai ales dacă boala este doar la un ochi, daca se intervine
la varste mai mari, ochiul ramane “leneș”, nu învață să vadă)
urgent trebuie operata si cataracta ce incepe sa se complice cu
alte afectiuni (ex glaucom secundar)
datorita evolutiei aparatelor si cristalinelor artificiale
utilizate, nu se mai asteapta “sa fie coapta”, deoarece cataracta
matura predispune la complicatii (glaucom, inflamatii), in plus
este mai dificil de operat, ceea ce creste riscul de aparitie a
complicatiilor; 
la adult, se poate intervine in orice moment (cand este afectata
activitatea zilnică
Nictalopia
Nictalopia
Nictalopia (sau cecitate nocturnă) ( greacă

pentru "orbire de noapte", pop. "orbul


găinilor") este o afecțiune din cauza
căreia omul sau animalul nu vede în . întuneric

Este un simptom pentru mai multe boli


de ochi. Nictalopia poate exista din
naștere sau poate fi cauzată prin răni
sau malnutriție (de exemplu, carență de
).
vitamina A

Cea mai comună cauză a nictalopiei este


, o tulburare în care
retinitis pigmentosa din își celulele cu bastonaș retină

pierd gradat abilitatea de a reacționa la


lumină. Pacienții care suferă de această
afecțiune genetică au nictalopie
progresivă și, după o perioadă de timp,
este posibil ca și vederea din timpul zilei
să fie afectată. În celulele cu
nictalopia congenitală staționară

bastonaș nu funcționează încă de la


naștere, dar după cum sugerează
numele, vederea bolnavilor nu se
înrăutățește.
Cauze și simptome
Cauze
Cataracta
Glaucomul

Miopia
Retinopatia pigmentară
Deficitul de vitamina A
Sindromul Usher

Diabetul
Medicamentele care tratează glaucomul
Keratoconusul

Simptome
Simptomul principal în cazul nictalopiei este dificultatea de a vedea pe timpul nopții sau în
lumină slabă.
Alte simptome asociate pot fi: 
Durerea oculară
Dificultatea de a conduce pe timpul nopții
Vedere neclară în spații întunecate ( cinematograf, teatru)
Clipire excesivă în lumină slabă
Vedere neclară sau încețoșată

(sensibilitate la lumină)
Fotofobie

Amețeală
Greață
Dureri de cap
Dificultatea de a vedea la distanță
Aceste simptome asociate sunt cauzate de aceeași afecțiune din cauza căreia a apărut și
nictalopia. 
Tratamentul pentru nictalopie
Și tratamentul depinde tot de cauza principală care a dus la
nictalopie. Tratamentul poate include ochelari sau lentile de
contact care pot corecta vederea. De asemenea, vi se pot
prescrie medicamente care să trateze glaucomul sau diabetul,
sau chiar o intervenție chirurgicală pentru a corecta
cataracta. 
În cazul în care nictalopia este cauzată de lipsa vitaminei A, vi
se va prescrie un supliment, dar și consumul de alimente
bogate în vitamina A, precum ouă, cereale, lapte, legume
galbene și portocalii, ulei de pește și alimente verzi. 
Din păcate, dacă orbirea de noapte este cauzată de retinita
pigmentară, nu poate fi tratată, deoarece boala nu are
tratament. 
Vă mulțumesc pentru atenție!

S-ar putea să vă placă și