Eseu: “Personajul, un interlocutor în opera pe care o

citesc”

“Acest ţăran român, căruia noi îi datorăm

şi fiinţa noastră etnică, şi limba, şi cîntecul,
şi basmele, şi painea …”
(George Călinescu)

Liviu Rebreanu, născut în 1885 în satul Tîrgîşaua din judeţul Bistriţa în familie de învăţători, este considarat părintele
romanului modern romanesc. Personajul Ion este simbolul individual al ţăranului roman, setos pînă la patimă de
pămîntul lui.

Mi-am ales această temă, deaoarece m-a impresionat în primul rând realitatea impresionantă din Romanul “Ion”, o
realitate care poate este prea crudă, prea sângeroasă, însă această realitate ne redă cel mai concret viaţa ţăranului,
iubirea lui pentru acest pămînt. Eugen Lovinescu afirma că “realismul pentru Rebreanu este formula literaturii “tari”,
răscolitoare. În aplicarea acestei tendinţe, Rebreanu devine un analist al strămoşilor de subconştienţă, al
învălmăşelilor de gînduri, al obsesiei tiranice”. Pe parcursul lucrării m-am aflat în faţa unui scriitor obiectiv, care
uimeşte prin puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei socială şi psihologică, prin personaje surprinse în “umila
şi precara lor realitate socială”. Universul existenţial rustic, e privit ca o realitate complexă, ca un loc de afirmare a
unor mari energii, ca un teren al confruntărilor sociale.

Ion e un personaj fictiv, cu individualitate proprie ce reprezintă tipul ţăranului ardelean. Conflictul lui interior
marchează destinul lui Ion, la un anumit nivel tipic, fiindcăa reprezintă categoria socială a ţăranului sărac, caută să
obţină prin mijloace individuale pămîntul, deoarece pentru el înseamnă existenţa, demnitatea, respectul. Pentru
aceasta, el face un plan, pe care reuşeşte să-l îndeplinească datorită insistenţei, vicleniei, a ambiţieia, voinţei şi
inteligenţei. Anume acest plan îl sileşte să se căsătorească cu Ana Baciu. Destinul acre îl onligă să facă asta, îi
hotărăşte şi moartea.

Realitatea este repezenatată fără intenţii moralizatoare sau sentimentale. Ion este un ignoranat, obişnuit întotdeauna
să cîrşite. Totuşi, Ion este influenţat de două forţe majore: glasul pămîntului şi glasul iubirii. Putem afirma că la
chemarea pămîntului, Ion este mai calculat, cu sînge rece, satisfăcut, iar glasul iubirii îl duce la pierzanie, fiindcă îşi
pierde vigilenţa. Ion este victima celor două glasuri.

Personajul Ion este un destin individualizat, văzut într-un context social specific, care îl influenţează decisiv asupra
resorturilor sale sufleteşti. Demnitatea umanăa şi statutul social din comunitatea satuluia sunt condiţionate de
posesiunea averii. Satul nu mai reprezină leagănul omenirii, ci este locul unde se dezlănţuie energii prea mari ca să
mai poată fi oprite. Societatea acul îl dezumanizează pe om, silindu-l să se adapteze.