Manual de recunoaștere si folosință a plantelor comestibile spontane din România

I. Ierburi
1. Acul doamnei (Scandix pecten-veneris). Crește prin semănături și la margini de drumuri. Aromă la supe și garnitură la
salate.

2.Aglică, teișor (Filipendula hexapetala). Crește pe pajiști mai uscate, des în etajul colinar. Înaltă de 30-70 cm. Florile
miros ca florile de portocal. Rădăcina tuberizată are mult amidon si tanin. Se consumă crudă sau fiartă se terciuiește.
3.Ai de munte (Allium victorialis). Crește prin locuri ierboase, stîncoase in regiunea montană si alpină. Fibrele bulbului
se aplică pe răni pentru oprirea hemoragiei. Diuretic, antiscorbutic, afrodisiac.

4.Ai sălbatic (Allium rotundum). Crește pe coline aride, argiloase, nisipoase, prin pajiști, livezi.
5. Angelică (Angelica archangelica). Crește pe malurile multor pîraie de munte. Înălțime max 2m, florescențe globuloase
albe-verzui de 8-15 cm diametru. Tulpinele si frunzele fragede se consuma ca legumă si aromă, după ce au fost fierte in
apă sărată. Rădăcina are vit. B si zaharuri, avînd proprietăți tonice si stomahice.

6. Anghinare (Cynara scolymus). Solzii cărnoși si receptacolul floral se consumă ca legume. Frunzele conțin cinarină,
derivați ai acizilor cafeici și chinic, precum si flavonozide. Uz medicale – afecțiuni hepatice, boli intestin gros și colite.
7. Anghinare sălbatică (Scolymus hispanicus). Crește in locuri nisipoase, argiloase, pe malurile unor lacuri si pe malul
mării. Rădăcina cărnoasă, napiformă, aromată este folosită ca legumă.

8 Bălbisă (Stachys palustris). Crește prin fînețe umede și lunci, în etajul campestru și colinar. Înrudită cu busuiocul, înaltă
de cca 1m. Rizomii sunt comestibili. Din rizomii se obține făină.
9. Baraboi (Chaerophyllum bulbosum). Crește în locuri umede, în tufișuri, la margini de pădure și în locuri ruderale.
Rădăcinile se consumă primăvara (crude, fierte sau prăjite (în unt)). Pot fi folosite la supe și salate. Tulpinile tinere
decojite se folosesc la supe, salate sau ca și condiment.

10. Bălușcă (Ornithogalum flavescens). Crește sporadic prin păduri, poieni si pe coline. Frunzele tinere se consumă ca
legumă.
11. Bănuței, părăluțe (Bellis perennis). Frunzele se folosesc primăvara pentru salată.

12. Barba caprei (Tragopogon pratensis). Crește în pajiști de joasă altitudine, pe lîngă drumuri și căi ferate. Tulpina
înaltă de 40-70 cm. Lăstarii tineri se consuma cruzi. Frunzele se folosesc în salate.
13. Bobornic (Veronica beccabunga). Înflorește în mai-iunie de-a lungul izvoarelor, pîraielor și șanțurilor, din cîmpie pînă
la munte. Tulpinile tinere se consumă ca salată și în supele de verdețuri.

14. Bolonică (Berula erecta). Crește la marginea pîraielor și canalelor, în lunci cu exces de apă. Frunzele tinere se
consumă ca salată (cu oțet și ulei).
15. Bos (Sambucus ebulus). Crește în pășuni, lîngă drumuri și garduri, urcînd pînă la etajul montan .O rudă mai mică a
socului, cu miros neplăcut. Fructele negre se culeg în august-septembrie și servesc la prepararea uni magiun, vin și
rachiu. Fructele au propietăți sudorifice, diuretice și purgative.

16. Brăbin, racameți (Bunias orientalis). Răspîndită în pajiștile montane și colinare. Tulpinele tinere se consumă crude,
după ce li se îndepărtează coaja pipărat-amăruie.
17. Brei (Mercurialis annua). Crește lîngă garduri și așezări omenești. Este considerată toxică, dar după fierbere poate fi
consumată ca legumă. În cantitate mare provoacă vărsături și diaree.

18. Brînca ursului (Heracleum sphondylium). Crește prin pajiști, la margini de tufișuri și drumuri în etajul colinar și
montan. Înflorește din iunie-septembrie. Înaltă de pînă la 2 m. Din lujerii tineri cu frunze cu tot se fac ciorbe (borș).
Lăstarii servesc la prepararea unui lichior. Rădăcina plantei aromatizează berea de casă.
19. Broscăriță (Triglochin maritima). Crește în locuri umede, mai mult sau mai puțin sărate. Înaltă de 10-50 cm. Se află în
campii și coline, in centrul și SE țării. Părțile aeriene au proteine, grăsimi, amidon, acetonă și acid cianhidric. În stare
proaspătă provoacă intoxicații, dar după fierbere, frunzele tinere se consumă la supe și alte mîncăruri.

20. Brustur dulce (Petasites hybridus). Crește lîngă pîraie, canale și malurile rîurilor. Frunze mari cu diam. de pînă la 50
cm. După fierbere frunzele se consumă la ciorbe.
21. Bujor de munte (Rhododendron kotschyi). Crește în etajul subalpin și alpin inferior. Subarbust. Din florile sale
parfumate se prepară dulceață și sirop.

22. Busuioc de cîmp (Prunella vulgaris). Crește în pajiști, șanțuri și de-a lungul drumurilor, în etajul campestru, colinar și
montan. Frunzele tinere se folosesc ca salată.
23. Busuioc sălbatic (Galinsoga parviflora). Des întîlnită în culturi de prășitoare (cartofi, porumb) și prin grădini. Frunzele
tinere și vîrfurile tulpinale (culese pînă în luna mai) se consumă la supe, mîncăruri scăzute sau salate.

24. Calcea calului, bulbuci de baltă (Caltha palustris). Crește pe pajiști mlăștinoase, lunci, marginea pîraielor și
izvoarelor, urcănd pînă la etajul alpin. Înflorește în aprilie-mai. Dupa fierbere în apă cu oțet, frunzele se folosesc la
învelirea sarmalelor. Bobocii florali pot fi murați în oțet. Rădăcina spălată și uscată se consumă prăjită, sau prin măcinare
se obține făină.
25. Căpșuni, fragi de cîmp (Fragaria viridis). Crește prin poieni și coline aride.

26. Captalan (Cirsium rivulare). Crește lîngă pîraie și rîuri din cîmpie pînă la munte. Frunzele fragede se folosesc la
ciorbe.
27. Capul călugărului (Leontodon hispidus). Crește în pajiștile din etajul colinar și montan. Rădăcina (care conține
insulină), după prăjire, se macină și se obține un surogat de cafea. Are tulpina mai tare ca a păpădiei.

28. Cărbunari (Phyteuma spicatum). Rădăcinile sunt consumate toamna ca salată. Din frunzele și lujerii îmbobociți se
prepară mîncăruri ca cele din varză și conopidă. Intra în compoziția unor supe de verdețuri si a unor salate.

VM-2022
29. Cătină rosie (Myricaria germanica). Crește în pîlcuri mici pe prundișurile pîraielor și rîurilor din cîmpie, coline și
munte jos. Ramurile înlocuiesc hameiul la fabricarea berii.

29. Cebare (Sanguisorba minor). Crește pe pajiști uscate și însorite, urcînd pînă la etajul montan inferior. Înaltă de 25-60
cm. Frunzele și lujerii cu inflorescențe (au o aromă plăcută) se folosesc la salate de castraveți, roșii, conopidă, la spanacul
cu carne, la sosuri, la ouă fierte. Împreună cu asmățui, pătrunjel, melisă, cimbrișor, măgheran, busuioc, iarbă grasă, rută
ș.a. servește la prepararea unei supe.
30. Cerențel, rădichioară (Geum urbanum). Crește prin locuri ruderale, în grădini, la margini de păduri și tufișuri. Înaltă
pînă la 60 cm. Rizomul, cu proprietăți astringente, dezinfectante, hemostatice și calmante, conține ulei eteric și geină. Se
folosește ca aromatizant la lichioruri, beri, vinuri si unele produse de cofetărie. Frunzele rozetei, puțin amăruie, se
consuma primăvara ca salată.

31. Cerețică de munte (Cerinthe glabra). Crește în cîteva locuri din etajul montan. Frunzele se consumă prăjite în unt.
32. Chimen, secărea (Carum carvi). Crește în pajiști (fînețe) colinare. Apare in iulie-august. Conține substanțe proteice,
grăsimi și amidon. Frunzele se folosesc la condimentarea produselor de panificație, brînzeturi, băuturi alcoolice, supe,
salate etc. Servesc la prepararea supei de chimen, a cartofilor copți cu chimen etc. Frunzele au valoare terapeutică –
acțiune galactogogă, carminativă, emolientă). Rădăcinile se utilizeaza la prepararea unor salate sau supe.

33. Cicoare (Cichorium intybus). Frunzele se consumă primăvara ca salată sau în supe și ciorbe de verdețuri. Plantă
medicinală cu efecte diuretice, depurative, laxative, coleretice. Rădăcina prăjită și măcinată este surogat de cafea. Planta
conține vit.B C P K, săruri de K, P, Na, Fe, Cu, Mn.
34. Ciuboțica cucului (Primula officinalis). Crește prin tufișuri, poieni și livezi în coline și la munte. Înflorește in aprilie-
mai. Rizomii uscați și pulverizați servesc ca aromatizant la băuturi răcoritoare. Din decoctul (fiertura) florilor se prepară
un vin (cu adaos de zahăr si suc de lămîie). Rizomii si florile au proprietăți emoliente si expectorante.

35. Ciumărea (Galega officinalis). Înflorește in iulie-august în pășuni umede, livezi, margini de șanțuri din cîmpie si
coline. Frunzele tinere se consuma ca salată. Frunzele au acțiune hipoglicemiantă, diuretică, galactologă și vermicidă.
36. Clopoțel (Campanula rapunculus). Crește prin poieni, livezi și fînețe, îndeosebi în S țării. Rădăcina tuberizată este
folosită drept condiment și salată. Corolele de clopoței se umplu cu fragi și se mănîncă.

37. Coada calului (Equisetum arvense). Crește în culturi de prășitoare și pajiști degradate. Tulpinile fertile tinere se
consumă primăvara în loc de sparanghel. Planta are proprietăți antiseptice, diuretice, expectorante, hipoacidifiante
(gastrice), remineralizante (conține săruri de Si și K).
38. Coada racului, scrîntitoare (Potentilla anserina). Crește pe șanțuri și pe malurile nisipoase ale rîurilor. Partea aeriana
(mai ales stolonii) se consumă primăvara ca legumă. Rizomii plantei sunt comestibili de asemena. Planta are proprietăți
astringente, calmante (antispastic gastro-intestinal), antidiareice etc.

39. Coada șoricelului (Achillea millefolium). Frunzele sunt utilizate primăvara la supe de verdețuri și ca aromatizante la
salate. Frunzele se folosesc ca surogat al hameiului la fabricarea berii. Frunzele împreună cu cimbrișor servesc la facerea
unui sos ce se servește la cartofi fierți. Intră de asemenea în compoziția chiftelelor de cartofi și a untului de verdețuri
alături de pătrunjelul de cîmp, ceapa sălbatică, cimbrișor, măcriș, pelinariță. Planta are acțiune antiseptică, decongestivă,
calmantă, hemostatică, expectorantă.
40. Colțișor (Cardamine bulbifera). Crește prin făgete. Înflorește în aprilie-mai. Se folosește la prepararea unui borș.

40. Cornaci (Trapa natans). Plantă acvatică. Fructele (sîmburii), cunoscute sub numele de castane de baltă, se consumă
crude sau fierte. Fructele se pot usca și măcina, rezultînd făină de panificație. Fructele conțin amidon, proteine, grasimi,
zaharuri.
41. Cresonul izvoarelor, năsturel, brîncuță (Nasturtium officinale). Crește sporadic lăngă izvoare, pîraie, canale.
Înălțime de 25-80 cm. Tulpinile frunzoase, cu gust amărui și aromate, puțin iuți, se folosesc la salate sau ciorbe. Se poate
usca pentru iarnă. Din semințe se prepară pastă de muștar. Planta are proprietăți antiscorbutice, febrifuge și
antinevralgice.

42. Crin de baltă (Butomus umbellatus). Înflorește în iunie-august prin bălți și ape lin curgătoare. Înaltă pînă la 1,5 m.
Rizomii sunt bogați în amidon, proteine, substanțe zaharate și grăsimi. Rizomii pot fi consumați ca și cartofii, prăjiți sau
copți. Prin uscarea si măcinarea rizomilor se obține făină de panificație.
43. Crin de pădure (Lilium martagon). Înflorește în lunile mai-iunie prin pădurile de foioase din etajul colinar și montan.
Bulbul fiert sau copt se folosește ca legumă. Uscat și pisat poate înlocui arpacașul.

44. Crușățea (Barbaraea vulgaris). Crește prin semănături, lunci și fînețe, din cîmpie pînă la munte. Înaltă de 30-80 cm.
Frunzele tinere, glabre au proprietăți antiscorbutice și se folosesc ca salată și adaos la mîncărurile de spanac. Semințele
conțin ulei comestibil.
45. Cupa vacii (Hieracium bauhini). Crește în luncile rîurilor, pe sălcii și tufișuri. Rizomii plantei se consumă, mai ales
prăjiți, înlocuind cartofii.

46. Curpen, luminoasă (Clematis vitalba). Crește prin păduri și zăvoaie în cîmpie și coline. Plantă volubilă (liană). Lujerii
tineri se utilizează drept condiment, conținînd un suc cu gust piperat.
47. Dragavei, ștevie (Rumex crispus). Crește prin fînețe umede, locuri ruderale, lîngă drumuri și garduri. Frunzele tinere
se folosesc primăvara la ciorbe. Planta se poate fierbe cu zăr, ca salata. Planta conține tanin și oxalat de Ca.

48. Drobiță (Genista tinctoria). Crește în pajiștile și tăieturile de păduri din etajul campestru pînă în cel montan superior.
Din flori se dezvoltă păstăi care se pot culege în iulie-august și consumate ca fasolea (după fierbere în apă sărată).
49. Dumbravnic (Melittis melissophyllum). Crește prin păduri de foioase și la marginea lor. Înflorește în mai-iunie. Înaltă
de 25-80 cm. Planta are un miros aromat, caracteristic. Se folosește la aromatizarea vinurilor și la prepararea băuturii
“Maitrank – vinul de mai”, împreună cu alte plante.

50. Fasolică, măzăriche (Lathyrus tuberosus). Crește la marginea lanurilor. Tuberculii se consumau fie cruzi, fie fierți în
apă sărată (eventual decojiți). Au gust dulceag, similar castanelor comestibile, fiind mai gustoși prăjiți în unt. În cantitate
mare produc constipație și flatuații. Tuberculii conțin amidon, substanțe proteice, zaharuri și grăsimi.
51. Ferigă de pămînt, țolul lupului (Pteridium aquilinum). Singura ferigă ce crește în fînețele și poienile din coline și
munte. Rizomul, amar, bogat în amidon devine comestibil după fierbere. Rizomul uscat și măcinat dă făină alimentară.
Frunzele tinere (cele bătrîne sunt toxice), culese în luna mai, se pot folosi ca surogat de spanac. Pețiolii fragezi ai
frunzelor, opăriși în apă sărată și ținuți apoi cîteva ore în apă rece, sunt un înlocuitor al sparanghelului.

52. Feriguță (Polypodium vulgare). Crește prin făgete. Înălțime de 15-30 cm. Rizomul este dulce, bogat în zaharuri,
amidon și ulei gras. Rizomul se consumă crud sau la îndulcirea unor băuturi.
53. Floarea miresei (Gypsophila paniculata). Crește pe terenuri nisipoase și stîncoase. Înaltă de 60-90 cm. Rădăcina
aromată se folosește la fabricarea halvalei și halviței. Rădăcina are proprietăți tonice, depurative, expectorante,
sudorifice și antireumatice.

54. Frag de pădure (Fragaria vesca). Se consumă crude sau sub formă de dulceață, marmeladă, compot, spumă. Se
folosesc la preparate ca sirop, crușon, băuturi cu lapte, înghețată, sos, budinci (cu griș) etc. Fructele conțin zaharuri,
săruri minerale (Fe, Ca, Na, P, Mg, I etc) și vitamine (C, B, E, K). Fructele au proprietăți tonice, diuretice, antigutoase,
bactericide, laxative, depurative.
55. Gălbenea (Rorippa amphibia). Crește în ape stătătoare, lin curgătoare și prin lunci, în etajele inferioare de vegetație.
Înaltă pînă la 80 cm. Florile galbene se culeg în luna iulie-august. Semințele se folosesc la prepararea pastei de muștar.
Frunzele (și lujerii fragezi) pot fi consumate în salate.

56. Ghimpe (Ruscus aculeatus). Plantă rară. Crește în păduri și poieni. Lăstarii tineri se consumă ca legumă.
57. Ghințură galbenă (Gentiana lutea). Plantă rară. Înflorește în iulie-august prin pășuni și tufișuri subalpine și alpine.
Rizomul se folosește la aromatizarea lichiorurilor și vinurilor. Rizomul are proprietăți stomahice, tonice, colagoge,
antihelmintice etc.

58. Gușa porumbului (Behen vulgaris). Crește pe ogoare și locuri virane. Înaltă de 20-50 cm. Planta tînără se consumă în
salată cu oțet, sare, ulei și ceapă. Semințele conțin ulei.
59. Gușa porumbelului (Silene vulgaris). Crește în livezi, pajiști, buruienișuri, mai ales în zonele montane si subalpine.
Plantă glabră. Înălțime de 30-100 cm. Înflorește în iunie-august. Frunzele tinere se consumă ca legumă, în loc de varză.

60. Hamei (Humulus lupulus). Crește în zăvoaie, lunci, la margini de păduri pînă la 900-1000 m altitudine. Vîrfurile
tulpinilor tinere (cu porprietăți antiscorbutice) se culeg primă vara și se folosesc la ciorbe și la prepararea salatei.
Conurile se folosesc ca aromatizant al berii. Conurile au proprietăți sedative, antituberculoase și bacteriostatice.
61. Hașmaciucă (Anthriscus sylvestris). Crește prin păduri umede, poieni, livezi, în văi din etajul montan. Înaltă de 1-1,5
m. Frunzele tinere, aromate, se folosesc la aromizarea supelor și al altor preparate cu crudități. Rădăcina se consumă ca
legumă (de toamna pînă primăvara), dar numai după fierbere în apă sărată (în caz contrar dă dureri de cap).

62. Hrean (Armoracia rusticana). Crește și spontan prin pajiști mai umede și locuri ruderale. Rădăcina se folosește la
condimentarea murăturilor, salatelor, conservelor, a unor mîncăruri cu carne, pește și mezeluri. Se mai folosește la
prepararea de sosuri și de pastă de muștar. Rădăcina conține vit. C, săruri de K, Mg, Ca, Fe. Rădăcina are proprietăți
antiscorbutice, expectorante, stomahice, diuretice, antispasmodice, colagoge și purgative. Consumată abuziv, poate
provoca hemoragii renale.
63. Hreniță, rucola (Eruca sativa). Înflorește în iunie-iulie pe cîmpii și pe lîngă drumuri. Consumată ca salată sau legumă.
Are gust iute-amărui, dar în amestec cu alte verdețuri este picantă.

64. Hrenoasă (Lepidium latifolium). Crește în locuri umede, puțin sărate. Înaltă de pînă la 1 m. Rădăcina are gust arzător
ca de hrean. Se consumă în salate ca și cresonul.
65. Iarba șarpelui (Echium vulgare). Înflorește în iunie-septembrie prin pîrloage și locuri ruderale. Frunzele și lăstarii
tineri se pot pregăti primăvara ca și spanacul. Au proprietăți antidiuretice.

67. Iarbă grasă (Portulaca oleracea). Crește frecvent prin culturi și locuri ruderale. Întinsă pe sol. Tulpina și frunzele cu
gust acrișor se consumă ca salată, la ciorbe, în plăcinte, supe de verdețuri și ca adaos la spanac. Tulpina și frunzele au
proprietăți antiscorbutice, emoliente, depurative și diuretice.
68. Iarbă grasă (Sedum maximum). Crește frecvent pe terenurile pietroase, însorite, din cîmpie pînă la munte. Înaltă de
20-70 cm. Frunzele se consumă ca salată, în supe și în mîncăruri ca surogat de spanac ori varză.

69. Iarbă neagră (Calluna vulgaris). Crește prin păduri cu sol acid și la marginea lor, în etajele colinar și montan.
Subarbust de 20-100 cm înălțime. Tulpinile cu frunze se folosesc la fabricarea berii, ca surogat al hameiului. Planta are
acțiune depurativă, diuretică și dezinfectantă.
70. Iarbă sărată (Salicornia herbacea). Crește prin locuri sărate (în jurul lacurilor sărate). Tulpinile plantei, cu gust sărat-
amărui, se pot consuma ca salată sau adaos la salate, după o prealabilă fierbere sau amestecare cu oțet. În lipsă de sare,
alimentele se pot condimenta cu sucul acestei specii.

71. Jaleș, salvie de cîmp, (Salvia pratensis). Crește frecvent prin pajiștile din cîmpie și coline. Frunzele se folosesc,
mărunțite fin, ca aromă la supe și la mîncăruri de spanac.
72. Leurdă (Allium_ursinum). Crește în păduri, mai ales în cele de fag și carpen. Frunzele se consumă primăvara ca
salată, în loc de spanac (supe, ciorbe, piure), ca surogat de usturoi și la prepararea untului de verdețuri. Frunzele, cu
miros de usturoi au proprietăți anti-scorbutice, depurative și diuretice.

73. Limba cîinelui (Cynoglossum_officinale). Crește la margini de drumuri, răzoare, pîrloage pînă la etajul montan.
Înflorește în lunile mai-iulie. Cu toate că are miros de șoarece, planta (mai ales frunzele tinere) se consumă ca salată și
legumă.
74. Limba mielului (Borago officinalis). Frunzele bogate în proteine au gust de castraveți și se consumă în salate.
Frunzele pot fi preparate în loc de spanac sau la aromatizarea unor sosuri.

75. Limbăriță (Alisma-plantago-aquatica). Crește prin bălți și șanțuri, prin cîmpie și coline. Rizomii cărnoși se consumă
copți sau prăjiți. Rizomii conțin mult amidon.
76. Lobodă (Artiplex hortensis). Se consumă în ciorbe și ca umplutură la plăcinte (opărite, călite în ulei cu ceapă, mărar
și pătrunjel).

77. Lubiț (Camelina_sativa). Sălbăticită, crește prin locuri ruderale. Înflorește în mai-iunie. Semințele conțin 27-31% ulei,
care extras prin presare, servește la prepararea hranei sau la iluminat.
78. Lucernă (Medicago_sativa). Frunzele se pot consuma ca legumă, după fierbere. Conținînd 4.5% glucoză, se
recomandă trecerea frunzelor prin sită, după opărire, pentru îndepărtarea părților tari. Uscate si făcute pulbere, frunzele
se pot adăuga la făina de panificație (în procent de maxim 10%), obținîndu-se o pîine neagră.

79. Măcrișel (Oxyria_digyna). Crește pe grohotișurile din munți. Înaltă de 6-20 cm. Vara se consumă pentru potolirea
setei.
80. Mălaiul cucului, grîul cucului (Luzula_campestris). Crește în pășuni, poieni, margini de pădure din câmpie pînă la
munte. Înaltă de 10-50 cm. Fructele, bogate în amidon, se pot consuma crude.

81. Măndălaci (Bunium_bulbocastanum). Crește pe ogoare. Rădăcinile tuberizate se consumă crude, coapte, ca legume
fierte sau salate (cu ulei și oțet). Frunzele se pot folosi ca cele de pătrunjel, iar fructele ca cele de chimen.
82. Mătreață (Peplis portula). Crește în locuri umede din coline pînă la munte. Înaltă de 3-25 cm. Se consumă ca salată,
mai ales amestecată cu alte verdețuri.

83. Mentă (Mentha longifolia). Se folosește ca aromatizant al unor băuturi răcoritoare și spirtoase, al unor dulciuri,
salate și supe. Frunzele se folosesc ca ingredient al “brînzei de verdețuri” servită la gustări. Frunzele de mentă conțin
subtanțe cu acțiune bacteriostatică, antispastică, colagogă, antidiareică, carminativă, diuretică, expectorantă, sudorifică.
84. Mirodenie (Hesperis_tristis). Crește în locuri însorite din cîmpie și coline. Din semințele culese în iunie-iulie se obșine
prin presare, ulei de calitate superioară celui de rapiță.

85. Morcov sălbatic (Daucus_carota). Se consumă crudă sau în supe și ciorbe.

86. Mur-de-miriște (Rubus_caesius). Crește la marginea culturilor, pe ogoare. Fructele se consumă proaspete sau ca
gem, peltea, șerbet, băuturi răcoritoare, vin etc. Murele conțin zahăr, vitaminele A și C. Sunt astringente, laxative și
depurative.

87. Mur (Rubus-plicatus). Crește la margini de păduri, tufișuri și prin poieni.

88. Mușețel (Matricaria_chamomilla). Florile se folosesc la fabricarea unor lichioruri. Au proprietăți antiseptice,
antiinflamatoare, antispastice, anestezice, antidiareice, sudorifice etc.

89. Muștar de cîmp (Sinapis arvensis). Crește frecvent în semănături și pîrloage. Înaltă de 30-80 cm. Frunzele tinere și
vîrfurile fragede ale tulpinilor se folosesc ca legumă la supe și ca salată. Semințele se utilizează la prepararea pastei de
muștar.
90. Muștar negru (Brassica_nigra). Crește prin semănături și locuri ruderale. Înaltă de pînă la 1-2 m. Făina obținută din
semințe, fiartă cu must și vin, dă pasta de muștar. Uleiul din semințe se folosește la prepararea unor conserve și a
margarinei.

91. Nalbă (Malva_sylvestris). Fructele se consumă crude sau ca legumă. Tulpinile tinere tinere și frunzele au gust plăcut,
dulceag și conțin vitamina C și zaharuri. Se pot prepara ca spanacul și ca salată.
92. Nap porcesc (Helianthus tuberosus). Crește lîngă rîuri, tufișuri și garduri. Înflorește în septembrie-octombrie.
Rădăcina se consumă crudă sau ca înlocuitor al cartofilor. Rădăcina seamănă la gust cu sfecla de zahăr și conține
zaharuri, vitaminele A și C.

93. Nufăr alb (Nymphaea_alba). Crește în ape. Rizomii aflați în apă se consumă prăjiți în grăsime, fie uscați și făcuți
făină. Rizomii conțin 20% amidon și 6% glucoză. Fructele crude se consumă crude. Din petalele florilor se prepară
dulceață, sirop și șerbet.
94. Obligeană (Acorus-Calamus). Crește în bălți și ape lin curgătoare. Rizomul, lung de 25-100 cm este aromat după
uscare. Rizomul se folosește ca aromatizant în cofetărie și la prepararea unor lichioruri.Rizomul conține amidon și uleiuri
eterice. Are proprietăți sedative, antispastice, antiaritmice și stomahice.

95. Ochiul boului, margaretă (Chrysanthemum_leucanthemum). Crește prin fînețe. Tulpinile tinere cu frunze se
utilizează la salate și la prepararea piureurilor, în amestec cu alte plante.
96. Osul iepurelui, sudoarea calului (Ononis_spinosa). Lujerii tineri murați sau fierți în apă sărată se consumă.
Rădăcinile crude se consumă și au acțiune depurativă, diuretică și antispastică urinară.

97. Palanjină (Anthoxanthum_odoratum). Crește prin pajiști. Primăvara, cînd înspică, are un miros plăcut de cumarină.
Se pune între haine, pentru miros. Se folosește ca aromatizant al unor băuturi alcoolice.
98. Pana zburătorului (Matteuccia struthiopteris). Crește pe lîngă pîraie, rîuri, locuri umede în poienile și pădurile din
coline și de la munte. Înaltă de 30-150 cm. Lujerii tineri se consumă.

99. Papură (Typha latifolia). Crește în ape stătătoare. Rizomii se consumă, după fierbere. Rizomii conțin 15-21 %
amidon, 5-18% proteine, 1% grăsimi.
100. Păpădie (Taraxacum_officinale). Se consumă primăvara ca salată și legumă, în supe și ciorbe. Mugurii florali
servesc la obținerea unui surogat de capere (murați în oțet de tarhon). Florile se pot folosi la aromatizarea lichiorurilor
sau la prepararea unui vin. Frunzele conțin vitaminele B1, B2, C, provitaminele A și D, precum și săruri minerale ca P, Si,
S, Mn. Au proprietăți coleretice și colagoge, depurative, diuretice, laxative, hipoacidifiante.

101. Păpălău, cireașa ovreiului (Physalis_alkekengi). Crește sporadic la margini de păduri. Planta este toxică cu excepția
fructelor, care sunt comestibile. Fructele conțin zaharuri și acid citric, au gust acru-amărui, puțin agreabil. Servesc la
prepararea de marmeladă și dulceață, singure sau în amestec cu alte fructe.
102. Păstîrnac (Pastinaca_sativa). Crește și prin pajiști și locuri ruderale. Rădăcinile se folosesc ca legumă, la supe, ciorbe
și la salate. Frunzele tinere și vîrfurile tulpinilor fragede se folosesc drept condiment în supe de verdețuri. Rădăcinile
conțin zaharuri, proteine și multă vitamina B.

103. Pătlagină (Plantago-media). Frunzele tinere se consumă primăvara, ca salată. Frunzele au proprietăți emoliente,
hemostatice, antidiareice și puțin hipotensive.
104. Pătrunjel de cîmp (Pimpinella_saxifraga). Crește pe pajiștile aride din cîmpie, munte și coline. Tulpinile cu frunze se
folosesc primăvara la prepararea de supe și a untului de verdețuri.

105. Pelin alb (Artemisia_absinthium). Se utilizeaza la aromatizarea unor băuturi cum ar fi lichiorul de absint, vermutul
și vinul pelin.
106. Piciorul caprei (Aegopodium_podagraria). Crește în lunci, pajiști relativ umede, la margini de păduri, din cîmpie
pînă la munte. Înaltă de pînă la 1 metru. Frunzele tinere, pețiolii și tulpinile fragede cu miros de morcov se folosesc ca
legumă. Intră în compoziția supei de verdețuri împreună cu măcrișul, păpădia sau cicoarea, urzica moartă albă și urzica
vie, cu pătrunjelul de cîmp ori cebarea, cu bănuțeii, cu iarba grasă, coada șoricelului, salata sălbatică și măcrișul
iepurelui. Frunzele tinere de piciorul caprei se folosesc ca salată.

107. Piperul bălții (Polygonum_hydropiper). Crește prin bălți, șanțuri, terenuri umede din cîmpie pînă la munte.
Frunzele tinere se mărunțesc și se folosesc ca surogat de piper.
108. Pir (Agropyron repens). Întîlnită în culturi. Rizomii prăjiți și măcinați se folosesc ca surogat de cafea. Pot fi folosiți la
prepararea unui sirop (din care e poate face alcool). Rizomii conțin săruri de K, provitamina A, vitamina B li zaharuri, Au
proprietăți diuretice, sudorifice și antimicrobiene.

109. Plescagiță (Cucubalus_baccifer). Crește în tufișuri umede. Înaltă de 60-150 cm. Frunzele și lăstarii tineri se folosesc
ca salată și legumă în supe (în amestec cu alte plante).
110. Podbal (Tussilago farfara). Frunzele tinere se consumă tinere în ciorbe, supe și la învelirea sarmalelor. Planta are
acțiuni emoliente, expectorante, antispastică și antiseptică a căilor respiratorii.

111. Poroinic, bujorel (Orchis morio). Are în sol doi tuberculi mici din care se obține salepul. Salepul se prepară prin
scoaterea tuberculilor din pămînt, se spală, se fierb pentru a-și pierde gustul amărui și se usucă. Se înmoaie din nou în
apă, se zdrobesc și se usucă iar, obținîndu-se o pulbere. Pulberea se amesteca cu apă caldă, formîndu-se o gelatină
(piftie) ce se consumă singură sau cu lapte, zeamă de carne sau suc de fructe.
112. Puturoasă (Diplotaxis tenuifolia). Crește în locuri pietroase, pîrloage, lîngă drumuri și ziduri, fiind relativ rară.
Înflorește în mai-septembrie. Se consumă ca salată.

113. Ridiche sălbatică (Raphanus_raphanistrum). Frunzele și vîrfurile tulpinale fragede se consumau ca legumă (fierte
precum spanacul) în supe și ciorbe sau ca salată. Semințele conțin 25% ulei.
114. Roiniță (Melissa_officinalis). Crește și sălbăticită în cîmpie și coline, prin păduri de stejar, tufișuri și poieni. Roinița
se folosește ca aromatizant al unor băuturi (lichioruri). Frunzele proaspete se folosesc la aromatizarea unor salate (ex. de
castraveți), a unor supe tradiționale de verdețuri și de fructe, precum și a unor mîncăruri cu lapte. Se pot întrebuința și la
preparatele din vînat, pește ca și untul de verdețuri. Frunzele au proprietăți antiseptice gastrointestinale, stomahice,
carminative, antidiareice, sedative, coleretice etc.

115. Rotunjoară (Glecoma hederacea). Crește prin păduri de foioase, tufișuri și livezi. Înflorește în aprilie-iunie. Adunată
primăvara, rotunjoara este folosită la prepararea băuturii denumită Maitrank împreună cu vinarița și alte specii aromate.
Se utilizeaza ca legumă (în supe) și ingredient al chiftelelor de cartofi. În stare uscată își pierde în mare măsură aroma.
116. Rourică (Glyceria_fluitans). Crește în bălți, lacuri și șanțuri cu apă sau la marginea lor, în cîmpie și coline. Înaltă de
maxim 1 m. Fructele se coc în august-septembrie. Se pot strînge și consuma ca surogat al orezului pentru supe și ciorbe.

117. Rută (Ruta graveolens). Crește și spontan pe coaste aride. Frunzele se utilizează drept condiment la unele salate și
mîncăruri cu carne (deși nu au miros plăcut).
118. Salata cîinelui (Lapsana-communis). Crește prin păduri, tufișuri și la marginea acestora. Înaltă de 20-120 cm.
Frunzele tinere se pot folosi ca legumă sau salată.

119. Salata mielului (Valerianella_locusta). Crește sporadic pe ogoare, pîrloage, în poieni și grădini. Înaltă de 10-25 cm.
Înflorește în aprilie-iunie. Frunzele tinere se consumă ca salată. Conține săruri minerale și vitamine (A,B,C) și are
proprietăți emoliente, laxative, diuretice și depurative.
120. Salata porcului (Hypochoeris_radicata). Crește frecvent în pajiștile din cîmpie, coline și munte. Frunzele se
consumă primăvara ca salată.

121. Salată de iarnă (Scorzonera_hispanica). Crește sporadic pe coline însorite, în vii și la marginea tufișurilor. Înaltă de
40-80 cm. Înflorește în mai-iunie. Rizomul gros, cărnos și brun este un aliment gustos și ușor digerabil.
122. Salată sălbatică (Lactuca perennis). Frunzele, cu gust amărui, se consumă ca salată și în supele de verdețuri. Salata
conține vitaminele A,B,C,D,E și săruri de Fe, Ca, Cu, P, I, Mg, Zn, Na, Cl etc. și are proprietăți depurative, analgezice,
antitusive, hipoglicemiante, laxative. Salata, consumată în doze mari, este toxică.

123. Săgeata apei (Sagittaria-sagittifolia). Crește în ape. Toamna, la extremitatea stolonior planta formează tuberculi
care iernează în nămol, în timp ce planta mamă putrezește. Tuberculii (hibernaculii) sunt consumați fierți (conțin 35%
amidon și multe proteine). Din rizomii uscați, prăjiți sau măcinați se obține făină alimentară.
124. Sălățică (Ranunculus_ficaria). Crește la marginea pădurilor din cîmpie și salate. Se culeg primăvara, înainte de
apariția florilor, după aceea devenind toxice. Frunzele se consumă ca salată, dar și în ciorbe și mîncăruri cu carne.
Mugurii ce apar în axila frunzelor se utilizează în locul caperelor (murați în oțet de tarhon după o prealabilă păstrare
timp de o zi în apă sărată).

125. Scai măgăresc (Onopordon_acanthium). Crește frecvent la margini de drumuri și în locuri ruderale. Rădăcina cu
gust slab amărui formează în al doilea an lăstari care, primăvara se pot consuma fierți, ca legumă.
126. Scaiul vîntului (Eryngium campestre). Crește în pajiștile mai uscate. Rădăcina se consumă ca legumă. Lăstarii tineri
se consumă ca salată.

127. Solovîrf (Origanum_vulgare). Crește la margini de păduri de foioase. Se folosește la prepararea unor lichioruri. Are
acțiune antispastică, sedativă, bronhodilatatoare, expectorantă.
128. Spanacul ciobanului (Chenopodium_bonus). Crește în locuri ruderale, pășuni, pe lîngă drumuri și stîne, la munte.
Frunzele se consumă în loc de spanac, la ciorbe și supe, piureuri, budinci și mîncăruri cu carne.

129. Sparanghel (Asparagus_officinalis). Crește pe coaste însorite, poieni, fînețe și tufișuri, mai ales în sudul țării. Înaltă
de 30-180 cm. Lăstarii tineri, cărnoși se consumă. Se gătesc fierți în supe și ciorbe, soteuri, budinci, sosuri, apoi cu
maioneză, cu pesmet și unt, cu blînză (la cuptor). Se pun și în chiftele și conserve de legume și se folosesc ca salată. Din
semințele prăjite se poate obține surogat de cafea. Fructele roșii sunt comestibile. Lăstarii conțin proteine, vitaminele
B1, B2 și C, săruri de calciu, P, Mn, K, Cu, Fl și Fe. Au proprietăți diuretice.
130. Stupitul cucului (Cardamine_amara). Crește la marginea izvoarelor și pîraielor de la munte, mai rar în coline.
Frunzele și vîrfurile tulpinale fragede se folosesc drept condiment la salate.

131. Sugătoare (Monotropa_hypopitys). Crește sporadic prin păduri de 300-1500 m altitudine. Înflorește în iunie-
octombrie. Planta, deși este considerată toxică, se folosește ca aromă, avînd un puternic miros de vanilie ce se păstrează
și după 1-2 ani de la culegere. Se poate utiliza proaspătă sau uscată, dar în prealabil opărită.
132. Sulfină (Melilotus officinalis). Crește frecvent în pajiștile din cîmpie și coline. Plantele tinere se consumă ca salată
(cu oțet și sare). Florile galbene, aromate, cu proprietăți vasodilatatoare periferice, hipotensive, diuretice, sedative,
expectorante, astringente, pot fi folosite la aromatizarea unor băuturi și alimente. Este contraindicată hipotensivilor.

133. Sunătoare (Hypericum_perforatum). Se folosește la aromatizarea berii. Este o plantă medicinală apreciată și
cunoscută.
134. Susai (Sonchus-oleraceus). Crește prin grădini, pe lîngă garduri, prin locuri ruderale. Se utilizează ca legumă și
salată.

135. Șerperiță (Glaux_maritima). Crește în terenuri sărate și umede. Se consumă ca legumă și salată.
136. Șofran vărgat (Crocus variegatus). Crește, relativ rar, în poieni și la margini de păduri de foioase. Înflorește în
februarie-martie. Bulbii se consumă ca legumă.

137. Știr (Amaranthus augustifolius). Crește din abundență pe ogoare (în culturi de prășitoare), pîrloage și locuri
ruderale din cîmpie și coline. Frunzele se culeg primăvara, cînd sunt fragede. Se consumă ca legumă. Din semințe se
obține o făină din care se făcea „pîiine de mazăre„. Se poate găti sub formă de ciorbă dreasă cu ou sau cu mălai.
138. Talpa stancei (Lepidium_coronopus). Crește pe terenuri nisipoase și pietroase, mai mult sau mai puțin umede, fiind
relativ rară. Din frunze se prepară salată. Rădăcinile pivotante se consumă fierte ca legumă.

139. Tătăneasă Symphytum_officinale). Tulpinile fragede și frunzele tinere, culese primăvara, se consumă fierte ca
legumă, ăn supe și ciorbe (înlocuind spanacul). Lăstarii tineri se folosesc și ca surogat de sparanghel.
140. Tîrtan alb (Crambe tataria). Crește, relativ rar, în pajiști însorite. Rădăcina bogată în amidon și substanțe dulci se
consuma cîndva ca salată și legumă (pîine tătărească). Preparată cu lapte se obține „chara caesaris„. Lăstarii se consumă
ca sparanghel, iar frunzele ca spanac.

141. Toporaș (Viola_odorata). Cresc la marginea pădurilor și tufișurilor, prin poienile din etajele campestru și colinar.
Înflorește în lunile martie-aprilie. Florile lor (vînturate spre a pierde polenul) servesc la prepararea unui șerbet. În funcție
de aroma pe care o dorim se folosesc 250-400 g flori.
142. Traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris). Frunzele se consumă primăvara, în amestec cu alte verdețuri, la supe
și salate.

143. Trestie (Phragmites australis). Crește pe malurile rîurilor și bălților, formînd stufărișuri. Rizomul trestiei are un gust
dulceag, dar neplăcut. După fierbere devine comestibil. Prin uscare și măcinare se obține făină alimentară.
144. Trifoiaș de baltă (Marsilia quadrifolia). Crește în unele ape stătătoare. La baza pețiolilor frunzelor, planta prezintă
formațiuni elipsoidale numite sporocarpi. Aceștia sunt bogați în amidon și după uscare și măcinare, se întrebuințează la
prepararea pîinii și altor produse de panificație.

145. Trifoi roșu (Trifolium-pratense). Poate fi consumată în stadiul tînăr ca legumă. Se gătește ca spanacul sau fasolea
verde (cu care seamănă puțin la gust). Inflorescențele uscate și măcinate servesc la prepararea pîinii.
146. Trifoiște, plumînare (Menyanthes trifoliata). Crește sporadic în luncile și mlaștinile din etajele colinar și montan.
Frunzele au proprietăți anti scorbutice, tonice și stomahice. Se poate folosi la aromatizarea berii (în locul hameiului).
Rizomul lung și gros se consumă pentru acțiunea sa antihelmintică.

147. Troscot de munte (Polygonum undulatum). Crește în pășunile alpine, bogate în humus. Frunzele lanceolate se
folosesc ca legumă pentru ciorbe, fiind înlocuitor al spanacului.
148. Turiță, lipitoare (Galium-aparine). Crește frecvent pe lîngă garduri, tufișuri și la margini de culturi. Fructele sale
sferice, mici, se agață de haine. Fructele se prăjesc, obținîndu-se un surogat de cafea.

149. Turtea, ciurul zînelor, sita fetelor (Carlina_acaulis). Crește în fînețele montane. Înflorește în august-septembrie.
Miezul inflorescenței (receptacolul) se consumă proaspăt.
150. Țelină (Apium_graveolens). Cunoscută plantă de grădină, sălbăticită pe alocuri. Rădăcina și frunzele se folosesc ca
legumă și condiment în supe, ciorbe, murături, sosuri etc.

151. Unguraș (Marrubium_vulgare). Plantă înrudită cu menta. Înaltă de 30-80 cm. Specie meliferă și medicinală, cu
acțiune astringentă, antiseptică, expectorantă, colagogă și stomahică. Are gust amărui și miros neplăcut. Uleiul volatil
extras din plantă servește la aromatizarea berii, lichiorului și bombonelor medicinale.
152. Untul pămîntului (Tamus communis). Liană lungă de 2-4 m. Crește în păduri de foioase și la marginea lor.
Rădăcinile groase, cărnoase în interior, albe ca untul, se consumă prăjite. Tulpinile tinere se consumă în loc de
sparanghel. Rădăcinile se folosesc ca remediu contra reumatismului.

153. Urechelniță (Sempervivum-heuffelii). Crește pe stînci în etajul montan. Frunzele se pot consuma ca salată, avînd
gust acrișor-reconforant. Se pot consuma proaspete, crude, diminuînd setea și oboseala.
154. Urzică vie (Urtica_dioica). Frunzele tinere, culese primăvara, se consumă fie crude, ca salată (frecate cu sare să nu
mai urzice), fie preparate în supă, ciorbă, mîncăruri cu cărnuri, sos, chiftele cu cartofi, pilaf, piure, drob de urzici, omletă
cu urzici, umplutură de plăcinte etc. Planta are proprietăți antimicrobiene, diuretice, antidiareice, hemostatice,
hipoglicemiante, emoliente etc. Conține săruri minerale de Fe și K, vitaminele C, B, K ,A.

155. Urzică moartă (Lamium-album). Crește la margini de păduri și tufișuri, pe lîngă garduri, pînă la etajul montan.
Plantele tinere se consumă ca legumă, intrînd în compoziția supelor de verdețuri (de primăvară). Florile se consumă,
avînd un gust dulceag.
156. Usturoiță (Alliaria officinalis). Crește frecvent la margini de tufișuri și locuri ruderale, la cîmpie, coline și munte.
Înaltă de pînă la 1m. Frunzele se folosesc ca și condiment, înlocuind usturoiul. Din semințele dezvoltate în fructele de
forma unor păstăi, se poate obține făină de muștar.

157. Vetrice (Tanacetum_vulgare). Crește adesea la margini de ogoare, drumuri și tufișuri. Mugurii florali, culeși în iulie-
august, puși în oțet de tarhon se întrebuințează ca surogat de capere.
158. Vinariță (Asperula_odorata). Crește frecvent în păduri, mai ales de fag. Înaltă de 15-25 cm. Datorită mirosului de
cumarină, se utilizează la aromatizarea unor băuturi alcoolice, îndeosebi a vinurilor.

159. Viță sălbatică (Vitis silvestris). Crește în stejărișuri și făgete, la altitudini de 700-800 m. Strugurii se folosesc la
acrirea ciorbelor, iar în lunile octombrie-noiembrie, pot fi utilizați la fabricarea de oțet și vin.
160. Voinicică (Sisymbrium-sophia). Crește frecvent în locuri ruderale și la periferia localităților, pe lîngă drumuri. Înaltă
de 20-50 cm. Semințele cu gust piperat se folosesc la fabricarea muștarului de masă.

161. Zmeură (Rubus idaeus). Zmeurele se pot consuma sub formă de suc, sirop, dulceață, gem, marmeladă, jeleu,
lichior, compot, peltea, șerbet, piure, cremă, sos, supă, tarte etc. Zmeurele conțin zaharuri, acizi liberi, vitamina C. Au
efect tonic, stomahic, depurativ, diuretic, laxativ și sudorific.
 II. Arbori și arbuști.
1.Afin (Vaccinium myrtillus). Perioada de coacere e iulie-august. Fructele consumate crude, marmeladă, suc, supă.
Fructele antidiabetice, antiseptic căi urinare și intestinale, antidiareice, astringente, acuitate vizuală.

2.Agriș (Ribes grossularia). Crește în păduri și tufișuri. Rodește în iunie-iulie. Fructele se consumă crude, compot, gem,
supă. Conține vitaminele A,B,C, potasiu, calciu, fosfor, fier, brom. Laxative, diuretice, depurative.
3.Alun (Corylus avellana). Răspîndire: margini de păduri si de văi (400-1300 altitudine). Rodește: august-septembrie.
Conține ulei, Ca, P, Mg, K, Fe, Cu, vit. A si B, amidon, zahăr.

4. Arțar, paltin (Acer_platanoides). Crește în pădurile de foioase din etajul campestru si colinar. Seva - dulce conține
zaharuri - se bea primăvara. Recoltarea sevei se face in martie.
5. Castan bun (Castanea_sativa). Fructele se consuma coapte, prăjite sau fierte. Se prepară din ele piure, cremă, sufleu,
budincă, compot sau măncăruri cu carne. Conțin amidon, proteine, lipide, vit.B1 B2 C, săruri de K, Zn, Cu, Mn, Ca.

6. Călin (Viburnum_opulus). Arbust de 2-5 m înălțime. Fructele roșii se coc în iulie-august. Deși au gust și miros
neplăcut, călinele sunt mîncate crude, deoarece au acșiune purgativă. Fructele pot folosi la obținerea unui rachiu.
7. Cătină albă (Hippophae_rhamnoides). Arbust înalt de 5-6 m. Florile apar în martie-aprilie, înaintea frunzelor. Fructele
se coc la sfîrșitul verii. Fructele conțin vit.C B1 B2, acid nicotinic, acid folic, acizi grași etc. Din fructe se prepară sirop, suc
și o băutură fermentată.

8. Cireș (Prunus_cerasus). Crește și spontan la marginea pădurilor de foioase. Cozile de cireșe conțin flavonozide și
săruri de K.
9. Clocotiș( Staphylea_pinnata). Arbust înalt pînă la 5 m. Crește sporadic în pădurile din cîmpie si coline. Florile se
murează în oțet.

10. Coacăz de munte (Bruckenthalia spiculifolia). Subarbust cu înălțimea de 1,3-2 m. Crește în pajiști degradate, pășuni,
tăieturi de păduri cu sol acid, prin jnepenișuri și ienupărișuri din etajele montan si subalpin. Fructele acre toamna, se
îndulcesc stînd sub zăpadă și se pot consuma primăvara crude.
11. Coacăz negru (Ribes nigram). Fructele se coc in luna iulie. Fructele, deși au gust particular, neplăcut, pot fi folosite la
prepararea unor siropuri și lichioruri. Coacăzele negre sunt bogate in vit.C, k, Ca, P, Cl și zaharuri.

12. Coacăz roșu (Ribes rubrum). Înalțime max. 1m. Frunzele cu gust acrișor se consump fie proaspete, sub formă de
compot, dulceață, peltea, marmeladă sau fie in supă. Din coacăze roșii se poate face sirop, vin tonic. Fructele sunt
tonice, laxative, depurative, hemostatice.
9. Corcoduș (Prunus-cerasifera). Fructele se folosesc la prepararea marmeladei și a țuicii.

10. Cornul (Cornus_mas). Înflorește in martie. Fructele roșii (bogate in vit.C) se coc în septembrie. Fructele se consuma
crude sau servesc la prepararea dulceții, marmeladei, peltelei, jeleului, șerbetului, compotului și a țuicii de coarne.
Fructele se pot păstra peste iarnă și uscate. De asemenea fructele se pot conserva în apă sărată și folosite ca măslinele.
11. Drăcilă, lemn galben (Berberis_vulgaris). Crește sporadic prin zăvoaie și tufișuri. Fructele acre, astringente (conțin
acid malic, citric și tartric) se întrebuințează la prepararea dulceții și a unor băuturi răcoritoare.

12. Fag (Fagus_sylvatica). Jirul se poate consuma toamna, ca alunele (în cantități mari produce dureri de cap).Din jir se
extrage ulei comestibil, care însă rîncezește repede. Uleiul de jir se folosea la prăjit și la prepararea aluatului de plăcintă.
Frunzele fragede de fag se pot consuma primăvara. Jirul conține 23% lipide, 14.3% proteine și 32.3% substanțe
extractive neazotoase.
13. Frasin (Fraxinus_excelsior). Crește în pădurile de foioase. Semințele se pot utiliza, după prăjire și măcinare, ca
surogat de cafea.

14. Ienupăr (Juniperus communis). Crește în etajul montan, sporadic în cel colinar, prin poieni, la margini de păduri.
Arbust de pîna la 6 m înălțime. Semințele se utilizează ca enibahar, la prepararea unor preparate din carte. Ele se
folosesc la aromatizarea de rachiuri și lichioruri. Ele au proprietăți diuretice, carminative, stomahice, analgezice.
15. Mălin (Prunus-padus). Crește sporadic prin păduri de foioase. Fructele, ca niște cireșe sălbatice, se consumă
proaspete sau în marmeladă. Fructele se pot consuma crude, cu sare.

16. Măceș (Rosa_canina). După îndepărtarea semințelor și perilor, se pot consuma crude. Se pot face gem, pastă, jeleu,
vin, compot. Din marmelada de măceșe se poate face un sos care se servește la rasol de vită sau de pasăre. Uscate se
pot păstra pentru iarnă. Măceșele sunt bogate in vitaminele C, B1, B2, P, provitaminele A și D, săruri minerale și zaharuri.
Măceșele au proprietăți coleretice, colagoge, tonice, diuretice, vasodilatatoare arteriale, antihelmintice.
17. Măr pădureț (Malus-silvestris). Crește în pădurile de foioase din cîmpie, coline și munte. Fructele se consumă crude
(mai bune în primăvara următoare culegerii) sau preparate ca gem, marmeladă, compot, cidru, oțet și rachiu. Fructele se
pot mura pentru iarnă.

18. Mesteacăn (Betula pendula). Are scoarța albă. Seva obținută prin incizarea trunchiului, primăvara, era băută pentru
fortificare. Din ea se poate obține vin de mesteacăn. Seva conține levuloză și are acțiune depurativă și antiinflamatoare
în reumatismul articular și în gută.
19. Migdal pitic (Amygdalus nana). Crește la marginea stejărișurilor și tufișurilor de pe coastele însorite. Înalt de 50-150
cm. Fructele se consumă. Din sîmburi se obține ulei de migdale.

20. Păducel, măcieș, mărăcine (Crataegus_oxyacantha). Fructele se consumă crude în august-septembrie sau servesc la
prepararea marmeladei. Din fructele uscate se obșine, prin măcinare, o făină de panificație. Sîmburii prăjiți se utilizează
ca surogat de cafea. Frunzele, florile și fructele au proprietați sedative și vasodilatatoare.
21. Păr pădureț (Pyrus pyraster). Crește prin păduri de foioase, mai ales în coline. Fructele devin moi si cafenii dacă se
păstrează pentru iarnă în tărîțe. Se pot consuma fir crude, fie ca marmeladă. Servesc la obținerea de vin, rachiu, lichior.

22. Porumbar (Prunus-spinosa). Crește prin pășuni, margini de drumuri și păduri. Fructele se consumă proaspete (cu
acțiune astringentă) sau preparate ca marmeladă, vin, țuică, lichioruri, oțet, sirop. Fructele conțin săruri de Ca, Mg și
vitamina C. Se pot usca pentru iarnă. În stare uscată se fierb, iar zeama se consumă cu mămăligă prăjită.
23. Răchițele Oxycoccus_quadripetalus). Crește prin mlaștini de turbă și tufișuri umede, la munte. Fructele se consumă
proaspete, fiind mai bune după îngheț. Se poate prepara din ele cvas (răchițele cu făină de grîu sau hrișcă, zahăr, ori
fructe dulci precum zmeura sau merele). Fructele conțin zaharuri, vitamina C, acid citric și malic.

24. Salcîm (Robinia pseudoaccacia). Florile cu proprietăți hipoacidifiante gastrice și antispastice se consump proaspete.
Fructele servesc la prepararea unor băuturi răcoritoare și a unor preparate de cofetărie. Țăranii le folosesc în aluatul de
clătite (600-700 g flori la 125 g făină, un pahar de apă sau vin alb, 4 ouă și sare)ca și pe florile de soc. Se întrebuințează la
obținerea unui șerbet (Se opărește 1 kg de flori cu 1 l de apă și se continuă fierberea pînă cînd lichidul scade la jumătate.
Apoi fiertura strecurată și limpezită se amestecă cu zahăr – 3 pahare lichid la 1 kg de zahăr – dupăce s-a dizolvat zahărul,
se pune vasul pe foc iute pînă se leagă siropul, îndepărtîndu-se din cînd în cînd spuma. În continuare se procedează ca la
oricare șerbet. În același mod se prepară și șerbetul de flori de tei sau de toporași).
25. Scoruș de munte (Sorbus_aucuparia). Crește prin pădurile de rășinoase și de amestec. Fructele sale conțin 4,5-8%
zaharuri și servesc la prepararea pastei sau marmeladei și a rachiului. Se pot folosi la obținerea unei băuturi fermentate.

26. Soc (Sambucus_nigra). Fructele servesc la prepararea unor clătite, a cvasului de soc și a unui sirop. Din flori de soc,
lapte proaspăt, fiert, zahăr și pușină sare, se poate face o cremă dulce, gustoasă. Fructele negre se folosesc la dulceță,
gem, vin, marmeladă, jeleu și supă. Mugurii florali murați în oțet cu sare dau un surogat de capere. Florile de soc au
proprietăți sudorifice, laxative, galactogoge, ușor diuretice.
27. Stejar (Quercus robur). Crește la cîmpie și coline. Din ghinde se poate face un surogat de cafea. Din ghindele uscate
și măcinate se obține o făină care, cu adaos de făină de cereale, se poate folosi în panificație.

28. Tei (Tilia cordata). Florile au proprietăți sedative, antiinflamatoare, expectorante, sudorifice. Tot din flori se prepară
șerbet.
29. Vișin turcesc (Prunus-mahaleb). Crește prin pădurile și tufișuri însorite. Înalt de pînă la 10 m. Fructele sunt amare,
dar comestibile. Frunzele servesc la aromatizarea cărnii de vînat.

30. Vuietoare (Empetrum_nigrum). Crește în pășuni și locuri turboase din etajele montan, subalpin și alpin. Rodește în
iunie-iulie. Fructele se pot consuma crude, cu lapte acru

VM-2022