Clasificarea proceselor si starilor afective

Psihologia clasica introspectionista a stabilit trei componente, si anume :

emotiile, sentimentele si pasiunile.

Emotiile sunt stari afective care apar in interiorul nostru, brusc sub forma
de trairi mai mult sau mai putin violente, dar mai mult sau mai putin pasagere
(trecatoare). Acestei definitii corespund frica , spaima si angoasa.

Sentimentele se aseamana cu emotiile prin aceea ca sunt stari afective de

factura complexa , dar se deosebesc prin aceea ca sunt stabile, durabile si mai putin
intense .

Simpatia, iubirea, resentimentul, gelozia, orgoliul, rusinea sunt stari afective

complexe si stabile are pot fi categorisite ca sentimente interpersonale, formate in
raporturile noastra cu ceilalti: Sentimente sociale (legate de diferite grupuri din
care facem parte ) si sentimente spirituale (ideale ) asociate cu sistemele de valori.

Pasiunea se diferentiaza atat de emotie cat si de sentiment. De la emotie

imprumuta intensitatea , prin care transforma lumea in directia impusa de ea,a
desea facandu-ne “orbi” in fata realitatii. De la sentimente, preia durata ,relativ
lunga. Pasiunea isi afla originea intr-o puternica motivatie interioara, centrata pe un
domeniu al cunoasterii dar si al vietii sociale .

Structura procesului emotional

Orice proces emotional activ, care se desfasoara intr-o situatie sau alta are
un caracter integrat, de sistem.Acesta se exprima pe de o parte, in faptul ca el
angajeaza personalitatea ca tot, iar pe de alta parte ,in complexitatea structurii sau
arhitecturii sale interne .
 Emotia propriu-zisa, sentimentele actualizate (exprimate), pe langa
componenta trairii, care este centrala, include in structura lor si alte doua verigi
importante: modificarile organice, vegetative si manifestarile comportamentale.
Caracteristicile si continutul unltimelor doua verigi vor fi conditionate de
continutul ,semnul si intensitatea primei verigi –trairea subiectiva interna. Astfel de
pilda, trairea proprie bucuriei determina o vaso-dilatatie generalizata, in vreme ce
trairea proprie groazei determina o vaso-constrictie generalizata (albirea sau
ingalbenirea fetei).

Vointa

Teme:

1.Definitie si caracterizare generala

2.Structura si fazele actului voluntar

3.Calitatile vointei

1 Definitie si caracterizare generala

Vointa apare ca o “forta individuala”, care permite omului sa se

manifeste liber. Absolutizarea acestei forte a dus la asa-numita conceptie a
liberului arbitru, potrivit careia ,comportamentul uman este determinat exclusiv de
vointa si prin aceasta el devine independent de conditiile externe .

Libertatea exprima posibilitatea ca omul sa se miste de sine

statator,independent in spatial existential , potrivit dorintelor si vrerilor sale. S-a
ajuns pana acolo incat sa se afirme ca intreaga filozofie a vietii se concentreaza
intr-un singur cuvant : “Vreau”.

Aceste atribute sunt intruchipate cel mai pregnant in vointa.

 Vointa este o caracteristica a actiunilor complicate social, care
necesita un mare grad de mobilizare si se executa cu dificultate. In acest context,
vointa raporteaza actiunea la tendintele sociale si morale, retinand-o prin amanare
si pregatind-o mental prin intermediul limbajului intern.

Voina este definita ca aptitudine de actualizare si realizare a

intentiilor proprii. Actul voluntar, precedat de o idee si determinat de ea, presupune
o reflectie si o angajare. Conduitele care nu raspund acestui criteriu nu depind de
vointa.

La om mecanismele interne de autoreglare se structureaza si se

integreaza la doua niveluri functionale calitativ diferite : Nivelul involuntar si
nivelul voluntar.

Nivelul involuntar se caracterizeaza prin absenta intentionalitatii,

a analizei prealabile a conditiilor, a compararii-alegerii si a deliberarii. El asigura
declansarea automata a actiunii de raspuns si centrarea ei directa pe obiectiv
(efectul adaptativ-final).

Nivelul voluntar se subordoneaza din punct de vedere structural

functiei reglatoare a constiintei, iar din punct de vedere instrumental se conecteaza
la subsistemul motivational, favorizand si optimizand finalizarea motivului in scop.
Elementele sale definitorii sunt:

- Intentionalitatea (actiunea este intentionata);

- Analiza prealabila a conditiilor, a raportului dintre scop si mijloc (Actiunea
va fi mediata de un model mental);
- Deliberarea si decizia (actiunea este rezultatul unei evaluari a raportului
dintre avantaje si dezavantaje ,dintre castiguri si pierderi );
- Efortul (actiunea implica un anumit grad de mobilizare energetica, relativ
direct-proportionala cu dificultatea obstacolului).

“Obstacolul” este pilonul central in jurul caruia se structureaza si se

dezvolta mecanismul reglarii de tip voluntar si vointa ca dimensiune psihica.

Vointa se manifesta nu numai prin pregatirea, declansarea si

coordonarea actiunilor, dar si prin amanarea sau retinerea (blocarea) lor, in
pofida unor incitatii puternice din afara sau din interior (rezistenta la tentatii sau
abtinerea de a riposta agresiv la o insulta sau jignire). Se dovedeste uneori ca
lupta cu noi insine este mai incordata si mai dramatica decat cu situatiile
externe. Vointa este impusa si de necesitatea punerii si tinerii in acord a
comportamentului propriu cu exigentele si normele societatii noastre.

2.Structura si fazele actului de vointa (actului voluntar)

Din punct de vedere al structurii, activitatea voluntara se

caracterizeaza prin doua atribute esentiale:

- Diferentierea si determinarea pregnanta a verigilor componente (motivul,

mijlocul si scopul) cu posibilitatea transformarii la nevoie a fiecaruia dintre
ele in obiect de analiza speciala si de evaluare.
- Prezenta conditionarii atat in declasarea actiunii cat si in modul de
desfasurare al ei, conditionare care consta in corelarea si aprecierea
permanenta a raportului dintre dorinte, scopuri, pe de-o parte si posibilitati
pe de alta parte, intre efortul intreprins si rezultatele inregistrate. Din aceste
proprietati reiese caracterul discursiv si multifazic al structurarii si
desfasurarii actului voluntar.

Actul voluntar (actul de vointa) are un specific propriu care cuprinde

cinci faze :

1.Actualizarea unor motive si proiectarea pe baza lor a unui scop .

2.Analiza si lupta motivelor,c ompararea si evaluarea alternativelor prezente la

momentul dat in campul constiintei .

3.Deliberarea sau luarea hotararii

4.Executarea hotararii

5.Evaluarea rezultatelor (Feed-back-ul)

3.Calitatile vointei

Principalele criterii dupa care apreciem vointa sunt:

 A. Forta

B. Perseverenta

C. Consecventa

D. Fermitatea

E. Independenta

A. Forta- Exprima capacitatea mecanismelor de autoreglare de a

mobiliza si concentra energia neuropsihica si musculara in vederea asigurarii
rezistentei si ripostei necesare la presiunea pulsiunilor interne sau a
situatiilor si stimulilor din afara. Se poate afirma ca o persoana poseda o
vointa cu atat mai puternica, cu cat ea poate sa-si stapaneasca temperand,
amanand sau franand, trebuinte sau stari interne bulversante, de intensitate
mai ridicata; In acelasi timp forta vointei este cu atat mai mare cu cat
amplitudinea obstacolului surmontat este mai mare .

B. Perseverenta –Consta in mentinerea efortului voluntar la un nivel

optima tat timp cat este necesar pentru atingerea scopului in pofida
diverselor piedici si dificultati ce i se pot ivi in cale. Opusul ei este
renuntarea sau delasarea, care duc la deconectarea mecanismelor de
mobilizare energetica, pe masura ce atingerea scopului intarzie si pe
traiectoria catre scop apar obstacole noi sau esecuri.
Perseverenta se poate masura dupa numarul tentativelor pe care
un subiect le face pentru rezolvarea unei probleme mai dificile sau pentru a realiza
ce si-a propus in conditiile aparitiei unei piedici neprevazute.

Pe langa educatie si exercitiu ea depinde si de individ in raport

cu echilibrul emotional al acestuia, tipul puternic si echilibrat fiind favorizat in
raport cu tipul slab sau cu cel puternic neechilibrat.

In surmenaj si in nevroza subiectii manifesta recent lipsa de

perseverenta, renuntarea rapida la continuarea efortului daca rezultatul asteptat
intarzie sa apara, evitarea de a da piept cu greutati si obstacole cat de mici.
 C. Consecventa se exprima in stabilitatea scopului si a liniei de
conduita, in corcondanta dintre convingeri si actiune, dintre vorba si fapta.
Ea se integreaza in structura caracterului si devine o trasatura
axiologica(valorica) a personalitatii. Opusul consecventei este inconsecventa
care consta in instabilitatea si fluctuatia deciziilor, a hotararilor si a
scopurilor in discrepanta dintre convingeri si actiune(duplicitate), dintre
vorba si fapta.
Nivelul de elaborare si functionare a consecventei depinde de
forta eului, de gradul de dezvoltare a motivatiei de rol si de statut, de nivelul
constiintei demnitatii si mandriei personale.

In plan executiv,consecventa este cea care ne determina sa trecem

la indeplinirea hotararilor luate si a promisiunilor facute ,asigura astfel unitatea
dintre latura subiectiva interna (ideatica) sic ea obiectiva externa (actionala )
vointei.

D. Fermitatea reflecta stabilitatea deciziilor si hotararilor luate in

diferite situatii in pofida tentativelor potrivnice ale celor din jur, de a ne
determina sa revenim asupra lor spre a le modifica sau anula. Atunci cand
hotararile sunt obiectiv justificate, fermitatea favorizeaza instaurarea in
relatiile interpersonale a unor repere clare si sigure, eliberate de echivoc si
subiectivism. In acest context, persoana care poseda o asemenea calitate isi
va impune autoritatea si va castiga respectul celorlalti. Opusul fermitatii
sunt:Influentabilitatea si Oscilatia .
Atunci cand un punct de vedere sau o hotarare se mentin in ciuda
netemeiniciei lor evidente, dintr-o trasatura pozitiva, fermitatea se transforma in
una negativa.

E. Independenta exprima capacitatea unei personae de a-si

organiza si duce viata pe cont propriu, pe baza initiativelor, hotararilor si
scopurilor proprii. Opusul ei este Dependenta, care consta in absenta unui
orizont si a unor repere existentiale clare, in dificultatea sau imposibilitatea
de a lua o hotarare sau de a trece la actiune fara un sprijin din partea cuiva.
Independenta, in sensul pozitiv al termenului da masura
autodereminarii persoanei in relatiile sale cu situatiile sociale externe, cu ceilalti
 semeni. Ea devine sursa de initiativa si de actiune, prin asumarea constienta a
raspunderilor si riscurilor corespunzatoare .

Atentia

Teme :

1. Definitie si caracterizare
2. Dimensiunile ( atributele atentiei )
3. Formele atentiei

1.Defnitie si caracterizare

Atentia poate fi definita ca proces psiho fiziologic de

orientare ,concentrare si potentare selective a functiilor activitatilor psihiice si
psiho-comportamentale modale specifice in raport cu obiectul si finalitatea lor
proprii ,asigurandu-le atingerea unui nivel optim de eficienta adaptativa.

Este o stare de pregatire psiho-fiziologica general ace se contureaza

in cadrul starii de veghe si acre face posibila declansarea unui process psihic
constient de perceptie, de memorare, de reproducere de gandire sau efectuarea
unei actiuni in plan extern.

A fi atent inseamna a fi dinainte pregatit pentru ceea ce urmeaza sa

intreprinzi, a fi pe faza , a nu fi luat prin surprindere, a nu fi surprins pe picior
gresit, a face ceea ce trebuie, a te orienta cu anticipatie in campul evenimentelor ,a
te controla in reactii.

Aparitia unui stimul care trebuie perceput si analizat, prezentarea unei

sarcini are trebuie rezolvata, actualizarea unei trebuinte care se cere a fii
satisfacuta, propunerea si formularea unui scop ce trebuie atins,actioneaza ca
semnale specifice care transforma starea de pregatire generala in atentie focalizata.
In acest caz functia sau activitatea data devine dominanta in campul constintei si
in sfera de actiune ( in momnetul dat este singura manifestare integrala principala a
subiectului).
2.Dimensiunile (Atributele) atentiei

Indiferent de forma in care se manifesta, atentia pune in evidenta un

ansamblu de dimensiuni pe baza carora poate fi analzata, comparata si evaluata.
Printre cele mai importante dimensiuni sunt urmatoarele:

a) Volumul
b) Concentrarea
c) Stabilitatea
d) Mobilitatea
e) Distributivitatea

a) Volumul – Exprima numarul elementelor sau entitatilor distincte

(Litere, cifre, silabe, cuvinte, figuri geometrice, imagini, obiecte) pe care un
subiect le poate cuprinde simultan cu maxima si relativ egala claritate (In
plan perceptiv sau in plan mental-reprezentare, imaginatie).

b) Concentrarea – Este poate dimensiunea cea mai importanta a

atentiei, ea exprimand gradul de activare selective si intensitatea focarelor
dominante la nivelul structurilor si zonelor cerebrale implicate in realizarea
procesului sau activitatii psihice specifice.Ea poate lua valori diferite atat de
la un subiect la altul cat si la unul si acelasi subiect in momente diferite de
timp,in functie de caracteristicile si continutul sarcinilor ,cat si de starea sa
interna (motivationala, afectiva, odihna-oboseala, etc.). In plan functional,
continutul valoric al concentrarii se intinde intre extremele cunoscute in
patologie -fixitatea (care se intalneste in schizofrenie ) si difuzitatea (care
apare in sindromul frontal si in oligofrenie ).
In stare normala nivelul de concentrare poate fi slab , mediu sau
inalt.

c) Stabilitatea -Exprima durata in decursul careia atentia se poate

mentine aproximativ la acelasi nivel (optim, posibil in situatia data si pentru
subiectul dat). Intrucat in mod obisnuit rezolvarea sarcinilor cu care suntem
 confruntati reclama un timp relativ indelungat, de la cateva minute pana la
cateva ore, nu e suficient simplul fapt de a atinge nivelul cerut de
concentrare a atentiei,dar si mentinerea acestui nivel cat timp este necesar
pentru finalizarea activitatii incepute.
Performantele mari in orice gen de profesie sunt facilitate,
printre altele si de stabilitatea atentiei.

d) Mobilitatea –Reprezinta calitatea atentiei de a se comuta rapid

la nivelul optim de concentrare, de la o situatie la alta, de la o secventa sau
veriga a activitatii al alta, mentinand tot odata controlul asupra ansamblului.
Gratie acestei calitati, elemente si secvente particulare se leaga intr-o
organizare spatio-temporala unitara.

e) Distributivitatea- Se refera la posibilitatea atentiei de a

permite realizarea simultana a doua sau mai multor activitati diferite.
Aceasta este discutabila. Unele date par a pleda in favoarea existentei reale
ale distributivitatii, altele dimpotriva. Acolo unde se vorbeste de
distributivitate si de simultaneitate, avem de a face cu o comutare foarte
rapida si depinde foarte mult de specificul activitatii ce trebuie indeplinita.

3.Formele atentiei

Atentia se manifesta in trei forme principale:

-Atentia involuntara

-Atentia voluntara

-Atentia post-voluntara

Atentia involuntara : Este forma elementara si naturala a atentiei

umane, care se declanseaza si se mentine spontan, fara intentie si fara vreun efort
voluntar special din partea subiectului. Ea se realizeaza pe baza reflexului de
orientare ,determinat de noutatea stimulilor si de modificarile din ambianta.
 Printre trasaturile cu forta activatoare cea mai mare, sunt mentionate:
Eterogenitatea, Asimetria, Contrastul, Neregularitatea, Miscarea, Intensitatea.

Functia principala a atentiei involuntare este cea de explorare –

investigare a noului si imprevizibilului si de pregatire a intrarii in scena a atentiei
voluntare, pentru performarea activitatilor adaptabile specifice.

Atentia voluntara : Este forma superioara si specific umana de

realizare a controlului constient asupra evenimentelor din mediul extern si asupra
propriilor acte psiho-comportamentale. Consta in orientarea selectiv si in
focalizarea deliberata a constiintei aspura unui obiect, sarcini sau activitati si in
mentinrerea acestei focalizari cat timp este necesar pentru finalizare sau pentru
atingerea scopului propus.

Pentru situarea ei in limitele optime cerute de activitatea

curenta ,recurgem permanent si al functia reglatoare a limbajului folosind
instructaje anticipative pregatitoare si comenzi cum ar fi:” sa fiu atent acum”; “sa
iau seama mai bine”; “sa ma concentrez mai bine”.

Atunci cand sarcina de rezolvat reprezinta o semnificatie deosebita

pentru noi,energia necesara concentrarii si stabilitatii atentiei va fi furnizata nu
numai de mobilizarea voluntara, ci si de motivatie.

Atentia voluntara este implicata in rezolvarea problemelor teoretice,in

formularea si testarea ipotezelor, in elaborarea si testarea adevarului judecatilor si
rationamentelor. La acest nivel, atentia devine una si aceeasi cu continutul.

Atentia post-voluntara:

Pe masura structurarii, consolidarii schemelor operatorii ale proceselor

cognitive si activitatii, efortul voluntar initial, necesar concentrarii si stabilitatii
atentiei , se reduce coborand sub pragul de constientizare. Cu toate acestea,
calitatea atentiei nu se diminueaza, pastrandu-se in continuare la nivelul optim.
 Atentia post-voluntara este facilitata de factori afectiv-motivationali
care potenteaza si sustin prin energie proprie desfasurarea finala a
comportamentului si activitatii .