Anatoli

Cele doua gorile il perchezitionara temeinic. Jack se lasa rabdator pe mainile lor, in timp ce mintea ii
zbura in toate directiile. Ziua incepuse foarte ciudat. Dimineata, nelinistit de faptul ca fata nu se
trezea, o sunase pe Victoria. Dupa ce il balacarise ca nu ascultase de ea, il linistise, spunandu-i ca se
poate intampla sa se mentina mai mult lesinul dupa o trauma puternica, pentru a da corpului ragazul
sa se vindece, si il trimisese la farmacie sa cumpere niste saruri pentru cand se trezeste. Cand se
intorsese acasa, ramasese efectiv cu gura cascata. Katia dormea cu Sophia in brate. I se umezira usor
ochii cand isi aduse aminte cat de linistita parea fetita lui. N-o mai vazuse asa de cand se intamplase
nenorocirea. Apoi, pe cand se framanta, intrebandu-se daca sa le trezeasca sau nu, primise un
telefon de la Kozlov care urlase la el, chemandu-l de urgenta la vila lui de pe Ponte Vedra. Nu-si facea
o regula din a raspunde la astfel de solicitari, insa in momentul asta avea destule pe cap si fara a-l
enerva pe rusul care parea deja scos din minti, judecand dupa felul in care ii vorbise, asa ca plecase,
lasandu-le pe cele doua sa-si vada de somnul lor.

-E curat, spuse in cele din urma una din cele doua gorile.

Jack se abtinu de la comentarii, desi ii stateau cateva cuvinte intepatoare pe limba. Tot ce dorea
acum era sa termine cat mai repede intalnirea pentru a se putea intoarce acasa. Mai astepta cateva
clipe, pentru ca cele doua gorile sa-si ia permisiunea sa-l lase sa treaca, apoi merse inainte pe un
culoar la capatul caruia se afla o usa masiva, spre care indicase una din gorile cand intrebase unde il
gaseste pe Kozlov.

Camera se dovedi pe masura usii. Era un soi de salon pentru activitati, cu o masa mare de biliard, un
bar in spatele caruia se vedeau in vitrina tot soiul de bauturi scumpe si cateva mese rotunde in jurul
carora erau dispuse cate sase scaune. La una din mese statea Kozlov, cu un pahar cu un lichid incolor
in mana. Cel mai probabil votca, se gandi Jack. In dreapta lui mai era cineva, un tip mai inalt cu un
cap decat Kozlov chiar si stand pe scaun.

Detectivul se apropie de masa fara sa se grabeasca. Era obligatoriu sa-si pastreze calmul. Invatase de
mult ca una din modalitatile de a linisti pe cineva era sa-i imprumuti din starea ta de liniste.

-Ah, Jack, ia loc, ia loc, spuse Kozlov, dand cu ocazia asta pe gat ce mai ramasese din paharul sau, pe
care il tranti apoi pe masa intr-un gest dusmanos.

Jack se aseza pe scaun de partea cealalta a mesei, pentru a-l putea observa. Cearcanele rusului erau
si mai pronuntate ca de obicei, semn de nopti albe in ultima perioada. Paharul din fata sa era gol,
insa asta nu dura prea mult. Lua o sticla de vodca si il umplu iar la ras, apoi il dadu peste cap dintr-o
miscare energica. Detectivul ridica din sprancene, recunoscandu-se pe el asa cum era cu cateva luni
in urma in barbatul din fata lui.

-N-ai de gand sa zici nimic?, intreba apoi Kozlov, uitandu-se la el fioros pe sub sprancenele stufoase.

Jack nu-si feri privirea. Era ca la animale. Daca te supui, pierzi. Si el n-avea de gand sa piarda.

-Ce vrei sa-ti zic? Tu m-ai chemat, nu?

-Ce sa-mi zici? Unde e Ilya! Nu de asta te-am angajat?

-De abia ne-am intalnit, Kozlov. Am zis ca il gasesc, nu ca o sa o fac imediat. Lucrurile astea iau timp.
-Timp, timp, il ingana pe o voce joasa rusul. Ei bine, eu nu mai am timp, zbiera apoi ridicandu-se in
picioare si lovind cu ambii pumni in masa, ca o gorila furioasa care vrea sa-si intimideze adversarul.

Namila din dreapta sa se ridica si ea in picioare. Era la fel de mare pe cat isi imaginase Jack ca e,
masurand mai bine de doi metri. Totul era mare la el, nasul turtit, spart fara indoiala in vreo lupta de
strada, urechile care se intindeau pana aproape de mandibula si dintii de cal din fata pe care si-i
dezvelise ridicandu-si buza de sus intr-un rictus ciudat. Lucrurile puteau lua o intorsatura urata, asa
ca Jack se decise sa detensioneze situatia.

-Ok, hai sa ne calmam putin pana cand nu se intampla ceva regretabil. Spune-mi ce s-a intamplat,
Kozlov. Nu cred ca m-ai chemat aici doar ca sa-ti versi nervii pe mine. Esti mai destept de atat.

Sincer, Jack era cam nesigur ca o sa mearga si dedesubtul atitudinii sale relaxate era de fapt incordat
tot, pregatit sa riposteze in cazul in care confruntarea devenea fizica. Interventia lui avu insa efectul
scontat, de parca ar fi turnat apa rece peste flacarile care ardeau in Kozlov. Rusul suiera puternic, din
cosul pieptului, apoi se aseza la masa, facandu-i semn si celui de langa el sa se aseze. Namila lua si ea
loc, aranjandu-si sacoul sport pe care il purta peste o bluza neagra subtire, ocazie cu care Jack putu
observa ca era inarmat.

-S-a intamplat ca Ilya are initiativa, asta s-a intamplat, spuse el turnandu-si inca un pahar de votca.
Mi-a distrus o operatiune pe care o aveam la docuri. Am crezut ca o sa vina dupa mine, insa se pare
ca si-a propus sa imi distruga afacerea mai intai. Am pierdut un sfert din oameni iar cei care au ramas
sunt mai speriati decat daca i-ar urmari diavolul in persoana.

-Nu toti, vorbi pentru prima oara cel din dreapta sa.

Kozlov se uita spre el neincrezator, apoi dadu din mana cu lehamite.

-Stiu ca tu nu faci parte dintre ei, Anatoli, insa din pacate nu am prea multi ca tine.

Jack se uita la namila chiar la timp ca sa vada cum isi increteste colturile ochilor in timp ce o grimasa
scurta ii stramba coltul gurii. Totul se petrecu intr-o clipa, apoi Anatoli isi reveni la mimica normala,
insa detectivul stia ce vazuse.

Sa fiu in locul tau, Kozlov, nu l-as lasa in preajma mea inarmat, se gandi el, fara sa-si exprime insa
gandurile. Atmosfera se putea inflama din nou imediat, asa ca era mai bine sa fie precaut.

-Asta nu e neaparat un lucru rau, spuse apoi concentrandu-se asupra lui Kozlov.

-Nu e neaparat un lucru rau? Esti nebun? Nu e un lucru rau ca imi distruge afacerea?

-Nu, pentru ca odata ce ai inteles ce are de gand, devine previzibil. Trebuie doar sa te gandesti care e
urmatoarea tinta. Cu putin noroc, o sa dai de el mai repede decat era de asteptat.

Kozlov casca ochii la el ca traznit de fulger, apoi un zambet larg i se intipari pe fata cu incetinitorul.
Din senin tranti o palma de masa, de data asta insa in semn de admiratie.

-Are dreptate, spuse el uitandu-se catre Anatoli. Sa fiu al naibii daca nu are dreptate. Cum de nu ne-
am gandit la asta?

Anatoli ridica usor din umeri, fara sa spuna nimic.

-Mi-ar trebui mai multi oameni ca tine, Jack, spuse Kozlov luandu-si privirea de la ajutorul sau. Atat
de simplu si totusi nimeni n-a fost in stare sa se gandeasca la asta. Nici macar mana mea dreapta,
care n-are altceva de zis decat sa ridice din umeri.
O licarire rau prevestitoare trecu prin ochii lui Anatoli. Din nou Kozlov rata momentul, insa Jack, care
de ceva vreme statea cu ochii pe bruta, o surprinse imediat.

Tipul asta are o agenda proprie, isi spuse in gand. Si fac pariu ca n-o sa-i placa deloc lui Kozlov!

-Bun. Si cum stiu unde o sa loveasca data viitoare?

-Ei bine, din ce imi dau seama, Ilya iti cunoaste foarte bine afacerile. Si nu pare genul de om care nu
are un plan. Asa ca trebuie sa te pui in pielea lui. Urmatoarea pe lista ar trebui sa fie ori cea mai
vulnerabila, ori cea care iti provoaca cea mai mare pierdere. Daca cumva coincid, atunci poti fi
aproape sigur ca acolo va da urmatoarea lovitura.

Kozlov se uita iar spre Anatoli. De data asta exclamara in cor:

-Mama Rina!

-Se pare ca avem un castigator, spuse Jack. Imi puteti explica acum ce inseamna asta?

-O sa-l las pe Anatoli sa te puna la curent, spuse Kozlov. Intre timp mai am ceva lucruri de facut.

Se ridica in picioare sa plece, apoi ezita, isi puse palmele pe masa si se apleca usor catre detectiv.

-Ar mai fi ceva. O mai tii minte pe Katia? Cea cu care eram cand ne-am intalnit?

-Cum as putea sa o uit, raspunse Jack in timp ce in mintea lui ii aparu imaginea fetei dormind cu
Sophia in brate.

-Ei bine, a disparut. Tin foarte mult la ea, asa ca iti poti da seama ca sunt destul de ingrijorat. E foarte
important sa o gasesc. As vrea sa te ocupi si de asta. Bineinteles, o sa adaug ceva consistent la nota
de plata.

Jack dadu din cap ganditor. Spera din tot sufletul sa nu se vada pe fata lui ca stia deja unde este.

-O sa fac tot ce pot!

-Eu as zice sa faci mai mult decat atat, raspunse Kozlov zvacnind marunt din falci. Poate ca nu m-am
exprimat cum trebuie. As face moarte de om fara sa clipesc pentru ca sa dau de ea. Intelegi?

De data asta Jack fu cat pe ce sa-i divulge locatia. In definitiv n-avea nimic de impartit cu ea. Chiar nu
voia sa se uite tot timpul peste umar dupa Kozlov si oamenii lui. Ilya ii era indeajuns. In ultima
fractiune de secunda insa isi aduse aminte de fericirea care i se citea Sophiei pe figura. N-avea de
gand sa o dea pe cea care facuse asta sa se intample pe mana monstrului din fata sa.

-Am inteles foarte bine ce vrei sa spui, Kozlov. Asa cum ti-am spus, o sa fac tot ce pot, spuse din nou,
ridicandu-se si el in picioare.

Rusul dadu din cap, apoi se rasuci brusc pe calcaie si iesi din camera fara sa mai adauge ceva. Jack se
intoarse catre namila care inca statea asezata la masa.

-Mama Rina?

Anatoli marai ca o fiara salbatica, apoi incepu sa vorbeasca.