Anamaria-Bianca Tonț, Clasa Proformelor Din Limba Română Contemporană, Editura Universității Din Oradea, P. 204

Limba română contemporană. Morfologia II Lect. univ. dr.
Paula Neamțu
Clasele de cuvinte neflexibile. Adverbul

Note de curs
1. Definiție
Parte de vorbire neflexibilă care determină, în genere, verbe, exprimând caracteristici/
împrejurări ale acțiunilor:
Vine rapid/ repede/ târâș-grăpiș/ pe neașteptate/ fără doar și poate. Ia-le imediat/ repede.
(adverbe/ locuțiuni adverbiale de mod)
Pleacă azi/ joia/ iarna/ după-amiază/ din când în când/ întâia oară. (adverbe/ locuțiuni
adverbiale de timp)
Pleacă (de) aici/ (de/ până) acasă/ în urmă/ de ici până colo. (adverbe/ locuțiuni adverbiale
de loc)
Adverbul mai poate determina şi alte părţi de vorbire:
• adjective: Este cam bolnav., exprimând caracteristici ale însuşirilor;
• adverbe: Locuiește destul de departe., arătând caracteristici ale împrejurărilor;
• interjecții: Hai mâine.;
• substantive: Vine chiar Mihai., Vine şi Mihai.;
• numerale cu valoare pronominală: Au venit doar doi.;
• numerale: Au plecat aproape zece.
1.1. Din punct de vedere semantic, adverbul se raportează la acțiuni, stări, evenimente,
însușiri, pe care:
- le caracterizează/ le califică (doarme greu, grav rănit);
- le cuantifică (citește puțin, criticată destul);
- le categorizează (lucrează manual);
- le delimitează (bolnavă psihic);
- le ancorează temporal, aspectual și spațial (pleacă diseară, se întoarce acasă, cândva
antipatic);1
1.2. Din punct de vedere morfologic, adverbul este invariabil, deci încadrat în clasa
cuvintelor neflexibile.
1.3. Din punct de vedere sintactic: apare ca adjunct (circumstanțial) în raport cu un verb, un
adjectiv sau un alt adverb, incluzându-se:
- într-un GV (Scrie încet și ilizibil.);
- într-un GAdj (un om [acum rănit]);
1
Anamaria-Bianca Tonț, Clasa proformelor din limba română contemporană, Editura Universității din Oradea, p. 204.
1
Limba română contemporană. Morfologia II Lect. univ. dr. Paula Neamțu
- într-un GAdv (citește [destul de cursiv])

sau raportându-se la ansamblul unei propoziții, pe care o modalizează (Probabil [voi reveni asupra
deciziei.]).
2. Locuţiunile adverbiale
Sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar de adverb, înlocuibile cu acesta şi determinând un
verb (sau adjectiv ori alt adverb), având aceleași funcţii sintactice ca adverbele.
2.1. Tiparele structurale cu locuțiuni adverbiale sunt cât se poate de variate:
• prepoziție (prepoziții) + o parte de vorbire:
o cu siguranță, fără îndoială, pe de rost, de-a rândul, cu de-a sila, de-a dreapta, de-a
stânga, pe de lături;
o cu totul, pe nimica, de aceea, de asta, de aia, pentru aceea;
o pe neașteptate, pe negândite, pe nevăzute, pe înserate;
o în special, din nou, de-a lungul, de-a latul, pe furiș;
o de asemenea, pe îndelete, de altfel, de altminteri;
o de-a dura;
• cuvinte însoțite de prepoziții, antonime sau în corelație: până una alta, de bine de rău,
de voie de nevoie;
• părţi de vorbire repetate (substantive, pronume, adverbe): zi de zi, ceas de ceas,
săptămână de săptămână, din ce în ce, cât de cât, din când în când;
• părţi de vorbire repetate sau nu, însoțite de conjuncții (substantive, adverbe, numerale,
adjective): zi şi noapte, ani şi ani, unde şi unde, nici una nici două, pur şi simplu;
• cuvinte rimate: harcea-parcea, talmeș-balmeș;
• propoziţii sau fraze: cine ştie unde, cine ştie când, de când lumea şi pământul;
• adverb + prepoziție + substantiv: de bună voie, cu orice preț, de mai multe ori, în niciun
caz, pe de altă parte, pe de o parte;
• prepoziție + substantiv + prepoziție + substantiv: din fir a păr, cu chiu cu vai;
• adverb + adverb: mai degrabă, mai mult, mai puţin.
3. Clasificare
3.1. După înţeles, adverbele se clasifică în:
• adverbe de loc: acolo, afară, departe, jos, înăuntru, încotro, unde, de colo, până colo,
cine ştie unde etc.
2
• adverbe de timp: acum, atunci, când, curând, ieri, ieri-seară, după-amiază, din când în
când, zi de zi etc.;
• adverbe de mod:
o propriu-zise: aievea, alene, degeaba, încet, pas cu pas, pe de rost;
o de cantitate: atât, cam, cât, destul, mult, cu nemiluita, cu grămada;
o distributive: câte (în numeralele distributive: câte doi);
o de durată: mai, încă, mereu;
o de frecvenţă: adesea, adeseori;
o de afirmaţie: bineînţeles, da, desigur, fireşte, negreşit, într-adevăr, fără doar şi
poate;
o de negaţie: nu, ba, nici, nicidecum, deloc, defel, în niciun caz, fără discuţie;
o de precizare: chiar, exact, întocmai, şi, tocmai, taman;
o de restricţie: barem, măcar, cel puţin, cel mult;
o de exclusivitate: doar, numai, în special, pur şi simplu;
o explicative: anume, adică, bunăoară;
o de proximitate: aproape, mai, cât pe ce.
3.2. După formă, adverbele sunt simple şi compuse.
Cele compuse pot fi:
- contopite: deasupra, degeaba, dinafară, alături, devreme, îndată, fieunde, fiecum,
oricum, cândva, totuşi, nicicând, totodată, deunăzi, deodată, dedesubt etc.;
- necontopite: astă-vară, astă-iarnă, azi-noapte, mâine-seară, după-masă etc.
3.3. După origine (sub aspect etimologic), adverbele sunt primare şi secundare.
Cele primare sunt cuvintele care au întotdeauna statut de adverb:
- moștenite din limba latină (acolo, afară, aproape, înainte, înăuntru, jos, sus);
- împrumutate din alte limbi (apropo, deja, vizavi, aievea, tocmai, barem, da, andante,
presto, piano etc.).
Cele secundare sunt formații pe teren românesc, obținute prin:
- derivare cu sufixe sau prefixe (femeiește, domnește, bătrânește, nebunește, cruciș,
pieptiș, grăpiș, târâș, chiorâș; alene, arar);
- prin compunere (vezi supra);
- prin schimbarea valorii gramaticale (conversiune):
• adjectiv > adverb:
Scrie frumos. (caracteristică a acțiunii = adv. de mod, Circ de mod) față de
3
Ai un scris frumos. (calificare, o caracterizare a activității = adj. calificativ; substantivul

un scris este de proveniență verbală: a scrie – scris – de scris → denumește acțiunea, activitatea
de a... și este singularia tantum, i.e. defectiv de plural)
Merge ciudat pe stradă. (adv. de mod, Circ de mod)
/E ciudat1/ [că te comporți astfel.] (adv. de mod, NP – parte a unei expresii verbale
impersonale cu f.s. de PN) față de
Ai un mers ciudat. (adj. calificativ, atr. adj.)
Mersul lui ciudat mă pune pe gânduri, poate are probleme de sănătate. (adj. calificativ,
atr. adj.)
Vorbeşte tare/ deschis. (adv. de mod, Circ de mod) față de
Are un glas tare (= puternic). (adj. calificativ, atr. adj.)
E un om deschis față de oricine. (adj. calificativ, atr. adj.)
Glasul lui în strană e tare. (adj. calificativ, NP)
Geamul nu e deschis acum. (adj. calificativ, NP)
Se comportă lamentabil. (adv. de mod, Circ de mod)
/Pare lamentabil1/ [să ajungi2 a cerși bani, milă și afecțiune.] adv. de mod, NP – parte a
unei expresii verbale impersonale cu f.s. de PN)
Starea lui e lamentabil de precară având în vedere condițiile mizere de trai.
(foarte precară = superlativ absolut) – adv. de mod cantitativ cu legătură
inversă (de la stânga la dreapta), exprimă intensitatea însușirii și participă la realizarea
gradării superlative (marcă de superlativ) față de
A avut acest destin lamentabil. (determină un substantiv = adj. calificativ, atr. adj.)
Destinul său pare lamentabil. (determină un substantiv în prezența unui verb copulativ =
adj. calificativ, NP)
Se îmbracă gros. (adv. de mod, Circ de mod)
Are un glas gros. (adj. calificativ, atr. adj.)
• substantiv > adverb, când substantivul este articulat şi nearticulat (substantive care
denumesc anotimpuri, zilele săptămânii, momente ale zilei ori cele care apar în
structuri fixe cu sens de superlativ – pe lângă verb/ adjectiv):
Lunea e cea mai grea din săptămână. (= ziua de luni) (substantiv comun, N, S =
denumește ziua respectivă din săptămână)
Lunea citeşte. (are S subînțeles, deductibil din context: ea/ Maria citește = Des de III,
sg.); Când citește? Atunci, lunea, nu în altă zi. (adv. de timp, Circ de timp – are formă articulată
hot. enclitic)
4
Această seară/ Seara aceasta rămâne memorabilă pentru toți. (substantiv comun, N, S)
Voi purta o rochie de seară. (substantiv comun, Ac, atr. subst. prep.) față de
Mă uit la TV doar seara. (adv. de timp, Circ de timp)
Seară de seară mă uit la TV. (locuț. adv. de timp, Circ de timp)
Toamna e anotimpul meu preferat. (substantiv comun, N, S)
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă. (T. Arghezi) (substantiv comun, N, S) față de
Toamna se plimbă/ se numără bobocii. (adv. de timp, Circ de timp)
A tras un buștean din pădure cu căruța. (substantiv comun, Ac, C direct)
Nu umblă câinii cu covrigi în coadă nici în alte locuri. (substantiv comun, Ac, PS)
A pus tunul pe inamici. (substantiv comun, Ac, C direct)
Luleaua îi era plină cu tabac. ((substantiv comun, N, S) față de
Doarme buştean/ covrig/ tun. (adv. de mod, Circ de mod)
A îngheţat bocnă. (adv. de mod, Circ de mod)
Mihai pare îndrăgostit lulea. (= foarte îndrăgostit), substantivul se adverbializează,
apropriindu-se de rolul morfemului gradării superlative
E adormit tun. (= foarte adormit, foarte somnoros), substantivul se adverbializează,
apropriindu-se de rolul morfemului gradării superlative
• pronume interogativ şi relativ > adverb: (ele determină verbe, adverbe sau adjective
și de cele mai multe ori sunt mijloace expresive de redare a superlativului absolut)
Ce-aş mai pleca de acolo! (tare) PRO-FORMĂ ADVERBIALĂ
Ce mult te-am iubit! (ce mult = foarte mult) PRO-ADVERBE DE MOD
Fuge1 [ce fuge2] şi /oboseşte.3/
PP ȘI PP
1 3
2
CM cantitativă (Fuge mult/ puțin/ atât/ destul.)
Cât o iubesc! (mult)
/N-a spus1/ [cât s-a minunat.2] (nespus/ tare/ mult)
• numeral cardinal > adverb:
O ţine una (și bună)!
• numeral ordinal > adverb:
Întâi citesc, apoi fac fişele de lectură. (adv. de timp, Circ de timp)
• numeral multiplicativ > adverb:
5
Compară:
Are un câștig întreit/ triplu din orice face. (adj. cantitativ, atr. adj. – determină un
substantiv)
Beneficiul lui în toată afacerea asta este dublu. (adj., NP)
Câştigă întreit. (adv. de mod cantitativ, Circ cantitativ)
A lucrat/ vede dublu. (adv. de mod cantitativ, Circ cantitativ)
• verb > adverb predicativ/ adverb modalizator:
/Poate/ [că vine.] – adv. predic., P Adv. (cere o SB și el singur reprezintă PP regentă)
Poate vine, poate nu.
Vine poate azi. adv. nepredicativ, modalizator aletic (de posibilitate),
Vine azi pe la noi poate. Circ de modalitate
• conjuncţie > adverb:
Compară:
/Vine azi1/ și /mă ajută la treburi.2/ (conj. coord. copulativă, apare între 2 PP care stau pe
același plan)
Vine şi azi. (conj. coord. copulativă devine adverb de întărire, fără f.s.)
/Ioana a tăcut1/, iar /Maria a vorbit.2/ (conj. coord. adversativă, apare între 2 PP una
dintre ele exprimând excluderea)
A vorbit iar. (conj. coord. adversativă devine adverb de timp, Circ de timp)
Observaţie:
a) Adjectivele nu devin adverbe când stau pe lângă verbe copulative:
El este frumos/ devine inteligent.
b) În expresii verbale impersonale, tot pe lângă verbe copulative, avem în schimb adverbe
de mod, fiindcă verbele n-au subiecte:
E frumos că mă ajuţi.
Nu e inteligent din partea ta să procedezi astfel.
Pare normal să uiţi.
c) Adjectivele nu devin adverbe nici când stau pe lângă verbe predicative şi se acordă cu
substantivele sau pronumele din faţa acestora (adjectivul are funcţia de predicativ
suplimentar):
Ea umblă elegantă/ desculţă.
Fetiţa aleargă veselă.
Băiatul se joacă liniştit.
3.4. După capacitatea predicativă, adverbele pot fi sau nu predicate în propoziţie.
6
Avem astfel adverbe şi locuţiuni adverbiale predicative cu funcţie sintactică de predicate

adverbiale (!) (după unii, predicate verbale), care nu admit apariţia unui verb copulativ înaintea lor
şi care sunt urmate obligatoriu de conjuncţia subordonatoare că: aproape, bineînţeles, desigur,
fireşte, mai, negreşit, pesemne, poate, cu siguranţă, cu certitudine, fără glumă, într-adevăr, fără
doar şi poate, de bună seamă. Acestea sunt urmate de o propoziţie subiectivă:
Poate [că te înşeli.]SB
De bună seamă [că ai dreptate.]SB
[La pământ /mai1/ că-i ajunge al ei păr de aur moale...2]SB
Aproape [că a doborât recordul mondial.]SB
Compară:
Poate vine, poate nu., în care poate este un simplu adverb modal (nepredicativ) cu
Poate că vine totuşi., unde acelaşi adverb este unul propoziţional (predicativ) şi devine
termen regent pentru o SB.
Adverbele şi locuţiunile adverbiale ce acceptă apariţia unui verb copulativ înaintea lor şi
sunt urmate şi de alte conjuncţii subordonatoare în afara lui că (să) sunt nepredicative, ele fiind
simple adverbe/ locuţiuni adverbiale de mod şi făcând parte dintr-un predicat nominal impersonal
(aşa-numita expresie verbală impersonală):
√ este/ pare/ rămâne
Posibil [să vină azi.]SB
√ este/ devine
Probabil [că e deranjat de ceva.]SB
√ pare/ este/ rămâne
Sigur [că l-ai supărat.]SB etc.
ADVERBE/ LOCUȚIUNI ADVERBIALE ADVERBE/ LOCUȚIUNI ADVERBIALE DE

PREDICATIVE + SB MOD NEPREDICATIVE + SB
● stau întotdeauna în poziție inițială, care este ● pot sta în orice poziție în enunț (inițială,
unica posibilă (la început de enunț), nu pot fi mediană sau finală); poz. mobilă
mutate în alt punct al enunțului; poz. fixă
● nu se pot asocia unui verb copulativ; ● pot apărea singure (fără verb copulativ) și au
funcția sintactică de NP; se pot asocia unui verb
copulativ (a fi, a părea, a deveni);
●sunt urmate întotdeauna și în mod ●sunt urmate de conjuncția subordonatoare că/
obligatoriu de conjuncția subordonatoare că; să;
● sunt predicate adverbiale. ● fac parte a unui PN impersonal (NP adverbial).
Poate că am greșit în privința ta. Posibil să fi greșit în privința ta.
Desigur că ne potrivim în gândire. Sigur că ne potrivim în gândire.
7
● când nu sunt urmate de o conjuncție

subordonatoare, ele sunt simpli modalizatori
adverbiali de posibilitate (modalitate aletică),
probabilitate, certitudine (modalitate deontică),
apreciere (modalitate epistemică) și ocupă
poziția sintactică de Circumstanțial de
modalitate
Mihai te ajută desigur.
Desigur Mihai te ajută.
Mihai te va ajuta probabil.
Probabil Mihai te va ajuta.
Poate știe adevărul, poate nu.
Știe, cu siguranță, toată povestea.
De bună seama te-a recunoscute.
Tot nepredicative sunt şi celelalte adverbe în opoziţie cu cele enumerate mai sus: azi, ieri,
lesne etc.
3.5. După posibilităţile combinatorii, adverbele se clasifică în:
- adverbe regente, adică cele care pot fi determinate de alte părţi de vorbire;
- adverbe care apar numai în poziţie de determinanți: cam, chiar, doar, numai, tocmai.
Potrivit caracterului lor de regente, adverbele pot fi determinate de:
• complemente indirecte în D sau prepoziționale în Ac:
Merge paralel cu drumul/ drumului.
Se comportă asemănător cu ceilalţi/ celorlalţi.
similar/ analog/ echivalent/ egal/ asemenea cu
Locuieşte departe de casă.
aproape/ dincoace/ dincolo/ alături de
• completive indirecte:
Procedează asemănător [cui l-a instruit.]
• circumstanţială de loc:
Merge acolo [unde vrea.] – acolo = adv. corelativ de loc, este chiar T regent pentru CL
• circumstanţială de timp:
Vine atunci [când vrea.] – atunci = adv. corelativ de timp, este chiar T regent pentru CT
• circumstanţial de mod:
8
A sosit destul de târziu.

Ea locuieşte mai departe decât mine.
• circumstanţială de mod:
Faci aşa [cum vrei.] etc. – așa = adv. corelativ de mod, este chiar T regent pentru CM
3.6. După modul de exprimare a circumstanţei, adverbele se împart în adverbe pronominale
şi adverbe nepronominale.
Adverbele pronominale sunt cele care ţin locul cuvintelor care exprimă împrejurările
(circumstanţele respective):
• interogative: când, unde, cum, încotro, cât, ce (cu sau fără prepoziţii), utilizate în
enunţuri interogative şi care ţin locul unor cuvinte aşteptate ca răspuns la întrebări: Când
pleci? Mâine.;
• relative: când, unde, cum, precum, încotro, cât, ce (cu sau fără prepoziţii), care leagă
propoziţii subordonate de regente, deci introduc propoziţii subordonate;
• demonstrative: acum, atunci, aici, acolo, aşa, încoace, încolo, dincolo, ele exprimând
repartizarea în spaţiu şi în timp ca pronume demonstrative; unele dintre ele corespund
pronumelor demonstrative: aici – acesta, acolo – acela;
• nehotărâte, care exprimă împrejurări (circumstanţe) neprecise: cândva, undeva, cumva,
odată, uneori, oricând, oriunde, oricum, oriîncotro, oricât; cele compuse cu ori-
introduc şi propoziţii subordonate, au deci şi calitatea de relative.
• negative: nicăieri, niciunde, niciodată, nicicând, nicicum, care neagă împrejurările –Nu
merg niciunde.
Adverbele relative2 introduc diferite subordonate și au funcție sintactică în propozițiile
introduse (circumstanțiale de timp, de loc, de mod, cantitative).
CÂND
o subiective:
Nu se ştie când se va întoarce.
o predicative:
Întrebarea este când te-ai întors.
o atributive:
Nu se ştie ziua când te-ai întors.
o completive directe:
L-am întrebat de când stă aici.
2
Nu aveți pentru examen tipurile de subordonate introduse prin adverbe relative. Doar analiza lor morfosintactică și
tipare sintactice adverbiale.
9
o completive indirecte:
Mă gândesc când să plec.
o circumstanţiale de timp:
De când a sosit, n-a zis nimic.
o circumstanţiale condiţionale cu nuanţă temporală:
Când mi-ai face una ca asta, apoi m-aş supăra.
o circumstanţiale de cauză cu nuanţă temporală:
Când nu ţi-ai făcut tema, ai şi luat nota 4.
UNDE
o subiective:
Nu ne interesează de unde vei porni.
o predicative:
Obsesia lor este unde vor fi cazaţi.
o atributive:
Nu ştim locul unde ne vom opri.
N-a spus de unde a cumpărat cărţile.
Mă gândesc de unde vom procura banii.
o circumstanţiale de loc:
Poate să plece unde vrea.
o circumstanţiale de cauză:
Unde îmi face una ca asta, îl snopesc în bătaie.
CUM
o subiective:
Nu s-a aflat cum a ajuns aici.
o predicative:
Rezultatele sunt cum ni le-am dorit.
o atributive:
Nu s-a hotărât felul cum vom proceda.
Nu ne-a spus cum va proceda.
Nu s-a gândit cum îşi va petrece vacanţa.
10
o circumstanţiale de mod:
Scrie cum vrea.
o circumstanţiale de timp:
Vine cum termină examenul.
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.
o circumstanţiale de cauză:
Cum nu l-a ajutat, s-a supărat pe mine.
ÎNCOTRO
o subiective:
Nu s-a aflat încotro va merge.
o predicative:
Problema este încotro va merge.
o atributive:
N-am aflat direcţia încotro s-a îndreptat.
Nu ne-a spus încotro va pleca.
Nu ne-am gândit încotro să fugim în caz de pericol.
Merge încotro vrea.
CÂT
o subiective:
Nu s-a aflat cât de bolnav este.
o predicative:
Întrebarea este cât de mult l-a iubit.
o atributive:
S-a pus întrebarea cât îl apreciază.
Nu l-am întrebat cât l-a deranjat sosirea lor.
Nu s-a gândit niciodată cât l-a incomodat.
Cât e el de informat, tot i-a scăpat această sursă bibliografică.
11
CE
o subiective:
Nu i-am spus ce mult m-am străduit.
o predicative:
Obsesia lui este ce repede ai rezolvat problemele.
o atributive:
Nu-i iese din cap ideea ce repede ai rezolvat problema.
Mi-a mărturisit ce emoţionat a fost când a aflat că a reuşit.
Nu s-a gândit ce mult a suferit ea din cauza lui.
PRECUM
o predicative:
Faţa lui e precum e varul.
Faci precum vrei.
Adverbele nehotărâte compuse cu ori- au și ele rol relațional, introducând diferite
subordonate:
o predicative:
Înălţimea ta eşti/ Oricât de slab pofteşti.
Merge oriunde are chef.
Poţi să scrii oricum vrei.
Poţi fugi oricât ai chef.
o circumstanţiale concesive:
Oriunde vei încerca, tot nu vei găsi nimic.
Oricând vei veni, nu mă voi supăra.
Oricum îl vei lua, nu-l vei convinge.
Oriîncotro te vei întoarce, tot nu vei vedea nimic.
Oricât îl vei ruga, nu-ţi va da nimic.
3.7. După posibilitatea sau imposibilitatea de a intra în relaţie, în cadrul frazei, mai ales cu
elementele introductive ale subordonatelor, avem două grupe de adverbe: adverbe corelative şi
12
adverbe necorelative (acestea din urmă nu apar în text în corelaţie, ci singure: Vine mâine/
devreme.
Adverbele corelative intră în relaţie reciprocă cu:
• adverbele relative:
(adverb corelativ de loc) Acolo merge unde vrea.
(adverb corelativ de timp) De atunci este aici, de când l-ai lăsat tu.
(adverb corelativ de mod) Procedezi aşa cum/ precum vrei.
(adverb corelativ de cantitate) Atâta a fugit, cât a putut.
• conjuncţii subordonatoare:
(adverb corelativ de timp) Abia intră că şi zise ceva.
(adverb corelativ de scop) Anume a venit ca să vadă ce s-a întâmplat.
Dacă el nu vine, atunci eu plec. (adverb corelativ condițional)
Deși plouă, totuşi pleacă. (adverb corelativ concesiv)
(adverb corelativ consecutiv) E aşa de frig, încât nu poţi ieşi în stradă.
• cu prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale:
(adverb corelativ consecutiv) E prea deştept pentru a nu continua.
În ciuda insistenţelor mele, totuși n-a venit. (adverb corelativ concesiv)
(adverb corelativ de scop) Anume a făcut asta pentru a vedea ce se întâmplă.
• cu adverbe:
Vine şi azi, şi mâine.
Nu merge nici azi, nici mâine.
Merge cât călare, cât pe jos.
O asemenea situație o poate tolera doar un om slab, nu unul serios.
Ş-am să-l fac responsabil nu atât pe Turcu, cât pe domnul episcop.
4. Funcţii sintactice
• predicat adverbial:
Desigur că va veni.
Fără doar şi poate că e cel mai bun.
• nume predicativ:
E posibil să vină.
Improbabil să te mai găsească acum.
• atribut adverbial:
Casa de acolo este a lui.
13
Sosirea lui pe neașteptate ne-a surprins.

• circumstanțiale:
- de loc: Merge acolo.
- de timp: Vine mâine.
- de mod: Merge încet.
- condiţional: Vino mâine, altfel nu rezolvi problemele.
- concesiv: Deşi e bolnav, totuşi vine aici.
- de cauză: De aceea nu se descurcă, fiindcă nu l-a învățat nimeni.
- de scop: De asta am venit, ca să te ajut.
5. Conversiunea adverbului. Raportul cu alte clase lexico-gramaticale

Adverbele se pot substantiviza pe cale morfologică ori pe cale sintactică:
a) prin articulare cu articol hotărât sau nehotărât;
b) prin determinare cu adjective sau aşezarea într-un context prepoziţional;
c) prin desinenţe de plural;
d) prin utilizarea lor în funcţii sintactice specifice substantivului:
Nu este înapoia lui, ci apoia lui. Încerc să duc mai departe felul lui de a fi altul, dar nu cu
tot dinadinsul, ci cu tot altfelul. (N. Stănescu)
Nam să uit binele/ răul făcut.
Mi-ai făcut un bine.
N-am să uit acest bine pe care mi lai făcut.
Din mila falnicului ieri/ Trăieşte azi ce moare. (M. Eminescu)
Visez necontenit un mâine/ Ce n-aş vrea să se facă azi. (M. Beniuc)
Dăinuie un suflet în adieri/ Fără azi, fără ieri. (L. Blaga)
Tot călătorind voi pune şesurilor peste ţară/ aşternuturi vii de salbă, împrejururi de
brăţară. (T. Arghezi)
Unele adverbe şi locuţiuni adverbiale devin prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale prin
articulare cu articolul hotărât, cerând cazul G:
împrejur > împrejurul înainte > înaintea înapoi > înapoia
dedesubt > dedesubtul în spate > în spatele în faţă > în faţa
în preajmă > în preajma în mijloc > în mijlocul etc.
6. Comparaţia adverbelor
La fel ca adjectivul, adverbul cunoaşte categoria comparaţiei:
14
• gradul pozitiv sau zero: El locuieşte departe.

• comparativul:
o de superioritate: El locuieşte mai departe de mine.
o de egalitate: El locuieşte tot atât de/ tot aşa de/ la fel de departe ca mine.
o de inferioritate: El locuieşte mai puţin departe de casă decât/ ca mine.
• superlativul:
o relativ de superioritate: El locuieşte cel mai departe dintre toţi/ din grupă.
o relativ de inferioritate: El locuieşte cel mai puţin departe dintre colegi/ din grupă.
o absolut: El locuieşte foarte/ prea/ tare/ grozav de/ nemaipomenit de departe.
7. Bibliografie:
*
* * Gramatica limbii române, 1966, vol. I Morfologia, București, Editura Academiei RSR.
*
* * Gramatica limbii române, 2005/ 2008, vol. I Cuvântul, București, Editura Academiei.
* * Gramatica de bază a limbii române, 2010, București, Editura Univers Enciclopedic.
*
Bejan, Dumitru, Gramatica limbii române. Compendiu, 1997, Cluj-Napoca, Editura

Clusium.
Chircu, Adrian, 2008, L’adverbe dans les langues romanes: études étymologique, lexicale et
morphologique (français, roumain, italien, espagnol, portugais, catalan, provençal), Cluj-Napoca,
Casa Cărții de Șiință.
Ciompec, Georgeta, 1985, Morfosintaxa adverbului românesc. Sincronie și diacronie,
București, Editura Științifică și Enciclopedică.
Mîrzea Vasile, Carmen, 2012, Eterogenitatea adverbului românesc: tipologie şi descriere,
București, Editura Universității din București.
Tonț, Anamaria-Bianca, 2020, Clasa proformelor din limba română contemporană, Editura
Universității din Oradea.
15
LRC. Sintaxa I . Subiecte posibile pentru examen lect. univ. dr. Alina-Paula Neamțu
An univ. 2021–2022
1. Relaţie sintagmatică/ relaţie paradigmatică
• vezi axă sintagmatică sau axa combinării (pe orizontală), pe care se stabilesc raporturile
sintactice prin combinarea termenilor/ cuvintelor aparţinând unor paradigme diverse;
relaţii de tip in praesentia, i.e. şi A şi B şi C ... şi X corespunzătoare conjuncţiei logice (=
şi) → Elevul frumos învaţă bine., enunţ rezultat din combinarea a 4 cuvinte: substantiv,
adjectiv, verb, adverb, selectate fiecare din propria sa paradigmă;
• vezi axă paradigmatică (pe verticală), pe care se stabilesc relaţiile paradigmatice, i.e.
relaţii între un element şi elementele din grupul cărora a fost selectat (grup = paradigma
cuvântului X): paradigma substantivului, paradigma adjectivului, paradigma verbului,
paradigma adverbului etc. (N.B. paradigmă = totalitatea formelor flexionare ale unuia şi
aceluiaşi cuvânt).
2. Enunţul
• unitate sintactică;
• este o comunicare de sine stătătoare (= specificul este calitatea sa de a comunica ceva,
într-o situaţie dată, concretă, într-un anumit context);
• poate fi reprezentat de o sintagmă, de o parte de propoziţie, de o propoziţie sau de o frază
sau poate fi nepropoziţional (vezi enunţuri propoziţionale versus enunţuri
nepropoziţionale);
• enunţul (individual) este realizarea unui tipar abstract (= invariante sintactice), varianta
unei invariante; ansamblul de invariante = competenţă lingvistică.
3. Ce elemente se prezintă ca enunţ(uri)?

• Sintagma (netranspozabilă), partea de propoziţie, cu condiţia ca ele să apară în dialog:
Ce carte ai primit?
— De poveşti.
• o propoziţie este enunţ dacă este independentă: Mama găteşte.; nu orice propoziţie se
poate utiliza ca enunţ (de ex. principalele regente insuficiente ori subordonatele).
N.B. o subordonată poate apărea ca enunţ dacă se foloseşte în dialog:
Despre care fată vorbeşti?
— Care a luat examenul.
1
An univ. 2021–2022
N.B. Se prezintă ca enunţuri nepropoziţionale enunţurile ce nu conţin un P (adverbe
de negaţie sau de afirmaţie; diferite interjecţii apelative, urmate de substantive în V).
N.B. Enuţurile nepropoziţionale se mai numesc pseudopropoziţii sau semipropoziţii
sau propoziţii neanalizabile. (Reţineţi ultima denumire măcar.).
4. Ce înţelegeţi prin propoziţii principale regente insuficiente?

• Propoziţii care sunt insuficiente din punct de vedere lexical (i.e. le lipseşte ceva, un
element component, au nevoie de o completare pentru a avea toată informaţia), dar
suficiente din punct de vedere gramatical; vezi propoziţii ce conţin verbe ca a putea, a
vrea, a dori (verbe modale) etc.
• Propoziţii insuficiente din punct de vedere sintactic (după ele urmează diferite
subordonate: subiective, predicative, completive etc.):
✓ Regenta unei subiective (conţine o expresie verbală impersonală sau un adverb
predicativ sau un verb impersonal...);
✓ Regenta unei predicative (conţine un verb copulativ, la mod personal sau
nepersonal, adică un verb insuficient din punct de vedere semantic, acesta având
nevoie de o completare prin NP, el fiind purtătorul de informaţie);
✓ Regenta unei circumstanţiale (când apar diverse adverbe corelative, elemente în
suspensie, acestea obligând la o completare, ele stabilind legătura cu
subordonata): vezi corelative pentru o CNS (atât ... încât, aşa ... de), corelative
pentru o CT (atunci ... când, cum ... cum, cum ... îndată, cum ... şi etc.), corelative
pentru o CS (de asta ... ca să, de aceea ... pentru ca să etc.), corelative pentru o
CZ (de aceea ... pentru că, de asta ... fiindcă, pentru asta ... că etc.), corelative
pentru o CM de măsură progresivă (de ce ... de ce, cu cât ... cu atât, pe cât ... pe
atât etc.) ş.a.m.d.;
✓ Regenta unei completive (când apar diverse verbe şi locuţiuni verbale tranzitive,
interjecţii predicative cu valenţă de tranzitivitate → CD; verbe, adverbe,
adjective, interjecţii cu valenţă dativală/ prepoziţională: a da cuiva, a trimite
cuiva, similar cuiva, asemenea cuiva, dator cuiva, util cuiva, bravo cuiva/ a se
bucura de, a milita pentru, aproape de, paralel cu, capabil de, în stare de, menit
la, vai de, halal de etc. → CI/ CPrep.);
2
An univ. 2021–2022
✓ Regenta unei atributive, aceasta conţinând o apoziţie explicativă, exprimată
printr-un substantiv nearticulat: M-a deranjat comportamentul ei, fapt [care m-a
determinat] să nu-i mai vorbesc.
5. Ce înţelegeţi prin sintaxem şi alosintaxem? Denumiri propuse de Sorin Stati, în Teorie şi

metodă în sintaxă pentru enunţul-invariantă (= sintaxem) şi enunţul-variantă (= alosintaxem),
după modelul fonem – alofonem, morfem – alomorf, lexem – alolexem.
6. Ce înţelegeţi prin sintagmă?

• Două cuvinte şi relaţia dintre ele sau grupul de două cuvinte aflate într-o relaţie;
• Este obligatoriu binară (= 2 termeni, dintre care unul este termen regent sau determinat
sau supraordonat sau selectat sau contractat, iar celălalt este termen dependent sau
determinant sau subordonat sau selectant sau contractant);
• Termenul care atrage prezenţa celuilalt este termenul determinant (subordonatul);
• Ex. enunţul: Florile tale frumoase se vor ofili repede la căldură. Conţine următoarele
sintagme:
✓ florile tale
florile = T reg., tale = T subord.
✓ florile frumoase
florile = T reg., frumoase = T subord.
✓ florile se vor ofili

S↔P
✓ Se vor ofili repede

se vor ofili = T reg., repede = T subord.
✓ Se vor ofili la căldură

se vor ofili = T reg., la căldură = T subord.
3
An univ. 2021–2022
• Florile şi se vor ofili sunt cuvintele necesare în enunţ, a căror prezenţă este cerută (=
termeni regenţi) → termenul regent poate exista în absenţa termenului subordonat, dar nu
şi invers (termenul subordonat nu poate exista în absenţa termenului regent)
7. Cum se clasifică sintagmele?

• După modul de organizare a termenilor: coordonative/ subordonative;
• După locul unde apar termenii: intrapropoziţionale/ interpropoziţionale;
• După gradul de necesitate a apariţiei unei a doua sintagme: necondiţionate/
condiţionate (vezi, pentru aceasta din urmă, PS-ul = relaţie/ structură condiţionată sau
diverse circumstanţiale: de excepţie...).
8. Ce înţelegeţi prin relaţie sintactică?

• Relaţii interne de organizare structurală a unui enunţ (relaţii structurale sau sintagmatice);
• O relaţie sintactică presupune prezenţa a minimum 2 termeni;
• În enunţurile nepropoziţionale nu apar relaţiile sintactice;
• Relaţiile sintactice se stabilesc pe axa sintagmatică sau axa combinării (vezi mai sus);
• Pe axa sintagmatică cuvintele se combină între ele: se selectează o anumită formă a unui
cuvânt, care intră în relaţie cu o altă formă, din altă paradigmă (paradigma = totalitatea
formelor flexionare ale unui cuvânt...); N.B. axa sintagmatică se întretaie cu axa
paradigmatică, ca în matematică, abscisa (pe orizontală) cu ordonata (pe verticală):
x
elevul frumos învaţă bine
elevului frumosului învăţăm
elevi frumoşi învăţând
elevilor ... frumoşii ... a învăţa ...
0 y
Elevul frumos învaţă bine.
9. Ce înţelegeţi prin paradigma unui cuvânt?

10. Ce este relaţia de coordonare?
4
An univ. 2021–2022
• Relaţie sintactică stabilită între unităţi ce stau pe acelaşi plan;
• Relaţie plurimembră, având un nr. nelimitat de termeni;
• Ordinea termenilor poate fi inversată şi oricare dintre ei este omisibil.
11. Ce este relaţia de subordonare?

• Relaţie sintactică stabilită numai între doi termeni;
• Relaţie binară, un termen îl determină pe celălalt;
• Ordinea termenilor nu poate fi inversată şi doar termenii subordonaţi se pot omite.
12. Ce înţelegeţi prin functor, microstructură, macrostructură, sintagmă transpozabilă?

Cine le numeşte astfel? (Sorin Stati)
13. Care sunt mijloacele de realizare a subordonării la nivel intrapropoziţional?

• flexiunea;
• recţiunea sau regimul;
• acordul;
• joncţiunea;
• aderenţa.
14. Ce înţelegeţi prin flexiune/ recţiune/ acord/ joncţiune/ aderenţă şi exemplificaţi.

15. Cum se stabileşte/ care sunt mijloacele de subordonare a atributului faţă de
regent?
• flexiune: casa părinţilor (atribut genitival, G1); nepot mamei (atribut datival, D1),
eleva Maria (atribut nominatival, N1) etc.;
• acord: Cu fetele voastre mă sfătuiesc. (atribut adjectival, Ac2), Iubiţi fraţi, ascultaţi!
(atribut adjectival, V2);
• joncţiune: casă de lemn (atribut prepoziţional, Ac3), reuşită graţie muncii, planuri
conform indicaţiilor (atribut prepoziţional, D3), revoltă împotriva nedreptăţii (G3),
plecarea de acasă (atribut adverbial, fără caz N.B.), plăcerea de a învăţa (atribut
verbal, fără caz N.B.);
5
An univ. 2021–2022
• aderenţă: venirea aici (atribut adverbial, adverb de loc, fără caz N.B.), copii
plângând (atribut verbal, verb la gerunziu, fără caz N.B.).
16. Cum se stabileşte/ care sunt mijloacele de subordonare a complementului/

circumstanțialului faţă de regent?
• flexiune: stai locului (CL, D1 locativ), Mergem săptămâna viitoare ... (Circ loc, Ac1 al
timpului);
• recţiune: (mamă) mândră de copii (CPrep., Ac3), Contez pe ajutoare. (CPrep., Ac3),
(plan) similar cu al nostru (CPrep., Ac3), (sfaturi) utile oamenilor (CI, D1), bravo
tuturor (CI, D1), Trimit plicuri invitaţilor . (CI, D1), vorbeşte prostii (CD, Ac1) etc.;
• acord: Ne cunoaştem de mici. (Circ timp, N2), N-a venit de distrată. (Circ cauză, N2);
• joncţiune: Plec spre gară. (Circ loc, Ac3), E certată de alţii. (CAg., Ac3), Reușește
datorită muncii asidue. (Circ instrumental, D3), S-a pregătit în vederea examenelor.
(Circ scop, G3), Plec de acasă. (Circ de loc, fără caz: adverb cu prepoziție), Am ajuns
în gară înainte de a sosi trenul. (Circ timp, verb la infinitiv cu prepoziţie, dar fără
caz);
• aderenţă: Plec acasă. (Circ loc, adverb de loc cu prepoziţie, dar fără caz), Merge
șchiopătând. (Circ de mod, verb la gerunziu, fără caz).
17. Relaţia de coordonare (definiţie, tipuri de coordonare, conective coordonatoare;

N.B. Adverbe și locuţiuni adverbiale concluzive versus conjuncţii și locuţiuni
conjuncţionale coordonatoare concluzive:
• deci, aşadar, dară → adverbe concluzive;
• prin urmare, în consecinţă, carevasăzică, în concluzie, şi deci, de aceea, şi prin
urmare → locuţ. adv. concluzive (vezi Maria Alexandrescu, Sintaxa limbii române,
D. D. Draşoveanu, Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, cap. legat de Conective)
18. Trăsăturile conectivelor coordonatoare.

19. Trăsăturile conectivelor subordonatoare.
20. Asemănări şi deosebiri între conectivele subordonatoare şi coordonatoare.
6
An univ. 2021–2022
21. Ce sunt secvenţele de asta, de aia, de aceea, pentru aceea şi ce funcţie sintactică pot
avea?
22. Ce înţelegeţi prin relaţie de dependenţă bilaterală/ interdependenţă?/ Cum se
stabileşte relaţia dintre S(ubiect) şi P(redicat)?
23. Prin ce se deosebesc funcţiile sintactice circumstanţiale de cele necircumstanţiale?
24. Ce înţelegeţi prin funcţii cazuale?
a. Exemplificaţi funcţiile cazuale prin pronumele interogativ/ relativ ce (N1: S, NP, PS;
Ac1: CD, PS; D1: CI, Atr. datival; G1: Atr. genit., NP = 9 f.s.)
b. Exemplificaţi funcţiile cazuale prin pronumele interogativ/ relativ cine/ care.
25. Ce înţelegeţi prin funcţii prepoziţionale?
a. Exemplificaţi funcţiile sintactice prepoziţionale ale Ac-ului prin pronumele interogativ/
relativ ce
b. Exemplificaţi funcţiile sintactice prepoziţionale ale D-ului prin pronumele interogativ/
relativ cine/ care.
c. Exemplificaţi funcţiile sintactice prepoziţionale ale G-ului prin pronumele interogativ/
relativ cine/ care...
26. Ce înţelegeţi prin prepoziţie cerută sau prepoziţie regim?
27. Ce înţelegeţi prin termen regent/ termen subordonat/ element sau cuvânt
subordonator?
28. Ce sunt adverbele corelative? Exemplificaţi.
29. Ce înţelegeţi prin unicitate? Exemplificaţi.
30. Ce înţelegeţi prin raport de variaţie liberă?
31. Ce este valenţa?
32. Ce este omonimia sintactică?
33. În ce constă relaţia de dependenţă dublă/ dublă subordonare?
34. Ce înţelegeţi prin relaţii condiţionate (D. D. Draşoveanu)? Cine vorbeşte despre ele?
Exemplificaţi.
35. Ce sunt structurile derivate şi cine vorbeşte (Valeria Guţu Romalo, Sintaxa limbii
române. Probleme şi interpretări) despre ele? Exemplificaţi.
36. Ce înţelegeţi prin relaţie de echivalenţă sau incidenţă?
37. Ce este propoziţia? Exemplificaţi.
7
An univ. 2021–2022
38. Clasificaţi propoziţiile după scopul comunicării (enunţiative/ declarative,
interogative, exclamative, imperative).
39. Ce înţelegeţi prin interogative parţiale? Exemplificaţi.
40. Ce înţelegeţi prin interogative totale? Exemplificaţi.
41. Ce sunt interogativele indirecte?
42. Clasificaţi propoziţiile după elementele componente (simple/ dezvoltate).
43. Clasificaţi propoziţiile după numărul de elemente componente (mono-/ bimembre).
44. Clasificaţi propoziţiile după natura lor (nominale sau neverbale/ verbale).
45. Clasificaţi propoziţiile neverbale (interjecţionale/ substantivale/ adverbiale).
46. Clasificaţi propoziţiile după gradul acestora de dependenţă gramaticală (principale/
subordonate).
47. Clasificaţi propoziţiile după criteriul relaţiilor cu celelalte propoziţii (independente/
coordonate/ subordonate).
48. Ce cuvinte nu pot deveni părţi de propoziţie?
49. Ce înţelegeţi prin principiul corespondenţei?
50. Ce înţelegeţi prin contragere/ reducere? Exemplificaţi.
51. Contrageţi prin mijloace diferite următoarele subordonate:

• O circumstanţială temporală
[Înainte să plece în străinătate] şi-a luat rămas bun de la noi.
Înainte de a pleca în străinătate ... – contragere infinitivală
Ne-am întâlnit [când am mers la piaţă.]
Ne-am întâlnit mergând la piaţă. – contragere gerunzială
• O atributivă
Copiii [care se jucau în parc] erau ai mei.
Copiii jucându-se în parc erau ai mei. – contragere gerunzială
• O subiectivă
[Să înveţi la gramatică] nu-i un lucru prea uşor.
A învăţa nu-i un lucru prea uşor. – contragere infinitivală
Se vede [cum/ că trece convoiul militar.]
Se vede trecând convoiul militar. – contragere gerunzială
8
An univ. 2021–2022
E uşor [să rezolvi problemele altora.]
E uşor de rezolvat problemele altora. – contragere prin supin
• O completivă directă
Pot [să mă descurc şi singură.]
Mă pot descurca şi singură. – contragere infinitivală etc.
52. Reduceţi prin mijloace diferite următoarele subordonate:

• O circumstanţială cauzală
[Pentru că ai fost neatent] te-ai accidentat grav.
Neatent, te-ai accidentat grav. – reducere adjectivală
[Fiindcă a fost convocat de antrenor] s-a dus la meci.
Convocat de antrenor, s-a dus la meci. – reducere participială
• O subiectivă
Trebuie [să fie parcursă întreaga materie.]
Trebuie parcursă întreaga materie. – reducere participială
• O atributivă
Oamenii [care au fost nedreptăţiţi] vor fi despăgubiţi ulterior.
Oamenii nedreptăţiţi vor fi ... – reducere participială
• O concesivă
[Deşi a fost prietena mea dintotdeauna], tot nu m-a înţeles în orice moment.
Prietena mea dintotdeauna, tot nu m-a înţeles ... – reducere substantivală
• O circumstanţială temporală
[Când a fost plecat], i s-a spart casa.
Plecat, i s-a spart casa. – reducere participială
• O circumstanţială condiţională
[Dacă aş fi fost medic], i-aş fi salvat viaţa.
Medic, i-aş fi salvat viaţa. – reducere substantivală etc.
53. Ilustraţi valorile morfo-sintactice ale lui cum./ Ce valori morfo-sintactice are cum în
enunţurile următoare?
o Pro-adjectiv – NP/ PS
9
An univ. 2021–2022
o Pro-adverb – Circ mod
o Pro-Nume – PS
o Conjuncţie subordonatoare – cum „temporal”/ „cauzal”
54. Ilustraţi valorile morfo-sintactice ale lui ce./ Stabiliţi valorile morfo-sintactice ale lui
ce din enunţurile următoare.
• pronume interogativ – N1, Ac1/ Ac3
• adjectiv pronominal interogativ – N2, Ac2
• pronume relativ – N1, Ac1/ Ac3
• adjectiv pronominal relativ – N2, Ac2
• pro-adverb – CM
• pro-adjectiv – atr. adj.
55. Comentaţi structurile subliniate. A se ţine cont de:

o Excepţiile aparente de la cazul S-ului (Ac3, G1);
o Excepţiile propriu-zise de la cazul S-ului (Ac3, D1, D3, G1, G3);
o Construcţiile infinitivale relative (cu funcţie de S şi Cd; a se vedea regenţii şi din
ce sunt alcătuite construcţiile);
o Verbe la gerunziu (vezi confuzia PS/ Circ de mod, de ex.);
o Reducerile participiale şi adjectivale (complemente exprimate prin adjective
însoţite de prepoziţii);
o Pronume interogative/ relative în diverse cazuri;
o Confuzia CD – CPrep. cu pe;
o Confuzia adjectiv – prepoziţie cu D-ul (conform, potrivit, contrar);
o Pronume şi adjective pronominale posesive;
o Prepoziţie/ locuţiune prepoziţională cu G + pronume personal accentuat în G3/
pronume personal neaccentuat în D1/ adjectiv pronominal posesiv în Ac2);
o Valorile morfo-sintactice ale lui cum;
o Valorile morfo-sintactice ale lui ce;
o PS-ul exprimat prin adjectiv/ substantiv;
o Atributul nominatival (substantiv propriu/ numeral cardinal);
10
An univ. 2021–2022
o Structuri precum:
Douăzeci de studenţi au lipsit.
M-au supărat zece studenţi ai mei.
M-am supărat pe zece dintre studenţii-mi.
I-am supărat pe zece studenţi ai săi/ ai ei.
Părerea a doi colegi ai mei...
Părerea celor doi colegi...
Părerea a doi dintre colegii...
o Structuri precum: stropşitul de..., frumoasa de..., hapsâna de... etc.;
o Legăturile de la stânga la dreapta: extrem/ grozav/ nemaipomenit/ teribil/ atât/
aşa/ cât/ cum/ oricât de...;
o Structuri precum: prost de bun/ proastă de bună;
o Secvenţele de asta, de aceea, deci, prin urmare, aşadar, totuşi, cu toate acestea,
fie că ... fie că etc.;
o Adverbe/ locuţiuni adverbiale versus prepoziţii/ locuţiuni prepoziţionale cu G-ul:
înainte – înaintea, împotrivă – împotriva, în faţă – în faţa, în spate – în spatele, în
jur – în jurul, de-a curmeziş – de-a curmezişul, în mijloc – în mijlocul etc.
11
Morfologia limbii române II lect. univ. dr. Paula Neamţu
Fişă de lucru. Părţile de vorbire neflexibile. Prepoziţia
Prepoziția este:
parte de vorbire neflexibilă, fără paradigmă;
cuvânt fără sens lexical, ci doar cu sens relațional, pur gramatical, stabilind
raporturi sintactice de subordonare la nivel intrapropozițional, legând diferite clase
de cuvinte între ele de la dreapta la stânga1, respectiv T subordonat de T regent
(prepoziția leagă T subordonat de T regent, nu invers);
este în aderență2 cu T subordonat, adică se ia împreună cu acesta, având în vedere
că îl precedă (prepoziție = stă înaintea T subordonat);
are regim nominal-cazual, i.e. se asociază cu substantive ori cuvinte cu valoare
substantivală (pronume, numerale) cărora le impune categoria cazului (Ac, D sau
G).
Observație:
a) Prepoziția impune categoria cazului doar acelor părți de vorbire flexibile care îl
disting (substantivul, pronumele, numeralul).
Luptăm/ milităm pentru dreptate. (C Prep în Ac cerut de prep. impusă de verb)
Luptăm/ milităm pentru drepturile noastre. (C Prep în Ac)
Cu toții s-au năpustit asupra inamicilor. (C Prep în G)
S-a îmbrăcat potrivit evenimentului. (Circ de mod în D)
1
Excepția de la regulă o întărește legătura de la stânga la dreapta sau legătura inversă în structuri de superlativ
absolut (cu adjectiv/ adverb), unde de capătă valoare de postpoziție:
fată teribil de frumoasă (= adj. calificativ, atr. adj.)

Cât de frumoasă fată? Teribil de... (adv. de mod cantitativ cu legătură inversă: determină de la STG la DR T regent
adjectiv și se leagă de el cu ajutorul lui de. De stă după Tsubordonat (= postpoziție)).
Scrie groaznic de urât. (adv. de mod, Circ de mod)

Cât de urât scrie? Groaznic de... (adv. de mod cantitativ cu legătură inversă: determină de la STG la DR T regent
adverb și se leagă de el cu ajutorul lui de. De stă după Tsubordonat (= postpoziție)).
Tsubordonat + POSTPOZ. + Tregent

2
Aderența este un mijloc de subordonare la nivel de propoziție specific claselor de cuvinte neflexibile (adverbe,
interjecții) și formelor verbale nepersonale. Înseamnă pur și simplu faptul că acel cuvânt stă lângă T regent, fără
să i se atașeze (e impropriu numită „alipire/ atașare”):
• plecarea acasă/ mâine/ mai repede (atribut adverbial – adv. de loc/ de timp/ de mod);
• plecarea pe înserate (atr. adv. – locuț. adv. de timp; N.B. prepoziția pe este formant obligatoriu al
locuțiunii, deci ea este în interiorul grupării, deci nu leagă T subordonat de T regent.
Alte exemple:
• Merg devreme acasă mâine. (Circ de timp + de loc + de timp);
• Merge târându-și picioarele. (Circ de mod – vb. la gerunziu);
• oameni plângând (atr. verbal – vb. la gerunziu);
• Începe a ploua cu găleata. (C direct – vb. la infinitiv);
• M-am săturat a te tot bate la cap. (C Prep – vb. la infinitiv) etc.
1
b) La adjectiv, asocierea cu prepoziția nu influențează deloc cazul cerut pentru că
adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu Tregent:
Ioana și Maria se cunosc de mici/ de tinere. (adj. calificativ, propriu-zis, fem., pl., Ac2,
Circ de timp)
Structura originară este:
PP CT introdusă printr-un adverb relativ cu prepoziție
/Ioana și Maria se cunosc1/ [de când erau mici/ tinere.2]

S1 = S multiplu = Ioana și Maria = S2 = S subînțeles (verbul copulativ face acordul la
pers. a III-a, plural pentru că S este multiplu – Ioana și Maria = ele)
mici/ tinere ca adjective calificative propriu-zise se acordă în gen, număr și caz (fem.,
pl., N2) cu S-ul și vor fi NP
Din structura cu 2 propoziții (de la frază): una PP, una subordonată CT se ajunge la un
enunț/ o propoziție prin fenomenul/ transformarea sintactică numit reducere:
/Ioana și Maria se cunosc1/ [de când erau mici/ tinere.2]
Ioana și Maria se cunosc de mici/ tinere. (prepoziția dă „falsa impresie” că este a
adjectivului, dar ea s-a asociat inițial cu elementul de relație ce a introdus CT)
c) La adverb sau la verb, asocierea cu prepoziția nu are nicio legătură cu impunerea

cazului. Adverbul este neflexibil, nu are categorii gramaticale, doar se poate grada, iar apariția
prepoziției nu influențează cu nimic comportamentul său (e doar un cuvânt de legătură). Verbul
nu cunoaște această categorie a cazului, el flexionându-se după mod, timp, aspect, diateză,
număr și persoană. Doar dacă devine substantiv, va avea categoria cazului (infinitivul lung
substantivizat, adjectivul gerunzial/ participial substantivizat, supinul substantivizat).
Vom pleca de acasă la ora 5 dimineața. (Circ loc – adv. de loc cu prep., stă lângă vb.)
Pasiunea mea de a citi orice este deja cunoscută. (atr. verbal – vb. predic. la infinitiv
prezent, stă pe lângă subst.)
EXEMPLIFICĂRI PENTRU IDEEA DE PREPOZIȚIE

STG cuv. subordonator DR
Tregent + PREP + Tsubordonat

casă de vacanță
2
(om) sigur de sine
(femeie) leșinată de foame
(femeie) bună de gură
Lucrarea Mariei este/ pare de licență.
vb. cop. = vb. de legătură
de vacanță = atribut subst. prep., Ac3 (parte de propoziție/ funcție/ poziție sintactică)
subordonată unui nume/ nominal (i.e. unui substantiv – casă)
de sine = C Prep, Ac3 (determină un adjectiv care cere în mod obligatoriu o prepoziție:
a fi sigur de ceva/ de cineva)
de foame = Circ de cauză, Ac3 (determină un adjectiv – leșinată)
de gură = Circ de relație, Ac3 (determină un adjectiv – bună)
de licență = NP, Ac3 (este legat de S prin verbul copulativ)
1. Identificaţi prepoziţiile şi locuţiunile prepoziționale din textele următoare şi spuneţi

ce funcţie sintactică au cuvintele introduse prin ele.
a) Datorită lui a fost posibilă întâlnirea. (Augustin Buzura)
• pron. pers., formă accentuată, III, sg., D3, Circ instrumental (prin el a fost posibilă...)
b) Viaţa dimprejurul meu/ Mă face iar cu conștiință. (Al. Macedonski)

• subst. comun simplu, fem., sg., Ac3, Circ de timp (din viața)
• adj. pron. posesiv, masc./ neutru, sg., Ac2 cu prepoziție de G, atr. adj.-prep.
(structură exceptivă – a se vedea materialul încărcat pe platformă: G.G. Neamțu,
Teoria și practica analizei gramaticale – T29: Contra (împotriva...) – prepoziții +
Ac/ G/ D)
• subst. comun simplu, fem., sg., Ac3, predicativ suplimentar
Viața mă face cu conștiință.
vb. pred. PS în Ac2
Viața mă face conștient/ conștientă. (adjective)
I, sg. ≠ III, sg.

Structura cu PS provine din fraza (PP + CD):
/Viața face1/ [(ca) eu să fiu cu conștiință.2]
3
/Viața face1/ [(ca) eu să fiu conștient/ conștientă.2]
–
prima treaptă de generare a PS: repoziționarea/ avansare S2 în PP și
schimbarea funcției sale sintactice: devine C direct (tocmai pentru că S 2 (eu) ≠
S1:
Viața mă face să fiu conștient/ conștientă.
Viața mă face să fiu cu conștiință.
–
a doua treaptă de generare a PS: reducerea propoziției subordonate CD
Viața mă face să fiu conștient/ conștientă.
Viața mă face să fiu cu conștiință.
viața din jurul meu

viața din fața mea
c) /Porniră spre marele templu1/ şi /se opriră câteva clipe în faţa pilonului uriaş
străjuit de catarge înalte/ [în vârful cărora fluturau steagurile celor două coroane.3] (Liviu
Rebreanu)
1 = PP, 2 = PP, 3 = AT introdusă prin pronumele relativ cărora în G, atribut pron.
genitival
• subst. comun simplu, neutru, sg., Ac3, Circ de loc
• subst. comun simplu, neutru, sg., G3, Circ de loc
• subst. comun simplu, neutru, pl., Ac3, C de Agent
• subst. comun simplu, neutru, sg., Ac3, Circ de loc
4
Morfologia limbii române II Lect. univ. dr. Alina-Paula Neamţu
Fişă de lucru. Verbe predicative și copulative. Predicat verbal/ nominal. Predicatul complex
2. Ce alte părţi de vorbire în afară de verb pot dobândi valoare predicativă?
Exemplificaţi.
a) locuțiuni verbale predicative:
Nu m-a băgat în seamă deloc. (= nu m-a observat)
A luat-o la fugă când a văzut ursul.
b) interjecții predicative și onomatopee, sinonime cu verbe predicative la moduri
personale:
• hai, haide, haida, haidem, haideți (= vino/ veniți!) = interjecții asociate unor
verbe intranzitive, care cer diferite circumstanțiale; iată, iacătă, iaca, uite (=
privește/ priviți!, uită-te/ uitați-vă!), na, poftim (= ia/ luați!, ține/ țineți!) =
interjecții asociate unor verbe tranzitive, care cer complemente directe;
• huștiuluc!, zbrrr!, pleosc!, șart-part! etc.
P Interj Circ sociativ
Haide mai repede cu noi la teatru!
Circ mod Circ loc
/Haideți1/ [să-i ajutăm2 pe colegii noștri!] – CS/ F
/Hai1/ [unde ți-am spus2!] – CL
/Haidem1/ [cum putem2!] – CM
C direct dublat prin anticipare prin formă clitică de pronume personal, Ac1
Iată-l pe Mihai venind bucuros. (interj. tranzitivă)
C direct realizat prin substantiv propriu și marcat de pe
C indirect, D1
Na-ți cadoul promis! (interj. tranzitivă)
C direct, Ac1
/Iată1/ [că m-am înșelat asupra ta.]
/Uite1/ [pe cine protejai tu!] CD
/Poftim1/ [ce ți-am promis.]
Circ de loc
Pupăza zbrrr! pe-o dugheană. (= zbură)
Circ de loc
Broasca huștiuluc! în iaz. (= sări)
1
C direct
Mama pleosc! o palmă. (= îmi dădu, îmi trase/ mi-a dat, mi-a tras)
c) adverbe și locuțiuni adverbiale predicative (+ SB):
• aproape, bineînțeles, desigur, firește, mai, negreșit, pesemne, poate;
• cu siguranță, cu certitudine, fără îndoială, fără doar și poate, de bună seamă.
Circ de loc
Locuim aproape de centrul orașului.
ADVERB DE LOC
Circ de mod
Ținem mereu aproape unii de alții.
ADVERB DE MOD
ADVERB PREDICATIV + SB
/Aproape1/ [c-am terminat2 de rezolvat exercițiile.]
P Adv
ADVERB DE MOD, fără funcție sintactică

Nu mai face zgomot!
(semiadverb = adverb cu posibilități combinatorii largi)
SUBSTANTIV COMUN, atribut substantival nominatival

Suntem în luna mai.
[„La pământ /mai1 (= aproape)/ că ajunge2 al ei păr de aur moale!”]
(Aproape că părul ei de aur moale ajunge la pământ.)
VERB MODAL (semiauxiliar de modalitate)

/Maria poate1/ [să mă întrebe2 orice.]
Verb predicativ, PVa (diateza activă) + CD În GALR, 2005/ 2008/ GBLR, 2010
Maria mă poate întreba orice. poate să întrebe, poate întreba = PV
Verb predicativ, PVa + C direct compuse (sau complexe)
2
Poate/ probabil/ sigur vine Maria la cursuri azi.
Maria poate/ probabil/ sigur vine la cursuri. ADV. DE MOD NEPREDICATIV
Maria vine azi la cursuri poate/ probabil/ sigur. (modalizatori), Circ de modalitate
/Poate1/ [că Maria vine2 la cursuri azi.] – P Adv
PREDICAT NOMINAL IMPERSONAL (verb cop. subînțeles + adv. de mod) + SB

√e/ pare/ devine/ rămâne Probabil [că Maria vine la cursuri azi.]
ADVERB DE MOD NEPREDICATIV, NP
PREDICAT NOMINAL IMPERSONAL (verb cop. subînțeles + adv. de mod) + SB

√e/ pare/ devine/ rămâne Sigur [că Maria vine la cursuri azi.]
ADVERB DE MOD NEPREDICATIV, NP
PREDICAT NOMINAL PERSONAL

/Mihai/ studentul e sigur1/ [că va reuși2 la examene.]
/Maria/ studenta e sigură1/ [că va reuși2 la examene.]
S, N + vb. cop. pers. (acordat în nr. + pers.) + NP = adj. calif., propriu-zis, masc., N2
PREDICAT ADVERBIAL + SB
√e/ pare/ devine/ rămâne /Desigur1/ [că Maria vine2 la cursuri azi.]
ADVERB DE MOD PREDICATIV
LOCUȚ. ADV. PREDICATIVĂ + SB

/Cu certitudine1/ [că voi fi mai atentă2 data viitoare.]
P Adv
Cu certitudine voi fi mai atentă data viitoare.

Voi fi cu certitudine mai atentă data viitoare. LOCUȚ. ADV. NEPREDIC.
Voi fi mai atentă data viitoare cu certitudine. (modalizator adverbial deontic)
3
4. Identificaţi verbele copulative şi numele lor predicative din textele următoare şi
specificaţi părţile de vorbire prin care acestea se realizează:
Nineta era bine îmbrăcată, chiar elegantă, şi strada - îmbrăcată, elegantă = NP multiplu
o schimba, devenea gravă, aproape străină, tăcută. (coordonare prin juxtapunere marcată de virgulă)
PN format din:
a) verb copulativ, personal, intranzitiv era, indicativ,
imperfect, III, sg., forma afirmativă, conj. a IV-a +
b) NP multiplu – adjective calificative (participial/
propriu-zis), fem., sg., N2
- gravă, străină, tăcută = NP multiplu exprimat prin
adjective calificative (propriu-zise/ participial), fem.,
sg., N2
(coordonare prin juxtapunere marcată de virgulă)
Arătarea a aruncat numai trei monezi şi ei erau - patru = numeral cardinal cu valoare pronominală,
patru. N1
√e/ pare Probabil că n-au avut un expert să le studieze. - probabil = adverb de mod, NP
(Marin Preda)
Nevastă-mea, de unde părea vorbăreaţă, a devenit - vorbăreață = adj. calificativ propriu-zis, fem., sg.,
lividă. (Camil Petrescu) N2, NP
- lividă = adj. calificativ propriu-zis, fem., sg., N2,
NP
El era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era - mâhnit = adj. calificativ participial, masc., sg., N2,
bunătate de băiat. NP
- bunătate de băiat = foarte bun (NP exprimat printr-
o construcție nominal-prepozițională cu valoare de
superlativ absolut = mijloc sintactic expresiv de
redare a superlativului)
Măi Chirică, tare mai eşti tu nu ştiu cum. -
Bună să-ţi fie inima, cum ţi-i căutătura. (Ion -

Creangă)
-
4
Vorbele schimbate acolo păreau a-i fi făcut loc să -
intre. (Hortensia Papadat-Bengescu)
Te întreabă şi socoate/ Ce e rău şi ce e bine. (Mihai -
Eminescu)
Da, mă fac, adică nu, nu mă fac, sunt, când e vorba -
de asta, sunt mai catolic decât Papa.
-
Numele candidatului poate să fie al meu, al dumitale -

ori dumisale. (I.L. Caragiale)
Se făcuse acum mai îndrăzneţ, mai conştient de sine. -
(George Călinescu)
Al cui eşti, tu, şoarece de câmp/ al cui ai putea să fii, -
tu, când de tine/ nimănuia nu-i este foame. (Nichita
Stănescu) -
-
Toţi îmi fură împotrivă într-acea fatală noapte. (Al. -
Macedonski)
5. Găsiţi pentru fiecare apariţie a verbelor predicative boldate câte un sinonim

contextual. Daţi şi alte sinonime, ilustrându-le cu exemple potrivite.
Şi când √eram aproape să scot pupăza afară, nu ştiu cum se face, că mă spariu de creasta
ei cea rotată [...]. (Ion Creangă) PV, formă reflexivă
= se întâmplă
5
Interpretarea A:
eram aproape = eram cât pe ce = eram pe punctul de a... = EXPRESIE VERBALĂ CU
SENS ASPECTUAL DE IMINENȚĂ = PREDICAT NOMINAL (după gramatica
tradițională)
Interpretarea B:
Eram aproape să scot = PREDICAT VERBAL COMPLEX format din:
• eram = semiauxiliar de aspect (operator verbal aspectual), personal, intranzitiv,
indicativ, imperfect, I, sg., conj. a IV-a (suportul predicativ – el are atașate MP)
• aproape = adverb de iminență
• să scot = verb predicativ, personal, tranzitiv, conjunctiv, prezent, I, sg., conj. a
III-a, diateza activă (suport semantic = formă verbală personală)
COMPARĂ următoarele exemple:
• adverb de loc, Circ de loc
Stăm aproape unii de alții.
Vino aproape de mine!
• adverb predicativ, PAdv (PV exprimat prin...)
Aproape [c-am epuizat subiectul despre predicat.]
Aproape [că nu mai poate face nimic.]
CT SB SB PP
Dar [când e1] [să-i meargă rău omului], [pe orice-o pune mâna] /să sparge./ (Barbu Şt.
Delavrancea) PV, diateza activă
= se întâmplă , îi este dat/ este sortit
/Nu se poate spune1/ [ce-ar fi fost2]/ [dacă ar fi fost.3] (Nichita Stănescu)

= s-ar fi întâmplat/ s-ar fi petrecut/ ar fi existat
PV complex
nu se poate spune
semiauxiliar de mod + verb la infinitiv prezent

suport predicativ suport semantic
(operator verbal de predicativitate) (formă verbală nepersonală = non-predicat)
III, sg., indicativ, prezent (MP) (exprimă acțiunea propriu-zisă)
exprimă atitudinea față de acțiune (imposibilitate)
6
PV, diateza activă
A ajuns acasă. Lăbuş, cânele curţei, cu păr de lup, începe a lătra şi-a se gudura pe
lângă dânsa. (Barbu Şt. Delavrancea)
= verb de mișcare = a sosit
începe a lătra și-a se gudura = PV complex format din semiauxiliar de aspect incoativ
(operator verbal de aspect/ verb aspectual incoativ = debut, început al acțiunii) + 2 x verb la
infinitiv prezent activ/ reflexiv..
Acest PV complex este analizabil și se poate desființa ca grup sintactic:
• începe = PV activ (verb predicativ, personal, tranzitiv, indicativ, prezent, III, sg.
– face acord cu S-ul Lăbuș), conj. a III-a, diateza activă
• a lătra și-a se gudura = C direct multiplu exprimat prin verbe predicative,
personale, intranzitive, infinitiv, prezent, diateza activă/ formă reflexivă, conj. I
Mama începe munca mai devreme sau mai târziu. (substantiv comun în Ac, C direct)
Mai devreme sau mai târziu mama o începe, că vrea, că nu vrea. (pronume personal,
formă neaccentuată, Ac, C direct)
Mama începe a munci mai devreme sau mai târziu. (verb predicativ la infinitiv, C direct)
Mama începe să muncească. (propoziție subordonată CD)
Începe ploaia./ Ploaia începe, e cam noros afară. (substantiv comun în N, S)

Începe a ploua. (verb predicativ la infinitiv, S)
Începe să plouă. (propoziție subordonată SB)
Observație1:
Formele verbale nepersonale sunt incompatibile cu funcția sintactică de predicat pentru
că nu îți pot atașa MP (morfemele predicativității: mod, timp, număr și persoană). Se numesc
nepersonale pentru că nu exprimă desinențial numărul și persoana. A nu se înțelege că o formă
verbală nepersonală nu poate avea subiect (propriu/ identic cu al verbului la mod personal). Se
mai numesc și forme verbale nepredicative/ forme non-finite ale verbului.
S1 ≠ S2 PVa
Scăzând temperatura, apa a înghețat.
7
Observație2:
Infinitivul și supinul pot avea valoare predicativă atunci când sunt echivalente cu un
imperativ sau cu un conjunctiv cu valoare hortativă (exprimă un îndemn, o poruncă) – acte
directive.
A se citi prospectul înainte de utilizare! (= citește!/ citiți!/ să citești!/ să citiți!)
A nu se călca iarba!
A plăti facturile la timp!
De dus actele la notar! (= du!/ duceți!/ să duci!/ să duceți!)
De corectat temele pe mâine!
CD
D-apoi, calului meu de pe atunci, cine mai ştie [unde i-or fi putrezind ciolanele!] Că
doar nu era [să trăiască un veac de om!..] (Ion Creangă)
SB
= nu îi era dat.../ nu îi era menit... (= predicat verbal pasiv impersonal)
or fi putrezind = PREZUMTIV PREZENT (= viitorul I al verbului a fi + GERUNZIU)
(aux. morf. a vrea + aux. morf. a fi + gerunziul verbului de conjugat)
S S
Lăcuste erau, secetă era, vitele boleau şi mureau p-un capăt. (Barbu Şt. Delavrancea)
= exista(u), se afla(u), se găsea(u)
Aşa ne duceam băieţii şi fetele unii la alţii cu lucrul, ca să ne luăm de urât, ceea ce la
ţară se cheamă şezătoare şi se face mai mult noaptea, lucrând fiecare al său [...]. (Barbu Şt.
Delavrancea)
Ca să fiu trebuie să afirm că sunt. (Nichita Stănescu)
– Ai perdut tot..., ai perdut cinstea casei! Atât ne mai rămăsese! strigă Kivuleasa, şi
căzu mototol la pământ. (Barbu Şt. Delavrancea)
Toţi îşi potrivesc ceasurile/ numai murdarul de mine,/ ca şi cum nimica nu ar fi,/ mă
gândeam, sau poate chiar strigam. (Nichita Stănescu)
8
Mitrana Tălugă a Tuţuenilor are şezătoare, nu glumă! Două lumânări de seu ard p-o
masă rotundă cu trei picioare. Nu e niciun flăcău. (Barbu Şt. Delavrancea)
Şi aşa fusese să fie cu Sultănica, că nu era d-alea ce pun pe ele carnea cu lopata şi trec
prin toate şi buture de rovină rămân: bâzâie fără să ia foc. (Barbu Şt. Delavrancea)
– Uite, soro, ce ţi-e cu omul! (Barbu Şt. Delavrancea)
Ce e de la ea nu e... nu e dupe cum vrea [...]. (Barbu Şt. Delavrancea)
9
Elementele de relaţie la nivel de propoziție
PREPOZIŢIILE ŞI LOCUŢIUNILE PREPOZIŢIONALE
Cazul cerut Felul Exemple

Prepoziţii simple a, către, cu, de, despre, din, dinspre, dintre, dintru, după, fără, în,
Ac înspre, între, întru, la, lângă, pe, pentru, peste, până, prin, printre,
printru, spre, sub; prepoziţii neologice: per, pro, supra, versus, via
Prepoziţii compuse de la, de pe, de lângă, de sub, de peste, de prin, de către, pe la, pe
sub, pe lângă, fără de, de pe lângă, cu de la, de pe la
Locuţiuni prepoziţionale în caz de, în loc de, (în) afară de, faţă de, din cauză/pricină de, în
funcţie de, în decurs de, în curs de, vizavi de, împreună cu, laolaltă
cu, cu tot cu, în raport cu, în legătură cu, faţă cu, cu privire la,
referitor la, cât despre, cât pentru; cu tot, cu toată...; cât priveşte, în
ceea ce priveşte
D Prepoziţii (simple) conform, potrivit, contrar, graţie, mulţumită, datorită
G Prepoziţii (simple) asupra, contra, deasupra, dedesubtul, dinapoia, dinaintea,
dindărătul, împotriva, împrejurul, înaintea, înapoia, îndărătul,
primprejurul
Locuţiuni prepoziţionale în faţa, în spatele, în susul, în josul, în stânga, în dreapta, în
mijlocul, în cursul, în decursul, în locul, în afara, în baza, în jurul,
în lungul, în latul, în urma, în ciuda, în pofida, în favoarea, în
vederea, în privinţa, în cadrul, în contextul, de-a lungul, de-a latul,
de-a dreapta, de-a stânga, de-a curmezişul, de pe urma, pe
dinăuntrul, pe dinafara, pe dedesubtul, pe baza, prin intermediul, cu
excepţia etc.
OBSERVAŢII
1.1. Delimitările între grupările locuţionale şi îmbinările libere de unităţi lexicale
organizate sintactic este deseori dificil de făcut. În cazul grupurilor de cuvinte compatibile cu
funcţia prepoziţională, trebuie luate în considerare următoarele aspecte:
• invariabilitatea termenilor componenţi;
• sensul global al grupului;
• comportamentul sintactic.
1
Pe baza acestor criterii, grupuri lexicale ca faţă de, în faţa, în mijlocul pot fi
considerate locuţiuni prepoziţionale: ele constituie o unitate semantică şi impun cazul acuzativ
sau genitiv nominalului postpus (În faţa primăriei s-au adunat mulţi manifestanţi., Se poartă
cu blândeţe faţă de animale., Solistul a susţinut un recital unic în mijlocul admiratorilor
săi.). În aceste grupări, componentul substantival nu acceptă intercalarea unui determinativ
care să-l separe de prepoziţie, ceea ce demonstrează schimbarea semantică şi de statut
gramatical a substantivului (* în marele/îngustul mijloc, * în luminoasa faţă, * faţă senină
de). [GALR, 2005/2008: 611]
Grupări precum în cazul, în ideea, în eventualitatea, în ipoteza, cu condiţia, în

scopul, cu scopul, în timpul, în vremea, sunt îmbinări libere de cuvinte>
în cazul, în ideea, în eventualitatea, în ipoteza, cu condiţia = substantive comune
în Ac, Circ condiţionale;
în scopul, cu scopul = substantive comune în Ac, Circ Scop;
în timpul, în vremea = substantive comune în Ac, Circ timp.
Statut discutabil au grupările din cauza, din pricina, cu excepţia. În virtutea tradiţiei
gramaticale, acestea sunt considerate locuţiuni prepoziţionale specializate pentru
circumstanţialul de cauză (primele două) şi circumstanţialul de excepţie (ultima).
1.2. Asemenea, aidoma, aşijderea au un statut discutabil, putând fi incluse atât în
clasa prepoziţiei, cât şi în clasa adverbului. Aceste cuvinte pot fi însoţite de un nominal în
dativ (aidoma celuilalt, asemenea părinţilor) sau de un grup prepoziţional (aidoma cu
celălalt, asemenea cu părinţii). Prin faptul că au regim cazual, ele se apropie de statutul unor
prepoziţii. Din punct de vedere distributiv, categoria este însă neomogenă: asemenea, aidoma,
aşijderea nu sunt în mod obligatoriu însoţite de un dativ sau de un grup prepoziţional
(vezi Ei se comportă aidoma/asemenea.) Acest fapt constituie un argument important
împotriva interpretării lor drept prepoziţii. Convenţional, elementele aidoma, asemenea,
aşijderea sunt analizate drept adverbe. [GALR, 2005/2008: 628-629]
NOTA BENE
a) Se comportă asemenea părinților.
asemenea = adverb de mod, Circ mod

părinților = substantiv comun în D, C ind.
2
b) Ei îşi sunt asemenea în toate.
asemenea = substitut adjectival (pro-adjectiv), NP (asemenea = asemănători, identici,
egali); în gramatica limbii române, asemenea este considerat adjectiv invariabil
1.3. În situaţia în care determină un substantiv, câteva adverbe pot deveni adjective
invariabile: altfel, asemenea, anume, aievea, aşa, bine, gata, întocmai (E un film altfel.,
Asemenea cazuri sunt rare.) [GALR, 2005/2008: 605]
a) Asemenea oameni sunt de apreciat.
asemenea = substitut adjectival (pro-adjectiv), Atr. adj. (asemenea = harnici, ambiţioşi
etc.)
b) de asemenea = locuţiune adverbială
1.4. Conform, contrar, potrivit (cuvinte omonime cu formele de m.sg. ale adjectivelor
din care provin, al căror tipar de construcţie sintactică l-au păstrat) se situează, de asemenea,
la limita dintre adverb şi prepoziţie, interpretarea lor ezitantă fiind favorizată şi de unele
aspecte semantico-sintactice, cum ar fi sinonimia cu anumite prepoziţii (Lucrează conform
programului/ după program.) sau tematizarea unui constituent al enunţului (Conform datelor
cunoscute, apreciem că proiectul va fi aprobat.) Pentru că apar de obicei într-un grup verbal
ca elemente invariabile, fiind însoţite obligatoriu de un nominal în dativ sau de un grup
prepoziţional: conform cu instrucţiunile, potrivit cu normele, ele au fost considerate cel mai
adesea prepoziţii. [GALR, 2005/2008: 629]
a) A procedat contrar legii.

contrar = prepoziţie + D (contrar legii = substantiv comun în D, Circ mod)
b) A adoptat o atitudine contrară interesului general.
contrară = adjectiv propriu-zis, fem., sg., Ac, Atr. adj.
3
PREPOZIŢIILE ŞI LOCUŢIUNILE PREPOZIŢIONALE
Cazul cerut Felul Exemple

Ac Prepoziţii simple a, către, cu, de, despre, din, dinspre, dintre, dintru, după, fără, în,
înspre, între, întru, la, lângă, pe, pentru, peste, până, prin, printre,
printru, spre, sub; la acestea se adaugă prepoziţiile neologice: per, pro,
supra, versus, via
Prepoziţii de la, de pe, de lângă, de sub, de peste, de prin, de către, pe la, pe sub,
compuse pe lângă, fără de, de pe lângă, cu de la, de pe la
Locuţiuni în caz de, în loc de, (în) afară de, faţă de, din cauză/pricină de, în
prepoziţionale funcţie de, în decurs de, în curs de, vizavi de, împreună cu, laolaltă cu,
cu tot cu, în raport cu, în legătură cu, faţă cu, cu privire la, referitor la,
cât despre, cât pentru; cu tot, cu toată...; cât priveşte, în ceea ce priveşte
D Prepoziţii conform, potrivit, contrar, graţie, mulţumită, datorită
G Prepoziţii asupra, contra, deasupra, dedesubtul, dinapoia, dinaintea, dindărătul,
împotriva, împrejurul, înaintea, înapoia, îndărătul, primprejurul
Locuţiuni în faţa, în spatele, în susul, în josul, în stânga, în dreapta, în mijlocul, în
prepoziţionale cursul, în decursul, în locul, în afara, în baza, în jurul, în lungul, în
latul, în urma, în ciuda, în pofida, în favoarea, în vederea, în privinţa, în
cadrul, în contextul, de-a lungul, de-a latul, de-a dreapta, de-a stânga,
de-a curmezişul, de pe urma, pe dinăuntrul, pe dinafara, pe dedesubtul,
pe baza, prin intermediul, cu excepţia etc.
Prepoziţiile (și locuţiunile prepoziționale) trebuie cunoscute ca atare, deși nicio listă nu este
exhaustivă, altfel se va greși mereu la analiză ori nu se va putea ilustra corect o anumită funcţie
prepoziţională într-un caz dat.
N.B. Există atribute prepoziţionale care exprimă diverse circumstanţe (loc, mod, timp, cauză
etc.), aşadar să nu le confundaţi cu circumstanţialele. Întotdeauna ţineţi cont de termenul regent
(care este cuvântul pe care îl determină:
• dacă determină un verb, o locuţiune verbală, un adjectiv, un adverb sau o interjecţie →
COMPLEMENT sau CIRCUMSTANŢIAL;
• dacă determină un substantiv, un pronume, un numeral cu valoare substantival sau orice
parte de vorbire substantivizată → ATRIBUT.
Compară:
1
Vine de la şcoală. – substantiv în Ac (pentru că este însoţit de o prepoziţie compusă),
circumstanţial de loc (circumstanţial de loc pentru că determină un verb)
Venirea lui de la şcoală prea repede m-a îngrijorat. – substantiv în Ac (însoţit de aceeași
prepoziţie compusă), dar atribut substantival prepoziţional (pentru că determină un substantiv)
CAZUL Ac are:
• prepoziţii simple: a, cu, de, din, dintre, dintr- (dintru), despre, dinspre, în, între,
înspre, într- (întru), la, lângă, pe, pentru, prin, printr- (printru), peste, spre, sub;
• prepoziţii compuse – formate din cel puţin 2 prepoziţii simple: de la, de peste, de
prin, de cu, pe la, pe sub, de lângă, de pe lângă, pe sub, fără de etc.
• locuţiuni prepoziţionale – au ca element final o prepoziţie de Ac (de, cu, la) ori au
altă structură (mai rar):
✓ în caz de, în loc de, din lipsă de, din cauză de;
✓ împreună cu, laolaltă cu, cu tot cu, în raport cu;
✓ privitor la, cu privire la, referitor la;
✓ altele: cu tot/ cu toată/ cu toţi/ cu toate.
CAZUL D are numai prepoziţii simple:
• conform, potrivit, contrar;
• graţie, mulţumită, datorită.
N.B. Când au valoare de adjective, conform, potrivit, contrar cer un Complement indirect.
Compară:
• Compunerea elevului a fost conform planului de idei cerut. – subst. în D, NP
Compunerea elevului a fost conformă planului de idei cerut. – conformă (se şi poate
observa că acest cuvânt se acordă – -ă = desinenţă de fem., sg., N-Ac) are valoare de
adjectiv propriu-zis, determină substantivul compunerea (în prezenţa unui verb
copulativ) şi este în N, NP, iar planului este un Ci în D cerut de acest adjectiv;
• S-a îmbrăcat potrivit ocaziei. – substantiv în D, CCM (descrie acţiunea, felul în care
s-a îmbrăcat)
• Avea un costum potrivit ocaziei. – potrivit = adjectiv propriu-zis (determină

substantivul costum, cu care se şi acordă în gen, nr. şi caz), n., sg., Ac, atr. adj., iar
ocaziei = Ci în D cerut de acest adjectiv.
2
CAZUL G are:
• prepoziţii (simple);
• prepoziții compuse (foarte puține): pe deasupra, pe dedesubtul, de primprejurul, de
dinaintea, de dinapoia;
• locuţiuni prepoziţionale, toate cu aspect articulat hotărât (-l, -le, -a), multe dintre ele
provenind din adverbe / locuţiuni adverbiale prin conversiune (= schimbarea valorii
gramaticale)
Partea de vorbire din care provine Prepoziţia de G

(ADVERB)
ÎNAINTE ÎNAINTEA
ÎMPREJUR ÎMPREJURUL
DEDESUBT DEDESUBTUL
DEASUPRA DEASUPRA
ÎMPOTRIVĂ ÎMPOTRIVA
ÎNAPOI ÎNAPOIA
PRIMPREJUR PRIMPREJURUL
Partea de vorbire din care provine Locuţiunea de G

(LOCUŢIUNE ADVERBIALĂ)
ÎN FAŢĂ ÎN FAŢA
ÎN SPATE ÎN SPATELE
ÎN SUS ÎN SUSUL
ÎN JOS ÎN JOSUL
ÎN MIJLOC ÎN MIJLOCUL
ÎN LUNG ÎN LUNGUL
ÎN LAT ÎN LATUL
DE-A CURMEZIŞ DE-A CURMEZIŞUL
ÎN STÂNGA ÎN STÂNGA
ÎN DREAPTA ÎN DREAPTA
ÎN URMĂ ÎN URMA
3
Alte locuţiuni prepoziționale de G: în cursul, în decursul, pe parcursul, în favoarea, în
vederea, din cauza, din pricina, în ciuda, în pofida, în afara, cu excepţia, în privinţa, în locul, în
baza, pe baza, prin intermediul, în cadrul etc.
După o prepoziție/ locuţiune prepoziţională pot apărea următoarele (în afara substantivului,
a pronumelui sau a numeralului cu valoare substantivală):
• un pronume personal, formă accentuată (f.s. este dictată de termenul regent – pronumele
se ia cu prepoziție/ locuțiune prepozițională):
Maria se așezase în faţa lui. – în faţa lui = pron. pers., G, Circ de loc
• un pronume personal, formă neaccentuată; cazul pronumelui este D, un D posesiv
(forma pronumelui fiind neaccentuată, aceasta nu poate sta în cazul G, chiar dacă apare
cu prepoziție/ locuţiune prepoziţională de G); nu este nici D pentru că nu apare o
prepoziție a D-ului:
Maria se așezase în fața-i. – în faţa-i = pron. pers., D, Circ de loc (dacă se ia numai
pronumele atunci funcția lui va fi de atribut pronominal datival – este unul dintre
contextele de apariţie a D-ului posesiv)
• un adjectiv pronominal posesiv în Ac (cazul adjectivului pronominal posesiv nu poate fi
G, chiar dacă apare o prepoziție/ locuţiune prepoziţională a acestui caz; întotdeauna
acordul la adjectiv este mai puternic decât prepoziția):
Maria se așezase în fața sa. – în faţa sa = adj. pronom. posesiv, f., sg., Ac, Circ de loc
(dacă se ia numai adjectivul, acesta va fi tot un Ac, atribut adjectival)
4
Examen scris Limba română contemporană. Sintaxa I Rândul 1
Sesiunea ianuarie–februarie 2020
1. Ce înțelegeți prin sintagmă? Care sunt elementele sintagmei? Prezentați-le și exemplificați

următoarele tipuri de sintagme. Specificați mijloacele de realizare a subordonării. 1,50 p.
a) o sintagmă predicativă;
b) o sintagmă nominală;
c) o sintagmă adjectivală;
d) o sintagmă adverbială.
Definire:
Sintagma = structură binară (grupare de 2 cuvinte aflate într-o relație sintactică/ într-un
raport de subordonare)
Termenii sintagmei:
a) T regent = supraordonat = termen determinat
b) T subordonat = termen determinant
c) cuvânt subordonator/ conectiv subordonator (prepoziție/ locuț. prep.)
Exemple:
a) sintagmă predicativă:
a1) Fata este frumoasă.
fata este = sintagma predicativă
S ↔ P (S impune P-ului acordul verbal în număr și persoană: sg., III; P impune S-ului
cazul N) = relație de interdependență/ inerență/ dependență bilaterală
fata... frumoasă = sintagmă nominală (GN)
fata = Tr și frumoasă = Ts, NP în N (adj. calificativ acordat în gen, nr. și caz cu
numele-S) → ACORD ADJECTIVAL
a2) Fata citește.= sintagmă predicativă propriu-zisă (enunț structurat, asertiv/
declarativ, PV realizat prin verb predicativ, personal, tranzitiv folosit absolut – fără C direct –
PV sintactic și PV enunțiativ în același timp)
PV sintactic = verbul își atrage complementele (își consumă valențele), doar că aici nu
este exprimat C direct (realizare zero), interesează acțiunea, nu și obiectul ei (a citi = bivalent,
monotranzitiv folosit absolut):
Fata citește o carte/ romanul.
S + PVa + C dir.
1
N.B.
PV sintactic poate fi orice formă verbală (ne)personală – verbul are capacitatea de
a-și cere/ de a-și actualiza/ de a-și atrage complementele/ actanții/ valențele/ determinările
obligatorii.
A citi o carte = sintagmă verbală, dar predicativă numai din punct de vedere sintactic,
nu și enunțiativ (vb. la infinitiv + C direct) → 1 valență (de acuzativ)
De trimis colegilor o felicitare = sintagmă verbală, dar predicativă numai din punct de
vedere sintactic, nu și enunțiativ (vb. la supin + C indirect + C direct) → 2 valențe (de dativ +
de acuzativ)
Fiind copil mic = sintagmă verbală, dar predicativă numai din punct de vedere sintactic,
nu și enunțiativ (vb. copulativ la gerunziu + NP + S neexprimat, subînțeles) → 2 valențe
(ambele de N)
PV enunțiativ/ al enunțării poate fi numai o formă verbală personală:
A trecut puntea. (indicativ)
Vrea să câștige procesul. (conjunctiv)
Fire-ar ea să fie de treabă! (condițional-optativ + conjunctiv)
Du-te-n treaba ta! (imperativ)
Va fi având și el dreptatea lui. (prezumtiv)
Excepție: infinitivul predicativ + supinul predicativ
A nu se depăși linia continuă! (Nu depășiți/ să nu depășiți...!)
De rezolvat problema până mâine! (Rezolvă/ să rezolvi...!)
b) sintagmă nominală: fața de masă, plecarea acasă

Tr = fața Tr = plecarea
Ts = de masă, atr. subst. prep. – JONCȚIUNE Ts = acasă, atr. adv. – ADERENȚĂ
Cuvântul/ termenul subordonator = prepoziția = de
c) sintagmă adjectivală: dator băncii/ datoare/ datori băncii

Tr = dator (adj. cu regim/ cu valență de dativ)
Ts = băncii, C indirect – RECȚIUNE/ REGIM (în cadrul flexiunii)
d) sintagmă adverbială: sus la munte

Tr = sus (adv. de loc) cuvânt subordonator = prep. de Ac la
Ts = la munte, Circ de loc – JONCȚIUNE
2
Alte exemple:
C Prep – JONCȚIUNE
Suntem aproape de plecare.
adv. de iminență (expresie verbală aspectuală de iminență = a fi aproape de = a fi pe
punctul de a...)
Locuim aproape de facultate.
Adv. de loc + C Prep – JONCȚIUNE
Ts Tr
Scrii teribil de urât. – enunț asertiv, structurat format din 2 sintagme (2 grupuri
sintactice):
scrii... urât = Circ de mod (adverbul stă pe lângă verb și descrie acțiunea)
Stg. adv.:
teribil de urât = Circ (de mod) cantitativ (adverbul stă pe lângă un alt adverb)
Ai un scris teribil de urât.
un scris... urât = stg. nominală în care adj. se subordonează prin acord (atr. adj.)
teribil de urât = stg. adjectivală (adv. determină adj., nu invers) – LEGĂTURĂ
INVERSĂ DE LA STÂNGA LA DREAPTA/ SUBORDONARE/ JONCȚIUNE INVERSĂ
Aluatul este bine crescut (dospit).
crescut = Tr adjectiv participial

bine = Ts, adv. de mod, Circ de mod (cât de crescut?)– ADERENȚĂ
2. Asemănări și deosebiri între prepoziții și conjuncții subordonatoare. 0,50 p.
ASEMĂNĂRI
PREPOZIȚII CONJUNCȚII SUBORDONATOARE
- sunt clase de cuvinte neflexibile/ invariabile, fără paradigmă;
- sunt elemente de relație/ conective/ jonctive/ elemente joncționale;
- nu au sens lexical (cu unele excepții – vezi prepozițiile cu sens circumstanțial), ci
doar sens relațional, pur gramatical, stabilind relații de subordonare între un T regent
3
(cuvânt: verb/ adj./ adv./ interj./ subst./ adj. etc./ propoziție regentă) și un T
subordonat (complement/ circumstanțial/ atribut/ NP/ PS/ propoziție subordonată):
Vine la facultate. (Circ de loc subordonat față de verb)
caietul de română (atr. subst. prep. subordonat față de subst.)
haină roasă la coate (Circ de loc subordonat față de adj.)
Vine [unde este chemat.] (CL subordonată față de verb)
Vine acolo [unde este chemat.] (CL subordonată față de adv. corelativ)
Se gândește [la ce s-ar putea întâmpla.] (CPrep subordonată față de verb) etc.
- stau înaintea T subordonat și sunt în aderență cu acesta;
- leagă de la dreapta la stânga Ts de Tr;
- nu au funcție sintactică;
- nu sunt omisibile.
3. Construcțiile incidente (definire, exemplificare). 0,50 p.
4. Coordonarea concluzivă. 0,50 p.
5. Pornind de la următoarele exemple, comentați raportul de echivalență (apozitiv): 1 p.

a) Prietenei mele celei mai dragi, Mariei, i-a murit bunica.
Apoziție explicativă în D (coincide în caz cu T explicat/ apozat) – reala apoziție
b) Prietenei mele celei mai dragi, Maria, îi voi fi aproape.
Apoziție explicativă în N (nu coincide în caz cu T explicat) – reala apoziție
c) Prietenei Maria îi voi da un telefon.
Nu avem acord! Maria ca subst. propriu identifică celălalt substantiv.
Atr. subst. nominatival = falsa apoziție = întotdeauna în N
d) Ne vedem la ora 10.
Atr. subst. nominatival = falsa apoziție = numeral cardinal cu val. subst.
e) Am revăzut filmul Gladiatorul.
Atr. subst. nominatival = falsa apoziție = subst. propriu
f) Bade Ioane, cum o mai duci?
Atr. subst. pro-nominatival = falsă apoziție = subst. propriu cu formă de V (Ioane) care stă în
locul unui N (Ion):
Bade Ioane = bade Ion
4
g) Examenul se apropie, lucru ce îi sperie pe mulți. – reală apoziție (explicativă), rezumă nu o
parte de propoziție, ci un întreg enunț (subst. lucru și fapt, totdeauna în N, funcționează ca
apoziții pentru o propoziție)
6. Ilustrați prin exemple potrivite diferența între pe flectiv și pe prepoziție. 0,50 p.
7. Pornind de la următoarele exemple, comentați numărul de valențe ale verbelor și specificați

pozițiile sintactice cu care se construiește fiecare: 2 p.
a) Maria a bătut cale lungă până acasă. – verb intranzitiv la origine, dar folosit contextual
tranzitiv (C direct se exprimă printr-un substantiv care face parte din aceeași sferă semantică
cu verbul)
S + V (PVa) + C direct intern
Verb bivalent (predicativ, personal, folosit tranzitiv)
A bate o cale/ un drum A merge un drum A trăi o viață/ un trai
A visa un vis A lupta o luptă dreaptă
b) Pe Maria o doare sufletul de noi.

C direct1 + dublare + V + S
Verb bivalent (predicativ, impersonal, monotranzitiv)
c) /Mariei îi tot tună/ și-i tot fulgeră.

C indirect1 + dublare + V
Verb monovalent (predicativ, impersonal, intranzitiv)
d) Pe Maria am tunat-o cu un 4.
C direct + dublare + S neexprimat + C Prep
Verb trivalent (predicativ, personal, tranzitiv, cu valență prepozițională)
e) Mariei îi displace minciuna.

C indirect + dublare + V + S
Există riscul confuziei dintre S și C direct prin prisma întrebării ce?
Care este lucrul care îți displace? Minciuna = S
Verb bivalent (predicativ, impersonal, intranzitiv, cu valență de D)
Mariei îi displace să facă mereu curățenie. (SB)
5
Mariei îi displace cum te-ai îmbrăcat. (SB)
Mariei îi displace că minți tot timpul. (SB)
Verbe impersonale:
a) impersonale, fără S (nu sunt compatibile niciodată cu această f.s.1: tună, plouă, se
înserează, se întunecă etc.);
b) impersonale, cu S nonanimat (exprimat prin substantive care nu denumesc persoane sau
actualizat prin propoziția SB):
Soarele apune.
Îmi trebuie bani. Trebuie să primesc bani.
Merită efortul. Merită să depui efort.
Ne mai rămâne dorul/ suferința. Ne rămâne doar să suferim.
De-aici rezultă suma celor două cifre. Rezultă că te-ai înșelat.
Respectul li se cuvine tuturor. Se cuvine să îți prezinți scuzele.
f) Pe Maria am trecut-o strada.

CD + S neexprimat + dublare a CD + C Sec
Verb trivalent (predicativ, personal, dublu tranzitiv)
g) Mariei i se rupe de examene.

CI + dublare a CI + V + C Prep
Verb bivalent (predicativ, impersonal, intranzitiv)
N.B. Verbele se clasifică după valențe/ posibilități combinatorii:

1. verbe copulative cu 2 valențe de N (S + NP);
2. verbe tranzitive:
a) monotranzitive, cu o valență de Ac (CD al persoanei sau CD al lucrului):
Te apreciez întotdeauna. O apreciez pe colega ta.
Apreciez efortul depus. Apreciez vinul de calitate.
b) bitranzitive, cu 2 valențe de Ac (CD al persoanei și C Sec = fostul CD al lucrului):
1
Unele verbe impersonale își schimbă contextual sensul și devin personal (din zerovalente devin bi- sau
trivalente):
a) Profesorul m-a tunat cu un 4 la istorie. (mi-a dat o notă mică) – S + CD + V personal + CPrep
b) Îi tot tună mereu. (are o stare de proastă dispoziție) – CI + V impersonal
c) M-a tunat, dar n-am pățit nimic. (își păstrează sensul) – CD + V impersonal
d) Mă plouă, mai bine mă pun la adăpost. (își păstrează sensul) – CD + V impersonal față de Plouă, mai
bine mă pun la adăpost. – zerovalent
6
CD CSec
L-am anunțat ora plecării în excursie.
CD CSec
Te-am examinat toată materia.
CD are:
→ marcare cazuală cu ajutorul lui pe flectiv (marcare prepozițională) – Ac1;
→ marcare cauzală prin cliticul pronominal de Ac1.
CSec = nonmarcat cazual, nu există indici de flexiune (caz general – N-Ac)
3. verbe cu valență/ regim prepozițional de Ac (cele mai multe) și de G (mai puține):
Mă bucur de vacanță. M-am revoltat împotriva sistemului.
Mă gândesc la vacanță. Totul s-a repercutat asupra copiilor.
M-am pus pe treabă.
Vorbim despre examen.
M-am complăcut în situația respectivă.
Militez pentru drepturile femeii.
4. verbe cu valență dativală/ cu regim de D:
Ți-am transmis salutări. Nu-mi convine situația.
Le confesez tuturor ororile prin care am trecut.
5. verbe atributive care cer un CPO:
M-au botezat Alina-Paula. L-au trimis ambasador în SUA.
I se zice Bălțatu. I se spune Gigica.
h) Pe Maria au poreclit-o Țintișoara.

CD + S neexprimat + dublare a CD + CPO
Verb trivalent (predicativ, personal, monotranzitiv)
PV pasiv
i) Maria a fost aleasă președinte.

S + V + CPO – verb trivalent monotranzitiv la origine, dar în structura pasivă devine bivalent
intranzitiv (pierde CD – valența de tranzitivitate)
Structura rezultă din reorganizarea propoziției active:
PV activ
Pe Maria am ales-o președinte.

PV pasiv
Maria a fost aleasă președinte. (C Ag)
7
j) Maria se consideră om de cuvânt.
S + CD + V + PS
Verb bivalent (predicativ, personal, monotranzitiv)
Structura de adâncime/ originară: PN
/MariaS1 consideră1PP/ [că (=ea/ Maria)S2 este om de cuvânt.2CD]
Structura de suprafață se obține în urma unor transformări sintactice succesive:
a) fiind identitate de subiecte, S1 (Maria) = S2 (subiect neexprimat subînțeles), verbul
a considera se reflexivizează, iar pronumele reflexiv ocupă funcția de CD:
Maria se consideră că este om de cuvânt.
b) Reducerea subordonatei cu funcție de CD (se elimină/ omite conjuncția
subordonatoare că și verbul copulativ este):
Maria se consideră om de cuvânt.
OBS.
Atât C Ag, cât și PS sunt funcții sintactice rezultate prin reorganizare a propoziției (C
Ag rezultă dintr-un S, iar PS, de cele mai multe ori, provine dintr-un NP).
C Ag < S
PS < NP (în cele mai multe cazuri)
8. Ce înțelegeți prin unicitate? Ilustrați 3 abateri de la aceasta. 0,50 p.
9. Funcții cazuale realizate prin pronumele interogativ care. 0,50 p.

Cazuri de ordinul 1:
a) S: Care a venit?
b) NP: Care este Mihai? Care este vinovatul?
c) CD: Pe care îl vezi?
d) CI: Căreia îi reproșez câte ceva?
e) Atr. pron. genitival:
A căruiØ mamă a venit la petrecere?
Mama căruia a venit la petrecere?
în antepunere, pronumele interogativ în G cu funcție de atribut apare însoțit

de articolul genitival-posesiv și pierde particula pronominală -a (formantul obligatoriu),
iar substantivul regent este nearticulat;
8
în postpunere, pronumele interogativ nu mai apare însoțit de articolul
genitival-posesiv, dar este prezent amplificativul pronominal -a, iar substantivul regent
este articulat.
f) atr. pron. datival:
Căruia îi ești verișor/ frate/ unchi/ confident/ șef?
10. Analizați din punct de vedere morfosintactic toate cuvintele din textul: 1,50 p.
Așadar, era o dimineață de iulie, neobișnuit de răcoroasă, dacă mă gândesc bine;
plouase toată noaptea mărunt și monstruos, cerul mai părea încă un burete violaceu, îmbibat
cu apă, eram ud leaorcă, dar cel mai mult mă supăra noroiul care se strecurase prin spărturile
cizmelor mele de cauciuc formând, peste ciorapii mei de bumbac, o clisă rece și alunecoasă.
(Gellu Naum, Zenobia)
9
1. Definiți și exemplificați enunțul. 1 p.
2. Identificați mijloacele de realizare a subordonării în următoarele sintagme. Precizați și

funcția sintactică a Ts (și cazul, unde e posibil): 1,50 p.
a) frumoasa mea
b) frumoasa frumoaselor
c) frumoasa de lângă tine
d) frumoasa de aici
e) cântă frumos
f) divin de frumoasă
g) frumoasa cântând
h) frumoasă de neîntrecut.
3. Asemănări și deosebiri între conjuncțiile coordonatoare și cele subordonatoare. 0,50 p.
4. Prezentați câte 2 contexte diferite de convertire a adverbelor relative în conjuncții

subordonatoare (pentru cum și unde). 0,60 p.
5. Ce sunt secvențele de asta, de aia, de aceea, de ce, pentru aceea și ce funcție sintactică pot
avea? Exemplificați. 0,40 p.
6. Funcțiile prepoziționale realizate prin pronumele relativ cine în Ac. 1 p.
7. Ilustrați prin enunțuri potrivite următoarele situații: 1 p.

a) cum, pro-adjectiv, EPS
b) ce, pro-adjectiv, atribut
c) cum, pro-Nume, CPO
d) cum, pro-adverb, Circ.
e) ce, pronume interogativ, S
f) ce, adjectiv pronominal relativ, Ac2
g) numeral cardinal, N2, atribut
10
h) numeral cardinal, N1, falsă apoziție
i) un adverb corelativ consecutiv
j) o locuțiune adverbială corelativă concesivă.
8. Demonstrați că de poate fi: a) prepoziție; b) postpoziție; c) conjuncție subordonatoare (3

circumstanțe diferite); d) pro-adjectiv; e) interjecție; f) morfem. 0,80 p.
9. Ilustrați 2 tipuri diferite de enunțuri nestructurate. 0,20 p.
10. Analizați din punct de vedere morfosintactic toate cuvintele din textul: 2 p.
Şi totuşi, oricât de prinşi suntem în fluxul evenimentelor exterioare, oricât de aleatoriu
ne poartă viaţa dintr-o parte-ntr-alta, fiecare din noi, măcar de câteva ori în viaţă, se gândeşte
la sine însuşi ca la o fiinţă dragă şi-ndepărtată, de care-i e dor şi pe care-ar vrea cu nostalgie
s-o regăsească.
(Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile)

1. Definiți contragerea și reducerea. Exemplificați următoarele:

a) o contragere gerunzială a unei SB
b) o contragere participială a unei SB
c) o contragere participială a unei CT
d) o contragere prin supin a unei CPrep
e) o reducere adjectivală a unei CV
f) o reducere participială a unei CDȚ
g) o reducere adjectivală a unei PP
h) o reducere participială a unei CD. 1 p.
2. Cum se realizează subordonarea între complement și regentul său? Exemplificați toate

mijloacele posibile. 1,50 p.
3. Exemplificați, prin enunțuri potrivite, câte un conectiv specializat pentru următoarele

situații: 0,80 p.
11
a) o locuțiune conjuncțională temporală
b) o locuțiune conjuncțională condițională
c) o locuțiune conjuncțională opozițională
d) o locuțiune conjuncțională concesivă
e) o conjuncție consecutivă
f) o conjuncție temporală
g) o locuțiune conjuncțională modală
h) o conjuncție cauzală.
4. Ce înțelegeți prin structură derivată? Dați 2 exemple. 0,60 p.
5. Exemplificați 2 propoziții nominale. 0,20 p.
6. Coordonarea disjunctivă. 0,40 p.
7. Care sunt noile complemente introduse în GALR? Ilustrați-le printr-un text potrivit. 0,50 p.
8. Funcțiile prepoziționale realizate prin interogativul cine în D. 1 p.
9. Ce înțelegeți prin îmbinare liberă de cuvinte? Cum facem deosebirea între aceasta și o
locuțiune prepozițională cu G-ul? Ilustrați 3 situații diferite. 1,50 p.
10. Analizați din punct de vedere morfosintactic toate cuvintele din textul: 2 p.
Cine sunt eu? Care este eul meu cel adevărat? Îmi pun şi eu această întrebare cel puţin
de la vârsta de paisprezece ani, dintr-o noapte plină de stele în care pe pământ nu lumina decât
vârful ţigării vărului meu, boemul familiei. Stăteam amândoi la o masă de lemn scoasă în curte,
într-un sat bănăţean unde venisem în vacanţă.
(Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile)
12
LRC. SINTAXA I
Principiul unicității în sintaxă – repere teoretice și aplicații
Note de curs
Unicitatea = imposibilitatea existenței unei a 2-a funcții sintactice, identică

cu prima (= construită la fel) și necoordonată cu aceasta.
Unicitate ≠ multiplicitate
Unicitatea se realizează în subordonare, iar multiplicitatea în coordonare
(S multiplu, atribut multiplu, complement/ circumstanțial multiplu etc. –
coordonare prin juxtapunere ori cu ajutorul elementelor joncționale
coordonatoare):
Ioana, Mihai și Maria se joacă în curte. – S multiplu (juxtapunere)
Mi-am cumpărat o rochie vaporoasă, catifelată, de vară. – atribut multiplu
(primele 2 elemente se subordonează prin ACORD = atribute adjectivale realizare

prin 2 adjective calificative: vaporoasă, catifelată în Ac2, ultimul element se
subordonează prin JONCȚIUNE = atribut substantival prepozițional, subst.
comun în Ac3)
Observație: În cazul atributului adjectival, unicitatea încetează. Pe lângă
același substantiv pot apărea mai multe adjective necoordonate:
Însăși această tânără colegă a voastră s-a pronunțat împotriva celorlalți.

Excepție de la unicitatea funcției de atribut:
Atribut adj.1 = adj. pron. de întărire, fem., sg., N2
Atribut adj.2 = adj. pron. demonstrativ de apropiere, fem., sg., N2
Atribut adj.3 = adj. calificativ, variabil, cu 4 forme flex., fem., sg., N2
Atribut adj.4 = adj. pron. posesiv, fem., sg., N2
1
FUNCȚIILE CAZUALE (de ordinul 1 – realizate prin flexiune – variația
cazuală/ modificările pe care le suferă cuvintele în cursul declinării)
1) Complementul direct:
S + vb. reflexiv tranzitiv + C direct în Ac1 + C indirect în D1
El se adresează ceva șefilor.
Se ca pronume reflexiv în Ac îl exclude pe ceva și ceva îl exclude pe se.
Observație:
Verbele tranzitive au, în general, un singur complement direct (fie al
persoanei = PE CINEVA, fie al lucrului/ al obiectului = CEVA). – verbe
monotranzitive (au o singură valență de tranzitivitate)
Iubesc natura. – C direct al obiectului
Îmi iubesc părinții. C direct al persoanei
Îi iubesc pe părinții mei.
Verbele dublu tranzitive/ bitranzitive au 2 complemente realizate diferit: un
C direct prepozițional cu pe (= prepoziție-morfem de Ac/ marcă sintactică de Ac)
și un C secundar nemarcat cazual (nu are prepoziție, nu are alți indici de Ac):
Pe Mihai nu l-a trecut clasa profesorul de matematică.
Profesorul de matematică nu l-a trecut clasa pe Mihai. – verb trivalent,
bitranzitiv
S, N1 + vb. predic., PV (indicativ = mod personal) + C Sec (N-Ac1) + C direct în Ac1
EXCEPȚII DE LA UNICITATE:
a) Dublarea C direct în Ac prin clitice pronominale: chiar dacă la nivelul
înțelesului (= semantic) avem un singur C direct (= un singur referent),
la nivelul expresiei avem 2 complemente realizate diferit (pronume
personal neaccentuat + substantiv ori substitut în Ac):
Îl susțin pe Ion. Îi acuz pe toți de minciună.
O caut pe sora ta. Le văd pe celelalte.
A susține ceva SAU pe cineva
A acuza pe cineva SAU ceva (Maria acuză o durere cruntă în dreapta.)
2
A căuta ceva SAU pe cineva
A vedea ceva SAU pe cineva
b) Verbele dublu tranzitive reprezintă și ele excepții de la unicitate (sunt 2
complemente care trimit la lucruri total diferite: unul este Pacientul
acțiunii – pe cineva, iar celălalt este Tema acțiunii – ceva).
OBS.
Ac-ul temporal nu-l exclude pe cel obiectiv (= complementul direct):
A citit toată noaptea romanul lui Preda.

Ac1, Circ timp Ac1, C dir.
2) Complementul indirect:
Își adresează cuiva/ directorului cererea.
D posesiv C indirect, D1
EXCEPȚII DE LA UNICITATE:
a) Dublarea C indirect prin clitice pronominale (la nivelul expresiei apar 2
complemente, dar la nivel semantic este unul singur: avem un Beneficiar
al acțiunii, nu mai mulți):
Directorului îi adresez cererea, nu secretarei i-o adresez.
subst. comun, D1, C ind. + pron. pers. neacc., D1, C ind.
b) D posesiv care apare în tandem cu un complement indirect (deci pe lângă

un alt D):
Îmi adresez prietenilor rugămintea de a mă susține cu un vot.
Îmi = pron. pers., formă neacc./ clitică/ atonă/ scurtă, pers. I, nr. sg., D 1
posesiv (rugămintea mea o adresez cuiva), C posesiv (după GBLR/
GLRG) – fostul atribut pronominal datival
c) D etic – fără funcție sintactică (valoare stilistică a D-ului, nu și
gramaticală): Mi ți-l trânti cât colo., Și din gură mi-i grăia. (D + D)
3
OBS.
Verbele cu 2 complemente reprezintă excepție de la unicitate doar în
privința funcției, nu și în ce privește modul de realizare a respectivelor
complemente (un complement se realizează cazual, prin flexiune, altul,
prepozițional, deci prin joncțiune):
Natura ne îndeamnă la visare./ Sedentarismul ne condamnă la obezitate.

S, N1 + C dir., Ac1 + C Prep, Ac3
Le-am dat bomboane la copii. față de
A da ceva cuiva (construcția de Ac pentru D: în locul C indirect datival
apare un C Prep, care este sinonim cu acesta – raport de variație liberă)
Le-am dat bomboane copiilor.
C ind., D1 + C dir., Ac1 + C ind., D1
4
A. Marca i varianta corect de analiz gramatical a cuvintelor subliniate din enun urile de mai jos.
1. Cum are adesea reac ii nea teptate, e bine s -l ocole ti. a. conj. subordonatoare cauzal / f r func ie
sintactic ; b. compl. circ. de cauz / adv. rel. de mod cu val. cauzal ; c. compl. circ. de mod / adv. rel. de
mod; d. alt interpretare.
2. Fa a-i palid i ochii înce o a i tr dau o mare suferin . a. atr. adj. / adj. pron. pos., sg., fem., N.; b. atr.
pron. în dativ / pron. pos., D.; c. atr. pron. în dativ / pron. pers., form neacc., D.; d. alt interpretare.
3. În sfâr it, bine c-ai ap rut i tu. a. nume pred. / adv. de mod; b. pred. verbal / adv. pred.; c. nume pred. /
adj., invariabil, N.; d. alt interpretare.
4. În rest, nu tiu ce alte probleme ar trebui s - i mai rezolv. a. compl. direct / subst., Ac.; b. subiect / subst.,
N.; c. compl. indirect / subst., Ac.; d. alt interpretare.
5. Are o caban pe malul stâng al râului Mure . a. atr. subst. apozi ional (=apozi ie) / subst. propriu, G.; b.
atr. subst. apozi ional (=apozi ie) / subst. propriu, N.; c. atr. subst. apozi ional (=apozi ie) / subst. propriu,
D.; d. alt interpretare.
6. N-ai idee cum sunt nun ile-n Bihor. a. compl. circ. de mod / adv. rel. de mod; b. adv. rel. de mod, cu val.
de conj. subordonatoare / f r func ie sintactic ; c. atr. adverbial / adv. rel. de mod; d. alt interpretare.
7. Nu tiu din ce cauz e tot sup rat. a. adj. pron. rel., Ac. / f r func ie sintactic (element component într-
o locu iune); b. atr. adj. / adj. pron. rel., Ac.; c. compl. circ. de cauz / pron. rel., Ac.; d. alt interpretare.
8. Era atât de distrat, c aproape l-a atins tramvaiul. a. pred. verbal / adv. predicativ; b. compl. circ. de mod
/ adv. de mod; c. adv. de mod / f r func ie sintactic ; d. alt interpretare.
9. E de în eles de c tre oricine c tranzi ia cere sacrificii. a. pred. nominal / verb cop. + nume pred. (verb la
supin, d. pasiv ); b. pred. verbal / verb pred., impers., d. pasiv ; c. pred. nominal / verb cop. + nume pred.
(participiu cu prep.); d. alt interpretare.
10. Iart -m c nu i-am observat noua po et . a. compl. indirect / pron. pers., D.; b. compl. indirect / pron.
refl., D.; c. atr. pron. în dativ / pron. pers., D.; d. alt interpretare.
11. Fie enun urile: (1) Ai fost azi la trand? (2) Mai e pân la vacan a de iarn . (3) Cât e leg tura de
morcovi? (4) Când e s i se întâmple, se întâmpl .(5) E ceva anima ie pe la discotec ? (6) Bade, mai e
mult pân la Cluj? În formele date ( i subliniate), verbul a fi este: a. predicativ în toate enun urile; b.
copulativ în toate enun urile; c. copulativ în (2), (3), (4), predicativ în (1), (5), (6); d. alt interpretare.
12. i tu e ti ca ceilal i? a. compl. circ. de mod (comparativ) / pron. dem., Ac.; b. nume pred. / pron. dem.,
Ac.; c. nume pred. / pron. nehot., Ac.; d. alt interpretare.
13. Unui vecin al nostru i s-a furat ma ina. a. atr. adj. / adj. pron. pos., pl., masc., D.; b. atr. adj. / adj. pron.
pos., sg., masc., D.; c. atr. adj. / adj. pron. pos., sg., masc., G.; d. alt interpretare.
14. Comunica i-mi în scris ce trebuie s v mai trimit. a. subiect / pron. rel., N.; b. compl. direct / pron. rel.,
Ac.; c. compl. indirect / pron. rel., Ac.; d. alt interpretare.
15. Nu tiu cum i pe socoteala cui s-au îmbog it atât de repede. a. compl. indirect / pron. rel., D.; b.
compl. circ. de mod / pron. rel., G. (cu loc. prep.); c. atr. pron. în dativ / pron. rel., D.; d. alt interpretare.
16. Date fiind noile dispozi ii, ne-am amânat plecarea. a. compl. circ. de mod / verb pred., gerunziu, d.
pasiv ; b. compl. circ. de cauz / verb cop. (gerunziu) + nume pred. (adj. participial, N.); c. compl. circ. de
cauz / verb pred., gerunziu, d. pasiv ; d. alt interpretare.
17. De ce e ti nervos pe toat lumea? a. compl. circ. de mod / subst., Ac. cu prep.; b. compl. direct / subst.,
Ac. cu prep.; c. compl. indirect / subst., Ac. cu prep.; d. alt interpretare.
18. Las - i pantofii la intrare! a. compl. indirect / pron. pers., D.; b. compl. indirect / pron. refl., D.; c. atr.
pron. în dativ / pron. pers., D.; d. alt interpretare.
19. În urma procesului de succesiune, livada a r mas a mea. a. nume pred. / adj. pron. pos., N.; b. compl.
indirect / pron. pos., G.; c. nume pred. / pron. pos., G.; d. alt interpretare.
20. Mi-e dor de iarba verde de acas . a. atr. adverbial / loc. adv. de loc; b. atr. subst. prep. / subst., Ac. (cu
prep.); c. compl. circ. de loc / adv. de loc cu prep.; d. alt interpretare.
B. Marca i interpretarea corect a structurii frazelor de mai jos. (Propozi iile sunt date în ordinea în
care se succed predicatele [exprimate sau subîn elese] în fraz .)
21. A r mas cum îl tii, m car c cele tr ite ar fi trebuit s -l schimbe. a. principal + predicativ + circ.
concesiv + subiectiv ; b. principal + circ. de mod + circ. concesiv + subiectiv ; c. principal + circ. de
mod + circ. concesiv + compl. direct ; d. alt interpretare.
22. Nu te-am întrebat de ce, dar parc m intrig ce i-ai spus. a. principal + compl. indirect + principal +
subiectiv ; b. principal + compl. direct + principal + compl. direct ; c. principal + principal +
subiectiv ; d. alt interpretare.
23. M acuzi mereu, de i nu tiu de ce, c doar nu i-am f cut nimic r u. a. principal + circ. concesiv +
circ. de cauz ; b. principal + circ. concesiv + compl. direct + circ. de cauz ; c. principal + circ.
consecutiv + compl. direct + circ. de cauz ; d. alt interpretare.
24. Întrebarea e ce a ajuns i dac merit s fie unde a ajuns. a. principal + predicativ + predicativ +
compl. direct + circ. de loc; b. principal + predicativ + circ. condi ional + compl. direct + circ. de loc;
c. principal + predicativ + predicativ + subiectiv + circ. de loc; d. alt interpretare.
25. E prea de teapt ca s nu se descurce, dar acum, de speriat ce e, abia se mai poate controla. a.
principal + circ. de scop + atributiv + principal ; b. principal + circ. consecutiv + circ. de cauz +
principal ; c. principal + circ. de scop + circ. de mod + principal ; d. alt interpretare.
26. Te rog, las -m s mai reflectez asupra propunerii f cute, oricât de tentant ar fi. a. principal + compl.
direct + compl. indirect + circ. concesiv ; b. principal + compl. indirect + compl. direct + circ.
concesiv ; c. principal + compl. direct + compl. indirect + atributiv ; d. alt interpretare.
27. Cui nu-i place, poate s plece, c doar lumea nu-i numai cât se vede pe fereastr . a. subiectiv +
principal + compl. direct + circ. de cauz + predicativ ; b. compl. indirect + principal + compl. direct
+ circ. de cauz + predicativ ; c. subiectiv + principal + compl. direct + circ. de cauz + circ. de mod; d.
alt interpretare.
28. S-a decis repede ce tren s ia, dar nu i-a pus întrebarea dac are sau nu cu ce veni înapoi. a. principal
+ compl. direct + principal + atributiv + atributiv ; b. principal + compl. indirect + principal +
atributiv + atributiv ; c. principal + compl. indirect + principal + atributiv + atributiv + compl.
direct ; d. alt interpretare.
C. Se dau enun urile de mai jos. Câte gre eli con ine fiecare?
29. Nemai putându- i controla pe proprii fii, i tot mai anevoie s le agreeze comportamentul de chiulangiii.
a. 6 gre eli; b. 4 gre eli; c. 5 gre eli; d. 2 gre eli.
30. Dac l-i vedea acolo, spune-i lui Ion c nu-mi prii c socrii-i nu mi-au transmis i mie salut ri, de parc
nu m-ar mai ti. a. 2 gre eli; b. 1 gre eal ; c. 4 gre eli; d. nici o gre eal .
31. Fii mai cu luare aminte, c , altfel, mi-i c o s te speri i tu, c mie îns mi nu-mi priii când citii
scrisoarea de la proprii cuscrii. a. 5 gre eli; b. 3 gre eli; c. 6 gre eli; d. 2 gre eli.
D.
32. Care din urm toarele serii con ine numai cuvinte scrise corect: a. incrusta ie, prezumtiv, crestoma ie,
picromigdal , extorca; b. incrustra ie, prezumtiv, crestoman ie, pricomigdal , estorca; c. incrusta ie,
prezumptiv, crestoma ie, picromigdal , estorca; d. incrustra ie, prezumptiv, crestoman ie, pricomigdal ,
extorca?
33. Sensul expresiei con brio este: a. cu succes, cu glorie; b. cu verv , cu însufle ire; c. cu str lucire, cu
fast; d. cu aplauze.
34. Cuvântul dolent este antonim cu: a. indolent; b. jovial, optimist, vesel; c. obraznic; d. apatic, plâng re ,
jalnic.
35. Sensul cuvântului conciliabul este: a. consf tuire (secret ) între oameni care pl nuiesc ceva; b.
atmosfer prielnic unui acord, împ c rii unor divergen e; c. atitudine, ac iune conciliatoare; d. adunare a
reprezentan ilor unui cler catolic.
36. Cuvântul agasant este sinonim cu: a. insidios; b. inoportun; c. importun; d. stenic.
1. Identificaţi prin ce mijloace s-a realizat subordonarea în sintagmele:
Tr Ts
fata mamei – Ts = atribut substantival genitival (funcție cazuală), cazul G –
subordonarea se realizează prin FLEXIUNE
N-Ac: mama (Mama are o fată.)
G-D: mamei (Fata mamei e studentă.)
Tr Ts
fata lui – Ts = atribut pronominal genitival (funcție cazuală), cazul G – subordonarea
se realizează prin FLEXIUNE
N-Ac: el
G-D: lui
Tr Ts
fata noastră – Ts = atribut adjectival, cazul N-Ac-V – subordonarea adjectivului față
de substantiv se face prin ACORD în gen, număr și caz (= prezența acelorași
categorii gramaticale la subordonat ca la regent); în cazul adjectivului, cele 3
categorii sunt flexionare, sunt categorii de formă
fata noastră – fetele noastre
N: Fata noastră a plecat în străinătate. (fata = S, N1; noastră = atr. adj., N2)
Ac: N-o prea înțeleg pe fata noastră. (pe fata = C dir., Ac2; noastră = atr. adj., Ac2)
V: Fata noastră, nu mai fi tristă! (fata = V, f.f.s.; noastră = atr. adj., V2)
Tr cuv. subord. Ts
fata de lângă tine – atribut pronominal prepozițional (funcție prepozițională), cazul
Ac; subordonarea se realizează prin JONCȚIUNE (= legare cu ajutorul unei prep./
locuț. prep.)
Prepoziția = element de relație, element joncțional, jonctiv, conector/ conectiv

1
Trăsăturile prepozițiilor: Trăsăturile conjuncțiilor subordonatoare:
Elemente de legătură la nivel intrapropozițional Elemente de legătură la nivel interpropozițional

(deci în interiorul propoziției). (deci în interiorul frazei).
Au regim nominal-cazual (se combină cu Au regim verbal-personal (se combină cu
substantive ori substitute = pronume/ numerale verbe la moduri personale/ predicative =
cu valoare pronominală cărora le impune predicate ale enunțării, cele care asigură
categoria gramaticală a cazului: Ac/ D/ G). autonomia în comunicare).
Sunt în aderență cu termenul subordonat (apar Sunt în aderență cu termenul subordonat: Vreau
înaintea lui și se iau împreună cu acesta) – să plec. (să = morfem de conjunctiv/ marcă
prepoziție (precedă cuvântul subordonat). sintactică de conjunctiv și element de relație
subordonator).
Leagă Ts de Tr de la dreapta la stânga (leagă Leagă Ts de Tr de la dreapta la stânga o
un atribut de regent sau un complement de propoziție subordonată de regenta ei (principală
regent sau un circumstanțial de regent etc.). sau tot subordonată).
Tr Ts
fata plângând = atribut verbal exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv,
gerunziu, formă activă, conj. a III-a – subordonarea se face prin ADERENȚĂ
Compară cu: fata plângândă = adjectiv gerunzial (gerunziu acordat) – atribut
adjectival (ACORD)
Subordonarea prin aderență (= CONECTIV ZERO) apare în cazul cuvintelor

ce nu cunosc flexiunea (părțile de vorbire neflexibile/ invariabile) și se realizează
prin atașarea directă a termenului subordonat la termenul regent. În cazul
aderenței, nu se utilizează mijloace gramaticale de marcare a subordonării (conectori,
caz = flexiune, acord).
Ce clase de cuvinte aderă la regent?
2
- verbul la formă nepersonală (gerunziul neacordat, infinitivul fără
prepoziție);
- adverbul/ locuțiunea adverbială;
- interjecția.
Aud venind un tren din depărtare. Aud venirea trenului.
venind = complement direct
Se aude trântindu-se o ușă.

trântindu-se = subiect
Poate recita poezii în trei limbi străine.

recita = complement direct
Vino mâine/ acasă/ repede. – Circ de timp/ de loc/ de mod

E bolnavă psihic. – Circ de relație
Are o părere totalmente greșită despre sine. – Circ cantitativ
A venit pe neașteptate. – Circ de mod (locuț. adv. de mod)
N.B. Prepozițiile din locuțiunile adverbiale nu stabilesc nicio relație, ele au rol
de formanți în interiorul grupării.
S-a plimbat de ici colo.

Îl știu de când lumea și pământul. Locuț. adv. – ADERENȚĂ
Ne vedem din când în când/ arareori.
Avea o rochie flu-flu. – atribut interjecțional

Halal ajutor mi-ai dat. – interjecție recategorizată în adjectiv (pro-adjectiv,
atribut adj.)
3
Dorința lui de a recita mai multe poezii nu s-a îndeplinit. – atribut verbal legat
prin prepoziție de regent (JONCȚIUNE)
fata de acolo = atribut adverbial – ADERENȚĂ

Tr Ts
(sfat) util copiilor – complement indirect în D (se subordonează unui adjectiv, este
funcție cazuală – stă în caz de ordinul 1 – FLEXIUNE – REGIM SINTACTIC/
RECȚIUNE)
N-Ac: copiii
G-D: copiilor
N.B. Complementul indirect este cerut/ impus de anumite clase de regenți:

– verbe/ locuțiuni verbale (a da/ a spune/ a trimite/ a oferi/ a mărturisi cuiva;
a-i aduce aminte cuiva);
– adjective (anterior/ posterior/ ulterior/ inferior/ superior cuiva, util/
folositor/ propice/ favorabil/ similar/ analog/ asemănător cuiva, drag cuiva);
– adverbe (paralel cuiva, analog/ asemănător/ similar/ asemenea/ aidoma
cuiva, superior/ inferior cuiva);
– interjecții (bravo cuiva, halal/ vai cuiva).
Spunem despre cele 4 clase de regenți că impun dativul, că sunt cuvinte-regim
(verbe, adjective etc. cu valență dativală).
Observație:
a) NP este cerut de verbe copulative (verbe bivalente: N1, S + N1, NP) deci
spunem că impun/ cer/ regizează 2 nominative. – REGIM
b) C direct este cerut de verbe tranzitive (verbe bi- sau trivalente). – REGIM
c) C Prep este cerut de verbe/ adjective/ adverbe/ interjecții care selectează
în mod obligatoriu o prepoziție sau alta (= prepoziție-regim de Ac sau G:
a se asocia cu, a discuta despre, a se repercuta asupra, a lupta împotriva
etc.). – REGIM
4
d) C secundar este cerut de verbe bitranzitive (verbe trivalente: a anunța pe
cineva ceva, a ruga pe cineva ceva). – REGIM
e) CPO este cerut de verbe atributive (verbe trivalente: a desemna, a delega,
a trimite, a numi, a investi, a unge, a alege etc.). – REGIM (Pe Ion l-au ales
președinte.)
păzeşte caii = complement direct – FLEXIUNE – RECȚIUNE (a păzi ceva/ pe

cineva = vb. tranzitiv)
plăcerea de a citi = atribut verbal (verb predicativ, personal, tranzitiv cu prepoziție,

infinitiv prezent, formă activă) – JONCȚIUNE (= legare, unire, legătură)
carte de colorat = atribut verbal (verb predicativ, personal, tranzitiv, supin) –

ADERENȚĂ
SUPIN = prepoziție + participiu invariabil (de = prepoziție-morfem de supin/ marca
sintactică a supinului)
stă dincolo = Circ de loc – adverb de loc – ADERENȚĂ

Tr cuv. subord. Ts
(locuiesc) dincolo de gară = C Prep – este cerut de un adverb: dincolo de (impune
prepoziția de Ac) – JONCȚIUNE – RECȚIUNE/ REGIM (avem o prepoziție-regim,
adică cerută de adverb)
Sunt adverbe care cer:
- prepoziția cu: conform cu, potrivit cu, concordant cu, analog cu,
asemănător cu, similar cu;
- prepoziția de: aproape de, departe de, dincolo de, dincoace de, alături de.
Maria citeşte. – relație de inerență sau de interdependență/ relație predicativă

S ↔ P – S impune P-lui acordul în număr și persoană, iar P-ul îi cere S-lui să stea
în cazul N (S = funcție cazuală, N1 – FLEXIUNE – RECȚIUNE/ REGIM)
5
S vb. cop. NP
Maria este deşteaptă. – dublu acord: acord verbal în nr. + pers. (S – vb. cop. la mod
personal; acordul adjectival în gen, număr și caz al adj. (fem., sg., N)
Subst. adj. calificativ
PS Circ de mod
adj. participial adv. de mod
Copilul se joacă liniştit. Fetița se joacă liniștit. Apa/ apele curg(e) lin.
PS, adj. propriu-zis
Copiii se joacă liniștiți. Fetița se joacă liniștită. Apa curge lină.
Fetițele se joacă liniștite. Apele curg line.
Băiatul/ băieții intră zgomotos.

PS, adj. propriu-zis
Băieții intră zgomotoși.
Observație:
Predicativul suplimentar de aspect adjectival se acordă în gen, număr și caz fie
cu numele subiect în N, fie cu numele obiect direct în Ac. Exprimă o calitate/
însușire/ caracteristică a S-lui/ obiectului prezentă în momentul săvârșirii acțiunii.
Este o structură derivată (provine dintr-un fost NP), condiționată de realizarea altei
structuri. În structura de adâncime/ originară, adjectivul PS a ocupat poziția unui NP:
Băieții intră zgomotoși. provine din:
/Băieții intrăPV/ și /(băieții/ ei) sunt zgomotoși.PN/
PP1 și copulativ PP2
zgomotoși = PS provine în urma reducerii celei de-a doua PP (se omite
conectivul coordonator și verbul copulativ a fi)
S + vb. cop. + adj. calificativ, NP
S + vb. predic. + adj. calificativ, PS
6
Pe băieți îi văd veseli. provine din:
/VădPV/ [că băieții sunt veseli.PN] – S1 = neexprimat, inclus (= eu), S2 ≠ S1
(băieții)
Sunt mai multe transformări succesive:
a) trecerea S2 (= avansare) în propoziția 1 și schimbarea funcției sale sintactice
(devine C direct): Îi văd pe băieți că sunt veseli.
b) reducerea subordonatei completive directe.
(Apa) curge lin. – vezi supra

(Apa) curge lină. – vezi supra
(Îl) ajută ca pe un fiu. – C direct în structură comparativă (ca) – prepoziție

comparativă – JONCȚIUNE
7
P(ropoziţia) 1 P(ropoziţia) 2 Structura cu PS Transformările de reorganizare
1 PP Fetiţa alerga PP (şi) Fetiţa era veselă. Fetiţa alerga veselă. - se omite conjuncţia şi, se elimină S din P2, fie se omite
PP Fetiţa alerga PP (şi) Fetiţa râdea. Fetiţa alerga râzând. verbul a fi (reducere), fie se contrage verbul predicativ
2 PP Eu ştiam CD că eşti fericită. Eu te ştiam fericită. - se omite conjuncţia că şi verbul a fi (reducere), S din
P2 este avansat în P1 în poziţia de CD
3 PP Se cuvine SB ca părinţii să fie respectaţi Părinţii se cuvin respectaţi. - se omite conjuncţia (că, să, ca să) şi verbul a fi
PP S-a dovedit SB că tu eşti şiret. Tu te-ai dovedit şiret. (reducere), S din P2 este avansat ca S în P1, verbul din P1
pierde caracterul impersonal şi se acordă cu S avansat
4 PP Bunica l-a învăţat CSec (ca el) să fie politicos. Bunica l-a învăţat politicos. - se omite conjuncţia să şi verbul a fi (reducere), se
elimină S din P2
5 PP Mă gândesc CPrep că ea e plecată la ţară. Mă gândesc la ea plecată la ţară. - se omite conjuncţia (că, să, ca să), se omite verbul a fi
PP S-a obişnuit CPrep ca el să-i aducă flori S-a obişnuit cu el aducându-i flori. (reducere), S din P2 trece în CPrep al verbului din P1
6 PP Am plecat din oraş CT când eram tânără Am plecat din oraş tânără. - se omite adverbul relativ când, fie se omite verbul a fi
PP L-am apreciat CT când îi ajuta pe săraci L-am apreciat ajutându-i pe (reducere), fie se contrage verbul predicativ, eliminarea
săraci. lui S din P2
7 PP Viaţa a încetat CZ fiindcă (viaţa) a fost Viaţa a încetat distrusă de război. - se omite conjuncţia fiindcă, se omite verbul a fi
distrusă de război (reducere), se elimină S din P2
8 PP Copilul a trăit CV deşi (copilul) era grav Copilul a trăit grav bolnav. - se omite conjuncţia deşi, se omite verbul a fi
bolnav (reducere), se elimină S din P2
9 PP L-au trimis CS ca (el) să fie delegat. L-au trimis (ca) delegat. - se omite conjuncţia ca să, se omite verbul a fi
(reducere), se elimină S din P2, apare facultativ
prepoziţia calităţii ca
10 PP Mănâncă plăcinte CDŢ numai dacă (plăcintele) Plăcintele le mănâncă numai - se omite conjuncţia dacă, se omite verbul a fi
sunt făcute de bunica făcute de bunica. (reducere), se elimină S din P2, care devine CD al
verbului din P1
11 PP O are pe Ioana AT (care) Ioana e medic O are pe Ioana medic. - se omite relativul care, se omite verbul a fi (reducere),
PP Avem două case AT care (case) sunt gata în Avem gata la roşu două case. se elimină S din P2, apar facultativ prepoziţiile calităţii
roşu ca sau drept
8
Mijloace de realizare a subordonării intrapropoziționale
1. FLEXIUNE
Cazuri de ordinul 1
substantive, pronume,
numerale cu val.
pronominală, părţi de vorbire
substantivizate
5. ADERENŢĂ 2. ACORD
conectiv 0 Cazuri de ordinul 2
niciun caz adjective calificative
adverbe fără (propriu-zise,
prepoziţie, gerunzii participiale,
verbale, infinitive fără gerunziale), adjective
prepoziţii
pro-adjective determinative
SUBORDONAREA LA (pronominale,
NIVEL DE numerale)
PROPOZIŢIE
4. RECŢIUNE/ REGIM 3. JONCŢIUNE

poate materializa caz de Cazuri de ordinul 3
ordinul 1 sau 3: substantive, pronume,
părţi de vorbire cu valenţă numerale, părţi de vorbire
de N1, Ac1, D1; substantivizate cu
părţi de vorbire cu valenţă prepoziţii/locuţiuni
prepoziţională: Ac3, G3 prepoziţionale
Niciun caz la
adverbe/ verbe.
9
Mijloace de realizare a subordonării interpropoziționale
2. Analizaţi sintactic fraza următoare şi cuvintele boldate, apoi extrageţi toate

sintagmele din text, precizând mijloacele prin care s-a realizat subordonarea
intrapropoziţională:
/Şi mă uitamPV1 pe furiş la uşa mântuirii/ şi /tot scăpăramPV2 din

picioare aşteptând cu nerăbdare/ [să viePV3 un lainic de şcolar de
afară], [căci eraPV4 poruncă] [să nu ieșimPV5 câte doi deodată];
şi-/mi crăpaPV6 măseaua-n gură/ [când vedeamPV7] [că nu mai
vinePV8], [să mă scutescPV9 de călăria lui Bălan şi de blagoslovenia
lui Nicolai, făcătorul de vânătăi.]
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
1––––––––––––––2––––––––––––––6
3 4 7
CD CZ CT
5 8
AT CD
9
CS/ F(inală)
La nivelul frazei, relațiile sintactice sunt:
a) de coordonare (marcate prin și = conj. coord. copulativă);
b) de subordonare (marcate prin conjuncții subordonatoare nespecializate: că,
să; conjuncții subordonatoare specializate: căci (+ CZ); adverbe relative:
când).
10
CONECTIVE
COORDONATOARE SUBORDONATOARE
folosite la nivel de
propoziţie sau frază folosite numai la nivel de frază
ADVERSATIVE CONJUNCŢII LOCUŢIUNI

COPULATIVE CONJUNCŢIONALE
dar, iar, însă, ci, or = că, ca să, să, de, dacă,
şi pentru că, cu toate că, măcar că,
dar deoarece, deşi, fiindcă,
încât, întrucât etc. chit că, din cauză că, fără să,
pentru ca să, înainte (ca) să,
CONCLUZIVE imediat ce, din moment ce, odată
ce, ca şi cum, ca şi când, ori de
DISJUNCTIVE deci, așadar, prin PRONUME/ADJECTIVE câte ori , de parcă etc.
sau, ori urmare, în consecință RELATIVE
cine, care, ce, cât, câtă, câţi,
câte, al câtelea, a câta ADVERBE RELATIVE
unde, când, cum, ce, încotro,
de /până unde, de / până când,
PRONUME/ADJECTIVE faţă de cum etc.
NEHOTĂRÂTE
oricine, orişicine, oricare,
orişicare, orice, orişice, oricât, ADVERBE NEHOTĂRÂTE
oricâtă, oricâţi, oricâte etc. oriunde, orişiunde, oricând,
orişicând, oricum, orişicum,
oriîncotro
11
3. Precizaţi funcţia sintactică a subordonatelor introduse prin conectorii marcaţi.
Stabiliţi statutul morfosintactic al relativelor.
a) Dacă ai neglijat-o, a plecat. – CZ condițională
M-a întrebat dacă voi merge cu ei la munte. – C Sec (verb dublu tranzitiv: a
întreba pe cineva CEVA)
Dacă va face faţă problemelor, asta rămâne de văzut. – pronumele
demonstrativ (= S) reia subordonata introdusă prin dacă = SB
Dacă au minţit, o vom şti la sfârşit. – pronumele personal neaccentuat (= C
direct în Ac) reia subordonata introdusă prin dacă (= CD)
C Prep/ Circ R sau Circ Rel

b) /Sunt curios1/ [de vor alege2 varianta cea mai bună.]
 curios de ceva, a fi curios de ceva = un adjectiv cu valență
prepozițională
 curios în legătură cu ceva/ în ceea ce privește un lucru/ ceva =
adjectiv care cere o Circ de relație (subordonata introdusă prin de arată
la ce anume se limitează curiozitatea, deci caracteristica/ calitatea/
însușirea de a fi curios:
Sunt curios în privința variantei celei mai bune. (Circ de relație în G
construit cu locuț. prep. în privința)
Sunt curios cu privire la varianta cea mai bună. (Circ de relație în Ac
construit cu locuț. prep. cu privire la)
Compară cu exemplele:
Ești bun de gură, dar rău de lucru. (bun în privința vorbirii/
comunicării, dar leneș în privința muncii/ a lucrului) – Circ de relație
Ești bun doar la matematică, nu și la română. – Circ de relație (arată la
ce se limitează calitatea de a fi bun)
Tabloul e bun de pus în ramă. – Circ de relație (tabloul e bun ca să fie
pus în ramă/ în ceea ce privește înrămarea) cu nuanță finală (secundară)
12
CDȚ/ CȚ de = dacă
[De va cere un sfat], îl va primi.
CD
A afirmat de multe ori [că nu se va implica în proiectul nostru.]
A afirma ceva = verb monotranzitiv, bivalent (S + V + CD)
CZ explicativă izolată grafic prin virgulă de regentă

c) Se speriase, [că n-o mai văzuse niciodată aşa de abătută.]
că = fiindcă, deoarece etc.
/Colega noastră este atât de amabilă1/ [că te ajută2 la orice ai nevoie.]

Că = încât (= conj. subord. specializată pentru exprimarea consecinței)
Atât de + adj./ adv. = adverb corelativ pentru o subordonată CNS
Așa de + adj./ adverb
Prea + adj./ adv.
CD
d) /A încercat/ [să nu îi spună adevărul.]
CS/ F
/L-a chemat/ [să îi dea nişte cărţi vechi.]
CL
e) /L-am găsit/ [unde nu mă aşteptam.]
unde = adverb de relativ de loc, Circ de loc
CZ
[Unde nu îl asculta nimeni], nu a mai spus niciun cuvânt.
Unde = fiindcă, deoarece, căci, pentru că etc.
Unde = conjuncție subordonatoare cauzală, fără f.s.
Adverb de loc > conjuncție subordonatoare cauzală → CONVERSIUNE
MORFOLOGICĂ
13
CZ
f) [Cum nu a învăţat], a luat notă mică la examen.
Cum = fiindcă, deoarece, căci, pentru că, din cauză că, din pricină că, pe motiv
că, mai ales că (conective specializate pentru o CZ)
Cum = conjuncție subordonatoare cauzală, fără f.s.
CM
/Învaţă/ [cum poate.]
Învață bine/ prost/ atâta/ puțin.
Cum = adverb relativ de mod, Circ de mod (își păstrează sensul originar)
CT
[Cum a ajuns acasă], s-a şi apucat de lucru. (și = deja)
[Cum a ajuns acasă], cum s-a apucat de lucru.
[Cum a ajuns acasă], (de) îndată s-a apucat de lucru.
[Cum a ajuns acasă], imediat s-a apucat de lucru.
Cum = după ce, imediat ce, de îndată ce, odată ce (= locuț. conj. subord.
specializate pentru o temporală)
Cum = conj. subord. temporală, fără f.s.
Adverb de mod > conjuncție subordonatoare temporală → CONVERSIUNE
MORFOLOGICĂ
CDȚ/ CȚ
g) [Când ai şti] [ce s-a întâmplat cu adevărat], /n-ai mai vorbi aşa./
când = dacă (are sens condițional) + modul verbal (condițional-optativ prezent)
CT
[Când vremea este frumoasă], ne jucăm volei.
Când = adverb relativ de timp, Circ de timp
14
4. Precizaţi funcţia sintactică a relativelor din exemplele următoare. Indicaţi şi
funcţiile sintactice ale propoziţiilor subordonate introduse de acestea.
PN PV PN
/Pentru lume poetul e cineva1/ [care face2 versuri], [precum generalul e
cineva3 în uniformă aurită] [care stă4 călare pe un cal frumos.]

PP
1
2 AT 3 CM comparativă
4 AT
2 x care = pronume relativ, sg., N, S
Raportul dintre elementele subordonatoare (conjuncții, locuț. conj., pronume/

adj./ adv. relative, pron./ adj./ adv. pron. nehot. compuse cu ORI-) și predicate este de
1:1 (unde am un element de relație subordonator trebuie să existe și un predicat
corespunzător).
PP AT
Vb. predicativ existențial, PV
/Sunt1 oameni/ [ale căror păreri atârnă2 de ale adversarilor lor] şi [cărora
AT
duşmănia le dă3 un crez.]
oameni cu păreri diferite – ce fel de oameni? Cu păreri = atr. subst. prep.
1 PP
AT 2 și 3 AT
Ale căror = ale oamenilor (ale = articol genitival, marcă proclitică de G +
substantiv/ pronume în G); ale căror = pron. relativ, pl., G, atr. pronominal genitival
Cărora = oamenilor; cărora = pron. relativ, pl., D, C indirect
15
Substituie/ înlocuiește un substantiv prezent în context (= antecedent)
AT
/Adesea mustrarea de cuget [pentru ce n-ai făcut1] e mai chinuitoare2 decât
AT
aceea/ [pentru ce-ai făcut.3]
pentru ce = pron. relativ, Ac cu prep., C direct (structură de tip excepție)
PP AT C Prep
/Nu te încrede1 în iubirile/ [al căror motiv eşti îndemnat2] [să-l cauţi.3]
A fi îndemnat la ceva = a fi determinat/ obligat la ceva – adjectiv care cere o
prepoziție
Al căror = pronume relativ, atr. pronominal genitival
PP AT AT
/Naţiunea ta nu e numai naţiunea1/ [de unde vii2], /ci şi aceea1/ [din care
CD
meriţi3] [să faci parte.4]
PP CD PP
/Te poţi împăca1 deplin cu un duşman, iertând/ [ce a făcut2]; /nu te poţi
AT
împăca3 însă cu acela/ [a cărui fiinţă însăşi e o veşnică făgăduială4 de fapte
rele. ]
ce = pron. relativ, Ac, C direct
a cărui = pron. relativ, G, atr. pron. genitival
(Nicolae Iorga, Cugetări)
16
lect. univ. dr. Paula Neamțu
Fişă de lucru
Morfologia limbii române I. Cuvinte cu valori morfologice multiple
1. Stabiliţi statutul morfologic al formei lui din următoarele fraze:

Alegerea lui1 I.I. n-a surprins pe nimeni, căci lui2 i se dăduseră cele mai
multe şanse.
lui1
lui2
M-au surprins diferenţele de grafie dintre lui3 şi lu’4. Am încercat să fac o
analiză statistică a celor două apariţii şi să stabilesc o diferenţă între ele. Am
constatat că „lui”5 e literar, în timp ce apariţiile lui „lu”6 sunt limitate la
fragmentele scrise în registru popular.
lui3
lu’4
„lui”5
„lu”6
2. Arătaţi ce statut morfosintactic are a în enunţurile:
a. Pe scaun am văzut două genţi, dintre care una era a Mariei.
b. O prietenă a mamei este pasionată de pălării.
c. O ambiţie a lui este să nu depindă de nimeni.
d. A mea este la şcoală de dimineaţă.
e. Unei colege a mele i s-a reproşat că a tratat subiectul superficial.
f. A doua soluţie mi se pare mai potrivită.

1
Fişă de lucru
g. Are trei fete: a mai mică este studentă.
h. A Mariei are copertă roşie.
i. A de acolo a înţeles cu siguranţă altceva.
j. Prezentările a doi studenţi au avut ca subiect pronumele.
k. Politicianul a ascultat părerile a mulţi oameni.
l. Datorită a numeroase informaţii ce le primesc, mulţi cititori cumpără acea

revistă.
m. Din cauza a ce mi-ai spus mi-am retras cererea.
n. O analiză a ceea ce a spus dovedeşte că se contrazice.
o. A luptat împotriva nedreptăţilor şi a nesimţirii multora.
p. A citi este o plăcere pentru mine.
r. Mi-a1 spus că a2 veni el cândva şi pe la noi.
s. „A! şi-a zis el în gândul lui. A! care va să zică, Mizilul nu e capitală de judeţ!”
(I. L. Caragiale, O zi solemnă)
2
Fişă de lucru
3. Arătaţi ce statut morfosintactic are cel din enunţurile:
a. Dă-mi-l, te rog, pe cel din stânga!
b. Îl doresc pe cel din faţă.
c. Erau două ceasuri pe masă. Cel mic era al lui Ion, iar cel mare al Mariei.
d. Cel ce a greşit o dată este mai prudent a doua oară.
e. Spre surprinderea tuturor, Ion cel vesel lipsea de la petrecere.
f. Cel mai bun prieten ţi se confesează.
4. Ce valori morfosintactice poate avea i în limba română?
5. Exemplificaţi valorile morfosintactice ale lui un/ o.
6. Exemplificaţi valorile morfosintactice ale lui nişte.
7. Încercuiţi greşelile din următorul text, corectaţi-le şi indicaţi în ce constă

greşeala:
În jurul Universităţii şi a Teatrului Naţional s-au semănat flori rezistente.
Graţie ajutorului primit şi a banilor daţi de părinţi, Ion a reuşit să-şi achite
garsoniera.
3
Fişă de lucru
Articolele sunt răspândite în paginile revistelor şi a altor publicaţii

filologice.
În urma sesizărilor şi a reclamaţiilor primite, a trebuit să luăm atitudine.
Casa nu este a mea, ci a mamei şi tatei.
8. Exemplele de mai jos sunt greşite. Indicaţi forma corectă şi explicaţi în ce constă
greşeala.
la orele amiezei, calmul dinaintea furtunei, pe poarta închisoarei, în
special din cauza ceţei, asupra ochilor, a pielei, cu excepţia lunei septembrie,
tranzitare a carnei de pasăre, preţul pieţii, libertatea presii, în zona medicinii,
scad răspunsul insulinii, meciurile ligăi întâi.
Bibliografie:
Pană Dindelegan, Gabriela, Dragomirescu, Adina, Nedelcu, Isabela, 2010,
Morfosintaxa limbii române. Sinteze teoretice şi exerciţii, Bucureşti, Editura
Universităţii din Bucureşti.
4
Fişă de lucru. Morfologia limbii române II lect. univ. dr. Paula Neamțu
Pronumele şi adjectivul pronominal relativ
1. Indicaţi funcţia sintactică şi cazul pronumelor relative din construcţiile următoare:
la ce = pron. relativ, Ac cu prep., C Prep
1 = PP 2 = SB S
a. /Mă preocupă1/ [la ce te gândeşti.2] Mă preocupă gândurile tale.
1 = PP 2 = CD
b. /Nu ştiu1/ [căruia dintre elevi îi va reveni2 bursa.] Nu știu un lucru/ Nu-l știu pe elevul bursier.
A-I REVENI CEVA CUIVA → CĂRUIA = pron. relativ, D, C indirect
1 = PP 2 = CD
c. /Nu ştiu / [pe cine să mă supăr2.]
1
pe cine = pron. relativ, Ac cu prep., C Prep
A SE SUPĂRA PE CINEVA = verb reflexiv, intranzitiv
d. [Pe cine nu laşi1] [să moară2] /nu te lasă3/ [să trăieşti.4]
/Nu te lasă a trăi1/ [pe cine nu lași2 a muri.]
1 = PP, 2 = SB
A lăsa pe cineva la ceva = verb predicativ, personal, tranzitiv cu valență prepozițională

pe cine = pronume relativ în Ac1, complement direct
Pe Mihai nu-l lași să trăiască/ a trăi.
e. /Mă întreb1/ [cine este răspunzător2 de dezastru.]

1 = PP, 2 = C Sec
mă = pronume reflexiv, formă clitică/ neacc., I, sg., Ac, complement direct (reflexiv obiectiv/ propriu-zis)
a întreba pe cineva ceva = verb predicativ, personal, bitranzitiv/ dublu tranzitiv (are două valențe de
Ac: una ocupată de complementul direct al persoanei, pe cineva, și alta ocupată de complementul direct al
obiectului/ lucrului, ceva = complement secundar)
cine = pronume relativ în N1, S
f. /Nu-mi închipui1 deloc/ [ce √va ajunge2] şi [cum va ajunge3 el peste vreo zece ani.]
1 = PP, 2 = 3 = CD
1
a-și închipui ceva = verb predicativ, personal, tranzitiv
va ajunge = verb copulativ (= va deveni)
El va ajunge peste vreo 10 ani medic și cunoscut.
ce = pronume relativ în N1, NP
cum = pro-formă/ substitut = pro-adjectiv, NP
adverb relativ de mod
g. /Aş vrea1/ [să ştiu2] [ce se va alege3 de el.]
1 = PP, 2 = CD, 3 = CD
Se va alege praful de el.
ce = pronume relativ în N1, S
h. /Elevul [pe care de obicei pot conta1] s-a îmbolnăvit.2/
1 = AT, 2 = PP
Pot conta pe elevul Mihai. *Îl pot conta pe elevul Mihai.
Pot conta pe Mihai. *Îl pot conta pe Mihai.
A conta pe cineva/ pe ceva = verb predicativ, personal, intranzitiv (+ C Prep)
pe care = pronume relativ în Ac3, C Prep (pe = prepoziție cerută de verb)
i. /Am1 mare respect pentru profesorii/ [de care am fost ajutat.2]
1 = PP, 2 = AT
de care (= de profesori) = pronume relativ în Ac 3, C Agent
j. /Mă întreb1/ [ce înseamnă2 această tăcere.]
1 = PP, 2 = C Sec
a însemna = a semnifica = a fi = verb copulativ
înseamnă (= copulativ) ≠ însemnează (= predicativ)

N, S N, NP
Această tăcere înseamnă complicitate din partea ta.
ce = pronume relativ în N1, NP
2
OBSERVAȚIE:
Cuvintele relative (pronume/ adjective pronominale/ adverbe relative) au, de cele mai multe ori, funcție
sintactică în propoziția subordonată introdusă, deci la dreapta lor. Termenul regent pentru funcția sintactică
ocupată de relativ trebuie căutat în propoziția introdusă. (a se vedea exemplele supra)
/Nu știu1/ [pentru ce motive nu mă poți suporta.2]
ce = adj. pron. relativ, neutru, pl., Ac2, atr. adj.
/Nu știu1/ [părerea cărei fete ar putea-o influența2 pe Maria.]
cărei = adj. pron. relativ, feminin, sg., G2, atr. adj.
/Locul [de unde am plecat1] nu e tocmai primitor.2/
de unde = adverb relativ de loc, Circ de loc
/Frumoasă [cum era1], atrăgea2 toate privirile./
cum = adverb relativ de mod substitut/ pro-formă = pro-adjectiv, NP
[Cum îți așterni1], /așa = astfel dormi.2/
1 = CM, 2 = PP
cum = adverb relativ de mod, Circ de mod (frumos/ îngrijit îți așterni patul, nu aiurea/ haotic)
[Cum nu ai citit1 destul], /nici n-a răspuns2 la toate întrebările de examen./
cum = fiindcă/ deoarece/ căci/ întrucât = conj. subord. specializate pentru o subordonată CZ
= pentru că/ din cauză că/ pe motiv că/ mai ales că = locuț. conj. subord. specializate pentru o
subordonată CZ
cum = adverb relativ de mod conj. subord. cauzală (conversiunea adverbului în conjuncție
subordonatoare)
/De departe [ce te-ai dus1], nu te vizitez2 atât de des./
/De departe [ce ești1], nu te vizitez2 atât de des./
de departe = adverb de loc cu prep., Circ de loc
ce = pro-adverb (adverb relativ cu valoare locală), Circ de loc
/Fuge1/ [ce fuge2] și /obosește3 una, două./
ce = mult/ puțin/ atât/ suficient/ destul = adverbe de mod cantitative
= pro-adverb, Circ de mod cantitativ (Mult fuge.)

3
2. Indicaţi funcţia sintactică şi cazul pronumelor relative din construcţiile următoare. Argumentaţi-vă
răspunsurile.
1 = AT, 2 = PP, 3 = PR
a. /Dorinţa [oricui învaţă1] este2/ [să reuşească3.]
Dorința studentului este de a reuși.
oricui = pron. nehot. cu valoare relativă, G1, S excepție propriu-zisă
1 = PP, 2 = CD
b. /Cunosc1/ [pe cine a intrat.2]
Îl cunosc pe studentul intrat în clasă.
pe cine = pron. relativ, Ac1, S excepție propriu-zisă
1 = PP, 2 = CPrep
c. /Mă gândesc1/ [la ce se va întâmpla2.]
Mă gândesc la viitor.
la ce = pron. relativ, Ac3, S excepție propriu-zisă
1 = PP, 2 = CI
d. /Trimit1 cărţi/ [cui are nevoie.2]
Trimit cărți studenților.
cui = pron. relativ, D1, S excepție propriu-zisă
e. /Nimic [din ce s-a spus1] nu e adevărat.2/
Nu e adevărat nimic (= un aspect) din spusele tale.
nimic = pronume negativ
1 = AT, 2 = PP
din ce = pronume relativ în Ac cu prep., S excepție propriu-zisă
REGULA 1:
Dacă un cuvânt/ o propoziție subordonată determină un substantiv SAU un pronume SAU un
numeral cu valoare pronominală, va avea f.s. de atribut/ atributivă (AT).
REGULA 2:
Dacă un cuvânt/ o propoziție subordonată determină un verb/ o locuțiune verbală SAU un adjectiv/
locuțiune adjectivală SAU un adverb/ o locuțiune adverbială SAU o interjecție/ locuțiune interjecțională,
va avea f.s. de complement SAU circumstanțial, respectiv de completivă SAU circumstanțială.
4
f. /Semnificaţia [a ce s-a întâmplat1] e mai adâncă.2/
1 = AT, 2 = PP
a ce = pronume relativ în Ac cu prepoziție, S excepție propriu-zisă
g. /Nu pot1/ [să mă pronunţ2] [asupra a ceea ce n-am văzut.3]
ceea ce = pronume relativ compus invariabil, cu o unică formă de N-Ac; aici este asupra a ceea ce =
Ac cu prepoziția a și însoțit de o prepoziție care, în alte condiții (cu alt cuvânt) ar trebui să ceară un G
asupra a ceea ce = pronume relativ compus în Ac cu prepoziție (= a), complement direct
TEMĂ pentru seminarul 5

3. Identificaţi valorile morfosintactice ale cuvântului ce din următoarele texte aparţinând lui Ion Creangă:
a. Prin îndemnul său, ce1 mai pomi s-au pus în ţintirim [...] şi ce2 chilie durată s-a făcut la poarta bisericii
pentru şcoală [...].
b. Încaltea ţi-au făcut şi băieţii biserică aici pe loc, după cheful tău, măcar că-ţi intră biserica în casă, de
departe ce-i...
c. Treabă era acolo, nu încurcală; şi încă se cerea degrabă, căci venea cu fuga iarmarocul de Fălticeni,
care acela este ce este.
d. Şi mai merg ei cât mai merg, şi de ce1 mergeau înainte, de ce2 lui Harap-Alb i se tulburau minţile [...].
Iar înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi cei rău.
[...] adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce-a învăţat peste săptămână [...].
Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce1 vremi şi ce2 oameni mai erau în părţile noastre.
Însă părintele mai în toată ziua da pe la şcoală şi vedea ce se petrece...
Iară eu intram în pământ de ruşine, şi cât pe ce să mă înec, de ciudă ce-mi era.
Era în sat şi dascălul Iordache, fârnâitul de la strana mare, dar ce ţi-i bun?
Iar pe soră-ta Ioana, de grăbit ce-am fost, o uitasem acasă, pe prispă, în albiuţă.
– Na-vă de cheltuială, ghiavoli ce sunteţi!
[...] şi iar bag mâna să scot pupăza... pe ce-a fi...
– Hauileo, mo! ogoiţi-vă! ce tolocăniţi băiatul?
Un moşneag nebun, c-o viţică de funie, n-are ce lucra?
Dacă nu ţi-a fost de cumpărat, la ce i-ai dat drumul?
5
În ce te bizui de te îndârjeşti aşa, nepoate?
– Ei, amu, ce-i de făcut?
TEME INDIVIDUALE (se vor anunța la seminar)

4. Construiţi patru enunţuri care să conţină adjectivul pronominal relativ care la genul feminin, numărul
singular, astfel încât fiecare să apară la alt caz.
5. Construiţi patru enunţuri care să conţină adjectivul pronominal relativ câţi, astfel încât fiecare să apară
la alt caz.
6. Construiţi patru enunţuri care să conţină adjectivul pronominal interogativ care la genul masculin,
numărul singular, astfel încât fiecare să apară la alt caz.
7. Construiţi patru enunţuri care să conţină adjectivul pronominal interogativ câte, astfel încât fiecare să
apară la alt caz.
8. Exemplificaţi diverse locuţiuni în care ce şi cine să apară ca elemente formative.
6
Clasele de cuvinte neflexibile. Conjuncția

Note de curs
1. Definiţie
Este o clasă de cuvinte neflexibile prin intermediul cărora se exprimă relaţii de coordonare
sau de subordonare ori relaţii pragmatice, discursive, între diversele componente aparţinând
nivelului propoziţional, frastic şi transfrastic.
1.1. Face parte din clasa elementelor de relaţie sau a conectorilor, alături de prepoziţii şi de
relative (pronominale, adjectivale, adverbiale); conjuncţiile se deosebesc de ceilalţi conectori prin
anumite particularităţi sintactice şi semantice1:
o prepoziţia marchează raporturi de subordonare la nivel intrapropoziţional legând un
atribut, un complement, un circumstanțial etc. de regentul său:
ATR. ADV.
Îmi place maşina de acolo.
ATR. SUBST. PREP.
Mama este o femeie fără griji.
C PREP
S-a pus pe treabă.
S-a apucat de treabă.
C PREP
CIRC DE CAUZĂ
Fața îi era roșie de frig.
Observație1:
În situaţii speciale, atunci când se combină cu un relativ sau cu o conjuncţie subordonatoare,
prepoziţia contribuie la redarea unui raport de subordonare la nivelul frazei:
Vorbesc [pentru cine are urechi de auzit.]
A plecat [fără să-şi ia rămas-bun.]
o relativele stabilesc raporturi de subordonare la nivel interpropoziţional, având funcţie
sintactică în subordonatele pe care le introduc:
Locul de unde am plecat era de vis. – circumstanţial de loc în propoziţia AT
Mă întreb pe cine să aleg preşedinte. – complement direct în propoziţia CD ş.a.m.d.
1
De introdus la curs asemănările şi deosebirile dintre prepoziţii şi conjuncţii subordonatoare, dintre conjuncţiile
subordonatoare şi cele coordonatoare, dintre adverbe şi conjuncţii după D. D. Draşoveanu, Conectivele, în antinomii
(interne şi externe), p. 226–242. Vezi şi Maria Vulişici Alexandrescu, cursul de Morfologie, an univ. 2010–2011, plus
Sintaxa limbii române, partea introductivă.
1
o conjuncţiile indică deopotrivă raporturi de coordonare la nivel intra- şi

interpropoziţional şi raporturi de subordonare la nivel interpropoziţional:
– coordonare între două părţi de propoziţie identice (două subiecte):
Scriitorul şi cititorii lui s-au întâlnit la o seară de poezie.
– coordonare între două părţi de propoziţie diferite (un circumstanţial de timp şi unul
de mod), dar având acelaşi cuvânt regent (verbul vino):
Vino acum, dar mai repede.
– coordonare între două propoziţii principale:
/Citesc1/ şi /scriu câteva fişe de lectură.2/
/Citesc1/, însă /nu scriu şi fişe.2/
– coordonare între o parte de propoziţie (subiect) şi propoziţia subordonată
corespunzătoare (subiectivă), ambele având acelaşi regent (verbul impersonal dor):
Mă dor vorbele tale şi [că te-ai întors împotriva mea.]
– subordonare a propoziţiei subiective faţă de regentă (propoziţia principală nr. 1) şi a

propoziţiei circumstanţiale de timp faţă de regentă (propoziţia subiectivă nr. 2):
Ştiu [că m-am înşelat] [când am procedat astfel.]
Observaţie2:
Unele conjuncţii pot depăşi nivelul frastic, marcând şi relaţii pragmatice, discursive, între
unităţi textuale. În exemplul următor, conjuncţia coordonatoare adversativă dar exprimă o relaţie
discursivă între două fragmente de text, având un rol important în realizarea coerenţei textuale:
Cartea aceasta a fost scrisă pentru a fi pierdută, ceea ce a reuşit de minune. Nu am nimic să
adaug, nimic să retractez. „Aşa este jocul”, cum zice versul lui Arghezi – şi jocul trebuie lăsat în
pace. Dar scandalul a răscolit fapte şi probleme ce se aşază nu numai dincolo de carte, ci şi
dincolo de literatură. (M. Sebastian, Cum am devenit huligan)
1.2. Din punct de vedere semantic, conjuncţiile nu au un sens plin, ci unul abstract; unele
conjuncţii subordonatoare – că, de, să – sunt doar mărci ale relaţiei dintre regent şi subordonat, fără
a avea sens propriu:
Se prezice că va ninge.
Omul de l-ai văzut e bunicul meu.
Vreau să te ajut.
2
1.3. Din punct de vedere morfologic, conjuncţiile sunt invariabile:

o structura lor internă poate fi netransparentă, redusă la o singură unitate morfematică
şi, prin urmare, neanalizabile (conjuncţii simple: au (înv. şi pop.), că, ci, dar, de, fie,
iar, însă, or (neologic), ori, sau, să, şi); tot în categoria celor neanalizabile pot fi
incluse conjuncţiile a căror structură compusă originară este greu de recunoscut
pentru vorbitorul limbii actuale (căci < că + ci, dacă < de + că);
o li se pot identifica elementele componente, conjuncţiile fiind analizabile, pentru că
s-au format în cadrul limbii române prin procedeul lexico-gramatical al compunerii
(conjuncţii simple, compuse prin contopire, având astfel elementele sudate: decât <
de + cât, deoarece < de + oare + ce, deşi < de + şi, fiindcă < fiind + că, încât < în +
cât, întrucât < întru + cât etc.; conjuncţii compuse, nesudate: ca să, ca ... să, ci şi;
locuţiuni conjuncţionale: pentru că, de vreme ce, chiar dacă etc.).
Observaţie3:
Unele conjuncţii intră în structuri corelative omogene, prin repetare (sau ..., sau), sau
neomogene, în combinaţii stabile a două elemente diferite (nu doar ..., ci şi; atât ..., cât şi).
1.4. Din punct de vedere sintactic, conjuncţiile marchează relaţii de coordonare şi de
subordonare:
o conjuncţiile coordonatoare pun în relaţie unităţi sintactice aflate pe acelaşi plan,
coordonarea nefiind posibilă între un termen regent şi subordonatul său:
Lipsa ta de entuziasm şi de curaj se datorează unui eşec recent., dar nu *Lipsa şi de
entuziasm...
Unităţile sintactice aflate în raport de coordonare şi dependente obligatoriu de acelaşi regent
au aceeaşi funcţie sintactică (vezi în exemplul anterior – două atribute), uneori chiar diferită:
Trebuie să-mi răspunzi acum şi aici. (circumstanţial de loc şi de timp);
o conjuncţiile subordonatoare leagă întotdeauna o unitate sintactică dependentă,
reprezentată printr-o propoziţie, de un termen regent aflat într-o altă propoziţie:
Ne cere mai întotdeauna [să avem grijă de căţei.]
Uneori, regentul propoziţiei introduse printr-o conjuncţie subordonatoare poate fi un grup
sau o serie de grupuri sintactice coordonate:
/Se îmbracă adesea în roşu1/ şi /îşi pune pălărie neagră pe cap2/, [fiindcă aşa se simte ea
cel mai bine.3]
PP 1 ––––– 2 PP
3 CZ
3
Observaţie4:
Conjuncţia coordonatoare se plasează în general între elementele coordonate – [T1] Conj.
[T2]; corelativele apar în faţa fiecărui element al relaţiei: Conj. [T1] Conj. [T2]. Unele conjuncţii
coordonatoare încalcă parţial regula de plasare între cei doi termeni coordonaţi, putând fi intercalate
în cel de-al doilea membru al relaţiei de coordonare:
[Maria e aici], [Dana însă a plecat.]
[Maria e aici], [putem deci începe concursul.]
Conjuncţia subordonatoare se plasează înaintea elementului subordonat: Conj. [P].
Conjuncţiile subordonatoare pot intra în construcţii corelative neomogene, cu un component
anaforic (i.e. care se raportează la un constituent apărut deja în enunţ) integrat sintactic în regent:
[DacăConj. [P plouă]]CDŢ, [atunci]Circ. condiţ. plecăm.
Observaţie5:
Atât conjuncţiile coordonatoare, cât şi cele subordonatoare indică diverse raporturi
semantice şi pragmatice între componentele enunţului sau între enunţuri, raporturi care se
precizează în context: asociere (şi, precum şi); opoziţie (dar, iar, însă, ci, deşi, cu toate că, în loc
să); excludere (sau, ori); implicaţie (aşadar, deci, prin urmare) etc.
2. Clasificarea conjuncţiilor
2.1. După formă:
✓ simple: dar, iar, că, să, de, dacă etc.
✓ compuse, contopite sau necontopite: aşadar, decât, deci, deoarece, deşi, fiindcă,
încât, întrucât, ca să, cum că etc.
✓ locuţiuni conjuncţionale – cele mai multe conţin în structura lor un element cu rol
de conectiv: o conjuncţie (cum că, doar că) sau un relativ (după cum, de vreme ce,
pe măsură ce etc.); există însă şi locuţiuni conjuncţionale, relativ noi, care nu conţin
niciunul dintre aceste elemente: ca atare, în concluzie, prin urmare etc.
o Locuţiuni conjuncţionale în componenţa cărora intră o conjuncţie asociată cu:
✓ un adverb: cum şi, precum şi, cât şi, ca şi (în construcţiile cu sens cumulativ),
cum că, precum că, doar că, numai că, măcar că, măcar să, măcar de, chit
că, aşa că, chiar dacă, chiar de, de parcă etc.
✓ prepoziţie (şi un substantiv nearticulat sau un pronume sau chiar adverb):
pentru că, pe lângă că, pentru ca să, fără să, fără ca să, în afară că; din
pricină că, din cauză că, în caz că, cu toate că, în loc să etc.
✓ un verb: (pop.) lasă că (las’ că).
4
o Locuţiuni conjuncţionale alcătuite dintr-un pronume sau adjectiv relativ asociat

cu:
✓ un substantiv precedat sau nu de prepoziţie: în timp ce, în vreme ce, de vreme
ce, din moment ce, pe măsură ce; cât timp, câtă vreme;
✓ prepoziţie: după ce, până ce, de ce (în construcţii cu elemente corelative de
tipul de ce ... de ce, de ce ... de aceea);
✓ un adverb: (de) îndată ce, imediat ce, odată ce, (pop.) cât ce, (pop.) numai
ce, (pop.) abia ce;
o Locuţiuni conjuncţionale care conţin un adverb relativ asociat cu o prepoziţie sau
cu alte elemente: după cum, după cât, pe cât, pe când, faţă de cum, faţă de cât;
o Locuţiuni conjuncţionale formate numai din elemente de relaţie: ca şi cum, ca şi
când, după ce că;
o Locuţiuni conjuncţionale în componenţa cărora nu apar nici conjuncţia, nici
adverbul relativ, nici pronumele sau adjectivul relativ: prin urmare, în concluzie,
în consecinţă, ca atare, aşa că;
o Alte locuţiuni conjuncţionale: ori de câte ori.
2.2. După origine:
• primare, moştenite din latină: că, de, fie, nici, şi etc.
• formaţii româneşti realizate prin compunere: contopite (sudate) şi necontopite
(nesudate), vezi supra;
• provenite din alte părţi de vorbire:
o verbe: numai conjuncţiile fie şi fiindcă au la bază forme verbale, i.e.
conjunctivul, respectiv gerunziul verbului a fi;
o prepoziţii:
- decât: Eşti mai înaltă decât suntem noi. – CM comparativă
- până:
Stai cu noi până vine şi mama. – CT
A mâncat de toate până n-a mai putut. – CNS
- de: Au venit atâţia de n-au încăput în sală. – CNS
o adverbe:
- parcă: Fuge parcă înghite pământul. – CM comparativ-condiţională)
- adverbe relative golite de sens, desemantizate:
CUM
- temporal: Cum a ajuns acasă, s-a aşezat la televizor.
5
- cauzal: Cum nu te-ai pregătit suficient, n-ai dat un răspuns complet.

CÂND
- cauzal (condiţional):
Când ai o fire dinamică, vie, cum să te mulţumeşti cu un asemenea mod sedentar de viaţă?
(G. Adameşteanu, Dimineaţă pierdută)
- condiţional:
Da’ că l-aş ucide în bătaie, când aş afla că el a prins pupăza, s-o chinuiască. (I. Creangă,
Amintiri din copilărie)
Ia, când aş avea eu o slugă, ca aceasta, nu i-aş trece pe dinainte. (I. Creangă, Povestea lui
Harap-Alb)
- opoziţional:
Pretinde atâtea avantaje, când el nu oferă nimic nimănui. Centrul său [...] este compus de
case mari şi frumoase [...], când dimpotrivă mahalalele lui [...] sunt alcătuite mai mult de bordeie
acoperite cu stuh. (V. Alecsandri, Proză)
- concesiv (pop.):
Te-ai supărat pe mine, când eu nu te-am minţit niciodată.
Pătimaş şi îndărătnic s-o iubeşti ca un copil/ Când ea-i rece şi cu toane ca şi luna lui april?
(M. Eminescu, Scrisoarea IV)
UNDE
- cauzal: (pop.)
Unde a insistat atâta, a obţinut informaţia dorită.
Pesemne, boierule [...] ţi s-a făcut urât, unde am tot spus anume toate soiurile de paseri şi
de jivine care trăiesc pe la noi. (Al. Odobescu, Pseudokynegetikos)
- condiţional:
[...] la întoarcere trebuie să găsesc şi copil în casă; de unde nu, pâine şi sare cu mine nu
mai mănânci. (I.L. Caragiale, Mamă...)
- opoziţional:
Unde până aci umbla cu moartea în sân, acum se mai linişti olecuţă. (P. Ispirescu,
Găinăreasa)
CÂT
- temporal: Frunza-n codru cât învie/ Doina cânt de voinicie. (folclor)
- consecutiv: Începu a geme şi a se văiera, cât îţi era mai mare mila de dânsa. (preluat din
GLR, 1966, II, p. 315)
6
Observaţie6:
În construcţiile comparative, decât este fie prepoziţie, fie adverb, fie conjuncţie. Astfel, când
se combină cu un nominal căruia îi impune cazul (acuzativ), decât este prepoziţie: Eşti mai înaltă
decât mine/ Ioana. În schimb, când cele două nominale corespunzând comparatului şi
comparantului au aceeaşi formă cazuală sau când ambele nominale sunt precedate de prepoziţie,
decât are statut de adverb:
Îţi dau mai mulţi bani decât altcuiva. (complement indirect în construcţie comparativă)
M-am bazat mai mult pe mine decât pe altcineva. (complement prepoziţional în construcţie
comparativă)
Când stabileşte o conexiune între două verbe, decât comparativ funcţionează ca o
conjuncţie:
Mă descurc mai bine decât se descurcă/ o face Maria. (CM comparativă)
Observaţie7:
Anumite conjuncţii, utilizate în propoziţii principale, independente, pot să-şi piardă calitatea
de conector strict sintactic, dobândind rol pragmatic şi stilistic.
Compară:
A venit ca să ne susţină. (CS sau finală)
Ce dacă n-am spirit de observaţie? Imaginaţia e totul. Ca să vezi ce gânduri poţi lega de un
geamantan vechi, mai ales când e la mijloc o femeie drăguţă. (N. Manolescu, Teme) (conector
pragmatic)
Observaţie8:
Unele conjuncţii îşi pierd rolul conectiv, devenind mărci modale. Este cazul lui de şi al lui
dacă din propoziţiile principale optative, care, la origine, sunt, de fapt, propoziţii subordonate
dependente de o propoziţie principală subînţeleasă (ar fi bine de/ dacă):
De s-ar sfârşi iarna asta odată! Dacă aş putea să plec în altă ţară!
Dacă îşi pierde statutul de conector şi în vecinătatea adverbului abia, indicând o valoare
modală, de aproximare şi de incertitudine:
De-abia dacă îl mai recunosc.
Observaţie9:
La fel se întâmplă şi cu adverbele relative, ele pierzându-şi orice funcţie de relaţie şi având,
în anumite contexte, rol de modalizatori (nu discutăm aici de utilizarea lor ca mărci interogative în
propoziţii principale):
prezent în vorbirea directă, funcţionează ca marcă exclamativă şi intensivă, fiind semnul
unei principale exclamative şi, suplimentar, al unei valori superlative pentru adverb,
7
respectiv pentru adjectiv (tiparul sintactic exclamativ şi superlativ marcat prin legătura
inversă de la stânga la dreapta – cum... de):
Când stau lângă tine zilnic, e imposibil să nu mă minunez: Cum mănânci de urât! Cum eşti
de frumoasă şi cum vrăjeşti de repede pe toată lumea!
se grupează cu adverbul vecin şi se include, fără funcţie de parte de propoziţie, în
componenţa principalei:
Şi, când deodată, numai iaca vedem în prund câţiva oameni claie peste grămadă. (I.
Creangă, Amintiri din copilărie)
marcă exclamativă şi intensivă, fiind lipsită complet de rol conectiv; ca marcă
exclamativă, aparţine vorbirii directe şi se include în propoziţia principală:
Şi unde nu ne trezim într-o bună dimineaţă plini ciucur de râie căprească de la caprele
Irinucăi! (I. Creangă, Amintiri din copilărie)
Măi!!! s-a trecut de şagă, zic eu, în gândul meu; încă nu m-a gătit de ascultat, şi câte au să
mai fie! Şi unde n-a început a mi se face negru pe dinaintea ochilor şi a tremura de mânios... (I.
Creangă, Amintiri din copilărie)
îşi păstrează rolul lexico-gramatical de adverb locativ (unul nehotărât), dar îşi pierde
totalmente funcţia de relaţie, apărând în propoziţii principale cu funcţie de circumstanţial
de loc: Unde dai şi unde crapă!
marcă exclamativă şi intensivă de superlativ (vezi supra la cum): Cât munceşti de mult şi
cât eşti de obosită!
Observaţie10:
Funcţionează ca elemente de relaţie, distincte de clasa conjuncţiilor, şi relativele, inclusiv
cele nehotărâte compuse cu ori-:
• pronume (care, cine, ce, cât, câtă, câţi, câte, al câtelea, a câta, ceea ce; ori(şi)cine,
ori(şi)ce, ori(şi)care, ori(şi)cât, ori(şi)câtă, ori(şi)câţi, ori(şi)câte);
• adjective (care, ce, cât, câtă, câţi, câte, al câtelea, a câta; ori(şi)care, ori(şi)ce,
ori(şi)cât, ori(şi)câtă, ori(şi)câţi, ori(şi)câte);
• adverbe (cum, unde, când, cât, ce, încotro; ori(şi)cum, ori(şi)unde, ori(şi)când,
ori(şi)cât, oriîncotro).
2.3. După raporturile sintactice stabilite:
• coordonatoare:
➢ copulative, exprimând ideea de asociere, legătura cea mai directă între două
elemente care trebuie interpretate împreună (legătura poate privi o acţiune sau o
proprietate comună, plasarea elementelor în acelaşi spaţiu şi timp sau poate fi de
8
natură logică – consecinţă, opoziţie etc.): şi, nici (în structura nici ... nici), plus
locuţiunile cât şi, cum şi, precum şi, ca şi, şi cu (aceasta din urmă cu statut
insuficient fixat în limbă).
La acestea se adaugă anumite corelative copulative (neomogene): atât ... cât şi, nu numai ...
ci/ dar şi, nu numai că ... ci/ dar şi.
Explicaţiile (precum/ ca) şi exemplele folosite arată că ai înţeles problema.
Mihai şi Ana sunt la olimpiadă.
Mihai este bun la română şi are cele mai bune rezultate.
Să vină cine e interesat şi are curaj.
Nici lapte nu vrea, nici ceai.
Nici nu pleacă, nici nu stă.
Aduce atât cadourile de sărbători, cât şi bradul de împodobit.
Face nu numai ce-i place, ci şi ce i se impune.
Nu numai că nu învaţă, ci/ dar şi trage chiulul.
Observaţie11:
Considerăm că nu numai că este o locuţiune conjuncţională subordonatoare ce introduce o
circumstanţială cumulativă:
Nu numai că nu învaţă, ci/ dar şi trage chiulul. (Nu învaţă + trage chiulul).
Observaţie12:
Elementele şi (adverb de întărire), nici sunt semiadverbe (fără funcţie sintactică) în contexte
de tipul:
A venit şi mama. Nu a venit nici mama.
În structurile cu elemente corelative:
Şi tu, şi eu am spus adevărul.
Nici eu, nici tu nu am spus adevărul.
valoarea de semiadverb cumulativ al lui şi, respectiv a lui nici se asociază cu valoarea de conjuncţie
copulativă, perechile şi ... şi, nici ... nici dobândind rol de conector.
Corelativ sau necorelativ, nici acceptă întotdeauna prezenţa conjuncţiei copulative şi, lucru
ce-l îndepărtează de statutul de conjuncţie propriu-zisă:
Nici nu pleacă şi nici nu stă.
Observaţie13:
Există conjuncţii coordonatoare al căror rol se plasează la nivel transfrastic, rolul lor fiind de
„legare” sintactică şi semantică a fragmentelor dintr-un text. Şi este utilizat foarte frecvent la nivel
9
discursiv, mai ales în povestirile orale, aşa-numitul şi narativ, conector între enunţuri care prezintă
o succesiune de acţiuni şi evenimente:
Şi merse voinicul departe. Şi pe la apus se întâlni cu o bătrână. Şi bătrâna îi ceru ajutorul.
Şi cum sta el de se răcorea, Spânul tronc! Capacul pe gura fântânei! (I. Creangă, Povestea lui
Harap-Alb)
➢ disjunctive, exprimând excluderea sau alternanţa unor acţiuni, momente, posibilităţi
(alegerea între două sau mai multe posibilităţi, aceasta fiind prezentată, în general, ca
exclusivă, dar uneori şi ca neexclusivă): sau, ori, fie, (înv. şi pop.) au, alături de
corelativele omogene sau ... sau, ori ... ori, fie ... fie; alte corelative omogene
(adverbe cu rol de conectori sintactici) realizează în cadrul coordonării disjunctive,
raportul alternativ: ba ... ba, acum ... acum, când ... când:
Nu ştiu dacă va fi învingător sau/ ori învins.
Culege maci sau margarete sau cicoare.
Va fi sau/ ori învingător, sau/ ori învins.
Spune-mi dacă vii sau/ ori pleci.
Fie doarme, fie se plimbă.
Cumpără fie ziare, fie rebusuri.
Vii cu noi au ba?
Când/ ba râde, când/ ba plânge.
Observaţie14:
Cu rol narativ, conjuncţiile disjunctive sau şi ori introduc în firul naraţiunii o ipoteză care
poate fi sau nu confirmată:
Ce-ţi faci capul ciulama cu atâta citanie, vrei să ajungi în doaga lui Paşadia? Ori crezi că
dacă ai să ştii ca el cine l-a moşit pe Mahomet [...] e mare scofală? Nimic; cu astea te usuci. (M.
Caragiale, Craii de Curtea Veche)
➢ adversative, marcând raporturi sintactico-semantice de opoziţie între unităţile pe care
le leagă: iar, dar, însă, ci, or; numai că, doar că, atât că:
Eu îţi vreau binele, dar tu nu înţelegi.
Nu e târziu, ci e devreme.
M-a rugat să-l aştept, numai că/ doar că n-aveam unde.
Observaţie15:
Dar este conjuncţie adversativă sau conjuncţie concluzivă. Un criteriu de deosebire a celor
două elemente omonime este topica: conjuncţia concluzivă dar nu apare la începutul propoziţiei, ci
10
în interiorul sau la sfârşitul acesteia: Pârgu o luase dar spre Poştă, noi spre Sărindar. (M.
Caragiale, Craii de Curtea Veche)
Conectorul discursiv (adverbial) or – înregistrat adesea între conjuncţiile adversative – apare
doar între propoziţii principale şi mai ales între enunţuri. Or indică un raţionament şi are o
semantică specială, asociind două componente: contrast şi consecinţă. Ea poate fi precedată sau
urmată de virgulă:
Ai greşit; or, greşeala se plăteşte. Un alt efect foarte răspândit al acestei gândiri este
postularea unui interval vid între Dumnezeu şi om. Or, tocmai spaţiul acestui interval este spaţiul
credinţei. (A. Pleşu, Despre îngeri)
➢ concluzive, introducând un rezultat, o concluzie, o consecinţă a ceea ce s-a exprimat
anterior: aşadar, deci, carevasăzică, vasăzică, ca atare, aşa că, în concluzie, în
consecinţă, prin urmare:
Cuget, deci exist.
Paginile înroşite, deci pline de greşeli, justifică nota mică.
Ai greşit, aşadar/ prin urmare vei da socoteală pentru asta.
Observaţie16:
În cea mai recentă gramatică academică (GBLR), dar nu numai (GLR, 1966), se precizează
dificultatea de încadrare a elementelor concluzive în clasa conjuncţiilor sau în cea a adverbelor. În
GALR, 2005, deci şi celelalte elemente sunt considerate a fi conectori pragmatici cu rol
argumentativ de concluzie.
D. D. Draşoveanu (vezi Teze şi antiteze în sintaxa limbii române, 1997) şi Maria Vulişici
Alexandrescu (Sintaxa limbii române, 1995) neagă existenţa coordonării concluzive şi vorbesc, în
acest caz, de adverbe şi locuţiuni adverbiale concluzive. Argumentele pentru includerea lor în clasa
adverbului sunt: posibilitatea asocierii cu o conjuncţie coordonatoare, absenţa din structura
locuţiunilor conjuncţionale a vreunui element de relaţie (conjuncţie sau relativ) şi topica liberă:
S-a antrenat serios şi deci a câştigat concursul.
S-a antrenat serios şi a câştigat deci concursul.
S-a antrenat serios şi a câştigat concursul deci.
• subordonatoare
➢ specializate pentru introducerea unor subordonate circumstanţiale:
✓ cauzale: căci, deoarece, fiindcă, întrucât, din pricină că, din cauză că,
pentru că, pe motiv că, mai ales că, de vreme ce, din moment ce;
11
✓ concesive: deşi, cu toate că, chit că, măcar că, indiferent că, indiferent dacă,
chiar dacă, şi dacă, măcar dacă, nici dacă, nici de, chiar de, şi de, indiferent
de, chiar să, măcar să, nici să;
✓ temporale: după ce, odată ce, imediat ce, (de) îndată ce, abia ce, în timp ce,
(ori) de câte ori;
✓ consecutive: numai conjuncţia încât (nu există locuţiuni);
✓ opoziţionale: numai locuţiunea conjuncţională în loc să;
✓ cumulative: numai locuţiunile conjuncţionale după ce că, pe lângă că, plus
că, lasă (las’) că;
o nespecializate, introducând mai multe tipuri de propoziţii (ne)circumstanţiale:
că, dacă, de, să, ca să.
3. Valori contextuale2 (diversitatea subordonatelor introduse prin conjuncţii şi locuţiuni
conjuncţionale subordonatoare)
• (în) afară că introduce, de obicei, circumstanţiale cumulative (În afară că e frig,
mai şi ninge încontinuu.), dar şi circumstanţiale de excepţie (În afară că spune
minciuni, nu-şi mai recunoaşte semnătura din acte.);
• după ce introduce adesea circumstanţiale temporale (După ce ne-am reîntâlnit, am
depănat amintiri./ Am depănat amintiri după ce ne-am reîntâlnit.), dar şi
circumstanţiale cumulative (După ce nu a învăţat nimic, mai vrea şi notă mare.);
• în timp ce, în vreme ce, câtă vreme, cât timp indică în mod obişnuit un raport
temporal (Îmi fac lecţiile în timp ce mă uit la televizor.), dar şi unul opoziţional (Azi
leneveşte, în timp ce ieri a tras din greu.);
• odată ce introduce frecvent temporale (Odată ce va trece criza, oamenii speră la
măriri de salarii.), dar şi cauzale (Odată ce m-ai jignit, nu te iert aşa uşor.);
• până introduce temporale (Până adoarme, mama îi spune nepotului o poveste.) sau
modale cantitative (S-a îngrăşat până a ajuns la greutatea normală.);
• cum, când, unde şi cât introduc mai multe tipuri de subordonate în afara celor
modale (cum, cât), temporale (când) şi locale (unde) (vezi supra);
• de unde introduce: concesive (De unde nu mai sperai că o să vină, a apărut pe
neaşteptate.); (pop., într-o construcţie eliptică) condiţionale (Să pleci, că de unde nu,
o să-ţi pără rău.); opoziţionale (De unde până acum îmi dădeai câte un telefon,
acum ai uitat de mine.);
2
Nu sunt pentru examen!
12
• cum că, precum că introduc: subiective (Mi se spune cum că mai am de aşteptat.);
completive directe (A aflat cum că proiectul i-a fost respins.); completive indirecte
prepoziţionale (S-a gândit cum că ar fi bine să renunţe la idee.); atributive (Ştirea
cum că a evadat a apărut imediat pe post.);
• că introduce: subiective (Se anunţă că va ploua. E bine că ne susţii. Zău că te iubesc.
Desigur că te ascult.); predicative (Problema e că pari un veşnic nemulţumit.
Părerea mea este că ai întrecut măsura.); predicative suplimentare (O văd că este
supărată.); atributive (Gândul că vei pleca mă copleşeşte.); completive directe
(Spuneam că mai ai nevoie de pregătire. Iată c-am avut dreptate.); completive
indirecte prepoziţionale (Mă gândeam că am uitat ceva. Sunt sigură că vei lua 10.);
cauzale (Nu a ajuns ieri, că a pierdut trenul.); consecutive (A păţit atât de multe că
nu mă mai miră nimic.); concesive (Că-s fraţi, că-s străini, trebuie să-şi achite
datoria.);
• să introduce: subiective (Pare de neînchipuit să faci aşa ceva. Trebuie să te întorci
diseară.); predicative (Ideea era să ne unim forţele.); predicative suplimentare (N-o
văd să lucreze 12 ore pe zi.); atributive (Dorinţa să câştige locul întâi îl anima.);
completive directe (Mă înveţi să înot. Vreau să ne împăcăm. Ioana a început să
strige.); completive indirecte prepoziţionale (Se plictiseşte să le tot atragă atenţia.);
finale (circumstanţiale de scop) (A venit la noi să ne facă o demonstraţie.);
condiţionale (Să fi ajuns acolo, nu mă întorceam aşa repede.); concesive (Să mă
implore în genunchi, şi nu mă întorc la el.); (nelit.) consecutive (A căutat să
înnebunească adresa ei.);
• ca ... să, varianta contextuală a conjuncţiei să, introduce: subiective (Nu e important
ca toţi participanţii să-şi poarte ecusoanele.); predicative (Cerinţa era ca elevii să
rezolve exerciţiile până a doua zi.); completive directe (Ne-a anunţat ca mâine să ne
prezentăm la vaccin. Voia ca unii din băieţi s-o ajute cu harta.); completive indirecte
prepoziţionale (Era doritor ca elevii lui să ia premii la olimpiadă. Se gândea ca
atunci când nu se va mai descurca singură să apeleze la ajutorul lui.); atributive
(Dorinţa ca fiii să-i stea alături şi-a exprimat-o de nenumărate ori.); finale (Am
făcut acest gest ca lumea să te cunoască mai bine.); consecutive (Nu erai aşa de slab
ca la primul hop să dai bir cu fugiţii.);
• ca să (ca şi pentru ca să) marchează cel mai frecvent raportul final (Vă întoarceţi ca
să ne faceţi un instructaj.); mai introduce consecutive (Nu eram atât de grăbită ca să
mă întorc la miezul nopţii.); opoziţionale (Erau foarte înţepate când încercam să le
13
fac curte, pur şi simplu îmi întorceau spatele, ca să fie vesele cu alţii. – M. Preda,
Cel mai iubit dintre pământeni);
• dacă introduce: subiective (Nu se spune dacă trenul întârzie sau nu.); predicative
(Nelămurirea mea era dacă se va descoperi hoţul.); completive directe (Mă întreb
dacă înţelegi ceva de aici. Nu spune dacă îi este rău.); completive indirecte
prepoziţionale (Se gândea dacă poate renunţa la haine.); atributive (Întrebarea dacă
va veni îl frământa.); condiţionale (Dacă eşti cinstit, ai numai de pierdut.); (pop.)
temporale (Şi nu că mă laud, căci lauda-i faţă: prin somn, nu ceream demâncare;
dacă mă sculam, nu mai aşteptam să-mi deie alţii [...]. – I. Creangă, Amintiri din
copilărie); opoziţionale (Dacă materia are timp, cuvântul are eternitate.); cauzale (A
plecat, dacă l-ai jignit.); (pop.) concesive (Şi dacă o rogi, tot nu pleacă.);
• de introduce: subiective (Nu se ştie de va promova examenele.); predicative
(Chestiunea este de vă răspunde.); completive directe (A întrebat de ne duce la
schi.); completive indirecte prepoziţionale (Sunt curios de vom câştiga premiul cel
mare.); atributive (Îşi tot punea întrebarea de va putea evada.); condiţionale (De
ştiam întâmplarea, l-aş fi mustrat.); concesive (De m-ar fi bătut cu făcăleţul, şi tot
nu suflam o vorbă.); consecutive (Căldura a fost atât de mare de a topit asfaltul.); de
relaţie (Să încercăm ţuica de-i suficient de tare.);
• decât introduce modale comparative (Toţi lucrează mai bine decât au făcut-o ceilalţi
parteneri.); circumstanţiale de excepţie (Nu a făcut nimic altceva, decât a citit.);
• după cum introduce modale propriu-zise (La prezentarea de mâine, toate articolele
din catalog vor fi prezentate după cum s-a procedat şi ieri.); modale comparative
(Prăjitura va fi la fel de gustoasă după cum ai făcut-o mereu.); predicative (Copiii
sunt după cum ţi-i educi.); predicative suplimentare (Am găsit-o după cum mi-o
închipuiam.);
• ca şi cum, ca şi când, de parcă pot introduce: predicative (A aproba pe toată lumea
e ca şi cum/ când ai peria-o întruna.); modale propriu-zise (Te porţi ca şi cum nu s-
ar fi întâmplat nimic.); modale comparative (Merge repede ca şi când/ de parcă ar
alerga.). ş.a.m.d. (lista nu este exhaustivă)
Pentru alte conective, a se vedea la sintaxa frazei tipurile de subordonate.
4. Bibliografie:
*
* * Gramatica limbii române, 1966, vol. I Morfologia, București, Editura Academiei RSR.
*
* * Gramatica limbii române, 2005/ 2008, vol. I Cuvântul, București, Editura Academiei.
* * Gramatica de bază a limbii române, 2010, București, Editura Univers Enciclopedic.
*
14
Bejan, Dumitru, Gramatica limbii române. Compendiu, 1997, Cluj-Napoca, Editura

Clusium.
Drașoveanu, D.D., 1997, Teze și antiteze în sintaxa limbii române, Cluj-Napoca, Editura
Clusium.
Ionescu, Emil, 2013, Limba română. Perspective actuale, Iași, Editura Polirom.
Peica, Cipriana-Elena, 2018, O tipologie a relațiilor sintactice – abordare contrastivă
română și franceză, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință.
Peica, Cipriana-Elena, 2015, Tipologia relațiilor sintactice în limba română,
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V1664/pdf.
Vulișici Alexandrescu, Maria, 1995, Sintaxa limbii române, Oradea, Editura Imprimeriei de
Vest.
15
Clase de verbe
Spectrul de valențe ale verbului. Clasificarea după valențe
EXEMPLIFICĂRI
Note de curs (partea a II-a)
Contextual, același verb poate fi construit cu funcții sintactice diferite, lucru ce poate
antrena și o schimbare de sens. Există enunțuri sinonime, dar cu organizare sintactică diferită:
• enunțul Mă doare gâtul. (CD + V + S) echivalează, la nivelul conținutului, i.e. al
sensului cu Mă doare în gât. (CD + V + Circ de loc), același verb selectând subiectul
ori construindu-se cu un circumstanțial;
• propoziția Îmi datorează viața. (CI + V + CD) este sinonimă cu Îmi este dator cu
viața. (CI + Adj. + C Prep); în construcția verbală apare un CD, dar în cea adjectivală
unul prepozițional;
• Alții îmi discută viața fără niciun drept. (S + V + CD) este sinonim cu Alții discută
despre viața mea fără niciun drept. (S + V + C Prep); același verb se comportă o
dată ca tranzitiv, altă dată ca intranzitiv etc.
Spunem că există un raport de variație liberă între enunțurile de mai sus, adică vorbitorul
are posibilitatea de a selecta construcții gramaticale diferite ca organizare sintactică, dar
identice ca sens. Astfel, există raport de variație liberă între complementul direct și cel
prepozițional, între complementul direct și circumstanțialul de loc, între complementul indirect
și cel prepozițional etc.
Comparați structurile și identificați funcțiile sintactice ale cuvintelor boldate:

a) Apasă butonul./ Butonul îl apasă.
S + V + C direct (bivalent)
– complement direct (ceva) = al lucrului/ al obiectului, Ac, determină un verb
monotranzitiv (construcție neprepozițională); verificarea valenței de Ac se poate face prin
dublare clitică: Îl apăs. sau prin pasivizare: Butonul e apăsat de către mine.
Apasă pe buton.
S + V + Circ de loc (monovalent)
– circumstanțial de loc, Ac cu prepoziție, determină același verb ca obiectul direct
1
N.B. Circumstanțialele nefiind funcții sintactice obligatorii, ele nu contribuie la
subclasificarea verbului (i.e. nu există un criteriu de clasificare a verbelor după cum cer un
circumstanțial sau altul; excepție fac verbele care se construiesc obligatoriu cu un tip de
circumstanțial: de loc, de mod, de timp sau cantitativ – a se vedea notele de curs unde am
introdus informații despre distincția complement circumstanțial versus circumstanțial).
b) Își supără părinții./ Părinții și-i supără.

– complement direct (pe cineva) = al persoanei, Ac, determină un verb monotranzitiv
(construcție neprepozițională: ar fi trebuit să apară cu prepoziția-morfem/ marca sintactică
pe1: a supăra pe1 cineva); în condițiile apariției cliticului reflexiv cu valoare posesivă își (D
posesiv: părinții săi), C direct nu apare cu pe
Compară:
Îi supără pe1 părinți. (C direct este dublat prin anticipare de o formă neaccentuată, iar
substantivul comun este nearticulat)
cu Își supără părinții. (C direct nu se dublează pentru că pronumele reflexiv împiedică
acest lucru; se remarcă forma articulată a substantivului comun în Ac ce ocupă valența de
tranzitivitate)
Se supără pe2 părinți./ *Îi se supără pe părinți. = structură incorectă gramatical și

nereperată în limba română (dacă așa ceva nu există înseamnă că pe părinți nu este C direct)
S + V + C Prep (bivalent)
– complement prepozițional în Ac, determină cu verb intranzitiv (verb reflexiv cu
prepoziție obligatorie: a se supăra pe2 cineva); pe2 = prepoziție-regim, prepoziție impusă de Tr,
cerută de Tr
N.B. Prepozițiile au regim nominal-cazual: se combină cu nume (substantive ori
substitute) cărora le impun restricții de formă și de caz (o prepoziție sau alta cere un caz anume:
Ac, D sau G):
• Verbe care cer prepoziția: a conta, a miza, a da vina, a se supăra, a se înfuria, a se
mânia pe (+ Ac); a se repercuta asupra (+ G), a se erija în (+ Ac), a se revolta
împotriva (+ G), a se năpusti asupra (+ G), a lupta contra (+ G);
• Adjective care cer prepoziția: pornit, supărat, mânios, furios pe (+ Ac); bucuros de
(+ Ac), dependent de (+ Ac), ahtiat după (+ Ac) etc.
2
c) Dă vina pe2 prieteni./ *Îi dă vina pe prieteni., *Pe prieteni îi dă vina. (nu se poate
dubla, nu avem C direct)
S + V + C Prep (bivalent)
– complement prepozițional în Ac (pe2 apare și la persoană, și la obiect/ lucru: a da vina
pe cineva/ a da vina pe ceva)
Îi învinuiește pe1 prieteni.

C direct + S + V + C direct (bivalent)
– complement direct al persoanei în Ac (apare obligatoriu dublat prin pronumele
personal corespunzător, III, pl. îi); se poate pasiviza ușor: Prietenii sunt învinuiți de către el.
d) A încălecat pe-o șa.

S + V + Circ de loc (monovalent)
– circumstanțial de loc, Ac cu prepoziție
A încălecat șaua./ A încălecat-o./ Șaua a încălecat-o.

– complement direct al lucrului (ceva) în Ac
e) Îl preocupă sănătatea părinților.

C direct + V + S (bivalent, monotranzitiv)
A-L PREOCUPA CEVA
– subiect în N (complementul direct este deja exprimat și antepus verbului, iar S-ul este
postpus și poate fi confundat cu acesta din cauza poziției)
Se preocupă de sănătatea părinților.

S + V + C Prep (bivalent, intranzitiv, cu prepoziție cerută)
A SE PREOCUPA DE CEVA
– complement prepozițional în Ac (verbul este reflexiv, iar acest lucru îl face intranzitiv;
pronumele se fiind formă de Ac, blochează tranzitivitatea ocupând-o)
E preocupat de sănătatea părinților.

Adj + C Prep
3
PREOCUPAT DE CEVA = adjectiv participial cu valență prepozițională
– complement prepozițional în Ac (a fi preocupat de ceva/ de cineva)
f) A dat seamă de greșeala făcută.

A DA SEAMA DE CEVA (locuț. verbală intranzitivă cu prepoziție cerută)
S + V + C Prep (bivalent, intranzitiv)
– complement prepozițional în Ac
N-a băgat în seamă greșeala făcută.

A BĂGA ÎN SEAMĂ CEVA/ PE CINEVA (locuț. verbală monotranzitivă)
S + V + C direct (bivalent, monotranzitiv)
– complement direct în Ac (Greșeala făcută n-a băgat-o în seamă.)
Și-a dat seama de greșeala făcută.

A-ȘI DA SEAMA DE CEVA (locuț. verbală intranzitivă cu prepoziție cerută)
S + V + C Prep (bivalent, intranzitiv)
g1) Și-a adus aminte copilăria fără griji.

g2) Și i-a adus aminte pe1 străbunici.
A-ȘI ADUCE AMINTE CEVA/ PE CINEVA (locuț. verbală monotranzitivă)
– complement direct în Ac
g3) Și-a adus aminte de copilăria fără griji.

g4) Și-a adus aminte de străbunici.
A-ȘI ADUCE AMINTE DE CEVA/ DE CINEVA (locuț. verbală intranzitivă, cu
prepoziție cerută)
h) Îi datorez o sumă mare de bani.

S + C indirect + V + C direct (trivalent)
A-I DATORA CEVA CUIVA (verb monotranzitiv, cu valență dativală)
4
Îi sunt dator cu o sumă mare de bani.
C indirect + Adj + C Prep (bivalent)
DATOR CUIVA CU CEVA (adjectiv postverbal = de proveniență verbală, este un
derivat regresiv: a datora → dator)
Îi sunt dator o sumă mare de bani.

C indirect + Adj + C direct (bivalent)
DATOR CUIVA CEVA (adjectiv „tranzitiv” care cere C direct)
i) Le dau apă cailor.

S + C indirect + V + C direct + C indirect (trivalent; N.B. la nivelul expresiei sunt 2 x
C indirecte, dar la nivel semantic este unul singur, fiindcă și le, și cailor trimit la același referent
din realitate)
A DA CEVA CUIVA (verb monotranzitiv cu valență dativală)
– complement indirect în D, dublat obligatoriu prin cliticul pronominal
Dau apă la cai.

A DA CEVA LA CINEVA (verb monotranzitiv, construit prepozițional, dar în variație
liberă cu dativul)
j) A fost sortit eșecului.

– complement indirect în D (stă după un verb la diateza pasivă)
A fost sortit la eșec.

k) Merge paralel drumului forestier.

PARALEL CUIVA = adverb de mod cu valență dativală
– complement indirect în D, cerut de un adverb cu valență dativală
5
Merge paralel cu drumul forestier.
PARALEL CU CEVA
– complement prepozițional în Ac, cerut de un adverb cu valență prepozițională
l) Vai celor învinși!

– complement indirect în D, cerut de o interjecție cu regim datival
Vai de cei învinși!

– complement prepozițional în Ac, cerut de o interjecție cu regim prepozițional
6
Sintaxa limbii române II Lect. univ. dr. Alina-Paula Nea
Se tot (Tr = verb) în jurul meu. = Circ de loc exprimat prin adj. pron. posesiv,
neutru/ masculin, sg., G Ac
(Tr = verb ) împotriva .
= C Prep exprimat prin adj. pron. posesiv, fem., sg., G Ac
participiale:
Câteva lemne amestecate
din trei scânduri
c- (Ioan Slavici, Popa Tanda)
gerunziale:
[...] - -
, pururi. )
Un singur centru nominal po
Patru bine mojici, nu mârlani, unul altuia,
adjective propriu- u substantivul masculin,

plural, N2, atribute adjectivale)
3.2. Atributul substantival este de patru tipuri, stând în cazuri de ordinul 1
3.2.1. Atributul substantival nominatival sau ( ) sau

atributul substantival categorial (GALR) are, în general, ca regent un substantiv comun
(din sfere semantice diverse: nume
restrângând extensi : doamna ministru, domnul

, arpele boa, domnul preot etc.
Primul termen este numele clasei actualizate prin cel de-al doilea termen: bunicul
Gheorghe, domnul Popescu, prietena/ studenta Ana, doctorul Sârbu, poetul Eminescu,
Oradea, compania Orange, codul Morse.
În locul substantivului propriu pot
abrevieri (razele X, punctul P);
numerale cardinale (cifra doi, nota zece, pagina unu,
tramvaiul trei, capitolul cinci, treisprezece, anul 2012, etajul );
mai rar apare un numeral ordinal cu valoare substantiv : clasa întâi(a), banca
întâi, premiul întâi, locul întâi;
substantive comune ( boa, luna mai, modul gerunziu).
4
determinative restrictive semantic

.
N.B. A nu se folosi denumirea de atri pentru acest tipar
sintactic atributul flexiune), iar
este un non-raport sintactic icului).
n zona paranteticului nici segmentele incidentale, nici cele

explicative
, eze în sintaxa limbii române, p. 75)
În Gramatica limbii române (2005, vol. II, p. 24) în

limbii române (2010, pp. 353 354),
între doi , dintre care unul este baza lalt este
. În cadrul ultimei,
subordonatoare propriu- lemente:
Din punct de vedere semantic,
individ, iar este un predicat logic/
la individ.;
(nominal, adjectival,
adverbial, , verbal).;
juxtapunere, cu ajutorul apozemelor
(adverbe explicative ) sau cu ajutorul unor conectori subordonatori.;
este
este
În literatura de specialitate ucturi sun
a) ( ) sau :
Prietena (N) mea, Ioana (N), .
b) ( ) sau :
Prietena (N) mea Ioana (N) .
ice:
a) substantivul Ioana, izolat prin virgule, prietena (termen
reluat, apozat), nefiind (reluant, apozant)
e cei doi termeni este o (Sorin Stati),
5
non-raport
1
O pe Ioana, prietena mea. (Ac1 N1) sau

pe Ioana, pe prietena mea. (Ac1 Ac1)
Îi spun totul Ioanei, prietenei mele. (D1 D1
ci de o
termenul explicat);
oricare dintre cei doi termeni poate fi omis.
R -un
non-raport sintactic . De
aceea, se desparte prin pereche de vir
adverb apozitiv: anume, (apozeme).
b) substantivul Ioana prietena
1, indiferent de cazul regentului:
Pe prietena mea Ioana (Ac1 vs. N1)
Prietenei mele Ioana i-a murit bunica. (D1 vs. N1)
Casa prietenei mele Ioana (G1 vs. N1)
Draga mea Ioana, ce mai faci? (V1 vs. N1)
Doamna ministru (N1 vs. N1)
N- -o pe doamna ministru . (Ac1 vs. N1)
Întâlnirea de la ora unu s-a anulat. (Ac3 vs. N1)
tirile orei unu sunt numai cu evenimente negative. (G1 vs. N1)
egent.
Se fac, adesea, confuzii n structuri precum:
-Ac)
1. Numeralul cardinal acordându- 1.
antepus). antiv (este obligatoriu

postpus).
ATRIBUT ADJECTIVAL. de (= ATRIBUT NOMINATIVAL).
6
4. Numeralul cardin cei/ cele. 4. Numeralul cardinal nu cei/

cele.
5. Acest tip de numeral este numit de identificare (vezi
ACORD al numeralului cu substantivul (cantitativ) DETERMINARE prin identificarea termenului

regent
un capitol (sg. + sg.) capitolul unu (sg. + sg.)
o (sg. + sg.) ora (sg. + pl.)
(cele) note (pl. + pl.) nota doi (sg. + pl.)
(cele) apte etaje (pl. + pl.) etajul apte (sg. + pl.)
(cele) trei tramvaie (pl. + pl.) tramvaiul trei (sg. + pl.)
(cele) ase e (pl. + pl.) ul ase (sg. + pl.)
(cei) patru ani (pl. + pl.) anul patru (sg. + pl.)
do note nota doi, apte etaje etajul apte

- cantitatea
3
-o serie .
ale
numeralul de identificare are numai valoare de singular, numeralul cantitativ are

valoare de plural unu/ una). aloare (singular/ plural)
numerale fac grup nominal. Numeralul de identificare este întotdeauna termenul

adjunct al unui apelativ la singular (etajul ). Numeralul cantitat
etaje).;
genul
nota doi, etajul apte. Numeralul cantitativ, în schimb,
note, de camere.;
Variantele- dere, structuri

diametral opuse: A + B (substantiv + numeral de identificare): nota doi, etajul apte;
B + A (numeral cantitativ + substantiv): patru note, apte etaje.
3
p. 141.

Limbă

Anamaria-Bianca Tonț, Clasa Proformelor Din Limba Română Contemporană, Editura Universității Din Oradea, P. 204

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anamaria-Bianca Tonț, Clasa Proformelor Din Limba Română Contemporană, Editura Universității Din Oradea, P. 204

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Limba română contemporană. Morfologia II Lect. univ. dr.

Clasele de cuvinte neflexibile. Adverbul

- într-un GAdv (citește [destul de cursiv])

Ai un scris frumos. (calificare, o caracterizare a activității = adj. calificativ; substantivul

Avem astfel adverbe şi locuţiuni adverbiale predicative cu funcţie sintactică de predicate

ADVERBE/ LOCUȚIUNI ADVERBIALE ADVERBE/ LOCUȚIUNI ADVERBIALE DE

● când nu sunt urmate de o conjuncție

A sosit destul de târziu.

Sosirea lui pe neașteptate ne-a surprins.

5. Conversiunea adverbului. Raportul cu alte clase lexico-gramaticale

• gradul pozitiv sau zero: El locuieşte departe.

Bejan, Dumitru, Gramatica limbii române. Compendiu, 1997, Cluj-Napoca, Editura

3. Ce elemente se prezintă ca enunţ(uri)?

4. Ce înţelegeţi prin propoziţii principale regente insuficiente?

5. Ce înţelegeţi prin sintaxem şi alosintaxem? Denumiri propuse de Sorin Stati, în Teorie şi

6. Ce înţelegeţi prin sintagmă?

✓ florile se vor ofili

✓ Se vor ofili repede

✓ Se vor ofili la căldură

7. Cum se clasifică sintagmele?

8. Ce înţelegeţi prin relaţie sintactică?

9. Ce înţelegeţi prin paradigma unui cuvânt?

11. Ce este relaţia de subordonare?

12. Ce înţelegeţi prin functor, microstructură, macrostructură, sintagmă transpozabilă?

13. Care sunt mijloacele de realizare a subordonării la nivel intrapropoziţional?

14. Ce înţelegeţi prin flexiune/ recţiune/ acord/ joncţiune/ aderenţă şi exemplificaţi.

16. Cum se stabileşte/ care sunt mijloacele de subordonare a complementului/

17. Relaţia de coordonare (definiţie, tipuri de coordonare, conective coordonatoare;

18. Trăsăturile conectivelor coordonatoare.

51. Contrageţi prin mijloace diferite următoarele subordonate:

52. Reduceţi prin mijloace diferite următoarele subordonate:

55. Comentaţi structurile subliniate. A se ţine cont de:

fată teribil de frumoasă (= adj. calificativ, atr. adj.)

Scrie groaznic de urât. (adv. de mod, Circ de mod)

Tsubordonat + POSTPOZ. + Tregent

/Ioana și Maria se cunosc1/ [de când erau mici/ tinere.2]

c) La adverb sau la verb, asocierea cu prepoziția nu are nicio legătură cu impunerea

EXEMPLIFICĂRI PENTRU IDEEA DE PREPOZIȚIE

Tregent + PREP + Tsubordonat

1. Identificaţi prepoziţiile şi locuţiunile prepoziționale din textele următoare şi spuneţi

b) Viaţa dimprejurul meu/ Mă face iar cu conștiință. (Al. Macedonski)

I, sg. ≠ III, sg.

viața din jurul meu

ADVERB DE MOD, fără funcție sintactică

SUBSTANTIV COMUN, atribut substantival nominatival

VERB MODAL (semiauxiliar de modalitate)

PREDICAT NOMINAL IMPERSONAL (verb cop. subînțeles + adv. de mod) + SB

PREDICAT NOMINAL IMPERSONAL (verb cop. subînțeles + adv. de mod) + SB

PREDICAT NOMINAL PERSONAL

LOCUȚ. ADV. PREDICATIVĂ + SB

Cu certitudine voi fi mai atentă data viitoare.

Bună să-ţi fie inima, cum ţi-i căutătura. (Ion -

Numele candidatului poate să fie al meu, al dumitale -

5. Găsiţi pentru fiecare apariţie a verbelor predicative boldate câte un sinonim

/Nu se poate spune1/ [ce-ar fi fost2]/ [dacă ar fi fost.3] (Nichita Stănescu)

semiauxiliar de mod + verb la infinitiv prezent

Începe ploaia./ Ploaia începe, e cam noros afară. (substantiv comun în N, S)

Ca să fiu trebuie să afirm că sunt. (Nichita Stănescu)

– Uite, soro, ce ţi-e cu omul! (Barbu Şt. Delavrancea)

Ce e de la ea nu e... nu e dupe cum vrea [...]. (Barbu Şt. Delavrancea)

Cazul cerut Felul Exemple