Arhitectura Mânăstirii Antim

Mânăstirea Antim (dedicată Tuturor Sfinţilor), ctitoria mitropolitului Antim Ivireanul,

reprezintă un reper important al arhitecturii şi artei brâncoveneşti. Ca şi în Imperiul Bizantin,
adevărat creuzet în care s-a sintetizat arta bizantină, tot astfel şi în Ţara Românească, vocaţia
de sinteză a poporului român s-a afirmat, realizându-se în această epocă o unitate stilistică ce
reprezintă apogeul culturii vechi româneşti şi care a primit numele de artă brâncovenească.
Astfel, stilul brâncovenesc sau arta brâncovenească caracterizează, în istoriografia română
de artă, arhitectura şi artele plastice în Ţara Românească din timpul domniei lui Constantin
Brâncoveanu (1688-1714). Prin influenţe inspirate, arhitectura religioasă brâncovenească
apare ca un stil unitar, în care meşteri pricepuţi adâncesc tradiţii mai vechi şi le îmbogăţesc
prin asimilarea unor influenţe renascentiste. Aşa cum a evoluat arhitectura munteană în
ultimele trei decenii ale secolului XVII, pentru a ajunge la forma cunoscută cu numele de
stilul brâncovenesc, este strădania realizată lent şi cu migală de numeroşi meşteri talentaţi şi
de factori variaţi, în care rolul unei familii (Cantacuzino) sau al unei persoane (Constantin
Brâncoveanu) trebuie înţeles numai ca stimulator în procesul de maturizare a arhitecturii
muntene în forme şi structuri noi, simplificate, exprimând un plus de valoare estetică faţă de
arhitectura religioasă de influenţă sârbească.

În secolele XVII-XVIII, domni precum Matei Basarab, Şerban Cantacuzino, Constantin

Brâncoveanu realizează o amplă operă de reactualizare a tradiţiei bizantine. Lor li se alătură
erudiţii vremii - literaţi precum fraţii Greceanu, Radu Popescu etc. Fiind un mare iubitor de
cărţi, domnitorul Constantin Brâncoveanu reuneşte la curtea sa unii dintre marii învăţaţi ai
vremii precum stolnicul Constantin Cantacuzino, ce învăţase la Padova, Antim Ivireanul,
Hrisant Notarra – viitorul patriarh al Ierusalimului, fost şi învăţător ai fiilor domnitorului. La
curtea domnească a Ţării Româneşti are loc o adevărată Renaştere bizantină. Ea reprezintă o
îmbinare a tradiţiilor artistice locale, valahe, cu tradiţiile bizantine dar şi influenţe orientale şi
chiar forme occidentale ale Renaşterii, cum ar fi şcoala italiană.

După uciderea domnitorului (15 august 1714), stilul său continuă, exemple fiind
manastirile Antim (construită între 1713-1715), Văcăreşti (construită între 1716-1722,
demolată între 1984-1986), Stavropoleos (construită între 1724-1730) şi biserica Creţulescu
(realizată între 1722-1724) din București.

”Acolo unde arta brâncovenească a atins o culme a fost sculptura în piatră. Fenomenul
este cu atât mai semnificativ, dacă se are în vedere că tradiţia sculpturii româneşti se reduce
la sculptura în lemn a ţăranului român. Puţinele sculpturi în piatră cu motive orientale din
epoca lui Matei Basarab cum este, de pildă, chenarul ferestrelor de la biserica din Goleşti
(1646) sau motivele împrumutate goticului transilvănean de pe lespedea mormântului lui
Matei Basarab de la Arnota sau a doamnei Elena, din biserica domnească de la Târgovişte,
sunt o excepţie. Ceea ce aduce nou, într-o desfăşurare tumultuoasă, sculptura în piatră de la
sfârşitul secolului XVII, deci în plină epocă brâncovenească, este atât repertoriul vast al
motivelor ornamentale, cât şi măiestria cioplitorilor în piatră sau marmură. Neprecupeţind
imense cheltuieli, atât voievodul cât şi Mihai Cantacuzino, spătarul, sau Constantin
Cantacuzino, stolnicul, au adus meşteri străini care au lucrat şi format meşteri în ţară. Este de

1
presupus că au luat fiinţă ateliere de pietrărie pe lângă marile complexe monahale sau laice
ale epocii. Asemenea ateliere trebuie să fi fost la Hurez, condus de pietrarul Vucaşin Caragea;
la Buzău, pentru ctitoriile lui Mihai Cantacuzino, condus de Lupu Sărăţan; la Târgovişte sau
Bucureşti. Sub implusul fraţilor Constantin şi Mihai Cantacuzino, atât de receptivi la
influenţele occidentale, dată fiind formaţia celui dintâi în mediul padovan şi al celui de-al
doilea în mediul veneţian, dar şi prin prezenţa pietrarilor străini, îndeosebi dalmatini, tehnica
şi ornamentica vor fi inspirate din arta barocului italian, din romanicul italian sau din
decoraţiile arhitecturii veneto-bizantine, motivele ornamentale fiind precumpănitor vegetale
şi zoo-antropomorfe. Variatele motive ornamentale ce împodobesc balustradele ajurate ale
loggiei de la Mogoşoaia sau ale foişorului lui Dionisie de la Hurez, coloanele în torsadă de la
Cotroceni sau Văcăreşti, ancadramentele uşilor sau ferestrelor de la bisericile şi palatele
brâncoveneşti, în sfârşit lespezile de mormânt, sunt atâtea dovezi peremptorii. Este cu atât
mai remarcabil faptul, dacă se are în vedere că în tradiţia sculpturii româneşti (adică sculptura
în lemn) caracteristice au fost motivele geometrice, simboluri abstracte. Românii au dat un
înţeles ontologic acestor motive geometrice, încrustate în lemn sau reprezentate pe ceramică
prin pictură sau incizii. Aceste motive nu au fost dispuse al întâmplare, ci se leagă într-o
ordine estetică şi simbolică în acelaşi timp, care exprimă sentimentul armoniei şi al
echilibrului sufletesc al românului crescut într-un spaţiu atât de armonios şi de echilibrat.”3

-------------foto – balustrada loggiei de la Mogosoaia, alte sculpturi de la man.

Stravropoleos, Colţea, Horezu, etc.

-”-

Incepând cu perioada medievală şi până în zilele noastre, mânăstirile au reprezentat unul

dintre cele mai importante programe de arhitectură de pe teritoriul ţării noastre, spre care şi-
au îndreptat atenţia atât domnitorii, boierii, cât şi alţi ctitori. Mânăstirile au fost nu numai
centre ale spiritualităţii, ci şi centre de cultură, iar alteori au jucat şi rol de loc de retragere şi
apărare în faţa inamicilor, dovadă fiind fortificaţiile cu care au fost înzestrate. De asemenea,
ele au servit ca loc de odihnă pentru ctitorii lor, atunci când aceştia erau membri ai unor
familii boiereşti sau domneşti.

În Ţara Românească, planurile mânăstirilor variază. Dacă până pe la jumătatea

secolului al XVII-lea planul lor era neregulat, urmând, în genere, formele de relief, către
sfârşitul secolului al XVII-lea un nou suflu străbate epoca. ”Tendinţa este de urmărire a unor
reguli de compoziţie clare, legate de căutarea unei simetrii, a unui ritm compoziţional şi a
unei unităţi de stil. Meşterii constructori ai acestei vremi nu se mai supun nici accidentelor şi
nici formelor neregulate ale terenului, ci adaptează terenul la compoziţia lor arhitecturală,
trasată în forme regulate, cu axe vădite de simetrie. Întreaga compoziţie a ansamblului este
dominată de un spirit de ordine, reflex al şcolii Renaşterii, sosit aici cu întârziere, sugerat
probabil şi de unii din boierii care vor fi văzut monumente aparţinând acestui stil în Italia, dar
mult mai uşor de explicat prin schimbul de experienţă dintre meşterii Ţării Româneşti şi cei
ai Transilvaniei, cu care în această vreme se întreţineau frecvente legături politice şi culturale
şi unde principiile de compoziţie şi formele arhitecturii Renaşterii dăduseră roade importante
2
încă din veacul anterior. Tonul acestei noi orientări pare să-l fi dat meşterul zidar Dragomir,
care a clădit în 1666 pentru marele boier Mareş Băjescu curtea boierească din Băjeşti, din
care astăzi nu se mai păstrează decât zidurile a două incinte juxtapuse: una mare, de plan
dreptunghiular, în care se găseau casele, azi risipite, alta a bisericii, mai mică, tot
dreptunghiulară, însă cu latura dinspre apus arcuită ca o absidă.”1

”Exemplul cel mai reprezentativ, bine închegat şi rezolvat, care pune în evidenţă cu
toată claritatea noile principii compoziţionale, precum şi progresele realizate de meşterii
epocii în ce priveşte o justă rezolvare funcţională şi o îmbinare a acesteia într-un ansamblu
monumental corespunzător şi ca forme arhitecturale şi ca plastică decorativă, este mănăstirea
Hurez, construită între anii 1690-1693. Experienţa de la Hurez a fost reluată, cu respectarea
mult mai riguroasă a principiilor compoziţionale simetrice, de meşterii care au zidit, între
1714-1715, cu cheltuiala şi sub supravegherea mitropolitului Antim Ivireanul, mânăstirea din
Bucureşti cunoscută azi sub numele ctitorului său.” 2

-”-

Mănăstirea Antim a fost ridicată pe locul unei bisericuțe de lemn, cu hramul Sf.
Nicolae (ridicată de paharnicul Staicu Merişanu), în mahalaua Popii Ivașcu, nu departe de
dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metri spre apus. Ansamblul este de formă
dreptunghiulară perfectă. Incinta îşi desfăşoară cele patru aripi ale sale în mod riguros
simetric în raport cu o axă de compoziţie care trece prin turnul intrării şi se confundă cu axa
longitudinală a bisericii. Ansamblul mânăstirii cuprindea iniţial biserica, clopotnița,
paraclisul, două cuhnii, o stăreție și chilii, înscrise într-un patrulater de 69x45m.

__________foto (plan al Bucureştiului, cu indicarea patrulaterului man. Antim)

Astfel, mănăstirea avea forma unei cetăţi, cu biserica în centru, iar pe laturile ce
descriu perimetrul unui pătrat erau chiliile. În fiecare colţ era câte un turnuleţ.

Intrarea în incintă se face printr-o poartă, pe sub clopotniţă. Pe latura sudică se află
casele egumeneşti, continuate cu paraclisul, înspre răsărit, în continuare, fiind chilii. Punctat
sunt reprezentate chiliile noi şi grădina care împreună cu paraclisul Pompilian ( PP), se
găsesc în configuraţia actuală a mănăstirii.

-------------imagine cu planul actual al mân. Antim (cu cele două incinte)

  Realizarea artistică a mănăstirii reprezintă o mărturie elocventă a capacităţilor

Sfântului Antim, precum şi vieţii culturale bucureştene  de la începutul secolului XVIII-lea.
Întregul  complex, biserică, chilii, paraclis, clopotniţă, case egumeneşti , a fost executat după
planurile întocmite de către marele ierarh şi sub directa sa supraveghere, atât arhitectonic cât
şi pictural.

Biserica, componenta principală a ansamblului, este de plan treflat, cu un pronaos

ușor supralărgit, aproape pătrat, şi despărțit de naos prin trei arcade sprijinite pe stâlpi cu

3
capitelul şi baza sculpate, asemenea celor din pridvor. Dimensiunile în plan ale bisericii sunt
de aproximativ 30m lungime şi 12m latime. Naosul are câte două ferestre la fiecare absidă
laterală și câte trei ferestruici circulare la registrul superior. Este bine de observat că această
dispoziție cu două sau chiar trei ferestre la absidele laterale, foarte rară până la începutul
veacului al XVIII-lea, devine, în urmă, mai curentă la bisericile mari. Totodata, naosul, cu
două ferestre la fiecare absidă, aminteşte de structura vechilor biserici sârbeşti. Pridvorul,
având coloane din piatră cu capiteluri şi piedestale sculptate, surprinde prin broderia în piatră
și monumentalitatea proporțiilor.

--------------foto – biserica mânăstirii, desenată de Sf. Antim

-------------foto - Biserica Mân. Antim, aşa cum arată azi.

După clasificarea profesorului Nicolae Ghica-Budești, biserica Mânăstirii Antim

Ivireanul face parte din grupa bisericilor cu planul în formă de treflă cu două turle, având
peste naos şi pronaos câte o turlă, și pridvorul pe stâlpi. Aceasta grupă cuprinde foarte puține
monumente, dar mari și frumoase. Ele derivă de la bisericile cu plan treflat de secol XVII cu
adaosul unei turle peste pronaos și cu pridvorul deschis.

-------------imagine cu planul bisericii

Având în vedere apartenenţa la această grupă, biserica mânăstirii Antim pare ca se

înrudește în special cu biserica Belivaca din Craiova, cu biserica fostei mănăstiri Crețești din
Dolj, cu Biserica ”Toți Sfinții” din Râmnicu Vâlcea şi cu Biserica Brădeștii-Bătrâni, având o
asemănare la nivel de plan şi de dispoziții generale cu unele biserici moldovenești de secolul
al XVII-lea şi cu biserica Stelea.

---------------foto - Bis. Toti Sfinţii din Ramnicu Valcea

Sfinţirea bisericii manastirii Antim are loc în anul 1715, după cum reiese şi din pisania
frumos sculptată în cadrul portalului monumental al uşii de la intrare, şi al cărei conţinut scris
în versuri în greceşte este următorul:
“Biserica asta a Tuturor Sfinţilor hramul,
S-a făcut cu vrerea lui Dumnezeu, fire-a tuturora
Subt Ştefan cel care poartă numele Cantacuzino,
Stăpân strălucit al Ţării Româneşti vestite,
De către arhi–păstorul Antim Ungro-Vlahul,
Cel din Ivir, cum se vede din temelie.
Ca închinători zeilor faţă de Dumnezeu,
Ca David fii şi în biserica Sfinţilor
În anul de la mântuire 1715” 

 -----------foto – pisania

            Ierarhul şi ctitorul  mănăstirii a întocmit cu mâna lui planurile de execuţie ale

mânăstirii, două dintre ele rămânând până în zilele noastre, şi anume: planul original al

4
bisericii, pe hârtie, ataşat în testamentul său relativ la mănăstire şi un alt plan, realizat pe
pergament (în 1715)  în cuprinsul aşezământului mănăstirii.

----------foto – planurile desenate de Sf. Antim

“Zidit-am împrejurul ei chilii destule şi alte lăcaşuri pentru odihna egumenului care va
fi după vremi şi acelora ce vor vrea să aleagă viaţa sihăstrească adăugând întru ea şi altele
multe trebuincioase, la care am închinat multe şi de toate câştiguri  mutătoare şi ne mutătoare
pentru îndestularea celor ce vor lăcui întru ea, adică: moşii, vii, mori, stupi şi dobitoace de tot
felul.
            Încă şi biserica am împodobit-o şi am înfrumuseţat-o cu ajutorul lui Dumnezeu pe
dinafară şi pe dinlăuntru  cu multe adaose de argint  şi cu veşminte scumpe, cu cărţi de multe
feluri şi [cu] altele ce se obişnuiesc a se înzestra zidirile cele cuvioase  şi pentru ca se
chivernisească  toate nestrămutat, după cugetul meu, şi după socoteala cea bună şi dreaptă am
aşezat 32 de capete  în scris întru carele mai pe larg rânduiesc toată îndreptarea mănăstirii
precum se vede în condicul cel iscălit al bisericii[…]” 

-------------foto – documentul scris de Sf. Antim

Pridvorul, după un vechi document aflat la Mănăstirea Căldărușani, cât şi după cele
două reprezentări făcute de însăşi mâna iscusită a ctitorului şi după fotografiile de dinaintea
intervenției arhitectului Johann Schlatter, a fost mai înalt decât cel de astăzi și ridicat până la
cornișa principală. După cum se observă în fotografia lui Angerer din 1856 și în desenul în
grafit de la începutul veacului al XIX-lea, fațada cu pridvorul era asemănătoare cu cea de la
”Buna Vestire” şi “Toți Sfinții” din Râmnicu-Vâlcea, decorată cu un cerc mare peste arcadele
de la intrare, zugrăvit cu icoana hramului, disc ce era ținut de doi îngeri zugrăviți de o parte și
de alta a icoanei. Aceste arcade de la intrare sunt toate deschise până jos pe cele trei laturi ale
pridvorului, fără sa aibă postament comun sau balustrade. Piedestalele coloanelor sunt
izolate, iar circulația se face peste tot între ele, „în opoziție cu tradiția arhitecturii noastre mai
vechi, în care coloanele pridvorului erau în genere legate între ele, în epocile mai vechi, cu un
soclu masiv continuu, iar mai în urmă cu balustrade care se întrerup numai în dreptul
intrărilor”.

---------------foto – imagine frontală cu pridvorul

Deasupra uşii de la intrare în biserică, sub pisanie, se află decoraţia sculptată a

emblemei Sfântului Antim, melcul, simbol al credinţei şi smereniei, încadrat de o cunună de
lauri şi având în partea superioară o stea. Aceeaşi formă de melc a avut-o şi prima cheie a uşii
bisericii, fierăria broaştei aflându-se din 1855 în Muzeul Naţional.

-------------foto – emblema Sf. Antim, melcul

Sculptată de Sfântul Antim însuşi, uşa masivă de lemn de stejar de la intrarea în

biserică, depăşind în frumuseţe toate realizările artistice  de acelaşi gen  din vremea sa, capătă
strălucirea unei taine duhovniceşti: nu putem intra în biserică decât prin lucrarea Păstorului

5
(adică uşa) care are ca “descuietoare “ (cheia ei) credinţa şi smerenia (melcul). Uimitor
înţeles duhovnicesc al unei opere pline de frumuseţe!

-------------foto usa bisericii

Tradiţia menţionează că toate sculpturile din piatră ale tâmplei, ale picioarelor
coloanelor şi ale ancadramentelor, ca şi pictura  din biserica mare şi din paraclis, au fost
executate după schiţele mitropolitului ctitor, care a şi pictat câteva icoane pe fresca zidurilor,
alături de Preda Zugravul. Sigur însă, pictate de el sunt şi cele două icoane mari laterale din
naos, de lângă tâmplă: icoana Tuturor Sfinţilor şi Icoana celor patru sfinţi (Alexie, Nicolae,
Antim şi  Agata ). Tâmpla de piatră, originală, a fost remontată în anul 1966, adăugându-i-se
icoanele împărăteşti şi cele praznicale, executate din mozaic.

------------foto icoanele pictate de Sf. Antim

-”-

Biserica Mănăstirii Antim este un important și frumos monument în care elementele

clasice brâncovenești din veacul al XVIII-lea își păstrează încă puritatea lor. Panourile
dreptunghiulare și arcadele în semicerc de pe fațade sunt frumos proporționate și ordonate în
mod simetric, corespunzând întocmai de la un registru la celălalt. Arcadele pridvorului sunt și
ele în semicerc, coloanele de piatră au o formă cilindrică perfectă, iar brâul clasic e în formă
de tor încadrat între două fâșii plane.

Chenarele ușii și ale ferestrelor sunt dreptunghiuri perfecte, fără arcuri, iar ferestrele de la
registrul superior sunt în formă de cerc, împodobite cu frumoase rozete ajurate în piatră.

------------foto – fereastră circulară şi ancadrament de fereastră

Ferestrele sunt încadrate de chenare mari si bogat ornate, panourile și arcaturile sunt
suple și sobre, întruchipand simplitate și puritate clasica. Capitelele și bazele coloanelor sunt
decorate cu sculptură în piatră, specifică epocii brâncoveneşti. De asemenea, catapeteasma
de piatră se distinge prin frumusețea ei artistică. În contextul „școlii” stilului brâncovenesc,
prezența tâmplei în piatră este o excepție. Aceasta nu se regăsește în nici un alt obiect de
arhitectură. Este posibil ca existența ei să vina din dorința Mitropolitului Antim de a o realiza
cu mâinile sale, acesta fiind un bun sculptor.

----------------foto - catapeteasma

Tencuiala exterioară pare să fi fost la origine zugravită, spre a imita fâșiile de cărămizi
aparente alternate cu fâșii tencuite, fapt ce pare să fie ultimul caz în veacul al XVIII-lea.
Exista posibilitatea ca întemeietorul, Mitropolitul Antim Ivireanul, să se fi inspirat de la
bisericile Sfântului Munte, unde acest gen de arhitectură e obisnuit.

Decorul faţadelor este caracteristic monumentelor din a doua jumătate a secolului al

XVII-lea. De mare valoare artistică este colonada pridvorului. Situat în axul ordonator al
ansamblului, este unul dintre cele mai largi din câte au cunoscut clădirile în stil brâncovenesc,
şi succede portalul intrării în încintă. Coloanele sunt sculptate cu un gust deosebit şi

6
minuţiozitate. Sculptura realizată vine fără îndoială din bogăția intelectuală şi dragostea față
de cultura vremii, ce o nutrea ctitorul. Pridvorul are cinci arcade frontale şi două laterale, ce
sprijină pe opt coloane de piatră, libere, şi doua adosate, cu piedestaluri, baze si capiteluri
sculptate cu frunze de acant.

Ramele de piatra sculptata cu motive florale care înconjoară uşa principală şi

ferestrele, inscripţia in limba greacă, cele două canaturi de stejar ale uşii sunt sculptate de
însuși mitropolitul Antim.

În ceea ce privește compoziția fațadelor, biserica se aseamnă în special cu cea a fostei

mânăstirii Văcărești, care fiind ridicată imediat după biserica mitropolitului Antim, e posibil
să fi cules inspirația la nivel de tratare a fațadelor şi a decorațiilor. De asemenea, se poate
observa cum acest tip de tratare a fațadelor cu panouri dreptunghiulare, brâu şi arcadele lungi
în semicerc ce corespund întocmai de la un registru la celălalt, a fost apreciat și folosit in
continuare pe toată perioada secolului al XVIII-lea, indiferent de tipologia de plan a
bisericilor: Biserica Sf. Voievozi din Almaj, Biserica „Sf. Ştefan şi Sf. Gheorghe” a Curţii
boierilor Jieni, schitul Sf. Ștefan de la Mănăstirea Hurezi și paraclisul Episcopiei din
Râmnicu Vâlcea.

Privind la volumetria bisericii și la spațiul interior rezultat, observăm că această biserică

se deosebeste de surorile ei prin zveltețe, având aproximativ 15 m la bolta naosului si 26 m la
turla Panthocratorului. De asemenea este de remarcat cum sistemul de arce ce susțin bazele
turlelor, descarcă pe mici console din piatră sculptată. Aceste console sunt sculptate în forme
antropomorfe si zoomorfe, reprezentând pe cei patru Evanghelişti. Ele sunt unice în contextul
arhitecturii româneşti.

În ceea ce priveşte materialele folosite, zidăria originală a fost executată integral din
cărămidă plină cu rosturi din mortar de var-nisip, având proporţiile de aproximativ 1 la 1, iar
elementele decorative sunt realizate din trei feluri de piatră sculptată, una dintre ele fiind un
calcar cochilifer, pe care îl putem recunoaşte şi la sculpturile bisericii Mânăstirii
Stavropoleos. De asemenea, nu este exclus ca plastica fațadei să fi conținut și decorații din
stucatură zugrăvite, după cum observăm brâul din desenul ctitorului și după cum se obisnuia
în acea perioadă.

----------------foto – urme de tencuiala pe parament

-”-

Paraclisul incintei originale este format dintr-o singura încăpere dreptunghiulară, al

cărei centru, limitat de patru pilaştri legaţi între ei cu patru arce cilindrice, este acoperit cu o
cupolă pe pandantivi. Arcada polilobată care marchează intrarea, construită cu elemente
vechi, luate de la anexele mânîstireşti dărâmate, a fost adăugat ulterior.

-----------foto – fatada paraclis

7
 Chiliile sunt dispuse în lungul laturilor, sunt boltite diferit şi degajate de câte un portic
format din trei arcade cu frumoase arcade de piatră. Ansamblul conţine de asemenea două
bucătării, pe latura din fund, boltite cu trompe şi bolţi curbe ce se strâmtează către vârf.

-------------foto – arcatura chilii, boltire chilii, boltire bucatarii

-”-

De-a lungul timpurilor, Mânăstirea Antim a suferit diverse stricăciuni, reparaţii,

modificări, restaurări. În cele ce urmează vom încerca să le trecem în revistă.

--------------foto – desen in carbune, reprezentand biserica mânăstirii

În data de 31 mai 1738 a avut loc un mare cutremur, în urma căruia cele două turle
originale din cărămidă ale bisericii au fost dărâmate şi înlocuite cu altele, executate din lemn.
Intre anii 1746-1747 are loc o primă restaurare a bisericii, prin danii realizându-se şi
decorarea tâmplei de piatră cu pictură nouă, cu deosebire poleirea ei cu aur.
Sub regimul fanariot totuşi, călugării greci care jefuiesc averea mănăstirii printr-o
proastă gospodărire, fac ca veniturile ei să se irosească cu timpul şi să nu mai poată fi
îndeplinite scopurile umane şi filantropic creştine propuse şi lăsate moştenire de la Sfântul
Antim. Astfel risipa şi jaful grecilor duc întreaga avere şi clădirile la ruină, situaţie jalnică în
care se găsea la anul 1797. Atunci, la 22 martie, Alexandru Vodă Ipsilanti trece mănăstirea
Antim ca metoc al Episcopiei Argeşului . 

Prin strădania episcopului Iosif al Argeşului şi cu sprijinul mitropolitului Dosoftei ,

situaţia Mănăstirii Tuturor Sfinţilor începe să se îmbunătăţească treptat, refăcându-se turlele
bisericii precum şi acoperişurile clădirilor (1812). Sub conducerea episcopului   Ilarion al
Argeşului, în 1820, au loc alte lucrări de restaurare. După anii 1850 însă, chiliile şi clopotniţa
sunt într-o stare foarte avansată de degradar. În 1860 este aprobată restaurarea mănăstirii.
             Abia în 1863, sub grija episcopului Clement al Argeşului şi prin aportul arhitectului
Johann Schlatter, sunt terminate lucrările de restaurare care au constat în:
 -  executarea unei  rozase mari, neogotice, pe frontonul pronaosului – după modelul
rozasei de la catedrala din Chartres; înlocuirea tâmplei de piatră cu tâmplă de lemn de
stejar; înlocuirea picturii originale cu o alta, realizată de către pictorul Petre
Alexandrescu; se execută şi un mobilier nou în biserică ( în stil neo-renascentist); se
adauga amvonul si cafasul (pentru cor), executate din lemn de stejar , de acelaşi model
sculptural cu stranele, de către Carol Storck, la anul 1861.
- paraclisul este complet renovat , după cum se arată şi în inscripţia interioară de deasupra
uşii, pictura pereţilor şi a tâmplei fiind executată de pictorul Gheorghe Tătărăscu.
- chiliile sunt renovate, iar casele egumeneşti modificate ca distribuţie interioară;
- clopotniţa este restaurată complet în exterior; acoperişurile la toate clădirile sunt
reînnoite prin scoaterea şindrilei şi punerea de tablă de zinc;
- sunt achiziţionate noi icoane şi candele, odăjdii precum şi alte obiecte de cult şi cărţi .

---------------foto - rozasa neogotica; faţadă catedrala din Chartres

8
 O descriere a aspectului bisericii, după o fotografie de dinaintea intervenţiei arhitectului
Johann Schlatter, spune: „Turlele, acoperite cu şindrilă au un galb deosebit de caracteristic şi
de potrivit cu materialul traditional al învelitoarei. Formele, putin cam rustice, sunt atât de
izbutite, încât vor trebui să fie copiate şi pentru alte acoperişuri din şindrilă.”

--------------imagine cu proiectul lui Schlatter

Imaginea bisericii ne-a rămas însă şi în două reprezentări făcute de însăși mâna iscusită a
ctitorului, şi anume:

- un desen cu pana unde monumentul singur, la scară mare, este reprezentat cu toate detaliile
arhitectonice redate cu scrupulozitate şi o miniatură în culori, unde monumentul e
reprezentat mult mai mic, cu mai puţine detalii, înconjurat de o bogată figurație alegorică și,
cum este mai mult o ilustrație de carte, cu o interpretare mai largă decât un document
arhitectonic.

---------------foto – imaginea alegorica desenata de Sf. Antim

În timp ce în desenul mare, acoperișurile turlelor sferice şi bine caracterizate ca formă

sunt reprezentate cu fleuroane amănunțit desenate in jurul streașinei, ca la biserica Episcopală
din Curtea de Argeș, în miniatură găsim o reprezentare mai sumară, fără justa proporţie a
elementelor, cu acoperișuri mai joase de forma celor de pe absidele laterale.

Imediat după încheierea restaurării, biserica este deschisă slujbelor şi oamenilor în

prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în vara anului 1863.
După inundaţia provocată de revărsarea Dâmboviţei, în februarie 1865, reparaţiile
pardoselilor şi ale fundaţiilor clădirilor sunt terminate în 1867, în luna iunie. De atunci, vreme
de 43 de ani, mănăstirea a rezistat în condiţii mulţumitoare, devenind însă doar biserică de
mir, fără obşte.

----------foto, biserica ante Schlatter

-”-

            În anul 1910 începe construcţia palatului Sfântului Sinod, într-un frumos stil
neoromânesc, cu delicate decoraţii exterioare in tehnica sgraffito, plasat în prelungirea laturii
de miazănoapte a chiliilor, terminându-se în 1912. În mai 1959 Palatul avea sa intre in
reparatii si reamenajare. Tot acum a fost comandat mobilierul care avea sa deserveasca
biblioteca, sala muzeului, precum si rafturile arhivei. In anul 1961, Olga Greceanu a
continuat pictarea holului central din Palat, unde domina portretul patriarhului Iustinian. In
actuala sala de lectura au fost adaugate chipurile sfintilor romani, mai ales ale celor
canonizati in anul 1955. Mai apoi, in anul 1965, Olga Greceanu, impreuna cu arhimandritul
Sofian Boghiu, a refacut zugravelile ornamentale aflate la exterior, pe zidurile Palatului.

---------foto – Palatul Sf. Sinod, actuala Bibliotecă; picturi ale Olgăi Greceanu, din interiorul
palatului

-”-

9
            Datorită importanţei tot mai scăzute ce i se acordă, biserica Antim  ajunge să fie doar
o filială a parohiei Albe Postăvari, până în 1927, când e transformată în parohie independentă,
acoperind câteva străzi din cartierul său. 

Însa, între timp, învelitoarea şi ferestrele din fier ale bisericii ajung sa fie afectate si
ploaia să patrundă în biserică, ceea ce face ca între anii 1925-1928 biserica sa fie închisă, din
pricina stării în care se afla.

Documentele arată ca în luna feburarie a anului 1928 acoperişul turlei mari era stricat,
apa pătrundea şi strica tencuiala şi pictura; pe dinafară biserica arăta ca o ruină. Ca urmare, se
realizează alte lucrari: se înlocuiesc structura de lemn a paiantei de la turla mare şi
învelitoarea şi se fac reparaţii în zidăria faţadelor, cornişelor şi turlelor.
  În 1937, Nicolae Iorga, preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice , susţine o
prelegere asupra ajutorării cu fonduri pentru “salvarea de la ruină a mănăstirii”.
In anul 1938 se realizeaza mai multe lucrari, cum ar fi:
- săpături pentru coborârea nivelului pământului cu 0,8 m, aşa cum fusese înainte;
- reparaţii la paramentul bisericii;
- curăţarea şi tencuirea faţadelor bisericii, după modelul tencuielii vechi;
- propunere de a ridica pridvorul aşa cu a fost la origini (arh. Emil Costescu) - nerealizată;
- se execută şi un deviz pentru reconstruirea turlelor pe structura de B.A. cu umplutură de
zidărie, însă lucrarea este nerealizata;
- reparaţii la învelitoarea turlei Panthocroatorului;

-----------proiect 1936 (fatade)

Marele cutremur din 10 noiembrie 1940 lasă urme si aici, avariind grav turlele, iar apa
ajunge sa patrundă iar în pereţi, ceea ce face ca în 1941 să se realizeze reparații de urgenţă la
învelitoare pentru a împiedica infiltraţiile apei și alte avarii structurale.

Între anii 1939-1946 sunt executate actualele turle din cărămidă aparentă, înlocuindu-
le pe cele din 1863. Proiectul arhitectior Ştefan Balş şi Emil Costescu prevedea:

- demontatul turlelor vechi din paiantă şi tăiatul zidăriei la baze;

- schelet din beton armat la cele două turle;

- bolţi de cărămidă la calota turlelor;

- zidărie de cărămidă obişnuită la interiorul bazelor turlelor;

- înfundatul cu două poduri de scânduri la ambele baze şi învelitoare provizorie peste aceste
poduri;

- lucrări de consolidare: introducerea unor tiranţi în dreptul naşterii arcurilor ce susţin baza
turlei;

10
 In anul 1947 se fac intervenţii la faţade: decaparea tencuielilor de jur împrejurul
bisericii şi înlocuirea părţilor afectate; de asemenea, se realizează lucrări de consolidare şi
restaurare la pridvor;

Sub grija vrednicului de pomenire Prea Fericitul Părinte Patriarh Iustinian, între anii
1950-1953, are loc restaurarea paraclisului, consolidându-i-se turla din cărămidă; pictura a
fost curăţită şi restaurată, lucrările fiind executate şi încheiate la 15 martie 1951 de către
Dimitrie D. Nicolaide, cu trei ucenici. Pictura  neobizantină din pridvorul şi de pe interiorul
turlelor bisericii mari a fost realizată de pictorul Costin Petrescu, iar monumentalul mozaic de
pe  frontispiciul bisericii, ca şi pictura sălilor mari ale palatului sinodal, au fost executate de
Olga Greceanu.

-----------foto – pictura din paraclis

-------------foto – mozaicurile din pridvorul bisericii

            Între anii 1964-1966 are loc ultima mare restaurare, integrală, a complexului
mănăstiresc (biserică, clopotniţă, paraclis, chilii, stăreţie ) construindu-se  şi o instalaţie de
încălzire centrală. Între altele, se fac reparaţii la faţadele bisericii şi se refac treptele din piatră
de la pridvor şi de la absida altarului. Tâmpla originală de piatră este adusă de la lapidarul
din curtea bisericii Stavropoleos şi remontată, adăugându-i-se icoane împărăteşti şi patru
icoane praznicale din mozaic. Tâmpla din lemn a fost trimisă parohiei ortodoxe române  din
Londra. Menţionăm că din 1958 a fost ataşat mănăstirii şi paraclisul Pompilian, unde (de
obicei) se sfinţeşte Sfântul şi Marele Mir. Din anul 1950, complexul Antim devine paraclis
patriarhal şi reşedinţă episcopală, o soluţie fericită pentru a evita demolarea sa. Este înfiinţat
şi un muzeu pe laturile de răsărit şi de sud ale chiliilor, care cu timpul devin doar depozite ca
şi paraclisul. 
            În anii 1984-1986, sub presiunea statului comunist care urmărea construirea unei
magistrale încadrate de blocuri, actualul Bulevard al Unirii, chiliile dinspre colţul nord-
vestic  sunt demolate, iar clădirea Sfântului Sinod este translatată cu aproape 20 metri spre
vest. Are loc o nouă restaurare a bisericii mari, afectată de cutremurul din 1977, în special a
picturii.

---------planul mânăstirii, cu amplasarea palatului inainte de translatare

            Între anii 1988-1996 se construiesc noi chilii pe latura dinspre răsărit  şi o grădină
între cele două paraclise. De sărbătoarea Sfântului Antim Ivireanul, la 27 septembrie, are loc
resfinţirea paraclisului şi deschiderea muzeului de carte veche, de icoane şi alte obiecte
bisericeşti de către Preafericiţii   Părinţi Teoctist, Patriarhul României şi Ilie al II-lea ,
Patriarhul Georgiei ( Iviria de altă dată).

--------foto – muzeul mânăstirii

11
BIBLIOGRAFIE:

 Barbu, Daniel - Arta Brancovenească: semnele timpului şi structurile spaţiului,

Editura Academiei Republice Socialiste România, Bucureşti 1989
 Boghiu, Sofian, Arhimandritul - Sfântul Antim Ivireanul și Mânăstirea Tuturor
Sfinților, Editura Bizantină, București, 2005

 Del Chiaro, Anton Maria - Revoluțiile Valachiei, Editura Basilica a Patriarhiei

Române, 2012
 Georgescu, Florin, şi alţii – Istoria oraşului Bucureşti , Ed. Muzeului de istorie al
României , 1965, p. 212
 Ghica-Budești, Nicolae - Evoluția arhitecturii în Muntenia şi Oltenia, secolele XVII şi
XVIII, ...........................
 *Ionescu, Grigore – Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor,
Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1982
 * Ionescu, Ştefan, Epoca brâncovenească, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981

 Mioc, Damaschin, Cămărăşescu, Ruxandra – Mănăstirea Antim, Bucureşti

 Nanu, Ion, Prof. Dr. - Un monument istoric de artă religioasă : ctitoria mitropolitului
Antim Ivireanul; Revista B.O.R.,1961, nr. ..., pag 317.
 Păcurariu, M., Preot prof. – Istoria Bisericii Ortodoxe Române , vol. III, Ed.
I.B.M.B.O.R. , 1994, p. 52 şi 352
 Ştrempel, G. - Antim Ivireanul –Opere, Ed. Minerva , 1972, pag. 327) cap XIII.
 Revista Boabe de Grau – Mânăstirea Antim, 1933
 Revista Mitropolia Olteniei, 1974, nr. 5-6, p. 462-463
 www.cimec.ro

12