Redactează un eseu, de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi evoluţia relaţiei

dintre două personaje dintr-un roman studiat, aparţinând lui George Călinescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a două elemente de structură şi de compoziţie ale textului epic, semnificative
pentru construcţia personajelor alese (tema, acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,
perspectivă narativă, tehnici narative, registre stilistice, instanţele comunicării narative,
incipit, final, limbaj etc.);
- evidenţierea situaţiei iniţiale şi finale a celor două personaje, din perspectiva tipologiei în
care se încadrează, a statutului lor psihologic, moral, social etc;
- relevarea trăsăturilor celor două personaje, semnificative pentru ilustrarea evoluţiei
relaţiei, prin raportarea la două episoade / citate / secvenţe narative semnificative ale
textului narativ ales.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper/cerinţă).
Pentru organizarea discursului, vei primi 12 puncte (părţile componente – introducere, cuprins,
încheiere – 3 puncte; logica înlănţuirii ideilor - 3 puncte; abilităţi de analiză şi argumentare - 3
puncte; claritatea exprimării – 2 puncte; respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte
– 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru organizarea discursului, eseul trebuie să aibă
minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Încadrarea romanului în creația autorului și contextul epocii

G. Călinescu, personalitate marcantă a culturii interbelice, a fost autor de poezie, proză,
dramaturgie, eseistică, istorie și critică literară.
Romanul Enigma Otiliei (1938) este una dintre capodoperele sale, realizata pe fundalul
realismului balzacian, dar cu elemente de modernitate.

Structura romanului
Compoziția dezvoltă două planuri. Primul urmărește istoria unei moșteniri, averea
bătrânului Giurgiuveanu fiind ţinta interesului intregii familii Tulea. Cel de-al doilea este un
bildungsroman și prezintă parcursul tânărului Felix Sima, care trăiește și o poveste de dragoste
adolescentină pentru Otilia. Acțiunea este plasată în capitală, astfel că o tema regasita este si cea
a vieții burgheziei bucureștene la începutul secolului al XX-lea.

Evoluţia relaţiei dintre două personaje (Felix şi Otilia)

Felix și Otilia apar în roman separati de celelalte personaje printr-o serie de similitudini:
ambii sunt foarte tineri, sunt orfani, se află sub tutela lui Costache Giurgiuveanu, sunt ținta
răutăților Aglaei și protejați cu discreție de Pascalopol. Felix deține un rol important în roman,
fiind personaj reflector, prin intermediul căruia autorul realizează legătura între cele două planuri
ale operei. Portretul său este prezentat în incipit din perspectiva omniscientă: un tânăr de 18 ani
în uniformă de licean, venit de la Iași pentru a locui în casa unchiului său pe durata studiilor la
Medicină. Primul portret al Otiliei este redat din perspectiva lui Felix, care observă tânăra „cu
capul prelung încărcat de bucle”.
Între cei doi se leagă o strânsă relație, dar Felix este permanent nesigur de adevăratele
sentimente ale Otiliei, uneori îi oferă dovezi de iubire, alteori se comportă ca o soră mai mare sau
chiar adoptă o atitudine indiferentă. Aerul de mister al Otiliei este amplificat de procedeul
modern al pluriperspectivismului utilizat de autor în realizarea personajului. Astfel, Costache
Giurgiuveanu o consideră „fe-fetița lui”; Aglae o numește „dezmățata” care se agață de gâtul
bărbaților și „prefăcuta” care vrea să obțină averea lui Giurgiuveanu; Aurica o invidiază și o
urăște, lui Titi îi trezește instincte întârziate, Stănică o consideră „fată deșteaptă”, Pascalopol are

1
pentru ea sentimente ambigue: „n-am prea stat să disting ce este patern şi ce este viril în
dragostea mea.”
În povestea de dragoste adolescentină autorul inserează elemente din problematica
Luceafărului. Incompatibilitatea celor doi este dată de faptul că Felix are idealuri superioare, este
preocupat de construirea unei cariere, în timp ce Otilia pare a fi aplecată spre frivolitate, de altfel
chiar ea se autocaracterizează: „noi, fetele, suntem mediocre, iremediabil mediocre și singurul
meu merit este că-mi dau seama de asta”. Prezenţa lui Pascalopol îi provoacă lui Felix gelozia și
chiar îi interzice la un moment dat Otiliei să mai primească vizitele acestuia, moșierul fiind cel
care reușeşte să îi alunge temerile: „Ce reprezintă banii mei pe lângă tinerețea dumitale? Când
femeia iubește, ia banii de la cel bogat și îi dă celui tânăr.”
În conturarea Otiliei G. Călinescu utilizează comportamentismul. Renunță, în cazul ei,
la perspectiva omniscientă și o înfățișează în anumite situații fără a oferi explicații ale
comportamentului ei, procedeu care de asemenea, amplifica nota de mister. Situații de acest tip
sunt cele în care plânge, mușcând nervos din batistă lângă Giurgiuveanu lovit de apoplexie,
aleargă printre căpițele de fân la moșia lui Pascalopol sau începe brusc să cânte o melodie la pian
şi trece de la pasaje melancolice la unele „furtunoase”.
Moartea neașteptată a lui Giurgiuveanu înainte de a se clarifica situația Otiliei, are
implicații asupra ambilor tineri. Felix o cere în căsătorie, iar ea lasă impresia că acceptă, dar a
doua zi pleacă, lăsând în urmă doar o scrisoare. Felix va afla că s-a căsătorit la Paris cu
Pascalopol, gestul ei fiind imposibil de înțeles pentru el.
Epilogul prezintă întâlnirea dintre Felix și Pascalopol după câțiva ani. Felix este acum om
matur, ajuns medic celebru, „intrat prin căsătorie într-un cerc de persoane influente”. El oferă din
nou o perspectivă asupra Otiliei, pe care o recunoaște cu greu dintr-o fotografie arătată de
Pascalopol. Ea îi apare drept „o femeie picantă, gen actriță întreținută, la brațul unui bărbat
exotic, cu floare la butonieră”. Această imagine îl face să își amintească vorbele Otiliei: „Noi nu
trăim decât 5-6 ani”, ca e o referire la efemeritatea farmecului feminin.
Aspectul sferic al romanului este subliniat și prin faptul că această întâlnire generează o
retrospectivă a lui Felix, care-și amintește venirea sa la București și replica prin care a fost
întâmpinat de Giurgiuveanu: „Aici nu locuiește nimeni.”
Otilia este o întruchipare a feminității enigmatice reflectandu-se prin aceasta conditia
femeii in soicetate. (739 cuvinte)