Trăsăturile definitorii ale unui asistent medical

Dacă am încerca să conturăm profilul psihologic ideal al asistentului medical, acesta ar include ca
trăsături definitorii competența și autoritatea profesională, capacitatea de a stabili o bună comunicare cu
pacientul, empatia, răbdarea, disponibilitatea lăuntrică, dar și un anumit grad de neutralitate afectivă. De
asemenea, asistentul medical trebuie să dispună de spirit de observație, de promptitudine și curaj în
intervențiile sale, precum și de capacitatea de a se integra armonios și eficient într-o echipă de lucru
(echipă medicală).
Trăsăturile enumerate sugerează deosebita complexitate a personalității pe care ar trebui să o
posede un asistent medical. De aceea, această profesie nu este o simplă meserie, ci o profesiune de
credință, lucru care ar trebui cunoscut și înțeles de către toți aceia care optează pentru alegerea ei în
viață. Reușita în profesiunea medicală este, în mare parte, determinată de vocație, dar și de cultivarea
conștientă și constantă a unor valori morale și a unor aptitudini profesionale.
Vom detalia acum trăsăturile enumerate, în scopul unei înțelegeri cât mai adecvate a acestora.
1. Competența profesională
Competența profesională în cazul unui asistent medical presupune corectitudine în îndeplinirea
sarcinilor specifice (a prescripțiilor medicale), cunoștințe medicale corespunzătoare și aptitudini tehnice
(stăpânirea deplină a tehnicilor specifice activității de nursing).
Un asistent medical care își neglijează sarcinile de serviciu sau care are slabe aptitudini tehnice și
insuficiente cunoștințe teoretice, nu va face față solicitărilor profesiei sale, compromițând adesea, prin
modul său de abordare, întreg actul medical și evoluția bolii pacientului său, uneori punând în pericol
chiar viața acestuia.
2. Autoritatea profesională
A avea autoritate profesională, în cazul unui asistent medical, înseamnă a ști să impună, cu respect
și bunăvoință față de pacient, dar și mai ferm, atunci când este cazul, regulamentul de ordine interioară
al spitalului, respectiv al secției unde își desfășoară activitatea, a dermina pacienții să urmeze prescripțiile
medicale și să se supună investigațiilor necesare conform programărilor sau orarului secției, a coordona
eficient activitatea personalului subordonat (infirmieri, brancardieri, îngrijitori de curățenie), precum și a
supraveghea respectarea orarului de vizită a pacienților internați și a nu permite accesul vizitatorilor la
orele și în spațiile nepermise (saloane de reanimare, săli de operație etc.). Lipsa de fermitate, de
autoritate, din partea asistentului medical, atrage după sine dezordinea și are, evident, implicații negative
în activitatea de nursing.
3. Capacitatea de a stabili o bună comunicare cu pacientul
Capacitatea de a comunica eficient cu pacientul presupune mai mult decât o strategie, ea implică
empatie, răbdare, bunăvoință, înțelegere și interes din partea asistentului medical pentru pacientul său și
față de suferința acestuia.
 Empatia se definește ca fiind capacitatea de identificare emoțională cu trăirile altei persoane,
continuând să rămâi tu însuți. În profesia medicală, empatia este o metodă de cunoaștere intuitivă.
4. Neutralitatea afectivă
Cu toate că trebuie să dispunem de capacitatea de a empatiza cu bolnavul și cu suferința sa, pentru
a i-o înțelege și a-l putea ajuta mai prompt și mai eficient, ca asistenți medicali este necesar să avem un
anumit grad de detașare emoțională, așa numita ,,neutralitate afectivă''. Aceasta presupune stabilirea
anumitor limite în cadrul relaţiei cu pacientul, atât limite de ordin interior (a nu fi bulversați de suferința
acestuia), cât și limite de ordin exterior, socio-profesional (a nu deveni mai intim cu bolnavul).
Neutralitatea afectivă implică și să nu judecăm bolnavul după propriile noastre reguli și valori și de a-i
trata egal pe toți pacienții noștri, indiferent de simpatiile sau antipatiile pe care le-am putea resimți față
de aceștia.
Neutralitatea afectivă ne protejează în impactul zilnic cu suferința celorlalți și protejează, de
asemenea, bunul mers al relației terapeutice.
5. Disponibilitatea lăuntrică şi dăruirea faţă de pacient
Asistentul medical trebuie să dispună de o mare capacitate de a se dărui pacientului său, de a-i oferi
suport psihologic în condițiile unei relații afective echilibrate cu acesta - relație care presupune, cum deja
am văzut, suficientă empatie și înțelegere, dar și o anumită neutralitate afectivă.
6. Spiritul de observație
Spiritul de observație al asistentului medical se opune rutinei și pasivității, putând fi cultivat și
dezvoltat prin experiență.
7. Promptitudinea și curajul
Asistentul medical trebuie să intervină cu promptitudine și curaj, mai ales în cazurile de urgență
medico-chirurgicale, de intervenția sa depinzând chiar viața bolnavului.
A fi prompt înseamnă, a fi în primul rând un bun observator (a avea un bun spirit de observație) și
apoi a interveni corect și rapid în situația dată. Spre exemplu, asistentul medical care va observa
înrăutățirea bruscă a stării pacientului său (care devine dispneic, anxios și prezintă cianoză periferică), va
interveni măsurându-i funcțiile vitale (T.A., puls, respirație) și va anunța imediat medicul curant sau
medicul de gardă.
A acționa cu curaj în anumite situații limită, cu risc vital crescut, înseamnă a avea acel ,,sânge rece'',
a nu se ,,pierde cu firea'' și a fi capabili să intervenim cu promptitudine și competență.
8. Capacitatea de a lucra în echipă
Asistentul medical nu lucrează independent, ci ca membru al unei echipe sau al unui grup. Echipa
medicală este formată din medici, asistenți medicali, psihologi clinicieni, asistenți sociali, infirmieri,
brancardieri. În cadrul acestei echipe există o anumită ierarhie, care trebuie respectată pentru bunul mers
al activității sale. Asistentul medical, ca parte integrantă a acestei echipe, este o verigă esențială atât
între medic și pacient, cât și între medic și personalul subordonat. Asistentul medical transmite
prescripțiile medicale atât pacienților, cât și personalului subordonat, având grijă ca acestea să fie
îndeplinite. Totodată, este un colaborator activ în activitatea medicală, nu un simplu executant.

Relaţia medic-bolnav este o relaţie socială, interpersonală, profesională, ce poate fi definită

şi din perspectiva rol-statusului social . Fiecare din cei doi relaţionează şi acţionează conform unor roluri
(ansamblu de comportamente pe care le aşteptăm în mod legitim de la o persoană) şi statute(drepturi şi
îndatoriri conforme poziţiei sociale a persoanei) elaborate în timp, în contextul vieţii sociale.
Status şi rol
Statusul reprezintă poziţia ocupată de o persoană sau de un grup de persoane în
societate.Această poziţie are două dimensiuni:orizontală şi verticală.
Dimensiunea orizontală a statusului se referă la reţeaua de contacte şi de schimburi reale sau
posibile pe care individul le are cu alte persoane situate la acelaşi nivel social. Dimensiunea verticală
vizează contactele şi schimburile cu persoane situate în ierarhia socială într-o poziţie superioară sau
inferioară. Statusul este astfel definit ca un ansamblu de relaţii egalitare şi ierarhice pe care individul le
are cu alţi membri din grupul din care face parte. Fiecare persoană posedă concomitent mai multe
statusuri. Ele pot fi grupate în trei categorii:statusul biologic, familial şi extrafamilial. Toate statusurile
asociate unei persoane formează setul de statusuri propriu acesteia. Statusul cultural, profesional şi cel
economic au un rol hotărâtor în configurarea statusului social al unei persoane.
Rolul social reprezintă un model de comportare asociat unui status, punerea în act a drepturilor
şi datoriilor prevăzute de statusurile indivizilor şi grupurilor într-un sistem social. În raport cu statusul,
rolul social este mai flexibil. Statusul poate rămâne neschimbat, pe când rolul social se schimbă pe
măsura schimbării cerinţelor sociale. Statusul de femeie, de exemplu, s-a păstrat, dar rolul social al femeii
s-a modificat radical în prezent faţă de trecut, atât sub aspect profesional, cât şi politic, cultural, familial,
etc.
Când un individ joacă două sau mai multe roluri ale căror cerinţe sunt în conflict sau greu de
conciliat, spunem că se află într-o situaţie de conflict de rol ( de exemplu, un medic aflat în situaţia de a
efectua o operaţie chirurgicală mutilantă asupra unui membru al propriei familii).
Comportamentul în faţa bolii
Presupune capacitatea individului de a-şi percepe starea de boală, de a o interpreta adecvat şi de
a lua decizii care facilitează însănătoşirea. Oscilează între un pol de normalitate şi unul de exacerbare,
catastrofizare.
Factorii de menţinere a comportamentului de bolnav sunt: trăsăturile de personalitate
(depresia, hipocondria, anxietatea), educaţia (învăţaţi să se plângă sau dimpotrivă, să nu spună nimic),
modelul cultural, starea socio-economică (asigurările de sănătate, etc), beneficiile secundare.