Afacere și facere de bine. Ce este antreprenoriatul social?

Câteva exemple

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/antreprenoriat-social-exemple-de-companii-care-
angajeaza-oameni-saraci-1015156

03.02.2019 06:13

E un fenomen care în ultimii cinci ani a început să prindă rădăcini și în România. Se cheamă
antreprenoriat social. Și se referă la acele afaceri care au un alt scop în afară de profit. Cum ar fi, de
exemplu, să dea de muncă unor persoane care cu greu ar reuși să se angajeze într-o companie obișnuită:
oameni foarte săraci sau trecuți de 50 de ani, oameni cu diferite dizabilități, mame singure. Practic, față
de un ONG, care trăiește din donații și care poate să moară dacă nu găsește finanțare, o afacere socială
reușește să se întrețină singură, de cele mai multe ori, din produsele pe care le vinde. 

Profit pus în slujba oamenilor

(Emisiunea a fost difuzată duminică, 14 octombrie 2018)
Haideți să vă arăt câteva litere care se foloseau în trecut în istoria tiparului. Aceste litere... se culegeau.
Adică se așezau una câte una formându-se cuvântul pe care îți doreai să îl tipărești. Se fixau într-o
formă cuvintele, propozițiile. În oglindă, exact. Apoi se dădeau cu cerneală. Avem aici un instrument
istoric pentru întinderea cernelei.
- E din piele?
- Da, da. Se dă cu cerneală. Apoi se întinde uniform cerneala peste litere. Ulterior se pune foaia de
hârtie și se presează. La această presă de corectură se trage cât mai bine și se presează... Primele prese
erau așa, cu șurub. Și prin răsucire se presau foile peste litere. Și textul apare ca prin magie, cum îmi
place mie să le spun copiilor, pe foaia de hârtie.
Din 2011, la Comana, județul Giurgiu,  există un muzeu al hârtiei unde sunt utilaje vechi folosite de-a
lungul timpului in tipografii.
Și pentru a face foaia de hârtie trebuie să amestecăm în acest vas.  Ce se ridică.. albul ăsta, e hârtia... E
hârtia măcinată. Pe care o luăm cu sita. Și pe sită rămâne acea peliculă subțire.
Lângă muzeu funcționează  și un atelier de papetărie unde se fabrică hârtie pentru caiete și agende.
Muzeul-atelier a fost deschis  de patru tineri care s-au săturat să lucreze în corporație și au înființat o
asociație.
Meșteșuguri redescoperite, profit reinvestit. Ce este Moara de Hârtie
Dana Georgescu, cofondator „Moara de Hârtie”, povestește cum s-a născut acest proiect: „Dintr-o
pasiune. Ne-am dorit să facem și altceva. Eram oameni care lucram în București, aveam muncă de
birou și am simțit nevoia pentru sufletul nostru să ne ocupăm și de alte activități. Am descoperit
meșteșugurile legate de carte și ne-am dat seama că nu prea s-a mers în ultima vreme.   Noi încercăm să
aducem meșteșugurile în prezent, dar să le adaptăm cumva zilelor noastre. Ca să funcționeze. Să mai
poată trăi oamenii din aceste activități care au stat la baza culturii noastre”.
Aici este zona de legătorie de carte. Aici avem presele noastre pentru carte. Iar doamna Nicoleta
lucrează acum la niște carnete. Suntem și atelier, nu doar muzeu. Lucrăm cu oameni de aici, din
comunitate. Iar vizitatorii noștri pot să vină și ca la muzeu, dar își și creează diverse obiecte.
Cu banii obținuți din biletele  la muzeu și din produsele de  papetărie sunt plătite salariile lucrătorilor și
ale fondatorilor asociației. Ce rămâne este reinvestit.
Dana Georgescu, cofondator Moara de Hârtie: „Oamenii pe care noi i-am implicat în acest proiect nu
au fost meșteșugari cu acte în regulă, ca să zic așa. Care au practicat meșteșugul. Sunt oameni care au
învățat alături de noi. Foarte greu am reușit să găsim oameni care să știe deja meșteșugul. Și practic noi
i-am adus aici și i-am pregătit”.
Până să se angajeze la atelier,  Aura nu a avut niciodată carte de muncă
- Înainte am reciclat hârtia. Noi măcinăm hârtia, o facem într-o pastă pe care o punem în acest vas, în
care adăugăm apă simplă și diferite inserții, plante în special..., explică Dana Georgescu.
- Trebuie răsturnată brusc?
- Da, cu multă grijă oricum, cu multă delicatețe... Apoi se acoperă. Se realizează un strat din foi de
hârtie și aceste bucățele de material. Care apoi este pus la presat.
- Aura, cam câte foi poți să faci pe zi?
- Fac trei sute. Dacă stau numai aici.
- Trei sute? În 8 ore?
- Da, cam așa. Dar să ai totul pregătit. Să ai pasta, să nu fie nevoie să...
11 oameni din comună au acum un salariu datorită asociației.

1
O modalitate inedită de a schimba prejudecățile despre romi: Mesteshukar Butiq

În 2015, trei tineri au înființat în București un magazin pentru a vinde produse lucrate manual. Cele mai
multe - făcute de romi.
Andrei Georgescu, manager Mesteshukar Butiq: Dar până la urmă noi am pornit de la o prejudecată
care era atunci cea mai pregnantă în România. Și anume că romii nu vor să muncească. Și tocmai
pentru că în toate experiențele pe care noi le-am avut s-a dovedit a fi complet falsă. Adică nu are niciun
fel de fundament. Ne-am gândit că cel mai simplu nu este să... Degeaba faci tu campanie sau zici de
fapt, stai că uite, suntem toți la fel. Cel mai simplu este să aduci în fața oamenilor obiecte pe care
oamenii vor să le cumpere, fără să știe cine a făcut obiectul ăla. Și în momentul în care cumpără
obiectul sau în momentul în care deja s-a îndrăgostit de obiect, dacă află că e realizat de un meșteșugar
rom, sperăm noi ca măcar să își pună un semn de întrebare. Dacă cumva avea prejudecata respectivă.
„Moșul meu mi-a dat o educație foarte bună, cum să vă zic. Să muncesc. Mi-a lăsat sculele lui, mi le-a
lăsat mie. Mi-a zis că până să moară să nu îi vând sculele. Și nu o să le vând cât oi trăi și eu. Moșul
meu, că el m-a învățat mai mult, mi-a lăsat vorbă că meseria asta să o învăț ca să nu mor de foame. Că
e o meserie cu care nu poți să mori de foame”, povestește Nicu Drăgan.
„Noi am încercat să facem obiecte moderne care pot fi folosite astăzi. Și asta înseamnă de la vase pur și
simplu de gătit sau pentru servit. E făcut din alamă. Ele sunt făcute exclusiv la ciocan și dintr-o foaie.
Asta nu are nici un fel de sudură sau lipitură sau... În afară de mâner, evident. E o foaie de alamă care
se bate pe nicovală și ajunge în forma asta”, explică Andrei Georgescu.
„Scopul nostru, obiectivul nostru, a fost să readucem cumva în piață meșteșugarii. Adică să aibă șansa
să supraviețuiască din asta. Făcând ceea ce au învățat de la părinții lor și în felul ăsta sperăm noi că o să
fie impulsionați și tinerii să învețe, dacă văd că poate funcționa chestia asta. Că ei pot trăi decent din
meșteșug. Noi ne-am gândit cam care ar fi meșteșugurile unde să existe o șansă să faci obiecte în
volume mai mari. Și ne-am concentrat foarte mult asupra strungăritului, care este și acesta un meșteșug
tradițional. Pentru că acolo ne-am dat seama că dacă reușim să dezvoltăm niște procese cât de cât, clare
meșteșugarii strungari pot să fie foarte eficienți”, spune Andrei Georgescu.
Așa că tinerii au extins afacerea și au făcut și un atelier de strungărie pentru productia în cantități mari.
- Meșteșugul ăsta e pe moarte?
- Mai ține, mai ține. Încă nu a murit. Deci lingura nu are cum să moară. Nu are cum. Și arta, ceva
plăcut ochiului, eu nu cred. Fără lingură nu se poate. Deci orice om care se respectă nu poate să dea cu
o lingură de plastic în oala de ciorbă. Sau de fier. Sunteți de acord? spune David Troancă, meșteșugar
care prelucrează lemnul.
O concurență pentru marile magazine de home decor
Andrei Georgescu: Obiectivul a fost de fapt să intrăm în piața mainstream în care concurăm cu marile
magazine de home-decor, de accesorii, de fashion, aducând în piața asta meșteșugarii. Obiectele pe
care ei le realizează, dar nu cele tradiționale, obiecte noi.  Și de-a lungul timpului s-a creat echipa asta.
Adică în momentul de față avem cam 18 meșteșugari cu care lucrăm.  Avem cinci care sunt angajați
full time și restul sunt asociați. Care lucrează, fie au au PFA-auri, fie sunt în asociații meșteșugărești.
Afacerea are statutul de întreprindere socială. Asta înseamnă că toate câștigurile sunt redistribuite
angajaților.
Andrei Georgescu: Ideea este... nu-i charity, nu-i milă. Asta trebuie să înțeleagă lumea din tot lanțul
ăsta. Adică de la client, trebuie să înțeleagă că trebuie să fie exigent. Și că obiectele alea trebuie să îi
placă, să le folosească, să fie de calitate. Până la meșteșugar. Care trebuie să știe, trebuie să pretindă să
fie plătit rezonabil pentru munca sa și să aibă cumva luxul de a își lua suficient timp încât să facă un
obiect de calitate. Care să dureze așa cum dura pe vremuri.

2
Afacere și facere de bine

La Comana, fabrica de hârtie s-a extins treptat și a ajuns la șapte ateliere. Fiecare dedicat unui alt
meștesug. De la fierarie, tâmplărie și olărit, până la țesut și lucrul cu papura. Orice, numai să țină
proiectul în viață și să dea de lucru localnicilor. Geanina, mamî a patru copii, chiar avea un job. Lucra
într-o firma de IT, la oraș. Dar pentru că pierdea patru ore pe zi pe drum, a renunțat la munca de birou
și a înlocuit calculatorul cu un război de țesut.
- Și tot e mai bine față de...?
- Tot e mai bine, spune Geanina Stan. Pentru că acolo foarte mult din venit se scădea pe partea de
navetă. Nu mai spun, partea de stres. Pe care nimeni nu o cuantifică. Dar ea se cumulează în timp și
ajungi să mergi la doctor și să dai banii pe medicamente. Aici nu este stres. Aici e de-stresare totală.
Geanina, la fel că cei mai mulți dintre oamenii care lucrează în atelierele din Comana nu sunt angajați,
ci au propria firmă. Dar, spre deosebire de un antreprenor obișnuit, nu trebuie să-și bată capul cu partea
de contabilitate, resurse umane sau achiziția de materiale. De asta se ocupă asociația care a deschis
atelierul. Este modul în care fondatorii au înțeles că îi pot ajută într-adevăr pe locuitorii comunei: să-i
împingă de la spate, să devină independenți.
- În ce regim lucrezi pentru asociație? Ai propria ta firmă?
- Da. Exact. Asociația practic ne-a luat sub... Suntem mai mulți antreprenori. Ne-a luat sub aripa ei
protectoare, ne furnizează materialele necesare pentru desfășurarea activității. Iar noi furnizăm munca.
Ne-a și ajutat să ne calificăm în domeniu. Și noi furnizăm munca. Forța de muncă, spune Geanina Stan.
Dana Georgescu, cofondator Moara de Hârtie: Sunt oameni care nu au neapărat spirit antreprenorial. Și
noi prin proiectul Satul meșteșugurilor ne-am asumat această responsabilitate de a-i ajuta. Încercăm să
vedem dacă funcționează așa lucrurile. Inițial, așa ne-am gândit, că ar fi mai ușor să înființăm aceste
firme. Nu oameni angajați direct.
În felul acesta, dacă asociația nu are comenzi, fiecare poate să își caute propriii clienți. Se folosesc de
utilaje și de spațiu, fără să plătească vreun ban pentru asta. Și iată deci cum incubatoarele de afaceri pot
arată și altfel, fără birouri, monitoare, aer condiționat și plasme pe pereți. Într-o rezervație naturală,
oricine e îndrăgostit de meșteșuguri poate să își transforme pasiunea într-un mod de trăi.

Supermarketul care a angajat persoane cu dizabilități

Până la urmă nu trebuie să te retragi la țară și să începi o afacere socială pentru a face bine. Legea chiar
obligă firmele cu peste 50 de salariați să angajeze și persoane cu dizabilități, de exemplu. Însă multe
companii preferă să plătească niște bani în plus la stat decât să își asume o asfel de responsabilitate.
Într-un hipermarket din centrul Bucureștiului însă am întâlnit-o pe Margareta, care are deficiențe de auz
și de vorbire, dar care își vede liniștită de treabă de mai bine de nouă ani.
„În primul rând ne propunem să combatem discriminarea, prejudecățile și stereotipurile având o
atitudine deschisă și caldă în primul rând față de oamenii cu care interacționăm zilnic.  Fie că sunt
colegi, fie că sunt clienți, fie că sunt parteneri”, spune Daniela Pisiceanu, managerul pentru relații cu
clienții.
Din 210 angajați ai magazinului, șapte au diferite dizabilitati. Iar patru lucrează la casele de marcat.
Intră în contact direct cu oamenii. Angajatorul își asumă asta. Clienții vechi s-au obișnuit și au devenit
cu timpul mai răbdători. Cei noi mai au de învățat.
- Feedbackul de la clienți e unul pozitiv?
- Da. În proporție de 99% este un feedback pozitiv. Mai avem și clienți care nu au tot timpul răbdare cu
ele sau clienți care vin pentru prima dată în magazinul nostru și neștiind că fetele sunt cu dizabilități le
întreabă diverse lucruri, ele nerăspunzându-le, un pic se tensionează situația. Intervenim noi la
momentul respectiv și lucrurile sunt ok.  Să ne facă să fim mai răbdători, mai amabili. Răbdători și
amabili trebuie să fim și noi între noi. Indiferent că eu am o problemă și că tu nu ai o problemă. Cred că
vom reuși pe partea asta. Ceea ce vrem noi să facem: să lucrăm pe parte de concepție, dar nu vom putea
peste noapte să schimbăm concepția oamenilor. Din punctul nostru de vedere este ok să fii diferit,
spune Daniela Pisiceanu.
Misiunea se poate dovedi astfel mai importantă decât banii. Urmăriți aici un interviu pe această temă
cu  Corina Murafa, director Ashoka România.